Exit strategy sau dacă nu-i cap, vai de picioare

Preluat de pe blogul Prioritate de Dreapta

Cronica Română .com: Mihai Răzvan Ungureanu. Un proiect eșuat

Privatizarea Cupru Min a eșuat din motive ce nu au nicio legătură cu obligațiile de mediu sau alte tehnicalități contractuale. Motivul este simplu, clar și banal: cumpărătorul final nu a mai fost interesat de tranzacție. Schema ”tunului” de la Cupru Min a fost relativ primitivă de la bun început: statul vindea compania și zăcământul de cupru unei companii-”paravan”, iar microbanca investițională Bayfront Capital Partnerners (BCP) urma să o revândă unui cumpărător specializat în proiecte miniere. Gheșeftul decidenților bucureșteni și ai canadienilor de la BCP urma să fie diferența între prețul de achiziție, adică 200,7 milioane de euro și prețul de vânzare către compania minieră, adică aproximativ 2-3 miliarde de dolari. Nu credem că BCP ar fi reușit să obțină un preț mai bun din cauza faptului că, din perspectiva companiilor miniere mari, asemenea tranzacții au un grad ridicat de risc reputațional și politic, ceea ce justifică un discaunt destul de semnificativ față de prețul normal. Scandalul monstruos care s-a declanșat în presă și modul absolut penibil în care echipa MRU a gestionat aspectele tehnice ale tranzacției au făcut în așa fel încât niciunul dintre potențialii cumpărători finali nu a mai dorit să se implice în tranzacție. Riscul reputațional și cel politic au devenit mult prea mari pentru a mai fi acceptabile. Sursele noastre consideră că BCP totuși a avut propuneri din partea unor companii miniere de dimensiuni medii, dar aceste propuneri aveau două probleme: prețul oferit era sub necesitățile persoanelor implicate în tranzacție și proveniența geografică a acestor companii era absolut incompatibilă cu continuarea carierei politice a premierului MRU. 

Tranzacția nu s-a finalizat și ambele părți, echipa MRU și bancherii canadieni, au încercat ”să-și salveze fața”. Am urmărit cu interes deosebit modul în care presupușii aliați ai ”premierului Cupru Min” îi înfigeau cuțite în spate: un director de la Ministerul Economiei a făcut publice toate datele incriminatoare cu privire la tranzacția cu ”canadienii”, Teodor Stolojan a atacat ministrul de finanțe, acuzându-l implicit de falsificarea cifrelor veniturilor bugetare (deși falsificarea pare a fi opera guvernului Boc), iar presa portocalie a început să dea semne că ”luna de miere” a grupării din garda veche a PDL și a ”proiectul Ungureanu” s-a terminat înainte de termen. Este interesant cum se va descurca ”premierul Cupru Min” în condițiile în care bani pentru lansarea unei noi forțe politice nu există, iar unicul proiect viabil de obținere a finanțării (privatizarea cuprului) este blocat. Din punct de vedere personal, Mihai Răzvan Ungureanu are o soluție simplă și rapidă la toate probleme curente: trebuie doar să semneze avizele de mediu pentru Roșia Montana. Semnătura pusă pe avizele de mediu îi va termina cariera politică, dar este posibil să-i aducă alte beneficii. Faptul că MRU l-a demis pe ministrul mediului fără să găsească un înlocuitor și și-a asumat gestiunea acestui portofoliu indică o probabilitate destul de înaltă a unui asemenea scenariu.

Următoarea moțiune de cenzură are șanse să pună capăt guvernului Ungureanu, dar situația nu se vă îmbunătăți. În contextul politic actual, în România nu există o forță politică capabilă să funcționeze în alt scop decât cel al îmbogățirii personale. Reamintim celor care așteaptă vreo performanță deosebită din partea unui eventual guvern USL faptul că autorii primei tentative de privatizare a Cupru Min au fost național-liberalii, iar social-democrații au la activ dezastrele Sidex și Petrom. După anii petrecuți în opoziție, foamea de bani în rândul opoziției este colosală, iar bucuria cu care USL l-a primit în rândurile ”opoziției anti-Băsescu” pe traseistul Frunzăverde demonstrează că USL gândește doar în termenii aritmeticii electorale și nu în termenii principiilor politice. Electoratul din România merită să fie compătimit în condițiile în care opțiunile politice existente în spațiul carpato-danubian-pontic se rezumă la un șir de opțiuni foarte rele din care electoratului i se propune (pentru a câta oară!) să aleagă răul cel mai mic.

Indiferent de succesul sau insuccesul moțiunii de cenzură, nu credem că tentativele de a vinde rapid și ieftin ceea ce a mai rămas din patrimoniul național se vor opri. Ministrul economiei a declarat că ”privatizarea Cupru Min se va relua”. Probabil, de această dată, se va căuta din start un cumpărător cu bonitate demonstrată și fără sensibilități majore din perspectiva riscurilor de imagine.