BURSA:
[...] Cînd diferite voci, fie din cîmpul reflexiei teoretice asupra politicii, fie din cel al practicii, anunţau sfîrşitul erei "Atlantice" a Americii şi începutul celei "Pacifice", cetăţenii Europei, ca şi majoritatea politicienilor săi, erau preocupaţi fie de "războaiele" altora, (Iugoslavia, Irak, Afganistan, Libia etc), fie de celebrarea succeselor "construcţiei europene"! Nimeni nu a avut timp să-şi pună întrebarea: Ce însemnă, practic, despărţirea anunţată a Statelor Unite de Europa? Mai precis, de cine să se despartă? De Rusia? NU! Din perspectiva dinamicii geopolitice americane, Rusia nu înseamnă atît trecutul competiţiei din Europa, cît viitorul parteneriatului din Asia! Marea Britanie? Geopolitic, despărţirea a avut loc de mult, doar că nimeni nu a avut interesul să o trîmbiţeze. Marea Britanie, văzută de pe malul celălalt al Atlanticului, este de fapt "Mica Britanie" şi nu mai are nimic, dar absolut nimic!, de oferit Statelor Unite, din punct de vedere al proiecţiei de putere. "Europa Unită"? Pentru americani, ea este doar o ficţiune politică întreţinută artificial în viaţă, al cărei viitor sigur este doar unul: destrămarea! Cine mai rămîne atunci? Desigur, Germania! Singurul reper care contează, cu adevărat, pe harta cu care lucrează cei subjugaţi de rafinamentele geopoliticii! După încheierea războiului rece, însă, importanţa Germaniei ca nod al geopoliticii europene s-a epuizat. Ce ar mai putea urma? Fie un nou rol, fie ieşirea definitivă din scenă! Noul rol nu poate fi legat decît de relaţia cu Rusia şi de transformarea lentă, dar sigură!, a spaţiului european într-un condominion ruso-german. Toate liniile de forţă ale geopoliticii duc către această soluţie, şi înainte de toate, mariajul resurse-tehnologie. Este posibil ca această viziune, însă, să nu fie împărtăşită, întrutotul, de elitele germane, care au ceva mai multă "vechime" în studiul geopoliticii! Fără să refuze rolul în care a fost distribuită, alături de Rusia, Germania a dezvoltat, de mai bine de jumătate de secol, o consistentă dimensiune asiatică a politicii sale, începînd cu economia (comerţ, investiţii şi transfer de tehnologie), pentru a încheia cu relaţiile privilegiate stabilite în rîndul elitelor politice ale noilor actori globali, China şi celelalte state ale blocului BRICS. S-ar prea putea ca Germania să vrea mai mult decît i-a oferit America! Desigur, rămîne de văzut, după cum spune vorba englezului, dacă va putea să "mestece" o halcă mai mare! Cert este că supărările "telefonice" dintre Berlin şi Washington au mai mult de a face cu geopolitica, decît cu curiozitatea, justificată de altfel, a serviciilor de informaţii! Deocamdată, vorba lui Giraudoux, "Războiul Troiei nu va avea loc"; nici despărţirea de Germania!
