„Au inceput sa opreasca instalatiile, sectiile, sa taie fierul vechi, sina de cale ferata taiata la un metru, o incarca in container si o ducea la India direct, prin a da la fier vechi oalele din oteluri speciale, prin care se decanta cuprul si zgura de la topire, au sfarsit prin a da la topire instalatii din crom si din alte metale pretioase. A fost singura investitie pe care au facut-o ei.”Ziarul Financiar:
Muntii nostri aur poarta. Si nu doar aur, ci si cupru, la fel de valoros in secolul digital XXI. Romania are una dintre cele mai mari rezerve de cupru exploatabil din Europa, dar n-a stiut s-o valorizeze. Am avut combinate metalurgice si producatori industriali, dar totul este acum o mare ruina. Astazi, refacem drumul cuprului in Romania si patrundem in paienjenisul de interese ce graviteaza in jurul acestui metal. Ne batem joc de bogatiile tarii. Le-am dat pe mana unor oameni care s-au gandit numai la imbogatire usoara, iar politicienii romani le-au fost complici. O radiografie a industriei cuprului sau, mai bine zis, a ceea ce a mai ramas din aceasta - un prapad facut de oameni care si-au urmarit doar propriul interes.
Avem cele mai mari rezerve de cupru exploatabil din Europa, o resursa foarte cautata acum in lume - am avut combinate de prelucrare si specialisti de prima mana, dar n-am stiut sau n-am fost capabili sa profitam de asta. Au profitat altii, iar industria cuprului din Romania s-a transformat intr-o ruina.
Din producatori de metal neferos si produse prelucrate, ne-am transformat in exportatori de materii prime. Cuprul este un un conductor de caldura, iar in Romania a fost si un bun conductor de imbogatire, eroul unor „tunuri” spectaculoase cu efecte tragice pentru economie.
Combinatul Phoenix din Baia Mare producea in anii de glorie 40.000 de t de cupru, 12 t de aur si 120 de t de argint pe an. Acum, 80 de hectare de hale sunt rase de pe fata pamantului.
Ampelum Zlatna producea 15.000 de tone de cupru pe an, acolo lucrau 2.500 de angajati. A disparut de pe fata pamantului ca dupa un cataclism.
Moldomin, Moldova Noua - exploata un zacamant evaluat la peste 1 miliard de euro. Acum e o „paraseala” cu un statut juridic incert si cu slabe sanse de revenire. Peste 4.000 de oameni au ramas pe drumuri.
Cuprumin Abrud este singura exploatare de cupru inca functionala. Acolo e un zacamant evaluat la peste 5 miliarde de euro, un teren de lupta pentru politicieni si oameni de afaceri verosi. Daca intr-un an de zile nu se fac investitii, Cupruminul moare…
Baia Mare. Un oras altadata preponderant industrial, acum e… in ceata. La marginea orasului, pe o suprafata impresionanta se intindea altadata intreprinderea metalurgica de metale neferoase, mai cunoscuta drept Phoenix, un colos industrial transformat in ultimii ani intr-un morman de moloz.
531 de metri si jumatate, atat are turnul de evacuare din Baia Mare, de altfel simbolul orasului. Jos are un diametru de 20 de m, iar sus, 9 m . A fost facut pentru a incerca sa nu mai polueze orasul Baia Mare, de altfel nu prea a reusit. 11 milioane de dolari a costat, dupa 90, este ultima urma a combinatului Baia Mare, ceva ce n-a putut fi furat…
Dorel Muresan s-a angajat la Phoenix in 1980. A fost pe vremuri secretar cu UTC-ul in intreprinderea metalurgica Baia Mare. Acum e consilier local la PPDD. „La momentul respectiv – spune el – productia combinatului reprezenta 80 la suta din ceea ce se realiza la nivel de municipiu, si peste 60 la suta din productia judetului Maramures.”
La Baia Mare se prelucrau concentratele de material neferos extrase din minele si exploatarile romanesti.
Aici se producea aur. Sute sau mii de tone de aur au plecat de aici. De aici pleca cuprul necesar economiei nationale. Cuprul rezultat din combinat avea o puritate de 99,95 la suta. Deci 5 la mie impuritati, ceea ce era foarte mult la vremea respectiva.
In 1998, la Baia Mare se anunta privatizarea combinatului. Pe lista apar cativa jucatori cu state vechi in negustoria cu material neferos. Castigatoare este declarata o firma din Marea Britanie: Allied Deals, firma controlata de doi frati indieni – Narendra si Virendra Rastogi, care a platit pentru combinatul intins pe 80 de hectare…111.111, 11 dolari.
Pe langa suma simbolica pe care au platit-o statului roman, acestia trebuiau sa achite datoriile combinatului, care erau consistente, dar si sa faca investitii de 21 de milioane de dolari si sa dispuna de un capital de lucru de 16 milioane de dolari.
Contractul a fost semnat din partea indienilor de un anume Gautam Majumdar, iar din partea FPS-ului de directorul executiv al acestuia, Gheorghe Ionescu.
Gheorghe Ionescu, zis Bebe, este o persoana discreta al carei nume se invarte in jurul multor afaceri tenebroase din Romania post-decembrista.
Fostul lider de sindicat de la Phoenix isi aminteste de acea perioada. „Cand or preluat indienii combinatul erau mii, zeci de mii de tone de zgura de cupru lasata, depozitata, in spatele halei. Cand or venit indienii, toata zestrea asta au luat-o, au faramitat-o, au dus-o la Aurum, au faramitat-o prin cianurare si au plecat cu ea…”
Au urmat cativa ani grei pt Phoenix Baia Mare. Indienii nu numai ca nu au investit, dar au inceput sa dezasambleze din liniile de productie ale combinatului.
„Au inceput sa opreasca instalatiile, sectiile, sa taie fierul vechi, sina de cale ferata taiata la un metru, o incarca in container si o ducea la India direct, prin a da la fier vechi oalele din oteluri speciale, prin care se decanta cuprul si zgura de la topire, au sfarsit prin a da la topire instalatii din crom si din alte metale pretioase. A fost singura investitie pe care au facut-o ei.”
In 2002 se declanseaza un scandal international. Indienii se dovedesc a fi niste excroci cu acte in regula, identificati de autoritatile americane pentru fraude masive. Reprezentantii companiei sunt acuzati de FBI ca au operat o schema Ponzi – credite angajate si neacoperite, luand bani de la foarte multi investitori in schimbul a…nimic. A fost considerata una dintre cele mai mari fraude din istorie, peste 20 de banci din Marea Britanie si SUA fiind inselate cu o paguba de peste 680 de milioane de dolari.
15 angajati din compania mama au fost acuzati si condamnati peste ocean, in timp ce la Baia Mare combinatul se afunda in datorii. Acest moment coincide si cu pierderea de catre Romania a poansonului de aur, marca ce garanta calitatea metalului galben si care era detinuta de Phoenix Baia Mare.
Fiecare lingou de aur turnat la Baia Mare se inscria in standardele acceptate de London Bullion Market Association, organism care reglementeaza piata metalelor pretioase la nivel mondial. Acest certificat de „good delivery” permitea accesul in piata libera a aurului. Romania l-a pierdut odata cu scandalul financiar in care ne-au bagat indienii.
Combinatul revine cu o mare parte din actiuni la stat dupa ce se constata ca indienii nu si-au indeplinit obligatiile.
In 2003 incepe un nou proces de privatizare la Baia Mare. De data asta cu niste investitori romani - Cuprom.
2003 este momentul in care Horia Pitulea si Horia Schiopu Simu, doi tineri bancheri cumpara cu 3,6 milioane de dolari, la pachet, combinatul de la Baia Mare si Elcond Zalau, una dintre cele mai mari firme producatoare de fire de cupru din Europa si formeaza Cuprom. Acestia au luat o parte dintre actiuni de la AVAB si o parte de la lichidatorul indienilor.
Dariu Remes, fratele mai mic al lui Decebal Traian Remes a lucrat 27 de ani la Phoenix si nici acum nu se impaca cu gandul ca intreprinderea a disparut. „Cand a venit momentul prabusirii, desi s-a chemat atata vreme Phoenix, s-a prabusit si a disparut. Si pasarea Phoenix nu va mai renaste niciodata.” Administratorii Cuprom nu s-au dovedit a fi cu nimic mai buni pentru combinatul din Baia Mare decat predecesorii lor, indienii.
Activitatea se restrangea in fiecare an. Mai prelucrau cupru brut de la Zlatna si apoi doar deseuri de cupru din tara si din import. Incepuse demolarea combinatului.
In 2009, Cuprom a intrat in insolventa.
Un dezastru. Asta a ramas la Baia Mare in urma evenimentelor din ultimii ani. In afara de turnul caruia cu greu i se va putea gasi o utilitate, la Phoenix au mai ramas doar cateva cladiri. Intr-una din ele, primaria din Baia Mare a inghesuit o comunitate de rromi, subiectul multor scandaluri din presa.
Reportaj difuzat de Protv în emisiunea “România, te iubesc!” din 2 iunie 2013
3 comentarii:
-
Riddick spunea...
-
Cupru Min. Continuarea trădării (Cronica Română.com)
Un alt argument invocat de apărătorii modului în care s-a privatizat Cupru Min este renumitul slogan ”așa ne-a cerut FMI-ul!”. În legătură cu FMI merită făcute următoarele precizări: 1. FMI nu a cerut ca Cupru Min să fie vândut la un preț echivalent cu 5% din valoarea activelor companiei. 2. FMI nu a cerut ca Cupru Min să fie vândut unei companii canadiene obscure care nici nu dispune de capital propriu. 3. FMI nu a cerut ca vânzarea Cupru Min să fie făcută într-o singură tranșă și unui singur ”investitor strategic”. Toate problemele privatizării Cupru Min se datorează în exclusivitate statului român. Pentru a demonstra acest fapt, vom apela la un contra-exemplu, adică modul în care a fost gestionată privatizarea companiei KGHM din Polonia.
Compania KGHM Polska Miedz SA este o companie asemănătoare cu Cupru Min, doar că are dimensiuni mai mari. În rest, profilul este aproximativ același: companie minieră de stat. KGHM a fost una dintre multiplele companii care au fost incluse în programul radical de privatizare care s-a desfășurat în Polonia, dar rezultatele acestui program sunt foarte diferite de cele obținute în România.
În România s-a invocat deseori exemplul Poloniei care a preferat să facă privatizări masive prin intermediul bursei de la Varșovia, sugerându-se că motivul alegerii acestui mecanism ținea de dorința ”dezvoltării pieței locale de capital” sau obținerii unui preț de vânzare mai bun. În realitate, atât obținerea prețului mai bun cât și dezvoltarea pieței de capital au fost efecte benefice, dar secundare față de motivul principal pentru care a fost aleasă metoda privatizării bursiere. În cazul KGHM statul a păstrat 32% din acțiunile companiei, iar vânzarea prin bursă a garantat faptul că cei mai mari deținători privați de acțiuni nu au în proprietate mai mult de 3% din acțiunile companiilor. În aceste condiții, nu există un ”investitor strategic” care să-i poată dicta statului modul în care trebuie gestionată compania și nici nu există vreun investitor care să poată opera creșteri succesive de capital menite să reducă procentul deținut de stat. Probabilitatea ca zeci de mii de acționari minoritari să se poată coaliza în vederea unor majorări de capital sau schimbării politicii operaționale ale companiei este aproape nulă. În același timp, dimensiunea pachetului deținut de stat și modul în care a fost redactat actul constitutiv al companiei îi permit să numească o bună parte din consiliul de administrație, președintele consiliului și directorul executiv. În aceste condiții, deși privatizarea a lăsat statul fără un pachet majoritar, chiar și jurnaliștii de la Bloomberg și Businessweek descriu KGHM drept o ”companie deținută de stat” sau o ”companie controlată de stat”. KGHM nu este un exemplu singular în acest sens, ci un exemplu reprezentativ pentru întregul program de privatizare din Polonia. Întrebare retorică: de ce s-a putut realiza un asemenea program în Polonia, dar nu s-a putut realiza în România?
-
Riddick spunea...
-
Cupru Min. Justificările trădării (Cronica Română.com)
În strictă conformitate cu așteptările noastre, reprezentanții actualei guvernări au început să caute justificări economice și ideologice pentru vânzarea Cupru Min la un preț derizoriu unei companii canadiene microscopice. Se pare că fișa postului l-a obligat pe Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al guvernului, să se arunce în lupta informațională împotriva celora care consideră că privatizarea Cupru Min nu poate avea niciun fel de justificare rațională. Argumentul ”economic” invocat de portavocea guvernamentală este următorul:
”Cupru Min nu a reușit să se dezvolte pe cont propriu, acest lucru nu s-a putut face tocmai pentru că nu avea acces la credite. ”
Dacă Cupru Min nu a reușit să se dezvolte din cauza lipsei accesului la creditare, fiind o companie foarte viabilă din alte puncte de vedere, înseamnă că problema nu este la Cupru Min, ci la stat care nu a reușit să-i ofere acces la creditare. Suntem siguri că domnul Suciu nu va prezenta publicului scrisorile oficiale prin care băncile din România și străinătate au refuzat să crediteze Cupru Min. Cel mai probabil, aceste refuzuri oficiale nici nu există pentru că guvernul nu a încercat să revitalizeze Cupru Min, ci doar l-a ”pregătit” pentru vânzare. Dan Suciu vrea ca criticii guvernului să creadă în următoarea ipoteză: niciuna dintre băncile prezente în România și niciuna dintre băncile străine cu care avea posibilitatea să negocieze guvernul român nu a avut interes să crediteze Cupru Min, dar în același timp s-a găsit microscopica bancă investițională Bayfront Capital Partners care a avut ”curajul nebunesc” să cumpere Cupru Min. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat într-o altă țară, situația ar fi fost catalogată drept una dintre manifestările neocolonialismului economic, însă în România acest jaf este descris drept o ”politică de dreapta”. Este interesant faptul că Bayfront Capital Partners face astăzi exact lucrul pe care guvernul l-a considerat imposibil, adică identifică creditori pentru proiectul Cupru Min. Guvernul român a declarat că nu a reușit să găsească surse de finanțare pentru Cupru Min, iar dacă bancherii canadieni vor reuși să o facă, atunci va trebui să constatăm că însăși reprezentanții guvernului au recunoscut că o microscopică bancă canadiană (cea mai mare tranzacție din istoria ei a fost de 32 milioane de dolari!) este mai credibilă din punct de vedere economic și mai abilă din punct de vedere financiar decât guvernul țării noastre. În aceste condiții, se impune întrebarea: n-ar fi mai bine ca noi, în calitate de cetățeni și contribuabili, să concediem guvernul și să angajăm în locul lui o bancă investițională de dimensiuni mici?
-
Riddick spunea...
-
Dacă Cupru Min nu a reușit să se dezvolte din cauza lipsei accesului
la creditare, fiind o companie foarte viabilă din alte puncte de vedere,
înseamnă că problema nu este la Cupru Min, ci la stat care nu a reușit
să-i ofere acces la creditare. Suntem siguri că domnul Suciu nu va
prezenta publicului scrisorile oficiale prin care băncile din România și
străinătate au refuzat să crediteze Cupru Min. Cel mai probabil, aceste
refuzuri oficiale nici nu există pentru că guvernul nu a încercat să
revitalizeze Cupru Min, ci doar l-a ”pregătit” pentru vânzare.
La fel şi cu societatea CFR Marfă, care "devine falimentară" după 2007-2008. Contractele bănoase erau cedate căpuşei GFR (şi mai dinainte de 2007-2008)
Dar acolo intenţia era clară încă de la spargerea SNCFR din 1998, în CFR Infrastructură, CFR Călători şi CFR Marfă.
