Prioritate de Dreapta
Articol de Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):
În
tumultul politic dus până la absurd de către partidele din România,
aproape a fost trecută cu vederea votarea, în ultimă instanţă tot în
cheie politică, a noii componenţe a Consiliului de administraţie al BNR,
în frunte cu guvernatorul. Vot în iunie, într-un moment de tensiune
politică majoră, cu toate că noua conducere a BNR trebuia să intre în
pâine abia din octombrie! Vot de convergenţă maximă! De mirare nu este,
pentru că era vorba de o decizie dintre acelea agreate (citeşte
comandate) extern, pe care forţele politice din România, indiferent dacă
în dispută între ele, le urmează cu scrupulozitate.
Ba
se poate spune că episodul a fost montat astfel pentru a demonstra
devotamentul liniar de la stânga la dreapta al periferiei dâmboviţene
faţă de comenzile venite de la centru, aşa cum se cade pentru o colonie
autentică, punându-se clar în evidenţă că disputele politice în care
părţile par gata să se înjunghie sunt de fapt menite să abată
diversionist atenţia publică de la marile probleme care sunt sociale şi
în a căror ascundere sunt interesate atât centrul cât şi servanţii
acestuia de la periferie.
Dar
nu numai din acest punct de vedere alegerea în devans şi componenţa
noului Consiliu de administraţie al BNR sunt simbolistice pentru România
politică şi social-economică actuală, pentru statutul ei în UE şi în
lume. Aproape emblematică este buluceala pentru acest Consiliu.
Economişti cu reputaţie, pe care o câştigaseră în funcţii publice sau în
mediul academic, s-au îmbulzit pur şi simplu să prindă un loc în noul
Consiliu. S-ar zice normal, având în vedere notorietatea şi prestigiul
acestui organism. Dar, „reputaţii” ştiau prea bine că nu propria carte
de vizită îi aducea acolo, ci blagoslovirea din partea unui partid
politic, ceea ce în actuala stare a lucrurilor echivala cu blagoslovirea
lui Dumnezeu de către Satana. Încă şi mai bine, „reputaţii” ştiau că a
merge în consiliul cu pricina însemna nimic altceva decât văcsuirea
gheteleor capitalului străin. Căci nu poate fi în mod obiectiv vorba de
altceva în măsura în care întregul sistem se află sub controlul băncilor
străine. Că este aşa o dovedeşte cel puţin indirect şi faptul că
îmbulzeala noilor „reputaţi” a lăsat pe dinafară tocmai pe singurul
dintre cei vechi care susţinuseră în spaţiul public de mai multe ori
nevoia unei bănci strategice româneşti, care să contribuie la
dezvoltarea ţării şi nu la subordonarea firavului capital public din
sistem jocurilor capitalului străin. Dar cel mai trist lucru este că
„reputaţii” nici nu ar avea unde să-şi exercite reputaţia, întrucât
bănci româneşti care să lupte pentru dezvoltarea ţării nici nu există,
iar demnităţile publice tot în acest spaţiu al derivei naţionale se
mişcă. Si atunci, dacă tot nu-i rost de altceva decât de văcsuirea unor
ghete străine, măcar să stai la căldurică şi să mai ai timp să scrii şi
niscai cărţi despre mântuirea capitalistă a României!
