google translate

vineri, 19 octombrie 2012

ADEVARATELE STIRI : Băsescu, negociator al UE cu SUA ?

Via Prioritate de Dreapta Pe parcursul declaraţiei sale, Traian Băsescu a repetat obsesiv că formarea Statelor Unite ale Europei, cu guvern propriu, cu politică externă proprie, nu se poate realiza fără un dialog continuu cu SUA. Nu pot să pun mâna în foc, dar sunt înclinat să cred că Traian Băsescu s-a abătut dela discursul convenit cu Angela Merkel cam în proporţie de 2%, introducând la modul explicit rolul pe care îl poate juca România în această negociere, în acest demers. Nici măcar odată nu s-a referit la Băsescu, nu s-a referit la PDL sau altă forţă politică, ci la România.

Băsescu, în rol de arbitru

Traian Băsescu a spus cu voce tare ceea ce niciun lider al Uniunii Europene nu a spus până acum : nu ai cum să vorbeşti de guvern european şi de politică externă a Uniunii Europene atâta vreme cât toate statele puternice sunt şi în NATO, alături de SUA. Pentru a tăia coada câinelui, există o singură soluţie: negocierea cu SUA. Logic, nu ai cum să deduci altceva decât că Băsescu este un negociator agreat de către ambele părţi. Iar faptul că Victor Ponta, după discuţiile pe care le-a purtat cu liderii europeni- inclusiv socialişti- nu mai vrea să audă de o nouă cruciadă împotriva lui Traian Băsescu, nu poate să însemne decât că a priceput ce rol joacă acesta.
  • Eu zic că e un fake, EuroBăse merge 100% cu Berlinul și cu Bruxelul. Zici ''SUE'', zici Armată Europeană, deci - ''Pa, NATO''.

ANALIZĂ. Radu Portocală: Regionalizarea și federalizarea României se regăsesc în planurile Germaniei naziste. De la al Treilea Reich și URSS la UE: DINAMICA DEZMEMBRĂRII

Ajunsa in acest stadiu, regiunea nu are decit doua posibilitati de evolutie: fie o noua dizolvare – de data aceasta nu in masa nationala, ci in cea, absolut impersonala, a Uniunii Europene –, fie revendicarea independentei, repetind, in acest caz, experienta «reusita» din Kosovo.

Blaga: Congresul PPE din București, la fel de important ca momentele Maastricht și Lisabona

"La Bucuresti a avut loc cea mai mare manifestere de acest fel. Un congres emblematic, in care s-au trasat liniile politice pentru urmatorii 20 de ani. Va fi la fel de important ca tratatele de la Maastricht si Lisabona", a declarat Vasile Blaga, joi seara, la B1 TV.

Ponta și Băsescu se contrazic (și nu prea) pe tema intrării României în uniunea bancară europeană

  • "L-am asigurat şi pe domnul Barroso şi pe domnul van Rompuy că România va fi parte a uniunii bancare - sigur, aici sunt de discutat modalităţile - iar argumentul principal pentru care România doreşte să fie parte a uniunii bancare, chiar dacă nu este în zona euro, este legat de faptul că 85% din piaţa banking-ului românesc e ocupată de bănci din zona euro", a precizat Băsescu."
  • ''Sunt convins că domnul preşedinte Băsescu nu se poate angaja în numele României, ci şi-a dat cu părerea. În numele României se pot angaja Parlamentul, Guvernul. Domnia sa are o părere şi are dreptul la o părere", a afirmat premierul.

Popularii europeni au croit la Bucureşti „uniunea economică şi politică“ a UE

Preşedintele Partidului Popular European (PPE) Wilfried Martens, reconfirmat la summitul de la Bucureşti în funtea acestei formaţiuni politice paneuropene, a susţinut ieri la finalul reuniunii că mesajul principal al evenimentului este că UE are nevoie urgentă să devină pe deplin o uniune economică şi politică. 

Intoxicare! Ponta nu i-a dat nicio scrisoare lui Barroso

Contactat de ziarul Curentul, purtă­torul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, ne-a precizat că premierul Ponta „nu i-a dat nicio scrisoare preșe­dintelui Jose Manuel Barroso“, confir­mând astfel operațiunea de intoxi­care și manipulare pusă la cale de USL prin intermediul unei televiziuni de partid și a unui ministru submediocru. Prin urmare, toate comentariile și laudele la adresa lui Ponta făcute ieri de analiști și politicieni s-au bazat pe un fals și pe un spectacol manipulator regizat în culisele USL.

Codul roșu la populari

Factorii decizionali care au concurat la inventarea crizei financiare ca prim pas spre criza economică au avut intenţia clară de a le folosi ca pretexte pentru luarea unor măsuri de austeritate cumplite, dar, mai ales, pentru edificarea unui cadru fiscal european care să îngroape pentru totdeauna posibilitatea dezvoltării ţărilor care nu fac parte din restrânsul club select. Or, cred eu, aşa numita disciplină financiară nu se poate impune în perioade de criză, ci, taman pe dos, în cele de avânt economic şi prosperitate. Dacă popularii nu înţeleg acest lucru şi nu iau măsuri drastice, începând chiar cu congresul de la Bucureşti, riscă să piardă puterea pentru totdeauna.

Guvernul nu susţine proiectele de lege privind insolvenţa persoanelor fizice

Guvernul nu susţine proiecte de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, una dintre ele iniţiată de 13 senatori PDL, iar cealaltă de deputatul PNL Eugen Nicolăescu, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu.
  • Subiectul a fost unul electoral, atât PDL cât și USL declarând că susțin ''legea falimentului persoanei fizice'', dar au ținut-o la sertar, iar acum se vede adevărul.

Reclamă plătită pentru guvernul Ponta în The Wall Street Journal

Poate ne explica cineva de la guvern cat a costat reclama de o pagina din The Wall Street Journal, cam 10% din reducerea bugetului ICR ?

Cehia intenționează să respingă prin veto uniunea bancară europeană, care s-ar putea limita doar la eurozonă

Cehia deja si-a anuntat culoarea : ea va bloca acest proiect pentru a-si feri propria-i piata bancara controlata acum in proportie de 95% de capitalul strain. Ungaria isi arata si ea preferintele : un acces direct la banii pusi de-o parte in zona euro pentru recapitalizarea bancilor.