Dacă ţineţi neapărat să vă închipuiţi că PSD-ul lui Ponta reprezintă stânga, să fiţi sănătoşi. Şi de Crăciun să staţi treji că sigur îl vedeţi pe Moş cum coboară pe horn. Dacă vă închipuiţi că puzderia de găşcuţe care toate se declară de dreapta chiar au vreo treabă cu orice altă ideologie decât cu doctrina mutării cârnatului în cămara proprie, n-aveţi decât. Bau! V-aţi speriat? Nu? Am presupus că voi credeţi şi în bau-bau.
Cotidianul.ro:
Ho, cu dreapta voastră!
În cadrul proiectului “pe cine să mai scot eu din sărite?”, azi vorbim despre dreapta românească.
Mai întâi să stabilim un lucru. Toate referirile la “dreapta” care urmează în text ar trebui însoţite de aşezarea între hlizitele ghilimele ale ironiei, aşa cum se întâmplă în fraza aceasta. Am să fac economie de ghilimele, dar simţiţi-vă de parcă ele ar fi acolo.
Mă izbesc frecvent, de cele mai multe ori fără voia mea, de tot felul de emisii, evaporaţii, supuraţii, nici nu ştiu cum să le spun… în fine, tot felul de panseuri, ziceri şi mormăieli despre măreaţă dreaptă românească. Tot felul de personaje, unele stimabile, altele detestabile, dar şi unele încadrabile în categoria junghiurilor evoluţiei, au de plimbat cuvinte prin urechile ascultătorului/cititorului, caţavencind întru cinstirea lui Caragiale despre ce e aia dreapta, cine e ea şi ce fumează. Răspopiţi, critici de macrameuri, analişti de Facebook, cercetători la Institutul de Băgări în Seamă, dudui nefutabile, cetăţeni cu doctorate în SMS, târgoveţi faliţi, amploiaţi plictisiţi, mocangii gureşi, gratargii sociabili, comentatori de frizerie, glumeţi la care singurul lucru amuzant e acela că ei îşi închipuie că ar avea umor, o întreagă galerie de personaje e teribil de activă, sonoră, mereu prezentă oriunde există posibilitatea apariţiei unui substantiv, mereu gata să emită o înţelepţeală cu fes despre paietele de la sutienul dreptei româneşti.
Într-o ţară de obsedaţi, în care toţi suntem prietenii propriilor noastre păsărici ( Vivat echivocul!), dar în care, în acelaşi timp, din fericire, o enormă lene, copleşitoare, ne împiedică să facem altceva mai mult decât să trăncănim, fireşte că obsesia dreptei şi gargariseala despre ea funcţionează fix ca discuţiile despre vreme în Camera Lorzilor. Există un singur mărunt, insignifiant amănunt. Nici dracu nu ştie, de fapt, ce înseamnă dreapta aia! Iar cea mai bună dovadă, în sensul ăsta, e existenţa puzderiei de partide, mişcări, aglomerări şi particule în care se produc ăi care se socotesc adevăraţii urmaşi ai mamei Omida. Se bat cap în cap, se înjură între ei, inventează formaţiuni, se aliază, fuzionează, apoi îşi fură unii altora muştarul de pe mic şi se sparg iar în particule încăierându-se, zbierând fiecare că doar el e unicul deţinător al ghiocului mamei Dreapta.
A devenit deja insuportabil. De dimineaţă până seara aceleaşi gângureli ale unor personaje care, nu-i aşa, sunt de dreapta, deci vorbesc despre cum sunt ei de dreapta şi se întâlnesc cu oameni, socializează cu oameni care sunt şi ei de dreapta, vorbind despre cum sunt ei de dreapta, care dreapta e aşa de, iar dreapta…ohoooo dreapta… ehei, dreapta, deci dreapta, pentru că dreapta etc. etc. etc. Totul e deversat într-un ghiveci enorm, în care fiecare grupuscul, fiecare căpiat, fiecare năuc, toţi au de livrat propriul delir, propriile obsesii, toţi fiind convinşi că dreapta e doar cea descrisă de năzăririle sale. De fapt ne întâlnim aici cu două categorii majore de zgomotoşi. Ăia pe care îi doare exact în maroul curului de orice ideologii, dar au înţeles că bătăuşul planetei, ăla care a luat şi România în mulgătoarea sa, îi dă tare cu dreapta, ca atare, ambiţioşi, dornici de binecuvântare stăpânului, care binecuvântare aduce parizerul pe chiflă şi olecuţă de parvenire, ca atare, deci, se declară şi ei de dreapta. Tot aşa cum s-au declarat de stânga sau cum se pot declara şi de jos-la stânga-lângă-chiuvetă dacă e nevoie şi asta le dă funcţie, leafă şi ţâţă de supt. Apoi există categoria derutaţilor. Cărora le place dreapta, pentru că nu e stânga. Habar nu au ce e aia stânga, habar nu au ce e aia dreapta. Dar lor le sună mai bine dreapta, aşa că se declară de dreapta. După ce s-au declarat ei foarte de dreapta încep să fie convinşi că tot ce le trece lor prin şifonierul cranian e gândire de dreapta. Dacă azi au mâncat o chiftea sărată, automat, chifteaua sărată devine instituţie esenţială a dreptei. Dacă s-au cufurit joi, devine clar că joia, pentru cei de dreapta, cufureala e obligatorie.
Nimic nu ne împiedică să ne imaginăm că mai există ideologii, în politica reală, în lumea vie, nu doar în dezbaterile de bodegă şi în flatulaţiile de FB. Nici măcar evidenţa nu ne poate împiedica. Dreapta românească e spectaculoasă în enunţ, grozavă în declaraţii, ridicolă în prezenţă şi catastrofală în exerciţiu. Asta dacă ne încăpăţânăm să acceptăm eticheta pe care singuri şi-au lipit-o cei care obosesc timpanul cu dreptoiala lor. Ei vorbesc mereu despre hărnicie. Că sunt de dreapta. MRU, Baconschi sau Antonescu, îşi mişcă buzişoarele vorbind despre hărnicie. Ca să vezi cine sunt metrologii hărniciei în instalaţia românească. Despre meduzele de FB nici n-are sens să mai vorbesc.
Oricum o să fiu rău înţeles, dar îmi fac datoria de a spune că textul ăsta nu e răbufnirea unuia de stânga împotriva dreptei. Care stânga? Stânga nu există. Nu în România. Nu mai cred în ideologii, iar dacă în discuţiile cu dreptologii mă declar de stânga e doar pentru că nu vreau să mă ia drept unul de-al lor. Pur şi simplu mi-a devenit insuportabilă gargariseala de dimineaţa până seara despre dreapta. Insuportabilă! Bine, sunteţi de dreapta! Şi ce altceva se mai întâmplă în viaţa voastră?
Vremea ideologiilor s-a dus. România e un dezastru, un ţinut care aspiră la statutul de colonie, condusă de nenorociţi care aspiră la statutul de lachei ai ălora care au făcut din ţara asta loc pentru lagărele lor secrete şi vacă de muls pentru îmbuibarea corporaţiilor lor. Iar noi vânturăm rahatul ideologiilor, ne scuipăm ideologic şi ne cotonogim doctrinar. Care stânga? Care dreapta? Politicienii noştri, toţi, au o singură treabă: să ţină de şase când vin stăpânii lor la furat. Dacă asta e o ideologie, să fiţi sănătoşi.
Dacă ţineţi neapărat să vă închipuiţi că PSD-ul lui Ponta reprezintă stânga, să fiţi sănătoşi. Şi de Crăciun să staţi treji că sigur îl vedeţi pe Moş cum coboară pe horn. Dacă vă închipuiţi că puzderia de găşcuţe care toate se declară de dreapta chiar au vreo treabă cu orice altă ideologie decât cu doctrina mutării cârnatului în cămara proprie, n-aveţi decât. Bau! V-aţi speriat? Nu? Am presupus că voi credeţi şi în bau-bau.
N-avem decât să fumăm ideologii şi să băşim falimente. Dar mai puţin zgomotos, vă rog. Ăsta e şi motivul pentru care, azi, am scris despre dreptologi. Pentru că sunt zgomotoşi, insuportabili. Ăia de stânga, care or fi ei, măcar tac dracului din gură.
Textul meu se încheie aici. Mai jos e rubrica de comentarii, unde urmează înjurăturile şi râgâielile de indignare ale ălora care au priceput ce au putut.
