Nu pe cea germano-rusă, camuflată deocamdată sub sigla "UE".
ART-emis:
„România trebuie să aibă grijă de ea, singură”
„România trebuie să aibă grijă singură de ea, pentru că N.A.T.O. şi Uniunea Europeană nu vor face asta.” (George Friedman)
Valorosul
analist a accentuat, în prezenţa unei asistenţe selecte, în frunte cu
prim ministrul României şi cu guvernatorul B.N.R., că statul român ar
trebui să lupte pentru apărarea suveranităţii sale, pe fondul unui trend
european de „diminuare până la extincţie” a suveranităţii naţionale.
Cu alte cuvinte, Friedman ne-a spus verde în faţă că interesele noastre
sunt diferite de cele ale Uniunii Europene. Tema este de o importanţă
istorică pentru România şi ar trebui, pentru orice putere responsabilă,
să conducă la elaborarea de strategii coerente. Mă refer la
identificarea numitorului comun de interese europene şi româneşti şi de
preluare selectivă a „recomandărilor”, mai corect spus dispoziţiilor
europene care exced chiar şi cadrului instituit de Tratatul de aderare a
României la U.E., acceptat necondiţionat de guvernanţii de la
Bucureşti. De altfel, modul în care au fost acceptate condiţiile
împovărătoare impuse de către U.E. s-a făcut nedemocratic şi
netransparent. Printre altele mă refer doar la faptul că ni s-a impus
să cesionăm bunuri ale poporului român unor societăţi străine agreate
de mai marii Europei, sau la faptul că s-a impus ţării reducerea
sufrafeţei agricole cu o treime. Printr-o politică intenţionată, s-a
acţionat în aşa fel încât multe milioane de hectare au rămas nelucrate,
în scopul ca România să devină piaţă de produse agro-alimentare ale
statelor din vestul Europei. Spaţiul nu ne permite să dăm şi alte
exemple de acest fel.
George Friedman a accentuat că „România trebuie să aibă grijă de ea singură, pentru că N.A.T.O. şi Uniunea Europeană nu vor face asta”!
De asemenea a recomandat ca România să promoveze o iniţiativă
regională, în cadrul căreia să-şi pună în aplicare interesele politice,
economice şi de securitate. În acest context, eu reamintesc cititorilor
noştri că politicienii din perioada interbelică au iniţiat şi susţinut
atât Mica Antantă, cât şi Înţelegerea Balcanică, care au creat un
cadru de securitate colectivă. Împrejurarea că, după două decenii,
sistemul de securitate colectivă sa prăbuşit sub loviturile Germaniei,
nu s-a datorat ineficienţei sale, ci faptului că statele garante, Marea
Britanie şi Franţa, nu şi-au îndeplinit obligaţiile. Friedman a mai
declarat că: „Este o iluzie optică impresia că UE sau N.A.T.O. vor
avea grijă de România, care este un stat suveran şi trebuie să îşi asume
răspunderea pentru viitorul politic... Trebuie să vă asumaţi problema
suveranităţii şi să o plătiţi”. A reieşit că cedarea bogăţiilor
ţării se face contra unor căştiguri de securitate naţională.
Fragilitatea frontierelor României trebuie eliminată printr-un acord cu
S.U.A., care să menţioneze în mod expres acest lucru şi care să fie
plătit cu mijloace economice. Or, România şi-a irosit cea mai mare parte
a bazei materiale şi a resurselor ţării fără să obţină, în schimb,
garanţii de securitate naţională, inclusiv a frontierelor, din partea
unei puteri capabilă să facă acest lucru. Din acest punct de vedere, al
apărării intereselor naţionale, Polonia este cel mai bun exemplu din
întreaga U.E., exceptând Germania, care deţine a doua influenţă din
Europa, după cea a S.U.A..
Personal,
sunt de părere că România ar trebui să trimită consilierii
preşedintelui, ai premierului şi ai miniştrilor la reciclare obligatorie
la Varşovia. De asemenea, pentru a înţelege fenomenele
politico-istorice cu care se confruntă ţara, ar fi nevoie ca
politicienii noştri de vârf, unii destul de modeşti din punct de vedere
al orizontului de cunoaştere şi de înţelegere, să citească atent
cărţile domnului profesor, analist şi înalt ofiţer C.I.A., Larry L.
Watts, fostul preşedinte al Comisiei de reformare a serviciilor secrete
din România, intitulate „Fereşte-mă Doamne, de prieteni. Războiul
clandestin al Blocului Sovietic cu România” şi „Cei dintâi vor fi cei
din urmă. România și sfârșitul războiului rece”.
După
părerea lui Friedman, problema se pune că România are nevoie în primul
rând de o relaţie specială şi de un acord cu Statele Unite, în afara
N.A.T.O.. Interesul este al României, nu al S.U.A.. „Întrebarea este ce
aveţi de oferit”, a menţionat politologul american. El a menţionat că
Europa este într-o criză profundă, structurală, care va dura. El a
recomandat atenţie la faptul că este criză doar în U.E. şi în S.U.A.,
ceea ce trebuie să dea de gândit puterii de la Bucureşti, legat de
proiectele strategice pe care nu le are, dar pe care trebuie să şi le
construiască. Friedman a avertizat că în viitor Franţa va pierde
capacitatea decizională în UE, influenţa pe continentul nostru urmând a
fi exercitată de Germania şi de Federaţia Rusă. „S.U.A. şi U.E. nu pot opri ascensiunea Rusiei”,
a afirmat Friedman. De asemenea, Friedman a spus că: Problema în
Europa este că nu există un lider, sunt opinii divergente între
principalele state precum Germania şi Franţa şi nu există o soluţie
comună.
Prima
contradicţie a Europei este că este o uniune între state care nu sunt
la fel”. Friedman spune că timpul trece pentru Europa, iar problemele
în loc să se rezolve, se acutizează, mai ales în ceea ce priveşte
şomajul. „Problema este că s-au creat anumite speranţe în special
pentru clasa de mijloc, iar acum acest lucru a dispărut. Acest lucru nu
ţine de o criză scurtă, ci de ceva mult mai profund”, a adăugat el.
Friedman a menţionat că din cauza opiniilor diferite, Europa nu a putut
să facă ceea ce au făcut S.U.A., în 2008, când au stopat extinderea
crizei. În Europa s-a trecut de la o criză bancară, la o criză socială,
a unei întregi generaţii care nu are o rezolvare imediată.
Prin
aceste afirmaţii, George Friedman a infirmat toate mesajele eronate
enunţate în ultimii ani de Preşedinţia României şi de guvernanţi, mesaje
care au avut rol de influenţare a electoratului, sau de justificare a
unor măsuri care s-au dovedit deja a fi fost eronate, sau care au fost
ineficiente. După părerea lui Friedman, afirmată cu convingere şi cu
tărie, România nu ar trebui să adopte euro, pentru că nu ar avea de ce.
„Bine că nu sunteţi în zona euro. Nu intraţi acolo!”, a declarat
preşedintele Stratfor. Friedman a dat ca exemplu Turcia în privinţa
faptului că nu face parte din zona euro. „Le-am spus şi turcilor că cel mai bun lucru care li s-a întâmplat a fost că au fost respinşi de la intrarea în U.E.”, a menţionat politologul american de origine iudeo-maghiară.
Reamintesc
că, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, în 2007, România şi-a
stabilit ca ţintă adoptarea monedei unice europene în 2015, dată care nu
va mai fi respectată din cauza apariţiei crizei economice. Guvernul
Ponta, care s-a declarat susţinător al adoptării euro, nu a stabilit o
nouă dată de aderare. Preşedintele României, Traian Băsescu a declarat
recent că guvernul ar trebui să stabilească anul 2017 drept dată de
aderare la euro. Sperăm că factorii români de decizie să asculte de
Friedman şi să reflecteze. România nu trebuie să mai urmeze orbeşte UE,
pentru că aceasta şi-a modificat şi deformat liniile politice pe care
le adoptă, nemaifiind organizaţia care ni s-a prezentat cu ocazia
perioadei în care s-a pregătit aderarea.
După
părerea mea, analiza strategică privitoare la România, comandată de
Mugur Isărescu foarte valorosului analist George Friedman, trebuie să
fie luată în seamă cu multă seriozitate de puterea de la Bucureşti. U.E.
şi regimul politic occidental sunt în mare criză, pe pantă descendentă
şi este deosebit de important ca, la ora viitoarelor mari schimbări
din Europa, România să nu mai fie depăşită şi nici surprinsă, aşa cum
s-a întâmplat cu ocazia evenimentelor din decembrie 1989. Atunci,
Ceauşescu Nicolae ne-a lăsat pe toţi nepregătiţi pentru întâlnirea cu
viitorul.
„Îmi pare rău că trebuie să v-o spun, dar acest pământ e prea frumos şi prea bogat ca să-l puteţi păstra fără luptă. Vi-l vor lua!” (Jean-Marie Le Pen, în atenţia poporului român)
* * *
