Redobândirea controlului asupra resurselor minerale și energetice ale României pare a fi un scop imposibil de realizat. În realitate, unicul factor ce împiedică atingerea acestui scop este lipsa de voință politică. În rest, există soluții și resurse necesare pentru o asemenea operațiune. Într-adevăr, faptul că România este o țară-membră a Uniunii Europene face ca procesul de anulare a privatizării frauduloase a Petrom să fie unul mai complicat decât naționalizarea YPF din Argentina sau naționalizarea tacită a Yukos din Rusia, dar trebuie remarcat că o sarcină complicată nu este o sarcină imposibilă.
Publicația noastră a pregătit două articole dedicate
naționalizării Petrom. În articolul de astăzi vom analiza faza
pregătitoare a naționalizării, iar în articolul de mâine vom trece în
revistă posibilele contra-atacuri ale autorităților Uniunii Europene și
măsurile de protecție împotriva acestora.
Ca orice naționalizare de succes, naționalizarea Petrom trebuie pregătită concomitent în trei planuri distincte: planul juridic, planul economic și planul informațional. Toate planurile au importanță critică și niciunul nu poate fi neglijat.
Dintr-o anumită perspectivă, se poate spune că România a avut noroc în privința beneficiarilor finali ai privatizării Petrom. Guvernul Austriei este un oponent mult mai comod decât ar fi guvernul de la Berlin sau Paris.
-
Creșterea radicală a redevențelor. Actualul acord încheiat cu OMV nu permite modificarea redevențelor până în 2014, însă începând cu 1 ianuarie 2014 statul are tot dreptul să mărească redevențele și să le stabilească la orice nivel. Redevențele pentru Petrom trebuie stabilite la nivelul de 95%, garantând astfel prăbușirea imediată a cotațiilor acțiunilor OMV și colosale probleme financiare pentru companie care nu va mai putea accesa niciun fel de finanțare bancară. Criticii acestei măsuri vor declara că în aceste condiții OMV va opri exploatarea petrolului românesc și va provoca o creștere serioasă a prețului carburanților, dar asemenea amenințări nu au nicio legătură cu realitatea. Consumatorul român deja plătește prețuri care corespund unei situații în care 100% din petrolul consumat în România ar fi importat, adică plătește prețuri europene. În aceste condiții, primul pas pentru recăpătarea controlului asupra petrolului românesc și recăpătarea unui minim de demnitate națională este crearea unei situații în care nimeni în afară de statul român nu va putea beneficia de pe urma deținerii dreptului de exploatare a petrolului românesc.
-
Introducerea unei suprataxe pentru ”profituri excesive” (așa-zisa ”windfall profits tax”) obținute de companiile petroliere. Stabilirea dimensiunii acestei taxe, la fel ca și dimensiunii redevențelor, este dreptul suveran al statului român, chiar dacă România este țară-membră a Uniunii Europene. OMV trebuie ”strangulat prin taxare”. O taxă de 90% din ”profitul excesiv” (definit după bunul plan al statului român) va fi un argument forte în viitoarea negociere cu reprezentanții proprietarilor Petrom, negociere în cadrul cărora li se va sugera că vânzarea grabnică a pachetului majoritar este o soluție perfect onorabilă pentru o companie ce nu mai este capabilă să-și desfășoare activitatea în mod profitabil în contextul noului regim fiscal.
-
Fiecare contract de marketing, consultanță, servicii medicale, servicii juridice etc încheiat de OMV Petrom trebuie verificat la sânge în vederea blocării căilor de scoatere a profitului din România. Trebuie folosită fiecare oportunitate pentru a sancționa compania și pentru a aduce pe banca acuzaților persoane fizice care lucrează pentru OMV Petrom. Pentru orice finanțist sau contabil, OMV trebuie să se transforme din cel mai dorit angajator în angajatorul de coșmar, iar viața departamentului financiar-contabil de la OMV Petrom trebuie să se transforme într-un control inopinat nesfârșit. La fel, controlul inopinat trebuie să devină problema zilnică a fiecărei benzinării OMV Petrom, a fiecărui transportator de combustibil OMV Petrom, etc. Un rol important îi revine Consiliului Concurenței care poate identifica în comportamentul OMV Petrom multiple situații de abuz de putere dominantă în piață și fixare de prețuri excesive. Amenzile usturătoare aplicate pentru încălcarea regulilor concurenței pot contribui semnificativ la succesul negocierilor ulterioare. Autoritățile fiscale, la fel, nu trebuie să se limiteze la blocarea transferurilor profitului în afara României, ci trebuie să facă controale amănunțite a erorilor comise de OMV Petrom în trecut. Amenzile și penalitățile cu caracter fiscal vor fi binevenite în contextul general al operațiunii.
Desigur, asemenea acțiuni ale statului român vor provoca
reacții în sfera diplomatică și în sfera mediatică. Este ușor de
presupus care va fi strategia austriecilor: ei vor încerca să prezinte
acțiunile statului român ca pe niște acțiuni ”comuniste”, ”naționaliste”
și ”anti-europene”. Succesul acestei strategii este garantat numai în
cazul în care structurile statului român nu vor face nimic pentru
contracararea ei. Strategia Bucureștiului trebuie să vizeze nu atât
câștigarea războiului informațional, ceea ce este destul de dificil în
condițiile existenței unui dezechilibru semnificativ între resursele
financiare ale Austriei și României, ci obținerea unei situații în care
oponenții noștri nu pot clama o victorie totală. Pentru atingerea
acestui scop tactic trebuie întreprinse următoarele acțiuni:
-
Statul român trebuie să contracteze serviciile câtorva companii de lobby care funcționează pe lângă Comisia Europeană, Parlamentul European și a guvernelor importante din Uniunea Europeană, scopul final fiind obținerea unor modalități de influențare a decidenților de la Bruxelles, Berlin, Paris și Londra. În contextul luptelor diplomatice, ar fi extrem de utilă cooptarea sprijinului altor țări est-europene care ar putea folosi precedentul Petrom pentru a demara propriile procese de naționalizare. O campanie masivă de lobby pan-european va costa cel mult câteva sute de milioane de euro (judecând după costurile pe care le-a avut Gazprom pentru Nord Stream), iar în cazul României, cheltuirea a câtorva sute de milioane de euro pentru a readuce sub controlul statului român un activ ce valoarează aproape o sută de miliarde de euro este o investiție extrem de profitabilă.
-
Structurile afiliate statului român (nominativ: niște ONG-uri create special pentru acest scop) trebuie să procedeze după modelul lui Lakshmi Mittal care a asigurat sprijinul lui Tony Blair pentru privatizarea Sidex contra unei donații ”la partid”, donația fiind de doar patru milioane de lire sterline. În fiecare țară importantă din cadrul Uniunii Europene pot fi identificate partide politice importante ce ar putea sprijini acțiunile statului român în condițiile existenței unor donații generoase. Dacă în Europa vor exista 3-5 partide naționale mari care nu vor sprijini poziția OMV, orice acțiune concertată îndreptată împotriva statului român va deveni imposibilă.
-
Structurile statului român (nominativ: SIE) trebuie să găsească în fiecare țară importantă a Uniunii Europene jurnaliști și trusturi de media dispuse să utilizeze materialele informaționale furnizate de structurile statului român pentru a crea o imagine negativă a OMV și a modului în care s-a făcut privatizarea Petrom. Adrian Năstase poate să-și spele păcatele acumulate în decursul carierei politice prin participarea activă la această campanie informațională. Electoratului român i s-a sugerat în repetate rânduri că guvernul a fost forțat să vândă Petrom pentru ca România să intre în Uniunea Europeană. Acum, a venit momentul perfect ca toți cei care pretind că au fost șantajați să iasă în public și să descrie acest șantaj, menționând nume concrete și amenințările concrete. Asemenea mărturii ar putea contribui decisiv la succesul campaniei informaționale organizate în sprijinul naționalizării, iar dosarele penale ce pot fi deschise în România împotriva demnitarilor austrieci pot servi drept argumente adiționale în cadrul bătăliilor diplomatice din cadrul structurilor europene. Precizare importantă: operațiunea informațională poate să aibă succes deplin și fără contribuția lui Adrian Năstase, mărturiile sale fiind un element forte, dar neesențial pentru atingerea scopurilor strategice.
Îndeplinirea tuturor etapelor pregătitoare va pune
guvernul austriac într-o situație extrem de dificilă. Desigur, bătălia
pentru Petrom va putea fi prelungită, dar lupta va necesita din ce în ce
mai multe resurse financiare și diplomatice. Totodată, OMV se va afla
într-o situație în care reîntoarcerea la starea inițială va fi absolut
imposibilă, adică toate eforturile de a opri sau amâna finalizarea
naționalizării nu vor avea un alt efect decât continuarea situației în
care OMV Petrom oricum nu poate să fie profitabil din cauza nivelelor
ridicate ale redevențelor și taxelor care sunt stabilite de statul
român. Dacă guvernul de la București va da dovadă de voință și
fermitate, OMV va accepta cedarea controlului asupra Petrom în schimbul
unei compensații modice. Dacă OMV (adică guvernul austriac care
controlează această companie) nu va accepta cedarea controlului asupra
Petrom în schimbul unei compensații modice, atunci va fi necesară
întețirea presiunii economice și administrative asupra companiei,
această întețire fiind urmată în mod necesar de recăpătarea controlului
asupra acesteia fie prin falimentare, fie prin preluarea punctuală a
activelor-cheie.
Succesul operațiunii de naționalizare a Petrom depinde
doar de voința politică a guvernului de la București și capacitatea
factorilor decizionali din cadrul guvernamental și din cadrul
serviciilor de informații de a-și face datoria față de țară.
