Ilie Șerbănescu (Business24): Dictatura necapitalistă a "investitorilor" financiari privați
Razboul s-a declansat de mult. Acum iese deja din faza de surdina.
Declaratiile partilor sunt mereu mai vehemente, desi se pastreaza in
aria infruntarilor "tehnice". Se va depasi insa curand aceasta faza. In
joc sunt bani grei: mii si zeci de mii de miliarde de dolari (euro). De
la razboiul financiar-bancar se va ajunge inevitabil la razboi de-a
binelea!
Este de ajuns a analiza beligerantii si interesele lor disjuncte spre a intrezari aceasta perspectiva. Sa-i avem in vizor, pentru inceput, pe posesorii privati ai circa 70.000 miliarde dolari, mai mult decat PIB-urile laolalta ale tutror statelor lumii. Sunt bani acumulati, pe de o parte, din exploatarea coloniala de sute de ani a periferiilor, si, pe de alta parte, din excedentul sistematic de capital al tarilor dezvoltate, unde, in mod obiectiv, la venituri inalte, investitiile nu pot absorbi toata economisirea.
Banii acestia sunt valorificati prin imprumutarea lor altora. Acesti altii sunt state si napastuiti de pretutindeni. Imprumutarea lor urmeaza reguli stricte si incredibile, menite fiind sa ingenuncheze debitorii si sa asigure prosperitatea creditorilor. Au fost stabilite si perfectionate de catre creditori, care s-au erijat si apoi legitimat ca reprezentand "pietele" insele, transformate nu doar in furnizori de fonduri, dar si in arbitri, dupa preceptul "ei centreaza, ei dau cu capul si, daca nu nimeresc poarta, tot ei dicteaza penaltiurile" impotriva debitorilor.
Regula de aur: ei, "pietele"!, nu dau faliment! Debitorii pot da faliment, dar creditorii financiari nu! Nici chiar odata cu debitorii!
Din punctul de vedere al capitalismului, este o regula inimaginabila, caci este complet necapitalista! Daca un capital este angrenat intr-o afacere industriala sau comerciala si afacerea nu merge, da faliment! Daca un capital este angrenat intr-o afacere financiara si aceasta esueaza, nu este lasat sa dea faliment! Cum este posibil asa ceva?!
Daca afacerea este una bancara, chiar daca aceasta este falimentara, banca este salvata, cu atat mai abitir cu cat este mai mare, invocandu-se "riscurile sistemice". De aici si enormitatea anticapitalista "too big to fail" (prea mare ca sa falimenteze). Cine o salveaza?! Pai, statele, adica salariatii, pensionarii, contribuabilii!
Daca statele ajung in faliment si, indirect, nu mai pot salva banci falimentare nici chiar prin masive programe de austeritate, sau, direct, nu-i mai pot plati pe privatii care au achizitionat titluri de stat, atunci sunt chemate alte state sa-i compenseze pe privatii care se dau drept "pietele"!
Feriti de falimentari si de pierderi, nici chiar cand propriii debitori cad si ar urma in mod normal sa-i traga dupa ei in groapa pe creditori, acestia din urma, care se dau ca reprezinta "pietele", isi pot permite orice lacomie, orice samavolnicie, orice speculatie, adica pot face orice ravagii, caci stiu ca vin altii sa acopere distrugerile!
Puse de aceasta regula sa preia ravagiile facute de "piete", statele dezvoltate au ajuns in prag de faliment. Facand-o prin indatorare chiar fata de "piete", sunt in asa-numita criza a datoriilor suverane. Iar "pietele", erijate in arbitri, le stau la panda in spate. Prin agenturile lor - asa-zisele agentii de rating - admonesteaza statele, le scumpesc creditele pe care le dau in continuare, facand astfel presiuni ca acestea sa-si recupereze indatorarea pe seama contribuabililor, prin programe de austeritate, in asa fel incat sa plateasca tot napastuitii si nimic creditorii privati erijati in "piete"!
Nu exista vreo indoiala ca, in razboiul financiar declansat, creditorii privati erijati in "piete" reprezinta factorul perturbator si provocator principal. Statele au ajuns in domeniu subordonate "pietelor", prin insesi regulile anterior mentionate, cu care, din pacate, au cochetat. Si, in loc sa-si uneasca eforturile si fortele spre conceperea si intronarea unor noi reguli, capitaliste si nu de alta natura!, care sa guverneze relatiile si mecanismele economico-financiare si sa le scoata implicit de sub dictatura falselor "piete", statele au ales sa se infrunte intre ele. Ceea ce va conduce la razboi.
O dictatura de o asemenea factura a "pietelor" nu foloseste nici economiei, nici statelor, nici populatiilor. Aceasta dictatura confisca probabil o treime din totalul profiturilor realizate pe ansamblul lumii dezvoltate in favoarea sectorului financiar-bancar, care nu este producator de profit, ci doar redistribuitor de profit.
Profiturile confiscate in favoarea sectorului financiar-bancar nu folosesc unor investitii in economia reala din tarile capitalismului matur sau din celelalte tari capitaliste, ci sunt utilizate doar pentru imbogatirea disproportioata a unor paturi subtiri de indivizi, spre adancirea unei polarizari sociale care a devenit deja exploziva. In mod grav, exprima si contribuie la dezindustrializarea lumii dezvoltate, cu impact dramatic pentru aceasta si pentru modelul de prosperitate pe care l-a reprezentat pentru o perioada din istoria umanitatii.
(Va continua)
Este de ajuns a analiza beligerantii si interesele lor disjuncte spre a intrezari aceasta perspectiva. Sa-i avem in vizor, pentru inceput, pe posesorii privati ai circa 70.000 miliarde dolari, mai mult decat PIB-urile laolalta ale tutror statelor lumii. Sunt bani acumulati, pe de o parte, din exploatarea coloniala de sute de ani a periferiilor, si, pe de alta parte, din excedentul sistematic de capital al tarilor dezvoltate, unde, in mod obiectiv, la venituri inalte, investitiile nu pot absorbi toata economisirea.
Banii acestia sunt valorificati prin imprumutarea lor altora. Acesti altii sunt state si napastuiti de pretutindeni. Imprumutarea lor urmeaza reguli stricte si incredibile, menite fiind sa ingenuncheze debitorii si sa asigure prosperitatea creditorilor. Au fost stabilite si perfectionate de catre creditori, care s-au erijat si apoi legitimat ca reprezentand "pietele" insele, transformate nu doar in furnizori de fonduri, dar si in arbitri, dupa preceptul "ei centreaza, ei dau cu capul si, daca nu nimeresc poarta, tot ei dicteaza penaltiurile" impotriva debitorilor.
Regula de aur: ei, "pietele"!, nu dau faliment! Debitorii pot da faliment, dar creditorii financiari nu! Nici chiar odata cu debitorii!
Din punctul de vedere al capitalismului, este o regula inimaginabila, caci este complet necapitalista! Daca un capital este angrenat intr-o afacere industriala sau comerciala si afacerea nu merge, da faliment! Daca un capital este angrenat intr-o afacere financiara si aceasta esueaza, nu este lasat sa dea faliment! Cum este posibil asa ceva?!
Daca afacerea este una bancara, chiar daca aceasta este falimentara, banca este salvata, cu atat mai abitir cu cat este mai mare, invocandu-se "riscurile sistemice". De aici si enormitatea anticapitalista "too big to fail" (prea mare ca sa falimenteze). Cine o salveaza?! Pai, statele, adica salariatii, pensionarii, contribuabilii!
Daca statele ajung in faliment si, indirect, nu mai pot salva banci falimentare nici chiar prin masive programe de austeritate, sau, direct, nu-i mai pot plati pe privatii care au achizitionat titluri de stat, atunci sunt chemate alte state sa-i compenseze pe privatii care se dau drept "pietele"!
Feriti de falimentari si de pierderi, nici chiar cand propriii debitori cad si ar urma in mod normal sa-i traga dupa ei in groapa pe creditori, acestia din urma, care se dau ca reprezinta "pietele", isi pot permite orice lacomie, orice samavolnicie, orice speculatie, adica pot face orice ravagii, caci stiu ca vin altii sa acopere distrugerile!
Puse de aceasta regula sa preia ravagiile facute de "piete", statele dezvoltate au ajuns in prag de faliment. Facand-o prin indatorare chiar fata de "piete", sunt in asa-numita criza a datoriilor suverane. Iar "pietele", erijate in arbitri, le stau la panda in spate. Prin agenturile lor - asa-zisele agentii de rating - admonesteaza statele, le scumpesc creditele pe care le dau in continuare, facand astfel presiuni ca acestea sa-si recupereze indatorarea pe seama contribuabililor, prin programe de austeritate, in asa fel incat sa plateasca tot napastuitii si nimic creditorii privati erijati in "piete"!
Nu exista vreo indoiala ca, in razboiul financiar declansat, creditorii privati erijati in "piete" reprezinta factorul perturbator si provocator principal. Statele au ajuns in domeniu subordonate "pietelor", prin insesi regulile anterior mentionate, cu care, din pacate, au cochetat. Si, in loc sa-si uneasca eforturile si fortele spre conceperea si intronarea unor noi reguli, capitaliste si nu de alta natura!, care sa guverneze relatiile si mecanismele economico-financiare si sa le scoata implicit de sub dictatura falselor "piete", statele au ales sa se infrunte intre ele. Ceea ce va conduce la razboi.
O dictatura de o asemenea factura a "pietelor" nu foloseste nici economiei, nici statelor, nici populatiilor. Aceasta dictatura confisca probabil o treime din totalul profiturilor realizate pe ansamblul lumii dezvoltate in favoarea sectorului financiar-bancar, care nu este producator de profit, ci doar redistribuitor de profit.
Profiturile confiscate in favoarea sectorului financiar-bancar nu folosesc unor investitii in economia reala din tarile capitalismului matur sau din celelalte tari capitaliste, ci sunt utilizate doar pentru imbogatirea disproportioata a unor paturi subtiri de indivizi, spre adancirea unei polarizari sociale care a devenit deja exploziva. In mod grav, exprima si contribuie la dezindustrializarea lumii dezvoltate, cu impact dramatic pentru aceasta si pentru modelul de prosperitate pe care l-a reprezentat pentru o perioada din istoria umanitatii.
(Va continua)
