"Aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată", așa sună o frază introductivă din proiectul ordonanței de urgență apărut pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, care, iată, din "interesul general public" devine interes privat, legalizându-se răscumpărarea de filiale de bănci pe de-a-ntregul, nu doar garantarea (într-o anumită limită) a depozitelor bancare.
Problema este tratată de Capital și Ziarul Financiar.
Notă de fundamentare
Textul proiectului de ordonanță de urgență
2.1.4. Transferul de active şi pasive către o bancă-punte"Pentru a fi ulterior vândută către o terţă parte eligibilă" - în pierdere pentru statul român, desigur.
Art. 254/6
– (1) Banca-punte reprezintă o instituţie de credit care se constituie şi funcţionează ca bancă, potrivit art. 3 lit. a), în scopul preluării de active şi pasive ale unei instituţii de credit, în vederea asigurării continuării prestării serviciilor bancare aferente activelor şi pasivelor preluate, urmând să fie vândută ulterior către o terţă parte eligibilă. Banca-punte se constituie şi funcţionează pe o durată de până la 2 ani, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade, prin hotărâre a Băncii Naţionale a României, în situaţiile în care persistă riscul unei ameninţări la adresa stabilităţii financiare şi/sau negocierile cu potenţialul achizitor al bănciipunte nu au fost finalizate. Banca-punte este constituită în scopul asigurării continuării prestării serviciilor bancare aferente activelor şi pasivelor preluate, pentru a fi ulterior vândută către o terţă parte eligibilă.