Preluat de pe blogul Prioritate de Drepta
În timp ce atenţia românilor este acaparată de schimbarea
guvernului, pe uşa din dos se pregătesc câteva tunuri mult mai
importante decât evenimentele politice.
În viziunea Fondului Monetar, n-are importanţă cine conduce România atâta timp cât este docil şi execută cu stricteţe ordinele primite prin intermediarul acestei instituţii la Bucureşti. Domnul Jeffrey Franks este atât de prezent în mass-media românească, ca şi cum ar face parte efectiv din conducerea ţării. Realitatea este că Franks a înlocuit de mult guvernul României, iar declaraţiile sale sunt literă de lege în economia românească.
Tunurile despre care vorbeam fac parte dintr-un program bine pus la punct, pe care l-am putea numi procesul prin care România trebuie neapărat şi de urgenţă să nu mai aparţină românilor.
Cred că aţi ghicit, este vorba despre o nouă listă de companii de stat care vor fi vândute. Iată ce privatizări se pregătesc: Oltchim, Cupru Abrud, Electrica Servicii, Electrica Furnizare, Elcen Bucureşti şi complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara. Adică o bună parte din sistemul nostru energetic, o parte din monopolul pe care statul ar trebui să-l menţină.
La această listă de vânzari se adaugă una şi mai lungă, de societăţi din care statul vrea să scape de pachete de acţiuni, cum ar fi: Petrom, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, Transelectrica, complexul Turceni.
Multe din societăţile de mai sus sunt extrem de profitabile. Cum ar putea fi altfel nişte societăţi care nu au, practic, concurenţă pe piaţă? Aici esteşi cheia acestei insistenţe perfide, prin care FMI ne presează, ca să pierdem controlul asupra oricărei companii profitabile (dar care scapă de controlul extern).
Dacă privim în urmă, remarcăm că această politică criminală a avut mai multe etape. În prima, bornele principale s-au numit vânzarea Petrom şi a tuturor băncilor româneşti. Prima etapă a fost una din facturile tributului plătit de România pentru aderarea la Uniunea Europeană. S-a încercat, de atunci, vânzarea sistemului energetic, numai că venirea lui Traian Băsescu la putere a încetinit planul.
Îmi amintesc bine de una dintre declaraţiile lui, la început de mandat. Se bătea şaua atunci pe vânzarea Romgaz, a doua mare companie românească după Petrom. Băsescu a suspendat tot procesul şi a afirmat că nu mai vindem nimic.
Între timp nu ştiu ce s-a întamplat în capul preşedintelui, care este gata acum să renunţe la toate bunele intenţii pentru care românii l-au votat.
Demonstraţiile recente din România s-au dorit un protest al societăţii civile împotriva unei admi-nistraţii care este desprinsă de nevoile românilor. Din păcate, românii nu ştiu să se apere şi nici nu ştiu împotriva a ce să protesteze. Ţintele lor sunt diverse persoane şi nu programele politice. Când fiecare poartă o pancartă prin care cere altceva, mesajul este nul. Când 100.000 de oameni vor ieşi în stradă ca să protesteze împotriva vânzării totale a ţării, lucrurile vor fi diferite.
Guvernele se vor schimba, dar un bun vândut rămâne vândut pentru totdeauna. Şi, în momentul în care românii se vor trezi, va fi prea târziu: vor locui deja într-o ţară care nu le mai aparţine.
Pagini Românești
În viziunea Fondului Monetar, n-are importanţă cine conduce România atâta timp cât este docil şi execută cu stricteţe ordinele primite prin intermediarul acestei instituţii la Bucureşti. Domnul Jeffrey Franks este atât de prezent în mass-media românească, ca şi cum ar face parte efectiv din conducerea ţării. Realitatea este că Franks a înlocuit de mult guvernul României, iar declaraţiile sale sunt literă de lege în economia românească.
Tunurile despre care vorbeam fac parte dintr-un program bine pus la punct, pe care l-am putea numi procesul prin care România trebuie neapărat şi de urgenţă să nu mai aparţină românilor.
Cred că aţi ghicit, este vorba despre o nouă listă de companii de stat care vor fi vândute. Iată ce privatizări se pregătesc: Oltchim, Cupru Abrud, Electrica Servicii, Electrica Furnizare, Elcen Bucureşti şi complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara. Adică o bună parte din sistemul nostru energetic, o parte din monopolul pe care statul ar trebui să-l menţină.
La această listă de vânzari se adaugă una şi mai lungă, de societăţi din care statul vrea să scape de pachete de acţiuni, cum ar fi: Petrom, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, Transelectrica, complexul Turceni.
Multe din societăţile de mai sus sunt extrem de profitabile. Cum ar putea fi altfel nişte societăţi care nu au, practic, concurenţă pe piaţă? Aici esteşi cheia acestei insistenţe perfide, prin care FMI ne presează, ca să pierdem controlul asupra oricărei companii profitabile (dar care scapă de controlul extern).
Dacă privim în urmă, remarcăm că această politică criminală a avut mai multe etape. În prima, bornele principale s-au numit vânzarea Petrom şi a tuturor băncilor româneşti. Prima etapă a fost una din facturile tributului plătit de România pentru aderarea la Uniunea Europeană. S-a încercat, de atunci, vânzarea sistemului energetic, numai că venirea lui Traian Băsescu la putere a încetinit planul.
Îmi amintesc bine de una dintre declaraţiile lui, la început de mandat. Se bătea şaua atunci pe vânzarea Romgaz, a doua mare companie românească după Petrom. Băsescu a suspendat tot procesul şi a afirmat că nu mai vindem nimic.
Între timp nu ştiu ce s-a întamplat în capul preşedintelui, care este gata acum să renunţe la toate bunele intenţii pentru care românii l-au votat.
Demonstraţiile recente din România s-au dorit un protest al societăţii civile împotriva unei admi-nistraţii care este desprinsă de nevoile românilor. Din păcate, românii nu ştiu să se apere şi nici nu ştiu împotriva a ce să protesteze. Ţintele lor sunt diverse persoane şi nu programele politice. Când fiecare poartă o pancartă prin care cere altceva, mesajul este nul. Când 100.000 de oameni vor ieşi în stradă ca să protesteze împotriva vânzării totale a ţării, lucrurile vor fi diferite.
Guvernele se vor schimba, dar un bun vândut rămâne vândut pentru totdeauna. Şi, în momentul în care românii se vor trezi, va fi prea târziu: vor locui deja într-o ţară care nu le mai aparţine.
Pagini Românești
