Prioritate de Dreapta
SPQR:
[...]
De ce avem, deci, o problemă cu 23 august? Pentru că, așa cum arătam,
este un început forțat, ratat, al contemporaneității românești. Primul
start, 1918, după întregirea României, a fost unul dintre cele mai
fecunde și dense perioade istorice, cu o densitate de personalități,
probleme, succese și soluții de mare valoare. Societatea românească se
regăsise și învățase să își fructifice în energie socială creatoare
tangajul interior, inerent marilor prefaceri. Am intrat în august 1944
sub ciocanul comunismului pentru care România era un stat multietnic și
imperialist, și am ajuns astăzi, la 20 după „revoluția democratică din
1989” sub același pericol al pierderii statului-funcțional și al
unității naționale. August 1944 a însemnat începutul sfârșitului pentru
modernizarea naturală, prin lichidarea elitelor muncitoare (țăranii) și
gânditoare (profesorii, avocații, militarii, medicii). August 1944
înseamnă începutul instituționalizării prostiei și incompetenței, unde
bunele soluții au însemnat excepția prin munca eroică a unora, scăpați
de sub satârul bolșevizant. August 1944 a însemnat începutul programat
al holocaustului generațional și al profesiilor. Pentru că o societate
se ține cu conștiința și acțiunea în virtutea unei misiunii publice,
asumată de câte un val de tineri, respectiv de ocupații profesionale.
Azi, mișcarea de generație în România este o curiozitate pentru cei mai
mulți, iar corpurile profesionale nu au nici un fel de prezență cu
demnitate publică. Cu toții suntem căutători de existență printre
resturile diviziunii muncii mondiale.
August
1944, a însemnat începutul barbarizării societății românești. Și nu,
nu suntem într-un nou Ev Mediu. Ar fi fost bine. Evul Mediu românesc a
fost creștin și, până la fanarioți, a stat sub însemnul învățăturilor
lui Neagoe Basarab. A fost mare, a fost cult, demn și liber, chiar dacă
mereu în tensiunea otomană, poloneză, ungurească etc. Țăranii fură
liberi cei mai mulți dintre ei, cel puțin până la Mihai Viteazul (dar
cam de pe atunci începe, paradoxal ... epoca modernă europeană).
Democrația la noi fu inventată la sat, arată Stahl cu studiile sale
despre satul devălmaș (obștile sătești) și Iorga cu teoria romaniilor
populare, chiar mai înainte de Evul Mediu. Nu. August 1944 este
începutul celui mai mare fals prin care a trecut poporul român:
ridicarea demagogiei la rang de politică de stat - ceea ce a condus la
lichidarea funcției statului, și a infiltrării ideologiei în esența
omului, în viața lui de familie. Am ieșit din aceste două uriașe
provocări? (De ar putea fi falsificate doar tablourile/banii/vinul iar
viața popoarelor nu?)
