google translate

sâmbătă, 24 mai 2014

De-a valma

Prioritate de Dreapta


"Iartă-mă, zic; înțeleg să combați pe haimanale, dar să susții că sunt ale mele..."
I.L. Caragiale - Atmosferă încărcată
Este adevărat că extrema dreaptă europeană face cu ochiul spre Moscova (cel mai vizibil, Front National din Franţa şi Jobbik din Ungaria). Dar socialiştii francezi sunt cei care declară că vor livra navele de asalt Mistral către Rusia. E drept, contractul l-a semnat "dreapta" populară a lui Sarkozy. Dacă vor fi integrate în Flota Mării Negre (cum s-a afirmat iniţial), cam cu ce adversari s-ar lupta ele, la o adică ? Sunt trei riverani NATO la Marea Neagră, plus căţeii UE-NATO Georgia şi Ucraina (Ucraina nu se ştie cât timp va mai avea ieşire la mare; tot din cauza UE-NATO, care i-au servit pretextul lui Ivan).

Establişmentul a intrat în panică şi trage împrăştiat, lovind de-a valma şi-n extrema dreaptă, şi-n eurosceptici, şi în stânga, şi în conservatori (atacul la Orban din Ungaria, iniţiat de stânga, este preluat de "centru-dreapta"; atenţie: Jobbik este în opoziţie, nu este aliatul lui Orban).

Trompetele pleşo-tismăniste aflate în serviciul eurobăsismului "combat": dacă eşti eurosceptic, dacă nu înghiţi minciuna oficială cum că la Kiev a fost "o revoluţie spontană" - eşti omul ruşilor ! ("Despre alegerile europarlamentare și coloana a 5-a rusească în Uniunea Europeană"). Însăşi termenul de "coloana a 5-a" este preluat de la propaganda comunistă, ca negativ - termenul desemna forţele patriotice (franchiste) din Madridul controlat de comunişti şi care era asediat de trupele lui Franco (care avansau cu patru coloane), apare prima dată într-o declaraţie a generalului naţionalist Emilio Mola.