Roşia Montană, un nou "caz Petrom" ? De ce vrem să vindem aurul pentru o redevenţă de 6%

Prioritate de Dreapta

De ce n-a mai continuat mărirea redevenţelor ? Începută de guvernul Boc în decembrie 2011, dar abandonată "din motive administrative" şi nereluată nici de guvernul Ungureanu, nici de guvernele Ponta I&II. "Nu a mai ajuns" la Monitorul Oficial.

Cumva, fiindcă "era greşită" creşterea redevenţei la aur (şi alte metale nobile) de la 4% la 8% ? Ponta anunţă acum un 6% (la Roşia Montană), Băsescu spunea (în 2011) că "în privinţa exploatării aurului avem, printr-un procent de 4%, cea mai mare redevenţă din Europa". Se poate impozita suplimentar profitul rezultat din extragerea de minereuri, petrol şi gaze, dincolo de nivelul redevenţelor.

La vremea discuţiei proiectului de ordonanţă de urgenţă, apăruse o ştire cum că Boc i-a pus în vedere secretarului de stat care l-a redactat să apară o anumită redevenţă, mai mare, pentru petrol ("cu adresă" Petrom-OMV), iar la următoarea şedinţă de guvern secretarul de stat s-a prezentat cu aceeaşi cifră, sfidându-l pe premier. Apoi, ordonanţa "s-a făcut pierdută". 
DailyBusiness.ro:
Guvernul a dat unda verde proiectului de la Rosia Montana. Pentru o redeventa de 6%, statul isi vinde practic rezervele de aur si argint din Muntii Orastie. E mult, e putin? Ce scenarii, cu implicatii majore pentru economia Romaniei, ar putea decurge din aceasta afacere, intr-o analiza DailyBusiness.ro.
Proiectul de lege a fost aprobat marti de Guvern si trimis Parlamentului. Victor Ponta a declarat ca ramane ca alesii sa decida daca exploatarea va incepe sau nu.
Din punctul de vedere al Executivului USL, la Rosia Montana nu este nicio problema cu aceasta afacere. Statul va primi o redeventa miniera de 6% si isi va creste participatia indirecta in proiect la 25%.
6% este, coincidenta sau nu, si redeventa paguboasa pe care statul roman a cerut-o OMV-ului, in 2004, la privatizarea Petrom, cand i-a acordat dreptul de a exploata resursele de petrol si gaze ale Romaniei pana in 2014. In alte tari, redeventele erau de 40-70%. La fel si cu aurul si argintul.
"La fel ca in cazul Petrom, dovedim ca nu suntem in stare sa ne vindem eficient resursele. 6% reprezinta o cota infima in comparatie cu castigurile investitorului din acest proiect. Sa nu uitam ca pe langa aur si argint, muntele de la Rosia Montana contine multe zacaminte foarte rare, despre care vad ca nu se spune nimic", afirma analistul Cristian Dinulescu.

Exploatarea minereurilor din perimetrul Rosia Montana ar urma sa inceapa in noiembrie 2016, dupa ce planul urbanistic zonal va fi aprobat pana la sfarsitul acestui an, se arata in proiectul de lege ce consfinteste Acordului intre Guvern si Rosia Montana Gold Corporation (compania care detine 80,69% din actiuni).

Daca RMGC va primi unda verde de la Parlament, constructia minei ar putea dura 30 de luni de la pornirea lucrarilor. Vor urma 16 ani de exploatare. La final, RMGC promite ca va ecologiza intreaga zona.

Ce castigam din Rosia Montana?

In acord se estimeaza ca proiectul Rosia Montana va genera pentru bugetul de stat si bugete locale venituri de aproximativ 2,3 miliarde dolari si un efect direct in economia Romaniei de aproximativ 2,9 miliarde dolari, la un pret de referinta de 1.200 dolari/uncie (lingouri tezaurizabile).

Totalul beneficiilor economice directe ale proiectului pentru Romania sunt calculate la peste 5,2 miliarde dolari, in conditiile mentinerii parametrilor relevanti ai legislatiei fiscale incidente din Romania, a pretului aurului, a costurilor aferente lucrarilor, serviciilor si produselor necesare exploatarii miniere, precum si a prevederilor planului de afaceri al RMGC.

Rosia Montana Gold Corporation sustinea, pana mai ieri, faptul ca Romania va castiga de pe urma proiectului 4 miliarde de euro. Campania TV a fost insa suspendata de CNA pe motiv ca nu prezinta realitatea. De fapt, beneficiile directe, de pe urma actiunilor, taxelor si impozitelor erau de numai 1,8 miliarde de euro, calcul facut de RMGC la un pret al aurului de 900 dolari/uncie si de 12,5 dolari/uncie pentru argint.

Restul de 2,2 miliarde dolari reprezentau beneficii indirecte, mult mai greu cuantificabile.

Ovidiu Nicolescu, vicepresedinte al Comitetului pentru intreprinderile Mici si Mijlocii, vede partea plina a paharului. „Statul ar avea in urmatoarele decenii venituri anuale din impozite si redevente de ordinul sutelor de milioane anual. In plus, Romania ar deveni cel mai mare producator european de aur", a explicat Nicolescu.

Cat castiga canadienii de la Rosia Montana Gold Corporation? Daca luam in calcul explozia pretului metalelor pretioase, comoara de la Rosia Montana a ajuns sa valoreze, in prezent, aproape 12 miliarde de dolari, dupa ce, in urma cu cinci ani, era evaluata la “numai” 6 miliarde dolari.

Rosia Montana reprezinta, de aproape doua milenii, un adevarat 'El Dorado' pentru cautatorii de aur. Primii care au scos aur si argint din Muncii Apuseni au fost dacii, iar apoi romanii au transformat Alburnus Maior (vechiul nume al localitatii) intr-o adevarata fabrica de bani. Dupa 2.000 de ani de exploatari intensive, comoara de la Rosia Montana pare inepuizabila.

Potrivit studiilor geologice, in munte s-ar afla inca 314 tone de aur si 1.480 de tone de argint ce ar putea fi exploatate 16 ani de acum incolo. Din aceasta comoara, ar urma sa rezulte, dupa prelucrare, 7,9 milioane de uncii de aur si 29 milioane de uncii de argint, in conditiile in care in urma procesului tehnologic se pierde 21% la aur si 40% la argint. 

Prezentarea detaliata a proiectului de la Rosia Montana, realizata de RMGC, o puteti vedea in materialul atasat.

Ce putem pierde la Rosia Montana?

“Daca beneficiile pentru firma RMGC sunt neidoielnice, rezulta ca beneficiile in favoarea Statului Roman si ale comunitatii din zona sunt minime, nesigure si discutabile”, afirma unul dintre cei mai inversunati critici ai proiectului, Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane.

“Se preconizeaza exploatarea aurului si argintului din zona intr-o perioada de 17 ani. Inseamna ca la sfarsitul perioadei de exploatare a zacamantului zona ar ramane din nou fara locuri de munca, cu un numar mare de someri (si cu un mediu grav afectat), problema sociala neavind o rezolvare durabila, pe termen lung. Gravitatea somajului va fi amplificata de prezenta in zona a unei populatii venite si stabilite aici intre timp”, considera acesta.

Toate argumentele invocate de Academia Romana impotriva proiectului de la Rosia Montana le puteti citi in materialul atasat, realizat de Ionel Haiduc, presedintele Academiei.

„Ceea ce se castiga se va pierde in zecile, sutele de ani in care statul roman va trebui sa aiba grija de iazul de decantare si tot ce va ramane acolo. Este un dezastru durabil", afirma, recent, Afrodita Iorgulescu, profesor universitar ASE.

"Titularul licentei de exploatare poate reloca monumente ale naturii existente in cadrul perimetrului proiectului minier, in scopul protejarii acestora (Art. 5, pct. 4)." Adica da mai incolo 4 munti si 2 vai, scot aurul si mortii si apoi ii pun la loc?”, se intreaba aceasta. 

"Consider ca acest proiect este o prostie, o mare greseala, daca nu chiar o crima"  Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane

Criticii proiectului reclama utilizarea unei tehnologii riscante, lipsa unei solutii economice si sociale pe termen lung.

Pe de alta parte, cei de la Rosia Montana Gold Corporation spun ca metoda folosita pentru extragerea aurului si argintului din minereuri, prin tratarea cu cianuri, ar fi cea mai fezabila din punct de vedere economic, dar si al protectiei mediului.

“Nu exista o metoda mai buna care sa fie si disponibila”, spun reprezentantii RMGC.

In studiul de impact, compania afirma ca peste 90% din productia mondiala de aur se obtine prin cianurare. Daca ar fi ales alta, de pilda topirea minereului, avand in vedere ca minereul este destul de slab, n-ar mai fi fost rentabil. In plus, nu s-ar mai fi extras argintul, iar canadienii isi pun mari sperante in zacamintele de argint.

"Minereurile de la Rosia Montana au continuturi scazute. Zonele cu continuturi ridicate au fost exploatate in decursul a peste 2000 de ani. Veniturile care pot fi inregistrate pe tona de minereu sunt, prin urmare, reduse, iar metoda de procesare utilizata trebuie sa implice costuri de operare scazute", se spune in studiul de impact.

Cine va avea castig de cauza? Ramane de vazut. Decizia urmeaza sa fie luata de Parlament si aprobata sau infirmata cel mai probabil de viitorul presedinte al Romaniei, in 2015.

Ilie Şerbănescu: Şi USL se ţine de glumiţe!

Prioritate de Dreapta

Clasa politică din România a primit ajutor din afară. Din interese tot pe termen scurt, UE a ridicat obligativitatea vizelor pentru români şi, cu consecinţe dramatice tot pe termen lung, milioane de români în puterea vârstei biologice au luat calea bejeniei naţionale. Clasa politică românească scăpa pe termen scurt de o grijă, mai intrau şi ceva bani în ţară de la căpşunari, dar pe termen lung sistemele de pensii şi de sănătate treceau în subfinanţare cronică, educaţia nu mai putea cheltui bani decât degeaba şi piaţa forţei de muncă se dezarticula definitiv.

Jurnalul Naţional:

Cu toate că USL, marea coaliţie câştigătoare a alegerilor din decembrie trecut, se mai ţine din puţin, percepţia populară îi acordă totuşi o „trecere” aproape nealterată. Încă! Probabil aşteptările acumulate la adresa USL au fost atât de mari şi timpul scurs de la alegeri atât de scurt, încât oamenii nici nu pot concepe că peştele le-a şi scăpat din mâna!
Realitatea este însă că USL a ajuns la guvernare la ora nefericită a decontului a peste 20 de ani de distrugere economică prin devalizare, demolare şi furt. Si toate componentele acestei distrugeri au venit la scadenţă în această perioadă. Si, vai!, tocmai când se închid şi supapele care au permis până acum organismului supus strangulării să nu se sufoce.
Bună sau rea – poate mai mult rea decât bună! – economia de dinainte de ’89 asigura peste 8 milioane locuri de muncă. Distrugerea economică prin furt şi demolare fără a se pune ceva semnificativ în loc a eliminat circa 4 milioane dintre acestea. S-a supravieţuit din vânzarea mobilei din casă, respectiv activele statului acumulate anterior în ani de muncă şi construcţie. Ca mecanism, 2,5 milioane de oameni au fost scoşi anticipat la pensie pentru a degaja piaţa forţei de muncă, transformând o problemă pe termen scurt şi mediu într-una pe termen lung, pe care de fapt n-o va rezolva nimeni, niciodată. În câţiva ani, România a devenit – caz unic în lume! – o ţară cu mai mulţi pensionari decât salariaţi. Nu se cunoaşte cum s-ar putea gestiona o asemenea situaţie altfel decât printr-o reducere sistematică a pensiei nete pe ansamblu. Din anii 2000, supapa pensiilor nu mai putea fi pusă la lucru. Clasa politică din România a primit ajutor din afară. Din interese tot pe termen scurt, UE a ridicat obligativitatea vizelor pentru români şi, cu consecinţe dramatice tot pe termen lung, milioane de români în puterea vârstei biologice au luat calea bejeniei naţionale. Clasa politică românească scăpa pe termen scurt de o grijă, mai intrau şi ceva bani în ţară de la căpşunari, dar pe termen lung sistemele de pensii şi de sănătate treceau în subfinanţare cronică, educaţia nu mai putea cheltui bani decât degeaba şi piaţa forţei de muncă se dezarticula definitiv.
Decontul a venit probabil mult mai repede decât se anticipa. Activele statului din care s-a extras sevă până acum sunt pe sfârşite. Nici supapele nu mai operează. Cea a pensiilor nu mai poate fi forţată, dimpotrivă, dacă pensiile nu se reduc în termeni reali, nu se va mai putea vorbi despre pensii. Din cauza crizei, exodul către ţările făgăduinţei a încetat în mod net şi întoarcerea acasă ameninţă să instabilizeze complet situaţia.
A vorbi în aceste condiţii de creşterea ocupării forţei de muncă – aşa cum face şi USL, împreună de altfel cu celelalte forţe politice într-un concert dirijat de la Bruxelles – înseamnă nimic altceva decât a glumi! Amar!

Cuprul - comoara pierdută (II)

Prioritate de dreapta

Ziarul Financiar:
- partea întâi
Industria cuprului: privatizari ciudate, asocieri cu investitori neseriosi, materii prime care imbogatesc pe cativa. Cum ne-am batut joc de o resursa extrem de cautata in lume - e o poveste cu spioni, escroci internationali, masoni corupti si politicieni necinstiti.
E momentul sa mergem la Moldomin, Moldova Noua, al doilea zacamant cuprifer din Romania. Pana acum cativa ani aici era fabrica de decantatie si flotatia, aici era adus concentratul de cupru si primea o prelucrare primara. Acum, aici e un santier de deconstructie.
Istoria a fost cruda si cu exploatarea de la Moldova Noua. Cu cheltuieli neacoperite, Moldomin a intrat intr-o perioada de restructurare in 2006. In 2007 salvarea parea a veni de la doi bancheri - Horia Pitulea si Horia Schiopu Simu, aceiasi „bancheri ai cuprului”. Un consortiu condus de acestia, Energo-mineral, Cuprom si Ipronef, s-a asociat cu statul roman pentru a exploata zacamantul de la Moldova Noua. Intr-o conjunctura nefavorabila pentru pretul mondial al cuprului, intelegerea a picat si exploatarea a fost abandonata.
Oamenii isi consuma energiile acum cautand urme de fier si prin cariera. Sapa ca niste ocnasi pentru bucata pe care o vor vinde cu 60-70 de bani kilogramul. Dar mai gasesc fier si asta le da sperante sa vina si maine, si poimaine, cat o mai fi ceva de scos din pamant.
Dau la tarnacop sau la baros. Sunt tematori si in acelasi timp amenintatori la aparitia unor straini, dar isi vad de treaba. Cu trupurile care nu mai au nevoie de bronz stau in soare si vant in fiecare zi. Incet, isi dau drumul la vorba. Unul mai batran isi aminteste. „Stii cum erau buldozarele si camioanele pe aici? Ca furnicile. Erau mii de masini si de utilaje…”

30 la suta din rezerva de cupru exploatabil al Romaniei se afla aici la Moldova Noua, pana in 2008 aici forfoteau mii de oameni si brusc au disparut. „Deznadejde” este cuvantul de ordine pentru cei care au trait alte vremuri. Toate cladirile s-au terminat, ce a fost fier vechi s-a vandut. Intre 2008 si 2009, directorul pus de PDL, Iacob Chisarau, a inceput sa puna la pamant ce mai era de pus. In 2009, Moldomin a intrat in lichidare si a fost preluat de un administrator judiciar. Se scalda in datorii.

In 2010 lichidatorul, RTZ & Partners a scos la vanzare compania si a gasit si un cumparator, Mineco AG, o firma inregistrata in Elvetia cu reprezentanti sarbi si cu multe subsidiare la Moscova. Compania este condusa de un anume Axientijevic Dimitrije.

Vanzarea Moldominului insa a intampinat probleme. Finantele publice din Caras-Severin, principalul creditor, s-au opus in instanta si, pentru a debloca procesul de vanzare, directorul Chisarau s-a oferit sa apeleze la relatiile sale.

Ca in filmele cu mafioti, directorul Moldomin, consilier judetean PDL la acea ora, Iacob Chisarau s-a deplasat in Serbia. In localitatea Biserica Alba, Bela Crkva, a preluat de la reprezentantii companiei Mineco AG, un plic cu 50 de mii de euro care trebuia sa ajunga pe masa vicepresedintelui Tribunalului Timis.

Spaga fusese intermediata de un fost ofiter de Securitate si SIE, Marian Mihaila, presedintele Senatului universitatii Eftimie Murgu din Resita, coleg de loja masonica cu judecatorul care trebuia sa rezolve procesul cu finantele publice, Catalin Serban.

Fostul ofiter avea sarcina ca planul de preluare Moldomin de catre firma inregistrata in Elvetia sa devina realitate. Banii au ajuns la judecator prin intermediul sotiei acestuia si au fost identificati la flagrantul DNA-ului.

10 zile mai tarziu, presedintele PDL Caras-Severin, Sorin Frunzaverde isi da demisia acuzand statul politienesc.

La Curtea de Apel Alba-Iulia s-au dat condamnari atacate cu recurs: Judecatorul Serban a fost condamnat la 7 ani inchisoare pentru trafic de influenta, profesorul Mihaila a primit 3 ani cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenta, la fel si sotia judecatorului, Serban Ramona.

Directorul Chisarau este inchis in penitenciarul Timisoara. A primit la prima instanta 5 ani cu executare si acum mai este judecat si pentru un alt caz, de ucidere din culpa, un accident petrecut inainte de episodul spagii si care s-a soldat cu 3 morti si un ranit grav.

La Moldomin, situatia a ramas incurcata. Cu infrastructura exploatarii distrusa, zona mosteneste si o grava problema legata de mediu.

De cate ori vantul bate cu peste 40 de km pe ora, sunt afectati peste 18 mii de locuitori de pe ambele maluri ale Dunarii. Sarbii au facut studii care arata cresterea numarului de cazuri de cancer de colon in cancer de ficat, de aparat digestiv. Acolo, solutia este simpla, dar costa bani: toata halda de steril ar trebui insamantata cu vegetatie si consolidata. Ministrul Mediului recunoaste ca situatia este incurcata si cauta solutii.

Acum, Moldominul mai are un sediu fara curent, un gard pazit de… director. La Bucuresti, ministrul Varujan Vosganian se face ca nu intelege ca statul a pierdut participatia la Moldomin si ca acum nu mai poate fi decat un discret arbritru vizavi de resursele de cupru de acolo.


Reportaj difuzat de Protv in emisiunea “Romania, te iubesc!” din 2 iunie 2013

TRANSILVANIA – Dreptul istoric, starea de fapt și bătăliile internetului. de Cristian Negrea

RBNPress

 Aș vrea să aduc în discuție un fenomen larg răspândit în ultima perioadă marcată de evoluția spectaculoasă a mijloacelor de comunicare și informare, în special a internetului. Este vorba de o adevărată bătălie din umbră, prea puțin cunoscută, dar nu mai puțin importantă, care se desfășoară zi de zi, ceas de ceas, 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptâmână, chiar și în acest moment este în plină desfășurare. Principalul câmp de luptă, dar nu singurul, este internetul, iar ținta luptei este mintea și creierul cetățenilor din lumea întreagă.

Vă amintiți momentul 22 martie 1990? Luptele de stradă dintre români și maghiari din Târgu Mureș? Inițiativa media a fost atunci de partea maghiarilor, principalele ziare și televiziuni de pe mapamond prezentând imaginile cu Mihăilă Cofariu bătut cu cruzime de către unguri  ca și cum ar fi fost vorba de un maghiar bătut de români. Așa s-a difuzat știrea, chiar dacă ulterior într-un colț de pagină a apărut vreo erată, era prea târziu, pentru majoritatea cititorilor sau spectatorilor din lumea întreagă a rămas ideea conform căreia românii îi bat pe unguri cu bestialitate.

Războiul psihologic a fost dintotdeauna parte a războiului clasic, deși doar de curând a primit această denumire. Scopul este același dintotdeauna, iar parte a acestuia este și cel propagandistic. Câmpul de luptă principal a devenit spațiul virtual, internetul, deoarece în 1990 acesta nu exista și nici sumedenia de rețele de socializare, forumuri de discuții, site-uri specializate, filmulețe pe youtube, o avalanșă de informații de toate tipurile și categoriile. Iar informațiile circulă liber, oricine poate spune ce vrea, chiar și neadevăruri sau propagandă negativă la adresa României și românilor. Sunt atâția care ne vor răul, mă refer numai la vecinii noștri cu extraordinarul lor potențial propagandistic.

La ora actuală, un astfel de război se duce pentru influențarea opiniei publice, pentru căștigarea ei, pentru mintea fiecărui om de pe planetă cu acces la internet. Toate evenimentele ultimilor ani de pe mapamond au fost influențate de opinia publică, fie că vorbim de războiul din Vietnam sau de retragerea din Somalia din 1993. Aici apare rolul pe care opinia publică îl are în ziua de astăzi. Liderii politici iau decizii în funcție de opinia publică, își cântăresc cu grijă fiecare cuvânt pentru a nu o întoarce această opinie publică împotriva lor, o opinie publică ostilă înseamnă automat pierderea alegerilor și a puterii. Prin extensie, în țările arabe din nordul Africii, tot opinia publică sub forma manifestanților au răsturnat regimurile dictatoriale.

De aceea, de fiecare dată, înaintea declanșării unui război sau eveniment, mai întâi este pregătită opinia publică prin ceea ce se numesc operațiuni psihologice (amintiți-vă de campania intensă înaintea declanșării invaziei Irakului din 2003). Iar aceste operațiuni psihologice sunt cu atât mai ușor de declanșat cu cât sunt deja pregătite printr-o propagandă continuă, doar-doar va veni odată cazul. Dacă nu va veni, nu face nimic, cu cât mai mulți din opinia publică mondială vor fi împotriva românilor, cu cât îi vor denigra mai mulți, cu atât mai bine. Și această propagandă are efect chiar și în rândul românilor, mulți fiind convinși de multe neadevăruri din rațiuni complexe, care nu țin numai cu efectele îndoctrinării comuniste. Dar care poate fi scopul acestui război psihologic?

Nu doresc să intru sau să induc vreo temă ce ar ține mai mult de vreo teorie a conspirației, dar aș vrea să amintesc că nu numai noi, românii, suntem ținte, sunt și alții, și cei ce duc astfel de atacuri, majoritatea, o fac pur și simplu din ură, fără a avea un scop ascuns. Dar servesc foarte bine acestui trend antiromânesc manifestat cu furie, căruia am să încerc să-i explic motivațiile profunde.

Dreptul istoric și starea de fapt

Dreptul unei națiuni la stăpânirea unui teritoriu este dat, practic, de două aspecte: dreptul istoric asupra acestuia și starea de fapt a momentului. Așa gândesc organizațiile internaționale și opinia publică. De cele mai multe ori, situația de fapt este mai importantă decât dreptul istoric, dar acesta din urmă este esențial pentru a justifica schimbarea unei stări de fapt, atunci când este posibil.

Pentru a înțelege mai bine, sunt necesare câteva exemple.

Există unguri care contestă dreptul istoric românesc asupra Ardealului, dar starea de fapt este că Transilvania aparține României, deci nimic de făcut pe moment pentru ei. Dar ei continuă să sape la temelia dreptului nostru istoric prin fel de fel de teorii difuzate în cea mai mare măsură pe internet pentru a convinge cât mai mult din opinia publică internațională că România nu are vreun drept istoric asupra Ardealului, deoarece dacă în curând va interveni vreo mutație geopolitică, sau un cutremur geopolitic, lumea să fie oarecum pregătită pentru ca România să piardă Ardealul, cel puțin asta este ideea lor. Iar pentru această idee sau utopie, niciun efort nu este îndeajuns.

Alt exemplu, România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar situația de fapt este că acum aparține Ucrainei, iar nimeni nu pune în discuție asta. Nici opinia publică internațională nu este pregătită și conștientizată asupra dreptului nostru istoric, pentru ca atunci când Ucraina se va rupe, România să poată reprimi nordul Bucovinei. Dar ucrainenii sunt conștienți de asta, de aceea încearcă să-i deznaționalizeze prin toate mijloacele pe românii de pe teritoriul lor, îi numesc moldoveni, și mai departe, trec la contraofensivă, mistificând istoria noastră, falsificând-o cu nerușinare după întreaga rețetă bolșevică ale cărei efecte sunt persistentă până astăzi.

Uneori dreptul istoric nu mai contează atât de mult în fața situației de fapt, mai ales când în teritoriul disputat s-au petrecut modificări. Vorbesc aici de cazul Kosovo, dreptul istoric este al sârbilor, dar în timp sărbii s-au trezit minoritari, dar Kosovo tot nu a putut fi declarat independent decât după modificarea situației de fapt, respectic retragerea sârbilor din provincie  după bombardamentele din 1999 și cedarea administrării provinciei către ONU. Și totuși, au mai trecut încă aproape nouă ani până la proclamația de independență, iar statul Kosovo încă nu a fost recunoscut de toate țările membre ONU (nici România nu l-a recunoscut).

După cum spuneam dreptul istoric este perfect pentru a justifica o modificare a stării de fapt, dar abia după producerea acesteia. Iar cel mai adesea, modificările stării de fapt se petrec în urma unor cutremure geopolitice, care pot fi majore sau mai mici, regionale.

Cutremurele geopolitice

Cutremurele geopolitice se referă la schimbarea bruscă a situației geopolitice dintr-o regiune dată, iar un cutremur geopolitic major implică schimarea situației geopolitice aproape pe întreg mapamondul. Această schimbare bruscă se referă la o reașezare majoră într-un timp limitat, redus, cu impact major asupra realităților geopolitice ale momentului.

Aș vrea să compar, pentru o mai bună înțelegere, schimbarea realităților geopolitice cu schimbarea vitezei din fizica elementară, accelerarea. Un vehicul, pornit de pe loc, respectiv de la viteza de 0 km/h la viteza de 100 km/h. Această accelerare se poate face lent, în zece minute de creștere înceată a vitezei, și nimeni nu simte impactul acestei creșteri. Sau se poate face rapid, ca și în cazul mașinilor performante, în trei secunde. În cazul unui avion de luptă în mai puțin de o secundă. Mai trebuie să dau exemplul navetelor spațiale? La fel și cutremurul geoplitic. Închipuiți-vă schimbarea realităților geopolitice în timp ca și trecerea de la 0 la 100 km/h în trei secunde. Timpul este prea scurt, nici nu vă dați seama că s-a schimbat ceva. La 0 km/h puteți deschide portiera și puteți coborî din mașină fără vreun pericol. Trei secunde mai târziu, nu v-aș sfătui să faceți asta. La fel se întâmplă cu realitatea geopolitică în cazul unui cutremur geopolitic. Cel mai important, ca și cutremurul clasic, și cel geopolitic este urmat de o o sumedenie de replici, dar în cazul celui geopolitic acestea sunt destinate să reașeze situația locală sau regională după forțele principale implicate.

Ceea ce putem spune despre un cutremur geopolitic este că multă lume simte că se va întâmpla sau este posibil să se întâmple, dar la fel ca și în cazul unui cutremur normal, nimeni nu știe cu exactitate când se va întâmpla, unde se va întâmpla, cât va dura și care vor fi efectele sale. La fel ca și în cazul cutremurelor, sunt zone și regiuni care sunt predispuse unor astfel de evenimente, cum este Cercul de Foc al Pacificului. La fel, în geopolitică sunt zone predispuse la conflicte, cum ar fi Orientul Mijlociu. Ca și în geologie, și în geopolitică, tensiunile acumulate pot răbufni cu efecte devastatoare. Legile naturii sunt universale, fie că vorbim de fizica Pământului sau de geopolitică.

Secolul trecut, al XX-lea, cel mai violent din istoria omenirii, a avut parte doar de trei cutremure geopolitice majore și de o serie de altele minore, regionale. Primul a fost anul 1918, cel mai mare cutremur geopolitic al secolului, când patru imperii s-au prăbușit. Imperiul rus, german, austro-ungar și turc au dispărut peste noapte ca urmare a războiului mondial. În locul lor au apărut state independente, războaiele care au urmat au fost doar războaie de reașezare (replici) a noii realități geopolitice, iar aici includ și războiul româno-ungar de la 1919, războiul greco-turc sau războiul sovieto-polonez.. Impactul acestui cutremur geopolitic a fost imens, s-a resimțit pe toate meridianele, inclusiv în coloniile marilor puteri.

Al doilea cutremur geopolitic major a fost anul 1945. Unii ar putea spune că data reală ar fi 23 augusr 1939, pactul Molotov-Ribbentrop, dar eu mă refer doar la efecte, nu la cauze. De la 1945 lumea a fost împărțită în două blocuri antagoniste, relevate ulterior prin NATO și Pactul de la Varșovia. Ceea ce a urmat, respectiv blocada Berlinului din 1948 sau războiul civil din Grecia (1946-1949) au fost doar replicile acestui cutremur geopolitic major. Revoluția iraniană din 1979 a fost doar un cxemplu de cutremur geopolitic minor, cu influență regională, la fel ca și cazul războaielor din Vietnam, Afghanistan, sau din Orientul Mijlociu.

Al treilea cutremur geopolitic major a fost în anii 1989-1991, dar l-aș plasa mai degrabă în 1989, dizolvarea URSS din 1991 fiind o consecință, o replică a anului 1989, anul revoluțiilor esteuropene. Chiar și aici au fost replici, separarea Cehoslovaciei sau dizolvarea sângeroasă a Iugoslaviei. Apariția Transnistriei se înscrie în același cadru, al replicilor cutremurului geopolitic de la 1989 – 1991. Întreaga lume s-a schimbat, transformându-se dintr-una bipolară în alta unipolară, cu un hegemon încă de necontestat.

De atunci nu au mai fost cutremure geopolitice majore. Chiar seria de revoluții arabe, care încă nu știm încotro se vor îndrepta, ar putea fi incluse în categoria cutremurelor geopolitice minore, cu impact regional. Liderii politici, cei responsabili, se feresc ca de foc și se tem de apariția unui cutremur geopolitic deoarece acesta nu poate fi gestionat, iar consecințele sale pot fi imprevizibile, lecțiile istoriei fiind elocvente în acest sens. De aceea vedem că toate declarațiile, deciziile, rezoluțiile ONU sau ale oricărui organism internațional responsabil se circumscriu acestui deziderat, păstrarea status quo-ului, a stării de fapt, orice modificare considerată a fi necesară într-o regiune să se facă lent, treptat, pentru a putea fi gestionată și consecințele să fie previzibile, astfel încât să fie suficient timp pentru a acționa înainte ca situația să ia o turnură de neoprit.

Să luăm exemplul apariției statului palestinian. Problema s-a lungit și se va mai lungi suficient de mult încât procesul de tranziție să fie lent, previzibil, prin tratative îndelungate, foi de parcurs și altele, astfel încât această mutație geopolitică necesară până la urmă, cu care toate părțile sunt de acord, să se petreacă încet, mai ales într-o regiune deosebit de sensibilă cum este cea a Orientului Mijlociu.

Deci, un cutremur geoplitic nu este de dorit, nimeni nu dorește să se petreacă, credeți că Wilhelm, kaiserul german ar fi pornit războiul la 1914 dacă ar fi știut consecințele de la 1918? Sau Hitler, dacă ar fi știut că va sfârși în buncăr, ar fi atacat Polonia în 1939? Lecțiile istoriei se învață, dar numai de către cei ce doresc să le învețe. Dar problema majoră este că odată și odată acest cutremur geopolitic se petrece, indiferent că vrem sau nu vrem. Este la fel ca și cutremurele clasice, nu le dorim, încercăm să le evităm, dar pur și simplu se întâmplă, oricât am încerca să le prevenim cumva, întrebați-i pe japonezi.

Dar să vedem care ar fi legătura între dreptul istoric, starea de fapt și cutremurele geopolitice. Pentru asta va trebui să revenim la ziua de azi, la conflictul și bătălia permanentă ce se duce 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Chiar și acum când citiți aceste rânduri, o bătălie este în toi și sunt români care luptă în primele linii. Singuri, uitați, nerecunoscuți, sunt eroii de astăzi care duc această luptă de cele mai multe ori inegală. Mă refer la bătălia internetului, după mediul în care se desfășoară.

Bătălia internetului

Un exemplu la îndemână, în general se știe că România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar nimeni nu va risca o forțare cerându-i Ucrainei acest teritoriu, de teamă de a nu declanșa un cutremur geopolitic ale cărui urmări ar putea deveni imprevizibile. Dar asta nu înseamnă că o luptă subversivă, tenace și continuă nu se duce și pe acest front. Pe lângă acțiunile fizice, de deznaționalizare a românilor, ucrainenii duc o luptă underground, de justificare a ocupației lor asupra Basarabiei, încercând prin toate mijloacele, mai ales prin intermediul internetului, să submineze dreptul istoric al României asupra Bucovinei de Nord.

Un alt front este cel al Transilvaniei, ungurii care încearcă să submineze dreptul istoric al României asupra Transilvaniei. Forumuri de istorie, discuții pe marginea oricărui articol de ziar cu tente revizioniste, reșaparea îmbunătățită a teoriilor discontinuității românilor în Ardeal, contestarea dovezilor acestei continuități și multe altele.

Mai există și fronturile secundare, dar nu mai puțin importante, în care sârbii și bulgarii încearcă dezrădăcinarea românilor, minorități în țările lor. Dar frontul principal, datorită evenimentelor politice, a ajuns cel basarabean.  Teoria moldovenistă este la mare modă, susținută și de către unii  români moldoveni interesați sau pur și simplu naivi. Aici bătălia este mai mult decât inegală, luptătorii români pe frontul internetului trebuind să facă față inclusiv puternicului aparat de propagandă rusesc care s-a aruncat pur și simplu în această bătălie disperată pentru ei, fiindcă încep să simtă că s-ar putea să piardă. Să piardă ce, ați putea întreba. Răspunsul e simplu, să piardă controlul asupra Republicii Moldova, iar rezultatele vizibile de la fiecare rundă de alegeri arată că sunt în defensivă, în retragere. De aceea niciun efort nu este prea mic pentru bătălia pe conștiința cetățenilor moldoveni.

Dar obiectivul acestui război al internetului nu este numai conștiința și părerea cetățenilor români sau moldoveni, dar în primul rând părerea cetățeanului străin, iar prin fiecare cetățean străin ce citește forumurile sau urmărește filmulețele de pe youtube și este convins de o parte sau alta, o fărâmă din opinia publică internațională se poziționează de partea uneia dintre părți. Pare a fi greutatea unui fir de nisip, dar fir cu fir, grăunte cu grăunte, se poate ajunge la o cantitate care la un moment dat ar putea înclina balanța de o parte sau alta.

Vă puteți întreba pe bună dreptate pentru ce acest efort, din moment ce dreptul istoric cumulat cu starea de fapt ne dă situația actuală, pe care nimeni nu are interesul să o schimbe de teama situațiilor imprevizibile cu care ar putea să fie confruntat în viitorul imediat acestei schimbări. Așa este, dar am spus tot aici că aceste cutremure geopolitice se întâmplă, fie că le dorim sau nu, fie că ne plac sau nu, la fel ca și cutremurele clasice, geologice. Dacă mâine se va petrece un cutremur geopolitic, întregul eșichier geopolitic ar putea fi zdruncinat. Alianțe bine stabilite în trecut ar putea fi răsturnate, lideri ajunși la putere prin forța evenimentelor ar putea decide un curs sau altul de acțiune, conflicte armate ar putea apărea peste noapte. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, într-un astfel de caz nu am fi în cea mai fericită situație, ținând cont de animozitățile istorice care ne-au marcat relațiile cu toți vecinii noștri. Și atunci am avea nevoie de aportul direct al celor pe care astăzi îi considerăm aliați de nădejde, dar să nu uităm că și ei ar putea fi prinși în evenimentele în cascadă ce le presupune un cutremur geopolitic major. Iar atunci, decizia lor va fi neapărat condiționată de ceea ce se cheamă la ei opinia publică. Aceeași opinie publică care a decis retragerea americanilor din Vietnam sau din Somalia.  Cum credeți că această opinie publică și-ar da acordul pentru o intervenția într-o țară de care majoritatea nici nu au auzit? Nu trebuie uitat că în ultima vreme deciziile președinților americani sunt legate direct de rezultatele sondajelor de opinie. Și dacă această opinie publică, în urma acestui război al internetului care se desfășoară inclusiv acum, este convinsă de adversarii noștri că noi nu avem dreptul istoric, sau acesta este cu semnul întrebării?

Pentru a exemplifica acest aspect aș propune doar ca și exercițiu de imaginație un posibil conflict care ar duce la un cutremur geopolitic major. Repet, nu zic că acesta se va întâmpla, dar este posibil să se întâmple. Exercițiul este infinit mai complex, dar mă voi referi strict la situația noastră geopolitică regională, la fel cum am făcut în romanele mele.

Studiu de caz, Ucraina:

Astăzi, fostul premier Iulia Timoshenko este arestat pentru ceva, orice, a făcut în timpul mandatului ei de premier. Demonstranții care o susțin se adună cu zecile de mii să ceară eliberarea ei. La un moment dat, din greșeală sau din prostie, se trage în mulțime. Cererile se radicalizează și încep confruntările radicale, se dau lupte de stradă. Forțele guvernamentale reușesc prin luptă și snge să pacifice Kievul, dar cu prețul a sute de morți dintre demonstranți. Revolta este înfrântă, dar peste câteva zile izbucnește o confruntare minoră în raioanele de la vest, forțele pro-vestice se mobilizează și reușesc să ocupe sediile simbolurilor puterii. Tot mai mulți ucraineni favorabili orientării spre vest a țării se implică, ceea ce duce la răsturnarea liderilor locali ai regimului de la Kiev. Confruntat cu perspectiva unui război civil, guvernul de la Kiev cere ajutor Rusiei, iar aceasta își trimite trupele. Încep primele cofruntări, când SUA cee retragerea rușilor pentru a lăsa ucrainenilor decizia asupra viitorului lor. Rusia refuză și continuă avansul împotriva rebelilor, ajungând în fața orașului Lvov. Polonia intervine diplomatic, cerând retragerea rușilor pentru a-i cruța pe etnicii polonezi. Rusia refuză și bombardează orașul, în speranța terminării rapide a conflictului, dar ucrainenii provestici rezistă. Imagini cu civili uciși de bombardamente fac înconjurul lumii, cerând intervenția. Polonia presează și concentrează trupe la granița cu Ucraina. Între timp, ca și o posibilă contralovitură, Rusia concentrează trupe la granița cu Țările Baltice și își întărește garnizoana de la Kalinigrad, cu graniță directă cu Polonia. Presați de propria opinia publică, americanii se decid să-i sprijine pe polonezi, cel puțin cu armament și muniție. Șase zile mai târziu, un obuz de artilerie explodează într-o piață centrală din Lvov. Șaizeci de morți, toți civili, inclusiv femei și copii. Imaginile cadavrelor copiilor sfâtecate de explozii fac înconjurul lumii. Opinia publică americană cere o reacție decisvă. Polonezii trec granița ucraineană cu blindatele în față pentru a proteja civilii. Forțele militare ruse se dispun în dipozitiv defensiv contra polonezilor, în timp ce trupele lor din Kalinigrad atacă trecând pe teritoriul polonez. Țările Baltice sunt ocupate rapid de către ruși care continuă înaintarea peste granița poloneză. Între timp, trupele poloneze înaintează spre Lvov…

Vi se pare un scenariu de SF? Nu, poate fi piatra care ar putea declanșa un nou cutremur geopolitic. Dar revenind la expunerea noastră, ce s-ar fi putut întâmpla dacă opinia publică americană era total antipoloneză, dacă majoritatea americanilor ar fi fost convinși că Lvov ete un oraș rusesc care niciodată nu a aparținut Poloniei, că nu există picior de etnic polonez acolo, ci doar ruteni, care în tot decursul istoriei s-au jurat că ei sunt etnici ruși (!). Și că SUA nu ar avea de ce să-i susțină pe polonezi cu materiale și armament, deoarece au mult mai mari probleme cu disputele cu chinezii, de exemplu. Forte ușor s-ar fi ajuns la situația asta doar printr-o masivă campanie de Public Relations (PR) și de o bătălie cîștigatpă pe internet asupra dreptului istoric.  Dacă mâine un american curios dă căutare pe Google “Lvov Polski”, în cazul în care bătălia internetului este pierdută deja de polonezi, va obține pe primele pagini doar dovezi că Lvovul aparține pe drept și pe veci Ucrainei. Și atunci credeți că își va da acceptul pentru trimiterea de soldați, armament și muniții Poloniei, pe care el, ca cetățean american liber o consideră stat agresor?

Dar hai să mergem mai departe și în loc de Polonia să punem România. Care va fi situația, care va fi rezultatul? În cazul unui cutremur geopolitic, credeți că ne vom putea baza pe vreunul dintre vecinii noștri? O recapitulare istorică cred că ar fi benefică și relevantă.

La primul cutremur geopolitic major al secolului XX, am fost singuri împotriva tuturor. Ruși, bulgari, ucraineni, unguri, toți erau împotriva noastră. Până și sârbii, considerați aliați, au profitat și ne-au luat o parte din Banat. Ne-am bătut cu arma în mână, am luptat împotriva rușilor, împotriva ucrainenilor, împotriva ungurilor, și am realizat România Mare. Un aspect uitat în timp, România Mare nu au făcut-o diplomații, ci militarii, respectiv soldații care au ocupat teritoriul cu arma în mână, impunând o stare de fapt în concordanță cu dreptul istoric.  Credeți că dacă Transilvania ar fi fost sub unguri la 1919, data Conferinței de Pace de la Versailles, această conferință ne-ar fi dat-o nouă? Sau dacă ar fi dat vreo rezoluție, și Ardealul ar fi fost sub unguri, ar fi mișcat vreun deget pentru a ne da nouă ceea ce ni se cuvenea, respectiv Ardealul? Oameni buni, România Mare a fost realizată cu sabia și baioneta ostașului român, Ardealul a fost ocupat prin forța armelor, la fel și Basarabia sau Bucovina. De la Paris putea oricine să zică că o regiune aparține unuia sau altuia, atâta timp cât acela nu-și impunea stăpânirea, și impunerea însemna ocuparea militară și stabilirea ordinii. Cea ce este important, am fost singuri împotriva tuturor vecinilor. Și ne-am impus dreptul prin forța baionetelor soldaților români, iar apoi acest drept a fost recunoscut și la Paris. Dar mai întâi l-am câștigat cu arma, apoi ne-a fost recunoscut ca o stare de fapt, bazată pe dreptul istoric.

Al doilea cutremur geopolitic a consființit stăpânirea noastră asupra Transilvaniei numai deoarece a fost ocupată militar și de către armatele noastre. Rușii ne-au luat Basarabia și Bucovina de Nord, le ocupaseră deja militar. Ocupaseră și România, impunându-ne regimul comunist de tristă amintire.La Conferința de Pace nu am fost admiși ca și cobeligeranți deoarece s-au opus rușii, deși contribuția noastră în Vest a fost mai mare decât cea a Franței, fiind a patra aliată ca pondere militară.

La al treilea cutremur geopolitic am fost prea fericiți că am scăpat de comunism ca să ne gândim la altceva. În concluzie, nu am obținut nimic ce nu am luat înainte prin puterea noastră, dar garanția rămânerii în posesie a fost puterea militară, nu bunăvoința vecinilor noștri.

Orice război modern nu poate fi declanșat fără o pregătire pshihologică a opiniei publice, dar bătălia pentru opinia publică se desfășoară în fiecare moment în spațiul virtual. Trebuie spus că pe site-urile și forumurile internaționale această dispută se poartă în engleză și este deosebit de complexă. De exemplu, pe un site de istorie, comentatorii  de diferite națiuni vorbeau despre regii Ungariei și s-a ajuns și la Carol Robert de Anjou. Când unul dintre cei ce postau, un român, desigur, a menționat înfrângerea lui la Posada de către Basarab I, ceilalți au contestat veridicitatea informației, spunând că doar a fost atacat și nu învins de către Basarab. După câteva minute bune forumistul nostru a revenit și a postat tradusă în engleză întreaga porțiune din Cronica Pictată de la Viena care se referea la mărimea dezastrului oștirii lui Carol Robert, fapt care a închis gura tuturor. A mai adaugat și părți din Analele lui Duglosz, lucru care i-a cam luat ceva timp numai pentru traducere. Administratorul siteului i-a șters a doua zi comentariul, dar amicul nostru a revenit cu un nou cont și l-a repostat. Uterior, a fost șters din nou, dar a revenit din nou și tot așa câteva zile la rând, arătând adevărul tuturor care au intrat pe acel site. Ori, acest forumist este unul din eroii anonimi neștiuți ai acestul război al internetului. Unul care ar merita să fie decorat. La fel ca și toți cei care postează zi și noapte adevărul, răspund provocărilor și insinuărilor, realizează filmulețe pe youtube despre istoria noastră adevărată și realizările românești, acești eroi minunați, numeroși, discreți și anonimi, neștiuți, merită tot respectul și considerația noastră, deoarece ei sunt în prima linie de apărare a onoarei și integrității României, sunt prima linie în bătălia pentru conștiința opiniei publice internaționale.

În încheiere, tuturor acestor eroi neștiuți eu le aduc un omagiu călduros, mulțumindu-le pentru tot ceea ce fac ei pentru România, pentru noi toți.

Redactor Cristian Negrea

www.cristiannegrea.ro

Read more: http://www.rbnpress.info/wp/transilvania-dreptul-istoric-starea-de-fapt-si-bataliile-internetului-de-cristian-negrea/#ixzz2d6nIjyX0

Resursele României, jucate regional

Prioritate de Dreapta

Este vorba despre gazele naturale. Pe care guvernările din ultimii ani le joacă la zaruri, de parcă ar fi ale lor, aduse de acasă. Au tupeul să înceapă exportul de gaze înainte de a se rezolva 100% (şi cu perspective durabile) independenţa faţă de importul din Rusia. Prin gazele expolatate în Marea Neagră, şi cele de şist. Iar ca să înghită bizonu' pastila mai uşor, se porneşte mai întâi interconectarea cu Republica Moldova (care are un consum anual de 0.9 mld metri cubi; România, de 14 mld metri cubi). Dar mai sunt şi alte interconectări, cu Bulgaria şi Ungaria. Pe ce baze s-a dimensionat interconectarea cu Ungaria la o capacitate de circa 5 miliarde de metri cubi anual ? (peste 1/3 din consumul României). Am scris "cu Ungaria", dar de fapt ar fi trebuit să scriu "cu UE, via Ungaria". Şi Ucraina şi-a manifestat recent interesul pentru importul de gaze din România.
BURSA: 

Transgaz - jucător regional, cu ajutorul fondurilor europene

Administratorii Transgaz (Ion Sterian, Petru Văduva, Radu Cernov, Vlad Neacşu şi Bogdan Iliescu) propun acţionarilor consolidarea rolului companiei ca transportator al gazelor naturale pe piaţa energetică europeană şi naţională, ca urmare a cerinţelor UE privind dezvoltarea interconectării cu sistemele similare de transport din ţările vecine, a potenţialului de exploatare a zăcămintelor substanţiale de gaze naturale descoperite în Marea Neagră şi a gazelor de şist în viitor. Alte obiective investiţionale principale sunt finalizarea interconectării între sistemele de transport gaze naturale ale României şi Bulgariei pe direcţia Giurgiu - Ruse, crearea condiţiilor tehnice necesare pentru asigurarea fluxurilor de gaze naturale în regim bidirecţional pe interconectarea dintre România şi Ungaria pe direcţia Arad-Szeged, precum şi dezvoltarea afacerii prin optimizarea absorbţiei fondurilor europene şi crearea unei structuri de finanţare eficiente şi flexibile. De asemenea, administratorii vor să continue acţiunile în vederea încheierii acordurilor de dezvoltare a interconectării sistemului naţional de transport al gazelor cu sistemele similare din ţările vecine.

5 comentarii:

Riddick spunea...

"Propun acţionarilor" - da, că nu mai este doar statul acţionar. Au avut grijă PnL, PDL şi PSD de treaba asta...

august 26, 2013

Riddick spunea...

Fondul Proprietatea are o participatie de 14,98% din capitalul Transgaz, in timp ce mai multi actionari cumuleaza 11,51% din titluri.

http://www.transgaz.ro/articole_presa.php?poz=131

august 26, 2013

Riddick spunea...

Dacă statul ajunge sub o participaţie de 2/3, poate fi blocat în decizii, chiar de ar veni un guvern responsabil (vezi cazul Oltchim). Acum a ajuns sub 75%.

Care este problema cu 23 august ?

Prioritate de Dreapta


SPQR: 
[...] De ce avem, deci, o problemă cu 23 august? Pentru că, așa cum arătam, este un început forțat, ratat, al contemporaneității românești. Primul start, 1918, după întregirea României, a fost unul dintre cele mai fecunde și dense perioade istorice, cu o densitate de personalități, probleme, succese și soluții de mare valoare. Societatea românească se regăsise și învățase să își fructifice în energie socială creatoare tangajul interior, inerent marilor prefaceri. Am intrat în august 1944 sub ciocanul comunismului pentru care România era un stat multietnic și imperialist, și am ajuns astăzi, la 20 după „revoluția democratică din 1989” sub același pericol al pierderii statului-funcțional și al unității naționale. August 1944 a însemnat începutul sfârșitului pentru modernizarea naturală, prin lichidarea elitelor muncitoare (țăranii) și gânditoare (profesorii, avocații, militarii, medicii). August 1944 înseamnă începutul instituționalizării prostiei și incompetenței, unde bunele soluții au însemnat excepția prin munca eroică a unora, scăpați de sub satârul bolșevizant. August 1944 a însemnat începutul programat al holocaustului generațional și al profesiilor. Pentru că o societate se ține cu conștiința și acțiunea în virtutea unei misiunii publice, asumată de câte un val de tineri, respectiv de ocupații profesionale. Azi, mișcarea de generație în România este o curiozitate pentru cei mai mulți, iar corpurile profesionale nu au nici un fel de prezență cu demnitate publică. Cu toții suntem căutători de existență printre resturile diviziunii muncii mondiale.
  August 1944, a însemnat începutul barbarizării societății românești. Și nu, nu suntem într-un nou Ev Mediu. Ar fi fost bine. Evul Mediu românesc a fost creștin și, până la fanarioți, a stat sub însemnul învățăturilor lui Neagoe Basarab. A fost mare, a fost cult, demn și liber, chiar dacă mereu în tensiunea otomană, poloneză, ungurească etc. Țăranii fură liberi cei mai mulți dintre ei, cel puțin până la Mihai Viteazul (dar cam de pe atunci începe, paradoxal ... epoca modernă europeană). Democrația la noi fu inventată la sat, arată Stahl cu studiile sale despre satul devălmaș (obștile sătești) și Iorga cu teoria romaniilor populare, chiar mai înainte de Evul Mediu. Nu. August 1944 este începutul celui mai mare fals prin care a trecut poporul român: ridicarea demagogiei la rang de politică de stat - ceea ce a condus la lichidarea funcției statului, și a infiltrării ideologiei în esența omului, în viața lui de familie. Am ieșit din aceste două uriașe provocări? (De ar putea fi falsificate doar tablourile/banii/vinul iar viața popoarelor nu?)

Cuprul – comoara pierdută (I)

Prioritate de Dreapta

„Au inceput sa opreasca instalatiile, sectiile, sa taie fierul vechi, sina de cale ferata taiata la un metru, o incarca in container si o ducea la India direct, prin a da la fier vechi oalele din oteluri speciale, prin care se decanta cuprul si zgura de la topire, au sfarsit prin a da la topire instalatii din crom si din alte metale pretioase. A fost singura investitie pe care au facut-o ei.”

Ziarul Financiar:

Muntii nostri aur poarta. Si nu doar aur, ci si cupru, la fel de valoros in secolul digital XXI. Romania are una dintre cele mai mari rezerve de cupru exploatabil din Europa, dar n-a stiut s-o valorizeze. Am avut combinate metalurgice si producatori industriali, dar totul este acum o mare ruina. Astazi, refacem drumul cuprului in Romania si patrundem in paienjenisul de interese ce graviteaza in jurul acestui metal. Ne batem joc de bogatiile tarii. Le-am dat pe mana unor oameni care s-au gandit numai la imbogatire usoara, iar politicienii romani le-au fost complici. O radiografie a industriei cuprului sau, mai bine zis, a ceea ce a mai ramas din aceasta - un prapad facut de oameni care si-au urmarit doar propriul interes.

Avem cele mai mari rezerve de cupru exploatabil din Europa, o resursa foarte cautata acum in lume - am avut combinate de prelucrare si specialisti de prima mana, dar n-am stiut sau n-am fost capabili sa profitam de asta. Au profitat altii, iar industria cuprului din Romania s-a transformat intr-o ruina.

Din producatori de metal neferos si produse prelucrate, ne-am transformat in exportatori de materii prime. Cuprul este un un conductor de caldura, iar in Romania a fost si un bun conductor de imbogatire, eroul unor „tunuri” spectaculoase cu efecte tragice pentru economie.

Combinatul Phoenix din Baia Mare producea in anii de glorie 40.000 de t de cupru, 12 t de aur si 120 de t de argint pe an. Acum, 80 de hectare de hale sunt rase de pe fata pamantului.

Ampelum Zlatna producea 15.000 de tone de cupru pe an, acolo lucrau 2.500 de angajati. A disparut de pe fata pamantului ca dupa un cataclism.

Moldomin, Moldova Noua - exploata un zacamant evaluat la peste 1 miliard de euro. Acum e o „paraseala” cu un statut juridic incert si cu slabe sanse de revenire. Peste 4.000 de oameni au ramas pe drumuri.

Cuprumin Abrud este singura exploatare de cupru inca functionala. Acolo e un zacamant evaluat la peste 5 miliarde de euro, un teren de lupta pentru politicieni si oameni de afaceri verosi. Daca intr-un an de zile nu se fac investitii, Cupruminul moare…

Baia Mare. Un oras altadata preponderant industrial, acum e… in ceata. La marginea orasului, pe o suprafata impresionanta se intindea altadata intreprinderea metalurgica de metale neferoase, mai cunoscuta drept Phoenix, un colos industrial transformat in ultimii ani intr-un morman de moloz.

531 de metri si jumatate, atat are turnul de evacuare din Baia Mare, de altfel simbolul orasului. Jos are un diametru de 20 de m, iar sus, 9 m . A fost facut pentru a incerca sa nu mai polueze orasul Baia Mare, de altfel nu prea a reusit. 11 milioane de dolari a costat, dupa 90, este ultima urma a combinatului Baia Mare, ceva ce n-a putut fi furat…

Dorel Muresan s-a angajat la Phoenix in 1980. A fost pe vremuri secretar cu UTC-ul in intreprinderea metalurgica Baia Mare. Acum e consilier local la PPDD. „La momentul respectiv – spune el – productia combinatului reprezenta 80 la suta din ceea ce se realiza la nivel de municipiu, si peste 60 la suta din productia judetului Maramures.”

La Baia Mare se prelucrau concentratele de material neferos extrase din minele si exploatarile romanesti.

Aici se producea aur. Sute sau mii de tone de aur au plecat de aici. De aici pleca cuprul necesar economiei nationale. Cuprul rezultat din combinat avea o puritate de 99,95 la suta. Deci 5 la mie impuritati, ceea ce era foarte mult la vremea respectiva.

In 1998, la Baia Mare se anunta privatizarea combinatului. Pe lista apar cativa jucatori cu state vechi in negustoria cu material neferos. Castigatoare este declarata o firma din Marea Britanie: Allied Deals, firma controlata de doi frati indieni – Narendra si Virendra Rastogi, care a platit pentru combinatul intins pe 80 de hectare…111.111, 11 dolari.

Pe langa suma simbolica pe care au platit-o statului roman, acestia trebuiau sa achite datoriile combinatului, care erau consistente, dar si sa faca investitii de 21 de milioane de dolari si sa dispuna de un capital de lucru de 16 milioane de dolari.

Contractul a fost semnat din partea indienilor de un anume Gautam Majumdar, iar din partea FPS-ului de directorul executiv al acestuia, Gheorghe Ionescu.

Gheorghe Ionescu, zis Bebe, este o persoana discreta al carei nume se invarte in jurul multor afaceri tenebroase din Romania post-decembrista.

Fostul lider de sindicat de la Phoenix isi aminteste de acea perioada. „Cand or preluat indienii combinatul erau mii, zeci de mii de tone de zgura de cupru lasata, depozitata, in spatele halei. Cand or venit indienii, toata zestrea asta au luat-o, au faramitat-o, au dus-o la Aurum, au faramitat-o prin cianurare si au plecat cu ea…”

Au urmat cativa ani grei pt Phoenix Baia Mare. Indienii nu numai ca nu au investit, dar au inceput sa dezasambleze din liniile de productie ale combinatului.

„Au inceput sa opreasca instalatiile, sectiile, sa taie fierul vechi, sina de cale ferata taiata la un metru, o incarca in container si o ducea la India direct, prin a da la fier vechi oalele din oteluri speciale, prin care se decanta cuprul si zgura de la topire, au sfarsit prin a da la topire instalatii din crom si din alte metale pretioase. A fost singura investitie pe care au facut-o ei.”

In 2002 se declanseaza un scandal international. Indienii se dovedesc a fi niste excroci cu acte in regula, identificati de autoritatile americane pentru fraude masive. Reprezentantii companiei sunt acuzati de FBI ca au operat o schema Ponzi – credite angajate si neacoperite, luand bani de la foarte multi investitori in schimbul a…nimic. A fost considerata una dintre cele mai mari fraude din istorie, peste 20 de banci din Marea Britanie si SUA fiind inselate cu o paguba de peste 680 de milioane de dolari.

15 angajati din compania mama au fost acuzati si condamnati peste ocean, in timp ce la Baia Mare combinatul se afunda in datorii. Acest moment coincide si cu pierderea de catre Romania a poansonului de aur, marca ce garanta calitatea metalului galben si care era detinuta de Phoenix Baia Mare.

Fiecare lingou de aur turnat la Baia Mare se inscria in standardele acceptate de London Bullion Market Association, organism care reglementeaza piata metalelor pretioase la nivel mondial. Acest certificat de „good delivery” permitea accesul in piata libera a aurului. Romania l-a pierdut odata cu scandalul financiar in care ne-au bagat indienii.

Combinatul revine cu o mare parte din actiuni la stat dupa ce se constata ca indienii nu si-au indeplinit obligatiile.

In 2003 incepe un nou proces de privatizare la Baia Mare. De data asta cu niste investitori romani - Cuprom.

2003 este momentul in care Horia Pitulea si Horia Schiopu Simu, doi tineri bancheri cumpara cu 3,6 milioane de dolari, la pachet, combinatul de la Baia Mare si Elcond Zalau, una dintre cele mai mari firme producatoare de fire de cupru din Europa si formeaza Cuprom. Acestia au luat o parte dintre actiuni de la AVAB si o parte de la lichidatorul indienilor.

Dariu Remes, fratele mai mic al lui Decebal Traian Remes a lucrat 27 de ani la Phoenix si nici acum nu se impaca cu gandul ca intreprinderea a disparut. „Cand a venit momentul prabusirii, desi s-a chemat atata vreme Phoenix, s-a prabusit si a disparut. Si pasarea Phoenix nu va mai renaste niciodata.” Administratorii Cuprom nu s-au dovedit a fi cu nimic mai buni pentru combinatul din Baia Mare decat predecesorii lor, indienii.

Activitatea se restrangea in fiecare an. Mai prelucrau cupru brut de la Zlatna si apoi doar deseuri de cupru din tara si din import. Incepuse demolarea combinatului.

In 2009, Cuprom a intrat in insolventa.

Un dezastru. Asta a ramas la Baia Mare in urma evenimentelor din ultimii ani. In afara de turnul caruia cu greu i se va putea gasi o utilitate, la Phoenix au mai ramas doar cateva cladiri. Intr-una din ele, primaria din Baia Mare a inghesuit o comunitate de rromi, subiectul multor scandaluri din presa.


Reportaj difuzat de Protv în emisiunea “România, te iubesc!” din 2 iunie 2013

3 comentarii:

Riddick spunea...

Cupru Min. Continuarea trădării (Cronica Română.com)

Un alt argument invocat de apărătorii modului în care s-a privatizat Cupru Min este renumitul slogan ”așa ne-a cerut FMI-ul!”. În legătură cu FMI merită făcute următoarele precizări: 1. FMI nu a cerut ca Cupru Min să fie vândut la un preț echivalent cu 5% din valoarea activelor companiei. 2. FMI nu a cerut ca Cupru Min să fie vândut unei companii canadiene obscure care nici nu dispune de capital propriu. 3. FMI nu a cerut ca vânzarea Cupru Min să fie făcută într-o singură tranșă și unui singur ”investitor strategic”. Toate problemele privatizării Cupru Min se datorează în exclusivitate statului român. Pentru a demonstra acest fapt, vom apela la un contra-exemplu, adică modul în care a fost gestionată privatizarea companiei KGHM din Polonia.
Compania KGHM Polska Miedz SA este o companie asemănătoare cu Cupru Min, doar că are dimensiuni mai mari. În rest, profilul este aproximativ același: companie minieră de stat. KGHM a fost una dintre multiplele companii care au fost incluse în programul radical de privatizare care s-a desfășurat în Polonia, dar rezultatele acestui program sunt foarte diferite de cele obținute în România.
În România s-a invocat deseori exemplul Poloniei care a preferat să facă privatizări masive prin intermediul bursei de la Varșovia, sugerându-se că motivul alegerii acestui mecanism ținea de dorința ”dezvoltării pieței locale de capital” sau obținerii unui preț de vânzare mai bun. În realitate, atât obținerea prețului mai bun cât și dezvoltarea pieței de capital au fost efecte benefice, dar secundare față de motivul principal pentru care a fost aleasă metoda privatizării bursiere. În cazul KGHM statul a păstrat 32% din acțiunile companiei, iar vânzarea prin bursă a garantat faptul că cei mai mari deținători privați de acțiuni nu au în proprietate mai mult de 3% din acțiunile companiilor. În aceste condiții, nu există un ”investitor strategic” care să-i poată dicta statului modul în care trebuie gestionată compania și nici nu există vreun investitor care să poată opera creșteri succesive de capital menite să reducă procentul deținut de stat. Probabilitatea ca zeci de mii de acționari minoritari să se poată coaliza în vederea unor majorări de capital sau schimbării politicii operaționale ale companiei este aproape nulă. În același timp, dimensiunea pachetului deținut de stat și modul în care a fost redactat actul constitutiv al companiei îi permit să numească o bună parte din consiliul de administrație, președintele consiliului și directorul executiv. În aceste condiții, deși privatizarea a lăsat statul fără un pachet majoritar, chiar și jurnaliștii de la Bloomberg și Businessweek descriu KGHM drept o ”companie deținută de stat” sau o ”companie controlată de stat”. KGHM nu este un exemplu singular în acest sens, ci un exemplu reprezentativ pentru întregul program de privatizare din Polonia. Întrebare retorică: de ce s-a putut realiza un asemenea program în Polonia, dar nu s-a putut realiza în România?

august 24, 2013

Riddick spunea...

Cupru Min. Justificările trădării (Cronica Română.com)

În strictă conformitate cu așteptările noastre, reprezentanții actualei guvernări au început să caute justificări economice și ideologice pentru vânzarea Cupru Min la un preț derizoriu unei companii canadiene microscopice. Se pare că fișa postului l-a obligat pe Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al guvernului, să se arunce în lupta informațională împotriva celora care consideră că privatizarea Cupru Min nu poate avea niciun fel de justificare rațională. Argumentul ”economic” invocat de portavocea guvernamentală este următorul:

”Cupru Min nu a reușit să se dezvolte pe cont propriu, acest lucru nu s-a putut face tocmai pentru că nu avea acces la credite. ”

Dacă Cupru Min nu a reușit să se dezvolte din cauza lipsei accesului la creditare, fiind o companie foarte viabilă din alte puncte de vedere, înseamnă că problema nu este la Cupru Min, ci la stat care nu a reușit să-i ofere acces la creditare. Suntem siguri că domnul Suciu nu va prezenta publicului scrisorile oficiale prin care băncile din România și străinătate au refuzat să crediteze Cupru Min. Cel mai probabil, aceste refuzuri oficiale nici nu există pentru că guvernul nu a încercat să revitalizeze Cupru Min, ci doar l-a ”pregătit” pentru vânzare. Dan Suciu vrea ca criticii guvernului să creadă în următoarea ipoteză: niciuna dintre băncile prezente în România și niciuna dintre băncile străine cu care avea posibilitatea să negocieze guvernul român nu a avut interes să crediteze Cupru Min, dar în același timp s-a găsit microscopica bancă investițională Bayfront Capital Partners care a avut ”curajul nebunesc” să cumpere Cupru Min. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat într-o altă țară, situația ar fi fost catalogată drept una dintre manifestările neocolonialismului economic, însă în România acest jaf este descris drept o ”politică de dreapta”. Este interesant faptul că Bayfront Capital Partners face astăzi exact lucrul pe care guvernul l-a considerat imposibil, adică identifică creditori pentru proiectul Cupru Min. Guvernul român a declarat că nu a reușit să găsească surse de finanțare pentru Cupru Min, iar dacă bancherii canadieni vor reuși să o facă, atunci va trebui să constatăm că însăși reprezentanții guvernului au recunoscut că o microscopică bancă canadiană (cea mai mare tranzacție din istoria ei a fost de 32 milioane de dolari!) este mai credibilă din punct de vedere economic și mai abilă din punct de vedere financiar decât guvernul țării noastre. În aceste condiții, se impune întrebarea: n-ar fi mai bine ca noi, în calitate de cetățeni și contribuabili, să concediem guvernul și să angajăm în locul lui o bancă investițională de dimensiuni mici?

august 24, 2013

Riddick spunea...

Dacă Cupru Min nu a reușit să se dezvolte din cauza lipsei accesului la creditare, fiind o companie foarte viabilă din alte puncte de vedere, înseamnă că problema nu este la Cupru Min, ci la stat care nu a reușit să-i ofere acces la creditare. Suntem siguri că domnul Suciu nu va prezenta publicului scrisorile oficiale prin care băncile din România și străinătate au refuzat să crediteze Cupru Min. Cel mai probabil, aceste refuzuri oficiale nici nu există pentru că guvernul nu a încercat să revitalizeze Cupru Min, ci doar l-a ”pregătit” pentru vânzare.

La fel şi cu societatea CFR Marfă, care "devine falimentară" după 2007-2008. Contractele bănoase erau cedate căpuşei GFR (şi mai dinainte de 2007-2008)

Dar acolo intenţia era clară încă de la spargerea SNCFR din 1998, în CFR Infrastructură, CFR Călători şi CFR Marfă.