Brâncuși

via Prioritate de Dreapta


"Timp de 20 de ani am trăit la Paris, cu 20 de centime pe zi. Nu m-am plâns nimănui, n-am făcut nimănui nicio reclamaţie. Puteam avea bani, dacă m-aş fi îndeletnicit cu altceva. Dar am vrut să fac sculptură; şi tot pentru că am vrut eu, am ajuns la Paris. Mon jeu est a moi".

"Eu nu sunt un clown de music-hall, nu-mi trebuie reclamă. Am așteptat 40 de ani ca să fac ceva. Deviza mea a fost: totul sau nimic. Cine ne obligă să facem artă ? Ne putem alege alt meșteșug, dacă tindem spre tranzacții. Putem cumpăra și vinde brânză, de pildă, pește sau zarzavaturi, cu cobilița strămoșească".

"Înainte vreme, noi, artiștii, n-aveam drepturi egale cu cetățenii liberi. Eram un fel de slugi de lux. Revoluția franceză ne-a eliberat și pe noi. Ne-a pus alături de negustori. Și negustorii ne-au subjugat. Dintr-o robie, am căzut în alta și mai neagră. Seniorii feudali, cel puțin, ne dădeau livrele și fireturi de lachei galonați... Cu ăștia, cu burghezii, am ajuns cerșetori în haine negre".

"Când nu mai suntem copii, suntem deja morți".

"Lucrurile nu sunt greu de făcut, ceea ce e greu e să ne punem în situția de a le face".

"Să creezi ca un dumnezeu, să fii liber ca un rege și să muncești ca un sclav".

PACALICISTAN ( editorial ziarul Bursa)

via FB Prioritate de Dreapta

Păcălelile în materie de activităţi politice şi statale sunt, fără nicio exagerare, substanţa însăşi a vieţii noastre publice, din 1989 şi pînă astăzi. Cei care au crezut în trecerea miraculoasă şi instantanee de la regimul dictaturii pure la cel al democraţiei pure, s-au trezit cu păcăliciul în mînă! Cine a crezut că scena politică a României este împărţită în autentice partide de stînga şi de dreapta a fost păcălit consistent. Cine şi-a pus vreodată speranţa în programele politice şi electorale ale partidelor s-a fript, de fiecare dată. Mai nou, nici măcar mecanismul alegerilor nu mai este impenetrabil la "păcăleli". Relaţiile dintre instituţiile statului s-au transformat în jocul de societate "Cine-l păcăleşte primul pe celălalt". Jocul "reprezentării României la Consiliul Uniunii Europene" este un spectacol neîntrerupt de păcăleli pe care competitorii şi le-au administrat succesiv, direct, ori prin intermediul Parlamentului, al Curţii Constituţionale, al presei etc. Păcălelile de zi cu zi ale Justiţiei noastre, nu oarbă prin vocaţie, ci cu ochii parţial legaţi, funcţie de interese şi culori politice predominante, sunt mai numeroase decît aventurile lui Münchausen şi Păcală la un loc.
Singurul mister al acestui ţinut numit România, transformat zi de zi şi ceas de ceas, într-un soi de Păcălicistan, este: De ce nu rîde lumea?
Poate pentru că ne-am mutat, de fapt şi de mult, direct în Absurdistan!

 

 Nimeni nu a propus ca 1 Aprilie să devină zi naţională a României; în fapt, abia dacă ne mai aducem aminte de rostul zilei cu pricina, prin nevinovate şi adesea nesărate glume pe seama colegilor. Nu cunosc să existe, oficial, nici măcar un ONG care să se ocupe de promovarea şi dezvoltarea activităţilor de păcălire. Gazetele de umor, care să ţină treaz interesul public pentru păcăleli sunt la fel de rare, la noi, ca şi urmele de dinozauri. Nu avem, ca bulgarii, un festival al umorului, în care păcălelile să fie reprezentate. Concluzia pare inevitabilă: apetitul pentru păcăleli al românilor, ca formă de expresie a dimensiunii ludice a vieţii, nu pare foarte accentuat. Cu toate acestea, păcăleala face parte din cotidian, într-o măsură covîrşitoare, de la aspectele economice, pînă la cele politice şi de la cele culturale, pînă la activităţile oficiale ale statului.
     Cele mai cunoscute sunt activităţile de păcălire utilizate în pîrîta noastră economie de piaţă, care seamănă mai degrabă cu un El Dorado al hoţilor şi prădătorilor, decît cu un mecanism capabil să regleze raporturile dintre cerere şi ofertă, iar prin aceas­ta să permită alocarea eficientă a resurselor existente la nivel social, ori să asigure orientarea investiţională în direcţiile cele mai profitabile dezvoltării şi performanţei economice. După estimări independente, mai mult de 80% din produsele alcoolice fine, aflate în galantarele magazinelor noastre sunt doar păcăleli, prin contrafacere; iar în proporţii apropiate se află alte produse şi mărci vîndute pe piaţa echipamentelor sportive, pe cea a parfumurilor şi a cosmeticelor etc. Nu puţine servicii oferite pe piaţa din România pot fi încadrate, fără dificultăţi, în categoria păcălelilor, începînd cu aşa zisele servicii bancare, băgate pe gît clienţilor pentru operaţiuni pe care ei nu le-au solicitat niciodată şi ale căror preţuri sunt rareori explicit afişate, mai ales cînd este vorba despre ofertele de creditare. Cea mai mare parte a serviciilor oferite cetăţenilor de către primării şi alte instituţii ale administraţiei publice sunt pure păcăleli. Expresia clasică, în aceste cazuri, este PREŢUL la care sunt achiziţionate servicii şi bunuri de la tot felul de firme, puternic colorate politic. Evantaiul este larg deschis, de la micro-păcăleli, la mega, ba chiar tera-păcăleli. Trăsătura care le uneşte este distribuţia imuabilă a rolurilor: păcălitorul este întotdeauna un "băiat deştept" cu virile conexiuni politice, iar păcălitul este invariabil bugetul public, adică buzunarul dumneavoastră. Un exemplu clasic de tera-păcăleală este "afacerea" în care statul a angajat un furnizor să-i contruiască o autostradă, iar contractele au fost astfel întocmite şi derulate încît, după şapte ani, autostrada tot nu există, în schimb furnizorul a încasat preţul ei de vreo patru ori. Adevărat, însă, statul a jucat şi el rolul de păcălitor, dar nu în raport cu furnizorii săi, ci cu noi, cetăţenii, cei care îi încredinţează lună de lună o parte însemnată din venituri, în schimbul promisiunii că vor beneficia de acces la asistenţă medicală, ori la un venit sigur o dată cu încheierea vieţii economic-active, numit în general pensie. Macro-păcăleala i-a reuşit atît de bine, încît statul s-a exersat şi mai aplicat, jucîndu-se de-a păcăliciul cu angajaţii săi, chiar şi în materie de salarii. Cînd i-a venit lui bine le-a achitat, cînd nu, a decis, cu de la sine putere, că ele sunt de fapt mult mai mici decît scrie în contractele şi convenţiile de muncă pe care le semnase.
     Păcălelile în materie de activităţi politice şi statale sunt, fără nicio exagerare, substanţa însăşi a vieţii noastre publice, din 1989 şi pînă astăzi. Cei care au crezut în trecerea miraculoasă şi instantanee de la regimul dictaturii pure la cel al democraţiei pure, s-au trezit cu păcăliciul în mînă! Cine a crezut că scena politică a României este împărţită în autentice partide de stînga şi de dreapta a fost păcălit consistent. Cine şi-a pus vreodată speranţa în programele politice şi electorale ale partidelor s-a fript, de fiecare dată. Mai nou, nici măcar mecanismul alegerilor nu mai este impenetrabil la "păcăleli". Relaţiile dintre instituţiile statului s-au transformat în jocul de societate "Cine-l păcăleşte primul pe celălalt". Jocul "reprezentării României la Consiliul Uniunii Europene" este un spectacol neîntrerupt de păcăleli pe care competitorii şi le-au administrat succesiv, direct, ori prin intermediul Parlamentului, al Curţii Constituţionale, al presei etc. Păcălelile de zi cu zi ale Justiţiei noastre, nu oarbă prin vocaţie, ci cu ochii parţial legaţi, funcţie de interese şi culori politice predominante, sunt mai numeroase decît aventurile lui Münchausen şi Păcală la un loc.
     Singurul mister al acestui ţinut numit România, transformat zi de zi şi ceas de ceas, într-un soi de Păcălicistan, este: De ce nu rîde lumea?
     Poate pentru că ne-am mutat, de fapt şi de mult, direct în Absurdistan! 

Cornel Codiţă

 

 http://www.bursa.ro/editorial/pacalicistan-173680&articol=173680.html

 

 

Schema

via Prioritate de Dreapta

Ilie Șerbănescu (Business24): Dictatura necapitalistă a "investitorilor" financiari privați

Razboul s-a declansat de mult. Acum iese deja din faza de surdina. Declaratiile partilor sunt mereu mai vehemente, desi se pastreaza in aria infruntarilor "tehnice". Se va depasi insa curand aceasta faza. In joc sunt bani grei: mii si zeci de mii de miliarde de dolari (euro). De la razboiul financiar-bancar se va ajunge inevitabil la razboi de-a binelea!
 
Este de ajuns a analiza beligerantii si interesele lor disjuncte spre a intrezari aceasta perspectiva. Sa-i avem in vizor, pentru inceput, pe posesorii privati ai circa 70.000 miliarde dolari, mai mult decat PIB-urile laolalta ale tutror statelor lumii. Sunt bani acumulati, pe de o parte, din exploatarea coloniala de sute de ani a periferiilor, si, pe de alta parte, din excedentul sistematic de capital al tarilor dezvoltate, unde, in mod obiectiv, la venituri inalte, investitiile nu pot absorbi toata economisirea.

Banii acestia sunt valorificati prin imprumutarea lor altora. Acesti altii sunt state si napastuiti de pretutindeni. Imprumutarea lor urmeaza reguli stricte si incredibile, menite fiind sa ingenuncheze debitorii si sa asigure prosperitatea creditorilor. Au fost stabilite si perfectionate de catre creditori, care s-au erijat si apoi legitimat ca reprezentand "pietele" insele, transformate nu doar in furnizori de fonduri, dar si in arbitri, dupa preceptul "ei centreaza, ei dau cu capul si, daca nu nimeresc poarta, tot ei dicteaza penaltiurile" impotriva debitorilor.

Regula de aur: ei, "pietele"!, nu dau faliment! Debitorii pot da faliment, dar creditorii financiari nu! Nici chiar odata cu debitorii!

Din punctul de vedere al capitalismului, este o regula inimaginabila, caci este complet necapitalista! Daca un capital este angrenat intr-o afacere industriala sau comerciala si afacerea nu merge, da faliment! Daca un capital este angrenat intr-o afacere financiara si aceasta esueaza, nu este lasat sa dea faliment! Cum este posibil asa ceva?!

Daca afacerea este una bancara, chiar daca aceasta este falimentara, banca este salvata, cu atat mai abitir cu cat este mai mare, invocandu-se "riscurile sistemice". De aici si enormitatea anticapitalista "too big to fail" (prea mare ca sa falimenteze). Cine o salveaza?! Pai, statele, adica salariatii, pensionarii, contribuabilii!

Daca statele ajung in faliment si, indirect, nu mai pot salva banci falimentare nici chiar prin masive programe de austeritate, sau, direct, nu-i mai pot plati pe privatii care au achizitionat titluri de stat, atunci sunt chemate alte state sa-i compenseze pe privatii care se dau drept "pietele"!

Feriti de falimentari si de pierderi, nici chiar cand propriii debitori cad si ar urma in mod normal sa-i traga dupa ei in groapa pe creditori, acestia din urma, care se dau ca reprezinta "pietele", isi pot permite orice lacomie, orice samavolnicie, orice speculatie, adica pot face orice ravagii, caci stiu ca vin altii sa acopere distrugerile!

Puse de aceasta regula sa preia ravagiile facute de "piete", statele dezvoltate au ajuns in prag de faliment. Facand-o prin indatorare chiar fata de "piete", sunt in asa-numita criza a datoriilor suverane. Iar "pietele", erijate in arbitri, le stau la panda in spate. Prin agenturile lor - asa-zisele agentii de rating - admonesteaza statele, le scumpesc creditele pe care le dau in continuare, facand astfel presiuni ca acestea sa-si recupereze indatorarea pe seama contribuabililor, prin programe de austeritate, in asa fel incat sa plateasca tot napastuitii si nimic creditorii privati erijati in "piete"!

Nu exista vreo indoiala ca, in razboiul financiar declansat, creditorii privati erijati in "piete" reprezinta factorul perturbator si provocator principal. Statele au ajuns in domeniu subordonate "pietelor", prin insesi regulile anterior mentionate, cu care, din pacate, au cochetat. Si, in loc sa-si uneasca eforturile si fortele spre conceperea si intronarea unor noi reguli, capitaliste si nu de alta natura!, care sa guverneze relatiile si mecanismele economico-financiare si sa le scoata implicit de sub dictatura falselor "piete", statele au ales sa se infrunte intre ele. Ceea ce va conduce la razboi.

O dictatura de o asemenea factura a "pietelor" nu foloseste nici economiei, nici statelor, nici populatiilor. Aceasta dictatura confisca probabil o treime din totalul profiturilor realizate pe ansamblul lumii dezvoltate in favoarea sectorului financiar-bancar, care nu este producator de profit, ci doar redistribuitor de profit.

Profiturile confiscate in favoarea sectorului financiar-bancar nu folosesc unor investitii in economia reala din tarile capitalismului matur sau din celelalte tari capitaliste, ci sunt utilizate doar pentru imbogatirea disproportioata a unor paturi subtiri de indivizi, spre adancirea unei polarizari sociale care a devenit deja exploziva. In mod grav, exprima si contribuie la dezindustrializarea lumii dezvoltate, cu impact dramatic pentru aceasta si pentru modelul de prosperitate pe care l-a reprezentat pentru o perioada din istoria umanitatii.

(Va continua)

Băsescu se preface că este îngrijorat în legătură cu "statul de drept" și recunoaște că este de acord cu dizolvarea treptată a Statului

via Prioritate de Dreapta

"Statul de drept este pus sub semnul întrebării prin atitudinea anunţată ieri de premierul Victor Ponta". 

Băsescu recunoaște că este la curent cu o conspirație care urmărește  slăbirea și disoluția statelor naționale membre ale UE. 

De asemenea, recunoaște și că adevăratele scopuri ale summit-ului nu sunt clar specificate în documentele oficiale. 

Și ne mai ia și de proști cu "conflictul" cu Ponta, când de fapt ei și cu partidele lor sunt instrumentele Bruxelului.

Din declarația de presă de la Cotroceni:

Agenda de astăzi e mult mai subtilă decât pare. [adică, știți că nu aveți acordul cetățenilor, și atunci nu spuneți clar ce puneți la cale] De mai bine de un an și jumătate - și vă rog să mă scuzați că-mi arog acest merit, de a fi fost unul din liderii UE care au vorbit despre Statele Unite ale Europei - documentul care se va discuta azi și nu va apărea în Concluzii este despre cedare de suveranitate. 

un jucător

Este cel mai important subiect, care nu este parte a Concluziilor Consiliului European. Sigur, nu e așa intitulat, dar se va vorbi de control bugetar, de unificarea fiscalității, de prioritizarea la nivel european a investițiilor, de creșterea autorității BCE. [adică, de crearea unor prerogative cvasistatale pentru Comisia Europeană]   

Nu veți vedea scris ceva despre suveranitate, dar se vor pune bazele despre o mai puternică integrare.

Este posibil să se lanseze și posibilitatea alegerii directe de către cetățeni a unui lider al UE.

Discutiile sunt incipiente, dar e clar că ideea unei integrari tot mai rapide, tot mai puternice, e în substratul acestei agende și trebuie să ai experiența necesară să o înțelegi și să o abordezi. [adică, să fii un trădător inițiat în legătură cu desfășurarea planului]

Traian Băsescu: "Numai prin cedarea masivă de suveranitate Europa mai poate rămâne o putere economică şi militară. Altfel, Europa va rămâne o carte de istorie a lumii, în care vei putea citi despre cele mai sofisticate culturi", a avertizat Traian Băsescu. Şeful statuluia apreciat că viitorul Uniunii Europene ca structură politică de forţă este "incert" dacă nu se iau "deciziile care trebuie luate pentru funcţionarea UE". Traian Băsescu a precizat că este vorba despre punctul său de vedere, că nu sunt "decizii subterane" luate la nivelul UE, ci este "viziunea" sa cu privire la evoluţia Europei în continuare.

Traian Băsescu: "Din păcate, întârzierea nu va folosi nimănui. Nu putem lăsa această misiune următoarei generaţii de politicieni. Trebuie să avem curaj s-o facem acum şi să începem să vorbim despre Statele Unite ale Europei. Dar nu numai să vorbim. Trebuie să le proiectăm şi să avem forţa politică, fiecare la noi acasă, să convingem cetăţenii că aceasta este soluţia". 

Se încearcă devalorizarea Hidroelectrica, pentru ca cineva să achiziționeze un pachet majoritar pe o valoare foarte mică

via Prioritate de Dreapta

Clasic. Previzibil. Să nu uităm însă că Bode vroia reluarea vânzării Cupru Min după eșecul respectiv. Ca şi altele. Şi-apoi, cine naiba o fi început, la Hidroelectrica ?

EurActiv: Lucian Bode, la TVR Info: Se incearca devalorizarea Hidroelectrica, pentru ca cineva sa achizitioneze un pachet majoritar pe o valoare foarte mica

Fostul ministru al Economiei, Lucian Bode, a oferit in cadrul emisiunii Plus Unu, de la TVR Info, detalii ale negocierilor pe care le-a avut cu "baietii destepti" din energie. Bode a precizat ca in urma acestor negocieri, Hidroelectrica ar fi castigat 60-70 milioane de euro venituri in plus pe an, fata de 2011. Referitor la intrarea insolventa a Hidrolectrica, Bode a declarat:"Banuiesc ca se incearca diminuarea valorii actiunilor Hidroelectrica, pentru ca intr-un final cineva sa achizitioneze un pachet, majoritar chiar, pe o valoare foarte mica".

"In opinia mea, cunoscandu-i pe beneficiarii acestor contracte, celebrii baieti destepti, cred ca vor avea mari probleme in a inchide aceste contracte, fara nicio negociere si avand drept temei legea insolventei", a mai spus fostul ministru.

Rezultate ale negocierilor cu baietii destepti, relatate de Lucian Bode:

-in 2011 au fost reziliate 5 contracte din cele bilaterale: Arcelor Mittal, Luxten, Salrom, DGTS Brasov si CNH, care reprezentau aproximativ 4 terawati/ora din cei 12 terawati care sunt furnizati in cele 10 contracte ( 4 dintre contracte ajunsesera la termen si unul a renuntat de buna voie)
-am reusit introducerea clauzei de hidraulicitate scazuta ( in conditii de seceta prelungita, Hidroelectrica poate reduce cantitate de energie - furnizata pe aceste contracte cu 10-20%)
-acceptarea publicarii unor date din contract
-am reusit o crestere medie a preturilor la energia livrata prin contracte intre 20-25%, fata de 2011;

Lucian Bode a explicat ca acesta era rezultatul negocierilor, care urma a fi prezentat FMI. Negocierea nu a fost insa finalizata, pentru ca Guvernul Ungureanu a fost demis in Parlament. In urma negocierilor, existau variantele:

semnarea actelor aditionale pe acesti parametri sau rezilierea contractelor, in functie de particularitatile juridice ale fiecarui.

Fostul ministru al Economiei a subliniat ca in urma acestor renegocieri, Hidrolectrica ar fi primit 60/70 milioane de euro venituri in plus pe an, fata de 2011:"si atunci vin si demontez motivarea ca am avea nevoie de 100 milioane de euro, pentru a se plati datoriile scadente, cand noi incasam venituri suplimentare de 60-70 milioane de euro".

In privinta rezilierii contractelor, Bode a declarat: "unele contracte contin pact comisoriu de grad 1, altele de grad 4; cele care contin pact comisoriu de ultim grad, pot fi reziliate unilateral; din cele 10 contracte, sunt 3 astfel de contracte care contin acest pact; cele 3 firme reprezentau 2,47 TWh, care in piata dereglementata insemnau din cei 5% crestere pret energie, intre 2 si 3%".

"Daca se dorea din partea actualilor guvernanti o abordare pe acest palier, cred ca luau in calcul si recomandarea Comisiei Europene de investigatii prin care suspecteaza ajutorul de stat mascat, prin pretul preferential prcaticat de Hidroelectrica", a mai spus Bode, referindu-se la rezilierea contractelor din energie.

Conducerea României: infantilism şi prostie colosală!

SPALAREA CREIERELOR ROMANILOR 

via Prioritate de Dreapta

Și care e mandatul celor doi, cu ce agendă pleacă la Bruxel, care este punctul de vedere al României ? Temele s-au anunțat ! Tropăim și fluierăm ca pe stadion ("Ba Ponta !" "Ba Băsescu !") și de fapt echipele dau pe din două potul la vestiar.

Financiarul

Disputa prelungită pe tema reprezentării la Bruxelles dintre premierul României, Victor Ponta şi preşedintele ţării, Traian Băsescu este, dacă vreţi, o chintesenţă a politicii dâmboviţene de început de secol al douăzeci şi unulea. 

E o manifestare simptomatică a limitelor uriaşe care-i caracterizează, spre imensa noastră nefericire, pe cei care ajung la frâiele puterii în această ţară, de douăzeci şi ceva de ani încoace. 

O dovadă de cretinism – aici, da, putem vorbi fără jenă de aşa ceva – şi îngustime a vederii, de micime a spiritului şi de nesimţire pe faţă. Aici şi acum putem vedea cu adevărat că suntem conduşi de nişte pigmei lipsiţi de orice interes în sensul progresului şi bunăstării întregii naţiuni, pe care s-au angajat s-o slujească!

Calificativele stau în picioare oricare ar fi explicaţia contrelor dintre cei doi. Şi sunt două mai probabile.

Ipoteza 1: teatru pentru distragerea atenţiei de la alte poveşti de succes doar pentru ei şi ai lor, adică circul oferit gratis, pe lângă fasolea cu cârnaţi de 1 decembrie sau sacoşele electorale cu alimente – panem et circenses-ul modern.

Ipoteza 2: bumbăceală politică pe bune, în văzul mulţimii, care priveşte fascinată, ca la un meci de tenis, urmărind şi comentând, în lipsă de preocupări mai constructive, schimbul de mingi dintre cei doi.

Vorbim aici de un concentrat al miticismului, al îndârjirii prosteşti de a arăta chiar şi celor neinteresaţi cine cui i-o trage, care-i ăl mai periculos din garaj, cine e “tăticul”.

Nu râdeţi, e manifestul politicianului român, articolul 1 neoficial al tuturor statutelor grupărilor politice de stânga ori de dreapta, cules direct din psihologia tipică, din îndârjirea specifică arealului meridional al poporului acesta a cărui decădere morală pare a nu se mai opri odată.

E, dacă vreţi, o extracţie cu rădăcini spre partea cea mai împuţită a acestuia, cu plecare către zoaiele sociale mustind de ură,  parşivenie, subcultură şi trivialitate din cloaca interlopă. E spirit competiţional inutil şi pervertit, pătat, cu ţeluri mult coborâte, ca şi media calităţii oamenilor ce compun populaţia acestei părţi a lumii, România, plebe până nu demult mai cumsecade, mai atentă la ce e în jurul ei, mai de nădejde, aflată pe trepte de etică socială în mod evident mai înalte.

Presupunând că ar fi pe bune tot acest tămbălău, oricâte motive ar avea cei doi să-şi împartă pumni în figură sau coturi în coaste, oricât de josnice le-ar fi carcaterele, Ponta şi Băsescu n-ar trebui să-şi spele rufele în public şi cu atât mai mult ar trebui să dea dovadă de bun simţ şi de înţelegere reciprocă în faţa unui organism cum este Uniunea Europeană, de care depindem acum şi care ar trebui să ne ia în serios.

Ori aceşti domni – las-o, dom’le aşa, dacă tot am apucat a scrie! – se poartă precum doi puştani preşcolari încleştaţi şi trântiţi în troianul de zăpadă la săniuş, în încercarea de a stabili printre icnete şi pumnişori care va intra primul pe derdeluş.

Chiar nu mă interesează – cum de altfel cred că pe majoritatea dintre români – cine va merge la Consiliul Europei. Mi-e perfect egal monşer, parol! Aşa cum nu mă interesează nici ce deservicii îşi fac unul altuia şi, însutit, ţării întregi, zi de zi.

Un lucru am a le transmite: să vă fie ruşine. Egal cu zero!

NO FACE, NO NAME, NO NUMBER

Nu ne intereseaza  gloria sau  publicitatea individuala  si nu suntem exhibitionisti.

Am vazut   ceea ce  se intampla  in societatea romaneasca ,  am judecat si am ajuns  la concluzia ca este rau pentru noi ca natiune.

Incercam sa protestam si sa explicam cum vedem noi situatia actuala a  societatii noastre .

La manifestatiile din  Piata Universitatii din 1989 si  1990 nu ne-a intrebat nimeni cine suntem  si nici n-avea nici o importanta. N-are importanta nici acum .

Am fost  o picatura din  multimea care protesta  si incerca sa faca ceva impotriva celor care se catarasera la putere. Asta incercam sa facem si acum .

Suntem  : NO FACE, NO NAME, NO NUMBER 
si suntem multi.....

GRAMSCISM TEHNOLOGIC  :

Teza a patra.

 Apariţia şi dezvoltarea Internetul schimbă datele jocului în lupta de idei.
"Revolta elitelor" a fost impusa  oamenilor prin intermediul mass-mediei centrale : televiziuni, radiouri şi ziare importante. Modul lor de funcţionare este vertical : informaţia pleaca  de la un emiţător şi coboara catre  un receptor .
Internetul  inverseaza raportul de forte dintre dintre centru şi periferie. In  internet toata lumea este in mod alternativ atât de receptor cat şi transmiţător.
Monopolul presei este astfel spart . Jean-Paul Cluzel, presedinte la Radio France, este dezamăgit în "Les Echos", din 14 octombrie 2008 : "Pe siturile de  Internet , internautii ,în special tineri, gasesc informaţiile brute pe care le consideră mai obiective şi mai corecte decat cele furnizate in mas media centrala .”

Mai multe caracteristici ale Internetului contribuie la spargerea monopolului ideologiei unice difuzate de hiperclasa  mondială :
- În primul rând, Internetul permite extinderea  conversatiei private care, prin natura sa  este mai libera decât vorbitul in public ;  folosirea  pseudonimelor  chiar întăreste  această atitudine iar  tabuurile  impuse in viata  de zi cu zi sunt mai puţine sau chiar deloc in  Internet.
- Apoi, Internetul permite propagarea virala de mesaje , propagare ce poate fi extrem de rapida si care  adesea poate contrazice  mass media centrala  care a furnizat initial informatii oculte.
- În cele din urmă, motoarele de căutare nu au ( încă )  conştiinţa  politica, ele sunt neutre : un fapt sau o analiza  nonconforma are   o buna speranţă de viaţă şi de dezvoltare pe Internet.

……..

Concluzii
Nu sunt naiv.
Nu cred în lozul mereu castigator
Cunosc tentativele de cenzura si represiune  din Internet.
Ştiu de asemenea ca acest instrument minunat poate fi  folosit de asemenea ca scuza pentru pasivitatea omului   din spatele ecranului .
Si vad in acelasi timp cum cei puternici investesc  in Internet asa cum investesc si in alte domenii avand avantajul abundentei financiare.
Cu toate acestea desi  timp ce patruzeci de ani presiunea  ideologiei dominante, ideologia papagalului n-a incetat sa se consolideze  , Internetul  poate răsturna datele problemei :
- in primul rând, pentru că este un instrument care preia  "timpul disponibil al  creierului" de  la mass-media centrala .Este întotdeauna mai bine decât nimic!
- apoi, pentru că este o armă utilizata de la cel slab  la  cel  puternic;
- in cele din urmă, pentru că este o armă în serviciul minorităţilor active, care sunt  cele  care fac istoria.
Eu sper deci, ca  tabara  libertaro-identitara  sau comunitaro-conservatoare sa folosesca internetul  prin intermediul tuturor generaţiilor
Nu ma pot opri sa nu fac o paralele  între apariţia internetului în 1995 şi creşterea treptată a mişcărilor populiste din Europa: Suedia, Norvegia, Danemarca, Ţările de Jos, în Flandra, Elveţia, Austria, Italia şi chiar, mai recent, în Marea Britanie şi Irlanda.
Nu ma pot opri sa  interpretez in maniera optimista rezultatele alegerilor recente din Austria. Populatia de  16/18 ani  sunt cei care petrec mai puţin timp  la televizor şi mai mult timp on-line . : ei  au votat mai mult de 50% pentru cele  două partide populiste, care întruchipează libertatea şi valorile tradiţionale din Austria . Nu strica o veste bună!
Jean-Yves Le Gallou http://www.polemia.com

http://infonatio.unblog.fr/2012/05/04/douze-theses-pour-un-gramscisme-technologique/

- 5/05/2012

ROSTonline: Castelul din spatele cârciumii cotidiene

via FB - Prioritate de Dreapta

“Când Don Quijote le spune ţăranilor din cârciumă că sunt cu adevărat într-un castel, el e smintit pentru că ţăranii sunt în cârciumă cât timp se socotesc a fi acolo: iar cuvântul omenesc fiind şi “creator”, ca şi al Tatălui (Facerea 2,19) castelul cârciumă s-a şi făcut. Cârciumă l-ai numit, cârciumă e.” (N.Steinhardt – Jurnalul Fericirii)

  ROSTonline.ro - Castelul din spatele cârciumii cotidiene

Astfel ar putea fi definită România care a votat la locale. Izul generalizat de cârciumă e străpuns arareori de câte o “nebunie” pozitivă care se încăpăţânează să mai spere, să se lupte. Pe planul grosier, acelaşi carusel politic se învârteşte mai departe iar ţara s-a înroşit mai abitir ca în 1990. Abuzurile “portocaliilor” (aceştia fiind priviţi de mulţi drept “răul ceva mai mic”) s-au întors în cele din urmă împotriva lor. Exasperarea şi frustrarea cetăţenilor şi-a spus cuvântul. Cu foarte mici excepţii, peisajul politic e deprimant. Culorile dominante, adică roşul urmat la mare distanţă de portocaliu, restul fiind practic inexistente, au devenit, paradoxal, simboluri ale dezolării, ale unei stagnări plumburii. Nu sunt culori cu adevărat vii, ci simboluri de ciuperci otrăvite, pe care blestemul defunctului regim comunist ni le-a lăsat drept moştenire. Şi totuşi … ele încă îi mai atrag cu nuanţele lor ţipătoare pe cei naivi sau pe cei care nu sunt în stare să ridice privirea înspre un alt orizont. Adică, din păcate, pe majoritatea românilor.

Degradarea morală tinde să atingă cote maxime, depresia colectivă la fel. Doar rotind acelaşi carusel, prin voturi de protest, nu vom face altceva decât să ne înşurubăm şi mai adânc în mocirla în care ne zbatem din 1990 încoace. Atunci măcar existau speranţe, existau forţe care promiteau, alianţe care păreau a fi o alternativă de viitor. Din păcate, ele au eşuat într-un mod lamentabil şi iresponsabil. Acum  lucrurile stau diferit. Însănătoşirea României pare a fi nevoită, în acest moment, să pornească aproape de la zero. Totul e întors pe dos, parcă o întreagă lume interlopă a ieşit din penumbră şi mişună acum la lumina zilei. România zilei de azi a devenit un spaţiu al mediocrităţii, al imposturii generalizate, al parvenitismului şi al şmecheriei de bodegă. Acestea au triumfat şi exultă acum, după alegerile locale, iar lucrurile nu ar fi fost cu mult diferite nici dacă proporţia dintre roşu şi portocaliu ar fi fost alta.

În acest peisaj de coşmar, trebuie să fii aproape nebun ca să mai fii capabil de speranţă. Alte culori care să se poată impune într-un termen relativ scurt nu se zăresc la orizont. Şi totuşi, numai “nebunia” unui Don Quijote ne mai poate salva din această “cârciumă” în care ne facem veacul. Să fie oare aceasta numai atât, numai ceea ce pare la prima vedere? Sau depinde numai de noi să percepem castelul ascuns în spatele zidurilor sordide şi afumate de reziduurile unei istorii funeste?

“În virtutea dumnezeieştei puteri concedată omului de a defini lucrurile, Don Quijote, prin urmare, neagă o realitate a planului, a nivelului unde şi el se află şi în consecinţă e nebun. E însă şi realist, zdravăn la minte, deoarece castelul tot castel a rămas în lumea esenţială, arhetipală, adevărată (adevărată, nu reală) printre modele, acoperindu-se doar cu vălul magiei şi putând în orice clipă fi restabilit, restaurat, repus, reintegrat în starea sa iniţială printr-un act de revenire la adevăr şi de repudiere a lumii acesteia, greşite.” (N. Steinhardt)

Trebuie să fim capabili, în primul rând lăuntric, de a nega impostura, de a respinge mocirla şi de a restaura adevărul. Nu aceasta, care ne este arătată zi de zi în mass-media, e România adevărată. Votul de acum, ca şi întreaga atmosferă, se datorează în mare parte şi unei mistificări sistematice. Românii se cred într-o cârciumă, pentru că acest lucru le este inoculat pe toate canalele. Capacitatea unei izbucniri de demnitate este sugrumată prin picătura chinezească de trivial care zi de zi erodează adevăratele valori.

România va putea renaşte numai atunci când va reuşi să-şi descopere castelul ascuns în spatele cârciumii cotidiene. Numai atunci când va ajunge să se identifice cu memoria celor care au clădit, mulţi dintre ei cu trupurile sau cu jertfa lor, alţii cu inspiraţia şi inteligenţa, cu credinţa şi cu dragostea lor, acest edificiu al României adevărate, cu fruntea înălţată spre soare.

Trei solutii

TREI SOLUTII

Testament politic    Pentru a iesi dintr-un univers concentrationar - si nu e neaparat nevoie sa fie un lagar, o temnita ori o alta forma de incarcerare; teoria se aplica oricarui tip de produs al totalitarismului - exista solutia (mistica) a credintei. Despre aceasta nu va fi vorba in cele ce urmeaza, ea fiind consecinta harului prin esenta selectiv.


Solutia intai: a lui Soljenitîn    In Primul cerc, Alexandru Isaievici o mentioneaza scurt, revenind asupra-i in volumul I al Arhipelagului Gulag.
   Ea consta, pentru oricine paseste peste pragul Securitatii sau altui organ de ancheta, in a-si spune cu hotarare: in clipa aceasta chiar mor. Ii este permis a-si vorbi consolandu-se: pacat de tineretele ori vai de batranetele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am sa le mai beau, de cartile pe care n-am sa le mai citesc, de plimbarile pe care n-am sa le mai fac, de muzica pe care n-am sa o mai ascult etc. etc. etc. Dar ceva e sigur si ireparabil: de-acum incolo sunt un om mort.
   Daca asa gandeste, nesovaitor, insul e salvat. Nu I se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi amenintat, santajat, amagit, imbrobodit. De vreme ce se considera mort, nimic nu-l mai sperie, imbrobodi, atrage, atata. Nu mai poate fi amorsat. Nu mai are - fiindca nu mai spera, fiindca a iesti din lume - dupa ce jindui, ce pastra sau redobandi, pe ce isi vinde sufletul, linistea, onoarea. Nu mai exista moneta in care sa-i poata fi achitat pretul tradarii.
   Se cere insa, fireste, ca hotararea  sa fie ferma, definitiva. Te declari decedat, primesti a te invoi cu mortii, desfiintezi orice speranta. Te poti regreta, ca doamna d'Houdetot, poti regreta, insa aceasta sinucidere morala si prin anticipatie nu da gres. Riscul unei cedari, al consimtirii la denunt, al unei recunoasteri fanteziste a pierit cu desavarsire.


Solutia a doua: a lui Alexandru Zinoviev    Este cea gasita de unul din personajele cartii Inaltimile gaunoase. Personajul e un om tanar, prezentat sub porecla alegorica Zurbagiul. Solutia sta in totala neadaptare in sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are cate in regula, nu e in campul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale si o haimana. Traieste de azi pe maine, din ce i se da, din ce pica, din te miri ce. E imbracat in zdrente. Munceste pe apucate, uneori, cand si daca i se iveste prilejul. Isi petrece mai toata vremea in puscarii ori lagare de munca, doarme pe unde apuca. Hoinareste. Pentru nimic in lume nu intra in sistem, nici macar in cea mai neinsemnata, mai pacatoasa, mai neangajanta slujba. Nici macar pazitor la porci nu se baga, neurmand pilda eroului unei nuvele a lui Arthur Schnitzler: acela, obsedat de frica de raspundere, sfarseste porcar. NU, Zurbagiul s-a proiectat (in stil existentialist) odata pentru totdeauna caine de pripas, capra raioasa, calugar budist cersetor, smintit, nebun pentru (intru) libertate.
   Un asemenea om, aflat la marginea societatii, e si el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. Il pot oricand inchide, hartui, dispretui, batjocori: dar le scapa. Odata pentru totdeauna a consimtit a-si trai propria viata conform exemplului si modelului unui perpetuu azil de noapte. Din saracie, neincredere, neseriozitate si-a facut un crez; se aseamana unui animal salbatec, unei fiare jigarite, unui talhar la drumul mare. E Ferrante Palla al lui Stendhal. E Zacharias Lichter al lui Matei Calinescu. E un iurodivii laic, un drumet neplictisit (iar Wotan coborand pe acest pamant ce nume poarta? Der Wanderer), un jidov ratacitor.
   Si-i slobod la gura, vorbeste de istov, da glas celor mai primejdioase anecdote, nu stie ce-i respectul, toate le ia de sus, spune ce-i trece prin minte, rosteste adevaruri pe care ceilalti nu-si pot ingadui se le sopteasca. E copilul din povestea regelui gol, a lui Andersen. E bufonul regelui Lear. E lupul din fabula - si ea indrazneata - a lui La Fontaine: habar nu are de zgarda.
   E liber, liber, liber.


Solutia a treia: a lui Winston Churchill
si Vladimir Bukovsky    Ea se rezuma: in prezenta tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, napastelor, primejdiilor nu numai ca nu te dai batut, ci dimpotriva scoti din ele pofta nebuna de a trai si de a lupta.
   In martie 1939, Churchill ii spune Marthei Bibescu: "Va fi razboi. Praf si pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pandeste pe toti. Iar eu simt ca intineresc cu douazeci de ani".
   Cu cat iti merge mai rau, cu cat greutatile mai imense, cu cat esti mai lovit, mai impresurat ori mai supus atacurilor, cu cat nu mai intrevezi vreo nadejde probabilistica si rationala, cu cat cenusiul, intunerecul si vascosul se intensifica, se puhavesc si se incolacesc mai inextricabil, cu cat pericolul te sfrunteaza mai direct, cu atat esti mai dornic de lupta si cunosti un simtamant (crescand) de inexplicabila si covarsitoare euforie.
   Esti asaltat din toata partile, cu forte infinit mai tari ca ale tale: lupti. Te infrang: le sfidezi. Esti pierdut: ataci. (Asa vorbea Churchill in 1940). Razi, iti ascuti dintii si cutitul, intineresti. Te furnica fericirea, nespusa fericire de a lovi si tu, fie chiar infinit mai putin. Nu numai ca nu deznadajduiesti, ca nu te declari invins si rapus, dar si gusti din plin bucuria rezistentei, a impotrivirii si incerci o senzatie de navalnica, dementa voiosie.
   Solutia aceasta, fireste, presupune o tarie de caracter exceptionala, o conceptie militara a vietii, o formidabila indarjire morala a trupului, o vointa de otel innobilat si o sanatate spirituala adamantina. E probabil ca presupune si un duh sportiv: sa-ti placa batalia in sine - incaierarea - mai mult decat succesul.
   E si ea salutara si absoluta, deoarece e bazata pe un paradox: pe masura ce ei te lovesc si-ti fac mai mult rau si-ti impun suferinte din ce in ce mai nedrepte si te incoltesc in locuri mai fara iesire, tu te veselesti mai tare, tu te intaresti, tu intineresti!
   Cu solutia Churchill se identifica si solutia Vladimir Bukovsky. Bukovsky povesteste ca atunci cand a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut inchide un ochi toata noaptea. Firesc lucru, isi va spune cititorul cartii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranta, frica, emotia. Dar Bukovsky urmeaza: n-am putut dormi de nerabdare. Abia asteptam sa se faca ziua, sa fiu in fata lor, sa le spun tot ce cred eu despre ei si sa intru in ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam inchipui.
   Iata de ce n-a dormit: nu de teama, de ingrijorare, de emotie. Ci de nerabdarea de a le striga adevarul de la obraz  si de a intra in ei ca un tanc!
   Cuvinte mai extraordinare nu cred sa se fi pronuntat ori scris vreodata in lume. Si ma intreb - nu pretind ca e asa cum spun eu, nu, catusi de putin, ma intreb doar, nu pot sa nu ma intreb - daca nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii cuprinzand fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori si cel putin cateva miliarde de planete in jurul acestor sori, daca nu cumva toate spatiile, distantele si sferele acestea masurate in ani-lumina, parseci si catralioane de mii de mile, toata viermuirea aceasta de materie. Astri, comete, sateliti, pulsari, quasari, gauri negre, pulberi cosmice, meteori, mai stiu eu ce, toate relele, toti eonii, toate timpurile si toate cuantumurile spatio-temporale si toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinta si exista numai pentru ca sa fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski.


Concluzie    Tustrele solutii sunt certe si fara gres.
   Altele pentru a iesi dintr-o situatie-limita, dintr-un univers concentrationar, din mrejele unui proces kafkian, dintr-un joc de tip domino, labirint sau camera de ancheta, din teama si panica, din orice cursa de soareci, din orice cosmar fenomenal nu stiu sa existe. Numai acestea trei. Insa oricare din ele e buna, suficienta si izbavitoare.
   Luati aminte: Soljenitsyn, Zinoviev, Churchill, Bukovsky. Moartea consimtita, asumata, anticipata, provocata; nepasarea si obraznicia; vitejia insotita de o veselie turbata. Liberi sunteti sa alegeti. Dar se cuvine sa va dati seama ca - lumeste, omeneste vorbind - alta cale de a infrunta cercul de fier - care-i in buna parte si de creta (vezi Starea de asediu a lui Camus: temeiul dictaturii e o fantasma: frica) - e foarte indoielnic sa gasiti.
   Veti protesta poate, poate, considerand ca solutiile subinteleg o forma de viata echivalenta cu moartea, ori mai rea ca moartea ori implicand riscul mortii fizice in orice clipa. Asta asa este. Va mirati? Pentru ca nu l-ati citi pe Igor Safarievici, pentru ca inca nu ati aflat ca totalitarismul nu e atat inchegarea unei teorii economice, biologice ori sociale cat mai ales manifestarea unei atractii pentru moarte. Iar secretul celor ce nu se pot incadra in haul totalitar e simplu: ei iubesc viata, nu moartea.
   Moartea, insa, cine, Singur, a invins-o? Cel ce cu moartea o a calcat.

Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat.

via Prioritate de Dreapta

Trebuie să înţelegeţi că „echipa internaţională” nu va mai respecta „regulile nescrise”. Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat. Nu aveţi altă soluţie decât să terminaţi cu mimatul patriotismului şi să începeţi să faceţi fapte concrete. Numai aşa veţi obţine credibilitate. Contrar opiniei “populare”, Marile Puteri negociază în mod diferit în funcţie de personalitatea contrapartenerului de dialog. Golanii mercantili sunt trataţi golăneşte, iar oamenii serioşi pot avea acces la anumite propuneri absolut inaccesibile pentru haita de escroci, însă trebuie luat în calcul că seriozitatea nu se declară, ea se demonstrează.

Cronica Română .com

Victor Ponta şi „amurgul” SRI

[...] Echipa de la SRI a crezut că are o soluţie alternativă. Operaţiunea de debarcare a lui MRU, susţinută inclusiv de anumite forţe din exterior, a fost o mişcare inspirată şi, la un anumit moment, s-a creat impresia că în disputa anumitor grupuri din SRI şi SIE s-a ajuns la o egalare de scor. Din păcate, planul implementat a avut o verigă slabă care a dus la prăbuşirea întregii operaţiuni. Iosif Stalin avea dreptate atunci când spunea că orice problemă are un nume şi un prenume. În cazul dat, problema se numeşte Victor Ponta.

Postul de prim-ministru nu putea fi încredinţat unei persoane atât de imature, manipulabile şi vulnerabile. Suntem conştienţi că, din perspectiva multor dintre decidenţii din interiorul „structurii”, asemenea caracteristici par fi pozitive, facilitând controlul asupra persoanei, dar aceste caracteristici pot fi folosite şi de oponenţi, ceea ce s-a şi întâmplat. Suntem aproape cerţi că o persoana foarte respectată din interiorul „structurii” a spus colegilor ceva de genul „ăsta micu’, va face ce-i spun eu” şi chiar avea anumite argumente în susţinerea acestei teze. Problema este că „micul Titulescu” s-a dovedit a fi prea infatuat şi prea îndrăgostit de reverenţa şi „fiţele” de care beneficiază un prim-ministru, iar pârghiile de control s-au dovedit a fi prea slabe pentru a ţine în frâu un personaj speriat de posibilitatea de a-şi pierde „maşinuţele”. Scandalul cu „dottore” a fost un prilej pentru a-i arăta pisica lui Victor Ponta şi, în mod cert, i s-a arătat că are suficiente „schelete în dulap” pentru a fi terminat din punct de vedere politic. Aici, echipa din spatele lui Ponta a eşuat lamentabil, ceea ce se vede din acţiunile ulterioare are primului ministru care a fost „terminat” din punct de vedere moral. Mesajul echipei către Ponta trebuia să fie următorul: „Victore, nu contează plagiatul. Nimic nu contează dacă vei merge până la capăt, dacă le vei tăia fluxurile financiare şi vei scoate în public dosarele pe care le vom livra. Electoratul o să uite imediat de problemele tale, iar tu vei rupe gâtul echipei adverse.” Poate, s-a încercat transmiterea unui asemenea mesaj, dar se vede că efectul a fost nul.

În ultimele zile, s-a văzut clar care au fost condiţiile care i-au fost impuse de „echipa internaţională”:

1. Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica şi trecerea ei de sub controlul guvernului sub controlul unui administrator judiciar care (ce coincidenţă!) este şi Marele Orator al Marii Loji Naţionale.

2. Sacrificarea ritualică a lui Adrian Năstase

3. Sacrificarea deputatului Ion Stan, care a fost retras din funcţia de preşedinte al PSD Dâmboviţa, urmând retragerea sprijinului politic şi excluderea din partid (detalii: http://www.cotidianul.ro/deputatul-ion-stan-in-mare-conflict-cu-victor-ponta-186574/ )

Evident, lista nu este completă şi mai urmează multe acţiuni dureroase.

Pentru orice persoană raţională este absolut clar că linşajul lui Ion Stan nu are nicio legătură cu rezultatele obţinute de PSD Dâmboviţa la alegerile locale, ci este provocat de activitatea domniei sale în calitate de vicepreşedinte al comisiei parlamentare de control asupra SRI. De facto, în ultimele luni, Ion Stan a funcţionat în calitate de purtător de cuvânt al acestei instituţii, fiind capabil să spună şi să scrie anumite lucruri pe care organizaţia nu le putea spune în mod oficial. Din perspectiva „echipei internaţionale”, Ion Stan a comis multe păcate capitale (http://www.cotidianul.ro/cauta/?cautat=Ion+Stan&x=0&y=0 ): a scos la iveală anumite legături dubioase ale premierului MRU, a publicat date despre şmenurile din industria apărării, a deconspirat „grupul de parapsihologi din strada Povernei” etc. Acum, Ion Stan a fost „terminat” personal de Victor Ponta, probabil pentru ca noii stăpâni să se convingă de fidelitatea „micului şi şantajabilului Titulescu”. Echipa din care face parte Ion Stan a ripostat prin publicarea listelor de „colonei” şi „generali” clociţi în tandem de Oprea şi Băsescu, dar este evident că situaţia necesită măsuri mult mai radicale.

Din nou, profităm de specificul publicaţiei noastre, care ne permite să oferim câteva idei pentru Ion Stan & Co. În stilul caracteristic, o facem pe şleau şi fără menajamente:

1. Nicio persoană şi nicio organizaţie serioasă nu vor crede vreodată în legenda „am vrut să salvăm ţara, dar nu s-a putut”. Suntem siguri că v-ar place să beneficiaţi de aura unor „luptători pentru interesul naţional” care au fost „maltrataţi de sistem”, dar nu vă crede nimeni. Aţi fost o parte integrantă a sistemului, aţi beneficiat de pe urma lui, iar acum trebuie să aveţi decenţa să nu insultaţi inteligenţa potenţialilor aliaţi prin etalarea „poveştilor patriotice”.

2. Încercarea de a regla situaţia prin intermediul forţelor politice existente a eşuat. Este nevoie de crearea unei noi structuri politice. Timpul este scurt.

3. Trebuie să înţelegeţi că „echipa internaţională” nu va mai respecta „regulile nescrise”. Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat. Nu aveţi altă soluţie decât să terminaţi cu mimatul patriotismului şi să începeţi să faceţi fapte concrete. Numai aşa veţi obţine credibilitate. Contrar opiniei “populare”, Marile Puteri negociază în mod diferit în funcţie de personalitatea contrapartenerului de dialog. Golanii mercantili sunt trataţi golăneşte, iar oamenii serioşi pot avea acces la anumite propuneri absolut inaccesibile pentru haita de escroci, însă trebuie luat în calcul că seriozitatea nu se declară, ea se demonstrează.

4. Aveţi foarte puţin timp la dispoziţie. „Echipa internaţională” vă pregăteşte „un amurg al zeilor” (sapienti sat) şi soarta lui Adrian Năstase vă aşteaptă şi pe voi, dacă nu veţi lua deciziile corecte.

Vă dorim să aveţi înţelepciunea de a lua deciziile corecte.

Hidroelectrica. Trădare naţională

via Prioritate de Dreapta

Cronica Română .com

Specificul profesiei ne face să nu credem în coincidenţe. Scandalurile mediatice create de cazurile de plagiat şi, mai nou, de condamnarea lui Adrian Năstase nu fac altceva decât să abată atenţia mediei şi atenţia publicului de la operaţiunea de preluare a companiei Hidroelectrica, operaţiune realizată de subalternii „băieţilor deştepţi” din cadrul structurilor statului.

Există o şansă, infim de mică, să ne trezim în situaţia în care întregul plan de intrare în insolvenţă a fost pus în aplicare pentru a scăpa de contractele „băieţilor deştepţi”, dar cu fiecare zi care trece fără acţiuni dure şi concrete ale administratorului judiciar, aceste şanse se apropie de zero. Mult mai probabilă, este o explicaţie mult mai banală: Hidroelectrica este obiectul unei operaţiuni de preluare ostilă.

Pentru rezilierea contractelor „băieţilor deştepţi” nu era nevoie de intrarea în insolvenţă. Contractele sunt vădit oneroase, iar semnarea şi, mai ales, prelungirea acestora încalcă în mod flagrant legislaţia europeană în domeniul concurenţei, legislaţia naţională în domeniul concurenţei şi cel puţin o ordonanţă guvernamentală cu privire la modul de vânzare a energiei electrice produse de companiile de stat. Reiterăm: pentru rezilierea contractelor nu este nevoie de intrare în insolvenţă, este nevoie doar de voinţă politică. În mod ciudat, guvernul a găsit voinţă politică pentru a băga Hidroelectrica în insolvenţă, dar nu a manifestat voinţa politică necesară rezilierii contractelor. Însăşi procesul de intrare în insolvenţă arată extrem de suspect. Adunarea generală a acţionarilor ale unei întreprinderi de importanţă strategică a decis intrarea în insolvenţă (conform Hotnews), ceea ce arată că pentru această decizie au votat reprezentanţii Ministerului Economiei. Cum poate Daniel Chiţoiu să justifice această acţiune a subalternilor? A fost informat de ea? Este de acord cu ea? Un alt aspect important: orice persoană care a lucrat în domeniu ştie că o cerere de insolvenţă depusă astăzi va primi un termen de judecată în 2013, iar Hidroelectrica a fost băgată în insolvenţă în doar cinci(!) zile. De unde atâta grabă şi cine a facilitat acest traseu extrem de rapid? Rezultatul principal al şedinţei de judecată care a avut loc ieri constă în faptul că guvernul României nu mai controlează principala întreprindere din sectorul energetic! „Perla coroanei” economiei româneşti a ajuns sub controlul judiciar operat de Marele Orator al Marii Loje Naţionale. Domnule procuror Ponta, aici aţi dorit să ajungeţi cu reforma sistemului energetic din România sau cineva v-a sfătuit foarte prost? Din punct de vedere economic şi din punctul de vedere al necesităţii rezilierii contractelor oneroase, intrarea companiei Hidroelectrica în insolvenţă nu poate fi justificată.

În ceea ce urmează, vom vedea următoarea evoluţie a evenimentelor:

Contractele „băieţilor deştepţi” nu vor fi reziliate. Administratorul va face tot posibilul pentru ca insolvenţa să se transforme în faliment, iar „băieţii deştepţi” să obţină un profit maxim în procesul falimentării companiei. Apoi, „pentru a satisface creanţele creditorilor”, Hidroelectrica va fi spartă în mai multe componente care vor fi vândute „investitorilor strategici” din zona „operativ-informativă” naţională şi internaţională. Victor Ponta mai are la dispoziţie o perioadă relativ scurtă de timp pentru a salva Hidroelectrica, asta în condiţiile în care îşi doreşte să o facă.

Planul „băieţilor deştepţi” are mari şanse de reuşită, dar în ciuda succesului probabil, are o vulnerabilitate semnificativă. În cazul Cupru Min, miza a fost un zăcământ de cupru, iar cuprul poate fi extras, scos din ţară şi vândut. În cazul Hidroelectrica, cumpărătorii nu vor putea pleca acasă cu hidrocentralele în bagaj. Dacă Ponta nu va dori să recupereze acest activ strategic, atunci o va face un alt prim-ministru. Lumea s-a schimbat radical în ultimii ani şi operaţiunile posibile în 2004 nu vor rămâne nesancţionate în 2012.

Cînd ați bătut palma, bandiților ?

via Prioritate de Dreapta

Orice ar fi plănuit pedeliștii, voi, usliștii, permiteți distrugerea Hidroelectricii, sub mandatul vostru, sub guvernul vostru, cu majoritatea voastră parlamentară. Guvern care dă bani oficinei antinaționale TVR și parlament care se joacă cu o ineptă declarație legată de voaiajuri inutile spre zările de unde vin ordine la fel de antinaționale. De ce nu intervine guvernul în cadrul Hidroelectricii, de ce nu are loc o dezbatere de urgență în parlament ? Pe cine vreți să păcăliți ? V-ați vîndut.

La conu' Mişu: Cînd ați bătut palma, bandiților ?

Spumeg de furie. Da, Hidroelectrica, despre asta e vorba. Nu plagiatul lui Ponta sau al Udrei, nu închisoarea pentru Năstase, nu absența Băsescului de  la Bruxelles (aici fac pauză și număr ca să nu sparg ceva), nu accidentul rutier de lîngă Buzău, nu incompatibilitatea lui Diaconu la cultură sau golăneala papioanelor, nu alte n stupizenii despre care se toacă vorbe și timp, la nesfîrșit, prin canalele de diversiune știute.

Nu mă așteptam, de parcă nu s-ar repeta crima a nu știu cîta oară. Credeam că vor mai vinde cîte un pachet de acțiuni, că vor mai trage de timp, că vor scoate, poate, un ban. Nici gînd. A fost aleasă cea mai ticăloasă cale, frecvent practicată în anii ’90, cea a distrugerii dinăuntru pe tema… datoriilor.

Nu mai mă obosesc, îmi dau seama cît de inutil este, așa că amintesc doar în trecere elementarul adevăr potrivit căruia toate companiile mari din lume au datorii. Permanent. Pe termen lung și scurt. Așa se operează. Banii intră și ies într-o dinamică a lor. Dar nu înseamnă că o companie devine insolvabilă pentru că are datorii. Nici vorbă. În cazul Hidroelectricii, deținătoare de monopol natural și cu piață de desfacere garantată indiferent de conjunctură datorită faptului că produce cea mai ieftină energie electrică, “argumentul” datoriilor ar fi ridicol, dacă nu ar fi criminal.

Întreb doar atît: cînd ați încheiat pactul trădător, domnilor usliști ? Înainte, ca o condiție pentru a vă fi admisă sau chiar ajutată ascensiunea la guvernare, sau după, datorită unei profunde cangrene a corupției care vă macină ?

Orice ar fi plănuit pedeliștii, voi, usliștii, permiteți distrugerea Hidroelectricii, sub mandatul vostru, sub guvernul vostru, cu majoritatea voastră parlamentară. Guvern care dă bani oficinei antinaționale TVR și parlament care se joacă cu o ineptă declarație legată de voaiajuri inutile spre zările de unde vin ordine la fel de antinaționale. De ce nu intervine guvernul în cadrul Hidroelectricii, de ce nu are loc o dezbatere de urgență în parlament ? Pe cine vreți să păcăliți ? V-ați vîndut.

Perna de sub cap, scaunul de sub fund, pantofii din picioare, volanul de sub nas, ce alte comparații se pot găsi pentru a ilustra gradul de adormire indusă în nația noastră?

P.S. Trebuie să menționez.

L-au condamnat pe Năstase pentru cai verzi pe pereți. Urîtă poveste pentru el, în calitate de om obișnuit, posibil însă ca în viitorul nu prea îndepărtat să-i fie de ajutor în plan politic. Oricum e aiurea și “intelectualii” știe, dar destui se bucură, fără să observe anormalitatea situației. Răspunderea politică și, după caz, penală, da, atunci cînd vorbim despre vini reale. Se conturează frumos și la noi statul psiho-polițienesc la care se lucrează din greu în occidentul putred, cel puțin după 2001. Să ne ferească Dumnezeu de domnia judecătorilor ! Citiți-vă clasicii ca să știți ce urmează după.

Nimicul Cristian Preda se bucură. Dacă-l strînge papionul…

Se ridică alte întrebări. Cît de vulnerabili sînt oamenii politici care ajung să dețină cele mai înalte funcții în stat? Ce păzesc securiștii noștri, cum sau de ce lasă persoane vulnerabile la atacuri, acum în cazul Ponta pornite din străinătate, fără să avertizeze comisii parlamentare de resort? Ce păzesc cînd permit zbenguiala antiromânească de tip Macovei? Sau pe cine servesc, de fapt? Și să mai mă lase cei cu placa Băsescu, aici e țesătură peste  puterile respectivului, pînză de păianjen de tip Soros, adică lucrarea celor mai mari dușmani ai României, pentru că în România se trage. Cum se va trage mereu dacă nu le dăm tare de tot peste bot hienelor străine. Ne batem între noi după.

Să nu uităm să tragem apa după CTP, mai ales cînd juisează.

Etapele destructurării României

via Prioritate de Dreapta


Articol preluat de pe blogul Trenduri economiceerați. 

• De citit, în context, și NEW LIES FOR OLD - The Communist Strategy of Deception and Disinformation - capitolul A cincea operaţiune de dezinformare: "Independenţa" românească (de Anatoli Golițin)
•  
•  
•  
• UPDATE - la cererea autorului, am șters materialul lui (explicațiile se pot citi la comentarii)

  6 comentarii:

  

  Crystal Clear spunea...

  "Din nefericire acest articol nu înseamnă nimic. Mizeria din România a ajuns la o cotă atât de mare încât destructurarea țării este inevitabilă. Lupta a fost câștigată, la fel și războiul. Nouă nu ne rămâne decât să înțelegem ceea ce s-a întâmplat. Atât! "
  
  Chiar nu se mai poate face nimic ?
  

  iunie 20, 2012

  

  Crystal Clear spunea...

  Este perfect adevarat totul...Iar influenta in cultura si educatie este atat de puternica incat mai trebuie inca o revolutie.
  
  Altfel nu putem schimba nimic...
  

  iunie 20, 2012

  

  Crystal Clear spunea...

  Foarte bun articolul
  

  iunie 20, 2012

  

  Riddick spunea...

  În măsura în care parlamentul este compus din aceste partide de trădători, care se ceartă între ele doar ca să ne prostească mai bine, mare lucru nu este de făcut.
  
  La parlament e capul șarpelui, acolo trebuie izbit cu ghioaga, fie ea și ștampilă de vot.
  

  iunie 20, 2012

  

  Dan@Trenduri spunea...

  Stimate domn,
  
  Doresc sa va atentionez ca, prin preluarea abuziva a acestui articol de pe blogul meu, va aflati intr-o situatie de incalcare a legii drepturilor de autor. Va reamintesc faptul ca preluarea neautorizata a materialelor aflate sub protectia legii este pedepsita catre legislatia din Romania. Pentru evitarea inceperii unei actiuni legale va solicit sa stergeti imediat acest articol si sa nu mai copiati neautorizat materiale de pe blogul Trenduri Economice.
  
  Dan Diaconu
  

  iunie 20, 2012

  

  Riddick spunea...

  Gaata, moșule, uite-acuma o să-l șterg, și las doar linku'.
  
  Și cu ocazia asta te bag și undeva.
  
  OK ?
  

  iunie 20, 2012

Doctoratul - o notiune dinamica

Apropos de discutiile nesfarsite referitoare la doctoratul lui Ponta :

Stiinta, tehnologia, cultura, stiintele juridice, istorice, etc... toate se dezvolta cu o viteza fantastica .Titlul de doctor certifica faptul ca persoana respectiva lucraza mai ales in cercetare si este in mod continuu preocupata sa afle si sa asimileze TOT ce apare nou in domeniu sau de specializare. Altfel se plafoneaza . Ar trebui revalidat titlul de "doctor" la fiecare 5 ani. In felul acesta se previn falsurile .Cati"doctori "falsi exista pe mapamond ? Cati folosesc acest titlu numai si numai la CV si ca sa-si dea importanta ? Doctori cu adevarat sunt foarte putini in lume. Un doctorat luat la 30 de ani nu mai poate conferi titlul de doctor cuiva ,la 40 de ani. Eventual acesta se poate numi "fost doctor" . Este o notiune dinamica .Ea trebuie reevaluata nu numai in Romania dar mai ales in lume. Daca ne uitam numai la Premiul Nobel acordat lui Barak Obama ne dam seama unde s-a ajuns cu kitsch-ul ...

Ilie Șerbănescu: Insolvența Hidroelectrica implică vânzarea societății către companii străine

via Prioritate de Dreapta

Business24

Cererea de insolventa formulat de Hidroelectrica reprezinta, in opinia analistului Ilie Serbanescu, o modalitate de vanzare a societatii catre companii straine.
 
"Insolventa Hidroelectrica este expresia dezastrului acestei tari. Daca cea mai profitabila companie a ajuns sa ceara insolventa, in conditiile in care detine monopol, iar pana acum a fost jefuita si de romani si de straini, reprezinta expresia dezastrului Romaniei. Aceasta situatie nu exista nici in Grecia. Este o metoda de a jefui compania, de a o transfera catre ale companii, straine. Insolventa este legata de incapacitatea societatii de a plati creditorii, care o vor lua si o vor vinde companiilor straine", a declarat, luni, Ilie Serbanescu.

Hidroelectrica a solicitat insolventa companiei, in 15 iunie 2012, cazul urmand sa fie judecat pe 20 iunie, potrivit unui anunt publicat pe site-ul Tribunalului Bucuresti.

Primul temen de judecata a fost stabilit pentru 20 iunie 2012.

In data de 6 iunie 2012, seful OPSPI, Remus Vulpescu, declara, la o conferinta de presa, ca majorarile de pret din contractele bilaterale ale Hidroelectrica renegociate pana in prezent cu beneficiarii sunt prea mici, reducerile de cantitati la fel, iar niciuna dintre companii nu a acceptat reducerea perioadei contractului.

"Unele dintre optiunile noastre ne-ar putea permite sa tragem o concluzie relativ rapid, altele dupa intalnirea cu boardul. Sunt optiuni pentru renegociere, pe care varianta o alegem, depinde si de rezultatele economice si de respectarea principiilor de drept. Varianta scurta ar fi sa ne pliem la ofertele facute pana in prezent de acesti beneficiari. Niciunul nu a acceptat reducerea perioadei. Sunt, in opinia noastra, cresteri prea mici de pret si reduceri mici de cantitati. Se poate obtine mai mult pentru Hidroelectrica. Noi va spunem ca aceste contracte pot fi incetate, insa rezilierea ne limiteaza optiunile", a declarat Remus Vulpescu.

De asemenea, acesta a precizat ca in negocieri autoritatile romane nu sunt satisfacute de stabilirea unui pret pentru anul actual, apropiat de preturile pietei concurentiale.

Cum se rezolvă problemele în România

via Prioritate de Dreapta

must read de la Conu Mișu:


Incredibil ! Hidroelectrica cere la judecătorie să fie declarată insolvabilă.
Zvonarii sugerează că s-ar putea anula astfel, prin chițibușării judiciare, contractele-căpușă cu așa numiții băieți deștepți. Daianu, consilier al premierului acum, contactat telefonic, își exprimă stupefacția. Pe bună dreptate. Ministerul economiei însă lasă să se înțeleagă că nu se bagă în demersurile Hidroelectricei, firmă de stat altfel, pentru că… n-am înțeles de ce.

Anormalitate strigătoare la cer. Adică nu poți scăpa de niște contracte vicioase din start, atacabile cu succes, fie și în instanță, în schimb riști mult, de la bunul nume al firmei pînă, poate, la existența ei prin declanșarea unei extrem de ciudate proceduri, nejustificabile (explica foarte clar Daianu cum stă treaba cu insolvabilitatea – nici vorbă de așa ceva  în cazul Hidroelectricii), în plină ofensivă FMI împotriva ultimelor redute economice aflate încă în proprietatea românilor.

Dacă e o lovitură dată de, să zicem, teroriști economici pedeliști sau de asasini economici străini, primii rămași în funcție pe acolo, ceilalți activați de urgență, care vor să lovească în noua guvernare, cu atît mai mult ministerul de resort trebuie să intervină imediat, să-i zboare și să-i urmărească penal pînă în pînzele albe sau în gaură de șarpe.

O joacă cu focul extrem de periculoasă și păguboasă. Tipică pentru vremuri în care a fost abandonată logica elementară, iar legile sînt concepute doar ca pretext pentru a facilita transferul deplin în proprietatea străinilor a avuției românești. Din acest motiv statul român nu se mai poate apăra, nu-și mai poate gestiona sursele care produc bani, nu mai poate numi sau înlocui persoane în funcții economice cheie decît prin jonglerii complicate. Aberant și dezgustător. Legalismul desțărării.

În paralel, mișcarea papioanelor nu vrea. Ce nu vrea? Nu vrea nimic, bine, îl vrea pe Patapievici, nu pentru că viperele s-ar simpatiza între ele, pentru că nu e voie să te atingi de vreuna dintre ele. Dai într-unul, dai în toți, după cum se știe. Culmea tîmpeniei, au la fel de dreptate în pretenția ca ICR să rămînă a președinției, cum au și cei care o vor subordonată senatului. Adică, tot aia. Monstrulețul antiromânesc HRP nu poate fi clintit. Odată pus în funcție de către frăția pedisto-liberală, adevărată și dreaptă, portocalie, de atunci, fără proteste din partea “intelectualilor” (atunci papioane sedentare nu în mișcare), gata, nu mai mișcă nimic. Bandele papionice, din care o parte se fac că nu-l mai plac pe Băsescu, își urmează cu ferocitate politica Soros, profitînd copios de banii statului pentru a devasta cultural țara.

Cristi Puiu & Mungiu cel mic sînt pomeniți ca exemplu de susținători patapievicieni. Perfectă ilustrare. Doi găinari, premiați de cabalele antinaționale (citește cinefestivaluri cu moft), producători de sinistroze, rahaturi cu zero urme de talent, în linia grotescului stabilită de Pintilie, Daneliuc ba chiar și un Nae Caranfil, doar că respectivii pot (uneori se și întîmplă) scoate filme. Dar ăștia !? Mișcă papioanele.
___

Nu e nici o profeție băsistă. Urmează încă un an de criză – asta dacă avem noroc. Trebuie să fii complet cretin să nu vezi că situația în lume, în special în occidentul cămătarilor, e dramatică. Problema noastră stă în dubla nenorocire – criza globală + dependența aproape totală de decizia străinilor (finanțele, rezervele valutare, sursele principale de bani se află ostatice sau sub controlul lor).

Revin. O Hidroelectrica insolvabilă nici măcar nu se va mai vinde, se va lua direct de către străini. Dacă așa se va întîmpla, usliștii își vor dori să-i apere popularul Boc.

Din intelecția patapieviană (in vitro)

via Prioritate de Dreapta

... patapievicioasă ? (more samples here).

"Ei bine, teza mea este că Parlamentul European, care funcţionează mai degrabă ca un club de influenţare şi de lobbying decât ca un parlament obişnuit, e chemat să joace, pentru viitor, rolul corpului politic absent. Rolul său îmi pare a fi acela de a forma o comunitate politică provizorie, în vederea realizării treptate a comunităţii politice permanente, care, în proiect, ar fi demosul european. Parlamentul European este, prin urmare, un fel de corp politic european avant la lettre: în el, aşa zicând, se experimentează in vitro poporul politic european".

SENATUL EVZ: O ipoteză privind Parlamentul European