via Prioritate de Dreapta
cotidianul.ro
În vidul ideologic de după 1989 a
fost propus, cu mult succes, neoliberalismul. S-a spus că pieţele sunt
cel mai eficace mijloc. Traumatizaţi de un stat care se ocupa de toate,
oamenii au văzut într-o piaţă în care statul era complet absent soluţia,
miracolul şi calea viitorului”, ilustrează profesorul universitar
canadian Yvan Allaire, începutul odiseei capitaliste a statelor foste
socialiste, într-un interviu realizat de Nicolae Dărămuş în 2011.
“S-a creat un sistem extrem de nociv pentru societate, în care
funcţiile naţionale nu mai au niciun rol, sunt considerate ineficiente
şi o piedică în calea comerţului. Se spune că guvernele sunt
incompetente şi corupte şi, cu cât au un rol mai limitat, cu atât mai
bine. Se sune că resursele naturale trebuie să fie vândute oricui vrea
să le achiziţioneze. Guvernele au doar rolul să dereglementeze şi să
privatizeze totul, pentru că întreprinderea privată este întotdeauna mai
eficientă. Toate serviciile publice, inclusiv şcolile şi serviciile de
sănătate trebuie să fie supuse “particularilor”, care sunt întotdeauna
mai pricepuţi şi mai eficienţi. Vedem un păianjeniş extraordinar. Dacă
acceptăm doar această dogmă, consecinţele sunt catastrofale pentru o
societate. În loc să fie stăpâni, oamenii devin chiriaşi în propria lor
ţară, sunt la discreţia fluxurilor de capital străin care intră şi ies
din ţară dupa propriul interes, subordonând intereselor lor guvernele”,
spunea Allaire.
Europa dublelor standarde
Nu toate guvernele din UE se întorc către Mecca privatizărilor.
Finlanda, un stat membru UE din 1995, membru al grupului euro şi cu un
cuvânt important de spus în privinţa noilor membri (Finlanda s-a opus,
în primă fază accederii României şi Bulgariei în Schengen), nu are o
politică de privatizare.
Guvernul finlandez distinge între trei mari ramuri ale economiei când
vine vorba despre eventuale privatizări. În primul grup intră industria
energetică, loteria, pariurile sportive şi comercializarea alcoolului.
Toate întreprinderile din acest domeniu sunt considerate strategice şi
nu pot fi privatizate decât parţial. Este important de notat că troica
FMI-Comisia Europeanî-Banca Centrală Europeană cere acum Greciei să
privatizeze distribuitorul naţional de gaze, cel de apa din marile
oraşe, şi loteria naţională.
În al doilea grup, guvernul finlandez include industria chimică şi a
metalelor, care nu pot fi privatizate integral. Statul poate, în mod
excepţional să-şi reduca sub 50% participaţia în aceste sectoare. În ce
priveşte băncile, industria hârtiei şi multe alte ramuri, acestea pot fi
privatizate integral.
Cooperativele agricole, o noţiune care a ajuns de temut dupa 1990 în
Europa de Est, include 75% dintre fermierii din Franţa. “În Finlanda
cooperativele, şi aici vorbesc de cele mai mari, făcând parte din „top
300″ din lume ca venituri, reprezintă 23% din PIB; în Elveţia 28%; 46%
în Franţa. Cooperativele sunt prezente în sectoare foarte precise: 30%
în sectorul agroalimentar, 23% în comerţul de detaliu, 22% în asigurari
şi 19% în sectorul bancar”, spunea profesoara universitară Mihaela
Fîrşirotu, în interviul menţionat
Agricultura, sector strategic, dar scos la vânzare din 2013
“Aveţi un sector agricol perceput ca o slăbiciune a economiei, pentru
că mulţi oameni sunt încă agricultori pe mici terenuri, dar cest lucru
poate sa devină forţa strategică a României. Nu trebuie să vă fie frică
să puneţi în practică legi de protecţie. Vin din Canada, o ţară
liberală. Cu toate acestea, în Quebec nimeni nu poate vinde terenul
agricol decat cu aprobarea unei comisii, iar aprobarea este foarte greu
de obţinut. Apoi, vânzarea terenurilor către persoane care nu sunt din
Quebec este interzisă fara autorizarea acelei comisii. Dacă vrei să
schimbi destinaţia terenului trebuie să faci o demonstraţie foarte
argumentată”, spunea profesorul Yvan Allaire.
Lucrurile stau însă cu totul altfel în Romania. Prin tratatul de
aderare la UE, Bucureştiul s-a obligat că va liberaliza piaţa
terenurilor agricole începând din 2013. Cetăţenii europeni şi companiile
din UE, rezidente sau nu în România, vor putea sa cumpere neîngrădit
terenuri agricole în România. Iar la aceasta se adaugă şi politica
statelor din Golf de a face demersuri pe lângă guvernanţi pentru a
arenda pe termen lung terenuri în România.
Ipocrizia Bruxeless-ului
Mergând către sistemul bancar, UE a interzis României să
recapitalizeze CEC-ul singura mare banca autohtonă, în timp ce mantra
occidentală era salvarea economiei prin recapitalizarea băncilor
private, nu numai a celor de stat. UE nu a intervenit în vreun fel în
momentul în care banca franco-belgiană Dexia a primit un imprumut de 7
miliarde de euro din partea statului, în 2008, şi când a fost parţial
naţionalizată, în 2011. Dexia a luat naştere prin fuziunea Credit
Communal din Belgia şi Credit Local din Franta şi este cunoscută pentru
relaţia privilegiată cu birocraţia din Belgia.
Privatizările mai mult sau mai puţin impuse ca o conditie a aderării
la UE au transformat nu numai România, ci si statele din regiune în
simple pieţe de desfacere. Comisia Europeană a început să investigheze,
în urmă cu o săptămână, decizia guvernului de la Budapesta de a
interzice construcţia de mall-uri şi hipermarketuri până în 2014. Ceea
ce este numit de Budapesta o măsură de încurajare, chiar şi temporară, a
micilor afaceri autohtone, la Bruxelles este sinonim cu impiedicarea
liberei circulaţii a serviciilor.
Estul Europei, o obedientă piaţă de desfacere
“România a fost transformată doar într-o piaţă de desfacere pentru
alţii. Suntem foarte mândri acum că au crescut exporturile. Ele au
crescut pentru că cererea internă este foarte slabă, din cauza măsurilor
de austeritate. Dacă însă vor creşte salariile, importurile vor creşte
şi vom avea din nou dezechilibrele economice despre care vorbeam. Ideea
este că trebuie să acorzi unei ţări timpul necesar să-şi creeze
condiţiile pentru a deveni competitivă, pentru a-şi construi economia
care i-ar permite să aibă un avantaj comparativ. Nu o pune însă în
competiţie cu ţări dezvoltate, este nedrept”, spune Mihaela Fîrşirotu.
Toate fenomenle de mai sus pot apăsa pe umerii populaţiei, iar la
aceasta se adaugă şi noul cod al muncii. “Sindicatele au cerut românilor
să iasă în stradă, dar mai nimeni nu a ieşit. Aceasta dupa un an de
austeritate şi suferinţă. Responsabilitatea se află şi pe umerii
poporului”, spunea Mihaela Fîsrşirotu în 2011. The Economist se întreba,
în urmă cu un an, cum de românii nu s-au revoltat după masurile
deausteritate care au fost impuse ţării, dacă în Grecia, în Marea
Britanie, acest lucru s-a întâmplat. The Economist mai remarca că lipsa
de opoziţie faţă de măsurile de austeritate va încuraja noi măsuri de
acelaşi gen.
Politicienii, clienţii “pieţelor”
Profesorul Yvan Allaire identifica însă o soluţie politică la aceste
probleme-marja de acţiune pe care o permit legislaţia europeană şi
tratatele de aderare. Această libertate de manevră este însa cu mult
redusă, atât timp cât liderii marilor state europene invocă necesiatea
acţiunilor rapide, impuse de criza economică, acţiuni lipsite de
controlul democratic al Parlamentlui European şi al celor naţionale.
Este cazul Tratatului fiscal european semnat de toate statele UE, cu
excepţia Marii Britanii şi a Cehiei.
Yvan Allaire atrage atenţia asupra a ceea ce clasa politică, care ar
trebuie sa speculeze în interes naţional legislaţia UE, tinde să devină.
“Beneficiarii dereglementarii pieţelor reuşesc să menţină acest sistem
mai mult decât am vrea noi, prin influenţa pe care banii o exercită
asupra clasei politice şi asupra propagandei. Nu este vorba atât despre
corupţie, cât de sprijinul financiar pe care îl acordă partidelor
politice. Într-un univers urbanizat se câştigă alegerile cu
televiziunea, iar televiziunea costă mult-cu cât am mai mulţi bani
pentru propaganda la televiziune, cu atât am mai multe şanse să câştig
alegerile. Nu este coprupţie în sensul propriu al cuvântului, este un
mecanism care implică un sprijin financiar special. Se poate menţine
astfel un sistem care este foarte periculos.”
O criză provocată de cupiditate
“Există o mare diferenţă între pieţele pentru bunuri şi servicii şi
pieţele financiare.Noi suntem susţinători ai pieţei, credem că pieţele,
cum ar fi pieţele de bunuri şi servicii oferă soluţii bune în nenumărate
situaţii. Pieţele financiare funcţionează însă după o logică diferită,
care nu are nimic în comun cu pieţele de bunuri şi servicii”, spunea
Yvan Alaire.
“Nu s-a înţeles acest lucru; s-a spus: liberalizăm totul, deci şi
pieţele financiare. Rezultatul? S-au creat nişte “inovaţii financiare”,
nişte scamatorii financiare. Acestea au adus câştiguri incredibile unor
oameni care, datorită banilor, au dobândit şi putere politica. S-au
facut mulţi bani în sectorul financiar şi parte din bani au fost
reinvestiţi în politică pentru a obţine garanţia că sectorul financiar
nu va fi reglementat, că nu va fi supus niciodată regulilor. Drept
urmare, s-a creat o criză financiară.”
Pentru ca sistemul să nu se prăbuşească, pentru că băncile să nu dea
faliment şi să nu se producă o catastrofa economică, guvernele au
intervenit masiv pentru a salva băncile, ceea ce a condus la îndatorarea
statelor. Multe state s-au îndatorat astfel la aceleaşi bănci care au
creat problema. Aceste bănci au cerut guvernelor să le protejeze
împrumuturile pe care le-au acordat. Pentru aceasta, guvernele au recurs
la măsuri de austeritate pe seama populaţiei, pentru a salva aceleaşi
bănci care sunt la originea problemei. “Este o ironie tragică. Aceasta
se poate vedea în mod clar astăzi”, remarca Allaire.
