Pâi, tocmai de-aia deficitele "nu mai pot fi finanţate prin credit", că se respectă eurodiktatul fiscal !
Stânga şi dreapta în contextul austerităţii
Cu ani în urmă, imediat după 1990, când o dezbatere publică pe aceste
teme era dificilă nu numai din cauza lipsei informaţiilor relevante,
dar şi din cauza structurii economiei româneşti care nu putea fi
considerată o economie de piaţă, dezbaterile din plenul parlamentului
erau singurele surse de informare. Or, încă de pe atunci opoziţia
liberală (mai ales tinerii liberali desprinşi din PNL) criticau dur
bugetele lui Nicolae Văcăroiu şi Florin Georgescu, cerând deficite mari
orientate către dezvoltare. E adevărat că esenţa politicii duse de
opoziţie pe vremea aceea consta în demantelarea economiei comuniste,
retragerea subvenţiilor pentru industriile neprofitabile şi privatizarea
pe scară largă, dar, în expunerea ideilor generale cu valoare mai
curând teoretică, reveneau mereu propunerile legate de deficit şi
dezvoltare. Cu siguranţă lumea era alta şi modelul occidental, aflat pe
atunci la apogeul său, funcţiona irezistibil.
Aşadar ar trebui ca
discuţia despre deficite şi gradul de îndatorare să fie mai bine
încadrată căci altfel se perpetuează o mulţime de confuzii de care pot
profita malonest ambele tabere. Preşedintele Franţei, bunăoară, susţine,
continuând un discurs din campania electorală, că nu poate accepta
pactul fiscal câtă vreme nu prevede măsuri de creştere economică.
Francois Hollande sugerează astfel că interlocutorii săi de dreapta s-ar
împotrivi creşterii, ceea ce este cu siguranţă greşit. Este o tactică
de delegitimare care a avut succes în campanie, dar care se va lovi cu
siguranţă de altă replică pe plan european.
În România există
tentaţia inversă. Partizanii PDL sugereau, până nu demult, că stânga ar
face din creşterea îndatorării o doctrină proprie şi avertizau că
venirea la putere a opoziţiei ar fi un dezastru inimaginabil.
Stânga
şi dreapta a trebui în orice caz să-şi regândească politicile şi chiar
să se redefinească pe sine în noul context în care deficitele nu mai pot
fi finanţate prin credit.
