Postare preluata de pe blogul Prioritate de Dreapta
Îl cam laudă pe Assange ("cele mai recente dezvăluiri pe platforma Wikileaks a australianului curajos Julian Assange"), dar... that's not the point here.
Cele
mai recente dezvăluiri pe platforma Wikileaks a australianului curajos
Julian Assange confirmă, prin publicarea corespondenţei electronice a
renumitului institut american de geopolitică Stratfor, intenţia
Germaniei de a-şi împărţi R. Moldova cu Rusia. În ordine alfabetică,
avântul german tehnico-ştiinţific aplicat cunoaşte sub litera "M"
Mercedes, MAN şi mai recent şi R. Moldova. Ştiinţa Germaniei şi spiritul
iscoditor al oamenilor de ştiinţă germani şi-au găsit prin înfiinţarea
Institutului Moldova (MIL) pe lângă Universitatea din Leipzig în 2005 un
nou punct culminant în buna tradiţie a geopoliticii germane din
sud-estul Europei. Această perlă în lanţul laboratoarelor ideologice şi
propagandistice pentru articularea şi implementarea intereselor germane
peste hotare, deghizată în institut ştiinţific pe lângă una din cele mai
reputabile universităţi germane, este graţie Berlinului eticheta
moldovenismului ştiinţific din zilele noastre.
Profilul
interdisciplinar al MIL înscrie în cadrul studierii moldovenismului
palierele istorice, socio-lingvistice, politice, economice,
cultural-antropologice şi mass-media, toate vizând o aplicare practică.
Conducătorii institutului au considerat drept necesară, datorită
"adevăratei babilonii" a conceptelor-cheie precum naţiune, limbă,
identitate din R. Moldova, editarea unui lexicon intitulat "Naţiune,
Identitate, stat de drept în Republica Moldova, noţiuni istorice şi
social-politice". Printre zecile de autori germani, moldoveni şi români
ai acestei lucrări copertate se numără şi Domnul Iulian Chifu, astăzi
Consilier Prezidenţial la Cotroceni. Efortul de a constitui o limbă şi
un popor nou, deosebit de cel român, este cel mai bolşevist angajament
al zilelor noastre. Acest proiect al oamenilor de ştiinţă care este
echivalentul implantării unei amintiri false în percepţia de naţiune a
moldovenilor, dar şi românilor indică cadranul politicii externe a
Germaniei din R. Moldova. Printre publicaţiile ştiinţifico-separatiste
românofobe se numără şi mistificarea hărniciei şi colonizării germane a
Basarabiei în jargonul secolului al XIX-lea, europenizarea lui Dimitrie
Cantemir, dezbateri geopolitice, dar şi pentru liniştirea spiritelor,
prelegeri despre boli infecţioase pe urma migraţiei în R. Moldova.
Europenizându-l pe Dimitrie Cantemir, se
pierde şi originea sa moldo-valahă demolând astfel sistematic o bază
culturală română în favoarea unei noi idei nenaturale şi
pseudo-naţionale europene. Pe cât are la Berlin argumentul oricărei
politici europene la bază o interpretare destul de unilaterală şi
germanocentrică a noţiunii unui "principiu natural", pe atât să ni se
îngăduie şi nouă o explicaţie firească a colaborării coautorilor români
şi moldoveni, că nici o inimă de român nu ar elogia moldovenismul fără a
fi angrenat într-un proiect politic şi remunerat, de talia lexiconul
moldovenesc finanţat de Berlin.
În mod special mi-a atras atenţia
simpozionul de la data de 21-23 august 2009 odată cu împlinirea de
şaptezeci de ani de la semnarea Tratatului Molotov-Ribbentrop. Broşurica
evenimentului organizat de MIL arată pe verso steguleţe
hitleristo-sovietice, de parcă - fără a citi mai cu atenţie - am crede
că este invitaţia la o serbare de ziua mămicii la grădiniţă. Pentru cei
care îşi mai amintesc din copilărie sau din povestiri nedreptatea,
ostilitatea şi segregarea naţională pe urma acestui tratat, textul
editat de MIL de pe broşurica evenimentului pune accentul pe diferenţa
interpretatorie între est şi vest a tratatului, căutând prin diferitele
prelegeri cu ocazia simpozionului să asigure o mai bună înţelegere a
istoriei. Chiar dacă după tradiţia românească mortul se spală de
străini, pentru români acest tratat este în consecinţele sale
secesioniste şi după şaptezeci de ani cât se poate de viu şi reprezintă
un sentiment sumbru în amintirea colectivă naţională, ca să permită unui
Dietmar Müller o cuvântare indiferentă şi nesensibilă intitulată
"Consecinţele Tratatului Hitler-Stalin ca discurs al victimei în
România".
România este o victimă a politice
germane hitleriste dat fiind faptul că Tratatul Molotov-Ribbentrop nu
doar a ciopărţit frontierele ţării, dar ne-a şi împins în braţele
fascismului, după ce tot Hitler a acceptat tacit ruperea Basarabiei de
România. România este o victimă în sensul cel mai propriu al cuvântului
şi nu se victimizează precum sugerează titlul Domnului Dietmar Müller.
De preferat ar fi ca MIL măcar să se fi distanţat de spiritul duşmănos
al tratatului dacă Germania nici până în zilele noastre nu a condamnat
oficial cel mai ostil tratat la adresa României din ultimii 100 de ani,
precum a procedat Rusia sub Yeltin.
Lipsa de sensibilitate
politică la adresa unei naţiuni divizate o exprimă şi ultimul ministru
de Externe al Germaniei Răsăritene, Markus Meckel, care la rândul său a
îndeplinit ca membru al comisiei pentru afaceri externe a Bundestagului
(până în 2009) o misiune nenaturală a Germaniei la Chişinău şi care până
în zilele noastre prin forumul moldo-german este printre cei mai
vestiţi pretorieni ai Berlinului la Chişinău. Este totuşi de neînţeles
faptul cum ultimul ministru de Externe al Germaniei Răsăritene, care a
fost printre promotorii unificării Germaniei îi lipseşte cu desăvârşire
spiritul unionist cu aplicare directă în Moldova, influenţând politica
Moldovei doar spre Bruxelles şi nu spre Bucureşti. De ce nu a căutat să
integreze Germania Răsăriteană în UE dacă şi în spaţiul român are astfel
de viziuni politice nenaturale? Germania, ca stat naţional care şi-a
cerut dreptul cuvenit la unificare, nu are mai mare vechime decât statul
naţional român, fiind ambele înfiinţate în anii şaptezeci ai secolului
al XIX-lea.
Printre teoreticienii nenaturali ai noului europenism
sub egida ruso-germană conturat la Meseberg se află şi Domnul Holger
Dix, directorul altei fundaţii germane cu deziderat ştiinţific
geopolitic, Konrad Adenauer. Se impune întrebarea cum ar fi reacţionat
Berlinul dacă la Bucureşti s-ar fi înfiinţat un institut pentru
cercetarea Germaniei Răsăritene încă după 1990. Pentru mulţi cititori
căderea Cortinei de Fier dincolo de Prut a însemnat şi sfârşitul unei
politici de moldovenizare a Uniunii Sovietice, care timp de câteva
secole a încercat să-şi justifice pretenţiile asupra Basarabiei prin
nişte teorii românofobe, punând bazele unui moldovenism
pseudo-ştiinţific. Deoarece căderea Cortinei de Fier a dus şi la o
prăbuşire a Uniunii Sovietice, vidul de influenţă politică într-o zonă
cheie la periferia Europei a dat curs unui nou avânt moldo-ştiinţific în
Germania.
Această implicare nenaturală a Rusiei şi Germaniei în
R. Moldova va continua atât timp cât România nu umple un vid politic cu
un avânt cultural legitim, explicând astăzi breslei geopolitice germane
că istoria şi cultura română la fel ca şi cea germană nu s-au format în
graniţele unui singur stat. Cultura română nu poate fi explicată după
gustul şi preferinţele puterilor europene, nici la Moscova şi nici la
Berlin şi nu necesită mediatori culturali. Precum Rusia avea pretenţii
ca R.S. S. Moldovenească să aparţină Uniunii Sovietice are şi Germania
ambiţia ca R. Moldova să aparţină într-un viitor cât se poate de
apropiat Uniunii Europene.
Aceşti reputabili oameni de ştiinţă
ar trebui să realizeze că unei ţări care acordă un premiu Mihai Eminescu
şi nu Goethe nu-i va putea nimeni în lume răpi avântul firesc, unionist
şi natural, traducându-l în europenism ştiinţific. Cert este că precum
s-a prăbuşit colonialismul şi a căzut Cortina de Fier, nici o implicare
nenaturală nu va ţine la nesfârşit. Aşadar firesc dacă după sute de ani
de la colonizarea Africii, lideri africani răspund albilor rătăciţi ca
replică la elogierea mitului eurocentric al dezvoltării şi civilizaţiei
simplu şi la obiect: "whity go home".
http://www.cotidianul.ro/r-moldova-curiozitate-stiintifica-la-leipzig-177339/
