În 1996, la vârsta de 39 ani, Horia-Roman Patapievici, actualul preşedinte al Institutului Cultural Român, a intrat în istorie prin promovarea a cel puţin 2 idei antiromâneşti:
1) românii nu au demnitate
(„Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat
romanii pe daci …, ne-au luat în urină slavii … Apoi ne-au luat la
urinat la gard turcii… Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un
secol şi-au încrucişat jetul cu turcii…”) Nota 1:
HRP insista atunci că “Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura
zvântată, iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Călugăreni, ne-o
umpleau iar la Războieni şi aşa mai departe, la nesfârşit…” Nota 2:
HRP uita să spună că slavii, otomanii şi ruşii au înfrânt şi,
respectiv, au ţinut în supunere nu doar românii, ci sute de popoare.
2) „româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (http://ro.wikipedia.org/wiki/Horia-Roman_Patapievici)
Întrebare: Cum trebuie calificat un intelectual care promovează astfel de idei ?
de Paul Everac
Trebuie sa recunosc ca cel ce a inventat notiunea si trendul de
deconstructie a avut o minte uriasa, bine exersata, dar si pidosnica ce
nu s-a pomenit. A stiut unde sa puna levierul, ranga, sa salte si sa
sfarame tot ce se gasea inchegat, ba si organic, chiar armonic, sub
pretext ca innoieste, face curatenie, revolutioneaza. Ti-a pus deodata
pata putrejunii pe frunte. Acum dai zor sa te innoiesti. In ce directie?
Bineinteles in a deconstructiei, unde poti ajunge repede mester,
prooroc. Si atunci nu mai e bun ce ai avut. Nu mai sunt buni clasicii,
nici durabilii. Nu mai e buna educatia pe cateva principii statornice.
Nu mai e buna starea de contenenta si de auto-aparare a statului.
Lucrurile grave si serioase se iau atunci la misto, axiomele se pun la
indoiala, peste marii nostri predecesori bate un vant de deriziune.
Atunci, in focul de a deveni globalist prin inaderenta, te lepezi usurel
de tarisoara ta, arunci patriotismul la cos, te rusinezi ca ti-ai iubit
cu oarecare patos natiunea, n-o mai scoti bine la capat nici cu
familia, nici cu scoala, nici cu istoria, poate nici cu religia. Te
demantelezi, iti creste o piele noua cosmopolita, suficienta, daca nu
chiar aroganta, si umbli de aici inainte ca o carie, ca un gandac de
baligar, sa deconstruiesti totul. Devii steril, te auto-amputezi din
spirit revolutionar. Iar nenorocita ta de patrie devine o branza
fermentata cu viermi in ea. Cine a inventat chestia asta stia ce face.
Deconstructia era procedeul magic de aruncat in aer. Noi, romanii,
multilateral talentati in lipsa de caracter, avem mare spor aici. Noua
nu ne trebuie in strainatate doua generatii ca sa uitam cine suntem, ca
sa ne asimilam, cu limba, cu moravuri, cu tot. Ca sa ne facem cat mai ca
ei. Noi exersam asta mai demult. Nu suntem gelosi pe «puritatea»
noastra, nu suntem deloc orgoliosi. Ne acordam cu oricine, chiar cu
janchinosii lumii. Suntem bucurosi sa ne ia in primire unii, sa ne
incadreze, sa ne plateasca, sa ne considere. Ne guduram la ei pentru un
«cuvintel» bun. Daca ne bat pe umar, le pupam mana. Daca ne ofera forme
superioare de a ne pricopsi, nu ne dam in laturi de la nimic. Orgoliul
identitatii? Demnitatea de a fi roman – de unde? La urma urmei, pe ce
era sa ne bazam? Turcii, rusii, nemtii au facut cu noi ce au vrut.
Evreii, cand le-a fost greu, s-au adunat la noi. Tiganii sunt aici
buluc, huzuresc, incep sa ne domine. Toti, intr-un fel, ne-au
deconstruit sau macar au vrut s-o faca. Acum insa s-a gasit si fermentul
ideologic. De pazit nu ne mai pazeste nimeni. De educat nu ne mai educa
nimeni. Vom fi printre primii cu specificitatea identitara tabarcita.
Calul troian e in casa! Da din copite! Adio, natie, si n-am cuvinte!..
Pacat!…
