Prioritate de Dreapta
Articol de Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):
Tânguirile
FMI – împărtăşite din păcate pe la Bucureşti şi de cei care se dau de
dreapta şi de cei care se dau de stânga – cum că lucrurile nu merg încă
bine în România fiindcă ar continua să existe prea mult stat în economie
sunt false şi diversioniste. False pentru că sectorul economic de stat a
ajuns să reprezinte doar 7% din PIB şi răul nu mai poate proveni de la
partea derizorie din economie. Diversioniste, pentru că încearcă de fapt
să mascheze eşecul sectorului privat în România, devenit atotstăpânitor
în economie.
Eşec
pur şi simplu deoarece sistemul privat nu a fost lăsat în România să se
dezvolte organic, ci a fost băgat pe gât în economie şi în viaţa
socială numai pentru că aşa pretind teoretizări savante şi de fapt
pentru a asigura accesul fără probleme al clientelei politice la banul
public! Promovarea forţată a fost făcută în numele unor experimente de
pe alte meleaguri, deoarece superioritatea privatului asupra statului în
România n-a fost deloc probată, tocmai pentru că, băgat pe gât şi nu
dezvoltat organic, sistemul privat n-a fost şi nu este cu adevărat
eficient, concurenţial şi competitiv. Pe alte meleaguri este astfel
tocmai pentru că n-a fost băgat pe gât, ci s-a dezvoltat organic, în mod
natural!
Cârnatul
privat băgat pe gât este lung. Atât de lung că a sufocat economia şi
viaţa socială, în loc să le împrospăteze şi dinamizeze. Grosul (probabil
peste două treimi) al dezvoltării sectorului privat pe seama celui
public a avut loc prin mecanismul insidios al subevaluării activelor
când statul a fost vânzător (îndeosebi privatizări, dar şi lichidări,
transferuri pe bursă), şi respectiv al supraevaluării activelor când
statul a fost cumpărător (achiziţii publice, aranjate sau montate la
preţuri fabuloase, cu împărţirea profiturilor între contractant şi
reprezentanţii administraţiei publice). Nici nu miră ca atare viteza şi
amploarea privatizărilor-paravan pentru devalizări şi absenţa totală a
vreunui efect economic benefic al achiziţiilor publice.
Sistemul
bancar este şi el chiar clădit pe spolierea statului: creditul nu s-a
dezvoltat organic, ci a fost băgat pe gât nici măcar economiei (căci tot
ar fi ieşit ceva), ci doar oamenilor spre a-şi mări consumul pentru ca
băncile să se umfle artificial. Când creditul a fost oprit de către
băncile străine, statul a fost forţat să se îndatoreze extern pentru a
compensa întreruperea finanţărilor bancare private şi, în mod
inevitabil, statul a ajuns singurul care mai este creditat şi asta doar
pentru a-şi plăti împrumuturile şi de fapt pentru ca băncile private
să-şi umple în continuare pe seama lui buzunarele.
În
cadrul unei estimări de ansamblu, sectorul privat din România s-a
constituit şi dezvoltat doar în proporţie de maximum 30-40% organic,
restul – din păcate grosul – realizându-se prin furt şi spoliere pe
seama statului. Nu-i de mirare nici că nu este performant, nici că, în
ciuda preluării predominanţei în economie, n-a schimbat cu nimic
statutul de subdezvoltare al ţării şi poziţia codaşă a acesteia în
Europa.
