google translate

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Simulacrul politicii şi democraţiei, prin pseudopartide. Cum a deturnat "tema UE" dezbaterea politică în România.

Prioritate de Dreapta


Deutsche Welle :

Daunele colaterale ale integrării europene


Procesul de integare europeană nu este străin de faptul că partidele politice româneşti s-au golit de conţinut, devenind maşinării oarbe de cucerire a puterii.

Crin Antonescu a spus joi seara la Realitatea TV ceva neaşteptat. El a admis că partidele, inclusiv propriul partid, urmăresc ocuparea administraţiei de stat, dar că nu reuşesc să propună politici publice. Nu este ceva nou, dar e neobişnuit că o spune un lider de partid. În general, partidele evită să vorbească critic despre ele însele, preferând discursul justificativ.

Chiar dacă partidele au adus mereu cu sine anumite preferinţe, ele nu au reuşit să propună o viziune modelatoare. Ele s-au comportat ca nişte maşinării masive care se transportă pe ele însele. Dar lucrurile nu au stat întotdeauna la fel. În scurta istorie a democraţie post-comuniste a existat o perioadă în care partidele politice au avut cu adevărat ceva de spus. La un moment dat, s-a petrecut însă ceva care le-a decuplat de la circuitele vii ale societăţii.

În 1990, partidele istorice aduceau cu ele un conţinut politic foarte dens ca sentimente şi reprezentări despre societate. PNŢCD şi PNL, dar şi PSD (Sergiu Cunescu) propuneau în esenţă decomunizarea societăţii şi recuperarea ”interbelicului”. Europa era privită pe atunci ca românescul de odinioară şi nu întâmplător se vorbea în acele cercuri despre reîntoarcerea României în lumea civilizată şi nu despre europenizarea ţării.

Într-o bună măsură era o iluzie, căci Europa se schimbase mult, iar ţara involuase dramatic. Dar cu toate acestea imaginea României burgheze (idealizată desigur) a funcţionat cu putere, producând idei, cărţi, spectacole, legi şi dezbateri publice. România se schimba pe sine pornind de la ceea ce îi era mai familiar şi mai preţios. Atunci a apărut noţiunea de ”oraş vechi” ca centru simbolic al vieţii urbane, atunci a fost reabilitat negoţul, proprietatea privată, vorbirea liberă şi au fost redescoperite ”distincţia”, ”eleganţa”, ”originalitatea” în toate aspectele vieţii publice.

Libertatea (re)producea diferenţe sociale, dar nu oricum, ci în chipuri ”interbelice”. Linia aceasta nu putea duce prea departe şi s-au formulat şi critici întemeiate, dar esenţial pentru subiectul nostru este că partidele politice de opoziţie aduceau cu sine o viziune puternică, care a modelat societatea. Politica era extrem de violentă, mai violentă decât astăzi, dar nu la fel de trivială, căci avea o gravitate care s-a pierdut pe parcurs.

Privind partidele de astăzi, trebuie să admitem că preşedintele PNL are dreptate. Dar el, ca politician foarte vechi, va fi observat de asemenea că punctul de inflexiune, momentul în care partidele s-au golit de conţinut, a fost demararea procesului de integrare europeană. Din 2000 începând, partidul lui Ion Iliescu se dezice de sine, preluând sarcina implementării acquis-ului comunitar şi privând de idei proprii o comunitate politică mai largă, care se definise ca legatară a vechii ordini socialiste.

La fel ca securiştii rămaşi fără misiune care se lansaseră în afaceri, militanţii ambiţioşi ai stângii post comuniste au înlocuit ideologia cu un apetit nesăţios pentru lux. Conducerea reală fusese delegată către o echipă nevăzută de tehnocraţi care aplicau recomandările FMI şi traduceau directivele europene.

Simultan, se producea teribilul dezastru al dreptei. Hazardul făcea ca procesul de integrare europeană să fie început de stânga antieuropeană, răpind dreptei obiectivele ei cele mai preţioase. Catastrofa a fost însă mai profundă, căci partida anticomunistă şi tradiţională descoperise încetul cu încetul că, în destule privinţe, este delegitimată de noua Europă.

Aşa se explică dispariţia PNŢCD, transformarea lăuntrică şi metisarea PNL, ca şi faptul că ”dreapta” a fost ocupată agresiv de o aripă a FSN. ”Dreapta” a devenit o formă într-un joc politic în care polii erau doar structurali şi nu mai purtau un conţinut politic real. Aşa se explică eforturile intelectuale care au fost făcute pentru reinventarea dreptei, dar din păcate fără efecte de profunzime.

În răstimp, România făcea ”progrese” sub conducerea unei tehnocraţii care aplica planul de integrare europeană. Am mai arătat şi cu alte ocazii că PDL şi preşedintele Băsescu nu au reprezentat dreapta, ci partea vizibilă a tehnocraţiei nonideologice care a condus procesul de integrare europeană. Eşecul, relativ, al Monicăi Macovei în propriul partid şi în general în viaţa politică românească se explică nu atât prin coalizarea ”corupţilor”, aşa cum se susţine adesea, cât prin faptul că a reprezentat chiar esenţa anti-politică a tehnocraţiei.

Partidele româneşti au rămas în urma procesului de integrare europeană, dar, condiţionate fiind de acest proces, s-au trezit golite de conţinut propriu.

Rezultatul este că lumea scrie ”stânga” şi ”dreapta” cu ghilimele şi o fac chiar militanţii cei mai hotărâţi şi mai avizaţi ai stângii şi dreptei. Se pare că, cel puţin din acest punct de vedere, integrarea europeană a fost pripită. Partidele politice româneşti au fost preluate într-un proces mai amplu pentru care nu fuseseră cu adevărat pregătite, iar efectul este că procesul de reflecţie internă, care era viu şi pasionat în anii 90, a fost pur şi simplu suspendat.

Mai devreme sau mai târziu se va produce cu siguranţă un reveriment, dar el nu va fi iniţiat în laborator, ci în societatea reală.

miercuri, 16 aprilie 2014

Autorităţile sunt pe cale să omoare şi capra, şi varza!

Prioritate de Dreapta



Focus Energetic :
Ca de obicei, autorităţile, în încercarea de “a împăca şi capra, şi varza”, reuşesc, mai degrabă, “să omoare” şi capra, şi varza! Problema subvenţionării energiilor verzi este una nu numai a României, ci a întregii Uniuni Europene. Normele de mediu auto-impuse de Bruxelles au reuşit să facă necompetitive pe piaţa mondială o serie întreagă de industrii, ceea ce, în final, înseamnă probleme economice şi şomaj. În aceste condiţii, Comisia Europeană a hotărât să excepteze unele ramuri industriale de la plata unei părţi a subvenţiilor pentru energiile regenerabile. Zilele acestea ar trebui să fie dat publicităţii un ghid, care să cuprindă atât ramurile industriale exceptate, cât şi cuantumul excepţiei. Deja se vorbeşte despre 61 de industrii, care ar urma să fie exceptate de la plata a maxim 80% din suma pentru susţinerea energiilor verzi. Pentru companiile româneşti, mai ales cele energofage, cum sunt cele din industria metalurgică, ar fi “mană cerească“ o reducere de 80%! Autorităţile, însă, se gândesc la procente mult mai mici, de 50-60%. În plus, diferenţa de subvenţie ar urma să fie suportată de “regenerabili“. Ceea ce înseamnă, de fapt, că nu sunt ajutaţi nici marii consumatori, nici producătorii de energie din surse regenerabile. Astfel, vor muri “şi capra, şi varza“!
Reamintim, Protocolul de la Kyoto prevedea, pentru ţările industrializate, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 5,2% până în anul 2012. Marii competitori ai UE nu se supun Protocolului: SUA pentru că nu l-au semnat, iar China, deşi semnatară, fiind considerată ţară emergentă, nu trebuie să se supună prevederilor acestuia. În schimb, Uniunea Europeană şi-a asumat ţinte mult mai ambiţioase, unele dintre acestea transpuse în pachetul legislativ “Energie – Schimbări climatice“, mai cunoscut sub denumirea de “20-20-20“: până în anul 2020, ţările membre trebuie să-şi sporească eficienţa cu 20%, să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 20%, iar 20% din consumul de energie să provină din surse regenerabile.

România şi-a asumat ca 24% din energie să provină din surse regenerabile. Pentru a-şi atinge ţinta, Bucureştiul a instituit o schemă de sprijin, prin cote de consum şi certificate verzi, plătite de consumatori, industriali şi casnici. Marile hidrocentrale, chiar dacă sunt surse regenerabile, nu primesc subvenţii. În schimb, schema prevedea ca fiecare megawattoră (MWh) produs şi livrat în sistemul energetic naţional de către centralele eoliene să primească 2 certificate verzi (CV), fotovoltaicele – 6 CV, microhidrocentralele (MHC) – 3 CV etc. Certificatele verzi se pot tranzacţiona la un preţ minim de 27 euro şi maxim – de 55 euro.

În aceste condiţii, în care se spunea că România are una dintre cele mai generoase scheme de subvenţionare a energiilor regenerabile, în anii 2011 – 2013 a avut loc o adevărată “explozie“ de investiţii în domeniu. Dacă, la sfârşitul anului 2009, existau 51 de companii, care aveau instalate capacităţi totale de 97,5 MW (dintre care 14 MW eolieni, 75 – MHC şi 0,8 MW fotovoltaici), acum numărul producătorilor de energie din surse regenerabile a ajuns la 540, iar capacitatea totală instalată – la 4.584 MW (dintre care 2.792 MW în eoliene, 1.149 în fotovoltaice şi 542 MW în MHC). Mai mult, conform Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la începutul anului 2014 deja s-a atins cota de regenerabile asumată pentru anul 2020.

Subvenţionarea energiilor verzi a avut ca efect, la nivelul întregii Uniuni Europene, o scădere a competitivităţii industriei comunitare! Producătorii europeni trebuie să înglobeze, pe lângă costurile normale (materii prime, salarii, taxe etc) şi costurile de mediu, pe care competitorii din SUA şi China nu le au! În aceste condiţii, europenii riscau nu numai să piardă piaţa de export, ci să piardă şi piaţa internă, ce urma să fie acaparată de produsele mai ieftine, provenite din China şi SUA. Iar urmarea ar fi fost o scădere economică la nivelul UE (care nici măcar nu şi-a revenit după criza din anii 2007 – 2008), precum şi şomaj ridicat, scăderea veniturilor bugetare etc.

“Avalanşa“ de producători “verzi“ a avut ca efect şi scăderea competitivităţii produselor româneşti. Marii producători, precum Alro, Sidex, Saint Gobain, Lafarge etc, cheltuie, anual, zeci de milioane de euro pe eco-taxe, bani ce se regăsesc în costurile lor de producţie. Cum piaţa este internaţională, aceste costuri nu pot fi transferate în preţuri, astfel că mulţi dintre aceştia au pierderi însemnate.

Acelaşi lucru se întâmplă la nivelul întregii Uniuni Europene. De aceea, Bruxelles-ul a elaborat un ghid, pe care, în curând, îl va face public, prin care marii consumatori de electricitate sunt scutiţi de la plata unei părţi din subvenţia pentru regenerabile. În principiu, este vorba despre 61 de industrii cu risc de relocare (adică de mutare a activităţilor în ţări “fără probleme ecologice“, ceea ce ar însemna şomaj în Europa). Ţările membre UE vor putea excepta aceste companii de la plata a maxim 80% din subvenţia pentru regenerabile.

Printre acestea se numără industria metalurgică, sticlă, ciment, petrochimie, textile, pielărie etc. În plus faţă de acestea, se pot califica şi alte industrii, dacă demonstrează că au intensitate energetică mare, de peste 25%, iar peste 4% din producţie sunt exporturi în afara Uniunii Europene.

Excepţie la jumătate

Guvernul României ia în calcul să excepteze marii consumatori industriali de energie de la plata a doar 50-60% din certificatele verzi, faţă de maximul de 80%, care ar putea fi acordat conform regulamentului ce va fi aprobat de Comisia Europeană.

“O scutire cu 80% ar fi prea mare şi prea greu de suportat de către producătorii de energie regenerabilă, care obţin subvenţii din vânzarea acestor certificate verzi. Aşa că luăm în calcul scutirea de doar 50-60% din obligaţia de achiziţie a certificatelor verzi pentru un număr limitat de consumatori industriali, posibil 50. Încă nu a fost luată nicio decizie în acest sens“, au precizat sursele menţionate.

Anterior, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, declara că Guvernul trebuie să analizeze cine va plăti certificatele verzi de la achiziţia cărora vor fi scutiţi marii consumatori industriali. Potrivit acestuia, există trei variante: fie restul consumatorilor vor suporta certificatele verzi neplătite de industrie, fie bugetul de stat, fie producătorii de energie regenerabilă nu vor mai primi deloc banii pentru aceste certificate.

“Trebuie să analizăm care dintre sectoarele unde sunt permise exceptările sunt prezente în România, care sunt cele de interes şi să vedem care este costul, cât de mare este impactul, cât de mare este scutirea. Trebuie să vedem cât de mult putem să mergem cu această scutire şi cine plăteşte gaura rămasă, cine suportă banii care nu mai ajung la producătorii de energie regenerabilă, pe care nu-i mai plătesc aceşti consumatori“, a precizat Chiriţoiu, la o conferinţă susţinută cu ocazia lansării raportului pentru 2013 al instituţiei.

“Săptămâna trecută de abia strângea ministerul (Economiei – n.r.) date de la Institutul de Statistică cu privire la câte companii sunt în sectoarele respective, astfel încât să putem calcula impactul. Ori plătesc restul consumatorilor, ori bugetul de stat, ori industria de regenerabile. Fiecare din aceste variante are dezavantaje“, a precizat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Se pare că varianta cea mai probabilă este ca producătorii de energii verzi să suporte această exceptare de la plata certificatelor.

La începutul acestei luni, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Economiei să elaboreze cât mai urgent, începând din 8 aprilie – după ce CE va publica Regulamentul privind sprijinul pentru marii consumatori industriali – proiectul de act normativ privind schemele de ajutor în acest domeniu, astfel încât România să se afle printre primele state europene care adoptă aceste măsuri.

“Pe 8 aprilie se publică Regulamentul Comisiei Europene privind sprijinul pentru marii consumatori. Să încercăm să aplicăm în continuare printre primii din Europa schemele prin care sprijinim pe cei care creează locuri de muncă şi plătesc taxe la buget“, a declarat premierul.

Scutire pentru 70 milioane de euro

Surse din sectorul industrial au declarat că, prin scutirea achiziţionării a 80% din certificatele verzi, consumatorii din România, cuprinşi în lista celor 61 de industrii anunţate de Uniunea Europeană, vor face economii de circa 70 de milioane de euro. De remarcat, anul trecut au fost emise aproximativ 10 milioane de certificate verzi şi au fost amânate la plată alte aproximativ 2,5 milioane CV. La un preţ minim de 27 euro/CV, întreaga piaţă a certificatelor verzi are o valoare de circa 340 milioane euro, din care ar trebui scutite la plată cele 70 milioane euro pentru consumatorii industriali.

“La nivelul industriei din România care se încadrează în acest act normativ economiile vor fi de aproximativ 70 de milioane de euro, dacă se va merge pe scutirea de 80% din obligaţia de achiziţie a certificatelor verzi“, au menţionat sursele citate.

De exemplu, Alro plăteşte, anual, circa 60 milioane de euro pentru eco-taxe, 20 milioane euro bonusul de cogenerare şi 40 milioane euro – certificatele verzi. Conform unor surse apropiate Alro, compania a avut pierderi, anii trecuţi, de circa 25 milioane euro/an din cauza acestor taxe. Astfel, pentru a supravieţui, Alro poate plăti maxim 25 – 30 milioane euro eco-taxele. Cum taxa de cogenerare este fixă, 20 milioane euro, Alro ar mai putea plăti maxim 10 milioane euro pentru certificatele verzi. Ceea ce înseamnă o scutire de minim 75% a sumei pentru certificate verzi, în condiţiile în care Uniunea Europeană vorbeşte despre o scutire de maxim 80%.

Dacă scutirea este mai mică de 30 milioane de euro anual, Alro va continua să producă în pierdere, ceea ce, inevitabil, va conduce la închiderea unor capacităţi de producţie!

Nici regenerabilii n-o duc mai bine

Dacă, iniţial, România avea una dintre cele mai generoase scheme – suport pentru energiile verzi, în doar un an aceasta a devenit printre cele mai puţin atractive. Problema este că noile reguli se aplică inclusiv companiilor care au investit înainte de modificarea legislativă internă. De fapt, înainte de desele modificări legislative interne.

Ultima modificare, prin care se modifică cota anuală de regenerabile, dar şi numărul de certificate verzi acordate, a fost, în sfârşit, notificată la Bruxelles.

Bogdan Chiriţoiu a anunţat că autorităţile române au trimis Comisiei Europene, în urmă cu două săptămâni, notificarea oficială privind modificarea schemei de promovare a energiei regenerabile, respectiv Legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 57/2013 privind amânarea pentru perioada 2017-2020 a unor certificate verzi.

Acum, eolienele primesc numai 1 certificat verde, un altul fiind amânat, fotovoltaicele – 4 CV (2 amânate), iar MHC – 2 CV (1 amânat).

În plus, prin reducerea cotelor anuale, nu numai că preţul certificatelor verzi va tinde spre minim (27 euro), dar, pentru că va fi “inflaţie“ de certificate, multe nu se vor vinde! Cum băncile au acordat credite bazându-se pe valoarea minimă a certificatelor, dar acestea nu se vor vinde, este de aşteptat ca, până la sfârşitul anului, unii dintre producătorii de energie din surse regenerabile să nu mai aibă bani să-şi plătească împrumuturile, ceea ce îi va duce în insolvenţă, dacă nu cumva direct în faliment !

În plus, cum se pune problema ca nimeni să nu plătească certificatele verzi de la plata cărora vor fi scutiţi consumatorii industriali, “regenerabilii“ mai primesc o lovitură în plus!

Astfel, dacă scutirea va fi de 50%, vor suferi şi consumatorii industriali, şi producătorii de energii regenerabile!

Şi-uite-aşa, “dintr-un condei“, autorităţile reuşesc să omoare şi capra, şi varza!

Un comentariu :

Riddick spunea...

Răscoala Energiei

Sindicatele şi patronatele cer refacerea politicilor privind energia electrică şi gazele naturale

Mai multe organizaţii sindicale şi patronale solicită, printr-o scrisoare deschisă, refacerea politicilor privind energia electrică şi gazele naturale, atenţionând că în caz contrar pot apărea consecinţe ireparabile asupra economiei naţionale, inclusiv dispariţia companiilor industriale din România.

http://riddickro.blogspot.ro/2014/02/rascoala-energiei.html

marți, 15 aprilie 2014

Ticălosul tabu originar

Prioritate de Dreapta



Oligarhia a instituit un tabu asupra criticilor la înstrăinarea şi distrugerea patrimoniului naţional (prin "privatizare"), şi mai ales a celui industrial. Sarcinile s-au împărţit aşa: "stânga" a lansat lozinca "(Noi) nu ne vindem ţara !" încă din 1990, "dreapta" a preluat-o ca exemplu de "propagandă comunistă" (evident, scenariul propagandei cerea această succesiune). Ce ironic ! Chiar "stânga" a aplicat-o în sens invers, distrugerea bazei industriale a României aparţinându-i în cea mai mare parte. Iar "dreapta" lăuda "miniştrii reformişti" din guvernele Roman, Văcăroiu şi Năstase.
Electoratul de stânga n-a receptat real jocul "stângii" (au dispărut 4 milioane de locuri de muncă şi peste 1200 de întreprinderi în 25 de ani !), iar cel de dreapta încă mai consideră că "reformă" înseamnă cedarea controlului pârghiilor politico-economice "unora - eventual, 'de-afară' - care ştiu mai bine ce-i de făcut".

3 comentarii :

Riddick spunea...
J’accuse l’oligarchie

1) J’accuse l’oligarchie occidentale de provoquer les crises pour mieux mettre en tutelle les peuples afin d’ouvrir la voie à un gouvernement mondial.

L’oligarchie n’échoue pas à trouver des solutions aux différentes « crises », qu’il s’agisse du chômage, de l’immigration, de la natalité ou de l’insécurité. Ces « échecs » constituent en réalité pour elle autant de succès car le choc et le chaos font partie intégrante de sa stratégie.

J’accuse l’oligarchie d’avoir systématisé la pratique du choc théorisée par les néo-libéraux de l’Ecole de Chicago dans les années 1970, comme moyen d’imposer des réformes économiques et sociales contre la volonté des peuples.

J’accuse l’oligarchie d’encourager la succession des « crises » afin de diminuer la résistance du corps social, de propager l’angoisse et de provoquer un état d’hébétude chez ceux qui y sont soumis afin d’inhiber leurs capacités de réaction et d’opposition politiques.

– L’insécurité conduit ainsi les citoyens au repli sur soi, ce qui contribue à leur démobilisation politique et à affaiblir la légitimité des Etats. Elle permet aussi une privatisation rapide des fonctions souveraines de l’Etat pour le plus grand profit du « marché ».
– Le terrorisme permet de renforcer le contrôle de la population et notamment d’Internet et des nouvelles technologies de communication.
– L’immigration profite au patronat mais elle sert aussi à démoraliser les Européens, en leur donnant le sentiment de ne plus se sentir chez eux.
– Le chômage propage l’inquiétude devant l’avenir et la docilité des salariés vis-à-vis des employeurs.
– La crise des dettes souveraines permet de mettre en tutelle la politique économique des Etats et de promouvoir toujours plus de solutions libérales pour « rétablir les comptes publics ». Ces politiques libérales en retour déconstruisent les protections sociales, renforçant l’isolement et la dépendance des individus.
– L’écologisme et la thématique du réchauffement climatique offrent enfin de nouveaux prétextes à propager l’anxiété et légitimer l’augmentation des réglementations, des contrôles et à la réduction des libertés concrètes.
J’accuse l’oligarchie au pouvoir en Occident, non pas de se montrer incapable de résoudre les « crises » mais, au contraire, de les provoquer, de les orchestrer et de les entretenir. Car chaque crise offre de nouveaux prétextes pour avancer dans la voie de la « gouvernance » mondiale qu’elle appelle de ses vœux. [...]

http://www.polemia.com/jaccuse-loligarchie/

Riddick spunea...

Hongrie : large victoire des conservateurs et des « populistes »

[...] Une gauche libérale et des conservateurs solidaires

Le Fidesz est en conflit avec Bruxelles du fait de son opposition à toutes les orientations libérales-libertaires des « experts » de la Commision. Parti authentiquement conservateur, il entend privilégier l’intérêt national, la lutte contre les multinationales, la critique de la marchandisation généralisée et le modèle familial traditionnel – selon la nouvelle constitution hongroise, le mariage est l’union entre une femme et un homme… De plus, Viktor Orban est dirigiste en matière économique, il taxe lourdement les banques, il a refusé d’appliquer les mesures d’austérité imposées par l’Union européenne et il a même procédé à des nationalisations. Tout cela ne plaît pas du tout à Bruxelles mais semble convenir aux Hongrois qui ont vu les prix de l’électricité et du gaz baisser, le chômage reculer et la croissance remonter à 1,4% (elle devrait être de 2% cette année).

Comme en France, la gauche hongroise est sur une ligne bruxelloise, c’est-à-dire libérale et libertaire, favorable à la mondialisation menée par les entreprises transnationales et au capitalisme dans sa version libérale. On assiste donc en Hongrie à une inversion des pôles politiques, la « gauche » devenant la « droite » et vice versa ; cette inversion préfigure peut-être ce qui pourrait se passer demain en France.

Le Jobbik, qui a progressé cette année grâce au polissage de son style et de son discours, a bénéficié des voix des déçus du Fidesz mais aussi de celles de nombreux électeurs socialistes et communistes qui ne partagent pas les valeurs de la gauche boboïsée.

http://www.polemia.com/hongrie-large-victoire-des-conservateurs-et-des-populistes/

Riddick spunea...

And you buy this bullshit
At soul level,
And you plead for more of the same
From the idiot box
In the corner.

We're in a Lot of Trouble, TV Is A Goddamned Amusement Park

My name is Television
And I spit in your face.

The more time you spend
Watching
My calculated froth
And manipulative bubble,
The more your intelligence
Is diminished,
The more your immune systems
Are weakened,
And the more my subliminal
Control messages
Raise your fears
And remove your money.

My name is Television.
I foment fear,
I foment anxiety,
I purvey insecurity,
I huckster shifting images
Of universal bad news,
Loud images
Of angry voices,
Persistent images
Of helpless victims,
Unavoidable images
Of starvation among plenty,
Of disease among wholeness,
And of poverty among abundance.

I amplify
Your sense of unsafeness
And looming victimhood,
And the encroaching evil
Of the other.
I amplify
Your sense of the enemy. [...]

My name is Television.
I laugh at you,
Not with you.
And I am curious:
Who do you laugh with?
And which joke
Amuses you
Most of all?

http://riddickro.blogspot.ro/2012/07/and-you-buy-this-bullshit-at-soul-level.html

sâmbătă, 12 aprilie 2014

"Nu este nevoie de ameninţările lui Putin pentru ca gazele să fie scumpite. Gazele se scumpesc în România din cauza faptului că aşa s-a decis la Bruxelles."

Prioritate de Dreapta



ZIUAnews :
Exclusiv: Ilie Şerbănescu, în contextul scrisorii lui Putin: Deocamdată nu ne supunem unor riscuri economice
Analistul economic Ilie Şerbănescu a declarat, pentru ZIUAnews, că, deocamdată, România nu se supune unor riscuri economice în cazul sistării exporturilor de gaze ruseşti. Acesta a spus însă că există un grad ridicat de epuizare a resurselor din ţara noastră, iar în măsura în care diferenţa de necesar este acoperită de Rusia, "trebuie să ne gândim la acest lucru".
„Riscul nu există deocamdată, din cauza faptului că, de pildă, după câte ştiu, în luna aprilie importurile de gaze din Rusia n-au mai reprezentat decât 4% din consum. Deocamdată nu ne supunem unor riscuri economice, la iarnă poate da. În perspectivă, sunt riscuri, legate în primul rând de faptul că există un grad ridicat de epuizare a resurselor de gaze din România şi în măsura în care diferenţa de necesar de gaze este acoperită din Rusia, sunt riscuri, trebuie să ne gândim la acest lucru. Nu este nevoie de ameninţările lui Putin pentru ca gazele să fie scumpite. Gazele se scumpesc în România din cauza faptului că aşa s-a decis la Bruxelles. Această acţiune, incalificabilă din punct de vedere economic, se numeşte liberalizarea pieţei gazelor. În virtutea acestui lucru stabilit la Bruxelles, fără niciun temei economic, pur şi simplu i se interzice României să îşi folosească resursele de gaze pentru propria dezvoltare, pentru că trebuie să plătească, pe resursele de gaze româneşti, preţurile impuse pe plan european, respectiv preţurile pe care le plăteşte Germania ţării care o aprovizionează şi anume Rusia. Cei mari nu sunt ameninţaţi, să fim serioşi. Rusia nu îşi va permite să nu mai exporte în Germania. Asta este doar o ameninţare la adresa Uniunii Europene. În plus, Occidentul are o problemă. Dacă forţează nota faţă de Rusia, o forţează pe aceasta să îşi trimită resursele pe care le are spre China şi Asia. Aceasta este o problemă globală, de care nu cred că este interesată nici America şi nici UE. Este un război de ameninţare, nu văd pe cineva în mod real gata de un război real în momentul de faţă", a afirmat Ilie Şerbănescu.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimis, joi, o scrisoare principalilor lideri ai statelor europene. În capul listei se află Traian Băsescu şi preşedintele Republicii Moldova. Liderul de la Kremlin ameninţă cu oprirea distribuţiei de gaze către Ucraina de către gigantul rusesc Gazprom.

"Apusul epocii baronilor în România"

Prioritate de Dreapta

Schimbarea bazei de putere a partidelor, ruperea sa de nucleele locale. Oligarhizarea de obedienţă externă, ambalată ca "luptă anticorupţie".
Simultan, se duce o propagandă subliminală contra noţiunii de judeţ:
"Scoaterea județului din conștiința colectivă și înlocuirea lui cu regiunea, nu numai că va readuce România mai aproape de un proiect de care conștiința colectivă este străină - "România, stat federal" (federația presupune regiuni cu diferențe culturale si chiar etnice majore), dar va anihila unul dintre puținele repere administrative din conștiința statului la nivelul publicului."
pesurse.ro :

După 2000 în folclorul politic românesc a apărut un nou termen care a prins repede la publicul din țara noastră și anume acela de „baron”. Baronul era cunoscut în perioada 2000-2004 drept liderul social-democrat dintr-un județ, care tăia și spânzura după bunul său plac.

Epoca Năstase din istoria politică a României a născut unele personaje precum Gheorghe Mischie, Șerban Mihăilescu, Ion Vasile, Marian Oprișan, Gheorghe Nichita sau Dumitru Buzatu, care de-a lungul timpului au acumulat la nivel local putere deplină, de care nimeni nu se putea atinge. Baroniada a început în România și cu girul guvernanților din acea perioadă, care nu au intervenit la nivel local pentru a pune capăt exceselor de putere ale reprezentanților.

Acest fenomen a continuat și după ce PSD a pierdut alegerile din 2004. Foștii baroni locali PSD au fost înlocuiți de unii noi, ai Alianței DA (PNL – PD). Deși unii au rămas în continuare în funcții, baronii social-democrați erau depășiți numeric de cei de la PD și PNL. În acest nou val de baroni locali au apărut nume precum Florin Popescu, Gheorghe Ștefan, Gheorghe Flutur, Victor Mocanu sau Liviu Dragnea.

Însă, odată cu venirea la putere a defunctei Alianțe DA, procurorii au început să scoată la suprafață adevărul din spatele celor care au condus fără opreliști județele patriei. Ușor, dar sigur, aproape fiecare baron pesedist a început să dea cu subsemnatul la DNA. De la Mischie, până la Constantin Nicolescu, baronii PSD au făcut potecă la DNA. Alături de ei a fost pus sub acuzare și fostul premier Năstase, cel care a ajuns în cele din urmă după gratii.

Alegerile din 2009 au fost un moment de răscruce în istoria baronilor din România. De la acel fatidic 2009, procurorii și instituțiile statului au dat iama în baronii locali. Dacă până în acel moment instanțele de judecată s-au ocupat cu predilecție de liderii politici de la centru, după decembrie 2009 aceștia și-au extins cercetările în teritoriu.

Așa au apărut dosare peste dosare, audieri la DNA, contracte încheiate în mod suspect, rețele de interese la nivel județean. Astăzi, liderii locali nu mai sunt de capul lor în județe, iar legăturile pe care le au între ei, înțelegerile pe care le-au făcut, nu îi mai ajută cu nimic. Problema este că nici de la centru nu se implică nimeni. Sub spectrul raportului MCV, nimeni nu își poate permite să atace sau să intervină pentru a opri o anchetă.

Dacă până de curând auzeam despre tot felul de intervenții ale unuia sau altuia la persoane cu funcții înalte, acum lucrurile nu mai stau așa. Acțiunile procurorilor și destructurarea rețelelor politice și de afaceri de la nivel local au scăzut considerabil puterea și influența baronilor la centru.

Faptul că baronii locali încep să nu mai aibă un cuvânt de spus la centru s-a văzut cel mai bine în ultimele luni. Atât Victor Ponta, cât și liderii opoziției de la centru au luat decizii mai degrabă unilaterale sau în forurile centrale, decât prin consultarea baronilor. Cel mai bun exemplu este cel al premierului Victor Ponta care i-a sfidat pur și simplu pe baronii PSD la alcătuirea Guvernului. Numirile făcute de Ponta au fost ale sale și nu are liderilor locali. Acest lucru a stârnit nemulțumirea celor din teritoriu, însă pe Ponta nu prea l-a interesat foarte mult acest lucru.

De asemenea, Ponta i-a mai sfidat o dată pe baronii locali. Lideri PSD din teritoriu s-au întâlnit în Poiana Braşov cu preşedintele executiv al partidului, Liviu Dragnea, în vederea pregătirii campaniei electorale, pe fondul tensiunilor create în partid de anchetele procurorilor care îi vizează pe unii dintre ei. Contrar așteptărilor, Ponta a lipsit de la întâlnire, fiind prezent doar Dragnea. Întâlnirea din Poiana Brașov ar fi fost momentul oportun pentru grupul baronilor PSD să îl tragă de urechi pe Ponta, însă au fost ignorați de președintele PSD.

În acest moment observăm în PSD un lucru ciudat, la care nu se aștepta nimeni în perioada lui Mircea Geoană, spre exemplu. Ponta nu ascultă de baroni, le ia din putere la nivel central. Pe de altă parte, premierul practică un joc destul de cinic la adresa baronilor locali. Victor Ponta este conștient de faptul că toate acțiunile DNA vin și în ajutorul său pentru a avea puterea totală în partid. Însă, pentru electoratul PSD și membrii din teritoriu Victor Ponta folosește în spațiul public un mesaj prin care încearcă să pară că nu se dezice de baroni.

Același lucru îl întâlnim și la PNL. Ieșirea de la guvernare a liberalilor nu a avut loc în urma unei consultări cu baronii galbeni din teritoriu. Crin Antonescu împreună cu un grup de aliați care conduc partidul au decis viitorul partidului, iar baronii liberali au rămas cu ochii în soare. De aici și nemulțumirile apărute în interiorul partidului.

Cazul PMP este probabil cel mai bun exemplu de partid în care baronii nu au niciun cuvânt de spus. Întreaga putere se află în mâinile lui Traian Băsescu și a apropiaților săi, iar principalul rezervor de putere este Elena Udrea. Fostul baron de Dâmbovița, Florin Popescu, sau Gheorghe Ștefan, zis și Pinalti, au venit în Mișcarea Populară, însă vocea lor se face cu greu auzită.

Anchetele din ultima perioadă în care au fost implicați Adrian Duicu, Nicușor Constantinescu, Radu Mazăre sau Constantin Nicolescu, arată că România trece într-o nouă etapă a tranziției sale la un sistem democratic. Vedem cu ochii liberi cum epoca baronilor locali începe să apună.

6 comentarii :

Riddick spunea...
... iar Ponta e complice, anti-PSD.
-------------------

Cine câştigă de pe urma decimării baronilor locali

Şi la alegerile prezidenţiale lucrurile sunt cam clare: vom avea o finală PSD-PNL. Oricât s-ar strădui „sondorii” să ne convingă de ascensiuni miraculoase a unor candidaţi din zona portocalie, aceştia nu au nicio şansă. Deci, nu alegerile sunt miza cea mare pentru care apar cu frenezie dosare. De ce spun că principala miză o reprezintă compromiterea guvernării?. Simplu. Marea Bătălie se va da în 2016. Pentru asta se scot dosarele acum.

http://www.cotidianul.ro/cine-castiga-de-pe-urma-decimarii-baronilor-locali-235662/

Riddick spunea...
La Cotidianul chestiunea e tratată destul de facil ("Băsescu vs PSD"), se ignoră conexiunile externe, şi mai ales "directivele".
Riddick spunea...
Personal nu îl văd doar pe Traian Băsescu în postura de beneficiar al „decimării baronilor”. Cred că şi lui Victor Ponta îi convin – evident, în pulblic el demonstrează contrariul – scoaterea din joc a unod baroni locali. Priviţi cu atenţie cine sunt pe lista neagră: Mazăre, Constantinescu, Cosma, Duicu, Oprişan, Nicolescu, Prioteasa, Bunea-Stancu şi chiar Dragnea. Şi nici Nechita nu se simte prea bine. Este vreunul dintre aceştia „omul lui Ponta”? NU. Mazăre – pentru care bătălia pentru port este vitală – a şi declarat public că nu reprezintă o prioritate campania pentru europarlamentare. Pe lângă faptul că nu sunt „oamenii lui Ponta”, cei în cauză sunt foarte puternici şi îi pot dicta (sau refuza) şefului lor ce şi cum să facă. Şi să-l demită la o adică din fruntea PSD. Blocarea – de către justiţie – a celor mai sus numiţi chiar îl avantajează pe Ponta. Pentru premier, este mai important să-şi planteze „oamenii lui” în zonele importante, adică un Sebastian Ghiţă, un Şova, un Bănicioiu ş.a. Numai că aceştia nu au capacitatea organizatorică a baronilor decimaţi. Dar poate, pe termen scurt, pentru Ponta nu contează acest lucru. Îmi este greu să cred însă că Ponta ar avea o contribuţie (a se înţelege, împingerea de la spate a procurorilor) la deschiderea dosarelor penale. Aici rolul principal îi revine lui Traian Băsescu. Şi cât timp va avea „oamenii lui” în sistemul judiciar, nu va avea un rol secundar.
Riddick spunea...
Încă ceva: sub masca "cerinţelor Europene", Dragnea iniţiase o lege care ÎNTĂREA judeţele, şi a fost - deocamdată - blocat. Încă nu mi-e clar dacă Dragnea doar a mimat pentru nucleele locale ("am încercat, uite că nu se poate") sau a jucat real. Fiind planul real (transpartinic & transnaţional) DESFIINŢAREA judeţelor, ar fi fost o dificultate în plus luarea de atribuţii şi de mijloace de la judeţe la scurt timp după ce le-ar fi primit.
Anonim spunea...
Cunosc un psd-ist care, in perioada 2000-2004 a facut pirnaie(scuze).
In timpul cercetarii la procuratura, aia de-l anchetau ii spuneau zilnic: '' Ni-l dai pe ''X''(X era un ministru al lui Nastase si un stilp, fost si actual al PSD) sau te bagam la racoare''.
Omul nostru nu l-a ''dat'' pe X si a stat 3 ani, nevinovat, la racoare.
Apoi a mai transpirat ca Nastase ii voia capul lui X, adica propriului lui ministru( e adevarat, din ''tabara'' Iliescu).
Deci Nastase punea in scena chestii de astea, ordinare, precum originea lui, iar Ponta e procuror si ''delfinul tartasesteanului.
Asa ca, la PSD, se poarta eliminarea folosind ''justitia''!!!
Din aceeasi scoala de gindire face parte si Basescu !!!
De aceea eu cred ca , cel mai probabi, este o vendetta ordinara si nu incercarea, subtila, de a ne scoate din constiinta notiunea de judet !!!

Riddick spunea...
Nu se irosesc atâtea mijloace doar pentru o vendetta, "să arăt că eu sunt mai şmecher"...

joi, 10 aprilie 2014

Establişmentul lucrează pentru EUro, nu pentru RO

Prioritate de Dreapta

Daniel Dăianu: Ucraina ne-a arătat că trebuie să trecem mai repede la Euro
"Cred că dacă nu ai o economie puternică, zona euro te sufocă. Se întoarce zona geopolitică în Europa odată cu criza din Ucraina. În opinia mea, zona euro are mai multă relevanţă geopolitică în momentul de faţă şi vedem acum un motiv suplimentar de a grăbi procesul de aderare la zona euro".
Václav Klaus despre Ucraina: o lovitură de stat, iar situaţia va fi exploatată pentru crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european
"Victimele celor ce se întâmplă astăzi în Ucraina suntem noi, și odată cu noi toți democrații europeni. Creșterea tensiunilor în Europa și în lume, revenirea retoricii Războiului Rece, mişcările armatelor, nu vor rămâne fără consecințe. Atmosfera de confruntare, amenințare și teamă va fi exploatată rapid înspre o accelerare semnificativă a unificării europene și crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european. Este împotriva intereselor noastre naționale, și, prin urmare, noi suntem victime ale situației prezente din Ucraina și ale elementelor care au determinat-o."

sâmbătă, 5 aprilie 2014

HOPA ! O spun pe faţă

Prioritate de Dreapta

Luca ăla ("PSD Bruxelles") e unul dintre cei mai jegoşi globalişti RO.
Ziarul Financiar :
De la Guvernul European la cel Mondial
[...] Merită aruncată o privire aşadar asupra felului în care se organizează, sub presiunea globalizării, un eventual guvern global. Teoriile conspiraţiei ne-au obişnuit, timp de decenii, cu formate mai mult sau mai puţin oculte sau discrete, precum Clubul de la Roma, Trilaterala, Grupul Bilderberg, însă realitatea este că şi ele au suferit schimbări în era internetului: sunt din ce în ce mai deschise, includ liste de participanţi, încep să comunice.

Dacă elita mondială, economică şi politică, se vede periodic în asemenea formate, sau în cele mai deschise, deşi scumpe ca participare, precum Forumul de la Davos, asta nu înseamnă că, sub presiunea provocărilor mondiale, coordonarea multi-naţională nu se intensifică. Ȋn acelaşi timp, se redefinesc organizaţii internaţionale, de la cheia de boltă a sistemului postbelic, ONU, la alianţe militare precum NATO, sau structuri regionale mai mult sau mai puţin avansate, de la UE (care tinde spre integrare accelerată şi federalizare) la ASEAN, Mercosur, Uniunea Africană sau Liga Arabă.

Un guvern mondial însă nu va veni cu una cu două, căci deşi economiile sunt din ce în ce mai interdependente, iar multinaţionalele cu bugete ce depăşesc PIB-ul multor ţări sunt din ce în ce mai influente, orientând cancelariile din numeroase ţări, prin contribuţii la PIB-ul intern sau bani de campanie. Cert e că guvernul european e mai aproape temporal decât cel global căci mai uşor e să guvernezi regional decât global. Este foarte probabil aşadar că generaţia aceasta de europeni să meargă în următorul deceniu spre un Guvern Bruxelles, pe o structură federală, iar generaţia copiilor noştri să aibă misiunea democratizării unei guvernări globale.