Uniunea Europeană seamănă cu o navă care a fost lovită de câteva torpile. Nava nu are căpitan, în câteva compartimente au izbucnit incendii, câteva compartimente sunt deja inundate, iar motoarele s-au oprit. Singura barcă de salvare este prea mică pentru toţi pasagerii navei, iar unii dintre pasageri cred în continuare în invulnerabilitatea navei şi refuză să o părăsească.
Dezastrul financiar spaniol a fost previzibil încă de la începuturile
crizei. În timp ce politicienii europeni declarau că „salvarea Greciei
este un caz aparte” care nu se va repeta, noi (la fel ca şi mulţi alţi
jurnalişti eurosceptici) scriam despre inevitabilitatea prăbuşirii
sistemului bancar spaniol şi a economiei spaniole în general. În fond,
Spania are aceleaşi probleme ca şi Grecia şi nu se deosebeşte radical de
Italia. O economie bazată aproape exclusiv pe deservirea bulelor
speculative imobiliare şi deservirea consumului stimulat prin credite de
retail nu are cum să supravieţuiască în condiţiile imploziei ambelor
bule. Situaţia se complică din cauza pomenilor electorale extrem de
generoase cu care clasa politică spaniolă şi-a obişnuit electoratul. Un
stat stabil, la fel ca şi o companie comercială stabilă, nu ar trebui să
depindă de rata dobânzilor la creditele disponibile în piaţă. În cazul
Spaniei, prim-ministrul Rajoy a recunoscut că ţara va intra în faliment
dacă investitorii instituţionali nu vor mai fi de acord să crediteze
statul (prin achiziţii de obligaţiuni) la un randament mai mic de 7%.
Spania, la fel ca Grecia, Italia şi Portugalia are o mare problemă de
cashflow. Bugetul, care oricum are mari probleme, nu are cum să suporte
cheltuielile necesare pentru a compensa deponenţii băncilor care intră
în insolvenţă. Fondul de stat care, teoretic, ar fi trebuit să asigure
garantarea depozitelor bancare, are un deficit ne peste 15 miliarde de
euro, deficitul datorându-se unei „erori de proiectare” a sistemului de
garantare. Este interesant că sistemul din România, prin eforturile lui
Isărescu şi Boc, are aceleaşi „erori de proiectare” ca şi cel spaniol.
Clienţii băncilor din România pot vedea în „aventurile” clienţilor
băncilor din Spania propriul viitor destul de apropiat.
Premierul Mariano Rajoy a declarat marţi că Spania se află „într-o
situaţie de extremă dificultate” şi a cerut de la guvernul german să ia
„măsuri urgente” pentru salvarea sistemului bancar spaniol. Principala
„măsură urgentă” ar fi utilizarea banilor din cadrul Facilităţii
Europene pentru Stabilitate Financiară (FESF) pentru recapitalizarea
directă a băncilor spaniole. Guvernul german, în calitate de finanţator
principal şi de controlor informal al FESF a dat un răspuns negativ.
Unul dintre liderii Uniunii Creştin-Democrate ,partid aflat la guvernare
un Germania, Volker Kauder a oferit o declaraţie explicativă:
„Germania va demonstra existenţa solidarităţii cu celelalte state
europene pentru a rezolva problemele cauzate de criza datoriilor. Dar
statele europene trebuie să facă tot posibilul pentru a contribui la
rezolvarea problemelor proprii.”
În termeni simpli, spaniolilor li s-a sugerat că ar fi bine ca ei să
găsească singuri banii necesari pentru recapitalizarea băncilor sau,
alternativ, să se adreseze la FESF în aceleaşi condiţii în care s-a
adresat Grecia, adică să se angajeze la un program dur de austeritate în
schimbul unor credite europene. Pentru Mariano Rajoy, care a venit la
guvernare cu un program anti-austeritate, ambele variante sunt
inacceptabile din perspectiva politică, dar situaţia economică nu-i lasă
alte opţiuni. Spaniolii vor trebui să se obişnuiască cu un nivel de
viaţă mult mai scăzut. Scăderea nivelului de viaţă va fi provocată fie
de măsurile de austeritate, fie de prăbuşirea sistemului financiar.
Toate ţările europene, probabil cu excepţia Germaniei şi ţărilor-satelit
ale Germaniei, vor ajunge în această situaţie. România nu va fi o
excepţie.
Redacţia Economică
Short URL: http://cronicaromana.com/?p=179932
