Discursul lui Václav Klaus, "Is There Any Reason to Celebrate Our First 10 Years in the EU?" ("Există vreun motiv pentru a sărbători primii noştri 10 ani în UE ?"), Budapesta, Danube Institute, 5 mai 2014:
Multe mulțumiri pentru invitație. Aproape că nu-mi amintesc când am vorbit ultima dată aici, la Budapesta, în nume personal, nu într-o vizită oficială de stat.
Aceasta poate fi parțial o problemă personală, pentru că am intrat în politică în momentul disputei cehoslovaco-ungare privind proiectul barajului de pe Dunăre, de la Gabčíkovo-Nagymaros, și am îndrăznit să-l interpretez ca fiind unul dintre conflictele dintre ideologia verde și gândirea rațională, ceea ce nu a fost foarte popular în Ungaria în acel moment. În afară de aceasta, a fost întotdeauna un fel de concurență între conceptele cehe şi ungare ale transformării postcomuniste - și împreună cu aceasta - o lipsă reciprocă de înțelegere privind abordările noastre specifice.
Poate fi, de asemenea, ceva non-personal, fiindcă cehii au fost mereu - din motive lesne de înțeles - de partea slovacilor în toate tipurile de conflicte slovaco-ungare și fiindcă cehii au privit cu îndoieli și rezerve evidente încercările ungare de a reînvia dezbaterea veche de aproape un secol asupra tratatului de la Trianon. Întotdeauna am avut o viziune diferită. Şi a existat, de asemenea, o rivalitate naturală între Republica Cehă și Ungaria cu privire la rolul și poziția lor în politica din Europa Centrală.
Pe de altă parte, am avut opinii similare cu privire la Europa și la procesul de integrare europeană. Când am fost aici în vizită de stat de final de mandat în decembrie 2012, discuțiile mele cu liderii politici ungari mi-au arătat destul de convingător că opiniile noastre cu privire la UE sunt foarte apropiate.
Nu știu cum a sărbătorit Ungaria cu câteva zile în urmă împlinirea a 10 ani de la obţinerea statutului de membru al UE, și sper să obțin unele informații în timpul vizitei mele de aici, însă în Republica Cehă nu au fost sărbătoriri. Cu excepția elitei politice actuale, care încearcă cu vehemență să se diferențieze de conducerea politică anterioară, de fostul președinte și de fostul guvern de centru-dreapta, sprijinul pentru UE este la cel mai scăzut nivel avut vreodată. Nu am găsit o motivație pentru vreo sărbătorire. Lipsește o analiză serioasă și declarațiile propagandistice sunt lipsite de sens. Nu ne așteptăm, totuși, ca fie chiar și o analiză cost-beneficiu serioasă, imparțială, neutră politic să ne dea un rezultat favorabil al impactului aderării noastre la UE. O astfel de analiză este din punct de vedere tehnic și metodologic foarte complicată, din cauza caracterului său multidimensional. Calitatea de membru al UE nu a fost, de asemenea, un experiment controlat. Noi nu am trăit într-un vid, toate celelalte lucruri n-au mers cum ar fi trebuit, condiția "ceteris paribus" nu a fost îndeplinită, etc.
În același timp, este destul de evident că
- nu am intrat într-o zonă sănătoasă, prosperă, cu o creştere economică rapidă, și că
- nu am intrat într-o entitate cu adevărat democratică.
De asemenea, se observă (și se poate documenta cu ușurință), că am primit - aproape în fiecare zi - noi și noi dovezi privind pierderea suveranității noastre. În primii 10 ani de la aderarea noastră la UE, a trebuit să acceptăm 3600 de directive europene și am fost obligați să adoptăm aproape 500 de noi acte normative ale UE.
Cu o disperare din ce în ce mai mare, asistăm la inversarea treptată a reformelor noastre liberale (care s-au făcut imediat după căderea comunismului, la începutul anilor '90), către o nouă formă de intervenționism guvernamental. În ciuda luptelor noastre de un relativ succes din urmă cu douăzeci de ani, împotriva tuturor versiunilor "celei de-a treia căi" - pentru că ne-am dorit să urmăm prima cale, capitalismul -, simțim acum că apartenența la UE ne aduce înapoi de la capitalism la o formă modernă de socialism european, la o nouă societate organizată administrativ.
Celor ca mine le-a fost frică de tot felul de drumuri alunecoase care duc către socialism. Aceasta îmi amintește de discursul meu ţinut la conferința internațională extrem de contestată despre reformele din țările comuniste, care a avut loc în februarie 1989 la Györ, și de surpriza din public, atunci când l-am citat pe Hayek și am cerut o soluție cu adevărat hayekiană. Am avut atunci senzația că visele despre socialism au fost foarte puternice acolo, chiar și printre reformatorii respectabili.
Trecutul nostru, o experiență suficient de îndelungată cu comunismul, ne ascute în mod inevitabil privirea atunci când observăm Uniunea Europeană de astăzi. I-am criticat în mod repetat pe politicienii europeni, pe intelectualii europeni și pe oamenii de afaceri europeni pentru că nu tratau suficient de serios problemele evidente legate de procesul curent de integrare europeană. Este foarte frustrant pentru mine că nimic nu s-a schimbat în mod semnificativ, chiar și atunci când eșecul acestui proiect a devenit atât de evident în ultimii doi ani.
Mă tem că vom continua să mărșăluim în aceeași fundătură ca înainte
- indiferent de datele economice în continuă deteriorare
- indiferent de prăbuşirea prestigiului și a poziției Europei în restul lumii,
- indiferent de adâncirea deficitului democratic cu care ne confruntăm,
- şi indiferent de creșterea de netăgăduit a frustrării locuitorilor din Europa, care sunt şi obiectele acestui experiment progresist și constructivist lipsit de orice modestie.
Substanța polemicilor mele cu acordurile europene actuale se bazează pe critica atât faţă de efectele negative ale ambițiilor de a centraliza din punct de vedere economic și de a unifica continentul european, cât și faţă de subestimarea consecințelor negative ale suprimării nedemocratice a statelor naționale în favoarea pan-guvernanței europene.
După patru decenii de comunism, atunci când nu eram liber și suverani, am vrut - la fel ca şi Ungaria - să fim o țară europeană normală într-un continent "normal" de țări libere, suverane și în mod firesc prietenoase. Situația noastră actuală este, fără îndoială, mult mai bună, trăim acum într-o țară numită liberă, dar în ciuda acestui fapt simțim constrângeri noi, non-neglijabile, asupra libertăţii noastre.
Acum ne-am pierdut din nou suveranitatea noastră - de data aceasta faţă de Bruxelles - iar dictatul corectitudinii politice și rolul puternic jucat de noile isme moderne, cum ar fi multiculturalismul, human-rightismul, ecologismul, homosexualismul, feminismul agresiv și genderismul, toate bazate pe vechile concepte, dar probabil ambalate diferit, ale colectivismului și suprimării libertăţii, au subminat și afectat negativ sentimentul de a fi liber.
Există şi o dimensiune economică importantă. Peste 80% din exporturile noastre merg spre UE, care nu este în niciun caz o zonă economică înfloritoare. Aceasta este o regiune care suferă o stagnare economică deja destul de lungă și o criză acută a datoriilor suverane. Chiar dacă ne-am păstra coroana cehă - într-un mod similar în care v-aţi păstra forintul ungar - nu ne vom putem desprinde de evoluțiile din restul Europei.
Stagnarea economică cu care se confruntă Europa nu este o inevitabilitate istorică. Este o problemă creată de om. Este un rezultat al unui sistem economic și social european ales în mod deliberat și dezvoltat timp de ani și de decenii, pe de o parte, și al aranjamentelor instituționale ale unei din ce în ce mai centraliste și mai nedemocratice Uniuni Europene, pe de altă parte. Ambele, și mai ales împreună, formează un obstacol de netrecut pentru orice eventuală evoluție pozitivă. Nu trecem printr-un un accident sau printr-o nenorocire. Este o problemă autoprovocată. Este un prejudiciu autoprovocat. Sute de mici detalii, la prima vedere nevinovate, au metamorfozat-o într-o problemă sistemică serioasă.
Este evident că economia europeană excesiv de reglementată, în plus constrânsă de o povară grea a cerințelor sociale și de mediu, care operează într-o atmosferă paternalistă a statului social, nu se poate dezvolta. Această povară este prea grea. Dacă Europa vrea să înceapă din nou creşterea, dacă Europa vrea să scape de frustrare și să-şi rezolve numeroasele sale probleme sociale descurajatoare, ea trebuie să întreprindă o transformare de anvergură a sistemului său economic și social. Aceasta este propunerea mea Nr.1.
Nu mai puțin important este faptul că centralizarea excesivă și nefirească, birocratizarea, armonizarea, standardizarea și unificarea continentului european au creat o defecţiune democratică profundă, din ce în ce mai vizibilă, nu doar un deficit democratic, cum este numit eufemistic. Rezultatul final al acestui fapt este că nu mai putem vorbi despre democrație în Europa. Am intrat într-o eră postdemocratică sau semidemocratică, una care a fost, desigur, un vis dintotdeauna al socialiștilor de toate culorile. Acest lucru poate deveni pe termen lung o problemă chiar mai mare decât stagnarea economică actuală. A o schimba - ceea ce înseamnă schimbarea conceptului de integrare europeană, a renunţa la evoluţiile post-Maastricht - este sarcina Nr.2.
În urmă cu patru luni, la 1 ianuarie 2014, arhitecții și exponenții UE planificau sărbătorirea primilor 15 ani de monedă comună, dar din câte știu evenimentul a trecut aproape neobservat. Euro, evident, nu a ajutat practic pe nimeni. Dimpotrivă, a adus noi probleme. A slăbit autodisciplina statelor individuale. A produs o rată de schimb care este prea uşoară pentru țările din nordul european și prea grea pentru cele din sudul european.
Uniunea monetară europeană nu este altceva decât o versiune extremă a unui sistem de curs de schimb fix. Ca economist, trebuie să arăt că toate regimurile de curs de schimb fix cunoscute în istorie au necesitat realinieri ale ratelor de schimb, mai devreme sau mai târziu. Eliminarea acestui puternic mecanism de ajustare - și care a funcţionat timp de secole -, a fost o încercare naivă de a opri istoria, ceva ce toţi constructiviştii, planificatorii centralişti, manipulatorii și dictatorii şi-au dorit dintotdeauna să realizeze. Fără succes.
Economiile țărilor din zona euro s-au departajat, nu a urmat o convergenţă, de la introducerea monedei euro. Convingerea eronată că economia europeană foarte eterogenă ar putea fi - într-o perioadă relativ scurtă de timp - omogenizată prin intermediul unificării monetare, face parte din categoria iluziilor. Europa poate fi făcută mai omogenă doar prin evoluție, nu prin revoluție, nu printr-un proiect politic.
Atunci când se discută problemele europene actuale, mi se pare greșit să se evidenţieze binecunoscutele puncte slabe ale fiecărei țări din UE. Aceste țări nu au creat problemele actuale. Aceste țări sunt victime ale sistemului monedei unice. Sistemul în sine este o problemă. Aceste țări au fost nevoite să funcționeze într-o lume - pentru ele - a parametrilor economici nepotriviţi și inadecvaţi. S-a dovedit a fi nesustenabil. Permițându-le acestor țări să părăsească zona euro - într-un mod organizat - ar însemna începutul călătoriei lor pe termen lung către un viitor economic sănătos. Aceasta este propunerea mea și sarcina noastră Nr.3.
Unii critici spun că a fost o greșeală crearea unei uniuni monetare ai cărei membri se bucură - în mod incorect, în opinia lor - de suveranitatea fiscală. Ei sunt, prin urmare, în favoarea unei uniuni fiscale veritabile, depline, și nu vor să audă că oamenii din Europa doresc să-și păstreze suveranitatea fiscală a națiunilor lor. Dacă am înțeles corect, aceasta este, de asemenea, şi poziția celor din Ungaria. Crearea unei uniuni fiscale în Europa nu ar trebui să fie sarcina noastră. Dimpotrivă. Sarcina noastră este de a garanta suveranitatea fiscală.
Chestiunea libertăţii în Europa capătă o nouă relevanță pe fondul evoluțiilor recente din Ucraina. Ne confruntăm cu o grosolană răstălmăcire a evenimentelor și cu o opresivă spălare a creierului. Unii din Europa (și din America) încearcă să utilizeze Ucraina pentru a reporni o ciocnire între Occident și Rusia. Ucraina, cu fragilitatea ei îndelungată, atât în domeniul politic cât și economic, a fost coborâtă la rolul de instrument.
A forța Ucraina să ia acum o decizie dacă țara să aparțină Vestului sau Estului este un mod sigur şi garantat de a o distruge. Am formulat la sfârșitul lunii februarie destul de ferm: "A oferi Ucrainei posibilitatea de a alege între Est și Vest înseamnă distrugerea sa ... Ar duce țara într-un conflict de nerezolvat care nu poate avea decât un final tragic" [1] Acest lucru este exact ceea ce vedem desfăşurându-se în fața ochilor noștri. Mass-media de sistem și politicienii folosesc eficientul Newspeak orwellian - încearcă să ne spună că ei intervin în Ucraina într-o încercare de a salva (sau de a introduce acolo) libertatea și democrația, în timp ce singurul mod de a salva sau de a introduce libertatea și democrația ar însemna sa fie lăsată Ucraina să-şi rezolve propriile probleme, fără intervenție străină. Atât din Vest cât și din Est.
Mă aștept ca cineva să îmi amintească acum de comportamentul Rusiei în Crimeea și să compare intervenția sovietică din Cehoslovacia, din august 1968, cu ceea ce s-a întâmplat în Crimeea în urmă cu câteva săptămâni. Nu ar fi corect. Recenta destabilizare politică violentă din Ucraina nu a fost o revoltă politică internă reală, ci o revoluție importată. Organizatorii săi au avut alte planuri și ambiții decât de a introduce acolo libertatea și democrația. Iată, din nou, inversarea de tip orwellian a cauzelor și consecințelor. La începutul lunii martie am formulat în felul următor: "Succesiunea de cauze și consecințe este evidentă - începutul a fost cu evenimentele din Maidanul Kievului, continuarea cu trupele ruseşti în Crimeea. Evenimentele parțiale nu ar trebui să fie scoase din context". [2]
Victimele rezultate sunt Ucraina și oamenii care trăiesc acolo. Ei n-au nevoie aşa ceva şi nici n-o merită, chiar dacă responsabilitatea politicienilor ucraineni de a nu fi reușit să rezolve problemele ucrainene care trenau de mai bine de două decenii de la căderea comunismului este enormă (și de neiertat).
Alte victime ale evenimentelor de azi sunt democrații europeni. Atmosfera de confruntare, pericol și teamă va fi utilizată rapid şi în mod abuziv pentru a accelera în continuare unificarea europeană și pentru a crea un superstat european centralizat, cu drepturi destul de limitate de manifestare pentru opiniile independente. Atmosfera de astăzi, creată în mod artificial, ne aduce mai aproape de "Brave New World" cea atât de strălucit descrisă în urmă cu 80 ani de Aldous Huxley. Noi, cehii, care am renunțat la versiunea comunistă a Brave New World acum 25 de ani, mai știm câte ceva. Ne temem că ne apropiem din nou de ea. UE este într-o oarecare măsură responsabilă pentru aceasta.
Suntem adesea întrebaţi ce să facem, ce fel de măsuri concrete trebuie aplicate. Această întrebare implică faptul că astfel de măsuri există, ceea ce nu este adevărat. Schimbarea trebuie să înceapă în mod diferit. Aceasta trebuie să înceapă prin a recunoaște că întregul sistem a eșuat și că sistemul trebuie schimbat. Avem nevoie de o transformare fundamentală a gândirii noastre și a comportamentului nostru, care ar necesita dezbateri politice serioase, libere și deschise, peste tot în Europa, nu unele blocate de corectitudinea politică, sau de tabuuri vechi și de idei preconcepute. Ele trebuie să fie generate de oameni, nu de interesele politicienilor din UE. Viitoarele alegeri europene ar putea deveni una din șansele de a face acest lucru, dar mi-e teamă că sentimentul de eşec sistemic nu este încă suficient de adânc și larg răspândit. De asemenea, ea este blocată cu succes de propaganda UE.
[1] The Václav Klaus Institute's Public Statement on the Situation in the Ukraine, February 25, 2014, http://www.klaus.cz/clanky/3528.
[2] The Václav Klaus Institute Public Statement on the Situation in the Ukraine No. 2: Let’s Not Trivialize the Situation by One-Sided Interpretations, March 5, 2014, http://www.klaus.cz/clanky/3534.
Václav Klaus, discursul de la Danube Institute, Budapesta, 5 mai 2014.
http://www.klaus.cz/clanky/3568
* * *
De văzut şi 2 comentarii :
-
mariusmioc spunea...
-
Putin şi Gorbaciov, două politici externe diferite.
http://mariusmioc.wordpress.com/2014/05/07/putin-si-gorbaciov-doua-politici-externe-diferite/
-
Riddick spunea...
-
Gorbaciov nu era de capul lui, nici Putin. S-a schimbat tactica, doar.
