Dramatica expropriere a săracilor de la periferie

Prioritate de Dreapta

Articol de Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):
Indiferent dacă vrem sau nu, data de 1 ianuarie 2014 va constitui peste timp un moment crucial în istoria României. Aceasta va fi marcat probabil sfârşitul ţării înseşi, căci începutul sfârşitului se consemnase cu câţiva ani înainte odată cu transformarea României într-o colonie – şi anume în stadiul colonial cel mai de jos, al anexei de consum – în sistemul centru-periferie pe care îl reprezintă Uniunea Europeană. De la 1 ianuarie 2014 s-a dat liber vânzării terenurilor din extravilan către cetăţenii Uniunii Europene. Că şi cetăţenilor români li se permite să facă acelaşi lucru prin ţări ale Uniunii Europene nu este altceva decât o capcană. Degeaba mi se permite să cumpăr un Mercedes când eu nu-mi permit decât closet în curte! La nivelul câştigurilor lunare şi averilor acumulate de cei din centrul din Vest şi respectiv de cei de la periferiile din Est ale Uniunii Europene, liberalizarea vânzării terenurilor este o operaţiune fără precedent de deposedare a săracilor din Est de către bogaţii din Vest, în spiritul celei mai crâncene exploatări colonialiste.
Faptul că scapă acestui proces bogataşii din Est nu schimbă cu nimic datele problemei, ci le înveninează şi mai tare. Cine sunt bogătaşii din Est?! Nu sunt produsul dezvoltării capitaliste a Estului după căderea comunismului (căci n-ar fi avut timp!), ci îmbogăţiţii tranziţiei pe baza rapidei devalizări a statului în ţările din Est. Si – după ce s-au făcut că nu văd devalizarea statului în ţările din Est, pentru că le permitea lor înşile să se înfrupte – corifeii Vestului lasă acum ceva mărunţiş bogataşilor din Est ca să ascundă, sub abureala unor latifundiari autohtoni, cotropirea pământurilor estice de către vestici.
Îmbogăţiţi români se dovedesc cei mai racordaţi la acest bacşiş vestic. Deşi ştiu bine de ani de zile de scadenţa dramatică din 1 ianuarie 2014 n-au mişcat un deget pentru fârtaţii lor, românii săraci. Nu s-au agitat decât pentru ei şi averile lor. Pentru îmbogăţiţii din Ungaria a primat spiritul naţional: s-a stabilit că pământurile sunt maghiare şi rămân ale maghiarilor. Ba, la Budapesta s-a formulat un program de dobândire de către statul ungar a pământurilor pe care ar dori să le vândă etnicii maghiari din Transilvania! Îmbogăţiţii bulgari, care n-au avut tăria celor maghiari, au obţinut măcar un respiro pentru năpăstuiţii lor compatrioţi săraci, amânând cu cinci ani scadenţa de la 1 ianuarie 2014. Numai îmbogăţiţii români dau cu secera în fârtaţii lor săraci! Căci nu este greu de întrezărit ce efecte va avea aşa-zisa liberlizare a vânzarii pământurilor în România când câştigul mediu net salarial este aici de 300 euro (nu mai vorbim de câştigul lucrătorilor din agricultură!), iar în vestul Europei este de 2500-3000 euro şi când hectarul agricol în România este 2000 euro, iar în vestul Europei 15-20000 euro: o deposedare de anvergură a săracilor de pământurile lor! (va urma)

7 comentarii :

Riddick spunea...

Lista parlamentarilor care au votat porcăria:

http://riddickro.blogspot.ro/2013/12/lista-vanzatorilor.html


Băsescu sesizează CCR ca să se simplifice transferul de terenuri către străini (" [legea] va duce, inevitabil, la îngreunarea procedurilor privind vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole din extravilan"):

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/legea-privind-cumpararea-terenurilor-de-catre-straini-retrimisa-de-basescu-la-parlament-322230.html#top_articol


Bulgarii au încercat cu jumătăţi de măsură, dar au fost blocaţi:

Bulgaria: Interdictia vanzarii terenurilor catre straini a fost declarata neconstitutionala

Curtea Constitutionala bulgara a anulat marti o rezolutie parlamentara care interzicea vanzarea terenurilor catre straini, scrie AFP.

"Vanzarile de terenuri fac parte din miscarea libera a capitalurilor (...) una dintre principalele libertati" in cadrul Uniunii Europene, a decis Curtea.

Guvernul a anuntat deja ca nu va respecta aceasta rezolutie adoptata in 22 octombrie de Parlamentul de la Sofia sub presiunea ultranationalistilor, considerand ca ar "contraveni angajamentelor europene" ale Bulgariei.

Rezolutia a fost sustinuta de opozitia conservatoare, de ultranationalistii de la Ataka si de jumatate dintre deputatii socialisti care sustin oficial guvernul.

Bulgaria impusese, ca si Romania, un moratoriu privind vanzarea terenurilor, in special cele agricole, la straini. Acest moratoriu, care a expirat la 1 ianuarie 2014, fusese prelungit prin rezolutie pana in 2020.

http://www.hotnews.ro/stiri-international-16500333-bulgaria-interdictia-vanzarii-terenurilor-catre-straini-fost-declarata-neconstitutionala.htm?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+hotnews%2Fyvoq+%28Hotnews.ro%29
http://www.novinite.com/articles/155104/Bulgarian+Socialist+MPs+Back+Liberals+in+Challenging+Land+Sale+Ban 

Fără jaf, Europa nu mai poate sta unită

Prioritate de Dreapta

BURSA :
BUNDESBANK SE PRONUNŢĂ PENTRU CONFISCAREA AVERILOR PRIVATE DIN EUROPA
      Ultimul raport lunar de la Bundesbank ar trebui să reprezinte un şoc pentru cei care promovează ideea unei "primăveri" europene după criza din ultimii ani.
     Sunt deja câteva luni de prognoze optimiste privind redresarea iminentă a economiilor din zona euro, în special a celor din flancul sudic. Acestea au fost însoţite de numeroase declaraţii oficiale, care arătau că nu mai sunt necesare noi ajutoare financiare pentru ţări cum este Grecia.
     Dar grecii se pare că nu au fost informaţi că trebuie să fie optimişti. O ştire de pe site-ul GreekReporter.com arată că Centrul pentru Planificare şi Studii Economice a venit cu o propunere "revoluţionară" de eradicare a şomajului. Aceasta presupune angajarea fără plată, timp de un an, a tinerilor cu vârsta de până la 24 de ani şi "exportul" către alte pieţe europene a celor care nu găsesc locuri de muncă nici în aceste condiţii. Să fie sclavia o soluţie, poate ultima, a crizei care macină statele europene de la periferia zonei euro?
     Nu doar sclavia. Raportul lunar al Bundesbank din ianuarie 2014 a continuat tendinţa începută de o analiză a Fondului Monetar Internaţional, în care se evalua opţiunea de impozitare a averilor pentru reducerea datoriilor publice.
     Cota avansată de FMI a fost de 10%. Bundesbank nu precizează cât trebuie confiscat din averea cetăţenilor înainte ca statele falimentare să ceară ajutoare externe.
     În raportul lunar al băncii centrale a Germaniei se arată că "o taxă impusă asupra averii corespunde principiului responsabilităţii naţionale, care cere asumarea obligaţiilor de plată ale guvernelor de către contribuabili, înainte să se facă apel la solidaritatea altor state".
     Oare cât de gravă este situaţia din Europa, dacă până şi Bundesbank vine cu astfel de "soluţii"? Şi cum poţi să ceri contribuabililor o parte din averea lor, când opinia lor este ignorată de către autorităţi şi orice idee a unui referendum este îngropată în "democraţiile" europene?
     Este drept că Bundesbank propune aplicarea taxei doar în cazuri excepţionale, după cum scrie Reuters, din cauza riscurilor semnificative pe care le presupune.
     Efectele negative ale unei astfel de taxe asupra creşterii economice reprezintă motivul pentru care Bundesbank s-a pronunţat împotriva aplicării ei şi în Germania. Dar efectele politice vor fi cele cu adevărat dezastruoase pentru ceea ce a mai rămas din "Uniunea Europeană".
     Cu toate acesta, banca centrală a Germaniei consideră că "o taxă unică aplicată averilor poate avea un succes mai mare decât alte opţiuni relevante", conform unui articol Bloomberg. "Dacă taxa se aplică averilor acumulate în trecut, iar caracterul său singular este credibil, atunci cetăţenii se vor confrunta cu dificultăţi majore de evitare a acesteia pe termen scurt", se mai arată în raportul lunar al Bundesbank.
     Adică autorităţile europene au ajuns în stadiul în care niciun principiu nu mai contează şi totul se rezumă la găsirea celor mai convenabile căi de jefuire ale "subiecţilor"?
     În numele cui şi al cărui ideal?

Un comentariu :

Riddick spunea...

German Bundesbank: “Capital Levy” on citizens to avoid government bankruptcies

Germany’s Bundesbank said on Monday that countries about to go bankrupt should draw on the private wealth of their citizens through a one-off capital levy before asking other states for help.

“(A capital levy) corresponds to the principle of national responsibility, according to which tax payers are responsible for their government’s obligations before solidarity of other states is required,” the Bundesbank said in its monthly report.

http://beforeitsnews.com/international/2014/01/german-bundesbank-capital-levy-on-citizens-to-avoid-government-bankruptcies-2476422.html


Bundesbank calls for capital levy to avert government bankruptcies

Germany's Bundesbank said on Monday that countries about to go bankrupt should draw on the private wealth of their citizens through a one-off capital levy before asking other states for help.

The Bundesbank's tough stance comes after years of euro zone crisis that saw five government bailouts. There have also bond market interventions by the European Central Bank in, for example, Italy where households' average net wealth is higher than in Germany.

"(A capital levy) corresponds to the principle of national responsibility, according to which tax payers are responsible for their government's obligations before solidarity of other states is required," the Bundesbank said in its monthly report.

It warned that such a levy carried significant risks and its implementation would not be easy, adding it should only be considered in absolute exceptional cases, for example to avert a looming sovereign insolvency.

http://www.reuters.com/article/2014/01/27/us-eurozone-crisis-bundesbank-idUSBREA0Q0HV20140127

Proclamarea independenţei Basarabiei la 24 ianuarie 1918

Literatura şi Arta :

  Data de 24 ianuarie are o semnificaţie cu totul aparte pentru românii basarabeni. La 24 ianuarie 1918 a fost proclamată independenţa Basarabiei faţă de Rusia. Acest act istoric a constituit unul din cei câţiva paşi decisivi pe care provincia românească est-pruteană i-a făcut la sfârşitul anului 1917 şi începutul anului 1918, pentru a se desprinde din Imperiul Rus şi a reveni la matca ei străbună. Această dată este veriga ce leagă momentul formării Republicii Democratice Moldoveneşti, la 21 noiembrie/2 decembrie 1917, de data unirii Basarabiei cu România, la 27 martie 1918. Această problemă a fost parţial corectată şi oglindită în lucrările cunoscuţilor istorici Anton Moraru, Anatol Petrencu, Valeriu Popovschi, Ion Negrei, Boris Vizer, Ioan Scurtu, Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Palade şi alţii. Însă tema rămâne actuală, necesitând cercetări aprofundate în continuare.

 Ca să ne lămurim ce a însemnat pentru Basarabia şi pentru basarabeni actul din 24 ianuarie 1918, este necesar ca, mai întâi, să identificăm aceste premise care au făcut ca el să fie necesar şi realizabil. Bineînţeles, a existat şi mai devreme un curent naţional ce conştientiza apartenenţa teritoriului pruto-nistrean la spaţiul românesc şi care dorea independenţa Basarabiei faţă de Rusia, curent din care au făcut parte Constantin Stere, Ion Pelivan, Ion Buzdugan, Ion Costin, Pan Erhan, Ion Inculeţ, Vasile Ţanţu, Gherman Pântea, Vasile Cijevschi, Pan Halippa, Onisifor Ghibu etc.

Însă proclamarea independenţei Basarabiei la 1918 trebuie pusă în strânsă legătură cu o serie de factori externi, cum ar fi situaţia de pe Frontul Român din timpul Primului Război Mondial, incapacitatea guvernului rus de a controla armata anarhizată ori bolşevizată, dar mai ales cu decizia din 12 ianuarie 1918 a Radei Ucrainene de proclamare a independenţei Ucrainei în faţa ameninţării bolşevice. Astfel, cu toate că la 2 decembrie 1917 Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte autonomă a Republicii Federative Ruse, prin actul politic ucrainean de la 12 ianuarie 1918 ea a fost izolată de Rusia. Mai mult decât atâta, ea a fost pusă în situaţia de a se apăra singură de bandele anarhizate ruseşti ce violau ordinea internă a ţinutului. Într-un discurs ţinut în şedinţa Sfatului Tării din 16 ianuarie 1918, primul-ministru Daniel Ciugureanu menţiona că avem cu toţii o singură orientare tradiţională. “Dar putem oare vorbi acum de orientare rusească? Este dureros să o spunem, însă este adevărat că Rusia nu există, se descompune şi procesul acesta merge tot mai adânc. Acum, mi se pare, e posibilă doar o orientare basarabeano-moldovenească. Trebuie să ne gândim numai la noi şi să ne ajutăm noi înşine”. Astfel apăruseră premisele necesare pentru ca basarabenii să-şi asume răspunderea deplină pentru propria lor soartă. Din fericire, Basarabia nu era lăsată de una singură în faţa pericolului din afară, deoarece, câteva zile mai devreme, prin înţelegerea avută de către conducerea Republicii Moldoveneşti cu Guvernul României şi reprezentanţii puterilor Antantei, care se aflau pe atunci la Iaşi, ţinutul a fost luat sub protecţia trupelor române.

 În acele vremuri tulburi, era absolut necesar ca Republica Moldovenească să-şi precizeze statutul, tocmai pentru a nu fi anexată de un alt stat, fie de Ucraina sau de bolşevici. De altfel, soluţia independenţei s-a dovedit a fi una de compromis, întrucât era menită să mulţumească atât pe cei care se temeau de o anexiune a Basarabiei la Ucraina, cât şi pe cei care vedeau o ameninţare în statul român. Temându-se de unire cu România, unii reprezentanţi ai minorităţilor din Sfatul Ţării, din Duma Chişinăului şi din Zemstva gubernială se opuneau proclamării independenţei pe motiv că aceasta, susţineau ei, nu ar fi fost decât o etapă în pregătirea terenului pentru unirea Basarabiei cu România. În realitate, situaţia din acel moment era de aşa natură, că independenţa era inevitabilă, ca fiind o punte de trecere spre Marea Unire a tuturor românilor. Guvernul din acea vreme al Republicii Democratice Moldoveneşti înţelegea foarte bine acest lucru şi căuta să convingă partidele, structurile locale ale puterii şi mai ales pe deputaţii Sfatului Ţării că altă soluţie nu era. Astfel, Pantelimon Erhan, fost prim-ministru, iar acum, în ianuarie 1918, ministru al Instrucţiunii Publice, le spunea deputaţilor că „odată ce Ucraina este independentă, Republica Moldovenească nu poate rămâne nici ea neindependentă, fiindcă, dacă va fi neindependentă, va fi anexată la cineva. Dar noi ştim ce este libertatea şi republica, de aceea Consiliul Directorilor Generali (aşa se numea pe atunci guvernul Basarabiei - G. C.), discutând chestiunea, a ajuns la concluzia că trebuie făcuţi paşi pentru ca republica noastră să devină independentă, deoarece toate republicile ruseşti vor merge pe această cale. Părerea reprezentanţilor puterilor străine este aceeaşi. Examinând situaţia republicii noastre, ne-am convins că fără declararea independenţei nu putem exista”.  

Textul declaraţiei a fost dezbătut şi adoptat de către legislativul Republicii Democratice Moldoveneşti în şedinţa din noaptea de 23 spre 24 ianuarie. Bineînţeles că data 24 ianuarie nu a fost aleasă întâmplător, aceasta fiind cunoscută multor deputaţi basarabeni ca una din datele cele mai importante ale istoriei naţionale a românilor, Ziua Unirii Principatelor Române sub domnia lui Alexandru-Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859. Faptul în sine al alegerii acestei date simbolice urmărea să imprime o notă în plus de entuziasm şi de optimism pentru deputaţii care urmau să voteze Declaraţia de independenţă şi pentru toată populaţia Basarabiei. Sigur că în alegerea acestei date şi în bătălia foarte încinsă care a trebuit dată în Sfatul Ţării pentru convingerea majorităţii deputaţilor să voteze independenţa, esenţial a fost românismul unor oameni politici ca Ioan Pelivan, Ion Buzdugan, Anton Crihan, Pan Halippa şi, nu în ultimul rând, importantă a fost atitudinea lui Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării, care ştiuse să obţină susţinerea tuturor fracţiunilor parlamentare şi care stăpânea ca nimeni altul meşteşugul manevrelor politice şi arta concilierii grupurilor cu interese diferite sau chiar aflate în conflict. Nu încape însă nici o îndoială că data de 24 ianuarie 1918 a fost aleasă şi sub influenţa unui important factor din afara parlamentului. Este vorba de faptul că, în zilele acelea, în Basarabia se afla un numeros grup de intelectuali români de primă mână, printre care Onisifor Ghibu, George Tofan, George Murgoci, Petre Haneş. Mai devreme printre intelectualii şi oamenii politici de la Chişinău se aflaseră Octavian Goga, Romulus Cioflec şi Ion Nistor, unii cărturari şi oameni politici basarabeni, ca Pelivan, Buzdugan, Halippa, Ţanţu, Buruiană, Alistar ş.a. erau în legătură cu o serie de personalităţi de primă mărime din Iaşi, între care Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Duiliu Zamfirescu, care în curând va fi numit comisar al guvernului român la Chişinău. Unii din aceşti oameni de cultură români au semnat, chiar la 24 ianuarie, o declaraţie prin care salutau proclamarea independenţei Basarabiei şi arătau legătura acestei date cu evenimentul din 1859.

În declaraţia de independenţă a Sfatului Ţării se menţiona faptul că o astfel de decizie politică devenise o necesitate, deoarece poporul basarabean nu avea de unde să aştepte „orânduirea vieţii sale”. Textul documentului conţine câteva principii de orientare în perspectivă a politicii Republicii Independente Moldoveneşti. Se specifica, între altele, faptul că în politica sa externă, republica va urmări „încheierea cât mai degrabă a păcii obşteşti, democratice, în înţelegere cu toţi întovărăşiţii”, iar “în politica sa lăuntrică, Republica Moldovenească Neatârnată, chezăşluind drepturi depline tuturor naţiilor, va urma cu întărirea slobozeniilor câştigate prin revoluţie şi vestite... prin Declaraţia Sfatului Ţării de la 2 decembrie 1917. Îndeosebi, Sfatul Ţării şi Sfatul Miniştrilor Republicii Moldoveneşti se vor sili să cheme cât mai repede adunarea poporană pe temeiul glăsuirii obşteşti, care va hotărî desăvârşit rânduiala lăuntrică în ţară şi legăturile ei de unire cu alte ţări, dacă aceasta o va cere binele popoarelor republicii noastre. În al doilea rând, Sfatul Ţării şi Sfatul Miniştrilor Republicii Moldoveneşti Neatârnate au grijă să hotărască în cel mai scurt timp treaba pământului. Acesta va trece în mâinile plugarilor fără plată, pe temeiul împărţirii drepte, după cum s-a spus în declaraţia de la 2 decembrie”. În afară de problema agrară şi necesitatea convocării cât mai grabnice a unei Adunări Constituante, în actul de la 24 ianuarie se subliniază şi faptul că armata română aflată pe teritoriul Basarabiei are rolul de a păzi depozitele de hrană şi căile ferate de bandele anarhizate desprinse din armata rusă şi că ea nu ameninţă cu nimic independenţa Basarabiei.

  Declaraţia de independenţă a Basarabiei a avut două urmări importante. În primul rând, prin actul de la 24 ianuarie Republica Democratică Moldovenească îşi preciza statutul internaţional într-o vreme în care situaţia din această parte a Europei era extrem de incertă. Sub imperiul ameninţării bolşevice, Ucraina îşi declarase independenţa, dar la rândul ei ameninţa să înghită teritoriul pruto-nistrean, care din acest moment nu avea o legătură directă cu Rusia, deşi pericolul rusesc nu dispăruse. Un anumit pericol prezenta şi influenţa crescândă a Puterilor Centrale. Proclamându-şi însă independenţa, Basarabia demonstra dorinţa de a ieşi de sub influenţa Rusiei.

 Dar cea mai importantă consecinţă a actului de la 24 ianuarie a fost faptul că, în mod obiectiv, el a pregătit terenul pentru realizarea unirii Basarabiei cu România la 27 martie 1918. Odată devenită independentă, Basarabia a fost perfect îndreptăţită să-şi hotărască singură soarta în conformitate cu voinţa poporului său şi a reprezentanţilor săi în organele puterii de stat. Faptul că Sfatul Ţării a proclamat la 24 ianuarie independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti şi tot el a hotărât, la 27 martie, unirea cu România este o dovadă a consecvenţei liniei politice a parlamentului basarabean şi deci a legitimităţii sale şi a deciziilor istorice pe care le-a luat.

Gheorghe CERNEA,

prof. univ.

Jaful cu anomalii se ţine

Prioritate de Dreapta



Articol de Ilie Şerbănescu, Jurnalul Naţional:

Liberalizarea inventată de Comisia de la Bruxelles şi FMI pe piaţa energiei nu porneşte, cum ar fi firesc, de la preţurile de producţie (căci nici n-ar fi posibil), ci de la ultima verigă a lanţului, respectiv de la preţurile de consum. Mai concret, se pretind, aşa nitam-nisam, preţuri mai mari consumatorilor! Şi anume cu cât mai mari? Iată, de pildă, la gaze: consumatoriilor li se cere să nu mai plătească un preţ legat de costurile de exploatare pe plan intern, ci preţul în caz de import, în speţă preţul gazelor importate din Rusia. Mai precis, un preţ de aproape trei ori mai mare! În folosul cui? În folosul celor ce încasează banii de la consumatori. Respectiv, distribuitorii! Cum dracu’ se face dar toţi distribuitorii, precum căpuşele, sunt străini: austriecii de la OMV şi Petrom, ungurii de la MOL, kazahii de la Rompetrol, italienii de la Agip în distribuţia de carburanţi; francezii de la GDF şi nemţii de la E.On în distribuţia de gaze; italienii de la Enel, din nou nemţii de la E.On, cehii de la CEZ în distribuţia de electricitate! Şi cum se face că mai toţi sunt nu privaţi, ci companii de stat: OMV, GDF, E.On, Enel, CEZ?! Evident, dacă liberalizarea s-ar face începând cu veriga producţiei, banii din creşterea preţurilor ar fi luaţi de producători şi, vai!, ar reieşi – blasfemie! – că statul este rentabil şi profitabil. Dacă însă liberalizarea este impusă invers, banii sunt încasaţi de capitalul străin şi statului român i se probează încă o dată ineficienţa şi lipsa de performanţă!
Nu este greu a sesiza că, prin această liberalizare impusă din afară, românului în calitate de consumator i se interzice de fapt să beneficieze cu ceva din împrejurarea că Dumnezeu le-a lăsat românilor şi nu altcuiva niscai resurse. Românul este condamnat să plătească pe gazele proprii acelaşi preţ ca şi cum le-ar importa din Rusia, şi asta numai pentru că alde Germania, căreia nu i-a lăsat Dumnezeu nişte gaze în subsol, le ia din Rusia. Scârboasă solidaritate cere Germania României! De ce nu generalizează Germania salariile sale în România, punând firmele germane să plătească şi în România salariile de acasă, ci doar preţurile sale?! Românii vor sărăci şi mai mult, iar câteva companii străine, bine ţintite, îşi vor umple buzunarele complet pe nedrept şi fără absolut vreun merit. Ceva halucinant! Fără precedent în istoria modernă. O japcă integralist de tip colonial, din cea mai neagră perioadă a colonialismului oficializat! O jefuire fără perdea!

Înţelegem bine de ce FMI şi Comisia de la Bruxelles au putut susţine aşa ceva. Pentru că, în mod jenant, au ajuns agenţi de vânzări, brokeri cum se spune astăzi, ai unor companii private din Occident, ale căror sâmbete le poartă pe aici şi pe aiurea şi ale căror interese le promovează pe spinarea unor năpăstiuţi. Românii, în mod evident, nu se aleg nici pe termen lung cu ceva din această falsă liberalizare. Nu este vreun sacrificiu pentru foloase viitoare, ci doar un simplu jaf.

Anomalii izvorâte din anomalii

Prioritate de Dreapta

Ilie Şerbănescu, Income Magazine:

Anul 2013 s-a încheiat pe piaţa energiei şi mai larg pe ansamblul economiei cu o anomalie care sfideaza situaţia concretă din sectorul energetic şi calcă pur şi simplu în picioare orice rânduieli ale economiei de piaţă: preţurile energiei la producător s-au prăbuşit şi, în ciuda acestui fapt, preţurile la consumator au continuat să crească.

Este una din consecinţele altei anomalii, din care de altfel izvorăşte, impusă de FMI şi Comisia de la Bruxelles, aşa-numita liberalizare a pieţei şi preţurilor în energie, de fapt, la o analiză atentă, o banală, dar distructivă creştere a preţurilor în acest sector vital, cu repercusiuni absolut dramatice: letale pentru bruma de economie românească ce mai există în România; letale pentru rămăşiţele clasei mijlocii, care au supravieţuit crizei; letale pentru controlul naţional ce se mai menţinea ca un firicel de aţă într-un segment al economiei!

Prin asemenea consecinţe avem de-a face poate cu cea mai neagră pată din istoria economică a României postdecembriste, la concurenţă cu aşa-zisa privatizare a Petrom de către guvernul Năstase (privatizare un fel de a spune, pentru că Petrom a fost transferată de sub controlul statului român sub controlul statului austriac!) şi cu scoaterea de către dl Isărescu din deţinere naţională a practic întregului sistem bancar. Deşi mai concurează şi dl Tăriceanu, care, după ce s-au încasat banii pe BCR şi i-a fituit, a mai vândut şi viitorul, înstrăinând perimetrele de exploatare petrolieră din Marea Neagră înainte ca acestea să fie atribuite României de Curtea Internaţională de la Haga!

Noua tragedie este asumată nu doar de PDL, un partid fără trecut şi rămas fără electorat, deci aproape fără responsabilităţi, dar şi de o alianţă politică la guvernare formată dintr-un partid istoric care a pus umărul la edificarea ţării sub deviza „prin noi înşine” şi un partid – altfel cel mai mare din România – care se autoprezintă ca aparţinând celor mulţi şi necăjiţi.

Liberalizarea este posibilă şi are sens dacă există mai mulţi producători şi aceştia sunt în concurenţă. Nu este deloc situaţia de pe piaţa energiei! Unde, peste tot în lume, există doar câţiva producători, cu poziţii monopoliste care, indiferent dacă se recunoaşte sau nu, se înţeleg asupra preţurilor şi politicilor urmate. În energie, peste tot în lume, este nu concurenţă liberă, ci politică şi înfruntări de putere! În România, liberalizarea este „out of question”! Pe piaţa petrolului există un singur producător (care este străin), pe piaţa gazelor sunt doi (unul român şi altul străin), iar pe piaţa electricităţii este practic tot unul singur (statul), care produce în gama termo, hidro şi nucleară; aceste producţii diferă şi din punctul de vedere al tehnologiilor şi din punctul de vedere al costurilor, neputându-se în mod obiectiv afla în concurenţă în măsura în care de toate este nevoie pentru acoperirea consumului. Despre ce fel de liberalizare poate fi vorba în asemenea condiţii? De nici o liberalizare. A inventat însă una Comisia de la Bruxelles şi au susţinut-o cei de la FMI.

De ce ne plângem pământurile?!

Prioritate de Dreapta

Lumea Satului :

„Păi, fiindcă au fost câştigate cu sânge, trudă şi sudoare“ – auzim adesea spunându-se, ca motivaţie a supărării celor cărora le mai pasă de naţia din care fac parte, de ce au mai de preţ românii, de glia, satul unde veşnicia s-a născut.

Mult mediatizata lege privind liberalizarea vânzării terenurilor agricole către persoane străine, trecută prin Parlament „precum gâsca prin apă“, după cum spunea cineva, i-a pus pe jar pe bieţii români, pe cei mai mulţi dintre ei, se înţelege. Pentru că mai sunt şi dintre cei care cred că-l prind pe Dumnezeu de picior de vor pune mâna pe un bănuţ de pe pământul străbunilor care, după ce e dat pe o plasmă şi un chef cu prietenii drept cinstire pentru fapta lor, nu mai rămân cu nimic.

Proastă gândire. Şi mai proastă măsura adoptată de autorităţi sub masca „indicaţiilor“ primite de la Înalta Poartă. Ori sub cea a „proastei negocieri pentru aderare“.
 
Nu încape îndoială că România, prin reprezentanţii ei, a fost pusă la colţ şi în genunchi pe coji de nucă, precum pruncii în şcoala primară de altădată, când făceau câte-o boacănă. Iar, ca pedeapsa să fie cât mai aspră pentru prostiile pe care le-am tot făcut de mai bine de douăzeci de ani, ne-au asmuţit asupra noastră şi... şacalii financiari, care ne-au supt până la ultima economie, de-acum fiind nevoiţi să trăim din mila lor. Pe deasupra, ne cârmuiesc şi viaţa, arătându-ne sensul ei. Nicio abatere, că „tunurile“ şi-au şi luat linia de ochire.

De ce ne plângem pământurile? Pentru că reprezintă siguranţa noastră, ultima redută pe care suntem gata s-o pierdem după atâtea altele. Ce-ar mai putea urma? Dispariţia ca stat. Nu ca neam, pentru că el prea bine s-a consolidat în cei peste două mii de ani şi, de oricine am fi „adoptaţi“, tot români vom rămâne.

Pericolul este aproape iminent. Peste două milioane de hectare de teren agricol se află deja în administrarea altora. Din ceva peste paisprezece milioane. De-acum toată lumea poate lua cât vrea fără nicio restricţie. Dar marele pericol nu-l constituie cumpărătorii ca atare, ci obârşia lor. De ce, m-aţi putea întreba? Păi, simplu, nu pleacă nimeni cu pământul, cum încearcă a convinge aleşii mulţimea de lipsa vreunui pericol generat de vânzarea acestuia, ci cu profitul realizat pe el, pentru că nimeni şi nimic nu obligă altfel; fenomen care păgubeşte statul român cu câteva miliarde de euro pe an. „O adevărată trădare naţională – spunea supărat un fermier. În vreme ce pământul, averea ni se fură de sub ochi, ţara se împrumută de alte miliarde de euro, cu consecinţele de rigoare.“

De ce atâta goană după pământ? Pentru că alte state realizează pericolul crizei alimentare şi caută resurse cu orice preţ. Iar pentru aceasta îşi folosesc toată „artileria grea“: bănci, ajutoare de stat, mai gata să ofere credite „fără număr“, cu dobânzi nesemnificative şi pe perioade care mai gata să fie egale cu viaţa unui om. Aşa da sprijin. Păi, se compară cu interesul manifestat pentru acelaşi scop de către statul român? „Nu ne mai rămâne – îmi spunea cu năduf acelaşi fermier - decât să STRIGĂM către români: NU VĂ VINDEŢI!“ E singura speranţă de a mai fi măcar ce-am fost. Depinde însă şi de conştiinţa fiecăruia, de respectul pentru sacrificiile înaintaşilor lor şi de cât de români se mai simt.

Ion Banu

România, invitată/împinsă din ce în ce mai explicit în Axa Berlin-Moscova

Prioritate de Dreapta


În prealabil, o definire foarte pe scurt a "tabloului": America lui Obama nu mai este America-cea-pe-care-te-poţi-baza-la-o-adică; Băsescu a mimat orientarea de dreapta şi pe cea anglo-americană, însă şi-a înhămat partidul la căruţa germană din momentul în care l-a "lipit" la PPE; USL a preluat şi continuă acelaşi tip de politică, "şi mai mult decât atât"; şi nici UE nu este cea pe care o credeam a fi.
Eurofederalistul Adrian Severin pune la îndoială parteneriatul România-SUA (Corect News, "Se resetează politica externă a României?"):

Dincolo de orice speculaţii, un lucru este cert: românii nu pot rămâne impasibili în ochiul unui ciclon geo-politic ruso-german (sau ruso-maghiaro-german) bazându-se doar pe umbrela de securitate americană atârnată într-un cuier mult prea îndepărtat din punct de vedere geografic. Când SUA apar tot mai mult a fi o putere decadentă care preferă, cu frivolitatea senilă a imperiilor ce mor, retorica valorilor în locul realismului geo-politic, România este obligată să se apropie de Orientul aflat într-o nouă ascensiune. O poate încerca direct (cum este cazul cu China) sau prin intermediul UE (mai precis, al unora dintre primadonele unei Europe în curs de renaţionalizare, precum Germania).

Propaganda rusească trece sub tăcere planul ruso-german, tocmai spre a fi "implementat" mai uşor (Vocea Rusiei, "Germania și colonia România"):

România are nevoie de o elită politică capabilă să spună „nu!” proiectelor geopolitice germane, care vizează distrugerea statelor naționale europene și transformarea Uniunii Europene într-o federație centralizată. România are nevoie de lideri capabili să caute și să găsească alte surse de finanțare decât sursele controlabile de la Berlin. În cazul ideal, România ar face bine să găsească o poziție echilibrată între forțele geopolitice globale și să învețe să negocieze cu puterile lumii, ghidându-se după interesul național.

Fugind de "bail-in", dăm de mă-sa

Prioritate de Dreapta

BURSA:
      Guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu explică, în felul următor, care sunt consecinţele legiferării operaţiunii de "bail-in" în Uniunea Europeană:
     "După mine, vom avea în Europa un sistem bancar în care masa deponenţilor va fi încurajată să rămână până la limita garantată. Aşa se va forma lichiditatea propriu-zisă.
     Totodată, se va dezvolta piaţa de capital, unde investitorul îşi asumă riscurile. Din acest motiv, putem spune că spre deosebire de SUA, piaţa de capital din Europa este subdimensionată, deci în ultimă instanţă această situaţie va duce la dezvoltarea pieţei de capital. Pe scurt, este vorba de gestionarea riscurilor, care presupune responsabilitate şi diversificare."
     Explicaţia a intervenit în cursul unui interviu pe care Mugur Isărescu l-a acordat agenţiei Mediafax; reporterul a înghiţit găluşca şi a trecut la alt subiect.
     Expresia "masa deponenţilor" folosită de Guvernator poate să inducă o confuzie, anume, că operaţiunea de "bail-in" s-ar exersa doar asupra deponenţilor care sunt "persoane fizice" (desigur, există, în Europa, o masă de "persoane fizice").
     În realitate, "bail-in"-ul este o oală în care vor fierbe la grămadă, atât "persoanele fizice" cât şi cele juridice, iar Europa este un continent îndeajuns de întins şi de activ cât să prezinte şi o masă de deponenţi "persoane juridice".
     Ei bine, aş fi tare curios să văd cum îşi împarte Carrefour veniturile de 94 de miliarde de euro, din anul 2012, în depozite bancare de câte 100 de mii de euro, în aşa fel încât ele să se încadreze în pragul garantat.
     Ar avea nevoie de 94 de mii de bănci.
     Trebuie să-l informăm pe Guvernator că Europa deţine un număr de aproximativ 30 de mii de bănci.
     Mie, unuia, obişnuit cu literatura de ficţiune, nu mi s-ar părea imposibil ca Europa să-şi multiplice de trei ori numărul băncilor, ca să poată reţine veniturile Carrefour, în sistemul bancar continental şi să nu migreze pe alte meleaguri.
     Dar, ce ne facem că Royal Dutch Shell are nevoie de 376 de mii de bănci?!
     Un pic de realism nu ne-ar strica, zice lumea că suntem într-o ureche..."Golum, Golum"...
     În mod evident, primele companii care vor părăsi sistemul bancar european vor fi multinaţionalele enorme, (cred că au şi făcut-o), urmate, în ordine de cele foarte mari, de cele mari şi de cele mai mari pe plan naţional; probabil că, pe la mijlocul anului acestuia, va veni rândul companiilor mijlocii.
     Nu prea înţeleg cum o măsură ca "bail-in"-ul, care îi pune pe fugă pe marii clienţi ai sistemului bancar, pe cei mijlocii şi pe cei mărunţi, are darul să salveze sistemul bancar.
     Îmi închipuiam că o afacere este consolidată de numărul în creştere al clienţilor săi, iar nu de fuga lor.
     Mă rog, scuze, poate că nu mă pricep.
     După cum nu pricep nici cum "bail-in"-ul conduce la dezvoltarea pieţei de capital europene; să zicem că nu ne mai ocupăm de soarta companiilor, ci doar de aşa-zisele "persoane fizice" (oribila expresie; oare "persoanele spirituale" nu deţin conturi în bănci?!); să zicem că "persoanele fizice" îşi mută tot ce depăşeşte pragul de 100 de mii de euro, din bănci, în piaţa de capital.
     OK.
     Plăţile din piaţa de capital nu se fac prin sistemul bancar?
     Fondurile de pensii şi fondurile de investiţii n-au treabă cu sistemul bancar?
     Nu?
     Nu ştiam.
     Fericitelor!

MAKE

     BAIL-IN PENTRU INFIDELI
     Pentru cititorii fideli ai ziarului BURSA, noţiunea de "bail-in" este cunoscută.
     O explic pentru cei infideli.
     Spre deosebire de operaţiunea de "bail-out", prin care statele au vărsat sume enorme, de la buget, în băncile aflate în prag de faliment, operaţiunea de "bail-in", legiferată în 11-12 decembrie de Autoritatea Bancară Europeană, permite băncilor falite să confişte banii deponenţilor (tot ce trece peste 100 de mii de euro - "pragul garantat") şi să-i facă acţionari la acea bancă leşinată.
     Am arătat, altădată, că există un raport de sinonimie între noţiunea de "bail-in" şi noţiunea de "furt".

Un comentariu :

Riddick spunea...

"Desigur, UE nu fură, ci urgiseşte"

http://riddickro.blogspot.com/2013/04/desigur-ue-nu-fura-ci-urgiseste.html


INTERVIU: Isărescu - Decizii politice care să cauzeze mişcări bruşte şi masive de capital, cel mai mare pericol. Ce spune şeful BNR despre o posibilă candidatură la Preşedinţie

http://www.mediafax.ro/economic/interviu-isarescu-decizii-politice-care-sa-cauzeze-miscari-bruste-si-masive-de-capital-cel-mai-mare-pericol-ce-spune-seful-bnr-despre-o-posibila-candidatura-la-presedintie-11900010

Oare cine fură românii, evreii sau nemţii ? Sau ţiganii ?

Oare cine fură ?

Românii scăpaţi după revoluţie din sclavia comunistă care le-a adus  „ proprietatea comună” a muncii lor şi care încercau să se „privatizeze” aşa cum îi ducea mintea, luând cu mâna lor ceea ce ei înşişi produseseră , pentru că noul regim le dădea doar  nişte "certificate" ?

Everac despre români

« Când s-a prăbuşit cu bruscheţea cuvenită regimul ceauşist, nea Stănică şi cu nea Brănescu s-au repezit la sistemul de irigaţii ca la un simbol al regimului odios, defunct şi l-au „revoluţionat”, adică au dus o parte acasă, mai întâi ceva fierărie şi ţevărie, apoi, văzând că nu e bună de mare lucru la gospodărie, s-au chinuit de au cărat şi niste dale de ciment demontate din şant, vreo trei-patru la rând, câte a dus căruţa sau tractorul.
S-au nevoit şi alţii intr-o frăţie, făcând praf irigaţia română, ca şi când în noua orânduire n-ar mai fi fost nevoie de apă. Ceauşescu trebuia să le plătească toate silniciile, aşa că unii mai breji au tăiat şi perdelele vegetale de protecţie, asigurând o sărăturare intensivă a solului Patriei. Alţii s-au repezit la păduri, făcând o ordine straşnică, nu rareori cu niste zăviţi de altă limbă şi culoare, lăsând loc gol, răşluit, umplând pământul cu cioturi şi tufe strigătoare la cer. Destule pământuri au luat-o la vale, dar nea Dodoleaţă n-a tras nicio învăţătură, el se duce şi astăzi şi căsăpeşte păduri în numele sfintei Libertăţi, şi cu pază de la noii boieri şi arendaşi. Şi de la noua poliţie. »

Ţăranul amar 

Evreii ?  

Pe care tot Everac îi caracterizează

aici Mecanicii61 

Acest popor era şi deosebit de înzestrat. Era şi oarecum special. Nu avea o patrie certă, ci se găsea infiltrat cam peste tot, cu o mare, extraordinară putere de circulaţie şi adaptare. Tot atât de extraordinar era şi talentul de-a ajunge la bani, de-a crea şi manipula fonduri, de a specula şi investi capitaluri, de a trăi, spori, domina prin puterea banului. Această adaptare era miraculoasă. Evreul simţea din capul locului unde sunt averi de făcut. El nu mergea decât prin excepţie la muncile împovărătoare şi materialiceşte sterile; el căuta comerţul, unde dai ceva şi iei ceva mai mult, după cum o potriveşti prin inteligenţă. Dacă poţi să-l duci de nas pe client ca să-ţi asiguri un profit mai mare, cu atât mai bine! Dar trebuie să fii ingenios, alteori prefăcut, totdeauna necruţător. E aceasta o mare artă pe care n-o poate practica oricine: să-ţi asiguri avantajul, partea leului, dar să nu-ţi pierzi creditul! Clientul trebuie să te caute din nou, oarecum bucuros că are un asemenea partener, aparent modest, totdeauna gata să te servească, capabil s-o facă.

şi aici 

Mecanicii61  

„....evreii din Basarabia, de curând realipită, dădeau semne de neadaptare găsindu-se mai înclinaţi către statul masiv, bolşevizat şi în plină prefacere promiţătoare de alături, decât spre un mic regat închegat, condus de o dinastie germană.

sau

Nemţii ?  

Care nu fură  ci iau cu forţa, prăduiesc şi omoară , caracterizati de el aici :

Mecanicii61

« şi-a făcut apariţia Adolf Hitler, „pe o platformă revanşardă, socialistă şi naţionalistă în acelaşi timp, pangermanică, antisemită”

 Programul lui totalitar, Paul Everac îl sintetizează astfel: „Nu doarme nimeni, nu ezită nimeni. Cine gândeşte prea mult, şi altfel, ne încurcă. Evreii afară!”

« Utopia nazistă. Este absolut laică, nu se revendică de la Dumnezeu. Hitler nu se dă investit de divinitate. El însuşi un atotputernic şi nu un substituent al celui de sus. Ce doreşte el? La început spaţiu vital. Apoi îi vin pofte pe parcurs, pentru o încercare a puterii care să devină o demonstraţie de putere şi în cele din urmă o paradă. Germania, de unde era terfelită, prizărită, trebuie să ajungă pentru calităţile ei eminente „über alles (peste tot)", să impună lumii o administraţie totalitaristă germană. Cum, în ce constă ea? Nu ni se spune desluşit. Regimul naţional-socialist cunoaşte numai două faze: pregătirea războiului şi ducerea războiului. Ce va fi după, nu e stabilit. Odată războiul sfârşit (victorios), cronica tace.

Despre ţigani ce să mai zicem ? 

O lume întregă vede cum fură şi cerşesc .

  

Se găsesc însă o mulţime de propagandişti , care în campania de denigrare împotriva românilor, ne confundă cu ei, în mod intenţionat, militând împotriva "discriminării" ţiganilor

« Useful idiots » - cum spunea Lenin….
Răspunsul ni-l da tot Everac în Borşul de peşte , aici 

 Cum ne păstrăm luciditatea şi judecata corectă în războiul mediatic care se desfăşoară cu duritate împotriva românilor ,  mai ales pe internet ?

Piticii de grădină, deasupra petrolului ţării

Prioritate de Dreapta

Curierul Naţional:
    Când Adrian Năstase a înfiinţat acum peste 10 ani Parchetul Naţional Anticorupţie, actualul DNA, instituţia ar fi urmat să se ocupe de marea corupţie. Acum, Năstase cade victimă unui rechizitoriu întocmit de procurorii DNA... într-un caz, însă, de corupţie măruntă. După ce primise deja o condamnare pentru nişte aranjamente cu elemente de recuzită electorală, fostul prim-ministru al României din perioada 2000-2004 s-a confruntat şi luni cu un nou verdict de patru ani de închisoare pentru o vină la fel de derizorie: mobilarea propriei case.
    Cam atât au reuşit să screamă într-un răstimp de un deceniu procurorii ca învinuiri pentru şeful unui Guvern în seama căruia s-au pus în spaţiul public privatizări frauduloase, contracte păguboase şi practici corupte care au condus la hemoragia banului public. S-a vorbit despre înstrăinarea distribuţiilor de gaz şi electricitate, despre vânzarea la un preţ derizoriu a Sidex, despre cesiunea păguboasă a exploatării petrolului ţării şi despre fregate achiziţionate îndoielnic de la britanici... Atât cade însă în sarcina lui Năstase: nişte "termopane", mai multe obiecte de artă şi... pitici de grădină.
    Am fi crezut că vorbim despre sute de milioane şi miliarde de euro şi dolari sifonaţi către corporaţiile occidentale şi în detrimentul românului de rând. Când colo, procurorii ne-au aruncat în faţă câteva zeci de mii de dolari pentru nişte acareturi cumpărate din China. Absolut derizoriu!
    Piticii de grădină se află în centrul preocupărilor celor care ar trebui să se ocupe de marea corupţie din România. Confiscarea procesului de retrocedare a proprietăţilor de către grupuri de interese nelegitime, privatizări dubioase, insolvenţe frauduloase, contracte în paguba bugetelor naţionale şi locale, cedarea unor zone de extragere a rentei către structuri interne şi internaţionale, toate mari surse de pierderi în contul României şi al cetăţenilor ei, sunt fenomene ignorate de cei care ar trebui să ne protejeze de aceste megahoţii.     Bine, în schimb, că au grijă de saga piticilor de grădină din China până în curtea lui Adrian Năstase!...
    Folclorul urban din prima jumătate a anilor 2000 a vorbit despre şpăgi însumate de sute milioane de euro încasate de mai-marii României în cadrul procesului de privatizare a unor importante societăţi de stat. Mai mult, s-a vorbit despre cedarea Petrom, a distribuţiilor de gaz şi electricitate ca fiind o veritabilă mită plătită către corporaţiile europene fără de care nu am fi fost primiţi în UE. Fostul CEO al OMV, Wolfgang Ruttensdorfer, ne-a spus pe şleau: ce ne plângem atâta de înstrăinarea Petrom, că fără ea nu am fi fost primiţi în Uniune. Această sumă de tranzacţii transnaţionale, neavând girul publicului, în măsura în care s-a făcut în paguba tuturor românilor şi contra unor sume consistente de bani în folosul celor care le-au intermediat, reprezintă principalul act de corupţie care nu se află nici până acum în atenţia Justiţiei din România.
    Pentru a ne restrânge la cazul Petrom, privatizarea a fost făcută pe seama unor rapoarte de consultanţă ale Credit Suisse First Boston care indicau pentru o perioadă de 10 ani un preţ mediu al ţiţeiului de 22 de dolari pe baril, de vreo cinci ori mai puţin decât a fost în realitate în tot acest interval. Redevenţele derizorii pentru concesiunile petroliere ale OMV Petrom din acest răstimp s-au răsfrânt într-un diferenţial de câteva miliarde de euro bune în detrimentul bugetului naţional... acela pe care în 2010 l-am tăiat prin micşorarea salariilor.
    Pentru această afacere cu pagube măsurabile nu a fost tras la răspundere Năstase. Justiţia şi-a îndreptat atenţia asupra piticilor de grădină, depăşind probabil în importanţă petrolul ţării. La 1917 ţăranii români au luptat la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz cu nemţii şi austriecii nu numai pentru brazdele de pământ agricol, dar şi pentru câmpurile petroliere... cele pe care le-am cedat acum zece ani. Nu ştiu să fi murit nimeni pentru pitici de grădină...
    Cică de la Bruxelles suntem presaţi să punem pe picioare Justiţia şi aceasta să atace marea corupţie. Oare chiar se doreşte aceasta? Marii corupţi sunt aici, în România. Dar marii corupători şi instigatori ai actelor de corupţie sunt la Viena, Londra, Paris, Washington şi Bruxelles. Dacă luăm urma banilor, vedem şi cam cine au fost beneficiarii marii corupţii. Am trage repede concluzia că şefii mafiei care extrage nelegitim resursele României nu sunt la Bucureşti. De aceea şi marile personaje ale României sunt anchetate pentru aproprierea de... pitici de grădină. În realitate, o anchetă şi un proces de corupţie pe bune pentru ce s-a întâmplat în România în ultimii zece ani ar exploda direct în cancelaria Austriei, pe Tamisa sau în birourile de la Bruxelles.
    Oare chiar doresc liderii europeni procese consistente ale marii corupţii în România?! Despre privatizarea Sidex şi achiziţionarea fregatelor britanice se vorbeşte pe la noi pe Dâmboviţa că ar fi intervenit însuşi Tony Blair. Dacă procurorii anticorupţie vor ajunge la el şi Justiţia din România îl va condamna, să ne gândim că cei de la Bruxelles ne vor ajuta pentru extrădarea lui astfel încât acesta să vină spre închis la Jilava, Rahova sau Poarta Albă? Dar dacă vorbim de executivii de la OTE, Lafarge, Bechtel, CEZ, Arcelor Mittal, OMV, Erste? Am spune mai degrabă că nu. Din păcate, în faţa marii corupţii din România nu stă nimeni. Cel mult o armată de pitici de grădină...

Riddick spunea...

2003-2004


ROMANIA - GERMAN THREATS, EU VOTE RIGGING AND UK WARSHIPS

http://home.freeuk.net/freenations/news-2004-03-02.html


GERMAN EUROPE MARCHES INTO ROMANIA - DESTROYING ANOTHER DEMOCRATIC CONSTITUTION

http://home.freeuk.net/freenations/news-2003-10-27.html


Bilanţul privatizării SIDEX, la 12 ani : Mittal vine la cerşit

Mittal vine la cerşit, după ce între timp a mai dărâmat un furnal şi a închis altul (au rămas două din şase). Cinci la privatizare, iar furnalul 6, cel mai nou, distrus prin sabotaj mascat ca "explozie de gaze de furnal". Real - explozibil strecurat printre peletele de minereu de fier din Ucraina (raport secret SRI).

http://riddickro.blogspot.ro/2013/05/bilantul-privatizarii-sidex-2003-la.html


Jaful secolului - Privatizarea S.N.P. PETROM

1. Înainte de privatizare, producţia de ţiţei extras era de cca. 6 milioane de tone/an. În 1976, România înregistrase 14,2 milioane tone şi 33,4 miliarde Nmc (normali metri cubi) gaze naturale.
2. În anul în care se discută problema, 2010, OMV, care se laudă cu investiţii de miliarde şi aport de tehnologie, producea 4 milioane tone de ţiţei ! (Din sală, cineva – o voce feminină – a strigat „4,7 milioane tone !”)
3. Corect, am spus, aşa să fie… Dar dacă în ţară, în România, nu prelucraţi decît cel mult 1,8 milioane tone ţiţei, la rafinăria Brazi (ARPECHIMUL fiind închis), ce faceţi cu restul producţiei ? Unde o stocaţi ? Sau o duceţi în Austria pe barje, încălcînd normele internaţionale, în materie vamală… Sau nu o declaraţi, să nu plătiţi acea infimă redevenţă de 4% (în lume, redevenţa este de 16-22%) !
(Petrom - strict secret !)

http://taranulamar.blogspot.ro/2013/06/jaful-secolului-privatizarea-snp-petrom.html

ianuarie 11, 2014

Crystal Clear spunea...

Foarte bună postarea ! Felicitări !

Ăsta este cel mai important comentariu care trebuia făcut la condamnarea lui Nastase.

ianuarie 11, 2014

Riddick spunea...

Mulţumesc ! Am găsit-o destul de târziu, dar gândeam la fel încă de la prima condamnare. Ba chiar de la pornirea dosarelor.

ianuarie 11, 2014

Crunta austeritate

Ţăranul Amar

de Paul Everac
- „E prost, e mizerabil anul !”  
le zise şoarecilor şobolanul  
în cadrul unei avântate orăţii  
pe o Câmpie zis-a Libertăţii.
 
„Vă jur că orice vi s-ar spune, pe bune,
intrăm într-o grea recesiune. 
Aşa că principala noastră antrepriză, ajunsă azi deviză 
e să ieşim cât mai curând din criză !
 
Deci cer oricărui şoarece : Măi frate, dă-ţi  
ca sacrificiu măcar una din mustăţi, 
să trecem hopul mai cu brio ! 
Curând promit că ţi-om restitui-o ! 
încât, la stabilit soroc, vei pune-o nesmintit la loc !”.
 
Şoarecii, chiţoranii într-o doară  
deliberând, dădură o mustăcioară, 
convinşi că lideru-mblănit ce le vorbeşte 
e neam de şoarec şi deci simte şoriceşte.
 
Aşa că-n drepturi grabnic i-o repune  
după spurcata de recesiune 
când o să curgă din al vremii crug  
un nesfârşit belşug.
 
Dar iată că trecând un an de viaţă, 
liderii le pretinseseră şi cealaltă mustaţă, 
să calce în picioare criza, hopa-ţopa,  
cum face toată Europa !
Să fie conştienţi, să înţeleagă  
că li se va restitui mustaţa-ntreagă
atunci când vor lichida cumplita 
eră prin existenţă austeră.
 
Aşa că sub umbrela şi-a speranţei, şi a fricii, 
sărmanii şoricei au suportat noi sacrificii  
plini de-un elan şi civic şi obştesc  
pentru tot neamul şoricesc.
 
Că sunt buni cetăţeni au dat dovada  
când li s-a mai cerut şi coada...
 
Şi nu s-au încăpăţânat ca să se cruţe  
când fu să dea şi una din lăbuţe,  
tot ferm convinşi că la soroc 
le-or pune toate iar la loc.
Dar a venit pe şoricime un şi mai tragic val 
de n-au putut răzbi la niciun caşcaval,  
au suferit şi au răbdat de toate 
cele până au ajuns doar os şi piele.
 
Recesiunea, bat-o Dumnezeu s-o bată, 
odată-n neamul şoricesc intrată  
o făcea varză de salată  
de n-ar fi fost bravi şobolani cu firi mai treze,  
să-i ia şi să-i administreze,  
tot gâdilându-i, fie şi despotic,  
la nervul patriotic.
Lingându-i tot mereu cu vorbe prea frumoase  
le ronţăiră binişor câte-un pic din oase,  
le jupuiră feţele drăguţe, mâncară delicat cozi, zgârciuri şi lăbuţe,  
apoi le crănţăniră ca pe superbe stickuri 
din ochişori şi din boticuri.
Aşa că-n timp ce şoriceii ajungeau în letargie,  
guzganii se umflau pe veresie  
şi nefiind cine să le pună doape, 
nu încetau să roadă, să se îndoape.
 
Şi câţiva chiţorani s-au pomenit că-ntruna pier  
 în paradisul acesta auster,  ajunşi în cea mai imbecilă stare,  
numai prin toleranţă şi răbdare.
 
Iar marea criză care nu mai trece  
i-a lăbărţat pe unii şobolani cât zece,  
făcând din burdihane boloboace  
pline cu animalele frăţeşti sărace.
 
Încât un şobolan prea îndesat,  
când fu de alt belengher întrebat,  
cin' te-a umflat în halul ăsta, frate ?  
zise râzând: crunta austeritate !
 









sursa: MECANICII '61


Riddick spunea...

MECANICII '61 (blog Artemiu Vanca, "Ucenicie literară"):

Eu şi colegii mei de facultate am sărbătorit, anul trecut, 50 de ani de la absolvire. După cum poate unii ştiţi, facem toţi parte din Asociaţia „Promoţia ’61 Mecanică”, edităm lunar revista „Mecanicii ‘61” şi ne întâlnim, regulat, în ultima marţi din lună, la restaurantul bucureştean „InterMacedonia”.
Revista noastră are următoarele rubrici permanente: Întâlniri colegiale, Noi despre noi, Opinii, Inginerie, Carte, Spectacol şi Muzee şi expoziţii. La rubrica inginerie, a început, luna trecută, o dezbatere pe tema „întoarcerea la MANUFACTURING”, ceea ce înseamnă revitalizarea industriei noastre constructoare de maşini. Problema îi preocupă şi pe americani, referitor la industria lor. Se ştie că ei şi-au exportat, în mare parte, maufacturingul. Acum sunt convinşi că reconsiderarea producţiei industriale, astfel ca SUA să devină lider mondial în domeniu, este una din căile de revigorare a economiei lor. La noi, problema a ajuns prin intermediul colegului nostru Stoian Petrescu, membru al ASME (American Society of Mechanicall Enginering). [...]

http://artemiuvanca.blogspot.ro/2012/09/mecanicii-61.html