PUTEREA:
Inginerie financiară copyright Băsescu. Preşedintele adastă la fondurile UE şi banii publici
Vineri seara, la o oră de maximă audienţă şi cât să-i ţină presei tot weekendul ocupat, preşedintele Traian Băsescu a ţinut o conferinţă de presă cu mai multe teme arhicunoscute - războaiele sale cu Voiculescu, Ponta, Vîntu, SRS -, precum şi una nouă: afacerea cu terenul agricol încheiată de fiica sa cea mare, Ioana. Mai întâi am aflat de la preşedinte că arhiva Dunărea va fi desecretizată pentru ca tot românul să înţeleagă cum s-a îmbogăţit familia Voiculescu. Apoi ne-a explicat cu amănunte şi dovezi ce prost şi corupt politician a ajuns senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu. Pe urmă am luat la cunoştinţă de la şeful statului despre faptul că premierul Ponta vrea să-i predea lui Voiculescu televiziunea publică, printr-o lege (!!!). În fine, am primit confirmarea că deja dezbătuta tranzacţie cu teren agricol a fost perfectată de Ioana Băsescu la sugestia sa. Despre toate acestea s-a vorbit pe larg timp de mai multe zile. Astăzi vă propun o abordare diferită a ultimei teme atacate de preşedintele Traian Băsescu: cum trebuie să faci o inginerie financiară cu fonduri UE, pentru un teren agricol. Şi cum, pe banii statului, pe munca altuia, trebuie să speculezi legislaţia în vigoare şi să-i prezinţi unui “italian” o ofertă de nerefuzat! De fapt, este o inginerie financiară pe care George Constantin Păunescu, inventatorul acestei expresii în anii ‘90, ar putea fi invidios. Iar dacă se va dovedi că este o inginerie financiară în interiorul altei inginerii financiare, atunci invidia lui George Păunescu va fi dublă!
Scurte comentarii
Pentru a nu fi acuzaţi că am denaturat adevărul scoţând din context declaraţiile preşedintelui, vă supun atenţiei, cu ghilimelele de rigoare, vorbele lui Traian Băsescu rostite vineri seară de la pupitrul Preşedinţiei. Cu adnotări.
“… Dacă vreţi, uite, pentru că vă suspectez că s-ar putea să mai aveţi o întrebare de pus legată de businessul agricol din familia Băsescu, vreau să vă spun că tot ce a dat Ioana, fiica mea, în comunicatul de ieri, este absolut corect. Vreau să confirm că eu am convins-o să facă acest lucru, pentru că mi-am dorit eu să cumpărăm pământ. Creditul cu care s-a cumpărat pământul este luat de Ioana pentru că am încercat să-l iau eu şi, din cauza veniturilor, banca nu mă putea finanţa la o asemenea sumă…”.
Nota autorului: Să fim serioşi. În contextul actual, oricare dintre băncile ce ar fi oferit un împrumut preşedintelui s-ar fi expus gratuit unui imens scandal. De aceea, Traian Băsescu a ţinut secret numele băncii, încercând să ofere un alibi bancherilor care i-au dat împrumutul Ioanei Băsescu: „Mie nu mi-aţi putut acorda credit că nu mă încadram în grilă, dar Ioanei da, că ea s-a «calificat»”! Între timp s-a aflat numele băncii: CEC - bancă de stat! Se miră cineva?
Dar să revenim la transparenţa din discursul preşedintelui.
“… Singura din familie care a avut veniturile care să permită finanţarea a fost Ioana, datorită veniturilor ca notar, care au fost chiar la limită pentru a putea obţine un credit pe 30 de ani, un credit ipotecar. Creditul este garantat cu proprietatea, cu pământul, care a fost evaluat la un preţ mai mare de experţii băncii decât preţul care s-a plătit. De aceea, banca n-a avut nevoie de nici un fel de garanţii colaterale…”.
Nota autorului: În acest caz, de ce s-a grăbit ITALIANUL să vândă sub preţul pieţei? Ce mobil a avut ITALIANUL? Să munceşti ani de zile ca să aduni de la diferiţi proprietari o suprafaţă de 290 ha, un teren agricol foarte fertil, în inima Bărăganului, la 50 de kilometri de Bucureşti şi 15 kilometri de Autostrada Soarelui şi apoi să-l vinzi sub preţul pieţei, în mare grabă, generează o întrebare firească: Ce ofertă de nerefuzat a primit ITALIANUL din partea preşedintelui Băsescu?
Între timp, s-a aflat că firma de la care a cumpărat Ioana Băsescu terenul se numeşte SC Berfige SRL, iar patronul societăţii care se ocupă cu achiziţionarea de terenuri este de naţionalitate italiană, dar nu este un “el”, ci o „ea”: Mara Bertola de 39 de ani!!! Vă vine să credeţi sau nu, două tinere domniţe - Ioana a cumpărat şi Mara a vândut - au perfectat tranzacţia anului în agricultură! Din gura preşedintelui am aflat că el se află în spatele Ioanei. Dar cine o fi în spatele Marei?
Şi, din vorbă-n vorbă, apare a treia fractură de logică în discursul lui Traian Băsescu. Să stăm strâmb şi să judecăm drept:
“… Este credit ipotecar pentru agricultură. Îmi doresc mult ca în foarte scurt timp să reuşesc să-l trec pe numele meu, pentru că eu vreau să fiu fermierul. V-am anunţat de multă vreme că îmi doresc acest lucru şi nu văd nimic rău…”.
Nota autorului: Desigur, nu e nimic rău în a fi fermier, dar dacă Băsescu, cu salariul său de preşedinte, nu a trecut testul băncii, atunci cum îl va trece când va fi pensionar şi va dori să preia creditul ipotecar pe numele său? Să înţelegem că şeful statului, după ce îşi termină mandatul, mizează pe un salariu mult mai mare decât veniturile Ioanei? Sau că, după pensionare, va primi o “primă de instalare” oferită de o multinaţională egală cu valoarea creditului, pentru stingerea acestuia înainte de termen, astfel ca banca să nu mai ridice problema vârstei lui Traian Băsescu? Cineva se încurcă în caierul ideilor…
Ultima parte a discursului preşedintelui se referă la latura economică. Să citim cu mare atenţie explicaţiile domniei-sale, care ne vor ajuta să facem calculul de mai la vale:
“… Mai este o precizare de făcut: am înţeles că se vorbeşte de tot soiul de oameni care au probleme cu legea, care ar fi lucrat pământul. Nu este adevărat. Lucrările s-au făcut pe un contract, cu o firmă extrem de puternică, ce nu e din sudul ţării şi să ştiţi că am vorbit cu foarte mulţi; la această suprafaţă nu poţi să ai şi pământul, şi maşinile în acelaşi timp. Că am discutat şi cu firmele de leasing de maşini agricole, şi la ele e destul de scump leasingul; totuşi, nu-l puteam duce, având în vedere că trebuiesc plătite şi ratele lunare, care nu sunt mici, sunt 30.266 de lei pe lună, şi în vremurile astea un notar tânăr ca Ioana cu greu face suma aceasta”.
Nota autorului: În acest caz, dacă tot doreşte transparenţă totală, de ce preşedintele a ţinut la secret numele firmei care a luat în arendă pământul? Dar e bine că am aflat cât trebuie să plătească “tânărul notar”: circa 6.800 euro/lună, respectiv 81.600 euro/an timp de 30 de ani, pentru a achita creditul ipotecar pentru agricultură. Adică, s-a împrumutat 1 milion de euro şi va plăti circa 2,5 milioane de euro! Şi am mai aflat că Ioana Băsescu are un venit de minim 120.000 euro pe an. (De unde am tras această concluzie? Banca nu are voie să propună o rată mai mare de 70% din venit, iar rata este de 6.800 euro/lună.)
Schema preşedintelui
Aşadar, Traian Băsescu a ţinut să fie deschis şi să ne arate că se poate face agricultură dacă ai curaj şi priveşti cu încredere în viitor, chiar dacă ai o vârstă înaintată.
Fals, total fals. Nu este de-ajuns să fii optimist. Este nevoie să faci afaceri cu un “italian” care are un teren agricol extrem de productiv şi, aparent, o nevoie ciudată de a-l vinde fără licitaţie şi sub preţul pieţei. Mai este necesar să ai mare trecere la o bancă de stat şi girul unui expert binevoitor, să fii sprijinit de o firmă de anvergură specializată în domeniul agriculturii şi care are de rezolvat probleme penale, să fii odraslă de preşedinte şi, nu în ultimul rând, să ai un venit cu mult peste media generaţiei din care faci parte.
În dorinţa de a prezenta poporului afacerile familiei sale - asta după ce presa a aflat despre cea mai recentă achiziţie, iar televiziunea lui Voiculescu începuse să facă ipoteze periculoase -, preşedintele Traian Băsescu ne-a devoalat ingineria financiară cu acel teren agricol. De fapt, este o afacere de tip inginerie financiară pe care George Constantin Păunescu, inventatorul acestei expresii în anii ‘90, ar putea fi invidios.
Schema preşedintelui - Ioana Băsescu nu poate fi suspectată nici măcar o secundă ca fiind autoarea moarală şi tehnică a acestei inginerii financiare - poate fi pusă în practică dacă respectăm două etape.
• PRIMA ETAPĂ - se achiziţionează sub preţul pieţei un teren agricol extrem de productiv, de la un “italian” ori imbecil, ori…!
Pasul 1. Se lămureşte un ITALIAN să vândă 290 de hectare de teren extravilan situat într-o zonă excelentă pentru agricultură şi pentru care deţine cadastrul agricol. De fapt, ITALIANULUI i se face o ofertă de nerefuzat, deşi peste doar o lună, România va fi asaltată de cumpărători de “pământuri”. Practic, ITALIANUL trebuie “luminat” că nu are sens să mai aştepte până în ianuarie 2014 şi că este în interesul său să accepte oferta TÂNĂRULUI NOTAR, ofertă mult sub preţul pieţei.
Pasul 2. O BANCĂ este invitată să dea unui TÂNĂR NOTAR, fără garanţii suplimentare, un CREDIT IPOTECAR PENTRU AGRICULTURĂ.
Pasul 3. BANCA traduce mesajul şi, pentru a se acoperi cu hârtii, solicită o expertiză din care află, cu totală surprindere, că valoarea împrumutului cerut de TÂNĂRUL NOTAR este acoperită cu mult de valoarea reală a terenului agricol considerat foarte bun pentru o astfel de activitate. BANCA înţelege că nu mai este cazul să solicite garanţii colaterale şi să ia de bună, sută în mie, expertiza expertului acreditat pe domeniul agricol. Evident, BANCA arată foarte clar că nu doreşte să ia în calcul riscul meteo!
Pasul 4. BANCA se grăbeşte să ajute TÂNĂRUL NOTAR şi îi acordă fără rezerve, chiar cu bucurie, creditul ipotecar în valoare de 1 milion de euro.
Pasul 5. TÂNĂRUL NOTAR ia banii de la bancă, mai pune de la el aproape o treime - 300.000 de euro - şi achită suma de 1,3 milioane de euro nerăbdătorului ITALIAN grăbit nevoie mare să-şi “mărite” terenul arabil de 290 de hectare. Conform contractului cu BANCA, TÂNĂRUL NOTAR ia la cunoştinţă că trebuie să plătească circa 81.600 de euro/an pe următorii 30 de ani.
• A DOUA ETAPĂ - achitarea creditului bancar din multiple surse!
Pasul 1. Imediat ce a achiziţionat terenul, TÂNĂRUL NOTAR îl dă în arendă unei mari firme specializate în industria agricolă prinsă într-un carambol fiscal şi penal. TÂNĂRUL NOTAR încheie un contract de arendă şi fixează o cotă-parte pentru proprietarul terenului, adică pentru EL: minim 1.000 kg la hectar de grâu/an, de exemplu.
Pasul 2. TÂNĂRUL NOTAR se înregistrează la Primăria comunei de pe raza căreia se află terenul agricol şi la APIA că l-a dat în arendă cu dreptul de a păstra pentru el subvenţiile de la UE şi de la bugetul statului.
Pasul 3. TÂNĂRUL NOTAR, ca proprietar de teren agricol, solicită de la APIA prima aferentă suprafeţei de teren agricol dat în arendă - în cazul de faţă prima poate ajunge la plafonul maxim de 200 euro/ha/an începând cu 2014. Banii sunt oferiţi de Uniunea Europeană - 154 euro/ha, iar diferenţa până la 200 de euro/ha va fi achitată de la bugetul de stat. De asemenea, tinerii care nu au împlinit 40 de ani la data formulării cererii către APIA mai primesc, pe următorii 5 ani, 25% din Schema de Plată Unică pe Suprafaţă - SAPS, adică 50 euro/ha. Ioana Băsescu se găseşte în această fericită situaţie.
Pasul 4. TÂNARUL NOTAR ia abacul şi, uşor lacom, trece la calcularea afacerii cu teren arabil foarte fertil dat în arendă unei societăţi superspecializată în domeniul agriculturii:
Venituri din activităţi agricole
290 ha x 200 euro/an = 58.000 euro/an
290 ha x 40 euro/an = 14.500 euro/an (doar timp de 5 ani)
290 ha x 1 tonă = 290 tone x 150 euro/tonă = 43.500 euro/an
TOTAL VENITURI = 116.000 euro/an
Achitare Credit = - 81.600 euro/an
PROFIT ARENDĂ= 34.400 euro/an
BONUS Salariul de notar = 120.000 euro/an
PROFIT BRUT = 154.400 euro/an
PROFIT NET = circa 120.000 euro/an!!!
SuperBonus: împroprietărit cu 290 de hectare, teren arabil
Pasul 5. După ce TÂNĂRUL NOTAR citeşte textul de mai sus, se duce glonţ la taică-su şi-l roagă, cu lacrimi în ochi, să devină preşedintele României.
ÎN LOC DE CONCLUZIE
Iată cum şi-a încheiat preşedintele Traian Băsescu povestea terenului agricol achiziţionat de fiica sa Ioana - TÂNĂRUL NOTAR:
“Deci, asta este povestea terenului. Aş îndemna fiecare român, dacă poate. Dar am văzut şi eu condiţiile în care se face o creditare... Deci, cu salariul unui preşedinte nu poţi să obţii un credit cu care să cumperi 291 de hectare de pământ. Nu poţi. Bun. A mai fost o treabă, că fiind credit ipotecar, deci pe termen lung, de 30 de ani, problema este şi ce vârstă ai. Te întreabă băncile şi, când constată că ai 62 de ani, în afară de problema venitului e şi problema: dar cine plăteşte dacă se întâmplă ceva? Şi atunci Ioana a fost, şi din punct de vedere venituri, şi din punct de vedere vârstă, omul potrivit să facă acest credit, care e făcut cu dobândă la nivelul pieţei. Atât a fost dobânda atunci. Din păcate, n-am prins şi dobânzile mai scăzute după ce a redus Mugur Isărescu dobânda de refinanţare. Vă îndemn, dacă puteţi, cumpăraţi pământ, că sunteţi tineri şi o să vă dea satisfacţie. Vă mulţumesc mult. Vă doresc un weekend plăcut!”
P.S.1: Dacă sunteţi cetăţeni români şi vă simţiţi umiliţi de afirmaţiile cuprinse între ghilimele vă invit să începeţi să gândiţi liber, să luaţi decizii cu mintea şi nu cu partea dorsală şi să nu mai înghiţiţi pe nemestecate vorbele celor care, cu emfază, se consideră politicieni. Noi încă nu avem parte de o astfel de tagmă de conducători guvernaţi de o minimă morală. Vă doresc o săptămână plină de inginerii financiare, copyright Băsescu!
P.S.2: Ca să fie cât se poate de clar: cred că este o afacere imorală pusă pe tapet de Traian Băsescu, preşedintele care ne îndeamnă de la cea mai înaltă tribună a ţării să nu fim lacomi, să ne plătim dările şi să nu mai spoliem statul.
Mai avea să ne spună cum câştigă Dana Năstase în fiecare an milioane de euro din afacerile cu agricultura şi cum salvează ea onoarea familiei rămase fără venituri de la fostul bugetar, Adrian. Dar nu cadra.
Şi, ar mai fi ceva de semnalat: în cazul în care ITALIANUL, adică tânăra Mara Bertola, este un paravan, o interfaţă a unei alte inginerii financiare cu terenuri agricole pritocită de foarte mult timp, ne aflăm în faţa unei teme demne de o lucrare de doctorat pentru un procuror tânăr şi dornic de afirmare. Pentru că avem de-a face cu o inginerie financiară plasată în interiorul unei alte inginerii financiare. Trebuie să recunoaştem: este multă savoare în patentul Băsescu!
2 comentarii :
-
Ar mai fi o chestiune: s-a "potrivit" taman acum tranzacţia, ca să se atenueze percepţia publică asupra a ceea ce ne-au pregătit de la anul PDL şi USL - venirea samsarilor funciari străini.
DNA, implicat în tranzacția lui Băsescu cu terenul din Călărași:
Rețeta pare a fi una simplă: DNA se asigură că terenul e fără probleme și apoi apare cumpărătorul sfătuit de un consilier prezidențial specializat în problemele agriculturii.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a trimis Ministerului Public, Parchetului, dar şi procurorului şef secţie Lucian Papici, un document cu informaţii despre mai multe fonduri funciare din România. Printre ele se află şi Comisia locală de fond funciar Nana, localitatea în care familia Băsescu a devenit proprietară.
Deosebit de interesant este faptul că documentul emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor vine ca răspuns la o adresă a procurorului Lucian Papici din martie anul acesta, care ar fost poate interesat să afle cum stau lucrurile la Nana.
De ce va încasa familia Băsescu 403.100 de euro de la UE, în 10 ani:
Suma respectivă reprezintă subvenția anuală de la Uniunea Europeană pe care familia președintelui Traian Băsescu o va încasa pentru lucrarea suprafeței agricole achiziționate recent, scrie business24.ro.
Întrucât, pentru culturi de cereale, se plătește doar subvenția de suprafață, respectiv 160 de euro la hectar – 139 de euro reprezentând plata europeană, iar restul de 21 de euro fiind contribuția de la bugetul de stat, în următorul deceniu, familia Băsescu va încasa 464.000 de euro, adică 35% din prețul plătit pentru teren (1,3 milioane de euro).
-
"Deci, problema pe care eu o semnalez nu este că ne cumpără străinii pământul" (= "Adică, de fapt, nu semnalez nimic, doar mimez")
"Agricultura romaneasca este mult mai decapitalizata decat altele si prin liberalizarea vanzarii terenurilor, de fapt, punem agricultorii romani intr-o competitie neloiala cu oameni care vin din agriculturi bine capitalizate, cu sisteme bancare in spatele lor si asa mai departe. Deci, problema pe care eu o semnalez nu este ca ne cumpara strainii pamantul, ci inechitatea. in primul rand, semnalezi inechitatea dintre potentialul agricultorului roman de a achizitiona terenuri si potentialul unui om dintr-o veche tara UE care primeste subventii de 20 de ani, au ajuns la 400 de euro subventie la hectar si au sistemul bancar in spate", a spus seful statului.
Acesta a apreciat masurile recente privind acordarea creditelor in agricultura garantate de stat, dar a precizat ca sistemul va trebui sa functioneze.
"Voi nu aveti sistemul bancar din Romania in spate, avem acest sistem de garantii, va pot spune ca am avut o discutie cu cativa bancheri care au raspuns pozitiv exact pe ce spunea doamna Toncea, da, daca sunt garantii de stat dam credite pentru achizitie de terenuri. Dar mecanismul trebuie pus in functiune si e foarte important", a precizat Traian Basescu.
http://agroromania.manager.ro/articole/diverse/terenuri-agricole-2014-traian-basescu-a-atras-atentia-asupra-discrepantei-dintre-puterea-de-cumparare-a-fermierilor-romani-si-straini-14361.html