"De unde și cum au căpătat oamenii ăștia, ajunși în funcții, sensibilitatea inversată ?"

Prioritate de Dreapta



SPQR:

Sacrificiul 

Ordinea pe care înțeleg autoritățile să o exercite în raport cu România reală

A trebuit să moară un copil* pentru ca, în sfârșit, administrația României, la cel mai înalt nivel, Curtea Constituțională și președintele, să promulge legea prin care România se curăță de câinii de pe străzi (Ziare.com, 25 sept. 20013). Ionuț Anghel avea 4 ani.
Dar și această ordine, a străzilor pe care lumea merge grăbită la muncă, a parcurilor în care copiii să se joace fără a fi la mila câinilor fără stăpân, se face prin sacrificarea în masă a câtorva sute de mii de câini, în următorii ani (nu pot fi prinși mai mult de 40 pe săptămână) legea precizează că dacă în 14 zile de la capturare nu adoptă nimeni câinii, aceștia vor fi lichidați. Nu cunoaștem capacitatea administrației bucureștene de a duce la îndeplinire această sarcină. Este cert, însă, că numărul hingherilor nu permite lichidarea peste noapte a câinilor. Numai în București sunt circa 200 mii de câini fără stăpân, care, în fiecare an,  mușcă peste 16000 de bucureșteni (2012), din care aproape 2000 sunt copii!(HotNews, 7 sept. 2013).
Dar mai sunt atât de multe de făcut. Ne așteaptă multe sacrificii pentru ca românii să ajungă să se administreze ei pentru ei. Iată, mai jos, trei eșantioane-dovezi ale vremurilor care vin.
Sacrificarea cotidiană a țărănimii (Ieri, Piața 1 Mai, agentul principal Mareș, poliția secția 4)

Un polițist, probabil venit de la țară, are impresia că își face datoria,  dacă se întoarce împotriva propriilor origini: aruncă la gunoi cele 12 kg de pere, 2 kg de măceșe, 1 kg de nuci, 6 legături de leuștean ale țărăncii Negoiță Gheorghița (Cotidianul, 27 sept. 2013). Împinsă între mașini de mafia piețelor, țăranca își vindea produsele ei, cele câteva kilograme și legături de lucruri nefurate, adică ale ei și ale pământului, fără chimicalele producției industrializate. Iar milițianul e deranjat de faptul că țăranul mai există chiar și așa, la marginea piețelor, între mașini! Și vrea să-l măture complet și efectiv, „procedând la distrugerea următoarelor bunuri ...”. Săracu', cine știe cum o fi fost instruit, în ce limbă de lemn, de ce politruc pregătit pe aiurea! El nu a făcut decât să termine de executat țărănimea: proces început de comunism cum 70 de ani în România. Asta e ideea de stat din capul acestui polițist - brațul înarmat al statului, expresia suveranității naționale. Instituție a națiunii contra națiunii. Și pe cine ia polițaiul chezaș al dreptății sale? pe Pardalian ... - „Hauleu, pupați-aș dreptatea ta, barosane!” Dar pentru că polițaiul nu poate arunca la tomberon mafia piețelor, pentru că el nu are sentimentul dreptății sociale (naționale), ci doar sentimentul dezarticulat al punerii la punct al celui mai slab, victima a fost, inevitabil, cea mai neprotejată componentă a României de azi: țăranca de pe trotuar, care își cară cu sarsanaua produsele pe trenurile tot mai rărite ale patriei.

Sacrificarea Roșia Montană (V. Ponta, 2013)

 Primul ministru are impresia că dezvoltarea României se poate face prin exploatarea prin lichidare a Munților Apuseni, prin care România își pune la dispoziție aurul, în proporție de 94%, unor escroci**: „E o bătălie economică în care România n-a participat în ultimii ani, în care am început să contăm ... Dar până la urmă ... noi trebuie să avem grijă de noi, aici nu e teoria conspirației” (Victor Ponta citat de Mediafax, 12 sept. 2013). Primul ministru are impresia că, dând 94% altora din resursa țării, face o bătălie a României. Nu domnule prim ministru! E, cel mult, o bătălie pe România. În ceea ce privește „participarea”: privatizările tocmai asta au avut ca scop, să decupleze bogățiile țării de capacitățile ei de procesare, să mute circuitul valorii în afara societății. Aici se produce, dar pentru alții. Până acum doar cineva ne-a spus-o pe șleau, Carlos Ghosn: Dacia nu e o marcă a României, ci eticheta platformei M0 a Renault! Nici măcar nu are identitate. Dacia e o anexă a birocratizatei industrial infrastructuri mobile numită M0 (Ziarul Financiar, 11 sept. 2013). Că ne rămâne și nouă câte ceva, e altă poveste, dar e doar câte ceva. Aici rămân taxele pe circulația mărfurilor și pe salarii. Poate că am fi avut salarii mai mari dacă nu ne limitam inteligența și capacitatea de organizare la M0 din curtea din spate a Renault, iar raționamentul asta privește mai toate „privatizările de succes” (succes, în sensul că au o aparență industrială, când ele, de fapt, sunt elemente exterioare ale unui proces de producție în care România adeseori nici nu e implicată). Produsul se duce aiurea, în Produsul Național Brut al altora.
Sacrificarea forței de muncă și efectele sale - încurajarea emigrației  (Băsescu, 2010)
Președintele României, în loc să se cutremure, felicita plecarea în bejenie în masă a românilor:  "Imaginaţi-vă dacă cei două milioane de români care muncesc în Italia, Spania, Franţa şi Germania ar veni să primească ajutor de şomaj în România, când noi avem deja fondul de şomaj deficitar. Deci acestor oameni trebuie să le mulţumim pentru ceea ce fac pentru România". (Mediafax, 4 aug. 2010). Mi-l și imaginez pe Ștefan cel Mare mulțumind răzeșilor că fug din calea turcilor, bucuros că nu trebuie să îi înarmeze să se bată cu turcii. În cazul nostru, președintele i-a felicitat pe oameni că își lasă totul, inclusiv copiii, și pleacă aiurea, să stea în genunchi prin casele, fabricile și restaurantele străinătății. E bucuros că sute de mii de tineri pregătiți la nivel universitar servesc înghețată pe pacheboturi. Scapă de ei. Desigur, Băsescu nu îi trimitea în bejenie legați de mâini și de picioare și nici nu-i biciuia ca tătarii, dar realitățile economice ale guvernării tocmai astea au făcut: au legat de mâini și de picioare energiile naționale, competențele individuale, au adus la disperare. Și tu le mulțumești că, ajunși la disperare, în sfârșit, pleacă.
«Iată rezultatul: în România au rămas 2 medici la mia de locuitori, față de media europeană de 3,6.
"Niciodată din 1957 ... niciodată nu a existat un asemenea [deficit de medici]. În România nu o să vină nimeni pentru ca venitul unui medic rezident este de 200 de euro, al unui specialist 495 de euro iar în UE venitul mediu la rezidenţi e de 1.100 de euro iar un medic specialist câştigă 7800 de euro", a declarat Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor.
Alarmantă este situaţia din spitale, unde există un deficit major de medici, în cazul unor specialităţi importante precum ATI, chirurgie toracică sau cardiovasculară, radioterapie sau geriatrie. În plus, spitalele din 27 de judeţe funcţionează fără a avea acoperite toate specialităţile. Autorităţile recunosc că e nevoie de schimbări, însă totul rămâne deocamdată la nivel de discurs.”» (Cotidianul, 30 martie 2012)
Nu poți decât să te întrebi: de unde și cum au căpătat oamenii ăștia, ajunși în funcții, sensibilitatea inversată? În loc să se cutremure, se bucură, în loc să vadă România, văd străinătatea? Asta este, cu adevărat, grozăvia moștenirii ceaușiste. ...

***

A trebuit să moară un copil și să se legifereze lichidarea a zeci de mii de animale pentru ca fiecare să poată merge ceva mai liniștit la muncă (au rămas celelalte griji).
Zeci de mii de oameni ies în stradă și spun politicienilor că Roșia Montană e și inima lor și, totuși, aceștia nu sunt înțeleși. Sute de mii de țărani au fost băgați în pușcării, pentru ca cei care au mai rămas să fie batjcoriți și astăzi, ba de media care-i trimite în altă pușcărie ideologică, de unde nu se văd, transformându-i în fermieri, ba de poliție care îi batjocorește la propriu, aruncându-le produsele, sau prin amenzi, de rămân fără case. Ca pe vremea fanarului.
Jumătate din forța de munca din România este prost alocată - oamenii muncesc pentru ce nu s-au pregătit și se află în afara României, producând acolo plusvaloare - aici trimit ajutoare. Aceste ajutoare sunt o veritabilă gură de oxigen pentru economie: în 2011, „căpșunarii” au trimis în România 6 miliarde de euro, în timp ce investițiile străine directe au fost în același an de 2 miliarde de euro (Evenimentul Zilei, 14 martie 2012); dar dacă ar fi muncit pentru societatea românească, ar fi contribuit la produsul național brut al României, nu al altora?
Societate înseamnă libertate și unitate. Unirea o făcurăm la 1918. Dar ea trebuie zilnic întreținută. Pentru că unitate înseamnă capacitatea slujitorilor societății: intelectualii, polițiștii, politicienii, de a avea grijă de fiecare problemă și de fiecare nevoie, fiecare la locul lui de muncă și pe culoarul lui de gândire.
Incapacitatea instituțională de a reconstrui unirea prin răspunsuri pozitive problemelor aproapelui este numită idiocrație. Idiocrația, spre deosebire de meritocrație, care este expresia recunoașterii excepționalismului, se reproduce exponențial, fiind foarte ușor de birocratizat. Banii și frica pentru postul proaspăt dobândit, sinecura, sunt instrumentul cel mai sigur de perpetuare a idiocrației.
 
Dacă societatea românească nu va reuși să coaguleze un sistem de control al mediocrității instituționalizate, asta în timp ce-și vede de muncă, de copii ..., atunci ne așteaptă un drum de tip sacrificial. Pentru a răzbate prin dictatura idiocrației, în condițiile în care accesul la instituții este blocat, înseamnă că... e nevoie de noi sacrificii.Pentru că oprirea sacrificării nu se poate face decât printr-un sacrificiu model. Prin Ionuț Anghel.
* „Micuţul de patru ani a fost ucis de o haită de maidanezi. Bunica nu a ştiut timp de două ore de soarta nepotului său. După alte 40 de minute a anunţat dispariţia. Acestea sunt concluziile anchetei EVZ din datele oferite de cei care l-au găsit mort pe copil. Pentru a elimina suspiciunile din jurul morţii lui Ionuţ Anghel, "Evenimentul zilei" a apelat la unul dintre poliţiştii care au participat la căutări chiar în ziua fatidică de 2 septembrie. Concluzia sa: probele sunt clare - Ionuţ a murit în chinuri, între colţii maidanezilor. Bunica l-a lăsat nesupravegheat circa două ore.” - Evenimentul Zilei, 20 sept. 2013, ”Exclusiv EVZ. Filmul real în cazul morții lui Ionuț Anghel, copilul de patru ani ucis de maidanezi”, http://www.evz.ro/detalii/stiri/filmul-real-in-cazul-mortii-lui-ionut-anghel-1058193.html
** Un dosar al Gabriel Resources: The Guardian, 30 iul. 2013, „Beny Steinmetz: Israeli diamond dealer who likes to keep a low profile”, http://www.theguardian.com/business/2013/jul/30/beny-steinmetz-international-israeli-profile, The Guardian, 4 sept. 2013, „Inquiry over Stinemetz Guineea mining deal extends to UK and Guernsney. Serious Fraud Office joins FBI and Channel Islands investigation of BSG Resources ...”, http://www.theguardian.com/world/2013/sep/04/inquiry-steinmetz-guinea-mining-deal-uk, The Guardian, 29 aug. 2013, „Swiss and French police raid offices linked to billionaire Steinmetz ...”, http://www.theguardian.com/world/2013/aug/29/swiss-french-police-raids-linked-beny-steinmetz, Cotidianul, 6 sept. 2013, „Cine vrea să intre cu buldozerele la Roșia Montană. Adevărata față a investitorilor străini”, http://www.cotidianul.ro/adevarata-fata-a-investitorilor-straini-221781/. De altfel, pentru propriile neputințe și incapacitate de a-și asuma responsabilități financiare, de mediu și de patrimoniu, vezi documentul emis de Gabriel Resources: „Annual Information Form of Gabriel Resources Ltd for the Year ended December 31, 2012, Dated as of March 14, 2013”, pp. 36-37, 38, 42, 44 etc. 
Ziare.com, 25 sept. 2013, „E oficial. câinii vagabonzi pot fi eutanasiați - Băsescu a promulgat legea”, http://www.ziare.com/basescu/presedinte/e-oficial-cainii-vagabonzi-pot-fi-eutanasiati-basescu-a-promulgat-legea-1258914 Cotidianul, 27 sept. 2013, „Captură-record a Poliției Române. Acțiunea „Para” umple tomberonul secției 4!”, http://www.cotidianul.ro/actiunea-para-umple-tomberonul-sectiei-4-223338/ Hotnews.ro, 7 sept. 2013, „Câinii vagabonzi, niște calcule elementare și o soluție propusă” (preluare de la Răzvan Orășanu, de pe Contributors.ro), http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-15530307-cainii-vagabonzi-niste-calcule-elementare-solutie-propusa.htm Ziarul Financiar, 10 sept. 2013, „Carlos Ghosn, șeful Renault, taie aripile auto ale României: nu Dacia crește în lume, ci platforma MO a Renault crește”, http://www.zf.ro/zf-24/carlos-ghosn-seful-renault-taie-aripile-auto-ale-romaniei-nu-dacia-creste-in-lume-ci-platforma-mo-a-renault-creste-11310771

Mediafax, 12 sept. 2013, „Ponta: există interese străine care urmăresc blocarea unor proiecte economice în România”, http://www.mediafax.ro/politic/ponta-exista-interese-straine-care-urmaresc-blocarea-unor-proiecte-economice-in-romania-11317948

Mediafax, 4 aug. 2010, „Băsescu: le  mulțumesc celor care muncesc în străinătate și nu se întorc în țară pentru a cere șomaj”, http://www.mediafax.ro/social/basescu-le-multumesc-celor-care-muncesc-in-strainatate-si-nu-se-intorc-in-tara-pentru-a-cere-somaj-6775397, http://www.evz.ro/detalii/stiri/filmul-real-in-cazul-mortii-lui-ionut-anghel-1058193.html Cotidianul, 30 mar 2012 http://www.cotidianul.ro/situatie-alarmanta-in-romania-au-ramas-doi-medici-la-1000-de-locuitori-177844/ Evenimentul Zilei, 14 martie 2012, „Muncitorii din străinătate trimit iar bani în România”, http://www.evz.ro/detalii/stiri/emigrantii-trimit-iar-bani-in-romania-971393.html 

Un comentariu :

Riddick spunea...

Văzută de mine, personal (vara 1989): un individ la vreo 40-45 de ani, atletic, în pantaloni scurţi, se adresează unui (moş) vânzător ambulant de "produse de artizanat": "Bă, ţi-am spus să nu mai vii aici ?"... şi ia un snop de linguri, fuse, etc., din lemn, şi le rupe ca pe scobitori. L-am urmărit vizual, se ducea din strada Lipscani spre Ministerul de Interne, "devale"...

"Nu vrem să murim pentru euro"

Prioritate de Dreapta

Italia, cu o economie peste cea a României, şi tot are probleme (mari !) în urma trecerii la euro (de la lira italiană, cu toata inflaţia ei...), şi în urma ratificării "eurodiktatului fiscal" (limita maximă de deficit bugetar). Dar marionetele UE de la Bucureşti insistă cu trecerea la euro, şi au ratificat şi tratatul fiscal, deşi România nu face parte din eurozonă.
Byoblu:
Non vogliamo morire per l’euro

Victoria Angelei Merkel în Germania n-a fost niciodată pusă la îndoială. A obţinut rezultate bune printr-o politica abilă, moderată şi social-democrată în interior - statul bunăstării a fost restructurat, dar nu distrus - și la extern una neoliberală bazată pe o austeritate strictă impusă întregii zone euro. Strategia europeană [germană] nu se va schimba. Într-adevăr, după rezultatul excelent al alegerilor - cancelarul a atins majoritatea absolută - este de aşteptat să se agraveze. N-a dus la nimic încercarea "euroscepticilor", care neatingând pragul de 5% din voturi au rămas excluşi din Bundestag. Această excludere nu este surprinzătoare, deoarece euro, până în prezent, i-a folosit de fapt Germaniei pentru a-şi creşte economia, în special prin exportul de produse germane în Europa și menținerea unui nivel de salarizare modest. Astfel, în timp ce Germania prosperă datorită devalorizării mărcii, care a avut loc odată cu introducerea monedei euro, Italia, pierzându-şi lira sa, continuă să scadă. Nu este doar vina monedei euro că ne aflăm în această situație acum, în comă, dar introducerea monedei unice a fost cu siguranță un factor determinant. Germania va avea creșterea, iar noi "declinul nefericit", cu milioane de șomeri și o politică de austeritate, care de acum înainte va deveni mai rigidă.
Ar trebui să așteptăm de la guvernul nostru, condus de Enrico Letta, o poziție fermă în Europa în apărarea țării noastre ? Nu. Letta, ca şi Monti, sunt în serviciul monedei unice. Una dintre cele mai recente cărți ale lui Enrico Letta a fost intitulată Morire per Maastricht [A muri pentru Maastricht]. Azi, a muri pentru Maastricht înseamnă a sta în cuşca de oţel care a fost impusă de Mecanismul european de stabilitate (așa-numitul EFSF) și de pactul fiscal european (așa-numitul compact fiscal). Cu primul, din vistieria noastră au ieşit deja 40 de miliarde de euro, o sumă care într-o perioadă de recesiune și cu dificultăți clare de revigorare a economiei este echivalentă cu o sugrumare, cu cel de-al doilea ne-am angajat să aducem raportul datorie/PIB la 60% într-un termen de două decenii. Toate acestea înseamnă, într-o perioadă de criză precum cea actuală, imposibilitatea de a revigora economia.

Ar fi nevoie de un guvern capabil să dea cu pumnii în masă în Europa și să amenințe cu ieșirea din euro dacă ar fi refuzată posibilitatea de a se reexamina de sus până jos aceste tratate, care ne-au fost impuse de către puterile străine și pe care, mai înainte Monti iar acum Letta sunt însărcinaţi să le pună în aplicare. Pentru aceasta, totuşi, trebuie să-i restituim poporului, cât mai curând posibil, posibilitatea de a se exprima în alegeri libere. Dacă Movimento 5 stelle [partidul lui Beppe Grillo] va câștiga, vom merge în Europa pentru a renegocia totul, și de pe o poziție de forță, deoarece Italia va deține președinția Consiliului Uniunii Europene. Poporul italian, ca şi cel grec, spaniol, portughez, nu poate muri din cauza monedei euro. Noi nu vrem să murim pentru euro.

Am strâns cureaua prea rău

Prioritate de Dreapta

Ziarul Financiar:
Am strâns cureaua prea rău: România a trecut de la deficite de cont curent de peste 10% din PIB înainte de criză la excedent

Citeşte şi:

Generozitatea guvernului: o zi liberă în plus pentru bugetari, un minus la PIB de peste 100 mil. euro

Industria ospitalităţii din România, la jumătate faţă de media UE ca pondere în PIB

Pariuri pentru creşterea PIB din primul semestru: premierul Ponta spune 2,4%, ING vede 1,8%

România a revenit în 2013 pe excedent de cont curent pentru prima dată din 1990, iar surplusul s-a menţinut în primele şapte luni din acest an, după ce înainte de izbucnirea cri­zei economice mondiale s-au înregis­trat deficite de cont curent record, de peste 10% din PIB.
Contul curent reflectă relaţia econo­miei Româ­niei cu exteriorul, incluzând intrările şi ieşi­rile de bunuri şi servicii, de venituri şi trans­ferurile curente (banii trimişi de ro­mâ­nii care lucrează în străinătate şi fondurile europene).
Dacă în 2008 – anul cu cea mai mare creş­tere economică, de 7,3% – România avea un deficit de cont curent de 11,6% din PIB (16 mld. euro), anul trecut deficitul de cont curent a scăzut sub 4% din PIB, la 5 mld. euro, pentru prima oară în ultimii 10 ani. Pentru 2013 analiştii şi-au ajustat prog­no­zele pentru deficitul de cont curent în jur de 1% din PIB, fără să fie exclusă posi­bilitatea de a avea exce­dent pe întregul an.
Excedentul de cont curent reflectă îm­bunătăţirea exporturilor de bunuri şi ser­vicii, dar şi declinul consumului şi ni­ve­lul redus al investiţiilor. Unii analişti con­sideră că excedentul din prima parte a acestui an a fost o veste „mai degrabă proas­tă“ şi susţin că pentru a avea creş­tere economică rapidă trebuie să trăim cu deficit de cont curent.

Deficitul de cont curent mare a fost până în 2008 una dintre cele mai impor­tante vulnerabilităţi ale României - pe­na­lizată de pieţele externe şi de agen­ţiile de rating - în condiţiile în care a trecut şi de 13% din PIB, dar în ultimii ani s-a ajustat puternic.

Aspectul pozitiv legat de ajustarea deficitului de cont curent este dat de finanţarea mai uşoară a acestuia, reflec­tând diminuarea dependenţei de fluxurile externe de capital. În 2012 investiţiile străine directe, care au rămas la un nivel foarte modest, au reuşit să acopere doar o treime din deficitul de cont curent.

Analiştii consideră că această ajustare a deficitului de cont curent a fost deter­mi­nată mai degrabă de factori conjuncturali decât de o reechilibrare fundamentală a eco­nomiei. România a înregistrat în ulti­mii trei ani, în medie, un deficit de cont curent de 4,2% din PIB.

„Structural, România nu este în poziţia de a avea excedent de cont curent. Putem avea excedent de cont curent doar dacă economia se ajustează foarte mult şi creşterea economică este foarte mică sau avem scădere eco­no­mică. Nu poţi să ai şi excedent de cont curent, şi creştere economică rapidă când economia nu are economisire internă prea mare pentru a putea susţine investiţii mari fără a face apel la econo­mi­sire externă (deficit de cont curent). Ca să avem creştere eco­no­mică rapidă trebuie să trăim cu deficit de cont curent, pen­tru a acoperi diferenţa dintre eco­no­misire şi in­vestire. Eco­no­mi­sirea in­ternă nu este sufi­cientă pentru a aco­peri necesarul de investiţii. Ex­ce­den­tul din prima parte a anului a fost o veste mai degrabă proastă“, spune Ionuţ Du­mitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.

Economia a revenit pe creştere în 2011, după doi ani de recesiune, însă redresarea este fragilă. Anul trecut PIB-ul a urcat cu doar 0,7%, iar pentru acest an este anticipată o creştere economică de circa 2%.

Va fi excedent sau deficit de cont curent în 2013?

Majoritatea analiştilor şi-au ajustat prognozele pentru deficitul de cont curent pentru întregul an 2013 în jur de 1% din PIB, dar sunt şi specialişti care nu exclud posibilitatea de a avea chiar excedent de cont curent la sfârşitul anului.

Lucian Croitoru, consilier al guver­na­to­rului BNR, consideră că economia ar pu­tea opera cu deficite de cont curent rela­tiv mici sau chiar cu surplusuri până în 2018, iar economia va reveni la rate de creş­tere relativ înalte şi stabile abia în anul 2016.

„Rata inflaţiei şi contul curent s-au comportat conform unor regu­la­ri­tăţi istorice, odată ce criza internaţională a atins România, în a doua parte a anului 2008. Inflaţia a scăzut relativ accelerat pen­tru o bună perioadă de timp, iar de­fi­citul contului curent s-a redus drastic, trans­formându-se (pentru prima dată în ultimii 23 de ani) în surplus în prima parte a anului 2013.“ Este pentru prima dată în istoria ultimilor 23 de ani când economia va avea, la sfârşitul anului, atât inflaţia, cât şi defi­citul de cont curent la niveluri relativ joase, arată Croitoru într-un studiu.

Contul curent al balanţei de plăţi a reuşit să rămână în primele şapte luni din 2013 pe excedent. Œn perioada ianuarie - iulie 2013 excedentul contului curent al balanţei de plăţi a fost de circa jumătate de miliard de euro, comparativ cu un deficit de 3 mld. euro în aceeaşi perioadă din anul 2012, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale (cu 2,22 mld. euro) şi al majorării surplusului înregistrat de balanţa serviciilor (cu 1,46 mld. euro).

La începutul anului analiştii estimau pentru întregul an 2013 un deficit de cont curent de 4% din PIB, apoi şi-au ajustat prognozele spre 3% din PIB, pentru ca acum majoritatea economiştilor să estimeze un deficit cuprins în intervalul 0,6%-1,6% din PIB.

Există riscul ca o accelerare a procesului de dezintemediere financiară sau ieşiri substanţiale de investiţii de portofoliu să determine o ajustare forţată a balanţei de plăţi şi, implicit, o depreciere a leului în raport cu euro, susţine Mihai Pătrulescu, senior economist UniCredit Ţiriac Bank.

Excedentul de cont curent din prima parte a anului a fost determinat, în principal, de ajustarea balanţei comerciale. Au fost trei factori care au contribuit la această ajustare: reducerea importurilor de energie, exporturi mai mari de maşini şi componente auto şi diminuarea importurilor de bunuri de capital (maşini şi echipamente), care reflectă scăderea investiţiilor, potrivit economistului-şef al Raiffeisen Bank.

Ce spun analiştii despre evoluţia contului curent

Eugen Sinca, analist-şef la BCR

Credem că România va termina 2013 cu un excedent de cont curent de aproximativ 100 mil. euro, ceea ce reflectă pe de o parte îmbunătăţirea exporturilor de bunuri şi servicii, iar pe de altă parte situarea investiţiilor şi consumului la niveluri scăzute ca urmare a lipsei finanţării externe. Probabil că din 2014 vom reveni la deficite de cont curent minore, de 1-2 miliarde de euro pe an, în paralel cu revigorarea cererii interne. Scăderea comerţului retail şi a lucrărilor de construcţii din primele şapte luni ale anului este o expresie a încrederii scăzute a consumatorilor români, a restrângerii finanţărilor private pentru noi investiţii şi a întârzierilor în atragerea de fonduri europene.

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank

Excedentul din prima parte a anului a fost o veste mai degrabă proastă. Structural, România nu este în poziţia de a avea excedent de cont curent. Putem avea excedent de cont curent doar dacă economia se ajustează foarte mult şi creşterea economică este foarte mică sau avem scădere economică. Nu poţi să ai şi excedent de cont curent, şi creştere economică rapidă când economia nu are economisire internă prea mare pentru a putea susţine investiţii mari fără a face apel la economisire externă. Ca să avem creştere economică rapidă trebuie să trăim cu deficit de cont curent, pentru a acoperi diferenţa dintre economisire şi investire. Economisirea internă nu este suficientă pentru a acoperi necesarul de investiţii. Estimăm pentru 2013 un deficit de cont curent de aproximativ 1% din PIB.

Mihai Pătrulescu, senior economist la UniCredit Ţiriac Bank

La şapte luni, aproximativ 63% din ajustarea contului curent a fost creată de reechilbrarea balanţei comerciale a bunurilor. Deşi deficitul comercial de bunuri a scăzut cu 55% an la an, această scădere a fost creată mai degrabă de factori conjucturali decât de o reechilibrare fundametală a economiei. Pentru anul 2013, anticipăm că balanţa contului curent va consemna un deficit de 0,6% din PIB, urmat de un deficit de 1,1% din PIB în anul 2014. Însă există riscul că o accelerare a procesului de dezintermediere financiară sau ieşiri substanţiale de investiţii de portofoliu ar putea induce o ajustare forţată a balanţei de plăţi şi, implicit, o depreciere a leului în raport cu euro.

Florentina Cozmâncă, senior economist la RBS Bank

Surplusul de cont curent înregistrat în prima parte a anului este în primul rând rezultatul reducerii deficitului de balanţă comercială ca urmare a îmbunătăţirii cererii externe în contextul deteriorării cererii interne. Balanţa din sectorul serviciilor s-a îmbunătăţit, de asemenea, în prima jumătate a anului, în principal datorită serviciilor de transport care au fost susţinute de creşterea exporturilor de bunuri. Considerăm că per total 2013 România va înregistra un deficit de cont curent în contextul în care surplusurile înregistrate de balanţa transferurilor curente şi a serviciilor nu vor fi suficient de mari încât să acopere deficitul comercial şi al veniturilor. Însă estimăm că deficitul va fi în jur de 1,6% din PIB.

România şi terorismul economic

Prioritate de Dreapta

Încotro duce terorismul economic? Se instalează şi operează în interior, având abilitatea de a modela gândirea. Vocea lui îţi spune: „Nu eşti mulţumit cu salariul tău de mizerie, poţi pleca”. Dar nu ai unde. Te obişnuieşti să trăieşti cu puţin. Devii dependent de politicieni mafioţi. În cele din urmă îţi accepţi condiţia de sclav modern.

The Epoch Times:

Am ajuns acum câţiva ani într-un orăşel din inima Banatului, în Anina. Era în plină zi, dar nu prea întâlneai oameni pe străzi. Nici măcar în piaţa centrală nu era vreo suflare. O linişte apăsătoare care te ducea cu gândul la o peliculă horror, în care te aştepţi să fii atacat oricând de vreo entitate necunoscută.

Doar că tragedia avusese loc şi acum păşeam pe staţia pilot a terorismului economic. Am aflat că în oraş locurile de muncă se rezumau doar la vreo 50 de angajaţi ai primăriei, în rest ....... nimic.

"Terorismul armat se dezvoltă în ascuns pentru a lovi la un moment dat din senin. Terorismul economic îşi ascunde existenţa ca fenomen, dar el macină de asemenea temeliile normalităţii."

Voi încerca să schiţez în linii mari originile fenomenului definit în termenii de mai sus, pe care-l simţim destul de acut, dar care nefiind cercetat pare oarecum ocult.

Există evenimente nefericite care distrug mai rapid sau mai încet starea normală a societăţii umane. Unul dintre ele este terorismul pe care-l ştim şi care macină încetul cu încetul valorile civilizaţiei occidentale precum democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, etc.

După ce au avut loc atacuri teroriste, în numele securităţii publice oamenii vor accepta restrângerea drepturilor lor fundamentale. În primă instanţă se acceptă ascultarea telefoanelor, violarea corespondenţei, iar cu trecerea timpului monitorizările informatice devin tot mai sofisticate. Am ajuns în punctul în care devierile induse în dezvoltarea istorică sunt deja sesizabile.

Marea plagă pare a fi însoţită însă de rude de altă natură şi de alt grad, dar cu nimic mai rele. Ne referim la terorismul economic. Punând alături cele două forme, chiar la o analiză superficială constatăm asemănări izbitoare.

Terorismul fizic îşi etalează efectele în mod exploziv. Totul se petrece instantaneu. Nenorocirile lovesc dintr-odată mii de destine.

Terorismul economic în schimb îşi desfăşoară actul la adăpostul timpului şi viteza redusă cu care operează este un factor care face ca mass media să nu-i acorde importanţă, sau chiar să-l ignore. Natura comună celor două forme de terorism este o latură ocultă. Terorismul armat se dezvoltă pe ascuns şi loveşte din senin. Terorismul economic, însă, îşi ascunde existenţa ca fenomen, dar macină la fel de rău temeliile normalităţii.

Există câteva scenarii tipice terorismului economic. O întreprindere de stat este făcută să nu mai funcţioneze bine. Valoarea ei scade. Statul facilitează cumpărarea de către o firmă obscură, cu care încheie câteva acorduri de ochii lumii şi care oricum nu sunt respectate. Dar firma de apartament este de la început rău intenţionată. După câţiva ani urmează falimentul, tăierea şi valorificarea ca fier vechi.

Pe locul unei întreprinderi care putea fi o sursă de profit pe termen lung au apărut vile, maşini de lux, market-uri, restaurante, comisioane. În scurt timp, zona este vizitată de sărăcie, şomaj, disperare. Supermarketurile se umplu cu mâncare adusă de pe alte continente, în timp ce ţăranul de peste drum este călcat în picioare.

Încotro duce terorismul economic? Se instalează şi operează în interior, având abilitatea de a modela gândirea. Vocea lui îţi spune: „Nu eşti mulţumit cu salariul tău de mizerie, poţi pleca”. Dar nu ai unde. Te obişnuieşti să trăieşti cu puţin. Devii dependent de politicieni mafioţi. În cele din urmă îţi accepţi condiţia de sclav modern.

Deutsche Welle mai recunoaşte ceva: românii nu simpatizează Germania

Prioritate de Dreapta

Tocmai ce recunoscuse că Germania a participat la lovituri de stat "soft" în state membre ale UE (Grecia şi Italia).

[...] Interesant este că primul ministru, Victor Ponta, nu a emis deocamdată (n.red. - până luni la prânz) niciun mesaj cu toate că, de la vizita sa în Germania, site-ul oficial al guvernului României, se deschide cu o fotografie care îl înfăţişează păşind pe covorul roşu alături de cancelarul Angela Merkel. Iar blogul său personal a rămas blocat la 7 iulie, cu aceeaşi imagine a vizitei sale la Berlin.

Nu încape nicio îndoială că oficialii români, de la stânga la dreapta, acordă relaţiei cu Germania un rol important, dar pe de altă parte ei nu pot ascunde o anume inhibiţie în comunicare. Premierul social-democrat, Victor Ponta, un politician foarte sensibil la percepţia publică, se gândeşte probabil că un mesaj de felicitare foarte vizibil adresat, practic, liderului dreptei europene nu l-ar pune într-o lumină foarte bună şi, de aceea, aşteaptă ca mesajele să fie percepute ca având dimensiune pur diplomatică. Dar este nevoie în prealabil ca în Germania să se clarifice negocierile legate de formarea viitorului guvern.
http://www.dw.de/victoria-cdu-csu-v%C4%83zut%C4%83-de-la-bucure%C5%9Fti/a-17107261

În ce-l priveşte, EuroBăse nu pierde ocazia să le mai reamintească românilor că reprezintă politica de austeritate, respinsă - clar - la vot (nu ţine propaganda, românii chiar asta au respins !). O problemă în plus pentru USL, care aplică aceeaşi politică de austeritate: acum, după victoria (parţială) a lui Merkel, va trebui să mimeze că n-ar urma întocmai linia BerlinBruxel. Dar EuroBăse are el grijă să facă pe paratrăznetul, mutând atenţia de la mişcările guvernului prin scalămbăieli mediatice.

"Excelenţă, Doresc să vă adresez sincerele mele felicitări pentru victoria pe care Uniunea Creştin-Democrată a obţinut-o în alegerile generale legislative. Această reuşită marchează confirmarea faptului că politicile partidului dumneavoastră i-au convins pe cetăţenii germani că direcţia pe care aţi adoptat-o şi pe care aţi susţinut-o în toţi aceşti ani este una de succes."

Un comentariu :

Riddick spunea...

Deutsche Welle (Vocea Germaniei) şi Vocea Rusiei sunt singurele posturi/siteuri oficiale (= guvernamentale) care îşi permit să dea indicăţii şi aprecieri privind politica din România, în editoriale. RFI o face mai voalat, prin "interviuri cu invitaţi".

"Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat."

Ţăranul Amar

Trebuie să înţelegeţi că „echipa internaţională” nu va mai respecta „regulile nescrise”. Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat. Nu aveţi altă soluţie decât să terminaţi cu mimatul patriotismului şi să începeţi să faceţi fapte concrete. Numai aşa veţi obţine credibilitate. Contrar opiniei “populare”, Marile Puteri negociază în mod diferit în funcţie de personalitatea contrapartenerului de dialog. Golanii mercantili sunt trataţi golăneşte, iar oamenii serioşi pot avea acces la anumite propuneri absolut inaccesibile pentru haita de escroci, însă trebuie luat în calcul că seriozitatea nu se declară, ea se demonstrează.

Cronica Română:

Victor Ponta şi „amurgul” SRI

Înainte de a trece la subiectul propriu-zis, considerăm că este necesar să facem câteva precizări. Atitudinea noastră faţă de Ion Stan şi „structura” din spatele domniei sale este profesionist-neutră. Atunci când aceştia au lansat intoxicări, noi le-am analizat şi dezasamblat (detalii: http://cronicaromana.com/2012/02/29/deputatul-stan-dezasamblarea-intoxicarii/). Totodată, în acelaşi articol, am oferit câteva sfaturi semi-colegiale personajelor din spatele deputatului. Cităm din textul publicat pe 29 februarie 2012:
„În virtutea naturii specifice a publicației noastre ne putem permite luxul de a nu avea afilieri politice, deși interesele noastre sunt constante. În calitate de observatori oarecum externi ai situației avem două sugestii pentru echipa care se află în corzi:
1. Lucrul în stil solo presupune resurse de care nu dispuneți. Conjunctura internațională s-a schimbat, deci reorientați-vă. Promisiunile externe despre glorioasa revenire a ”timpurilor vechi” după 6 noiembrie sunt dulci, însă realitatea poate fi extrem de amară, iar existența până la momentul întoarcerii (extrem de improbabile) a timpurilor bune are șanse să fie extrem de complicată.
2. Aveți șanse să demonstrați în mod credibil că sunteți patrioți doar dacă reușiți să abordați o problemă reală și nu imaginară. În cadrul tentativei de atac la MRU ați părut dispuși să-l atacați colateral pe ”sacrosanctul” Isărescu, ceea ce este un semn de curaj sau un semn de disperare extremă. Oricum, un atac reușit la Isărescu va fi extrem de benefic pentru toată lumea bună. Academicianul-nepereche are extrem de multe vulnerabilități, începând cu schema pe care a construit-o pentru ca doar guvernul și nu BNR să garanteze depozitele populației (detalii: http://cronicaromana.com/?p=174690) și terminând cu soarta aurului românesc care a fost scos din țară de Isărescu (în 2002 51,2 tone de aur deja se aflau la Banca Angliei și livrările au continuat în toți acești ani).
Echipa de la SRI a crezut că are o soluţie alternativă. Operaţiunea de debarcare a lui MRU, susţinută inclusiv de anumite forţe din exterior, a fost o mişcare inspirată şi, la un anumit moment, s-a creat impresia că în disputa anumitor grupuri din SRI şi SIE s-a ajuns la o egalare de scor. Din păcate, planul implementat a avut o verigă slabă care a dus la prăbuşirea întregii operaţiuni. Iosif Stalin avea dreptate atunci când spunea că orice problemă are un nume şi un prenume. În cazul dat, problema se numeşte Victor Ponta.

Postul de prim-ministru nu putea fi încredinţat unei persoane atât de imature, manipulabile şi vulnerabile. Suntem conştienţi că, din perspectiva multor dintre decidenţii din interiorul „structurii”, asemenea caracteristici par fi pozitive, facilitând controlul asupra persoanei, dar aceste caracteristici pot fi folosite şi de oponenţi, ceea ce s-a şi întâmplat. Suntem aproape cerţi că o persoana foarte respectată din interiorul „structurii” a spus colegilor ceva de genul „ăsta micu’, va face ce-i spun eu” şi chiar avea anumite argumente în susţinerea acestei teze. Problema este că „micul Titulescu” s-a dovedit a fi prea infatuat şi prea îndrăgostit de reverenţa şi „fiţele” de care beneficiază un prim-ministru, iar pârghiile de control s-au dovedit a fi prea slabe pentru a ţine în frâu un personaj speriat de posibilitatea de a-şi pierde „maşinuţele”. Scandalul cu „dottore” a fost un prilej pentru a-i arăta pisica lui Victor Ponta şi, în mod cert, i s-a arătat că are suficiente „schelete în dulap” pentru a fi terminat din punct de vedere politic. Aici, echipa din spatele lui Ponta a eşuat lamentabil, ceea ce se vede din acţiunile ulterioare are primului ministru care a fost „terminat” din punct de vedere moral. Mesajul echipei către Ponta trebuia să fie următorul: „Victore, nu contează plagiatul. Nimic nu contează dacă vei merge până la capăt, dacă le vei tăia fluxurile financiare şi vei scoate în public dosarele pe care le vom livra. Electoratul o să uite imediat de problemele tale, iar tu vei rupe gâtul echipei adverse.” Poate, s-a încercat transmiterea unui asemenea mesaj, dar se vede că efectul a fost nul.

În ultimele zile, s-a văzut clar care au fost condiţiile care i-au fost impuse de „echipa internaţională”:

1. Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica şi trecerea ei de sub controlul guvernului sub controlul unui administrator judiciar care (ce coincidenţă!) este şi Marele Orator al Marii Loji Naţionale.

2. Sacrificarea ritualică a lui Adrian Năstase

3. Sacrificarea deputatului Ion Stan, care a fost retras din funcţia de preşedinte al PSD Dâmboviţa, urmând retragerea sprijinului politic şi excluderea din partid (detalii: http://www.cotidianul.ro/deputatul-ion-stan-in-mare-conflict-cu-victor-ponta-186574/)

Evident, lista nu este completă şi mai urmează multe acţiuni dureroase.

Pentru orice persoană raţională este absolut clar că linşajul lui Ion Stan nu are nicio legătură cu rezultatele obţinute de PSD Dâmboviţa la alegerile locale, ci este provocat de activitatea domniei sale în calitate de vicepreşedinte al comisiei parlamentare de control asupra SRI. De facto, în ultimele luni, Ion Stan a funcţionat în calitate de purtător de cuvânt al acestei instituţii, fiind capabil să spună şi să scrie anumite lucruri pe care organizaţia nu le putea spune în mod oficial. Din perspectiva „echipei internaţionale”, Ion Stan a comis multe păcate capitale (http://www.cotidianul.ro/cauta/?cautat=Ion+Stan&x=0&y=0): a scos la iveală anumite legături dubioase ale premierului MRU, a publicat date despre şmenurile din industria apărării, a deconspirat „grupul de parapsihologi din strada Povernei” etc. Acum, Ion Stan a fost „terminat” personal de Victor Ponta, probabil pentru ca noii stăpâni să se convingă de fidelitatea „micului şi şantajabilului Titulescu”. Echipa din care face parte Ion Stan a ripostat prin publicarea listelor de „colonei” şi „generali” clociţi în tandem de Oprea şi Băsescu, dar este evident că situaţia necesită măsuri mult mai radicale.

Din nou, profităm de specificul publicaţiei noastre, care ne permite să oferim câteva idei pentru Ion Stan & Co. În stilul caracteristic, o facem pe şleau şi fără menajamente:

1. Nicio persoană şi nicio organizaţie serioasă nu vor crede vreodată în legenda „am vrut să salvăm ţara, dar nu s-a putut”. Suntem siguri că v-ar place să beneficiaţi de aura unor „luptători pentru interesul naţional” care au fost „maltrataţi de sistem”, dar nu vă crede nimeni. Aţi fost o parte integrantă a sistemului, aţi beneficiat de pe urma lui, iar acum trebuie să aveţi decenţa să nu insultaţi inteligenţa potenţialilor aliaţi prin etalarea „poveştilor patriotice”.

2. Încercarea de a regla situaţia prin intermediul forţelor politice existente a eşuat. Este nevoie de crearea unei noi structuri politice. Timpul este scurt.

3. Trebuie să înţelegeţi că „echipa internaţională” nu va mai respecta „regulile nescrise”. Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat. Nu aveţi altă soluţie decât să terminaţi cu mimatul patriotismului şi să începeţi să faceţi fapte concrete. Numai aşa veţi obţine credibilitate. Contrar opiniei “populare”, Marile Puteri negociază în mod diferit în funcţie de personalitatea contrapartenerului de dialog. Golanii mercantili sunt trataţi golăneşte, iar oamenii serioşi pot avea acces la anumite propuneri absolut inaccesibile pentru haita de escroci, însă trebuie luat în calcul că seriozitatea nu se declară, ea se demonstrează.

4. Aveţi foarte puţin timp la dispoziţie. „Echipa internaţională” vă pregăteşte „un amurg al zeilor” (sapienti sat) şi soarta lui Adrian Năstase vă aşteaptă şi pe voi, dacă nu veţi lua deciziile corecte.

Vă dorim să aveţi înţelepciunea de a lua deciziile corecte.

Redacţia Economică


 

Riddick spunea...

"Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat."

Scurt, clar, concis. Nu tocmai nimeriţi "andrisanţii", dar...

septembrie 23, 2013

Václav Klaus: "Trebuie să oprim acest curs. Trebuie să introducem schimbări fundamentale și o discontinuitate radicală cu trecutul. Noi - noi toți - fie trebuie să începem organizarea unei restructurări radicale a aranjamentelor instituționale ale UE, sau - individual - să ieșim din UE. Nu există nicio a treia cale."

Prioritate de Dreapta

Conferința Conservative Renewal 2013 : Reînnoire sau întoarcere ?

Vă mulțumesc foarte mult pentru invitația de a participa la această adunare interesantă, importantă, și care are loc la timpul potrivit, și pentru ocazia oferită de a vorbi aici în această dimineață. După cum știți, mi-am petrecut cea mai mare parte din viață într-un regim comunist foarte non-conservator, care s-a bazat pe un set de idei total diferit de cel al al Partidului Conservator britanic. Nu m-aș fi așteptat vreodată să mi se ceară să vorbesc la o Conservative Renewal Conference [serie de conferinţe având ca temă reînnoirea conservatorismului] în Marea Britanie, în această foarte respectată cetate a conservatorismului.

Este o mare provocare pentru mine să spun ceva semnificativ aici, acum. Ca unul care - foarte curând după căderea comunismului, de la care au trecut deja mai mult de 20 de ani - a întemeiat un partid fondat pe baza unor opinii foarte similare cu cele ale Partidului Conservator britanic, ca unul care a regretat faptul că această marcă unică și extrem de prețioasă a fost furată de un grup de oameni politici foarte problematici și care nu cooperează cu noi [Cameron nu a participat, probabil nici nu a fost invitat], ca unul care a fost fascinat de victoria rapidă a libertății și democrației, în partea sa de lume, dar care vede slăbirea acestora, de nu chiar evaporarea lor completă în actuala UE, mă îngrijorează foarte mult starea și soarta opiniilor şi ideilor conservatoare.

Am vizitat ultima dată ţara dumneavoastră în primăvara acestui an, când am participat la funeraliile lui Margaret Thatcher, și m-am întors acasă cu un sentiment destul de neplăcut: poporul britanic a fost OK, dar lipsa de la înmormântare a oricărei persoane importante din Europa de Vest mi-a indicat foarte clar că ideile și atitudinile politice cu adevărat conservatoare de pe continentul european sunt practic moarte. Ele, probabil, mai există doar marginal, ascunse în catacombe moderne, cum aş eticheta paginile web mai putin cunoscute, și nu ușor de găsit.

Întrebarea este dacă asemenea idei încă mai există în țara în care s-au născut, indiferent dacă acestea sunt luate în serios aici, indiferent dacă acestea sunt promovate cu puterea, curajul și hotărârea pe care o merită, indiferent dacă nu sunt compromise ex-ante în confruntările cu atmosfera nu numai neprietenoasă, ci în mod deschis ostilă din epoca actuală, mai mult sau mai puțin socialistă, post-democratică, postmodernă, corect politică, dar lipsită de modestie în mod agresiv și aproape anarhică în manifestările sale. Acestea sunt întrebări serioase care nu trebuie subestimate sau abandonate. Cred că le vom putea da răspunsuri pozitive și - sper - inspiratoare, astăzi, aici.

Presupun că această conferinţă, având acest titlu, are deja ceva tradiție, dar am găsit acest titlu ca fiind destul de surprinzător. Chiar avem nevoie de o reînnoire ? Suntem într-o situație în care ideile conservatoare vechi, bine-definite, larg acceptate și recunoscute, sunt considerate învechite, nepotrivite, respinse, și inaplicabile în lumea actuală, și ca un rezultat al acestei situaţii ar trebui să ne simțim obligați să venim cu unele noi ? Sau ne confruntăm cu o epocă în care ideile conservatoare sunt pierdute, uitate, insuficient apărate și promovate, și ca urmare suntem tot mai mult și mai profund cufundaţi într-o Brave New World cârmuită (și definită) de către idei non-conservatoare, dacă nu în mod explicit anti-conservatoare ? Trebuie să reînnoim, să modernizăm, să reformulăm ideile noastre, sau "doar" trebuie să ne întoarcem la ele ?

Răspunsul meu la aceste întrebări este, probabil, ușor de ghicit: este suficient să ne întoarcem la ele. Avem la dispoziția noastră un stoc mare de idei conservatoare, de valori, tradiții, instituții, modele comportamentale, și suntem conștienți de existenţa lor. Nu este nevoie de inventarea altora noi. Întoarcerea noastră umilă ar reprezenta - în înțelegerea mea - reala, atât de necesara reînnoire. Pentru această țară, pentru Europa, pentru întregul Occident.

Știm și probabil nu contestăm faptul că situația actuală nu a venit din senin, în mod brusc și neașteptat. Ea își are rădăcinile în acceptarea tot mai mare a unor idei (și ideologii) non-conservatoare pe tot parcursul secolului 20. Aceste idei au existat întotdeauna, dar extraordinara lor putere din prezent a fost posibilă printr-o subminare de mare anvergură a democrației, care este consecința negării rolului dominant al statelor naționale în organizarea societății umane, a creșterii rolului internațional (și la nivel mondial) al organizațiilor și instituțiilor, și mai ales de întruchiparea lor extremă, modelul de integrare europeană așa cum a fost el dezvoltat în ultima jumătate de secol.

Spre marele meu regret, dominația crescândă a unor ideologii foarte arogante şi lipsite de scrupule, departe de a fi conservatoare, vizibil antidemocratice, politically correct și manipulatoare nu poate fi nici negată, nici trecută cu vederea. Așa cum am spus, ele nu sunt noi. Unii dintre noi am simțit apariția treptată a acestora și influența lor crescândă încă din perioada comunistă, dar nu am avut, de asemenea, posibilitatea de a discuta acest subiect în mod deschis acasă, și nici nu a fost o prioritate pentru noi, atunci. Noi nu am fost în măsură să ne prezentăm punctele de vedere în străinătate pentru că nu aveam voie să călătorim în străinătate. Ar fi fost, de asemenea, împotriva pozițiilor stângiştilor noştri proeminenţi, disidenţii atât de admiraţi în Occident.

Noi, cu toate acestea, am urmărit cu mare atenție luptele (și sfârșitul politic trist și dureros) pe care le-a dus marele vostru lider Margaret Thatcher. Am studiat cu atenție dezbaterile din domeniul economic între monetariști și keynesieni (și le-am considerat ideologic și conceptual similare cu dezbaterile noastre interne între exponenții poziţiei pro-piață și cei cu vederi centraliste, pro-planificare). Noi nu am fost, de asemenea, capabili să înțelegem magia iluziilor susţinătorilor așa-numitului proces Helsinki din anii '70 (și am văzut-o ca pe o modalitate de a-i ajuta pe conducătorii noştri comunişti, nu pe noi). Nu am aplaudat distrugerea din anii '60 a numeroase modele comportamentale tradiționale, conservatoare, ca să nu mai vorbim despre absurditatea baricadelor din Paris din 1968 și cea a activităților teroriste ale grupărilor precum RAF (Rote Armee Fraktion) din Germania sau Brigăzile Roșii (Brigate Rosse) din Italia, din anii următori.

Având experienţa directă a unui regim totalitar irațional, i-am sesizat trăsăturile ascunse în bibliile timpurii ale ecologiştilor - Silent Spring sau Limits to Growth. Am devenit conștienți de lipsa de relevanță a unor instituții precum Organizația Națiunilor Unite (nu numai pentru că am primit un mesaj clar despre insignifianţa lor în momentul invaziei armatelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia, în august 1968). Am văzut capcane periculoase precum visul despre posibilitatea și oportunitatea convergenței capitalismului și socialismului, precum nesfârșitele planuri despre tot felul de variante ale unei "a treia căi", precum credința în statul paternalist al bunăstării, "die soziale Marktwirtschaft", etc .

După căderea comunismului, mulți dintre compatrioții mei au fost surprinși și dezamăgiți văzând cât de răspândite și de adânc înrădăcinate au fost aceste idei în Occidentul aşa-numit liber și deschis. Când am încercat să o spunem cu voce tare în Europa de Vest, la acel moment, am fost consideraţi, aprioric, ca fiind naivi, prea ideologizaţi, nerealisti, ușor imaturi, dacă nu infantili. Dar, mă tem că am avut dreptate. Am asistat și am simțit în continuare o deteriorare în acest sens, atunci când, la sfârșitul comunismului și al Războiului Rece a scăzut substanțial conștiința și vigilența anterioară. De aceea, lumea s-a schimbat în rău din acel moment. Permiteți-mi să arăt aceste semne, aşa cum le văd eu :

- victoria human-rightismului [ideologia "drepturilor omului"] asupra drepturilor civice înțelese în sens conservator și asupra principiului definit în mod tradițional al cetățeniei este acum aproape absolută. Ființele umane luate în considerare sunt cetățeni ai lumii, nu cetățeni ai Marii Britanii sau ai Republicii Cehe. Aproape fără a fi conștienți de asta, oamenii care trăiesc în Europa şi-au pierdut treptat drepturile lor civice tradiționale. Conservatorii și liberalii clasici nu s-au opus;

- democrația parlamentară (sau reprezentativă), ca piatră de temelie fundamentală a oricărei ordini democratice semnificative, a fost - zi de zi, summit UE cu summit UE - înlocuită cu tot felul de grupuri de presiune și de interese nealese. Europenii, mai mult sau mai puțin, au renunțat și au acceptat să fie învinşi în lupta lor cu ONG-urile, și învinşi ideologic de către ONG-ism;

- statul-națiune a capitulat mai mult sau mai puțin în conflictul cu organizațiile internaționale, și în Europa - cu UE;

- noi repere morale și modele de comportament au reușit înlocuirea tradițiilor conservatoare, vechi de secole, și a valorilor, chiar și în țări precum aceasta;

- raționalitatea economică a pierdut din nou în faţa politicului. Un tip de raționament aproape comunist începe să prevaleze: politica poate dicta economiei. De data aceasta, mai mult politica verde decât politica roșie, dar care este - în consecințele sale - aproape aceeaşi;

- principiul precauției - baza ecologismului agresiv de azi - a înlocuit comportamentul uman prudent faţă de mediu cu o aversiune spontană față de risc. Acest principiu a devenit o nouă religie sacră, care blochează comportamentul uman rațional, şi mai ales politicile economice semnificative;

- procesul de luare a deciziilor privind chestiunile publice s-a mutat departe de cetățeni (și de alegători), și astfel rolul birocrației internaționale fără chip și al așa-numiţilor experți a crescut din ce în ce mai mult.

Cum s-au întâmplat toate acestea ? Așa cum am spus, nu a fost o schimbare bruscă. Aceste idei și politici periculoase au fost însămânțate cu mult timp în urmă și au fost promovate de-a lungul deceniilor. Ele au fost întărite radical în epoca Marii Depresiuni din anii '30, în epoca marelui dumneavoastră compatriot John Maynard Keynes. Ele au fost confirmate și întărite de experiența celui de-al doilea război mondial și a reconstrucției post-război - ca o consecință a acestora, starea de spirit mai mult sau mai puțin socialistă a început să domine. Puterea acestor idei a avut suișuri și coborâșuri (unul dintre ele în momentul recentei crize financiare și economice), dar un lucru, un proces, o tendinţă s-a dovedit a fi permanentă - trecerea la nivelul mondial, și subglobal, care înseamnă guvernarea europeană și suprimarea treptată a unicului garant eficient al democrației, statul naţional.

Aș dori să subliniez aici foarte puternic că - în opinia mea - principalul vehicul pentru pierderea (sau cel puțin pentru slăbirea) pozițiilor conservatoare este modelul existent al procesului de integrare europeană, și actuala sa reîncarnare, Uniunea Europeană (aşa cum a fost ea creată prin Tratatul de la Maastricht și "majorată" prin Tratatul de la Lisabona și alte modificări instituționale ulterioare). Acesta este motivul pentru care integrarea s-a transformat în unificare, cooperarea dintre națiuni suverane și independente s-a transformat în centralizarea la nivel european a procesului de luare a deciziilor, iar liberalizarea și deschiderea, de la care s-a plecat, s-au transformat în armonizare, standardizare, reglementare și intervenție excesivă şi atotcuprinzătoare a statului. Diversitatea sănătoasă a fost transformată într-o uniformitate rigidă obligatorie. Aranjamentele democratice din interiorul statelor membre individuale au fost înlocuite cu un proces birocratic de luare a deciziilor, la Bruxelles. Democrația s-a transformat în post-democrație. Aldoux Huxley și a sa Brave New World nu sunt prea departe, în aceste zile.

Trebuie să oprim acest curs. Trebuie să introducem schimbări fundamentale și o discontinuitate radicală cu trecutul. Noi - noi toți - fie trebuie să începem organizarea unei restructurări radicale a aranjamentelor instituționale ale UE, sau - individual - să ieșim din UE. Nu există nicio a treia cale. Alternativa pasivă este de a continua să urmăm toate directivele foarte neconservatoare și nedemocratice care provin de la Bruxelles, și să continuăm construirea a tot felul de uniuni - fiscale, bancare și politice, în loc de a reveni la democrație și la statul naţional. Și la urmă, dar nu în ultimul rând, la bunele şi vechile idei şi valori conservatoare.

Ceea ce ne trebuie este un nou thatcherism. Numele va fi, probabil, diferit, dar conținutul său trebuie să se bazeze pe apărarea și promovarea ideilor moștenite de la predecesorii noștri, și mai ales de la predecesorii dumneavoastră, de aici. Trebuie să încetăm flirtul cu paternalismul social, cu ecologismul (și în special cu versiunea sa extremă - alarmismul încălzirii globale), cu noile "isme" ale corectitudinii politice care subminează tradițiile conservatoare în domeniul familiei și al comportamentului uman privat, etc.

Noi am fost în defensivă de prea mult timp. A venit timpul pentru o schimbare. Trebuie să înceapă o ofensivă sigură pe sine și încrezătoare, bazată pe convingerea că ideile contează, că ni le-am însuşit și că ne simțim obligați și puternic motivaţi să le folosim în lupta noastră pentru victoria lor. Sunt sigur că conservatorii britanici o știu mai bine decât mine.

Václav Klaus, Castle Hotel, Windsor, Marea Britanie, 14 septembrie 2013.

http://www.klaus.cz/clanky/3438

• Václav Klaus - texte traduse

Riddick spunea...

Seria de conferinţe Conservative Renewal este organizată nu de establishmentul Tory, ci de grassroots-ul conservator "dur" (explicabilă, deci, lipsa lui Cameron):

http://conservativerenewal.org/

http://conservativerenewal.org/blog/

https://www.facebook.com/ToryRenewal

septembrie 20, 2013

Riddick spunea...

Václav Klaus - începuturile carierei politice (1990-1991)

La Congresul Forumului Civic, din septembrie trecut, preşedinte a fost ales un outsider: Václav Klaus, ministrul de finanţe al ţării. În timp ce a obţinut mai bine de două treimi din voturile delegaţilor, dl. Klaus a întâmpinat o opoziţie substanţială printre liderii cei mai influenţi ai Forumului. Aceştia au blocat, practic, punerea în practică a programului lansat de Václav Klaus - o clară delimitare de socialismul de orice fel - şi au boicotat ideile d-lui Klaus privind restructurarea Forumului Civic. Asta a făcut ca, în februarie acest an, Forumul Civic să se scindeze în două partide. Václav Klaus ar dori să transforme aripa pe care o conduce într-un partid modern, de dreapta, de tipul Partidului Conservator din Marea Britanie. Cealaltă aripă a Forumului include mai mulţi din membrii guvernului, dar orientarea ei produce o imagine mult mai puţin clară. Declarîndu-te social-democrat - ceea ce în realitate şi este această aripă - nu e tocmai uşor într-o Cehoslovacie post-comunistă.

Nici o mirare, ascensiunea la putere a d-lui Klaus a fost întîmpinată cu reacţii dintre cele mai ambigui. El curtează nivelele de jos ale masei populare mai mult decât o fac colegii săi din guvern, şi, de altfel, admite că este un populist, dar într-o manieră Thatcher şi nu într-una Peron. Unii ziarişti fac tapaj de asemănarea poziţiei sale cu cea a unui Walesa, dar nimeni nu-l poate auzi pe Walesa invocându-i pe un Milton Friedman şi Thomas Sowell, aşa cum o face Klaus. În ceea ce priveşte naţionalismul, Klaus se dovedeşte de o muţenie atât de remarcabilă, încît este considerat un... tehnocrat. Dar ceea ce îi sperie cu adevarat pe oponenţii săi este accentul pe care îl pune pe instituţii ferme şi mandat popular în cadrul Forumului Civic. Singurul resort ce mai rămîne la îndemîna elitei Forumului Civic îl constituie apelurile la rolul unic al acestei mişcări: garantarea democraţiei. Dar depinde ce considerăm a fi cu adevărat esenţial pentru o democraţie: mandatul popular, separarea puterilor şi verificarea raporturilor între ramurile puterii ori garanţiile oferite "de la centru" ?

http://riddickro.blogspot.ro/2011/07/vaclav-klaus-inceputurile-carierei.html

septembrie 20, 2013

Riddick spunea...

Aşa se face că ambele facţiuni nu renunţă la luptă. Încrederea lui Klaus în sprijinul pe care îl primeşte din partea organizaţiilor de masă se dovedeşte potrivită: el nu ezită să-şi exprime resentimentele împotriva unor "birocraţi plătiţi de la centru". Într-un cuvînt, Klaus este un politician, dar manierele sale, felul său de a acţiona sînt de un mult mai mare bun gust decît apar în criticile ce i se aduc, cum ar fi aceea ca, spre exemplu, după o recentă remaniere, nici un singur membru al Chartei '77 nu a mai rămas în prezidiul Parlamentului ceh. Fostul regim nu a reuşit niciodată să-i defăimeze pe disidenţi. Acum, disidenţii se află pe punctul de a se defăima de unii singuri. Criticii lui Klaus provin în marea lor majoritate - dar nu exclusiv - din cercurile foştilor disidenţi. Pe de altă parte, nu toţi foştii disidenţi se numără printre inamicii lui Klaus. Dar ameninţarea s-a simţit limpede încă înainte de-a se dovedi că Václav Klaus nu este un simplu economist, ci şi un politician. "Nu dorim să fim experimentatori pe plan social, să devenim un exemplu strălucit pentru restul lumii", declara el, într-un discurs în stil foarte personal, prin care a cîştigat aplauzele respectivei conferinţe a Forumului Civic, făcînd furori printre intelectuali. Prin asta, Klaus a dovedit exactitatea a două observaţii făcute de Timothy Garton Ash: că politicienii est-europeni care pretind că nu sunt nici de dreapta, nici de stînga, sunt de fapt de stînga, şi că revoluţiile din 1989 nu au adus cu ele nici o idee fundamental nouă. Şi e dureros să recunoaştem că noi, est-europenii, nu am făcut decît să pierdem, în aceşti 40 de ani de totalitarism, că în loc să ne dovedim un fel de bunic al spiritualităţii mondiale, va trebui să recuperăm, să intrăm în rînd cu alţii, să învăţăm în deceniile ce vor veni. Acest proces are nevoie de trăgaciul existenţial al politicii şi asta, în realitate, constituie cea mai grea lovitură.

septembrie 20, 2013

Riddick spunea...

Václav Klaus: "Ce este europeismul ?"

“Principiul esenţial al prezentei metaideologii europene este post-democraţia, cu instituţii supranaţionale în locul vechilor instituţii democratice ale unui stat-naţiune bine definit şi suveran, promovarea tuturor “isme”- lor posibile, cum ar fi: multiculturalismul, feminismul, ecologismul, homosexualismul, ONG-ismul, politicile apolitice şi neîncrederea în ordinea spontană a lucrurilor.
Europeiştii cred într-o societate umană structurată pe verticală şi ierarhizată. Ei doresc să proiecteze, să planifice, să reglementeze şi să-i administreze pe ceilalţi, pentru că numai ei ştiu ce este bine. Ei cred că proiectul făcut dinainte este întotdeauna mai bun decât un rezultat neprevăzut al interacţiunilor dintre cetăţenii liberi. Conform acestei ideologii, piaţa este în primul rând anarhie şi guvernul este aici pentru a o corecta.”

http://riddickro.blogspot.com/2011/08/ce-este-europeismul-vaclav-klaus-2006.html

septembrie 20, 2013

Riddick spunea...

"Ce-i trebuie țării ăsteia ? Votul universal, și să-i dea de pămînt pe ciocoi !"

De pe vremea votului censitar. Bonifaciu Cozianu (avocat, moșier, deputat, ministru, locotenent în rezervă), unul dintre principalele personaje (fictive) ale trilogiei "Cronica de familie" a lui Petru Dumitriu (1956). Era membru al partidului conservator, trecut de la liberali.

- Leon Popescu în viitorul guvern ? Un Popesco dans le cabinet ? Mais ou va ce pauvre pays ?
Vreo doi-trei domni mai tineri (adică între patruzeci și cincizeci de ani) rîseră. El se întoarse către ei și-i fulgeră cu privirea.
- Dacă dați drumul Popeștilor vă vor îneca ! În loc să-i zdrobim cînd se mai putea, am cedat, am căzut la compromisuri ! Și mîine-poimîine o să ne punem singuri juvățul de gît, și o să-l dăm în mîna Popeștilor: poftim, trageți !
- Bine, frățioare, dar aista îi un orator care nu se mai află ! Îi diștept, îi fin, îi plin de buche, îi bun, mă, omule, înțălege, nu fi copchil ! îi spuse Petre Carp.
- Dragă Petrache, nu e boier ! E mîrlan, și o să vă mănînce capul ! exclamă Cozianu. Dumitale, că ești mai tînăr decît mine; nu mie, care-s bătrîn; pe dumneata o să te îngroape! Nu băgați Popescul în guvern !
.....
Îl siliră împrejurările însă să se gîndească. Leon Popescu nu putea fi oprit. "Leonaș Gură-de-Aur", îi spuneau mahalagiii alegători la colegiul al treilea. "Avem nevoie de sînge proaspăt în vinele noastre bătrîne", spunea principele Ghica. "E veacul lor, nu ne mai putem salva decît folosindu-i", spunea Alexandru Lahovary. Iar Leon Popescu, fin, elegant, cu mustățile subțiri și blonde, zîmbea dulce, cald, cordial, adunării pe care o vrăjea cu gesturile largi, rotunde, ale mîinilor sale albe.
- Ne trebuie o concepțiune nouă a conservatismului, domnilor; un conservatism modern, care să cîștige inimile tuturor ! Trebuie să facem ca în Englitera, unde civilizațiunea a progresat într-atîta, încît slugile mănîncă cu stăpînii lor la masă !
Moșneagul veșnic furios sări în picioare de la locul său și lătră răstit, ca un buldog:
- Eu cînd am fost în Anglia n-am văzut slugi la masă unde am fost poftit ! Stăteau în picioare și turnau vin în pahare ! Unde-ai fost dumneata invitat ?
.....
În aceeași vreme Bonifaciu Cozianu dădea ultimele sale lupte politice. Era certat cu aproape toți liderii partidului conservator, care nu-i suportau aroganța, batjocura dură și nemiloasă, ciudățeniile aproape de nebun. Atunci îl văzură vorbind în fața unei adunări de alegători, cum nu s-ar fi așteptat niciodată cine-l cunoștea: ca un democrat, ca un dușman al boierimii. Strîns în redingota neagră și vesta neagră, ridica pumnul la al cărui deget mic strălucea inelul cu stemă și striga:
- De o mie de ori îmi place mai mult căciula țurcănească a țăranului de jos de pe Zlatiște, decît cărarea la ceafă a lui Marghiloman și rufele lui spălate la Londra ! Ce-i trebuie țării ăsteia ? Votul universal, și să-i dea de pămînt pe ciocoi !
Gazetarii priveau și-și șopteau: "A înnebunit... A intrat în anul morții !"
Dar Leon Popescu, la clubul partidului conservator, îl înțelese:
- Domnilor, Bonifaciu Cozianu a vrut luna de pe cer, zise el zîmbind cu blîndețea sa obișnuită. A vrut luna de pe cer, dar luna a rămas sus. Și acuma urlă la ea.
Rîsete veninoase izbucniră la această glumă: întîia oară cînd cineva își bătea joc de Bonifaciu Cozianu și nu el de ceilalți. La formarea cabinetului, nici Marghiloman, nici Nicu Filipescu nu se gîndiră să-i ofere un portofoliu. Fusese ministru în toate guvernele conservatoare din ultimii aproape douăzeci de ani. De acum înainte, nu avea să mai fie. Știa toată lumea. Știa și el. Era un om sfîrșit.

http://riddickro.blogspot.ro/2012/05/ce-i-trebuie-tarii-asteia-votul.html