Ilie Şerbănescu, Income Magazine:
Anul 2013 s-a încheiat pe piaţa energiei şi mai larg pe ansamblul economiei cu o anomalie care sfideaza situaţia concretă din sectorul energetic şi calcă pur şi simplu în picioare orice rânduieli ale economiei de piaţă: preţurile energiei la producător s-au prăbuşit şi, în ciuda acestui fapt, preţurile la consumator au continuat să crească.
Este una din consecinţele altei anomalii, din care de altfel izvorăşte, impusă de FMI şi Comisia de la Bruxelles, aşa-numita liberalizare a pieţei şi preţurilor în energie, de fapt, la o analiză atentă, o banală, dar distructivă creştere a preţurilor în acest sector vital, cu repercusiuni absolut dramatice: letale pentru bruma de economie românească ce mai există în România; letale pentru rămăşiţele clasei mijlocii, care au supravieţuit crizei; letale pentru controlul naţional ce se mai menţinea ca un firicel de aţă într-un segment al economiei!
Prin asemenea consecinţe avem de-a face poate cu cea mai neagră pată din istoria economică a României postdecembriste, la concurenţă cu aşa-zisa privatizare a Petrom de către guvernul Năstase (privatizare un fel de a spune, pentru că Petrom a fost transferată de sub controlul statului român sub controlul statului austriac!) şi cu scoaterea de către dl Isărescu din deţinere naţională a practic întregului sistem bancar. Deşi mai concurează şi dl Tăriceanu, care, după ce s-au încasat banii pe BCR şi i-a fituit, a mai vândut şi viitorul, înstrăinând perimetrele de exploatare petrolieră din Marea Neagră înainte ca acestea să fie atribuite României de Curtea Internaţională de la Haga!
Noua tragedie este asumată nu doar de PDL, un partid fără trecut şi rămas fără electorat, deci aproape fără responsabilităţi, dar şi de o alianţă politică la guvernare formată dintr-un partid istoric care a pus umărul la edificarea ţării sub deviza „prin noi înşine” şi un partid – altfel cel mai mare din România – care se autoprezintă ca aparţinând celor mulţi şi necăjiţi.
Liberalizarea este posibilă şi are sens dacă există mai mulţi producători şi aceştia sunt în concurenţă. Nu este deloc situaţia de pe piaţa energiei! Unde, peste tot în lume, există doar câţiva producători, cu poziţii monopoliste care, indiferent dacă se recunoaşte sau nu, se înţeleg asupra preţurilor şi politicilor urmate. În energie, peste tot în lume, este nu concurenţă liberă, ci politică şi înfruntări de putere! În România, liberalizarea este „out of question”! Pe piaţa petrolului există un singur producător (care este străin), pe piaţa gazelor sunt doi (unul român şi altul străin), iar pe piaţa electricităţii este practic tot unul singur (statul), care produce în gama termo, hidro şi nucleară; aceste producţii diferă şi din punctul de vedere al tehnologiilor şi din punctul de vedere al costurilor, neputându-se în mod obiectiv afla în concurenţă în măsura în care de toate este nevoie pentru acoperirea consumului. Despre ce fel de liberalizare poate fi vorba în asemenea condiţii? De nici o liberalizare. A inventat însă una Comisia de la Bruxelles şi au susţinut-o cei de la FMI.
Anul 2013 s-a încheiat pe piaţa energiei şi mai larg pe ansamblul economiei cu o anomalie care sfideaza situaţia concretă din sectorul energetic şi calcă pur şi simplu în picioare orice rânduieli ale economiei de piaţă: preţurile energiei la producător s-au prăbuşit şi, în ciuda acestui fapt, preţurile la consumator au continuat să crească.
Este una din consecinţele altei anomalii, din care de altfel izvorăşte, impusă de FMI şi Comisia de la Bruxelles, aşa-numita liberalizare a pieţei şi preţurilor în energie, de fapt, la o analiză atentă, o banală, dar distructivă creştere a preţurilor în acest sector vital, cu repercusiuni absolut dramatice: letale pentru bruma de economie românească ce mai există în România; letale pentru rămăşiţele clasei mijlocii, care au supravieţuit crizei; letale pentru controlul naţional ce se mai menţinea ca un firicel de aţă într-un segment al economiei!
Prin asemenea consecinţe avem de-a face poate cu cea mai neagră pată din istoria economică a României postdecembriste, la concurenţă cu aşa-zisa privatizare a Petrom de către guvernul Năstase (privatizare un fel de a spune, pentru că Petrom a fost transferată de sub controlul statului român sub controlul statului austriac!) şi cu scoaterea de către dl Isărescu din deţinere naţională a practic întregului sistem bancar. Deşi mai concurează şi dl Tăriceanu, care, după ce s-au încasat banii pe BCR şi i-a fituit, a mai vândut şi viitorul, înstrăinând perimetrele de exploatare petrolieră din Marea Neagră înainte ca acestea să fie atribuite României de Curtea Internaţională de la Haga!
Noua tragedie este asumată nu doar de PDL, un partid fără trecut şi rămas fără electorat, deci aproape fără responsabilităţi, dar şi de o alianţă politică la guvernare formată dintr-un partid istoric care a pus umărul la edificarea ţării sub deviza „prin noi înşine” şi un partid – altfel cel mai mare din România – care se autoprezintă ca aparţinând celor mulţi şi necăjiţi.
Liberalizarea este posibilă şi are sens dacă există mai mulţi producători şi aceştia sunt în concurenţă. Nu este deloc situaţia de pe piaţa energiei! Unde, peste tot în lume, există doar câţiva producători, cu poziţii monopoliste care, indiferent dacă se recunoaşte sau nu, se înţeleg asupra preţurilor şi politicilor urmate. În energie, peste tot în lume, este nu concurenţă liberă, ci politică şi înfruntări de putere! În România, liberalizarea este „out of question”! Pe piaţa petrolului există un singur producător (care este străin), pe piaţa gazelor sunt doi (unul român şi altul străin), iar pe piaţa electricităţii este practic tot unul singur (statul), care produce în gama termo, hidro şi nucleară; aceste producţii diferă şi din punctul de vedere al tehnologiilor şi din punctul de vedere al costurilor, neputându-se în mod obiectiv afla în concurenţă în măsura în care de toate este nevoie pentru acoperirea consumului. Despre ce fel de liberalizare poate fi vorba în asemenea condiţii? De nici o liberalizare. A inventat însă una Comisia de la Bruxelles şi au susţinut-o cei de la FMI.
