google translate

marți, 29 iulie 2014

Demoralizarea României (I)

Taranul Amar



Familia Ortodoxă :

De douăzeci de ani încoace, lumea românească a intrat parcă într-o fierbere, într-o oală sub presiune, la care ne-am deprins să rezistăm plecând de la gândul că schimbarea cere sacrificii – şi acum, încă puţin, mai este nevoie de ele. Dar tot amăgindu-ne (sau lăsându-ne amăgiţi!), am obosit de atâta aşteptare şi, oarecum, am deznădăjuit. Blazarea, nesiguranţa, suspiciunea, irascibilitatea şi multe alte stări de spirit prea puţin pozitive au devenit numitorul comun al ultimilor ani. Cei vârstnici, care nu s-au uitat pe sine în faţa micilor ecrane, observă că lumea nu mai este ca înainte, fără să poată da diagnosticul exact. Tinerii însă nu ştiu ce se întâmplă cu ei, căci altă lume nu au cunoscut. Sunt doar derutaţi şi confuzi, plictisiţi şi deprimaţi, în aşteptarea unei distracţii „şi mai mari”, şi, de ce nu, a Apocalipsei – „hai s-o vedem şi pe asta!” –, cel puţin din perspectiva propriei vieţi. Nu-i mai interesează nimic.

Ce se întâmplă, de fapt? E un semn al timpurilor moderne, pe care noi nu-l înţelegem? O devenire necesară în istoria universală? Sau avem de-a face cu un cancer social care a pus stăpânire pe lume? Răspunsul ni-l oferă, surpinzător, cărţile în care sunt prezentate ingineriile psihosociale prin care este condusă lumea modernă…

Ce sunt aceste aşa-zise inginerii sociale sau cum reuşesc aceste tehnici de manipulare psihosocială să transforme lumea în care trăim, contextul vieţii noastre cotidiane, putem afla din studiile de specialitate, care, în unele cazuri, sunt adunate în cărţi sau tratate precum cel al lui Iuri Bezmenov (1939-1993). Acestea însă nu sunt mediatizate deloc, căci mass-media este tocmai unul din mijloacele principale prin care se desfăşoară procesul transformării. Şi astfel lumea, oamenii sunt convinşi că necazurile lor sunt cauzate de simple coincidenţe nefaste, în timp ce, în realitate, ele nu sunt altceva decât efectul bine țintit al acestor tehnici de manipulare socială.

„Mi-e ruşine să spun că sunt român…”

Iuri Bezmenov, cunoscut în Vest sub numele de Tomas Schuman, a lucrat în KGB sub acoperirea de jurnalist al agenţiei sovietice „RIA Novosti” până la începutul anilor ’70. Această agenţie a acţionat în timpul Războiului Rece ca oficină a KGB-ului pentru spionaj, propagandă, dezinformare şi subversiune. Acestea erau atunci principalele mijloace prin care statul sovietic dorea să-şi înfrângă oponenţii – metode folosite, din păcate, şi astăzi, în contextul războaielor moderne. Schuman a fugit în Vest din New Delhi, India, părăsind astfel KGB-ul. A devenit corespondent al mai multor televiziuni din Canada şi a ţinut numeroase conferinţe pe teme legate de comunism şi subversiune.

În cartea sa „Scrisoare de dragoste pentru America”, el sintetizează principalele etape de transformare a unei ţări: demoralizare, destabilizare, criză, normalizare. Scrisă în 1984, această carte prezintă interes pentru cetăţeanul român datorită punctelor comune dintre tehnicile descrise de autor şi realitatea socială actuală. Ne vom concentra atenţia asupra primei etape, cea de demoralizare, care prezintă numeroase asemănări cu societatea românească de după 1989.

Cu toţii auzim parcă prea des cuvintele „Mi-e ruşine să spun că sunt român” sau „Mai bine pleci afară, că aici mori de foame!”. Cum de s-a ajuns ca nivelul de stimă al poporului român să scadă atât de mult?! [1] Cum este posibil ca românii să-şi aplice asemenea etichete, mai rele decât ar putea să o facă chiar străinii? Schuman arată că acestea sunt efectele demoralizării. Etapa aceasta durează până la cincisprezece-douăzeci de ani. De ce atât de mult? Pentru că aceasta este perioada minimă de educare a unei generaţii (elevi, studenţi, cetăţeni) din ţara-ţintă. Şi, de asemenea, pentru că această perioadă este îndeajuns de lungă ca să iasă de sub percepţia de timp a individului. Este necesar ca toate elementele care s-ar opune acestui proces – precum tradiţia, valorile morale, credinţa – să fie eliminate. În absenţa oricărui liant moral, procesul de subversiune devine mai uşor de realizat.

„Bătălia cea mai grea se dă pentru religie…”

România de după 1989 a intrat în procesul de tranziţie către o societate democratică [2]. Necesitatea acestui proces se subînţelegea în condiţiile în care românii se săturaseră de comunism şi voiau să se îndrepte cât mai repede către standardele occidentale. Ciudat şi, din păcate, prea puţin conştientizat, acest proces de tranziţie nu s-a mai încheiat, rămânând un laitmotiv al devenirii societăţii după 1990. Lumea s-a obişnuit atât de mult cu ideea, că oamenii nu şi-au mai pus întrebarea firească: către ce ne îndreptăm, de fapt? – în condiţiile în care această tranziţie nu se mai opreşte. Şi mai curios a fost că tranziţia nu se desfăşura pe baza unor investigaţii ştiinţifice ale opiniei savanţilor, ci avea ca dreptar instrucţiunile venite de undeva, de departe – de unde însă, nimeni nu poate preciza exact.

Care este semnificaţia acestei tranziţii fără sfârşit prin care a trebuit să treacă poporul român după 1990? Din nefericire, logica ei poate fi urmărită foarte uşor în analiza pe care Tomas Schuman o face cu privire la mijloacele de demoralizare a unei naţiuni.

El împarte etapa de demoralizare pe trei niveluri, la care se opereaza simultan: idei, structuri sociale şi structuri materiale.

La nivelul ideilor, demoralizarea atacă zone esenţiale ale societăţii, precum religia, educaţia, media şi cultura. Acestea sunt „centrii nervoşi” ai oricărei societăţi. Bătălia cea mai grea se dă pentru religie, pentru că ea reprezintă inima unui popor – de aceea, procesul demoralizării urmăreşte discreditarea Bisericii. După studiile prezentate de Schuman, Biserica poate fi discreditată dacă este politizată ori implicată în scandaluri – scandaluri politice, corupţie, instigare la ură, încălcarea drepturilor omului, subminarea autorităţii slujitorilor ei etc. Războiul se duce pe mai multe fronturi: într-un loc se creează un scandal pe tema scoaterii icoanelor din şcoli, în alt loc se ridiculizeaza credincioşii din cauza îmbulzelii la pomeni şi sfinte moaşte (de exemplu, la Sfânta Parascheva de la Iaşi), între timp apar statistici cu taxele percepute de preoţi şi, în paralel, apar reportaje alarmante cu averile preoţilor din România.

Dar cel mai pervers atac este acela care duce discuţia despre Biserică dinspre zona duhovnicească în zona argumentelor legislative, politice şi financiare – exact aşa cum indica Schuman. Sfinţenia Bisericii şi lucrarea ei de mântuire sunt scoase din discuţie, şi rămân doar cifrele şi statisticile: mii de preoţi şi călugări, zeci de mii de biserici, zeci de mii de hectare, milioane de euro, sute de milioane de euro, toate combinate cu acuzaţii. Şi de la aceste date, zise „obiective”, este un pas mic până la argumentele supreme reprezentate de „drepturile omului”, „valorile europene”, „separarea Bisericii de Stat”. Şi imediat se aruncă în spaţiul public şi conceptele-cheie: toleranţă, minorităţi, secularism.

Cu acest tertip de manipulare aparent raţional şi logic, se distruge evlavia şi dragostea pe care românii o au pentru Biserică. Cu emisiuni care prezintă „adevărul”, cu analişti şi intelectuali „obiectivi”, dar atei cu toţii, cu discuţii „imparţiale” şi „deschise”, deşi cu o structură dinainte planificată, românii sunt intoxicaţi cu propaganda antihristică.

Acesta este rezultatul demoralizării pe linie religioasă. Lipsiţi de echilibrul spiritual, de susţinerea pe care credinţa le-o conferă, oamenii devin mult mai vulnerabili în faţa procesului de demoralizare. Nu mai vorbim de faptul cunoscut încă din timpul poporului lui Israel: că principala metodă de cucerire a unui popor este să-l lipseşti de ajutorul real, concret pe care îl poate primi de la Domnul Dumnezeu.

„Sistemul de învăţământ este în declin”

Un alt punct unde demoralizarea loveşte cu perseverenţă este educaţia. În România, sistemul de învăţământ este în declin. Rezultatele de la bacalaureat, dar şi experienţa profesorilor cu fiecare nouă generaţie arată că ceva se petrece cu elevii şi studenţii români. Pe lângă influenţa calculatorului şi a Internetului, educaţia este sectorul unde s-au aplicat cele mai multe schimbări şi reforme, încât elevii sunt derutaţi la maximum. Nivelul ei este scăzut, şi combinat cu declinul reperelor morale (atacul împotriva Bisericii), precum şi cu starea economiei (despre care Schuman arată că este alt sector supus demoralizării), elevii, într-adevăr, devin categoria cea mai confuză şi mai vulnerabilă din societate. Accentul se pune pe elementele cele mai disolutive: schimbări şi reforme permanente, programă şcolară şi testări peste puterile elevilor, eliminarea reperelor morale şi naţionale – şi, peste toate, sentimentul că este inutil ca elevii să facă atâta şcoală când pot să facă bani uşor, cum văd la televizor.

Efectul este deosebit de nociv pentru elevi şi studenţi. Aceştia, odată trecuţi prin procesul demoralizării, devin ei înşişi agenţi ai demoralizării ca viitori cetăţeni români.

Câţi dintre cei care lucrează în învăţământ s-au întrebat în ultimii ani de ce evaluarea profesorilor se face după numărul punctelor acumulate în formări şi nu după performanţele obţinute de elevii pe care ei i-au pregătit? Dacă scopul profesorilor este ridicarea nivelului de pregătire al elevilor, de ce sunt ei obligaţi să plătească tot felul de cursuri de formare şi dezvoltare personală (care, în afară de faptul că le scoate banii din buzunar, mai mult îi epuizează şi chiar le spală creierul, decât să le ridice nivelul profesional şi educativ)? Există măcar un studiu care să demonstreze că aceste formări sunt eficiente pentru dezvoltarea competenţelor educative ale elevilor, cu efect direct în creşterea nivelului clasei şi în succesul şcolar al elevilor pe care ei îi pregătesc?

„Mass-media a fost cucerită”

Media este un alt punct de atac în cadrul procesului de demoralizare. Însă aici apar două elemente noi. Primul: media a încetat să mai fie atacată, pentru că a fost cucerită. Acum ea însăşi a devenit instrumentul prin care este atacată societatea românească. Şi al doilea element: media este singura putere din stat pe care nu a ales-o nimeni. Schuman se întreabă: au fost televiziunile alese de cetăţeni printr-un proces democratic? Atunci cum este posibil ca ele să aibă putere absolută în cadrul societăţii (româneşti, în cazul nostru) de informare/dezinformare a cetăţenilor? Cum este posibil ca televiziunile să-şi aroge dreptul de a crea agenda de preocupări şi percepţii ale cetăţeanului, fără ca nimeni să le fi acordat această putere? Cine le-a ales? Interesele cui le reprezintă?

Schuman explică că un alt element de demoralizare a unui stat este crearea de instituţii nealese democratic, care parazitează structura societăţii – aşa cum sunt, de exemplu, unele posturi de televiziune sau ziare. Ţinând cont de faptul că mass-media are cea mai puternică influenţă în formarea mentalităţilor şi răspândirea curentelor şi modelor sociale, oare nu ar fi fost necesar ca statul să se asigure că acestea reprezintă interesul naţional sau că, cel puţin, nu susţin interese străine, disolutive pentru cultura, identitatea şi credinţa poporului român? De ce oare nu se consideră important faptul că marea parte a mass-media este controlată din străinătate, că derizoriul, falsul şi depravarea guvernează, prin ea, minţile şi conştiinţele oamenilor?

Desigur, televiziunile afirmă că difuzează ceea ce publicul cere – iar publicul afirmă că se uită la ceea ce televiziunile transmit. Însă televiziunile ştiu foarte bine că populaţia poate fi educată prin programe TV, iar scuza că transmit „ce cere publicul” este falsă, pentru că televiziunile sunt cele care stabilesc primele conţinutul şi calitatea programelor, și numai în pasul al doilea publicul ia contact cu acestea.

Promovarea superficialității şi a imoralității

O altă zonă de acţiune a demoralizării este cultura de massă. Prin diferite fundaţii, organizaţii şi burse sunt promovați artişti obscuri, spectacole triviale, trupe şi stiluri de muzică ce încurajează desfrâul, superficialitatea şi imoralitatea, filme homosexualiste, piese de teatru şi picturi iraţionale – şi, în general, tot ceea ce ar promova în rândul tineretului goana după bani, sex şi insubordonarea faţă de valori, tradiţii şi autoritate.

Schuman arată că aceste transformari sociale nu sunt secrete sau invizibile – ci, dimpotrivă, sunt legitime, democratice, la vedere. Cine ar putea susţine că programele de educaţie sexuală din şcoli sunt canalele de demoralizare a tineretului, ce acţionează prin educaţie şi ar trebui interzise? Aceste acuze nu pot fi demonstrate din punct de vedere legal în instanţă – pentru că educaţia sexuală este chiar legală, fiind susţinută de U.E şi O.N.U. Cine ar putea aduce dovezi legale că televiziunea reeducă minţile telespectatorilor şi că ar trebui luate măsuri? Nu se pot aduce nici un fel de acuzaţii, pentru că activitatea televiziunilor chiar este legală, şi legea nu stabileşte ce este şi ce nu este program cu caracter subversiv.

Deci subminarea României prin diferite canale şi mijloace se petrece chiar sub ochii noştri, pentru că este legală, şi nimeni nu poate să o conteste, din moment ce legislaţia românească şi cea europeană protejeaza aceste procese şi „drepturi”.

(va urma)

Dan Alexandru

Articol publicat în numărul 66 (Iunie 2014) al revistei Familia Ortodoxă.

--------------------------------------------
[1] Mai multe informaţii privind profilul psihologic al poporului român conţine studiul „Schimbarea poporului român din ultimul secol, de la spiritul de turmă la complexul inferiorităţii”, realizat de specialiştii de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj (http://activenews.ro/studiu-schimbarea-poporului-roman-din-ultimul-secol-de-la-spiritul-de-turma-la-complexul-inferioritatii_1830528.html).

[2] Silviu Brucan spunea în 1990 că „pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani” – adică românii vor trebui reeducaţi în 20 de ani. Oare s-a confirmat „profeţia” lui Brucan?

joi, 24 iulie 2014

Mușchi sau mucegai?

Prioritate de Dreapta


Iulian Capsali, pe Facebook:

Mușchi sau mucegai?

Stiti care este problema cu patriotii care aplauda asemenea iesiri stranii? Ca niciodata nu o sa puna mana pe o arma sa-si apere tara; vor fi primii care isi vor pune familiile la adapost si se vor căra din Romania urgent. Pentru ca ideologii sunt orbiti de pasiune si de propriul construct, nu raționează. In cazul unui conflict acut in zona, nu o sa se arunce nucleare peste superputerile combatante, ci peste cei din apropiere, ca masura de "atentionare". Este motivul pentru care Ceaușescu a ales sa aiba RELATII bune cu SUA, desi faceam parte din Tratatul de la Varsovia. Pentru ca a pus mana pe documente si s-a gandit că e important ca poporul sa supraviețuiască, el fiind un om simplu si instinctiv. In plus, atunci, Romania avea, asa cum era, o armata. Câteva milioane de barbati cu AKM-uri in mana nu sunt chiar de colo; te gandesti inainte sa intri in acea tara ca vei avea cu siguranță pierderi destul de mari. Acum Romania NU mai are armata națională, cum are Polonia de pilda, ci o mana de profesioniști care pot fi duși acolo unde o cer interesele coaliției.
Vae victis...

http://www.ziuanews.ro/politica/basescu-forteaza-starea-de-razboi-127908

marți, 22 iulie 2014

De cine să te fereşti ca să te păzeşti?

Prioritate de Dreapta


Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):
În acest moment înălţător şi mai mult decât caraghios în care ciobanul (Hajdinjak, şeful E.On România) cere el însuşi ca oile să fie doar tunse şi nu jupuite direct, a intervenit în ecuaţie şi preşedintele Putin cu tăieri ale gazelor pentru Ucraina şi cu avertizări către ţările importatoare de gaze ruseşti, printre care şi România, privind pericolele pentru aprovizionarea cu gaze ruseşti în cazul în care nu se reglementează în mod rezonabil problema datoriei ucrainene pentru gazele ruseşti (citeşte, mai degrabă, în cazul în care Occidentul forţează nota şi nu ia în considerare interesele ruseşti). Pericolele cu pricina nu prea există, pentru că, vorbind serios şi realist, dependenţa masivă a UE de gazele ruseşti va face ca interesele ruseşti să fie luate până la urmă în considerare.
Astfel că situaţia României, care tocmai în condiţiile menţionatei dependenţe a UE a ajuns caraghioasă, va fi mereu mai caraghioasă în anii ce vin. Zăcămintele convenţionale cunoscute din România ar urma să se epuizeze în 10-15 ani. Deci, în principiu, România ar putea rămâne dependentă de gazele ruseşti între puţin şi derizoriu. Dar OMV, primind deja drept de export, ar putea de la anul, odată cu inaugurarea conductei de gaze spre Vest să îndrepte gazele româneşti de pildă spre Austria, pentru a micşora dependenţa acestei ţări de gazele ruseşti. Şi, prin consecinţă, consumatorii din România ar putea fi nevoiţi să importe gaze din Rusia într-o proporţie crescândă, mai ales că şi celălalt producător de gaze, Romgaz, ar putea proceda la fel ca OMV, odată cu privatizarea sa (cel mai probabil către străini). Exploatările de gaze off shore din Marea Neagră (de către OMV şi Exxon), ca şi cele de şist (de către Chevron), în lipsa oricărei obligaţii privind destinaţia spre piaţa internă, ar putea avea acelaşi impact. Deci, în mod absolut caraghios, dependenţa consumatorilor din România de gazele ruseşti s-ar putea chiar adânci în ciuda creşterii exploatărilor de gaze româneşti, care, în loc să diminueze dependenţa României de gazele ruseşti, o vor reduce pe a altora! Iar cât priveşte preţul, acesta nu va fi legat de costul exploatării din România, ci de preţul la care economia dominantă din UE, respectiv Germania, se va aproviziona de la principalul furnizor, adică Rusia. Chiar şi acum, când Romania nu mai importă gaze din Rusia, preţul la care obligă aşa-zisa liberalizare impusă de la Bruxelles este cel al importurilor de gaze din Rusia!
Ce să înţelegi din toate acestea? Că, pur şi simplu, cum o dai tot prost iese! Dacă n-ai avea resurse, atunci măcar ai şti o treabă: ai fi total dependent de Rusia. Dacă ai resurse, nicidecum nu-i mai bine! Îţi ia Occidentul resursele – desigur ca să ţi le protejeze de Rusia! – şi îţi dă şi ţie ceva când vrea, cât vrea şi dacă vrea! Oricum, în privinţa preţului pentru consumator, acesta este acelaşi, indiferent dacă te aprovizionezi din Rusia sau din resursele lăsate ţie de Dumnezeu (dar exploatate de companiile occidentale, desigur, repetăm, spre a le feri de Rusia)!

vineri, 18 iulie 2014

Kievul nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa. False flagul se fâsâie.

Prioritate de Dreapta


Un controlor de zbor spaniol (?!) de la aeroportul Borispol din Kiev face afirmaţii relevante pe Twitter (@spainbuca) despre incidentul în care "s-a prăbuşit" în Ucraina avionul de pasageri aparţinând companiei aeriene Malaysia Airlines. I-a fost deviat cursul, spre zona controlată de separatişti (pretextul: "o furtună în Crimeea"). Cu câteva zile mai înainte, "guvernul de la Kiev" a închis spaţiul aerian de deasupra teritoriului controlat de separatişti. Atunci, de ce a zburat pe acolo acel avion ?

"Atenţie ! Kievul are acum ceea ce şi-a dorit; Turnul de control din Kiev, preluat de militari (imediat după incident); Kievul are ceea ce şi-a dorit, cum am mai spus în primele twittere, Kievul este răspunzător - conform canalului TV Russia Today; Un accident nu tocmai normal, suntem ameninţaţi "de către ei", tot aici în turnul de control din Kiev; Ne pot lua în orice moment telefoanele mobile şi alte chestii; Înainte de a-mi lua telefonul sau a-mi sparge capul, o repet: a fost doborât de către Kiev !; Ce caută (alţi) străini împreună cu ucrainenii în turnul de control ? Adună toate informaţiile; Avionul B777 a fost escortat de două avioane de vânătoare (ucrainene) până mai înainte cu două minute de dispariţia de pe radar; Doar ce-a dispărut avionul B(oeing)777 Malaysia Airlines şi autorităţile militare ucrainene ne-au informat că a fost doborât. Cum de au ştiut ?; La şapte minute după [dispariţia avionului] a fost notificată doborârea, apoi turnul de control a fost preluat de personal din afară ("străin"), încă mai sunt aici; Militarii de aici recunosc că s-ar putea să fi fost anumite ordine executate de către armată, şi nu pro-ruşii; Militarii confirmă că Ucraina poartă răspunderea, dar nu se ştie cine a dat ordinul; Am mai spus-o acum câteva zile, militarii Kievului vroiau să se răscoale împotriva actualului preşedinte, aici poate fi explicaţia, o fi fost ordin de la Timoşenko; Raportul indică de unde a venit racheta, şi specifică faptul că nu din teritoriul controlat de miliţiile separatiste; Radarele militare înregistrează racheta trasă asupra unui avion, cele civile, nu; Conducerea militară ucraineană nu a dat acest ordin, cineva a intervenit în lanţul de comandă cu un ordin fals; Pentru cine nu ştie, sunt trupe sub comanda ministerului apărării şi trupe sub comanda ministerului de interne; Cei de sub comanda ministerului de interne ştiu tot timpul tot ce mişcă; Militarii de aici, de la turnul de control, confirmă că este vorba despre o rachetă a armatei ucrainene; Modul în care a fost imediat preluat turnul de control, şi de unii care ştiau tot, ne face să credem că ei au făcut-o; Feţele militarilor care au spus după aceea "ce-aţi făcut ?" nu lasă loc la vreo îndoială; Debandada este atât de mare, încât primii militari care au sosit însoţiti de străini ne-au cerut să susţinem versiunea lor; Le-am răspuns "aceste radare nu înregistrează lansările de rachete, ci doar cele militare".

Spanish Air Controller @ Kiev Borispol Airport: Ukraine Military Shot Down Boeing MH#17

 - link


Translated from Spanish by Luis Lopez
Source: Tweets by Spanish Air Controller - @spainbuca

10:21 – 17 de jul. de 2014 Autoridades de kiev, intentan hacer que pueda parecer un ataque de los pro-rusos

“Kiev Authorities, trying to make looks like an attack by pro-Russian”

10:24 – 17 de jul. de 2014 Ojo! Que puede ser un derribo B777 Malaysia Airlines en ukraine, 280 pasajeros

“warning! It can be a downing, Malaysia Airlines B777 in ukraine, 280 passengers”

10:25 – 17 de jul. de 2014 Cuidado! Kiev tiene lo que buscaba

“Warning! Kiev have what they wanted”

10:25 – 17 de jul. de 2014 Vuelven a tomar la torre de control en Kiev

“[Miitary] has taken control of ATC in Kiev”

10:27 – 17 de jul. de 2014 El avión B777 de Malaysia Airlines desapareció del radar, no hubo comunicación de ninguna anomalia, confirmado

“The Malaysia Airlines B777 plane disappeared from the radar, there was no communication of any anomaly, confirmed”

10:30 – 17 de jul. de 2014 Avión derribado, derribados, derribado no accidente

“Plane shot down, shot down, shot down, no accident”

10:31 – 17 de jul. de 2014 Kiev, tiene lo que buscaba, lo dije en los primeros tw, kiev es responsable @ActualidadRT

“Kiev have what they wanted, I said in the first tw [Tweets], Kiev is responsible @ ActualidadRT”

10:35 – 17 de jul. de 2014 Un accidente muy normal no es, no están amenazando en la misma torre del aeropuerto de kiev,

“An accident that is not quite normal, they are threatening us in the same tower of Kiev airport”

10:35 – 17 de jul. de 2014 Nos van a quitar, nuestros tlf y demás de un momento a otro

“they will take from our phones and others stuff at any moment”

10:38 – 17 de jul. de 2014 Antes de que me quiten el tlf o me rompan la cabeza, derribado por Kiev

“Before They remove my phone or they break my head, shot down by Kiev”

11:12 – 17 de jul. de 2014 Nosotros tenemos la confirmación. Avión derribado, la autoridad de kiev, ya tiene la información, derribado, estamos tranquilos ahora

“We have confirmation. Plane downed, Kiev authorities already have the information, downed, we are calm now”

11:13 – 17 de jul. de 2014 Que hace personal extranjero con autoridades de kiev en la torre? Recopilando toda la información

“What are doing foreigners with kiev authorities in the tower? Gathering all the information”

11:15 – 17 de jul. de 2014 Cuando sea posible sigo escribiendo

“When possible I´ll keep writing”

11:48 – 17 de jul. de 2014 El avión B 777 voló escoltado por 2 cazas de ukraine hasta minutos antes, de desaparecer de los radares,

The B777 plane flew escorted by Ukraine jet fighter until 2 minutes before disappearing from the radar,

11:54 – 17 de jul. de 2014 Sí las autoridades de kiev, quieren decir la verdad, esta recogido 2 cazas volaron muy cerca minutos antes , no lo derribo un caza

“If kiev authorities want to tell the truth, It´s gathered, 2 jet fighters flew very close minutes before, wasn’t downed by a fighter”

12:00 – 17 de jul. de 2014 Nada más desaparecer el avión B 777 de Malaysia Airlines la autoridad militar de kiev nos informo del derribo, como lo sabían?

“Malaysia Airlines B777 plane just disappeared and Kiev military authority informed us of the downing, How they knew?”

12:00 – 17 de jul. de 2014 A los 7:00 minutos se notificó el derribo, más tarde se tomó la torre nuestra con personal extranjero q siguen aquí

“7:00 minutes after [plane dissapeared], the downing was notified, later our tower was taken with foreigner staff, they still here ”

12:01 – 17 de jul. de 2014 En los radares esta todo recogido, para los incrédulos, derribado por kiev, aquí lo sabemos y control aéreo militar también

“all this is gathered in radars, to the unbelieving, shot down by kiev, here we know it and military air traffic control also”

13:15 – 17 de jul. de 2014 Aquí los mandos militares manejan y admiten que militares a otras órdenes, pudieron ser, pero no, los pro-rusos

“Here the military commanders manage and support it could be military following other orders , but no, the pro-Russian”

13:29 – 17 de jul. de 2014 El ministro del interior si conocía que, hacían los cazas en la zona, el ministro de defensa no, .

“Interior Minister knew what the fighters were doing in the area, the defense minister didn’t.”

13:31 – 17 de jul. de 2014 Militares confirman que fue ukraine, pero se sigue sin saber de donde vino la orden

“Military confirm It was Ukraine, but still does not know where the order came from”

13:36 – 17 de jul. de 2014 Hace dias lo dije aquí, militares de kiev querían alzarse contra el actual presidente, esto puede ser una forma, a las órdenes de timoshenko

“Days ago I said here, kiev military wanted to rise against the current president, this may be a way, ordered by timoshenko [following timishenko orders]”

13:38 – 17 de jul. de 2014 Los cazas volaron cerca del 777, hasta 3 minutos antes de desaparecer de los radares, solo 3 minutos

“The fighters flew close to 777, up to 3 minutes before disappearing from the radar, just 3 minutes”

13:43 – 17 de jul. de 2014 Se cierra el espacio aéreo

“Airspace closed”

13:45 – 17 de jul. de 2014 Se cierra el espacio aéreo, por miedo a más derribos

“Airspace is closed, more downings feared”

15:17 – 17 de jul. de 2014 Control militar entrega ahora mismo de forma oficial que el avión fue derribado por misil

“military control now officially [say] the plane was shot down by missile”

15:23 – 17 de jul. de 2014 El informe oficial firmado por las autoridades militares de control de kiev ya lo tiene el gobierno,,,, , derribado

“Government has the official report signed by the control military authorities in Kiev,,,, [plane] shot down”

15:26 – 17 de jul. de 2014 En el informe se indica de donde abría salido el misil, y se especifica que no proviene de las autodefensa en las zonas rebeldes

“The report indicates where the missile had come out [from], and specified is not from the selfdefence in rebel areas”

15:34 – 17 de jul. de 2014Los radares militares si recogieron los datos del misil lanzado al avión, los radares civiles no

“Military radar collected data from missile fired to the plane, civilian radars didn’t”

15:36 – 17 de jul. de 2014 Los altos mandos militares no ordenaron el lanzamiento del misil, ,,alguien se le fue la mano en nombre de ukraine

“military high command did not gave the order to fire the missile, someone screw it ine the name of ukraine”

15:38 – 17 de jul. de 2014 Para el que no lo sepa, digamos así, hay militares a las órdenes del ministro de defensa y militares a las órdenes del ministro del interior

“For those who do not know, Let’s say, there are military under the orders of the defense minister and military under the orders of Interior Minister”

15:38 – 17 de jul. de 2014 Los militares a las órdenes del ministro del interior conocían en cada momento lo que sucedió, .

“The military under the orders of Interior Minister knew what happened all the time .”

16:06 – 17 de jul. de 2014 Mandos militares aquí (ATC) torre de control, confirman que el misil es del ejercito de ukraine,

“Military commanders here (ATC) control tower, confirm that the missile is from the ukranian army,”

16:07 – 17 de jul. de 2014 Mandos militares que si lo sabían y otros mandos que no,

“military commanders that knew it and others didn´t ,”

16:08 – 17 de jul. de 2014 290 personas inocentes muertas, . Por una guerra inútil, donde el patriotismo se compra con dinero

“290 dead innocent people. What a useless war, where patriotism is bought with money”

16:09 – 17 de jul. de 2014 La forma de tomar la torre de control minutos después sabiendo todo los detalles, rápido nos hizo pensar que habían sido ellos

“Thw way the control tower was taken minutes after & knowing all the details, made ​​us think that they [made it]”

16:10 – 17 de jul. de 2014 La cara de los militares que llegaron más tarde diciendo pero que habéis echo, no dejo dudas

“The face of the soldiers who came later saying [what you just did], no chance for doubts”

16:12 – 17 de jul. de 2014 Es tal la decadencia que los militares acompañados de extranjeros que llegaron primero nos llegaron a pedir que dijéramos su versión

“Such is the decline that military who came first accompanied by foreigners came to us asking us to tell their version”

16:13 – 17 de jul. de 2014 Nuestra respuesta, fue, estos radares no recogen el lanzamiento de misiles, los militares si, ya no quedaban dudas

“Our response was, these radars do not collect the launching of missiles, the military ones does, there were no doubts”


Emerging Evidence Points to #MH17 Being a Ukrainian False Flag

- link

Translated by Gleb Bazov
Combined Sources


July 16, 2014 – “Proof of Rebel Responsibility” Video 

Faked & Uploaded 1 Day Earlier

Video Originally Created: July 16, 2014, 19:10:24

Vide Re-Uploaded: July 18, 2014 00:09:00


Original Source: Gmorder LiveJournal

The Shooting-Down of Boeing Was Planned By Ukies

Video: “Intercepts” Between Militia Commanders Manufactured by Ukrainians







 
On the video you can see a mix-up in timings, so people started digging, and voila – here is the first video (identical to the video now being offered as proof of the involvement of Militia): RGHost Download At 1:09 the time of 17:32 froze Looks like SBU [Ukrainian Security Service] operatives were in a hurry.
 
However, that is not all of it, by far.

Let’s look at the creation date of the video: 2014-07-16 19:10:24
 
The creation date cannot be changed in any manner, other than by re-uploading the video at a future date.

Let’s look at the re-upload date: 2014-07-18 00:09:00

Adding or subtracting the suggested 14 hour or 4 hour difference due to, respectively, California or UTC local time, from either of the timings does not fix the problem.

If this is not proof, then I have no idea what would count as proof.
 
FOR THE SCREEN SHOT OF THE VIDEO CREATION DATE, GO HERE: Gmorder LiveJournal


July 16, 2014 – CNN Claims Storm Diverted MH17’s Course, But Shown To Be False 
 


July 16, 2014 – The Timing of News Indicates a False-Flag Operation by Ukraine

Original Source: Anatolii Sharii FaceBook - via Valentina Lisitsa (@ValLisitsa)
 
LATEST NEWS:

17:49 – A Source: A passanger aircraft was shot down in the Donetsk region
 
17:26 – Ukrainian SNBO [National Security Council] claims that the rebels have equipment that can shoot down planes at high elevations

17:23 – UEFA split Russian and Ukrainian soccer clubs in European Cups.
 
17:12 – Poroshenko is chairing a meeting of Ukrainian SNBO.
 


11 comentarii :

Riddick spunea...
http://en.wikipedia.org/wiki/False_flag
Riddick spunea...

UPDATED (REALTIME) – Part II: Evidence Continues to Emerge ‪#‎MH17‬ Is a False Flag Operation

http://slavyangrad.wordpress.com/2014/07/18/breaking-part-ii-evidence-continues-to-emerge-mh17-is-a-false-flag-operation/


Se încearcă inducerea în eroare - în video este un AN-26, cu aripa-sus (fuselajul este luminat sub aripă), şi aproape dreaptă. Nu în V deschis, şi joasă (ca la Boeing 777). Separatiştii au lovit un An-26 (militar, cargo) tot cam pe atunci, şi s-au folosit afirmaţiile lui Strelkov cu AN-26 ca pentru MH17 ("eroare de identificare a ţintei").

https://slavyangrad.files.wordpress.com/2014/07/comparison.jpg?w=600

Riddick spunea...

HotNews propagă dezinformări:


LIVE TEXT Catastrofa aeriana din Ucraina: A doua cutie neagra, gasita de echipele de salvatori. Serviciile secrete ucrainene au dat publicitatii un videoclip care arata ca avionul ar fi fost doborat de speratisti pro-rusi

http://www.hotnews.ro/stiri-international-17697905-live-text-catastrofa-aeriana-din-ucraina-doua-cutie-neagra-gasita-echipele-salvatori-serviciile-secrete-ucrainene-dat-publicitatii-videoclip-care-arata-avionul-fost-doborat-speratisti-pro-rusi.htm


VIDEO Serviciul ucrainean de securitate da publicitatii interceptari telefonice in care separatistii recunosc ca au doborat un avion civil

http://www.hotnews.ro/stiri-international-17695397-video-serviciul-ucrainean-securitate-publicitatii-interceptari-telefonice-care-separatistii-recunosc-doborat-avion-civil.htm


La putin timp dupa prabusirea aeronavei Boeing, liderul separatist pro-rus Igor Girkin, alias Strelkov, a afirmat ca rebelii au doborat un avion AN-26

http://www.hotnews.ro/stiri-international-17693962-putin-timp-dupa-prabusirea-aeronavei-boeing-liderul-separatist-pro-rus-igor-girkin-alias-strelkov-afirmat-rebelii-doborat-avion-26.htm

Riddick spunea...

Acum m-am prins: au trimis acel AN-26 LA SACRIFICIU, ca să se suprapună doborârea lui cu cea a zborului MH17, şi cea de-a doua să fie atribuită separatiştilor.

Riddick spunea...

Contul Twitter al spaniolului care a facut dezvăluirile NU MAI EXISTĂ:

https://twitter.com/spainbuca

Sorry, that page doesn’t exist!

Thanks for noticing—we're going to fix it up and have things back to normal soon.

În Google cache:

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache%3AdSmHTIbJ9qkJ%3Ahttps%3A%2F%2Ftwitter.com%2Fspainbuca+&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro

Riddick spunea...

✈ Carlos.
@spainbuca

PARA VER HAY QUE MIRAR. ✈ desde una posición privilegiada, ATC (Air Traffic Control) Borispol, Міжнародний аеропорт Бориспіль (ae.infcarlos@yahoo.com.ua)
Kiev. Ukraine

Joined August 2010

Anonim spunea...
As putea sa fac pariu ca,peste 2-3 saptamini, va aparea o carte ce ne va dezvalui multe secrete privind aceasta crima si autorii ei adevarati !
Cam atit a durat si pina la aparitia acelei carti care prezenta din alte unghiuri ce s-a petrecut la 11 sept.
Sa asteptam , deci !

Riddick spunea...

9/11 încă ar mai fi plauzibil măcar parţial, eu am dubii cu Clădirea nr.7 (Building Seven) şi cu Pentagonul ("n-avea" protecţie antiaeriană ? la momentul când SE ŞTIA ca avionul este deturnat).

Riddick spunea...

http://slavyangrad.wordpress.com/2014/07/18/breaking-part-ii-evidence-continues-to-emerge-mh17-is-a-false-flag-operation/

#15 – Dissecting the Fake Intercept Disseminated by SBU (Ukrainian Security Service)

Note: Half of the Post Translated; The Remaining Half is Speculative
Complete Original of the Post (in Russian) Can Be Found at Eugene-DF LiveJournal

In the disseminated intercept, the place from which the missile was allegedly launched is clearly indicated: the checkpoint at the settlement of Chernukhino.

Pay close attention at the Alleged Map of the MH17 Catastrophe.

As you can see, the distance from the point of launch to the point of the fall is 37 kilometres. At the same time, the elevation of the plane was 10-11 kilometres. For the Russian BUK M2 this distance is, in fact, achievable (although with a very important caveat discussed below).

However, Ukraine does not, and cannot, have modern digital high-tech Anti-Aircraft systems in its arsenal. What it does have, at best, is the older version BUK M1. The system itself is not too bad, and could even fit the stated distance. Except for the caveat that was mentioned.

The thing is that most short to medium range Anti-Aircraft systems work extremely poorly in a “pursuit” mode. There are a number of reasons for this, and I do not intend to belabor the point, but you can take it as an axiom that when the launch is made in “pursuit” of the target, the maximum distance of the launch that successfully hits the target is at least half of the advertised maximum distance (in reality, it even worse, but let’s leave aside the sad part). Accordingly, the real distance of a “pursuit” launch for BUK M1 is 16 kilometres. What’s more, the last 3 kilometres are purely “God willing” and “without guarantees.”

And, so, we have the background. Let’s see how the picture unfolds: [...]

Riddick spunea...
[...]

The launch is alleged to have been made from Chernukhino. The maximum distance of the launch is 16 kilometres. The aircraft fell between Snezhnoye and Torez. That’s 37 kilometres, which is 20 kilometres more than the maximum possible point at which the plain could have been hit. You know, even a plane with turned-off engines can’t glide like that. But the trouble is that the aircraft was not whole.

According to the pattern of the spread of fuselage fragments and bodies, the plane was ruptured practically with the first shot. Here it must be mentioned that the high-explosive/fragmentation warhead of the rocket has a mass of approximately 50 kilograms (by the way, Ukrainians have an outdated modification, which is only 40 kilograms).

Overall, that’s not too little; however, it must be understood that it detonates not when it sticks into an airplane, but when it is still at a certain, and fairly significant distance. Moreover, the main strike factor is not the blast wave, but far more significantly – the stream of fragments. These fragments are previously prepared rods (and in the earlier versions – little cubes, if I recall correctly). And yes, for a jet fighter, that, in itself, is more than sufficient.

However, here we are dealing with a huge airliner. Yes, one rocket will rip the casing, cause depressurization, and will kill a lot of passengers. But it will not break up the airliner into pieces. Given certain conditions, the pilots may even be able to land it. And, in fact, there have been precedents (to be provided in future posts). For example – the very same An-28, which is alleged to have been the first victim of a BUK system; even though it was done for, but the crew was able to successfully catapult out. Which, in some way, symbolizes. An An-28, by the way, is far smaller than a Boeing.

Nevertheless, this has relation to the next part of our analysis. For now, let’s accept as a fact the break-up of the aircraft in the air, at a significant height (which is, in essence, what was observed. Allow me to remind you: “fragments spread over a radius of 15 kilometres.” The key here is that this means the following: the aircraft (or, more precisely, the core of the aircraft) fell literally at the point where the rocket impacted it. Clarifying: as soon as the aircraft turned into a host of fragments of different mass, the separation of these fragments began due to air resistance and the difference in inertia. The densest fragment flew a further 3-6 kilometres, falling more and more steeply. The lightest – spread out and, due to gliding and air currents, fell somewhere within a 10 kilometre radius. The medium ones (primarily pieces of casing with high sail-effect and the victims’ bodies) – fell almost vertically.

In other words, the rocket caught up to the plane no closer than 25 kilometres away from Chernukhino. Which is absolutely impossible for a BUK system.

By the way, we can’t overlook the fact that, at maximum distances, BUK can be used only provided there is support from an external radar installation for location and guiding purposes. In other words, even if a rockets flies far, BUK’s mobile radar does not cover its entire distance.

Accordingly, if SBU’s video above is not fake, then, to our surprise, we discover that it was literally impossible for the aircraft to be shot down by the rebel’s BUK. By the way, what exactly this BUK was doing in Chernukhino with the Cossacks is pretty much inexplicable. It is 60 kilometres whether you go to Donetsk or to Lugansk from there, and this BUK would be unable to protect the skies over either of the key cities. Nor are there any hostilities in the area. It’s also strange for the Militia to expect enemy planes there – it’s not like the pilots are their own enemies to make such detours over the enemy’s territory, is it? Well, all right. As I already stated, let’s accept, for the moment, that the intercept is not fake.

[...]

Riddick spunea...

[...]


And that is what is so strange here: SBU literally offers evidence that proves that that the Militia had no part in the shooting down of the Boeing! The fact that they blame themselves in the recording is quite understandable. Unlike the fascists, they have a conscience, which takes its toll until you are sure it was not you who did it.

Ok. But somebody did, in fact, shoot down the plane?

Of course it was shot down. And here we have another question: what if this recording is a falsification through and through? Then it had to have been prepared somehow? And then disseminated?

That’s when smoke starts to clear, and mirrors – to break.

That’s the problem with tricks.