Găsind
amatori sau mai bine zis cobai, FMI continuă experimentele în România
printr-un al treilea acord cu aceasta, în ciuda faptului că instituţia
financiară şi-a încheiat în România unica încercare internaţională de a
arunca povara ajustărilor impuse de criză direct şi de la început asupra
nevinovaţilor (salariaţi, pensionari, contribuabili) pentru a-i proteja
pe cei vinovaţi (băncile străine şi nesăbuiţii lor debitori), dar şi
sordida misiune încredinţată de capitalul privat transnaţional al cărui
broker este de a impune României total nejustificata creştere a
preţurilor în energie precum şi lichidarea ultimelor rămăşiţe de control
strategic românesc în economie.
Cu ţintele integral atinse, FMI ar fi preferat în mod normal să asiste de pe margine la dezastrul pe care l-a lăsat în urmă. Din păcate pentru el, România a îndeplinit cu maximă scrupulozitate sarcinile trasate de către FMI, astfel încât întregul eşec apare în cârca acestuia. Flaşneta FMI-istă îi trage de zor cu „macrostabilizarea” României, rezumată de fapt la o scoatere de joc a statului din economie şi la o aruncare a acestuia într-o situaţie fără resurse şi fără pârghii, adică într-o neputinţă de a mai face ceva pentru sine şi pentru ţara numită încă România. Imensul transfer de resurse de la stat la privaţi nu a adus nicidecum vreun plus de performanţă, ci numai îmbogăţitea capitalului străin şi a lacheilor săi români pe seama sărăcirii dramatice a nevoiaşilor, iar terenul, pretins pregătit prin asanare de către programul FMI pentru creşterea economică viitoare, se dovedeşte o balivernă. Programul FMI de tăieri nu putea duce la mai mult decât la niscai creşteri derizorii în zona controlată de capitalul străin din economie, cu efecte insignifiante pentru grosul forţei de muncă, ce nu are legătură cu capitalul străin. Dramatic este îndeosebi că acest program a prăbuşit potenţialul de creştere economică al României, de la 5-6% la 1-2% anual, ceea ce, pentru o ţară subdezvoltată ca România, este nu doar neuzual, dar şi terminător. „Macrostabilizarea” din România – pentru care FMI face din România elevul model – este de fapt o stabilitate a mortului, o încremenire din care nu se va mai ieşi decenii.
Acum, la spartul târgului, FMI, ca lupul moralist, se declară nemulţumit de creşterea economică obţinută pe terenul fertil creat de programul său, de parcă dintr-un program de tăieri putea ieşi altceva! Speranţa FMI de a se obţine şi altceva este cu totul deşartă pentru că, în acest domeniu, FMI intră fără să vrea în propriul laţ! Si Germania ar vrea acelaşi lucru ca FMI, întrucât ar dori să se poată dovedi că, din programele de austeritate pe care le impune altora, poate ieşi şi ceva creştere economică, şi nu doar picioare tăiate care, oricât de disciplinat şi riguros ar fi amputate, tot nu pot fi folosite la mers! Din acest motiv a şi încuviinţat ca România să încheie un nou acord cu FMI, deşi a expulzat pur şi simplu din fieful său (zona euro şi UE) implicarea viitoare a instituţiei de la Washington.
(va urma)
http://jurnalul.ro/editorial/fmi-in-latul-fmi-i-649668.html
Cu ţintele integral atinse, FMI ar fi preferat în mod normal să asiste de pe margine la dezastrul pe care l-a lăsat în urmă. Din păcate pentru el, România a îndeplinit cu maximă scrupulozitate sarcinile trasate de către FMI, astfel încât întregul eşec apare în cârca acestuia. Flaşneta FMI-istă îi trage de zor cu „macrostabilizarea” României, rezumată de fapt la o scoatere de joc a statului din economie şi la o aruncare a acestuia într-o situaţie fără resurse şi fără pârghii, adică într-o neputinţă de a mai face ceva pentru sine şi pentru ţara numită încă România. Imensul transfer de resurse de la stat la privaţi nu a adus nicidecum vreun plus de performanţă, ci numai îmbogăţitea capitalului străin şi a lacheilor săi români pe seama sărăcirii dramatice a nevoiaşilor, iar terenul, pretins pregătit prin asanare de către programul FMI pentru creşterea economică viitoare, se dovedeşte o balivernă. Programul FMI de tăieri nu putea duce la mai mult decât la niscai creşteri derizorii în zona controlată de capitalul străin din economie, cu efecte insignifiante pentru grosul forţei de muncă, ce nu are legătură cu capitalul străin. Dramatic este îndeosebi că acest program a prăbuşit potenţialul de creştere economică al României, de la 5-6% la 1-2% anual, ceea ce, pentru o ţară subdezvoltată ca România, este nu doar neuzual, dar şi terminător. „Macrostabilizarea” din România – pentru care FMI face din România elevul model – este de fapt o stabilitate a mortului, o încremenire din care nu se va mai ieşi decenii.
Acum, la spartul târgului, FMI, ca lupul moralist, se declară nemulţumit de creşterea economică obţinută pe terenul fertil creat de programul său, de parcă dintr-un program de tăieri putea ieşi altceva! Speranţa FMI de a se obţine şi altceva este cu totul deşartă pentru că, în acest domeniu, FMI intră fără să vrea în propriul laţ! Si Germania ar vrea acelaşi lucru ca FMI, întrucât ar dori să se poată dovedi că, din programele de austeritate pe care le impune altora, poate ieşi şi ceva creştere economică, şi nu doar picioare tăiate care, oricât de disciplinat şi riguros ar fi amputate, tot nu pot fi folosite la mers! Din acest motiv a şi încuviinţat ca România să încheie un nou acord cu FMI, deşi a expulzat pur şi simplu din fieful său (zona euro şi UE) implicarea viitoare a instituţiei de la Washington.
(va urma)
http://jurnalul.ro/editorial/fmi-in-latul-fmi-i-649668.html
