Prioritate de Dreapta
Articol de Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):
Caii
verzi proiectaţi pe pereţi, în ochii unora, de creşterea economică
neaşteptată din 2013 (pe care o consider fie falsă, fie periculoasă)
mi-a adus aminte de o radiografie a crizei economice din România făcută,
anul trecut, de doi reputaţi profesori de la ASE, domnii Altăr şi
Armeanu. Coborând în profunzime la nivelul factorilor de producţie şi
nerămânând la suprafaţă la nivelul semnelor exterioare precum creşterea
economică, inflaţia sau cursul de schimb, analiza merita să ajungă în
atenţia îndeosebi a experţilor de la FMI şi a celor de la BNR care au
conceput programul de înfruntare a crizei. Deşi cu totul inutil! Pentru
că aceştia sunt şi ei tobă de carte, dar obiectivul lor, de altfel
atins, a fost nu cumva revenirea economiei, ci, într-o primă fază să-i
zicem macroeconomică, ajutorarea băncilor străine pe seama unor
nevinovaţi (salariaţi, pensionari, contribuabili), iar, într-o a doua
fază, să-i zicem microeconomică, eliminarea brumei de economie
românească din România prin ţintite privatizări şi prin aşa-numita
liberalizare, de fapt o banală dar dramatică creştere, a preţurilor în
energie.
Concluzia
profesorilor Altăr şi Armeanu era că, de acum încolo – se înţelege
implicit după derularea acestui program, România nu mai are capacitate
de creştere economică decât în cadrul unui nou model economic.
Potenţialul de creştere economică al României a scăzut de la 5-6 % la
1-2 % anual, pentru că s-au epuizat posibilităţile de creştere
cantitativă, rămânând doar cele de ordin calitativ, pe care nimeni nici
măcar nu se gândeşte să le valorifice. Această apreciere cu caracter
general este extrem de corectă. Şi de împărtăşit integral! Nu am
îndrituirea ştiinţifică de a polemiza cu cei doi profesori. Am însă o
întrebare, rezultând probabil din capacitatea mea mai slabă de a
surprinde lucrurile în profunzime: de fapt ce are (sau nu are) actualul
model economic că nu permite obţinerea de creştere economică ridicată
şi, implicit, ce ar trebui să fie concret un nou model care să permită
obţinerea acesteia (desigur, nu o creştere economică falsă, ci una cu
impact asupra nivelului de trai)?
Dacă
am înţeles eu bine, cei doi profesori s-au reţinut în a vorbi de un
model economic actual, spunând că, după ce în creşterea economică
2000-2008 a fost epuizată contribuţia factorilor cantitativi de
creştere, România se află în tranziţie către un model nedefinit, încă
mergând practic în spaţiul economic fără hărţi şi instrumente de bord!
Deduc însă din descriere că, oricum, reaşezarea actuală către un model
nedefinit se face pe articulaţia unei economii cu valoare adăugată slabă
şi că un nou model ar trebui să fie unul cu valoare adăugată înaltă
(sau, mă rog, cel puţin mai ridicată decât acum). De ce însă acum există
o valoare adăugată slabă n-am înţeles de la cei doi profesori, căci,
evident, nu totul poate fi pus pe seama politicii de austeritate asupra
căreia insistă cei doi profesori. Nu de alta, dar dacă nu ştim precis de
ce, nu văd cum am putea construi – redefinind, tăind sau adăugând – un
model economic nou, mai bun. (va urma)
