google translate

joi, 19 aprilie 2012

Mihai Răzvan Ungureanu. Marionetă anacronică (Cronica Română .com)

via Prioritate de Dreapta



Hî-î-î...
ngî-ngî-ngî... î... î...
De fiecare dată când în fața camerelor tv apare premierul Ungureanu ne pregătim să savurăm un spectacol de ipocrizie, aroganță și pseudo-intelectualism pretențios. Interviul de ieri al premierului nu a fost o excepție de la regulă, ba mai mult, a oferit câteva secvențe memorabile din perspectiva aroganței și fetișizării ”șmecheriei șucare” de securist ”rafinat” și ”școlit”. Declarațiile politice făcute de MRU nu merită analizate pentru că atragerea atenției asupra aspectului politic este exact ce-și dorește această creatură primitivă a laboratoarelor instituțiilor statului care în teorie ar trebui să producă informații utile pentru siguranța națională, dar în realitate produc scheme și personaje utilizabile exclusiv pentru vânzarea en gros sau en detail a ce a mai rămas din bogățiile naționale.
Opțiunile politice și declarațiile de intenție ale unei marionete nu prezintă interes. Insistența cu care acest personaj încearcă să direcționeze atenția publică și mediatică asupra subiectelor politicianiste nu este altceva decât expresia unui truc securistic clasic: în timp ce fraierii (a se citi: electoratul, opoziția și mass-media) discută despre virtuțile sau neajunsurile statului minimal sau a doctrinelor de dreapta, băieții cu ochii albaștri care au lansat diversiunea informațională se ocupă liniștiți de vânzarea activelor statului. A venit timpul ca electoratul să conștientizeze că nu există ”trădare de stânga” sau ”trădare de dreapta”, există doar trădarea intereselor naționale, această trădare nefiind justificabilă de vreo ideologie politică, fie aceasta de dreapta ori de stânga. Din această perspectivă, MRU nu are coloratură politică, el fiind un umil instrument în mâna celor care finalizează procesul de transformare a țării noastre într-o colonie economică. Mihai Răzvan Ungureanu are dreptate atunci când atrage atenția asupra faptului că criticii acțiunilor sale au păcate de aceeași natură, adică privatizarea Petrom, BCR etc, însă faptul că predecesorii săi au comis aceste crime împotriva intereselor naționale nu poate fi considerat o licență ce-i dă dreptul să înstrăineze ceea ce nu au apucat să vândă guvernele Năstase și Tăriceanu.
Am așteptat cu interes deosebit noua tranșă de justificări pentru înstrăinarea cuprului și aurului românesc. Trebuie să recunoaștem că cetățeanul Ungureanu și laboratorul care-l deservește ne-au dezamăgit. Electoratului i s-au propus aceleași clișee expirate și explicații puerile. Deși MRU pretinde că ar fi un fin cunoscător al proceselor economice, din răspunsurile sale au lipsit cifrele, au lipsit faptele concrete, iar incantațiile despre ”locurile de muncă” și ”procesul transparent de privatizare” nu impresionează pe nimeni în afară de ultrașii portocalii. Din perspectiva justificării înstrăinării unei resurse ce valorează peste 14 miliarde de euro pentru un preț de 200 de milioane de euro, Mihai Răzvan Ungureanu folosește aceleași argumente pe care le-a folosit Traian Băsescu. În discurs nu se menționează cifre relevante pentru evaluarea reală a activelor vândute, se invocă presupusa inabilitate a statului de a face investițiile necesare pentru a exploata zăcămintele de la Roșia Montana și Roșia Poieni, se pedalează intens problema ”sărăciei” și ”lipsei locurilor de muncă” și se introduce conflictul fals între crearea locurilor de muncă și respectarea normelor de mediu. MRU insistă asupra faptului că Traian Băsescu nu poate fi reprodus, dar el însăși nu este altceva decât o nouă versiune a lui Traian Băsescu, adică un personaj arogant și foarte încrezut în faptul că apucăturile de securist îl fac excesiv de șmecher și extrem de inteligent.

Roșia Montana înseamnă locuri de muncă, e o prioritate. Privesc foarte tehnic și nu dau înapoi în fața unui adevăr… Pe mine mă interesează în țara aceasta să existe locuri de muncă, investiții străine directe, mă interesează să existe o brumă de prosperitate într-o regiune pe care nu vrea s-o vadă nimeni… Eu nu sunt adeptul niciunui proiect, sunt adeptul unor rezultate. Proiectele care aduc locuri de muncă mă interesează, le susțin.”, declară premierul Ungureanu. Dihotomia falsă este extrem de vizibilă. Electoratului i se sugerează că există doar două opțiuni, adică avem de ales între o stagnare economică fără locuri de muncă și acceptarea faptului că aurul și cuprul românesc vor deveni proprietatea unor companii străine în schimbul creării câtorva mii de locuri de muncă. Premierul evită să menționeze opțiunea cea mai bună și cea mai corectă. Locurile de muncă pot fi create de stat, exploatările pot fi făcute de stat și toate beneficiile economice vor fi direcționate către bugetul de stat și economia românească.

Manipulatorul Ungureanu oferă o justificare jalnică pentru insistența cu care încearcă să înstrăineze resursele țării noastre: ”La Cupru Min investițiile trec de ordinul a zeci de milioane de euro. Nu avem capacitatea ca o întreprindere care produce mai degrabă dezastre ecologice decât cupru să devină profitabilă.”

Îl informăm pe fostul director SIE că România are un portofoliu de obligațiuni americane și europene cu o valoare contabilă de peste 38 de miliarde de euro. În particular, obligațiunile americane aduc o dobândă între 0,25% și 2% pe an. În aceste condiții este inexplicabil de ce statul nu dorește să utilizeze o parte din acești bani pentru a face investiții în țară, investiții care vor avea un randament mult mai mare decât randamentul adus de obligațiunile emise de alte state. De ce România alocă zeci de miliarde de euro pentru creditarea altor state în condițiile în care există posibilități de a face investiții în plan intern pentru a obține beneficii economice directe și pentru a crea zeci de mii de locuri de muncă? Recent, Ministerul Finanțelor Publice a împrumutat 1 miliard de dolari din piața americană. Dacă statul nu poate vinde nici măcar o parte din pachetul de obligațiuni străine, atunci statul se poate împrumuta pentru a face investiții productive cum ar fi exploatările de la Cupru Min sau Roșia Montana. Problema nu este lipsa banilor, problema constă în faptul că guvernul Ungureanu duce o politică anti-națională.

Dacă în cazul privatizărilor suntem limpeziți, genul acesta de retorică e de neînțeles. A spune nu ne vindem țara la 20 de ani după 1990 sună anacronic. consideră marioneta MRU.

Într-adevăr, după 20 de ani în care România a fost colonizată din punct de vedere economic și politic, iar guvernele se întreceau în înstrăinarea bogățiilor naturale ale țării și activelor strategice ale statului, readucerea în discursul public a problemei promovării și apărării intereselor naționale poate părea ceva anacronic, însă acest anacronism nu este decât o aparență. Patriotismul veritabil, prin definiție, nu poate deveni anacronic, iar dragostea de țară este un sentiment fundamental ce nu poate fi șters din mintalul colectiv prin eforturi propagandistice. Anacronici sunt creatorii marionetei Ungureanu, ei fiind niște vânzători profesioniști de neam și de țară. Domnia lor asupra României a fost o regretabilă eroare a istoriei, eroare care în curând va fi corectată.