Până mai ieri, Europa Centrală părea o oază a păcii. De azi,
lucrurile nu mai stau aşa. Atentatul cu bombă din staţiunea Burgas a
ucis opt oameni, dar şi iluzia siguranţei pe care i le-a dat-o Bulgariei
şi altor ţări vecine aparentul dezinteres al grupărilor extremiste faţă
de această zonă a lumii.
Un nou front jihadist în Balcani?
Ţinta atentatului este clară. Autocarul aruncat în aer urma să
transporte un grup de turişti israelieni în staţiunea Sunny Beach. Şi în
ceea ce priveşte autorii atacului, lucrurile de asemenea par să se
limpezească. Mişcarea şiită libaneză Hezbollah, sprijinită de Teheran, a
lăsat să se întrevadă că este implicată în actul terorist din Bulgaria.
„Toate semnele indică spre Iran”, a declarat şi premierul israelian
Netanyahu.
Astfel, iadul care a coborât în flăcări ucigătoare în staţiunea
Burgas a fost mai mult decât un atentat. Asta înseamnă că, în războiul
mondial pe care îl poartă împotriva Occidentului liberal, jihadiştii au
deschis un nou front în Balcani. Şi nu întâmplător. Bulgaria e un teatru
de război perfect pentru islamiştii fundamentalişti. Zece la sută din
populaţia de peste şapte milioane a ţării sunt musulmani. Acest fapt le
permite jihadiştilor să se simtă aici confortabil. Aproape ca acasă,
chit că majoritatea mahomedanilor din Bulgaria nu-i sprijină şi nu-i
simpatizează.
Un posibil focar te terorism în Sudul şi estul Europei nu-i exclus.
Nu degeaba preşedintele american Barack Obama a reacţionat imediat,
condamnând vehement atacul, iar agenţii CIA şi FBI au împânzit
aeroportul Burgas de pe litoralul Mării Negre, cu aceştia colaborând
anchetatorii sosiţi de la Ierusalim şi Sofia. Afectate cumplit de criza
economică, dar şi de instabilitatea politică, ţările din acest spaţiu
riscă să devină o pradă uşoară a terorismului mondial.
Proximitatea geopolitică
Nu e de mirare că toată zona, de la Grecia până la România, a fost
cuprinsă de o stare de alertă generală. Ieri, la Bucureşti, de exemplu,
pe fondul îngrijorărilor cauzate de amenințările teroriste, a fost
convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. „Sunt absolut șocat de
ideea că atât de aproape de noi s-a comis totuși un atac criminal, genul
de atentate pe care suntem obișnuiți să le vedem undeva foarte departe
de România”, a comentat Victor Ponta la postul B1TV. Cred că
sentimentele premierului român pot fi înţelese. Cam toată lumea astăzi
simte şi gândeşte la fel.
Ceea ce părea undeva foarte departe şi posibil de văzut doar la
televizor, se întâmplă acum chiar în nemijlocita apropiere de noi. Din
Republica Moldova, dacă nu eşti hărţuit prea mult la vamă, poţi ajunge
cu autobuzul sau autoturismul pe litoralul bulgar în 11-12 ore. Dar nu
este vorba doar de proximitatea geografică, ci şi de cea geopolitică.
Pentru jihadişti, noi cu toţii, de la Grecia şi Macedonia până la
România şi Republica Moldova, suntem o apă şi un pământ. Sau mai exact
vorbind, aliaţi sau sateliţi ai Americii şi Uniunii Europene. Din acest
punct de vedere, putem fi trataţi fără menajamente, la fel ca Spania,
Italia sau Norvegia, unde au fost săvârşite, precum se ştie, mai multe
acte teroriste.
Dar mai există o problemă care face zona noastră a Europei mai
vulnerabilă ca oricare alta. Chiar dacă unii experţi consideră că prin
atentatul din Burgas islamiştii l-au răzbunat pe unul dintre fruntaşii
Hezbollah, Imad Mughniyeh, ucis de serviciile secrete israeliene acum
patru ani, nu-i exclus altceva să fie la mijloc. Să mă explic.
Atentatul de la Burgas, o replică la explozia de la Damask?
Acum trei zile, într-o explozie produsă la sediul Comunităţii de
informaţii din Siria au fost ucişi ministrul Apărării Daoud Rajha şi
ginerele preşedintelui Asad, ministrul adjunct al Apărării Asef Shawkat.
Împreună cu ei şi-au pierdut viaţa şi alţi câţiva membri ai guvernului.
S-ar putea ca atentatul de la Burgas să fie consecinţa atacului de la
Damask. Se ştie bine că regimul preşedintelui Asad este sprijinit de
Iran, ţară care, împreună cu Siria, tutelează mişcarea integristă
Hezbollah. Iar aceasta din urmă este faimoasă pentru capacitatea de a
reacţiona rapid, prin acte teroriste, la orice gest politic occidental
sau israelian pe care îl consideră indezirabil. Reprezentanţii ei, după
cum am spus, s-au grăbit deja să-şi asume răspunderea pentru atentatul
comis la Burgas.
La toate acestea mai adăugaţi că Rusia sprijină deschis şi Siria, şi
Iranul, torpilând orice încercări internaţionale de a pune la respect
regimurile din cele două state. Nu afirm că Moscova ar fi implicată
cumva în atentatul de la Marea Neagră. Nu există astfel de probe. Dar
cei care au atacat turiştii evrei din Burgas ştiau bine că liderii ruşi
vor jubila în sinea lor, văzându-i suferind pe bulgarii trecuţi de
partea Occidentului. Şi când te gândeşti că pentru locatarii Kremlinului
suferinţele românilor constituie un drog pe care ei îl consumă de
secole, te trece un fior rece pe şira spinării.