google translate

marți, 8 octombrie 2013

Ăştia sunt de acord cu dublarea instituţiilor statului de către făcături UEiste

Prioritate de Dreapta

Până l-o lua dracu' de stat, de-i mai lăsăm mult să-l submineze, în loc să-i luăm cu paru'.
Ministrul român al Justiției a susținut importanța înființării Parchetului European, ce va avea competențe în urmărirea penală a infracțiunilor contra intereselor financiare ale Uniunii Europene, precum și consolidarea rolului Eurojust în cooperarea judiciară dintre statele membre, în vederea combaterii formelor grave de criminalitate organizată.
AGERPRES
Alţii - precum Ungaria - ştiu să zică "NU !". Chiar dacă în chestiunea "procurorului European" o face mai discret, "contestă doar forma actuală a proiectului".
Ungaria refuză să pună în aplicare mandatul european de arestare emis pe numele preşedintelui companiei MOL. Decizia a fost anunţată de o instanţă din Budapesta şi vine după ce procurorul-şef al Ungariei declarase că Zsolt Hernadi este nevinovat.
Omul de afaceri Zsolt Hernadi este acuzat că i-ar fi oferit mită fostului premier croat Ivo Sanader, pentru a prelua conducerea companiei petroliere de stat din acea țară.
Prim-ministrul a fost condamnat anul trecut la 10 ani de închisoare în Croaţia, dar conducerea MOL a respins toate acuzațiile.
Conflictul a avut recent și consecințe politice, după ce ministrul maghiar de Externe şi-a anulat o vizită pe care trebuia s-o facă la Zagreb.
DIGI 24
De remarcat cum e construit refuzul ungar: i s-a dat o formă instituţională - Statul (prin Justiţie) refuză chestiunea, nu numai un partid, nu numai un guvern.