Prioritate de Dreapta
România liberă:
[...]
În definitiv, de ce nu ar putea da China o lovitură de graţie Uniunii
Europene şi prin intermediul României, din moment ce cu Ungaria
lucrurile nu s-au mişcat deloc rău? Nu doar că prezentul ţese tentaţii
comune liderilor de la Bucureşti şi Budapesta, dar comparând trecutul
lui Victor Ponta cu cel al lui Viktor Orban vom constata că, în teorie,
premierul român are o predispoziţie infinit mai accentuată în a se
rătăci pe drumul pe care Bruxelles-ul a plasat deja indicatoarele “sens
interzis”.
În
1989, Viktor Orban a luat, public, atitudine împotriva masacrului din
Piaţa Tienanmen. Apoi, în timpul primului său mandat de prim-ministru
(1998-2002), s-a înâlnit cu Dalai Lama şi tot în acea perioadă s-a
închis consulatul maghiar din Shanghai. Vorbim, deci, la Viktor Orban,
de o răsucire cu 180 de grade care a avut de învins o inerţie mare.
Nu
la fel stau lucrurile în cazul Ponta. Nu a avut niciodată atitudini
ostile faţă de China, nici măcar pe drepturile omului; este socialist; a
evoluat politic în partidul fondat de Ion Iliescu, un comunist
pur-sânge, fost protejat al lui Ceauşescu; ca premier şi ministru de
Externe, mentorul său, Adrian Năstase, a fost mai tentat de Est decât de
Vest; nu în ultimul rând, se arată tot mai atras de implicarea sa şi a
partidului în toate, inclusiv în sport, iar fără un transplant rapid va
fi definitiv lipsit de orice apetit pentru transparenţă.
Demn
de reţinut este şi faptul că Victor Ponta e membru în clubul
internaţional al celor care romanţează poveştile de arme ale unor
criminali precum Che Guevara. Ştiu, sunt destui cei care le găsesc
diverse scuze purtătorilor de tricouri şi brouşuri cu chipul
revoluţionarului mort în misiune. Dar eu cred că afinităţile de acest
tip, oricât de puerile pot părea la prima vedere, lasă urme.
Luna
trecută, a poposit în România chiar Mao, un satrap care încă primeşte
tribună la noi, deşi suntem în 2013. Unde? Ei bine, la cel mai important
eveniment al organizaţiei de tineret a partidului condus de premierul
României – alegerea noului preşedinte. Căci da, numirea pe funcţie a
deputatului Mihai Sturzu a avut pe fundal îndemnul omologului din
Partidul Comunist Chinez, care şi-a impresionat audienţa citând frumos
din Mao: “Lumea este a noastră, dar şi a voastră, tineretul reprezintă
soarele de dimineaţă, de la ora 8 şi 9, şi sper să duceţi mai departe
cauza creată de generaţiile mai în vârstă”.
Oricât
ai conştientiza faptul că PSD este de stânga, îţi vine, totuşi, greu să
accepţi că tinerii social-democraţi români se consideră colegi cu
tinerii comunişti chinezi, încremeniţi la stadiul maximelor maoiste. De
reţinut că Victor Ponta menţine în continuare o influenţă ridicată
asupra pepinierei PSD, în calitate de, citez aproximativ, om care se
poate mândri că a pus-o pe picioare.
Pe
de altă parte, este nerealist să pierzi din vedere şi existenţa unei
asemănări vizibile între ramurile de seniori ale Partidului Social
Democrat şi Partidului Comunist Chinez. Lupta anti-corupţie este
susţinută numai pe timpul luptelor interne pentru putere. Cazurile Bo
Xilai şi Adrian Năstase vorbesc de la sine. Lucrurile nu stau diferit
nici la Moscova, în partidul lui Vladimir Putin.
Şi
totuşi, în România zilelor noastre spectrul politicenilor zeloşi în
relaţia cu China (căci da, zelul acesta face totul suspect) este ceva
mai larg.
Spuneam
în prima parte a textului că partidele parlamentare par capabile să
scoată din uz orice referinţă critică. Unii chiar şochează. Vasile
Blaga, iunie, a.c.: "Am dorit să împărtăşim din experienţa vastă a
Partidului Comunist Chinez, care îmi dau seama că este într-o permanentă
reconstrucţie. Incredibil, dar colegii noştri chinezi, practic, şi asta
mă bucură, împărtăşesc aceleaşi valori cu noi în tot ceea ce înseamnă
construcţia unui partid, pornind de la necesitatea atragerii în partid a
elitelor locale, pentru a da valoare organizaţiilor, cât şi a modului
în care te raportezi la cetăţean".
Într-adevăr,
incredibil! Dar incredibilă este lejeritatea cu care liderul unui
partid parlamentar, de dreapta, poate compara reformele din formaţiunea
sa cu cele dintr-un partid comunist, fie el şi chinez.
Trecută
pe ralanti după căderea Guvernului Ungureanu, domnii Blaga şi Ponta au
convenit, probabil, reactivarea cooperării. Se apropie un nou moment
important pentru ţară şi pentru Victor Ponta, personal, ca atare
specialiştii români în butaforii politice au lucrat intens tot anul.
Reacţiile care vor apărea din săptămâna care urmează vor da măsura schimbărilor ce pot apărea.
Ar
fi cu totul ironic ca, după ce Moscova şi-a maximizat beneficiile din
lipsa unei adevărate politici energetice comune a UE, să se îmbogăţească
acum Beijingul, folosindu-se de acelaşi levier care face vulnerabilă
Europa unită: lipsa de coeziune.
Guvernul
Ponta, cu privire la care Rusia recunoaşte că are, în sfârşit, un
interlocutor la Bucureşti, se pregăteşte de o nouă aventură. Va primi,
oare, Bruxelles-ul, toate informaţiile pe care le-a solicitat?
