Cum sa distrugi o tara. Fostul agent KGB Yuri Bezmenov explica cei patru pasi ai subversiunii si ce urmeaza dupa Criza.
„Interviul
de mai jos a fost realizat cu un antrenat agent subversiv KGB: Yuri
Bezmenov. El expune cei patru paşi folosiţi pentru a schimba gândirea şi
comportamentul unei întregi naţiuni, de-a lungul generaţiilor si pentru
a distruge o tara aruncand-o in criza.
„Interviul
de mai jos a fost realizat cu un antrenat agent subversiv KGB: Yuri
Bezmenov. El expune cei patru paşi folosiţi pentru a schimba gândirea şi
comportamentul unei întregi naţiuni, de-a lungul generaţiilor si pentru
a distruge o tara aruncand-o in criza.
ED GRIFFIN: Purtăm o
conversaţie cu Domnul Yuri Alexandrovici Bezmenov. Domnul Bezmenov s-a
nascut în anul 1939 într-o suburbie a Moscovei. Este fiul unui ofiţer de
rang superior din armata sovietică. A fost educat la şcolile de elită
din Uniunea Sovietică şi a devenit un expert în cultura şi limba
indiană. A avut o cariera strălucitoare la Novosti, care era, şi încă
mai este aş putea să spun, arma de presă sau agenţia de presă a Uniunii
Sovietice, dovedindu-se a fi, de asemeni, un paravan pentru KGB. A fugit
în vest în 1970 după ce a ajuns total dezgustat de sistemul sovietic şi
a făcut aceasta punându-şi viaţa în mare pericol. Cu siguranţă este
unul dintre experţii de seamă din lume în legătură cu subiectul
propagandei sovietice; dezinformări şi măsurile active ale KGB.
ED GRIFFIN: Când sovieticii folosesc expresia “subversiune ideologica”, ce vor să exprime cu aceasta?YURI BEZMENOV: Subversiunea ideologica este un proces legal, deschis.
Îl poţi vedea cu proprii tăi ochi. Tot ce are de făcut mass- media
americană este să işi scoată bananele din urechi, să işi deschidă ochii
şi ar putea vedea acest proces. Nu este nici un mister. Nu are nimic a
face cu spionajul. Ştiu că obtinerea informatiilor prin spionaj pare mai
romantică. Probabil de aceea producătorii voştri de la Hollywood sunt
atât de innebuniţi după tipurile de filme gen James Bond. Dar în
realitate activitatea principala a KGB-ului nu este deloc în domeniul
inteligenţei.
După părerea mea şi conform părerilor multor dezertori de calibrul meu, numai
aproximativ 15% din timpul, banii şi forţa de muncă se cheltuie cu
spionajul ca atare. Restul de 85% este un proces lent pe care noi îl
numim subversiune ideologica, “măsuri active” sau război psihologic. Ce înseamnă în esentă este: să schimbi percepţia realităţii fiecărui american cum că în
ciuda abundenţei informaţiilor nimeni nu este capabil să ajungă la
concluzii înţelepte despre cum să se apere pe ei înşişi, familiile lor,
comunitatea lor şi ţara lor.
Este un mare proces de spălare a creierului ce se derulează foarte lent şi este impărţit în patru etape de bază.
Este un mare proces de spălare a creierului ce se derulează foarte lent şi este impărţit în patru etape de bază.
Prima etapă este demoralizarea. Durează între 15 şi 20 de ani pentru a demoraliza o naţiune.
De ce atât de mulţi ani? Pentru că acesta este numărul minim de ani
necesar pentru a educa o generaţie de studenţi în ţara inamicului tău
expus la ideologia duşmanului său.
Cu alte cuvinte, ideologia
marxist-leninistă este pompată în creierele moi ale cel puţin 3
generaţii de studenţi americani, fără a concura sau a se contrabalansa
cu valorile de bază americane, cu patriotismul american.
Procesul de demoralizare în Statele Unite este în esenţă deja terminat
chiar din ultimii 25 de ani. De fapt, este îndeplinit în totalitate
deoarece demoralizarea atinge zone în care nici măcar tovarăşul Andropov
şi toţi experţii săi nu au visat vreodată să aibă un succes atât de
mare. În cea mai mare parte, procesul este desfăşurat de către americani asupra americanilor, mulţumită lipsei de standarde morale. Aşa cum am menţionat mai devreme, accesul la informaţia adevărată nu mai contează în zilele noastre. Un
om care a fost demoralizat nu este capabil să evalueze informaţia
adevărată. Faptele reale nu ii spun nimic, chiar dacă l-aş umple de
informaţie, de dovezi adevărate, de documente şi fotografii.
Chiar dacă l-aş lua cu forţa şi l-aş duce în Uniunea Sovietică şi i-aş
arăta lagărele de concentrare, el ar refuza să creadă, până când va
primi un şut în fundul lui cel gras. Când bocancii militari vor zdrobi, atunci se va trezi. Dar nu înainte. Aceasta este tragedia demoralizării.
A doua etapă este destabilizarea. De data aceasta, subminatorului nu ii pasă de felul cum aplici consumul. Dacă mănânci junk food şi devii gras şi moale nu mai contează.
Durează numai între 2 şi 5 ani pentru a destabiliza o naţiune. De data aceasta, ce contează sunt lucrurile esenţiale: economia, relaţiile externe şi sistemul de apărare. Şi se poate vedea foarte clar că în anumite zone… sensibile, cum ar fi apărarea şi economia, influenţa ideilor marxist-leniniste în Statele Unite este absolut fantastică. Nu mă gândeam acum 14 ani când am aterizat în această parte a lumii că procesul se va derula atât de rapid.
Următoarea etape este, bineînţeles, criza;
poate dura până la 6 săptămâni să aduci o ţară în pragul crizei. Se
poate vedea în America Centrală acum; şi după criză, cu schimbarea
violentă a structurii puterii şi a economiei, avem perioada de aşa zisă
normalizare, care poate să dureze nedefinit. “Normalizare” este o expresie cinică, împrumutată din propaganda sovietică. Când tancurile sovietice s-au mutat din Cehoslovacia în 1968, tovarăşul Brejnev a spus: “Acum situaţia cu fraţii din Cehoslovacia este normalizată“. Acest
lucru se va întâmpla şi în Statele Unite dacă le permiteţi tuturor
nerozilor să aducă ţara în criză, să le promită oamenilor tot felul de
bunătăţi şi paradisul pe pământ, să vă destabilizeze economia, să
elimine principiul competiţiei libere de pe piaţă şi să instaleze un
guvern de tip ‘big brother’ în Washington DC cu
dictatori binevoitori ca Walter Mondale, care vor promite multe lucruri –
fără să conteze dacă promisiunile sunt îndeplinite sau nu.
De exemplu, stângiştii voştri din Statele Unite; toţi
aceşti profesori şi toţi aceşti apărători ai drepturilor civile. Ei
sunt instrumente în procesul de subversiune, doar pentru a destabiliza
naţiunea. Când scopul este atins, nu mai este nevoie de ei. Ei
ştiu prea multe. Unii dintre ei, când sunt dezamăgiţi – când constată că
marxist-leninismul vine la putere – evident că se simt ofensaţi. Ei cred că ei vor veni la putere. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată, bineînţeles; vor fi aliniaţi la perete şi împuşcaţi.
Dar ei ar putea să devină cei mai acerbi duşmani ai
marxist-leniniştilor când ajung la putere; şi acest lucru s-a întâmplat
în Nicaragua. Vă amintiţi că majoritatea acestor foşti marxist-leninişti
au fost ori închişi ori unul dintre ei s-a desprins şi acum luptă
împotriva sandinistaşilor. S-a întâmplat şi în Grenada când Maurice
Bishop, care era deja marxist – a fost executat de noii marxişti care
erau mai marxişti decât el. La fel s-a întâmplat în Afganistan când
Taraki a fost ucis de Amin şi apoi Amin a fost ucis de Karmal cu
ajutorul KGB-ului. La fel a fost şi în Bangladesh unde Mujibur Rahman,
un stângist foarte pro-sovietic a fost asasinat de tovarăşii săi
marxişti-leninişti. Este la fel peste tot.
Recapitulare. Cei patru paşi ai subversiunii sunt: demoralizarea, destabilizarea, criza, “normalizarea”…… după care… unii vor fi aliniaţi la perete şi împuşcaţi.”
Aţi
observat faptul că nimic nu pare sa mai meargă bine? Educaţia,
economia, etc? Totul se darâmă şi acum ştiţi de ce. Tot ce se întâmplă
urmăreşte exact aceşti patru paşi. Şi dacă nu v-aţi dat seama…. Ne aflăm la pasul 3: CRIZA!”
