Clasic. Previzibil. Să nu uităm însă că Bode vroia reluarea vânzării Cupru Min după eșecul respectiv. Ca şi altele. Şi-apoi, cine naiba o fi început, la Hidroelectrica ?
EurActiv:
Lucian Bode, la TVR Info: Se incearca devalorizarea Hidroelectrica,
pentru ca cineva sa achizitioneze un pachet majoritar pe o valoare
foarte mica
Fostul ministru al Economiei, Lucian Bode, a oferit in cadrul
emisiunii Plus Unu, de la TVR Info, detalii ale negocierilor pe care
le-a avut cu "baietii destepti" din energie. Bode a precizat ca in urma
acestor negocieri, Hidroelectrica ar fi castigat 60-70 milioane de euro
venituri in plus pe an, fata de 2011. Referitor la intrarea insolventa a
Hidrolectrica, Bode a declarat:"Banuiesc ca se incearca diminuarea
valorii actiunilor Hidroelectrica, pentru ca intr-un final cineva sa
achizitioneze un pachet, majoritar chiar, pe o valoare foarte mica".
"In
opinia mea, cunoscandu-i pe beneficiarii acestor contracte, celebrii
baieti destepti, cred ca vor avea mari probleme in a inchide aceste
contracte, fara nicio negociere si avand drept temei legea insolventei",
a mai spus fostul ministru.
Rezultate ale negocierilor cu baietii destepti, relatate de Lucian Bode:
-in 2011 au fost reziliate 5 contracte din cele bilaterale: Arcelor Mittal, Luxten, Salrom, DGTS Brasov si CNH, care reprezentau aproximativ 4 terawati/ora din cei 12 terawati care sunt furnizati in cele 10 contracte ( 4 dintre contracte ajunsesera la termen si unul a renuntat de buna voie)
-am reusit introducerea clauzei de hidraulicitate scazuta ( in conditii de seceta prelungita, Hidroelectrica poate reduce cantitate de energie - furnizata pe aceste contracte cu 10-20%)
-acceptarea publicarii unor date din contract
-am reusit o crestere medie a preturilor la energia livrata prin contracte intre 20-25%, fata de 2011;
Lucian Bode a explicat ca acesta era rezultatul negocierilor, care urma a fi prezentat FMI. Negocierea nu a fost insa finalizata, pentru ca Guvernul Ungureanu a fost demis in Parlament. In urma negocierilor, existau variantele:

semnarea actelor
aditionale pe acesti parametri sau rezilierea contractelor, in functie
de particularitatile juridice ale fiecarui.
Fostul ministru al Economiei a subliniat ca in urma acestor renegocieri, Hidrolectrica ar fi primit 60/70 milioane de euro venituri in plus pe an, fata de 2011:"si atunci vin si demontez motivarea ca am avea nevoie de 100 milioane de euro, pentru a se plati datoriile scadente, cand noi incasam venituri suplimentare de 60-70 milioane de euro".

In privinta rezilierii contractelor, Bode a declarat: "unele contracte contin pact comisoriu de grad 1, altele de grad 4; cele care contin pact comisoriu de ultim grad, pot fi reziliate unilateral; din cele 10 contracte, sunt 3 astfel de contracte care contin acest pact; cele 3 firme reprezentau 2,47 TWh, care in piata dereglementata insemnau din cei 5% crestere pret energie, intre 2 si 3%".
"Daca se dorea din partea actualilor guvernanti o abordare pe acest palier, cred ca luau in calcul si recomandarea Comisiei Europene de investigatii prin care suspecteaza ajutorul de stat mascat, prin pretul preferential prcaticat de Hidroelectrica", a mai spus Bode, referindu-se la rezilierea contractelor din energie.