ADEVARATELE STIRI : USL a ţinut mitingul pe stadion că să nu fie îndoieli privind numărul participanţilor
Via
Prioritate de Dreapta
Unui lucru fără cale, cale dând, alte lucruri fără cale vor urma
Dimitrie Cantemir
Să fie clar - nu eurosocialiştii au decis să nu se mai ţină congresul PES la Bucureşti, ci USL, care vrea să atragă votul naţionalist şi votul eurosceptic pe 9 decembrie. Din acest punct de vedere, PDL are nu doar un comportament autist, ci de-a dreptul sinucigaş. Iar mitingul "neaoşist" de pe stadion a mascat intervenţia pro-USL a preşedinţilor PES (la care e afiliat PSD) şi ALDE (la care sunt afiliate PnL şi PC), întrutotul similară celei pro-PDL a staff-ului PPE, care are congres la Bucureşti.
Buni europeni sunt cei care sărbătoresc diversitatea culturală a Europei, cei care sunt mândri de ceea ce sunt, mândri de locul de unde provin şi fericiţi să sărbătorească împreună cu alţii realizările ţărilor lor. Buni europeni sunt cei care apără dreptul ţării lor la autodeterminare democratică şi care se ridică împotriva controlului birocratic impus de la Bruxelles. Oamenii din România au experimentat înainte ce înseamnă un regim dictatorial. Vă sfătuiesc ca acum să nu permiteţi unei dictaturi birocratice să vă confişte ţara prin intimidare sau mită. În forma sa actuală, o Uniune Europeană federalizată fantezist va muri strânsă ca într-o menghină, între furia contribuabililor din nordul Europei, nemulţumiţi că sunt obligaţi să plătească din banii lor salvarea proiectului euro, pe de o parte, iar, de cealaltă, de revolta cetăţenilor sărăci şi şomeri din sudul Europei, înbolnăviţi de regimul de austeritate la care au fost supuşi ca nişte cobai, prinşi fiind şi ei în închisoarea economică a euro.
Suveranismul românesc aşa cum a fost el exprimat la un moment dat de preşedintele interimar, Crin Antonescu, sau de premierul Victor Ponta este legat de un episod distinct, de cel al demiterii preşedintelui Traian Băsescu şi nu se raportează la o viziune societală care ar veni în conflict cu liberalismul unei Viviane Reding, bunoară. Să amintim doar faptul că Viviane Reding a blocat fondurile europene pentru un proiect desfăşurat în Ungaria pe tema limitării avorturilor. Aşadar suveranismul implicit al unui Viktor Orban are un conţinut programatic şi el reprezintă probabil elementul cel mai incomod şi mai greu solubil din cadrul Partidului Popular European. La Bucureşti în schimb, cei care au manifestat în aceste zile împotriva delegaţilor la congresul PPE au făcut trimitere exclusiv la invalidarea referendumului de demitere, ignorând probabil, completamente. fondul discuţiilor despre mecanismele de integrare europeană şi ratând astfel prilejul de a le dezbate.
România şi-a câştigat libertatea cu sângele românilor. România nu a primit comandă de la nimeni. România are drept de vot în Europa şi nu doar drept de a asculta. Europa este din plin liderul socialiştilor europeni care este aici cu USL şi cu poporul român, Europa este din plin şi de mult liderul liberalilor europeni şi liberalii europeni cu Graham Watson sunt aici la Arena Naţională cu USL şi cu poporul român. Nu e adevărat că la Palatul Parlamentului şade Traian Băsescu şi PD-ul împreună cu Europa, pentru că dacă poporul român simbolic e aici nu ai cum să fii în Europa fără poporul tău, în Europa fără poporul tău eşti nimeni sau eşti o slugă.
Trebuie să recâştigăm încrederea, aceasta este prioritatea noastră. Credibilitatea se poate dobândi numai dacă generaţiile viitoare vor avea cu adevărat posibilitatea de a trăi o viaţă bună. Ceea ce înseamnă că trebuie să facem puţină ordine în Europa, trebuie împreună să acţionăm în cooperare cu partenerii noştri. Dacă nu vom reuşi să fim inovatori, inteligenţi, dacă nu reuşim să promovăm creşterea în ţările noastre ei bine atunci nu vom mai putea să păstrăm acest nivel de bună stare atât de invidiat.
Dacă un congres de această anvergură s-ar fi organizat acum 10 sau 15 ani la Bucureşti, noi românii am fi fremătat de mândrie pariotică. Azi, venirea acestor lideri europeni, mulţi dintre ei corupţi şi detestaţi în propriile ţări, nu mai inspiră românilor decât dezgust sau indiferenţă. Pentru români Barroso, Merkel, Reding, Van Rompuy, Martens nu sunt altceva decât feţele impotente ale birocraţiei UE, care au dus Europa în criză politică şi economică şi spre faliment. Ironia sorţii face ca congresul Partidului Popular European să se desfăşoară în Casa Poporului construită cu mult sânge şi sudoare la ordinele dictatorului Ceauşescu. Au venit mahării europeni să se dea în stambă într-o clădire construită de un comunist într-un regim totalitar. Nu cred totuşi că e o ironie a sorţii, ci mai degrabă aceşti lideri europeni şi de la Bruxelles se poată ca nişte dictatori megalomani din epoca comunistă.
În sfârşit care sunt ideile lor politice? În afară de sloganul “mai multă Europă”, împrumutat din arsenalul PPE, ce propun militanţii alianţei ARD? Cu siguranţă că politica europeană a devenit demult o parte a politicii interne, dar a rămas totuşi o zonă consistentă a politicilor naţionale care pretinde soluţii proprii. Dacă România ar fi o mică Germanie sau o mică Franţă ar fi mult mai simpu, dar, tocmai pentru că nu este, popularii din alianţa prezidenţială nu pot aştepta ca PPE să le furnizeze toate soluţiile.
Nu trebuie uitat un lucru esenţial : Becali vine la USL cu toţi simpatizanţii lui. Dacă acele voturi în plus fac USL să treacă de 50%, majoritatea confortabilă în parlament va fi asigurată. Dacă Becali, după alegeri, face fiţe, USL pierde un parlamentar, care nu va însemna nimic faţă de mandatele câştigate prin trecerea pragului de 50%.Calculul se poate extinde în cazul tuturor formaţiunilor minuscule atrase de către PSD şi PNL. Atragerea electoratului unor formaţiuni de buzunar prin asigurarea unor călduţe pentru lideri poate însemna un număr considerabil de mandate în plus, defectarea ulterioară a acestora neputând să mai producă daune.
Mă întreb care era interesul UE sau FMI ca noi să vindem SIDEX sau ARPECHIM, nu la oricine, ci la anumite firme, la anumiți investitori, așa cum, se vede limpede, și vânzarea OLTCHIM-ului are un cumpărător știut încă de ani de zile. La fel stau lucrurile și la Roșia Montana, licitațiile fiind pur formale sau complet inexistente! UE și FMI sunt entități abstracte, la fel ca și statul. Greșim profund dacă în spatele acestor abstracțiuni nu vedem niște persoane în carne și oase, niște interese omenești! La fel, când statul român este invocat ca manager păgubos, trebuie să vedem de fapt niște persoane, un Boc sau Ponta, un Vlădescu sau Remus Vulpescu etc. Care sunt ori incapabili, ori corupți și vânzători de Țară!
Rep.: Ce tip de democraţie avem, de tip reprezentativ sau din cealaltă?
G.B.: Bă, hahalero, tu crezi că te joci cu proştii? Sînt Gigi Becali, te fac arşice, bă! N-auzi că am treabă astăzi?
Rep.: Ce treabă?
G.B.: Nu ştii? Eu mă înscriu în PNL. Voi fi deputat de sectorul 6, la Mănescu, acolo.
Rep.: Liberalismul recunoaşte diferenţa între indivizi?
G.B.: Lasă-mă, băieţaşe, eu nu recunosc nimic. Ce să recunosc? De ce să recunosc? N-am recunoscut eu la DNA, darmite acum. Hai, că am treabă.
Rep.: Ce treabă?
G.B.: Mă înscriu la partid.
Rep.: De ce?
G.B.: De-al dracului. Ce mama naibii vrei tu de la mine? Adică ai tu ceva că mă înscriu în partidul ăsta de suflet? Eu mereu am fost industriaş şi bogat ca liberalii.
În lipsa unei identităţii clare europene, în momentele dificile cum sunt cele pe care le traversăm, cetăţenii Spaniei, Portugaliei, ai Greciei, României sau Ungariei, de exemplu, nu se uită spre Bruxelles, ci caută soluţii doar din partea propriilor guverne. Observăm cum cetăţenii europeni, fie ei nemţi, greci, unguri sau români etc. întorc spatele Bruxelles-ului.
- Ce, mă ?! Şi cine mai are timp, acum, de experimente ?
Ministerul Economiei propune ca Daniela Lulache, fost director general al Fondului Proprietatea, să preia temporar funcţia de director general al producătorului de electricitate Nuclearelectrica, în condiţiile în care compania are deja un şef intermiar.