via
Prioritate de Dreapta
Psiholog - Cercetător drd. Gabriel Ungureanu
„Ploaia care va veni le va potopi pe toate, Să încercăm să facem noi un oraş fără păcate”
Introducere
La intrarea în Uniunea Europeană, nouă, românilor, ni s-a promis
că vom intra într-o eră modernă cu o filosofie avansată a dezvoltării
economice conform Strategiei de Dezvoltare Durabilă aplicată popoarelor
europene integrate politic, economic şi cultural în spaţiul Uniunii.
Această promisiune, s-a îndeplinit peste aşteptările câtorva mii
de cetăţeni născuţi cu o karma bună şi sub o zodie norocoasă, dar steaua
speranţei într-un viitor al bunăstării început să pălească pentru
români, depărtându-se cu repeziciune ca o ,,fata morgana” la prima criză
economică mai serioasă, de influenţă neeuropeană şi care în treacăt fie
spus a generat efecte tragicomice în plan economico-financiar şi social
datorită insolvenţei populaţiei împrumutate fără discernământ (...„doar
cu buletinul”...) şi a greşelilor de management politic şi economic.
Ceea ce trebuia să înţelegem mai de mult despre strategia
economiei naţionale, am început să întrezărim abia acum când suntem puşi
în faţa pericolului aproape inevitabil, când înţelegem că banii daţi
pentru proiecte de catre Uniunea Europeană sunt prea puţini pentru
nevoile de subzistenţă şi nicicum nu se poate pune problema de
dezvoltarea economică promisă, că acei bani nu pot fi accesaţi de
fermierii români datorită ignoranţei şi că în general odată veniţi ei
dispar nu se ştie unde necontribuind deloc la bunăstarea mult visată a
românilor. Proiectele care trebuie să capete prioritate acum sunt în
sectorul agricol de dezvoltare, în domeniul apărării naţionale şi nu în
ultimul rând în direcţia dezvoltării industriei de apărare, evitând la
acest moment susţinerea excesivă a IMM-urilor sau a altor sectoare
financiare, deoarece acum este ameninţat însăşi echilibrul macroeconomic
statal, şi este clar că dacă s-a ajuns să fim ajutaţi cu făină şi zahăr
din UE situaţia este foarte gravă. Trebuie înţeles repede cât încă nu
este prea târziu că singurii care ne putem ajuta suntem noi ca popor
prin orientarea judicioasă şi cu prioritate a finanţelor disponibile în
direcţia unei organizări prioritar strategice.
Actual odată cu
apariţia fenomenului crizei economice chiar şi noi cetăţenii de rând,
observăm în media dar şi în cotidianul apropiat, ruminaţiile ciclice ale
vieţii noastre politice cu efecte finale devastatoare în plan
macroeconomic şi individual pentru cei mai mulţi dintre noi. În aceste
condiţii când aproape fiecare român a ajuns dator băncilor cu slabe
perspective de a înapoia banii se adaugă şi povara datoriei naţionale a
împrumutului de la FMI echitabil distribuit proiectiv ficăruia dintre
noi şi pe care va trebui să o returnăm, fară nici o îndoială până la
ultimul eurocent, Fondului Monetar Internaţional în timpul şi condiţiile
hotărâte de ei.
În aceste condiţii, neprietenii din interior
şi exteriorul ţării, sesizând un „minor” dezechilibru financiar,
aparenta vulnerabilitate şi discordia pervers-perpetuă a mediului
politic precum şi starea de continuum electoral au găsit cu cale să
acţioneze la vedere şi fară teamă împotriva intereselor economice
legitime ale României, contestând simbolurile naţionale şi în final
însăşi existenţa statului naţional unitar, domenii de drept consfinţite
de voinţa poporului suveran în orânduirea democratică a ţării noastre şi
legislate de Constituţia României, legile în vigoare ale Uniunii
Europene, acte şi acorduri diplomatice internaţionale, precum şi de
legile de drept internaţional.[1]Iată cum putem afirma pe drept cuvânt,
conform zicalei că: „nu aduce anul ce aduce ceasul”.
Toate
problemele politice, sociale şi economice de anvergură internă şi
interstatală se rezolvă fără îndoială pe cale parlamentară, diplomatică
şi prin acorduri internaţionale convenind cu organismele europene din
care facem parte, cele mai bune politici sociale şi internaţionale, dar
dacă am proceda înţelept şi am pune răul înainte am observa că în
situaţia unei posibile agresiuni militare provocate de orice contex
general şi din orice cauză particulară străină nouă , România va proceda
ca întotdeauna în istoria sa la manevre de apărare a teritoriului
naţional cea ce va duce inevitabil la o solicitare maximală a
industriei sale de apărare, chiar dacă în prezent nu există preocupări
politice marcante pentru susţinerea efectivă a activităţilor în acest
sector economic. Este total neînţelept ca această problemă să fie
abordată ,,pompieristic”, abia când vom fi puşi în faţa fapului împlinit
aşa cum din păcate am procedat de multe ori în istoria recentă, pentru
că nu se mai pune problema dacă se va întâmpla un eveniment crucial, ci
când.
2.Corelaţia istorică: război şi economie
Aspecte economice ale metodelor de luptă
Încă din antichitate în timpul campaniilor militare s-a observat
că apărarea sau atacul marilor imperii a fost condiţionat de pregătirea
temeinică dpdv economic a respectivelor acţiuni militare. Astfel încă
din timpul războaielor punice observăm două preocupări distincte şi
opuse din punct de vedere strategic la actorii implicaţi. În timpul
marşului spre Roma, conducătorul cartaginez Hannibal nu s-a preocupat de
aprovizionare, forţând timpul de deplasare şi determinând soldaţii să
se aprovizioneze cum se poate şi din mers cu cele necesare, logistica
mai importantă urmând să fie corectată pe parcursul rutei de deplasare
cu ajutorul galilor aliaţi sau apelând la jafuri.[2] În tabăra romană
problemele economice erau apreciate diferit. Astfel istoricul şi
strategul roman Vegetius scrie în lucrarea sa „Scurtă expunere a
principiilor de bază ale meşteşugurilor armelor”:” ...La începutul
războiului trebuie bine cumpănite mijlocele de strângere a oamenilor şi
banilor; trebuie rechiziţionate cereale şi furaje necesare şi depuse în
locuri bine apărate. Tot ce ar putea cădea în mâinile inamicului,
alimente vite, vin să se strângă în cetăţile sau oraşele cele mai bine
apărate.”[3] În aceste descrieri este lesne de înţeles care erau
dinamicile de apărare şi atac precum şi amploarea strategiilor sedentare
folosite de combatanţi la acea vreme.
Într-o altă epocă,
armata lui Alexandru Macedon a fost susţinută în deplasarea ei glorioasă
până în India de un serviciu de aprovizionare special pus la punct,
condus de un general care acţiona în spatele frontului şi care avea
raţiunea de a transporta armele, muniţiile, alimentele şi apa precum şi
taberele de campanie necesare uriaşei deplasări de oameni şi animale. În
lucrarea sa, de Bello Gallico (despre razboiul cu galii) Iulius Cesar
afirma cu privire la aspectul economic: „..în coordonarea aprovizionării
operaţiilor de război constă greutatea artei militare...”.[4] Mai
târziu la asediul Sarmisegetusei se poate spune că dacii au fost
înfrânţi economic, deoarece asediul propriu-zis a vizat în primul rând
întreruperea oricărei aprovizionări cu alimente şi apă iar mai apoi după
căderea cetăţii din cauzele mai sus menţionate, trădătorul Bicilis a
aratat ocupanţilor romani locul aurului şi al comorilor dacice
lipsindu-i astfel pe apărători de posibilitatea organizării oricărei
ulterioare rezistenţe. După cucerirea Daciei vreme de 270 de ani romanii
au exploatat (a se citi furat) bineînţeles tot aurul dacic existent în
sistemele minerale trimiţându-l periodic la Roma sărăcind astfel
posibila dezvoltare economică a provinciei care avea sa fie numită
probabil ironic „Dacia Felix”!?!.
Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare
au rămas, în conştiinţa noastră pentru totdeauna, primul în 1462 si cel
de-al doilea în 1476 ca învingători în faţa armatelor lui Mehmed al
II-lea, cuceritorul Constantinopolului datorită geniului lor militar în
luptă dar şi datorită strategiei de pustiire a teritoriului în faţa
coloanelor inamice. Şi unul, şi celălalt s-au retras din faţa
invadatorului otoman şi au creat, prin evacuarea populaţiei şi
distrugerea resurselor de aprovizionare un gol demografic şi economic
apt să creeze vrăşmaşilor o imagine a unui teritoriu apocaliptic. Ca şi
predecesori lor din antichitate, în evul mediu, o armată se
autoadministra pe seama teritoriului cucerit, ea neputând fi
aprovizionată prin poduri aeriene sau alte mijloace de transport rapid
cum se întâmplă astăzi. Datele istorice arată că Vlad Tepeş şi Ştefan
cel Mare au incendiat satele abandonate de populaţie, au ars recoltele
şi au otrăvit sursele de apă, punând astfel ocupantul otoman într-o
situatie de blocaj, în ceea ce priveste aprovizionarea cu cele necesare
continuării campaniei. Aparent cuceritoare, pe măsura înaintării în
teritoriul românesc, oastea otomană era slabită şi demoralizată ca
urmare a lipsei de apă, fântânile fiind otrăvite şi a atacurilor
neântrerupte de hărţuire date de mici escadroane de cavalerie ale
românilor. Ce o fi simţit ostaşii semilunei înaintând prin înfiorătorul
Codru al Vlăsiei, cu teama în suflet la vederea camarazilor ridicaţi în
ţepe, de-a lungul drumului nesfărşit şi cu gâtul ars de sete putem să ne
închipuim cu greu. Cu prilejul acelor evenimente Michael Bocignoli
arată motivul retragerii otomane: "De aceea, Mahomed, cum nu avea nici
aprovizionare pentru armată şi cum nu voia să-şi primejduiască ostaşii, a
fost silit sa se întoarcă pe unde venise, fară pradă, fară izbândă şi
după ce a pierdut pe mulţi dintre ai săi." La fel consemnează şi
Giovanni Maria Angiolello, vistiernicul sultanului, participant la
campania din 1476: "Văzând sultanul ca-şi pierde vremea şi că foametea e
mare deoarece pâine nu se putea avea, nici nutreţ pentru cai, câmpul
fiind ars peste tot, s-a ridicat tabara şi am plecat peste Dunăre"[5] .
Mai târziu, la 23 august 1595 Mihai Viteazul luptă la Călugăreni cu
turcii lui Sinan Paşa şi se retrage spre Târgovişte, cu aceaşi tactică
de pustiire şi lipsirea inamicului de orice mijloace de aprovizionare.
În Franţa la 1789 poporul francez suferea crunt de foame, de frig
şi de tot felul de lipsuri economice din cauza lipsei de
responsabilitate şi interes a stărilor conducătoare respectiv clerul şi
nobilimea degenerată. Cînd i s-a atras atenţia reginei Maria Antoaneta
cu privire la dezastrul naţional provocat de lipsa de pâine aceasta a
replicat cu aroganţă “...dacă nu au pâine atunci să mânânce cozonac”.
Datorită exceselor decadente şi cheltuielilor nebuneşti această regină
era denumită de apropiaţi Madame Deficit. Ce a urmat se ştie: reacţia
poporului disperat a fost de a cuceri simbolul absolutismului Bastilia
ceea ce sa şi întâmplat la 14 iulie 1789 şi astfel a debutat Revoluţia
Franceză, ale cărei cauze se originează mai înainte de toate în
catastrofa economică şi periclitarea fiinţei naţionale a Franţei acelor
vremuri.
Într-un alt context istoric, în timpul retragerii
iniţiale din faţa lui Napoleon, ruşii au folosit tactica pământului pârjolit cu succes, acţiunile lor din 1812 fiind un exemplu clasic
folosire indirectă a mijloacelor economice şi geostrategice, acest
aspect fiind folosit în toate manualele de tactică militară. Astfel,
când Napoleon şi armatele franceze au intrat în Moscova, au găsit oraş
pustiu din care fuseseră evacuate toate rezervele de alimente şi
combustibili la ordinul guvernatorului Fiodor Rostopcin.[6] Între 14 şi
18 septembrie 1812, Moscova a fost incendiată de sabotorii ruşi. Oraşul,
ale cărui clădiri erau construite în principal din lemn, a fost dat
flăcărilor şi distrus în întregime, lăsându-i pe francezi practic fără
posibilităţi de încartiruire şi bază de operaţiuni militare. Ce a urmat
s-a văzut: francezii sau retras din Rusia la 14 dec 1812. Puteau fi
număraţi 22.000 de oameni supravieţuitori din cei 771.500 ai Grande
Armee cu care Napoleon traversase râul Neman la intrarea în Rusia. De la
acel timp, teoreticienii militari din au început să aprecieze
potenţialul războiului întregului popor, al naţiunii sub arme. Aspect de
strategie care a fost preluat de şcolile militare ulterioare şi folosit
mai târziu în următoarele conflicte cu raţiunea economică de a angrena
toate forţele populare utilizând costuri relativ mici în echiparea,
mobilizarea şi producţia de război. Din aceste câteva aspecte istorice
surprinse aleator înţelegem importanţa capitală a rezervelor strategice
şi economice precum şi a dinamicii de aprovizionare a armatei sau
populaţiei în orice stare excepţională ce se produce cu prilejul
ofensivei sau defensivei unei armate sau structuri de război.
3. Aspecte economice ale conflictelor în secolul XX
Cauzele conflictului anglo-german care a aruncat Europa în
vâltoarea celui de al doilea război mondial pot fi căutate de analişti
în teoria „Lebensraum” inţiată de Fredrich Raetzel (a spaţiului vital), a
esoterismului unui conflict mocnit de mii de ani, în blocarea Germaniei
de a nu construi un imperiu colonial, politica iresponsabilă a
naziştilor etc. dar adevărul istoric şi ştiinţific demonstrează că
Germania era la acea vreme într-un vârf de supraproducţie economică
neavând practic unde să vândă stocurile uriaşe ale industriei sale
producătoare de bunuri de larg consum sufocându-se în propria producţie.
Astfel invazia a fost iniţiată de Germania prin atacul samavolnic
asupra Poloniei folosindu-se un pretext minor într-un conflict de
graniţă inventat de autorităţile naziste. Pe cale de consecinţă
înţelegem că acele cauze care au declanşat cel de al doilea război
mondial sunt în primul rând de natură economică înaintea consideraţiilor
de natură strategică sau politice despre care se spune că au iniţiat
marea conflagraţie mondială.
Chiar şi metodele de luptă
întrebuinţate apar ca fiind mai mult economice decât strategice. Astfel
blocada britanică împotriva Reich-ului este o încercare de a obţine
victoria provocând lipsuri economice. De cealaltă parte prin scufundarea
masivă a flotei comerciale britanice de către U- Boat-urile germane se
urmărea aceaşi slăbire a puterii de rezistenţă a Marii Britanii în
domeniul economic. Prin bombardarea reciprocă a centrelor industriale şi
ale nodurilor de cale ferată se încerca de fapt distrugerea şi
micşorarea capacităţii de producţie şi distribuţie a inamicului.[7] Încă
de atunci s-a observat cu prilejul conflictelor militare desfăşurate în
Europa şi Asia-Pacific că doar ţările foarte puternic industrializate
pot să-şi doteze soldaţii cu armament modern şi să asigure o logistică
adecvată pentru reconversia capacităţii industriale în război.
Una din cauzele Revoluţiei Române din 1989 a fost înfometarea
populaţiei şi acoperirea necesităţilor de consum cu reziduri alimentare
şi raţionalizarea pâinii pentru acoperirea datoriei externe pe care
cuplul dictatorial şi iresponsabilii apropiaţi o contractaseră în
decursul ultimilor ani fară nici un fel de consultare a organismelor de
specialitate ale României care ar fi putut oferi soluţii la situaţia de
impas economic.
4. Economia militară ca stiinţă
Definită de cei doi celebri autori români S.Pitea şi S. Stanciu în
lucrarea lor „Războiul şi Economia” economia militară: „ este ştiinţa
care studiază necesităţile şi cerinţele economice ale războiului,
factorii care determină mărimea, izvoarele, dinamica şi structura acelor
necesităţi, metodele şi procedeele pentru satisfacerea lor, legile şi
legităţile care determină raporturile dintre economie şi război”[8].
Este acceptat la ora actuală că în cadrul economiei militare „logistica
se poate defini ca fiiind ştiinţa care studiază problemele asigurării
(producere, depozitare, planificarea consumului forţelor armate) cu
mijloace materiale necesare şi ale transportului militar pe timp de pace
şi de război”.[9]
Despre aceste problematici speciale ale
economiei de apărare au scris încă din vechime mulţi autori preocupaţi
de corelaţiile războiului cu economia. Încă din vechime Sun Tzu
delimitează în celebra lucrare „Arta Războiului” o serie de elemente ce
ţin de: a) asigurarea resurselor necesare aprovizionării forţelor b)
executarea de transporturi pe distanţe mici pentru a nu fi prea
costisitoare c) evitarea urcării preţurilor produselor care ar conduce
la sărăcirea populaţiei şi epuizarea resurselor regiunii respective.[10]
Între sec XVIII-XIX apare concepţia războiului total şi tot atunci
Jaques de Guilbert pune problema corelării strategiei militare cu
strategia economică. Adam Smith în celebra de acum „Avuţie a Naţiunilor”
arată că: a) apărarea ţării este de mai mare importanţă decât avuţia b)
subordonarea activităţii de comerţ exterior intereselor care vizează
direct apărarea ţării şi forţa ei militară. Idei şi metode valoroase
pentru abordarea ştiinţei economiei militare întâlnim şi la David
Ricardo care descrie dinamica fenomenelor economice în lucrarea sa
„Despre principiile economiei politice şi impunerii”. La rândul său,
Frederich List care face referiri şi aprecieri cu privire la asigurarea
forţelor productive ale naţiunii în lucrarea „Sistemul naţional de
economie politică”. Evidenţierea corelaţiilor între economie şi război o
regăsim şi la academicianul român Costin Kiriţescu care remarca faptul
istoric că:” în perioada economiei naturale (economia romană, grecească,
feniciană) războiaele s-au purtat cu mase mari de luptători şi atunci
când s-a trecut la economia de schimb s-a apelat la armatele
profesionale ca urmare a creşterii cheltuielilor de întreţinere ale
acestor structuri”.[11] Din perspectiva dezvoltării celor trei valuri
economice Alvin Tofler apreciază evoluţia graduală a conflictelor
militare ce antrenau economia în diferite grade de solicitare conform
întinderii fizice şi în funcţie de formele specifice ale conflictelor
militare. Doctrina militară actuală a României nu presupune “războiul
întregului popor” aşa cum suna propaganda anilor dictaturii ci apărarea
întregului popor şi a întregului teritoriu românesc în cadrul N.A.T.O şi
UE iar acest lucru generează studiul ştiinţific continuu al acestor
problematici extrem de complexe şi de o importanţă capitală. Actual
această ştiinţă a econmiei de apărare este studiată şi pusă în operă în
organismele superioare de inteligenţă ale ţării cum ar fi: CSAT, Oficiul
de Stat pentru Probleme Speciale, Serviciile Secrete, Guvernul României
precum şi factorii de decizie abilitaţi să dispună măsuri excepţionale.
5. Elemente ale organizării economiei de apărare
5.1 Schematic, potenţialul de apărare al ţării se prezintă astfel:
Potenţialul de apărare
Potenţialul politico-moral
Potenţialul militar
Potenţialul economic
Fără a detalia mai mult se poate spune că:”potenţialul economic
exprimă posibilităţile maxime ale statului de asigurare a cerinţelor
materiale ale societăţii, în condiţiile sociale şi naturale date,
capacitatea de a obţine o producţie maximă într-un timp determinat”.*
Sprijinindu-se pe potenţialul economic distingem potenţialul de apărare,
care, aflat în vârful piramidei trebuinţelor specifice acestui sector:”reprezintă posibilităţile economiei naţionale de a asigura forţele şi
mijloacele necesare,la un moment dat, pentru îndeplinirea misiunii de
apărare a patriei, de respingere a oricărui atentat la independenţa şi
integritatea ţării”. [12]
Potrivit prevederilor legii nr.
477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru
apărare, Guvernul României răspunde de pregătirea economiei naţionale
şi a teritoriului pentru apărare şi asigură aplicarea măsurilor
referitoare la aceste domenii, scop în care:
a) organizează, coordonează şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte autorităţi ale administraţiei publice;
b) stabileşte sistemul de priorităţi şi de alocare a resurselor pentru apărare;
c) înaintează spre aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Ţării proiectul planului
de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare, proiectul programului cu
obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare şi proiectul bugetului
de stat pentru război;
d) aprobă planul de pregătire a economiei naţionale pentru apărare şi stabileşte măsuri
pentru aplicarea acestuia;
e) asigură resursele materiale, umane şi financiare necesare pregătirii economiei
naţionale şi a teritoriului pentru apărare;
f) asigură aplicarea planului de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Guvernului României
privind pregătirea economiei şi a teritoriului pentru apărare
funcţionează Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale care
desfăşoară următoarele activităţi în domeniul pregătirii economiei
naţionale şi a teritoriului pentru apărare.
1. Pe timp de pace:
-elaborează,
pe baza cererilor de produse şi servicii necesare forţelor sistemului
naţional de apărare, împreună cu ministerele şi celelalte autorităţi ale
administraţiei publice centrale proiectele pentru: Planul de mobilizare
a economiei naţionale pentru apărare, pe care îl supune, prin Guvern,
aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Planul de pregătire a
economiei naţionale pentru apărare care se supune aprobării Guvernului
şi Programul de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare care
se supune spre aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
-transmite
autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, instituţiilor
şi agenţilor economici, sarcinile rezultate din Planul de mobilizare a
economiei naţionale pentru apărare, Programul de pregătire operativă a
teritoriului pentru apărare şi din precizările metodologice referitoare
la măsurile ce urmează a fi întreprinse în vederea îndeplinirii
acestora;
-actualizează, la solicitarea instituţiilor publice
implicate, Planul de mobilizare şi coordonează măsurile privind punerea
acestuia în aplicare în condiţiile legii;
- gestionează şi pune în
aplicare sistemul de priorităţi şi alocare a resurselor pentru apărare
pe baza listei cu produse şi servicii cuprinse în Planul de mobilizare,
aprobată din timp de pace de Guvern;
-avizează, pe baza planului de
mobilizare aprobat, propunerile ministerelor şi celorlalte instituţii cu
atribuţii în caz de mobilizare sau război necesare elaborării
Proiectului bugetului de stat pentru război;
-administrează rezervele de mobilizare şi actualizează nomenclatorul şi nivelurile de constituire a acestora;
-constituie,
gestionează şi actualizează permanent baza de date referitoare la
existenţa şi funcţionarea capacităţilor pentru apărare şi la situaţia
rezervelor de mobilizare pe care le administrează;
-coordonează şi
avizează lucrările de mobilizare la locul de muncă în vederea asigurării
forţei de muncă necesară instituţiilor publice şi agenţilor economici
la mobilizare şi pe timp de război cu personal cu obligaţii militare;
-organizează,
coordonează şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte
autorităţi ale administraţiei publice în domeniul pregătirii economiei
naţionale şi a teritoriului pentru apărare;
-verifică prin exerciţii
şi antrenamente de mobilizare, stadiul pregătirii economiei şi
teritoriului pentru apărare, în condiţiile legii;
-conduce
activităţile Comisiei Centrale de Rechiziţii şi acţiunile privind
aplicarea hotărârilor acesteia; elaborează Nomenclatorul bunurilor
rechiziţionabile;
-elaborează planurile de rechiziţii de bunuri şi
prestări de servicii în interes public ale judeţelor, respectiv al
Municipiului Bucureşti şi controlează periodic modul de ţinere a
evidenţei şi de întreţinere a bunurilor supuse rechiziţiei;
-avizează
la nivel naţional solicitările pentru concesionări de bunuri
proprietate publică privind încadarea obiectului concesionării în
infrastructura sistemului naţional de apărare;
-elaborează la fiecare
judeţ şi la Municipiul Bucureşti Monografiile economico-militare şi
pune operativ la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice
centrale şi locale datele şi informaţiile referitoare la potenţialul de
intervenţie al agenţilor economici din zonă.
2. În timp de război:
-pune
în aplicare, în colaborare cu ministerele şi celelalte autorităţi ale
administraţiei publice centrale şi locale, Planul de mobilizare a
economiei naţionale pentru apărare;
-urmăreşte realizarea sarcinilor
din Planul de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare de către
autorităţile administraţiei publice, agenţii economici şi instituţiile
publice;
-urmăreşte şi prezintă Guvernului şi/sau Consiliului Suprem
de Apărare a Ţării propuneri pentru adaptarea activităţii
economico-sociale în vederea susţinerii efortului de apărare şi
asigurării necesarului pentru consumul raţionalizat al populaţiei, în
funcţie de situaţie;
-analizează la instituirea stării de asediu sau
stării de urgenţă cererile de întrebuinţare a unor rezerve materiale,
umane şi financiare prevăzute a fi utilizate în caz de mobilizare sau
război şi face propuneri conform legii.[13]
Psiholog - Cercetător drd. Gabriel Ungureanu
[2] Sorin Pitea, Sorin Stanciu Războiul şi Economia Editura Militară, Bucureşti 1970 p.16
[7] Banciu Axente Sever Aspectul economic al războiului actual p.5-6
[8] Sorin Pitea, Sorin Stanciu Războiul şi Economia Editura Militară, Bucureşti 1970 p.71
[10] Dumitru Nica Sistemul de Mobilizare al Economiei p. 7
[12] Sorin Pitea, Sorin Stanciu Războiul şi Economia Editura Militară, Bucureşti 1970 p.111
