Bilet pe Titanic (Cronica Română)

Postare preluata de pe blogul Prioritate de dreapta

Bilet pe Titanic (Cronica Română)

Frustrat de dorinţa autorităţilor austriece de a retrage capitalurile bancare ale Erste şi Raiffeisen de pe piaţa românească, Traian Băsescu a făcut o decla­raţie deosebit de interesantă:

“Vreau să cred că anunţul băncii centrale a Austriei privind reducerea fluxurilor de capital ori este o eroare, ori o neînţelegere a efectelor. Nu vrem să fim în situaţia de a le aduce aminte prietenilor europeni cât au condiţionat accesul României în UE de privatizarea sistemului bancar. Domnilor, aţi obţinut profituri uriaşe în România, din 2000 până în 2009. Azi, dacă vă pregătiţi cumva să lăsaţi economia românească nefinanţată pe timp de criză o vom considera ca pe un act lipsit de fair play în relaţia cu România.”

Această declaraţie este prima recunoaştere a şantajului la care a fost supusă România în procesul aderării la Uniunea Europeană. Toată clasa politică post-decembristă a jucat conform regulilor impuse de Uniunea Europeană şi de SUA şi în consecinţă statul român a rămas fără active strategice, iar România a devenit o colonie economică. Despre ce fair play poate fi vorba în relaţia cu o colonie? Uniunea E­u­ropeană a fost prezentată cetăţenilor creduli drept o instituţie caritabilă al cărei scop este îmbunătăţirea vieţii românilor şi transformarea României într-un rai pământesc. Euroscepticii au fost ostracizaţi şi declaraţi inamici ai poporului, democraţiei şi civilizaţiei. Eforturile propagandistice ale tuturor găştilor de politruci, securişti şi şmenari erau concentrate pe crearea în capul cetăţeanului de rând a unei asocieri semantice între ideea de “integrare europeană” şi speranţele la un viitor mai bun şi mai prosper. Tot ce era “european” a fost declarat bun fără echivoc, iar puţinii susţinători ai unei abordări mai pragmatice a procesului de globalizare şi “integrare europeană” au fost reduşi la tăcere. Este bine că s-a găsit măcar un politician român care a recunoscut faptul că integrarea europeană nu a fost un act caritabil din partea UE, ci o afacere cât se poate de cinică, însă chiar şi în aceste condiţii susţinătorii globalizării asimetrice şi ai colonizării economice a ţării noastre au sărit prompt în apărarea stăpânilor occidentali. Cunoscutul economist şi europarlamentar Daniel Dăianu a comentat declaraţia pre­şedintelui:
“Acum vedem reversul medaliei, efectele lipsei capitalului autohton. Ceea ce se întâmplă este o lecţie pentru România. Am încercat să captăm bunăvoinţa altor state europene cu cadouri, iar acum observăm că nu există capital autohton. Tindem însă să facem aceeaşi eroare prin privatizări, în special cele din dome­niul energetic.”

În acest comentariu se vede clar o manipulare ordinară. Daniel Dăianu inversează în mod subtil sensul declaraţiei prezidenţiale: Traian Băsescu spune clar că România a fost împinsă de Uniunea Europeană să-şi vândă băncile, iar Daniel Dăianu încearcă să prezinte privatizările din sectorul bancar şi viitoarele privatizări din sectorul energetic drept o tentativă stângace a conducerii României de a cumpăra bunăvoinţa incoruptibililor şi neprihăniţilor lideri europeni. Este evident că reprezentanţii “admi­nistraţiei coloniale” ar prefera ca românii să trăiască cu iluzia că toate relele li se trag de la o clasă politică ce nu corespunde standardelor europene în timp ce toate aspectele pozitive ale vieţii lor se datorează eforturilor Uniunii Europene şi ale Statelor Unite. De fapt, clasa politică corespunde exact cerinţelor Uniunii Europene pentru că “structurile euroatlantice” au creat-o pentru administrarea coloniei România. Din păcate, în România s-a găsit un număr record de colaboraţionişti ordinari, ceea ce o deosebeşte în sens negativ de alte ţări din regiune care au avut parte de lideri dotaţi cu o verticalitate inerentă şi care au reuşit să păstreze controlul, fie şi parţial, asupra unor sectoare-cheie ale economiilor naţionale.

Păcat că preşedintele a recunoscut existenţa condiţionărilor pentru aderarea la UE doar în momentul în care Viena a lăsat economia românească fără finanţare. Este şi mai trist faptul că nimeni din clasa politică nu a întreprins nimic pentru a opri privatizarea Petrom, Sidex sau BCR. Astăzi, vine momentul decontului şi merită să facem o analiză financiară a relaţiei dintre Uniunea Europeană şi România.
România a pierdut controlul asupra componentelor-cheie ale economiei, resursele naturale de facto nu mai aparţin statului, iar sistemul financiar a devenit un fief al ca­pitalului străin. În fond, statul a pierdut aproape orice posibilitate de a influenţa situaţia din economie, iar beneficiile obţinute prin “integrarea europeană” s-au dovedit a fi nişte iluzii periculoase. Cele mai importante beneficii ale integrării europene sunt considerate “accesul la piaţa europeană a muncii” şi “fondurile europene”. În realitate, “dreptul la libera circulaţie şi la muncă” s-a dovedit a fi restricţionat în numeroase ţări din Uniunea Europeană, restricţiile înăsprindu-se pe măsură ce piaţa muncii se deteriorează, iar tensiunea socială din ţările europene creşte. Mirajul “fondurilor europene” este frumos, dar chiar dacă presupunem prin absurd că 100% din aceste fonduri ar fi fost absorbite, această absorbţie nu ar fi compensat nici 5% din pierderile provocate de vânzarea la preţuri derizorii a industriei petroliere, metalurgice şi a sectorului financiar.
Românilor li s-a inoculat ideea că vânzarea patrimoniului naţional va asigura cumpărarea “unui bilet colectiv” pentru accesul la tărâmul prosperităţii eterne a Uniunii Europene. În contextul actual, este evident că de fapt au obţinut un “bilet colectiv” pe Titanic şi nici măcar la clasa lux ci la cală. Aisbergul este foarte aproape.
Conform informaţiilor publicate de The Daily Telegraph (ziarul “oficial” al actualului guvern britanic), Ministerul Afacerilor Externe al Marii Britanii a trimis ambasadelor din Uniunea Europeană o circulară prin care le cere să elaboreze de urgenţă planuri de evacuare a cetăţenilor britanici din ţările UE în contextul viitoarelor turbulenţe sociale provocate de dezintegrarea zonei euro şi prăbuşirea sistemului bancar:
“Miniştrii guvernului britanic ne-au comunicat privat că dezintegrarea zonei euro care cândva părea imposibilă, devine din ce în ce mai plauzibilă. Diplomaţii se pregătesc să-i ajute pe britanicii aflaţi în afara ţării în cazul unui colaps bancar şi al unor manifestări violente rezultante din criza datoriilor. Trezoreria britanică a confirmat că se află în proces de pregătire de planuri de acţiune pentru un colaps. Un ministru important ne-a arătat seriozitatea îngrijorării guvernului, spunând că Marea Britanie îşi face planurile în baza gândirii că prăbuşirea euro este acum doar o chestiune de timp. «Este în interesul nostru ca ei să tragă de timp cât mai mult pentru că aşa vom avea noi mai mult timp să ne pregătim», a declarat ministrul pentru The Daily Telegraph.”

Nu avem iluzii în privinţa actualei clase politice. Este clar că nimeni nu se ocupă de pregătirea unui plan de acţiuni care să fie implementat la momentul destrămării zonei euro şi al prăbuşirii generalizate a economiei europene. Suntem siguri că noua clasă politică, cea care va veni la putere după acest colaps, va fi mai patriotică şi substanţial mai inteligentă.

http://cronicaromana.com/2011/11/27/editorial-bilet-pe-titanic/

Radu Golban: Statele Unite ale Europei, o invenţie a lui Hitler (XXXII, XXXIII)

Preluare de pe blogul Prioritate de Dreapta

Statele Unite ale Europei, o inventie a lui Hitler (XXXII)
Conducerea economiei de catre stat si conlucrarea interstatala

Tranzactiile economice intre statele individuale va fi considerata nu ca si comert intern pentru ca in mod natural nu ne putem gandi in perioada urmatoare la o indepartare completa a barierelor vamale si privitoare la devize. Se va bucura, insa, ca spatiu mare comercial de toate avantajele unei conduceri a pietei la nivel de stat.

Taranul in Romania, comerciantul de lemn in Norvegia, gradinarul in Olanda si crescatorul danez de pasari nu vor mai trebui atunci sa isi faca griji ca nu primesc pretul corespunzator stradaniei si muncii lor. Vor sti ca productia si desfacerea sunt stabilite si asigurate prin acorduri interstatale si ca nu mai ramane spatiu pentru speculanti si reveniri ale crizei.

De asemenea lucratorii la razboaiele de tesut din Protectorat si in fabricile chimice din Franta si din industria miniera belgiana nu trebuie atunci sa se teama de nici o presiune a salariului si somaj. Ar putea sa se bazeze pe faptul ca spatiul economic european ascunde in sine inca posibilitati tehnice si naturale neepuizate si ca necesarul de bunuri de consum de orice fel nu se va epuiza niciodata pentru masele de populatie ce isi au caminul pe teritoriul sau. Cuvantul somaj nu se va putea gasi in lexiconul economic european.

De asemenea din cercurile de intreprinzatori ne stau la dispozitie astazi deja exemple promitatoare de conlucrare interstatala. Daca ne gandim numai la conlucrarea stransa a cercurilor economice germane si italiene, la acordurile dintre industriile automobilistice germane, italiene si franceze, la asocierile germano-franceze in participatiune din industria chimica sau la diversele asocieri in participatiune germano-ungare, germano-romane, germano-finlandeze, germano-olandeze, germano-norvegiene. Sa ne gandim si la – as vrea sa folosesc doar o data cuvantul – acorduri cu adevarat europene in domeniul productiei de celuloza, in domeniul matasii sintetice, a celofibrei si a hartiei! Si sa ne gandim la un transfer de comanda al industriei germane in Franta, Belgia, Olanda, la bursa de comenzi, targurile tehnice. Toate aceste forme sunt expresie a initiativei private. As vrea sa constat aceasta inainte de toate cu insistenta. Vointa intreprinzatorilor si-a gasit si aici o ocazie buna pentru a intra in actiune. Accentuez aceasta de aceea in mod special pentru ca chestiunea privind pozitia intreprinzatorului in economia dirijata adesea nu mai este discutata astazi adesea, uneori prea frecvent, in mod corect si corespunzator.

Nu trebuie trecut cu vederea faptul ca sistemul necesita colucrarea economica a directivelor de stat, in mod natural in masura mai mare, decat au fost pana acum obisnuiti intreprinzatorii in multe state europene. Exemplele tocmai enumerate si practica economica intergermana de pana acum arata, insa, clar ca statul poate si vrea sa lase si in economia dirijata intreprinzatorului campul sau de actiune cel mai intim.

Daca dirijarea economiei de catre stat si acordurile interstatale construiesc autostrazi moderene in Europa cu toate garantiile imaginabile contra accidentelor pentru tranzactiile comerciale in forma managementului materialelor brute, reglementarii productiei, desfacerii, utilizarii muncii ca si a unui sistem de plata si compensare in permanenta imbunatatit, aceasta nu se intampla pentru a se deplasa pe ele doar cadrele unei birocratii sperioase si pentru a se aduce vehiculele unui colectivism exagerat. Pentru a ramane in imaginea prezentata: tranzactiile comerciale pe aceste drumuri trebuie sa ramana obiect al initiativei private in masura in care chestiuni speciale ale comunitatii nu cer o activitate de natura antreprenoriala din partea statului. Trebuie sa li se dea posibilitatea initiativei lui, spiritului sau inventiv, vehiculului lui comercial de a atinge cea mai mare performanta. Si numai atunci poate el sa ii dea performanta, daca i se lasa posibilitatea initiativei.

Acesta trebuie sa se ingrijeasca desigur ca transportul sa nu fie lipsit de disciplina. Si noi trebuie sa ne ingrijim ca participantilor la trafic ce nu sunt disciplinati, care pun in pericol transportul comercial din inconstienta sau neintelegere, sa le fie retras carnetul de conducere.

In rest, initiativa intreprinzatorului nu are nici o limitare. Economia atat de complicata a epocii noastre are nevoie atat de mult de dirijare din partea statului, insa nu se poate lipsi de fortele motrice ale initiativei private. Aceasta initiativa este trezita si stimulata, insa, nu doar – si aceasta se poate intelege pe deplin la nivel uman – prin constiinta sociala si simtul comunitar al intreprinzatorului, ci cel putin la fel de mult de catre un castig al intreprinzatorului care sa fie apreciat in functie de performanta. Asa cum intreprinzatorul se misca pe caile ordinii comerciale de stat si respecta reglementarile de transport generale, trebuie de aceea ca performanta sa individuala sa fie rasplatita in mod corespunzator.

In ceea ce priveste economia germana, li se da in aceasta situatie celorlalte popoare un exemplu ilustrativ. Principiul performantei este in cazul nostru este pus in aplicare printr-un numar mare de reglementari legale. Amintesc aici numai de politica de preturi a statului in cazul comenzilor publice.

Aceasta a depasit cu succes formarea pretului ce impiedica performanta conform costurilor proprii, si a oferit o valabilitate mai accentuata decat pana acum a principiului performantei prin rasplatirea initiativei private in forma recunoasterii si permiterii primelor de performanta pe fondul preturilor de grup fixe. Dirijarea de catre stat a economiei a putut sa slefuiasca concurenta reglementata in functie de performanta nu pana la a atinge finetea finala, dar se apropie deja foarte mult de forma corespunzatoare.

Scopul ramane acela de a se rasplati o performanta deosebita printr-un surplus corespunzator, pe de alta parte, insa, a nu se lasa sa apara risipa de mijloace financiare ca performanta. Tocmai in ceea ce priveste concurenta, straduinta mea este sa stavilesc si sa combat toate fluxurile contrare acestei directii.

Numai astfel se poate atinge cel mai inalt nivel de dezvoltare economica pe care il vizam in jocul armonios al puterilor economice de stat si antreprenoriale si care va oferi el singur o baza singura pentru pacea sociala si politica mentionata.

http://www.corectnews.com/politics/statele-unite-ale-europei-o-inventie-lui-hitler-xxxii

Statele Unite ale Europei, o inventie a lui Hitler (XXXIII)

Asigurarea spatiului de viata si economic european

Nu as dori sa inchei consideratiile privitoare la aceasta problema fara a aborda inca doua premise care se rasfrang asupra economiei pure, care se situeaza mai degraba in domeniul politic si etic, pe care, insa, se poate baza numai o comunitate economica fructuoasa si durabila.

Una din premise este Securizarea spatiului de viata si economic european. Ne aflam inca in toiul luptei. Dar anul trecut ne-a dus cu un pas esential inainte. Pentru prima data in istorie, popoarele Europei continentale, cu putine exceptii, au aratat o solidaritate exemplara in lupta celui mai mare pericol care le ameninta viata si cultura in acel moment. Nu doar aproape intreaga Europa a adoptat un punct de vedere unitar in ceea ce priveste economia dirijata de razboi, ci de asemenea fiii sai cei mai buni au luptat umar la umar pentru binele comun. Acestei concentrari de forte nu ii poate lipsi succesul, mai ales ca acestei concentrari de forte dusmanii nu ii pot contrapune ceva de aceeasi valoare sau, spunem noi, ceva mai mare.

Accentuez aceasta in mod expres deoarece tocmai in ultimul timp din partea engleza si inca si mai mult din cea americana se duce o propaganda realmente grotesca. De aceea as dori sa ma aplec aici asupra chestiunii oarecum critic.

Intr-unul din ultimele discursuri, Führerul a spus:

Daca cititi vreodata in ziar ceva despre planurile gigantice ale altor state, ce ele intentioneaza sa faca, amintiti-va de ceea ce va spun eu acum:

1. Si noi suntem in slujba acestei lupte cu un intreg continent.

2. Nu vorbim despre capital, ci de forte de munca, si aceste implicam aceste forte de munca suta la suta.

3. Daca nu vorbim despre aceasta, aceasta nu inseamna ca nu facem nimic in aceasta privinta.

Ceea ce Führerul a anuntat in ceea ce priveste propaganda dusmanoasa s-a produs intre timp intr-o anumita masura, lucru uimitor pentru cel ce cunoaste obsesia americanilor de a se imbata cu numere record.

Noi stim ca americanii trebuie sa aiba intotdeauna lucrurile cele mai mari, mai bune, mai groase, mai lungi, mai rapide etc. In aceasta goana dupa recorduri, presedintele Roosevelt a supralicitat totul. A avut pentru aceasta desigur motive solide pentru ca trebuia sa le ofere ceva compatriotilor lui dintr-o rasuflare atunci cand anunta si o sporire extraordinara a impozitelor; si in cele din urma a avut nevoie de o consolare pentru pedeapsa dureroasa administrata de catre japonezi americanilor prin loviturile fulgeratoare in Oceanul Pacific. Domnul Roosevelt a improscat cu numere pentru tot ceea ce Statele Unite vor sa produca in viitor. Aceste numere nu sunt doar pentru specialist, ci la prima vedere si pentru orice observator capabil de judecata, spus mai rotund, hilare. A speculat desigur faptul ca pentru un public mai larg analiza posibilitatii de productie in Statele Unite cu date concrete urmeaza a fi facuta greu accesibila, iar comparatia cu forta noastra de productie dubleaza in mod natural aceste dificultati deoarece peste orice productie de material de razboi se asterne in mod natural valul secretului. Cu atat mai usor crede domnul Roosevelt ca poate induce in eroare o natiune care isi are religia in credinta in superioritatea absoluta a fortei de productie americane si a inteles sa raspandeasca aceasta credinta in superioritatea productiei in Statele Unite si in restul lumii. Da, domnul Churchill traieste de fapt numai din acest mit. Dar exista pentru europenii inzestrati cu capacitatea de a gandi din fericire o gramada de elemente evidente care le spun ca domnul presedinte Roosevelt se gaseste in plina betie a cifrelor.

Vointa de conlucrare europeana

Cea de a doua premisa – am vorbit anterior de doua premise – pentru o unitate economica durabila este acum una etica: Vointa de conlucrare europeana, asa cum este aceasta accentuata acum sub presiunea dura a conditiilor de razboi, trebuie sa fie ideea calauzitoare a conceptiei economice principale si pe timp de pace.

Aceasta inseamna o straduinta permanenta de a intelege marile scopuri si sarcini viitoare si a lucra pentru ele.

Aceasta inseamna, insa, si sa fii gata sa subordonezi interesele proprii intr-un caz dat acelora ale comunitatii europene; si acesta este telul cel mai inalt pe care il cerem noi statelor europene si pe care il vizam. Acesta poate insemna in cazuri individuale jertfa, rezultatul final va fi ca toate popoarele vor avea folos din acesta.

Noua nu ne convine precum ii convine Angliei sa ii vedem pe partenerii nostri comerciali cat mai slabi economic cu putinta. Suntem, din contra, interesati ca acestia sa fie pe cat posibil puternici. Nu platim doar prin preturi mari in mod constient cheltuielile lor speciale agrare de dezvoltare, ci promovam foarte tare de asemenea o industrializare rationala chiar daca ne cream astfel concurenti. Dar acesta este chiar doar aparent.

Facem aceasta pentru ca stim ca o industrie nu creaza numai temporar un necesar de investitii, ci trezeste noi cerinte si o noua necesitate, care imbunatateste standardul de viata general si astfel de aceasta beneficiaza si comertul nostru.

O astfel de conceptie economica cere o constiinta sociala; si tine de constiinta sociala a responsabilitatii faptul ca popoarele din Europa trebuie si pot sa ceara in conducerile statelor lor realizarea noii ordini economice.

Noua economie europeana trebuie sa priveasca indeplinirea obligatiilor sociale ca cea mai importanta sarcina a sa. Razboiul din zilele noastre, in care nu in ultimul rand despre o noua ordine economica e vorba, este astfel concomitent stadiul decisiv pentru o revolutie sociala. Din insamantarea celei mai nobile flori trebuie sa creasca pentru Europa si va creste o ordine sociala mai buna.

http://www.corectnews.com/politics/statele-unite-ale-europei-o-inventie-lui-hitler-xxxiii

>> Radu Golban: Statele Unite ale Europei, o invenţie a lui Hitler ( I, II, III-IV, V, VI-VII, VIII-IX, X-XI, XII-XIII, XIV-XV, XVI-XVII, XVIII-XIX, XX-XXI, XXII-XXIII, XXIV-XXV, XXVI-XXVII, XXVIII-XXIX, XXX-XXXI, XXXII-XXXIII )

Radu Golban: Statele Unite ale Europei, o invenţie a lui Hitler (XXX, XXXI)

Preluare de pe blogul Prioritate de Dreapta

Statele Unite ale Europei, o inventie a lui Hitler (XXX)
Conlucrarea europeana continentala

Regimurile autoritare din Germania si Italia au dat primele popoarelor lor sarcina de a implica toate fortele in conlucrare benevola sub ghidajul statului pentru binele comun. Acestea au protejat de asemenea primele economiile lor de jaful practicat de puterile financiare. Lupta pentru libertatea alimentara si a materialelor brute este din contra deja de data mai veche. Primul razboi mondial a invatat deja popoarele Europei ca nu este oportun sa isi incredinteze destinul fara rezerve unei diviziuni a muncii internationale exagerate. Statele industriale au arat atunci ultimul metru patrat de teren necultivat; tarile orientate predominant catre agricultura s-au grabit sa ajunga la o autoaprovizionare cu produse industriale prin industrializare fortata. In ambele cazuri, rezultatul a ramas nesatisfacator. In special industriile statelor mici din Europa au dus o viata mizera, lipsita de profit si scumpa in perioada de dupa razboi in spatele unor mari ziduri de protectie vamala. Au inghitit subventii, au ascutit fara a fi nevoie concurenta internationala, au scumpit viata pentru popoarele lor si in cele din urma au nimerit in vartejul crizei internationale, si toate acestea deoarece bazele naturale aproape nicaieri nu erau suficiente.

Popoarele europene ar fi putut sa recunoasca inca de mult ca traiesc intr-o comunitate de destine care permite in mod logic o singura concluzie, si anume conlucrarea continental europeana. Pentru aceasta nu venise inca timpul din punct de vedere politic. Statele castigatoare din Primul Razboi Mondial au pus in mod premeditat prin acordurile din suburbiile Parisului atat de mult explozibil incat nu s-a putut gandi o armonizare a intereselor si la o planificare constructiva la un nivel mai inalt. Se putea face doar munca de pionierat precum promovarea consecventa a legaturilor comerciale ale Germaniei cu Sudestul.

Abia revolutiile fascista si apoi nationalsocialista au creat baza pentru o noua ordine politica si sociala in Europa. Iar Benito Mussolini si Adolf Hitler au dat Europei sansa de a deveni realmente europeana.

Acum a venit in sfarsit timpul in care popoarele Europei pot sa paseasca decis in stradania lor naturala catre o siguranta economica spre conlucrare. Dupa cel de al doilea razboi mondial nu vor mai exista in spatiul european tensiuni si motive de conflict care sa justifice o izolare incordata si de aceea inutila. Atunci nu va avea valabilitate nici un sistem economic care sa poarte precum cel angloamerican in sine germenul pentru disputele dramatice intre popoare care s-au produs in istoria omenirii. Nici o natiune din Europa nu poate ajunge pentru sine acel nivel maxim de libertate economica care sa corespunda si cerintelor sociale. Trebuie sa se sprijine in permanenta pe puterea productiva a vecinilor sai mai apropiati si mai indepartati.

Incercuirea impusa azi de inamici Europei arata cat de mult sunt statele individuale legate unul de celalalt la bine si la rau. Un destin comun le tine impreuna intr-un mare spatiu economic. Acest spatiu poate, insa, sa ii hraneasca, sa ii imbrace si sa ii aprovizioneze in mod suficient cu toate bunurile necesare, in special daca este intregit cu regiunile din est. Aceste regiuni s-au aflat pana acum in afara puterilor creative istorice ale continentului nostru.

Spatiul economic european al viitorului este impermeabil la blocada. De aceea nu va mai indrazni nimeni sa il atace usor. Am spus deja cu putin timp in urma: atunci razboaiele economice nu vor mai avea nici un sens.

Ideea unui spatiu mare a experimentat desigur o anumita discriminare, desi abia a fost pus in discutie cu seriozitate. Si politicienii ce tin de sistemul anglo-plutocrat au adoptat atunci imediat aceasta idee. Au configurat pe hartie mari spatii economice, care nu existau si care in principiu nu trebuiau sa existe deloc. La baza unor astfel de constructii stateau exclusiv intentii de impunere a puterii politice. Totusi ideea unui spatiu mare s-a dovedit viabila. Nu vad nici o piedica serioasa care sa stea realmente in calea realizarii lui pentru ca formarea de mari spatii economice urmeaza o lege naturala a dezvoltarii. Nu am aici intentia sa aduc o noua contributie la stiinta economiei nationale a nivelurilor economice. As dori sa atrag atentia asupra unei evolutii economico-istorice care indica in mica masura o asemanare evidenta cu tendintele de dezvoltare de azi. [...]

Totusi unitatea economica europeana va veni pentru ca este timpul pentru aceasta.

VA URMA

http://www.corectnews.com/politics/statele-unite-ale-europei-o-inventie-lui-hitler-xxx

Statele Unite ale Europei, o inventie a lui Hitler (XXXI)

Performanta europeana si completarea ei

Ca Europa reprezinta de fapt un spatiu economic european ce a ajuns sa satisfaca toate pretentiile, este vizibil daca se are in vedere performanta naturala a continentului nostru. Nu vreau sa intru in detalii aici, ci doar sa expun esenta.

Daca nu se au deloc in vedere mai intai fostele teritorii sovietice, continentul nostru furnizeaza tocmai cele mai importante materii prime industriale in cantitate suficienta, respectiv carbune, fier, aluminiu. De asemenea, baza alimentara este pe deplin suficienta, daca se pleaca de la posibilitatile de cultivare. Se poate ca unora sa le sune aproape improbabil ca in anul 1939 sa creasca pe teritoriul european in jur de 464 milioane de chintale de grau si 248 milioane chintale secara, fara a avea in vedere productia Uniunii Sovietice. Dar stim desigur ca doar acolo in perioade normale se pot exporta 10 milioane de tone.

Daca acolo metodele de productie agrara se vor aduce la un nivel inalt al tehnicii, se vor putea obtine rezultate mai bune. Acolo unde pamantul european a fost tratat de la natura in mod mai vitreg, oamenii au fost deosebit de inventivi si au gasit noi moduri de a iesi din aceasta situatie. Amintesc aici celofibra, productia de cauciuc sintetic, productia de benzina din carbune, domenii in care tocmai Germania a fost un lider. Si ceea ce lipseste inca, se asigura prin acest razboi in Estul European. Deja astazi o mare si realmente valoroasa parte a Rusiei Sovietice este in mainile noastre si suntem gata sa exploram cu toata energia acest spatiu extrem de bogat in materii prime. Configuratia politica a spatiului estic va fi o sarcina ulterioara. Popoarele din aceasta regiune uriasa trebuie sa fie incluse in primul rand in ritmul economic european. Ele trebuie de asemenea sa profite de binefacerile civilizatiei europene.

Marile sarcini care trebuie sa isi gaseasca aici solutia sunt intr-adevar sarcini europene. Europa se uita chiar azi catre est. Imensa dotare sovietica ne da o imagine despre ce pot sa ne ofere sursele de materii prime ale acestui spatiu. Daca terenurile deosebit de bogate de pamant negru vor fi facute utilizabile pentru alimentatia europeana cu mijloace ale agriculturii moderne, atunci Europa va fi in orice caz rezistenta la crize si blocade.
Pe langa aceasta, coloniile din zonele tropicale ale Africii ne ofera toate acele produse de lux ce nu sunt neaparat necesare pentru existenta, dar fac viata placuta si de care nu trebuie privat un popor cu standard de viata ridicat.

Si in cele din urma va exista, pentru a nu lasa nici un dubiu, si un comert mondial. Acest comert mondial va arata desigur altfel decat acele tranzactii economice care au ajuns intr-o dezordine completa si care au servit doar la a-si mentine cateva puteri pozitia lor de putere la nivel international.

Problemele vietii economice esteuropene nu sunt desigur rezolvate in mod decisiv prin faptul ca ne securizam aceste spatii si surse de materii prime. Astfel avem intr-adevar o capacitate economica potrivita in ilustratiile de album, dar nu am atins-o inca in practica.

Toate materiile prime, toate fortele si energiile economiei trebuie mobilizate in Europa. Aceasta este sarcina noii ordini economice care se formeaza acum. Aceasta nu poate desigur sa isi gaseasca de azi pe maine cea mai buna forma. Dar in cursul anilor va fi posibil sa se adapteze productia la cerere in mod extins in intregul spatiu european pentru a pune in aplicare cat mai bine cu putinta posibilitatile de completare. Aceasta ne aduce in fata sarcinii de a deschide drumul catre zone de productie neglijate pana acum. Ma gandesc aici de ex. la aceea ca in Franta am obtinut surplusuri considerabile printr-o prelucrare intensiva a pamantului si vom obtine in continuare.

Acele parti ale Europei care sunt inca in urma pana acum trebuie sa intre intr-un ciclu economic intensiv. Industrializarea acestor zone, care a fost initiata in conditii de protectionism, se va continua fara dubiu, dar cu diferenta ca fiecare stat isi construieste industria care corespunde cel mai bine conditiilor ei naturale de productie ca si necesitatilor pietei europene. In aceasta directie s-au purtat cu succes negocieri de initiere intre grupurile economice ale diverselor state europene. Intr-o zi va trebui sa se abordeze si sa se atace si problema rationalizarii economiei europene; si aici, cred eu, se vor tinti cresteri ale productiei, de care noi acum nu avem idee, daca lucrurile sunt mai intai consolidate.

http://www.corectnews.com/politics/statele-unite-ale-europei-o-inventie-lui-hitler-xxxi

>> Radu Golban: Statele Unite ale Europei, o invenţie a lui Hitler ( I, II, III-IV, V, VI-VII, VIII-IX, X-XI, XII-XIII, XIV-XV, XVI-XVII, XVIII-XIX, XX-XXI, XXII-XXIII, XXIV-XXV, XXVI-XXVII, XXVIII-XXIX, XXX-XXXI, XXXII-XXXIII )

Radu Golban: Statele Unite ale Europei, o invenţie a lui Hitler (XXVIII, XXIX)

Preluare de pe blogul Prioritate de dreapta

Statele Unite ale Europei, o inventie a lui Hitler (XXVIII)

In spatiul urias transatlantic s-au cautat intotdeauna noi zone de exploatare. Rezervorul inepuizabil de oameni al Europei a contribuit la acestea nu doar cu fortele de munca, ci in acelasi timp si cu consumatorii tuturor produselor muncii umane. O tehnica ce s-a imbunatatit constant a oferit intotdeauna posibilitati noi, nebanuite pana acum.

In mod evident, insa, popoarele individuale ca si straturile sociale individuale, in ciuda unor sanse vizibil egale, nu au obtinut aceleasi avantaje din acest sistem. Filosofia morala engleza a unor Hobbes si Hume, care a fost impusa de David Riccardo chiar cu un filon potrivit de spirit evreiesc, s-a dovedit a fi in primul rand ca un mijloc extraordinar de sigur si evident de motivare si asigurare a dominatiei britanice asupra lumii. Cand a inceput epoca de inflorire a sistemului, industria englezeasca facuse cel mai mare progres. Au intrat in cursa cu cel mai mare avans al costurilor. Intrucat in plus acestia dispuneau de cea mai mare flota comerciala si de razboi, se puteau implica in asemenea masura in schimbul de marfuri la nivel mondial, incat puterea lor economica si politica sa creasca in aceeasi masura. Orice sporire a circulatiei marfurilor aducea un nou castig.

Intreaga lume muncea in solda englezilor, si englezii erau bancherii, fabricantii, comerciantii, transportatorii si, ultimii, dar nu cei din urma, politistii lumii.

Avem acum in vedere, insa, doar statele Europei continentale! Acestea nu pot sa obtina in totalitate din forma de economie atat de laudata numai avantajele aproximative. Deja statele mari au avut de suferit din cauza avansului concurential considerabil si solid al Angliei. Cele mai mici s-au aflat in acest joc numai pentru a mari bogatia Angliei si au trebuit sa fie fericite daca inca vreo cateva firimituri cad de la masa englezeasca pentru ele. Statele sudesteuropene erau realmente periferice, insa, inainte de Primul Razboi Mondial, desi in ceea ce priveste conditiile naturale de productie cu siguranta nu stateau mai rau decat multe din statele exportatoare de peste ocean. Dar nu puteau sa se afirme. Tehnica lor agricola, caile lor de transport nu au fost favorizate de dezvoltarea generala a economiei mondiale in masura posibililului. A aparut o stare de inapoiere tehnica fata de regiunile productive concurente, ceea ce s-a rasfrant asupra standardului de viata. Au lipsit cumparatorii care sa fie intotdeauna gata sa preia cantitati mai mari la preturi stabile si astfel sa inlesneasca achizitia de masini si dispozitive de ameliorare a solului. De asemenea dupa razboiul mondial, puterile mondiale capitaliste au lasat aceste state in mod constient in starea lor de inapoiere economica pentru a le mentine intr-o dependenta politica. Abia politica noastra comerciala constienta de scopuri si intelegatoare a creat in ultimii ani o modificare principiala. Politica economica a acestor state a evoluat in ultimii ani intr-un mod deosebit de avantajos pentru ele. Aceste state sunt, ca sa spunem asa, primul camp de testare pentru punerea practica in aplicare a principiilor si metodelor noastre politicoeconomice. Iar aplicarea acestor metode a fost deosebit de avantajoasa pentru ambele parti – aceasta se poate afirma astazi cat se poate de justificat – si a devenit importanta in principiu pentru asigurarea bazelor existentei acestor tari.

Dar contul debitor al epocii britanice si capitaliste este in mod esential mai mare. In cazul tuturor popoarelor, fie ele favoriti sau copii vitregi ai ordinii economice liberale, au iesit la iveala efectele sistemului Laissez-faire si in special ale principiului comertului liber prin daune intercomerciale grave. Simptomele bolii au fost peste tot aceleasi. Agricultura statelor industriale nu s-a putut impune suficient contra intereselor industriei, comertului, bancilor si bursei. Libertatea nutritionala s-a pierdut, formarea de latifundii in mediul rural a crescut, starea taranilor s-a inrautatit, populatia a s-a napustit de la tara in oras si in strainatate. Un strat subtire de bancheri, industriasi si speculanti a putut acumula o bogatie uriasa si prin aceasta a creat o putere suprastatala periculoasa, pentru ca pentru bani se putea cumpara orice, in special opinia publica.

VA URMA

http://www.corectnews.com/politics/statele-unite-ale-europei-o-inventie-lui-hitler-xxviii

Statele Unite ale Europei, o inventie a lui Hitler (XXIX)

De cealalta parte crestea masa proletariatului industrial tot mai mult. Nemultumirea in crestere a acestei paturi de populatie a dus la un marxism si comunism pseudosocialist.

Tuturor acestor manifestari nu li s-a dat mai multa atentie poate numai de aceea ca tendinta dominanta a epocii, „devino bogat indiferent cum si prin ce” a tulburat excesiv multa vreme perspectiva asupra starii de fapt.

Desigur, liberalismul era un sistem al „Libertatii”. Cine nu mai gasea cumva acasa munca si paine, avea „libertatea” de a emigra. Si daca unei natiuni ii mergea economic prost, aceasta avea „libertatea” de a se indatora la englezi. Dar acest tip de libertate a avut o baza morala mult prea slaba pentru a putea sa dureze. Ce dar grecesc au facut filosofii economisti englezi omenirii prin aducerea la cunostinta opiniei publice a gandirii ei liberale asupra libertatii, s-a aratat pentru prima data in intreaga sa splendoare cand spatiul economic de manevra al natiunilor individuale si luate in ansamblu s-a ingustat tot mai mult si cand sursele coloniale de materii prime s-au divizat si lupta pentru pietele de desfacere a luat forme din ce in ce mai dure.

Sistemul liberal crescut in sanul capitalismului de nivel mare si-a pierdut elasticitatea necesara in plus prin cartelizare, formare de trusturi, monopoluri si costuri fixe in crestere in industrie. Aici contrariile intereselor dictate de egoism nu au mai cautat posibilitati alternative, ci s-au ciocnit cu toata forta unele de altele. Cate razboaie s-au purtat cu aceasta mentalitate – pervertirea popoarelor prin interesul sacilor de bani!

Aici avem, pentru a da exemple, luptele hispano-cubaneze, care au inceput in 1868 si aveau in spate speculanti cubanezi si sindicatul nordamerican al zaharului. Razbiuzk dintre Chile si Peru s-a purtat in jurul bogatelor camopuri de exploatare pentru salpetru. Pentru a face posibil acest razboi, Chile a luat imprumuturi care au fost garantate de bancherii europeni. Acesti bancheri si-au asigurat astfel privilegii in exploatarea terenurilor cu salpetru. Razboiul Angliei cu burii trebuie sa fi fost un razboi colonial. Dar interesul absolut special pe care il aveau sindicatul minelor de aur al domnului Cecil Rhodes si speculantii la bursa din Londra in izbucnirea si continuarea acestui razboi erau, insa, prea batatoare la ochi. Nu degeaba oamenii au vorbit aici de un razboi al burselor contra burilor. Razboiul ruso-japonez din 1904/05 a fost provocat de interesul capitalului rusesc in Manciuria si Coreea. Iar razboiul mondial din 1914/18 a fost in cele din urma punctul maxim la sistemului economic capitalist, dar in acelasi timp si inceputul sfarsitului.

Din Primul Razboi Mondial popoarele Europei au trecut timp de o generatie umana prin invataminte incredibil de dure, pe care le cunoastem cu totii si in care unul mai devreme, altul mai tarziu au aflat ca idolul libertatii din epoca precedenta era fals si perisabil. Razboi, inflatie, cele mai dure crize economice, foamete, somaj, au lovit din nou oamenii si le-au aratat ca sensul intregii activitati economice nu era profitul egoist si fara constiinta consecintelor, ci implinirea unei sarcini sociale. Nu e de mirare ca tocmai oamenii din spatiul Europei Centrale, care au avut de suferit cel mai adesea sub asuprirea sistemului nesocial, au fixat un ideal moral de libertate mai inalt.

In asigurarea bazelor de hrana si materiale brute in eliberarea comertului de interesele financiare internationale si dependente conjuncturale ca si in subordonarea benevola a individului sub primatul comunitatii nationale zarim astazi noul ideal al adevaratei libertati economice.

VA URMA

>> Radu Golban: Statele Unite ale Europei, o invenţie a lui Hitler ( I, II, III-IV, V, VI-VII, VIII-IX, X-XI, XII-XIII, XIV-XV, XVI-XVII, XVIII-XIX, XX-XXI, XXII-XXIII, XXIV-XXV, XXVI-XXVII, XXVIII-XXIX, XXX-XXXI, XXXII-XXXIII )

Radu Golban: Statele Unite ale Europei, o invenție a lui Hitler (XXVI, XXVII)

Postare preluata de pe blogul Prioritate de dreapta
Statele Unite ale Europei, o inventie a lui Hitler (XXVI)


25 iulie 1940, Walther Funk: noua ordine economica in Europa


Razboiul este finantat prin munca deoarece nu dam nici un ban care nu este muncit. Schimburile de forta de munca pe care Reichul il pune in aplicare si pe care banca centrala il deconteaza sunt baza banilor. Dar aceste schimburi de forta de munca sunt de o valoare stabila deoarece preturile si salariile sunt stabile, indiferent desigur de cazurile in care preturile mai mari sau salariile mai mari trebuie recunoscute ca fiind indreptatite si necesare din anumite evenimente. Acolo unde sunt disponibile servicii de nivel mai inalt, se platesc si salarii mai mari. De aceea este lipsita de obiect si intrebarea cat de departe vrem sa consolidam creditele pe termen lung. In momentul de fata, in Germania indatorarea este de asa natura ca nu poate sa dea nastere la indoieli, in special pentru ca s-a reusit ca dobanzile pentru creditele Reichului sa fie diminuate in razboi si bugetul national este in ordine.

Si acum la sfarsit ultima intrebare: cum va fi transformata economia de razboi in economie de pace? Aceasta conversie este determinata de o criza economica? Raspunsul este clar si simplu.

Pentru ca am condus economia inainte de razboi si in razboi pe scara larga in functie de necesitatile statului si pentru ca si dupa razboi vor fi de rezolvat sarcini complicate pentru publicul general, conversia la economia de pace nu va determina dificultati mari pentru ca nu va aparea dintr-o data si intermitent un necesar mare de bani si credit, in special stocurile care trebuie reinnoite pot fi puse la dispozitie numai treptat. In afara de aceasta vom directiona circuitul de bani si credite si dupa razboi in acele productii care sunt mai necesare si mai importante pentru noi. O ierarhie a sarcinilor si comenzilor se va mentine si dupa razboi.

In rezumat trebuie sa se spuna urmatoarele:

Prin incheierea acordului economic pe termen lung cu statele europene trebuie sa se ajunga la aceea ca economiile nationale europene trebuie sa se adapteze in planificarile de productie pe termen lung la piata germana, adica la o piata de desfacere sigura pe perioada de ani intregi. Astfel va fi posibil sa se sporeasca productia si sa se adopte noi productii. Pe de alta parte vor exista atunci si pentru produsele germane posibilitati mai bune de desfacere pe pietele europene.

Prin crearea de conditii de curs stabile trebuie sa se asigure un sistem de plata care sa functioneze fara dificultati pentru desfasurarea comertului de marfuri intre statele individuale. Aici se poate face in momentul de fata legatura cu acordurile existente de compensare, care trebuie configurate de asa natura incat – pe baza cursurilor stabile – sa poata sa administreze un volum de marfuri marit.

Prin schimbul de experienta in domeniul agriculturii si industriei trebuie sa se atinga o productie mare de alimente si materiale brute si sa se determine o diviziune rationala economica a muncii in Europa. Prin utilizarea intentionata a fortelor economice existente in Europa trebuie sa se sporeasca standardul de viata al popoarelor europene si siguranta lor vizavi de oarece blocade posibile din afara Europei.

Trebuie sa fie provocata o intarire a sentimentului comunitar economic printre popoarele europene prin conlucrare in toate domeniile politicii economice (moneda, credit, productie, comert etc.). Solidaritatea economica a statelor europene trebuie sa inlesneasca o reprezentare mai buna a intereselor economice europene fata de alte grupuri economice in economia mondiala. Aceasta Europa unita nu va lasa sa i se impuna de catre nici o entitate din afara Europei conditii de tip politic si economic. Aceasta va face comert pe baza egalei indreptatiri in orice moment cu alti parteneri, putandu-se insa pune in balanta intreaga greutate economica a continentului.

Economia de pace ce va fi trebuie sa garanteze spatiului Germaniei Mari un maximum de siguranta economica si poporului german un maxim de consum de bunuri pentru sporirea bunastarii poporului. Catre acest scop trebuie sa se orienteze economia europeana. Dezvoltarea se va produce in etape si va fi si diferita pentru tarile individuale; aceasta este astazi grevata inca de numerosi factori de nesiguranta pentru ca – sa nu uitam aceasta – ne gasim inca in razboi!

http://www.corectnews.com/politics/statele-unite-ale-europei-o-inventie-lui-hitler-xxvi

Statele Unite ale Europei, o inventie a lui Hitler (XXVII)

Fata economica a noii Europe, de Walther Funk, Ministrul economiei Reichului si Presedinte al Deutsche Reichsbank

Popoarele Europei se afla astazi la rascruce. Problemele care impun gasirea unei solutii in acest razboi au – si asta se poate spune prea bine fara exagerare – o insemnatate seculara.

Ce sens ar putea sa aiba marea varsare de sange pe care fortele europene gata de constructie sunt gata sa o faca impreuna cu puterea concentrata a Marelui Reich German, daca nu acela de a face un teren de constructie sigur pentru o ordine sociala a vietii in Europa! Din luptele pe front pentru noi toti, politicieni, economisti, oameni de stiinta reiese chemarea si avertismentul de a pregati chiar din mijlocul razboiului cu toate puterile marea opera de pace a viitorului.

Adevarata si falsa libertate economica

Pentru rezuma tema intr-o fraza cuprinzatoare, as dori sa spun: fata economica a noii Europe, asa cum se forjeaza aceasta in focul acestui razboi mondial, va avea doua caracteristici esentiale: munca in comunitate si libertate economica, desigur nu acea libertate economica intruchipata de capitalism si care isi gaseste sfarsitul in legatura ciudata intre plutocratie si bolsevism. Idealul de libertate al economiei liberal-capitaliste le-a aparut candva popoarelor Europei ca o mare promisiune. Astazi se scufunda in mizerie, sange si ruine.

Ce nu a promis ideea liberala de libertate? Conform teoriei economice liberale, viata economica se desfasoara cel mai complet, daca indivizii activi economic isi urmeaza nestaviliti interesul propriu. Statul poate sa lase dezvoltarea armonioasa a economiei populare pe seama concurentei libere, prin care interesul propriu al fiecaruia trebuie sa fie de folos in cele din urma comunitatii.

In ceea ce priveste schimbul international de marfuri, au existat asteptari ca pe fondul comertului total liber fiecare tara sa isi produca acele marfuri care sa poata fi produse cel mai bine conform conditiilor ei naturale de productie. Fiecare natiune putea conform teoriei sa achizitioneze pe piata libera de unde era mai ieftin, in vreme ce ea insasi avea capacitatea de a-si desface produsele, pe care le producea cu cele mai mici costuri posibile in virtutea conditiilor naturale, cu cel mai mare folos. Consumatorii puteau in mod teoretic sa se aprovizioneze in cel mai indestulator mod cu bunuri pe care le introduc pe piata intreprinzatorii fara oprelisti, muncitorii puteau sa isi gaseasca loc de munca acolo unde gaseau cel mai mare salariu. Starea vizata a asa numitei armonii sociale parea sa fie atinsa in cel mai sigur mod pe aceasta cale. Pana aici teoria!

Cum a aratat practica, insa? Populatia Europei s-a multiplicat in secolul 19, asadar in epoca de inflorire a liberalismului de la 180 la 450 de milioane de indivizi; si acesti oameni au putut fi mai bine imbracati, mai bine hraniti si aprovizionati cu mai multe bunuri culturale ca anterior. In aceasta a avut o contributie decisiva masina care pe atunci a intrat in marsul victoriei. Oricum, liberalismul poate sa isi atribuie meritul, in virtutea postulatului sau de tendinta de castig nelimitata, de a fi impins inainte extraordinar de mult progresul tehnic. Se poate declara in continuare pe buna dreptate ca modul de actiune liberal-capitalist s-a dovedit timp de decenii – practic pana la primul razboi mondial – in ciuda unor defecte din ce in ce mai evidente ca fiind viabile. Comertul liber nu s-a practicat de fapt fara bariere, dar acordurile vamale pentru natiunile cele mai favorizate abia impiedica schimbul de bunuri. Circulatia banilor si capitalului nu a cunoscut bariere, iar liberei circulatii a fortei de munca nu i-au fost impuse limitari semnificative. Standardul aur international, manipulat aproape neobservat de catre Anglia, a inlesnit operatii de plata fara probleme. Aurul a urmat declinul dobanzilor, iar marfa a cel al preturilor. Atata vreme cat toti partenerii comerciali au dorit sa respecte regulile de joc complicate ale acestui sistem, a parut ca intreaga armonie economica este de fapt deplina.

Insa daca ne reamintim astazi privind in urma conditiile economice de dinainte de primul razboi mondial, ne apare aceasta pretinsa armonie, luata in ansamblu, ca nimic altceva decat o libertate de miscare suficienta a acelor forte care conform naturii lor se indreptau una impotriva celeilalte. Desigur, posibilitatile de extindere complet nelimitate care existau in acel moment in toate formele au impiedicat o ciocnire a fortelor.

VA URMA

http://www.corectnews.com/politics/statele-unite-ale-europei-o-inventie-lui-hitler-xxvii

>> Radu Golban: Statele Unite ale Europei, o invenţie a lui Hitler ( I, II, III-IV, V, VI-VII, VIII-IX, X-XI, XII-XIII, XIV-XV, XVI-XVII, XVIII-XIX, XX-XXI, XXII-XXIII, XXIV-XXV, XXVI-XXVII, XXVIII-XXIX, XXX-XXXI

Radu Golban: Statele Unite ale Europei, o invenție a lui Hitler (XXIV, XXV)

Postare preluata de pe blogul Prioritate de Dreapta

Statele Unite ale Europei, o inventie a lui Hitler (XXIV)

25 iulie 1940, Walther Funk: noua ordine economica in Europa

Plata transferurilor de cliring „neacoperite” reprezinta in mod natural o problema financiara interna pentru tarile individuale. Frica existenta inca azi peste tot de asemenea varfuri de cliring „neacoperite” va disparea, insa, pentru ca in primul rand revigorarea economica generala ce este de asteptat dupa sfarsitul razboiului va conditiona o largire a circulatiei monetare si in tarile care au respectat pana acum politica ortodoxa a bancii centrale care s-a bazat intr-adevar pe teoria acoperirii in aur si pe automatismul aurului si, in al doilea rand printr-o conducere de stat a bilanturilor de plata problema varfurilor de cliring va deveni fara obiect. Nivelul de pret va trebui sa se apropie de cel german. Dar o uniune monetara conditioneaza in genere un standard de viata ajustat si acesta nu poate si nu trebuie sa fie in viitor acelasi in toate tarile europene conectate la clearing deoarece lipsesc pentru aceasta conditiile economice si sociale si ordinea economiei europene ar fi irationala pe aceasta baza pe o perioada previzibila.

In Europa trebuie ca fiecare tara sa isi dezvolte propriile forte economice si fiecare tara trebuie sa poata face comert cu o alta tara, dar principiile si metodele, conform carora se efectueaza acest comert, urmeaza – vazute in ansamblu – a fi aceleasi. Aceasta are avantajul ca reglementarile economice si masurile fortate intr-un asemenea sistem financiar si de plati se pot anula pe scara larga pentru ca atunci acestea nu mai sunt necesare pana in cele mai amanuntite observatii si prevederi, care aduc cu sine formulare care afecteaza puternic functionarea individuala a economiei. Daca se creeaza conditii clare prin acordul de pace si functioneaza cliringul central, vor putea fi anulate in cadrul acestui spatiu limitele de devize, in primul rand pentru transportul de persoane si micul trafic de granita, dar si pentru transportul de marfuri in cadrul unui import alocat, distributia contingentelor putand fi transferata grupelor economice care ar urma sa se organizeze in mod adecvat in diversele tari.

De asemenea se pot transfera atunci anumite functiuni pentru plati pentru transferul mai departe in contul de cliring, dar in special pentru finantarea pe termen scurt a traficului de marfuri. Pentru circulatia capitalului va fi indispensabil totusi un control al statului in continuare.

La intrebarea privitoare la ce lipseste in noua economie europeana si ce marfuri pot fi exportate trebuie sa se raspunda astfel:

Depinde ce va cuprinde spatiul economic european si ce ii va sta la dispozitie ca surse directe de ajutor. Anumite produse lipsesc intotdeauna in Europa. Dar nu ne gandim sa trecem la o economie exclusiv autosuficienta, pe care nu am avut-o in Germania nici inainte de razboi, nici nu o avem in razboi, ci vom fi in mod natural interconectati cu economia mondiala ca si pana acum. Intrebarea este asadar nu autarhie sau export, ci autarhie si export, intelegandu-se notiunea de autarhie in mod corect de data aceasta. Vom face in asa fel incat produsele noastre de valoare mare sa fie comercializate in schimburi cu materiile prime de la nivel mondial. Dar aici exista o limitare. Trebuie sa fim prudenti ca pe cat posibil toate acele produse sa fie disponibile in cantitati suficiente in spatiul economic european, ceea ce face acest spatiu economic sa fie independent de alte spatii. Trebuie deci sa garantam libertatea economica a acestui spatiu. Aceasta este o chestiune de nivel de trai in imaginea de ansamblu. In viitor nu va trebui sa importam nici o tona de petrol de pe pietele de peste mare daca ne rationalizam consumul de carburant in mod corespunzator. In caz ca fiecare ar putea sa conduca autoturismul cat isi doreste si in caz ca se produc cate automobile e posibil sa se produca, nimic nu va sta in calea importului exagerat de la nivel mondial deoarece consumul nu poate fi niciodata adus la nivelul pe care noi insine il avem la dispozitie. Inca mai serios este cazul produselor de lux cum sunt cafeaua, ceaiul, cacao etc. Va trebui sa fim intotdeauna atenti ca intr-o perioada de restriste a spatiului economic al Germaniei Mari ceea ce ii va sta la dispozitie sa nu depinda de puteri si forte asupra carora nu avem influenta. Aici va trebui sa ne gandim ca baza de materii prime a Germaniei mari s-a imbunatatit foarte mult si ca Germania va dispune la sfarsitul razboiului de un potential de export pe care nu l-a avut vreodata.

In carbune, potasiu, fier, lemn, energie electrica, dar si in materii sintetice elaborate cu atat succes de catre economia si stiinta germane, iar prin noile materiale vom fi cu atat mai independenti de economia mondiala si in special de monoculturile lumii, precum a fost cazul pana acum. Acest lucru este valabil pentru toate materiile prime, in special pentru produsele agricole. Tocmai in sectorul alimentar o crestere planificata a productiei si o conversie a productiei in necesar vital vor asigura in continuare libertatea alimentara, precum este cazul deja in Germania Mare. Piata europeana a granelor condusa si organizata centralizat nu va avea desigur forma vechii burse speculative a granelor, ci va functiona asemanator cliringului financiar ca cliring de grane. Dar in principiu va trebui intotdeauna sa se ajusteze politica economica in asa fel incat sa ne aflam in legaturi comerciale cu restul lumii pentru a impinge tot mai sus standardul de viata al poporului german si al statelor industriale europene.

http://www.corectnews.com/politics/statele-unite-ale-europei-o-inventie-lui-hitler-xxiv

Statele Unite ale Europei, o inventie a lui Hitler (XXV)

25 iulie 1940, Walther Funk: noua ordine economica in Europa

O alta intrebare care este mai mereu pusa suna astfel: ce livrari de marfuri asteapta noua Europa de la Rusia, America, America de Sud si Asia de Est? Si ce marfuri va livra in schimbul acestora? Aici trebuie sa remarcam urmatoarele:

Cu Rusia avem un acord comercial care este foarte rentabil. Rusia este elementul complementar natural pentru statele industriale dezvoltate. Suntem de parere ca Rusia se va dezvolta in viitor ca furnizor de materii prime si ca importator de produse finite germane mult mai mult decat pana azi. Cat de mult vom face comert cu Statele Unite ale Americii, tine de americanii insisi. In masura in care discrimina in mod natural produsele germane, un astfel de comert este problematic, si atata vreme cat vor respecta o dogma, care nu e altceva decat o dogma, schimbul de marfuri cu Statele Unite se va lovi permanent de dificultati. Dar Statele Unite trebuie, daca vor sa contribuie la aceasta, sa configureze economia mondiala in mod continuu, sa se dezbare de metoda lor eronata, conform careia urmeaza sa devina concomitent cea mai mare tara creditoare si cea mai mare tara exportatoare. Acestea sunt lucrurile care nu se pot aduce la un numitor comun pentru ca, daca o tara este o tara de creditori mare, nu trebuie sa forteze exportul prin toate mijloacele si sa impiedice sistematic importul. Ceea ce vor face candva americanii cu aurul lor, asta nu ne sta in putere sa spunem. Problema aurului este in primul rand o problema pentru Statele Unite ale Americii. Ca baza pentru monedele europene, aurul nu va mai juca in viitor nici un rol pentru ca moneda nu este dependenta de acoperirea ei, ci de valoarea pe care statul i-o da, de ex. in acest caz ordinea economica reglementata de stat. Sistemul de cliring ilustrat anterior face ca economia sa se poata dispensa de aur pentru scopuri de moneda si plati in cadrul cliringului.

Altceva este daca aurul este privit in continuare ca un mijloc practic care sa se foloseasca la compensarea soldurilor de plata in afara sistemului de cliring, asadar pentru comertul liber si plati; dar niciodata nu vom duce o politica monetara care sa ne faca dependenti de aur pentru ca nu putem sa ne legam de un mijloc a carui valoare noi insine nu o fixam. Daca americanii vor sa scape din nou de aurul lor, care in momentul acesta sta fara dobanzi si activitate in pivnitele de la Fort Knox, atunci ar putea sa isi aprecieze dolarul, ceea ce in mod normal ar prezenta pentru economia americana dificultati considerabile. Dar apoi aurul ar fugi din America, adica s-ar putea vinde in America bine, un puhoi de marfuri de asemenea s-ar revarsa catre America. Aceasta va fi, insa, o chestiune care tine de cat de mult poate sa adopte politica interna americana o asemenea masura. Daca s-ar lua intregul aur din pamantul Americii si s-ar duce pe o insula si aceasta insula ar fi scufundata de o catastrofa naturala, atunci viata economica a popoarelor ar merge mai departe. In privinta problemei aurului nu s-a rostit inca ultimul cuvant.

Cu America de Sud si Asia de Est am pastrat cele mai bune legaturi comerciale si suntem convinsi ca, imediat ce jafurile englezesti pe mare inceteaza, comertul cu America de Sud si Asia de Est se va dezvolta foarte favorabil pentru ca trebuie sa se aiba mereu in vedere ca dificultatile din economia mondiala si in aprovizionarea Europei in special, indiferent de metodele prostesti ale Versaille-ului, si-au avut originea in aceea ca mai intai Rusia ca o piata imensa ce isi desfacea surplusurile de grane in Europa, a cazut, ca in al doilea rand marea piata est-asiatica a fost afectata foarte tare de problemele din China si ca o alta situatie ar aparea imediat daca in China s-ar putea crea din nou conditii politice stabile si astfel si conditii economice stabile, lucru vizat de Japonia. Cu America de Sud a fost tulburat vechiul nostru comert bine organizat numai de catre blocada engleza. Suntem convinsi ca si aici schimbul natural se va reinstaura daca razboiul pe mare nu il mai impiedica. Nu credem de asemenea ca stradaniile de a face din pietele americane piete autarhice si de a se separa de comertul cu lumea vor avea succes. Pentru aceasta lipsesc si conditiile economice pentru ca Statele Unite nu pot prelua produsele sud-americane in masura in care ar putea Europa sa le preia. Statele Unite trebuie sa renunte la gandul ca pot sa isi impuna conditiile economice in Germania respectiv Europa. Pentru a putea sa facem comert cu statele sud-americane, nu avem nevoie de intermedierea nord-americana. Ori comertul germano-sudamerican are loc pe baza intelegerilor libere cu state sud-americane suverane, ori nu are loc deloc. In rest, Statele Unite protejeaza intr-adevar tocmai prin planurile lor privitoare la cartelarea marfurilor sud-americane in esenta si un sistem economic bilateral. Unei normalizari si unei largiri a relatiilor comerciale reciproce nu ii stau impotriva dificultati tehnice, trebuie numai sa se configureze comertul germano-american liber de orice dogmatica. Sistemul european de cliring nu exclude in nici un fel schimbul de moneda straina cu tarile care nu sunt in cliring. Marca germana si acceptarea marcii germane vor fi din nou dupa razboi pe deplin functionale si pentru un astfel de comert. In sfarsit, nu metodele vor fi decisive, ci calitatea marfurilor. Nici in aceasta privinta nu avem realmente de ce sa ne facem griji pentru marfurile germane de export!

Daca trec acum de la strainatate la domeniul intern, intrebarea „Cum este finantat acest razboi in Germania?” starneste pasiuni puternice in lume.

VA URMA

http://www.corectnews.com/politics/statele-unite-ale-europei-o-inventie-lui-hitler-xxv

>> Radu Golban: Statele Unite ale Europei, o invenţie a lui Hitler ( I, II, III-IV, V, VI-VII, VIII-IX, X-XI, XII-XIII, XIV-XV, XVI-XVII, XVIII-XIX, XX-XXI, XXII-XXIII, XXIV-XXV, XXVI-XXVII, XXVIII-XXIX )

Limbajul care distruge-MARXISMUL CULTURAL-Partea a 4 a

Traducere a articolului

Cultural Marxism The Doom of Language

By Robert F. Beaudine

Posted March 8, 2011

Visit his website or facebook page

http://www.crossroad.to/articles2/011/beaudine/cultural-marxism.htm

Traducerii a postarii de pe blogul News Reload

Limbajul care distruge

Psihologii si sociologii nostri cei mai proeminenti modifica si proiecteaza in mod deliberat societatea noastra catre marxismul cultural prin schimbarea instituţiilor si a traditiilor noastre cele mai importante precum si a limbajului asociat. Ei creaza o cultura a lipsei de speranta si disperare .Asuma faptul ca atunci când predomina nihilismul, vom fi pregătiţi pentru solutia lor Socialista.
Ei si-au folosit descoperirile pentru a perfecta metodele de persuasiune a maselor si de control al minţilor. Acest lucru este reflectat în ideile şi in limbajul pe care ni le-au pus la dispozitie.

Ideile pot fi mai puternice în cazul în care masele n-au nici o explicatie, asa cum au demonstrat-o toti dictatorii de succes.Schimbarile pot fi manipulate chiar în faţa ochilor lor.

Atunci când ideile noi au devenit populare, cuvintele sunt create pentru a exprima modificările, în timp ce celelalte sunt modificate sau eliminate. Cuvinte se schimba in mod natural, dar uneori se schimbă în mod deliberat pentru a promova o agendă culturală.

Astăzi, "Adevărul" a devenit relativ. Valorile se "auto-actualizeaza." Si "automatul fara suflet "al lui Fromm este o epidemie. "Vinovatia" nu mai este o motivatie pentru schimbare. Este nesănătoasa. "Sublimarea"lui Freud in asociere cu "represiunea", reprezinta în cele din urmă eliberarea."Omul" a fost un animal şi l-au învăţat să se comporte ca atare.

"Sufletul" a fost alungat din învăţământ , din mass-media şi din arta modernă, şi este foarte rar cultivat . Scriitorul american, Saul Bellow, se lamenta: "Trăim într-o lume a gîndirii iar gândirea a avut intr-adevar o evolutie foarte rea.."

"Charisma" s-a schimbat în opusul său.Se obisnuia sa fie folosit ca un cuvant spiritual derivat din cuvântul grecesc, "charis", care înseamnă "harul" dat de Dumnezeu. Uneori, acest har a fost indreptat catre un lider caruia i s-a permis sa conduca,dar cu sancţiune divină pentru a exprima mai puternic punctul sau de vedere.

Astăzi, mulţi dintre liderii noştri lupta pentru auto-îmbogăţire. Unii dintre ei sunt numiti carismatici, deoarece misca emoţiile noastre şi ne impun sa-i urmam. Ei au respins notiunea de "funcţionar public" si se „servesc singuri”fara sa primeasca nici o inspiraţie de la cel care ofera haruri ,Dumnezeul nostru.

Atunci cand in vocabularul comun lipsec cuvintele vitale şi idei ale Marilor Cărţi de geniu ,conştientizarea va rămâne îngusta. Iar cei care isi neglijează limbajul si patrimoniul mostenit nici nu vor remarca ca le lipseste esentialul.

Fiecare cuvânt dobândit de memorie şi fiecare etimologie studiata creşte gradul de conştientizare. Fiecare carte mare care este citita îmbunătăţeşte gradului de conştientizare.Cuvantul "Orwellian" poate fi înţeles superficial cu o simpla incursiune in dicţionar, dar adevarata calatorie pentru a-l intelege începe prin citirea cartii lui Orwell.

Cuvintele nobile ale înaintaşilor noştri au amuţit. În trecut, minţile curioase s-ar fi adunat ca sa discute împreună despre religie sau politică, în lumina tradiţiile lor istorice. Astăzi, nu există nici o anchetă, nici o curiozitate şi nici o ruşine, deoarece aceste subiecte sunt interzise in conversaţiile obişnuite ca fiind controversate.

Savantii nostri in ştiinţele sociale au studiat indelung comportamentul uman, limbajul noastru, credinţelesi obiceiurile noastre. Unii s-au vândut industriei şi isi folosesc cunoştinţele pentru a dezvolta o si mai bună propagandă şi campanii publicitare.

Altii sunt mai perversi şi lucreaza cu progresiştii din Frankfurt şi Tavistock pentru a elabora metode si mai puternice de influenţa atât a comportamentului cat şi a gândirii noastre. Ei ne-au infiltrat educaţia, bisericile, guvernul , mass-media chiar şi artele .

Recent, mulţi patrioţi s-au trezit din somnul lor şi lupta acum pe frontul politic, cu un oarecare succes aparent, dar acest lucru pare să aibă un efect de ansamblu redus. Pe masura ce au inceput discutiile aprise toata furia razboiului incepe sa se raspundeasca în toate celelalte domenii ale vieţii lor.

Am putea fi înconjurati, dar acum nu este timp pentru cei slabi de inimă. Nu este timp pentru retragere. Războinicii nostri curajosi nu trebuie să mai lupte pe un singur front. Este timpul să ne angajam pe intregul câmp de luptă, cu toată puterea , mintea si spiritul nostru .Asa sa ne ajute Dumnezeu si sa ne conduca spre victorie !
În vremurile de demult, limbajul obisnuit nu a aparut niciodata de la sine. Mulţi au învăţat să citească intr-un anumit mod special, cum a fost studierea Sfintei Scripturi. Vietile lor au fost mult mai grele, dar minţile lor au fost mult mai pure. Aceasta Carte a inspirat pe multi dintre cei mai mari eroi ai istoriei. Unii au fost binecuvântaţi cu Charisma - în sensul ei initial .Daca mai multi dintre noi am fi angajati in studiul si contemplarea acestei Mari Carti ar aparea lideri care sa-i urmăm în această cea mai mare tradiţie. Iar naţiunea noastră ar fi din nou binecuvântata.

http://www.crossroad.to/articles2/011/beaudine/cultural-marxism.htm

Tirania stiintelor sociale : Corectitudinea Politica si Educatia-MARXISMUL CULTURAL-LIMBAJUL CARE DISTRUGE-Partea a 3 a

Traducere a articolului

Cultural Marxism The Doom of Language

By Robert F. Beaudine

Posted March 8, 2011

Visit his website or facebook page

MARXISMUL CULTURAL-LIMBAJUL CARE DISTRUGE-partea a II a

http://www.crossroad.to/articles2/011/beaudine/cultural-marxism.htm

Traducerii a postarii de pe blogul News Reload

Tirania Ştiinţelor Sociale

Un filosof pozitivist ar putea fi de acord cu afirmaţia lui Henry Ford că istoria se repeta ,ca este” supraetajata”, pentru că istoria nu poate fi verificata. Lumea istorica n-ar fi insa de acord. Istoria este mult mai periculoasa si poate fi folosita ca agent de schimbare. Istoria este in mod obisnuit scrisă de învingători. Deoarece fiecare invingator care urmeaza o revizuieşte, istoria îşi poate pierde valabilitatea devind propagandă pentru Stat.

Orwell a portretizat acest lucru în „1984”, atunci când Winston Smith a fost rugat să repete un slogan de partid : "Cine controlează trecutul controlează viitorul; Cine controlează prezentul controlează trecutul."

Prin anii 1960, sociologia a fost cel mai frecventat curs de studiu în universităţile americane iar aceste idei progresiste s-au raspandit de-a lungul campusurile noastre.

Astfel , savantii nostri specializati in stiinte sociale au inceput sa exploreze noi teritorii iar istoria noastră a trebuit să fie rescrisa radical . Astfel au descoperit ca parintii fondatori ai Americii nu au fost deloc luptători pentru libertate. Desigur, ei au riscat pedeapta pentru inalta tradare, spânzurarea pana la starea de inconstienta, apoi reinvierea si din nou : spintecarea ,decapitarea, tăierea în sferturi si fierberea in ulei . Dar,conform acestor savanti ai stiintelor sociale, ei si-au riscat viaţa pentru ca erau „asupritorii” care tanjeau dupa putere.....

America nu a avut nevoie de un foc de tabara care sa distruga cărţile ce au sprijinit moştenirile noastre culturale. Generaţiile anterioare au respins revizuirile istorice din anii 1940 şi 1950, dar de data aceasta publicul a fost prea ocupat pentru a observa ceea ce se intampla, pe nesimtite.

În 1960 a fost inventat "protestantul alb , anglo-saxon "cand nimeni nu s-a revendicat ca fiind autorul . Totul a început cu câţiva ani mai devreme ca o ofensa printre savantii nostri in stiintele sociale. În 1964, WASP( White Anglo Saxon Protestant) a fost popularizat de sociologul E. Digby Baltzell care a publicat lucrarea sa critica „Societatea protestanta : aristocratie si casta in America”
Crearea şi apoi negarea din spatele WASP este o manifestare a normelor de limbă care a devenit cunoscuta sub denumirea de „corectitudine politica”. Timp de decenii,corectitudinea politică a fost nedefinita si a ramas nedescoperita . Ideologia sa a fost insa bine definita iar in anii şaizeci, a ajutat la formarea contra-culturii.

Şcola de la Frankfurt a oferit idei pentru noua mişcare a tineretului, în timp ce Institutul Tavistock oferea distractia : filme, muzică şi droguri. Rock and Roll-ul a consolidat rebeliunea , le-a dat un nou limbaj , precum şi libertatea pentru orice restricţii. Se pare că Freud a avut dreptate. Masele nu au nici o dragoste pentru renunţarea la instincte.

Absolvent al Scolii de la Frankfurt, Herbert Marcuse, a devenit cel mai popular gânditor al noii stângi. Aşa cum remarca Allan Bloom,
"Herbert Marcuse a atras studenţii în anii şaizeci, cu o combinaţie de Marx şi Freud. În „Eros şi Civilizaţie” şi „ Omul-Unidimensional” el a considerat că depăşirea capitalismului şi a falsei sale constiinte va duce la o societate in care cele mai mari satisfactii sunt cele sexuale,de felul celor pe care moralistul burghez Freud le numeste polimorfe şi infantile. "

În 1965, Marcuse a justificat intoleranţa scriind astfel in „ Toleranta represiva”:
"Concluzia la care s-a ajuns este ca realizarea obiectivului de toleranţă ar face apel la intoleranţa faţă de politicile în vigoare, atitudini, opinii, iar extinderea toleranţei la politicile, atitudini şi opiniile le-ar scoate în afara legii sau suprima ..Ceea ce este proclamat şi practicat ca toleranta astăzi în cele mai multe dintre manifestările sale eficiente, serveste cauzei opresiunii "

Universităţile noastre au preluat aceste teorii mai departe refuzand să angajeze profesori conservatori.

În 1946, când Hans Gerth şi C. Wright Mills au tradus unele dintre eseurile lui Weber, "lifestyle" a devenit un cuvânt american. De fapt, ei au tradus două cuvinte germane : "stil de viaţă", fiind numai o problemă de semantică. La începutul anilor 1960, "lifestyle" a devenit popular si a legitimat deodata o varietate de comportamente deviante.Toată lumea a fost libera să fie ceea ce a vrut sa fie. Atâta timp cât exista o etichetă, era si un stil de viaţă valabil.

Pentru că la noi nu se mai studia "etimologia" –(istoria cuvintelor) nu am fost conştienţi de ingineria socială care rezultă din ingineria verbala.

Concurenţă şi toleranţă în stil american

"Complexul de inferioritate", a fost descoperit în 1922 de către psihiatrul austriac Alfred Adler. A fost nevoie de timp pentru a se infiltra în societatea noastră. Recent, comunitatea noastră de directori sportivi a descoperit că "concurenţa" a creat invingatori şi învinşi , iar a fi etichetat drept invins era un act de cruzime. Astfel incat s-a ajuns pana la situatia in care atunci când copiii încep jocuri sportive organizate, unele echipe sa nu mai tina scorul, toată lumea detinand la sfarsit un trofeu nemaifiind lezat lezat respectul de sine al nimanui.

Scorurile obtinute de copii noştri la matematica ilustrează perfect acest fenomen. În 2006, s-au clasat pe locul 25 în lume, departe de a fi considerati intre cei mai buni din lume. Dar acest lucru nu-i ingrijoreaza , pentru că respectul lor de sine privind chestiunile matematice este suprem. Ei cred că sunt geniali.

Atunci cand piaţă le dovedeşte ca pregatirea lor este insuficienta, ei dau vina instinctiv pe „piaţă” ca fiind problema intrucat profesorii i-au avertizat că "capitalismul" este rădăcina multor rele moderne : exploatarea, materialismul, poluarea, şi lăcomia. Manualele lor reprezinta competitia ca un fel de „sfasiere ca intre cani „

Astfel concurenţă – unul dintre elementele fundamentele ale viaţii - a devenit un cuvânt negativ în rândul tinerilor noştri. El este inlocuit cu - mediocritate – un cuvânt subred care construieste răsturnarea valorilor in socialism.....

Este ilogic să se imprime tinerilor noastri o supraestimare fabricata a valorii personale facandu-i sa fie mulţumiţi de abilităţile lor şi nebunesc să-i învatam că problema este sistemul nostru economic fundamental. Acest lucru este valabil in cazul in care se urmareste si se doreste un alt rezultat. Charlotte Iserbyt declanseaza o dezbatere puternica în publicatia sa intitulata "Prostirea deliberata a Americii." The Deliberate Dumbing Down of America

Tinerii nostri sunt învăţaţi să fie toleranti cu toate stiluri de viaţă diferite.

Prin educatia pe care o primesc in scolile publice, copiii noştri sunt expuşi la o lume larga de culturi variate şi vibrante, fiecare cu propriile lor valori, adevăruri, şi moduri de viaţă. "Adevărul" devine relativ, asemănător cu "credinţa", care potoleste orice dorinţă pentru iluminarea personala,pentru intelegere, deoarece nici un adevăr nu este valabil.

Pentru a se asigura ca acest lucru este bine invatat ,studentii nostri trebuie sa indure lectii de formare psihologica denumite „Clarificarea Valorilor” .Experţii susţin că in acest fel studentii ajung la o confuzie a valorilor. „Clarificarea Valorilor”oferă copiilor autoritatea de a crea propriile valori din matricele disponibile in societate. Pentru ei reprezenta valoarea orice le este pe plac ,intrucat sunt autonomi si liberi de orice autoritate părintească sau a valorilor traditionale. Viciul poate deveni virtuta atâta timp cât acesta este considerat o valoare.

Istoricul antic grec, Herodot, stabilise ca traditie opusul celor de mai sus. El a cautat să găseasca in fiecare cultura din lume atat lucrurile bune cat şi pe cele rele. El a motivat ca aceste adevăruri i-ar putea lămuri propria sa cultură. Experţii noştri de învăţământ susţin ca această abordare este absurda. Intrucat nu există nici o autoritate supremă asupra binelui şi răului, trebuie să respectăm toate modurile de viata.

Corectitudinea politică

În anii 1930, atât de Stalin şi Hitler au perfecţionat normele lingvistice ale corectitudinii politice. Oamenii si-au riscat literalmente viaţa literalmente atunci cand au vorbit.

La începutul anilor 1990, atunci când mass-media noastră a adoptat in mod deschis şi cu nerăbdare noile norme de limbaj numit "corectitudine politică", cei care încalcau regula isi riscau locurile de munca si starneau mânia mass-mediei.

Patrick Buchanan a explicat ideologia din spatele acestor norme:
"Corectitudinea politică este marxismul cultural, un regim care pedepseste disidenţii şi stigmatizeaza erezia sociala la fel cum Inchiziţia pedepsea erezia religioasa. Marca sa este de INTOLERANTA. "

Dr. Gerald L. Atkinson scria : "Teoria Critică aplicata in psihologia maselor a adus la „revoluţie psihica linistia” ceea ce a facilitat o revoluţie fizică reala care a devenit vizibila peste tot în Statele Unite ale Americii."

Multiculturalismul este un produs al corectitudinii politice care hraneste diversitatea şi divide naţiunea. Recipentul nostru de topire culturala a topit imigranţii transformandu-i in americani. Astăzi, cu excepţia clasei conducătoare opresive, majoritatea cetăţenilor se definesc ca americani despărţiti în silabe: hispano-americani, chinezo-americani, afro-american, nativ-americani, etc Nu mai suntem uniţi intr-o singură limbă şi cultură.

Parintii nostru fondatori si-au imaginat o comunitate a binelui si libertatii extinsa de la o coasta la cealalta . Commonwealth-ul, prin definitie este stabilit pentru "binele comun", pe care fondatorii nostri l-au definit ca fiind libertatea fata de tiranie şi protecţia drepturilor inalienabile - dăruite de Dumnezeu – cum este dreptul la viata, libertate şi căutarea fericirii. Acest lucru insemna ca existau limite naturale din cauza legilor naturale. Exercitarea roadeler muncii a fost limitata atunci când aceasta încălca drepturilor inalienabile ale celorlalti.

Multiculturalismul necesită o nouă definiţie a "binelui comun"( Commonwealth), una pentru o societate fără Dumnezeu ,în care drepturile sunt acordate de guverne. Think-tankul stangist, Center for American Progress, susţine că guvernul este esenţial atunci când oamenii isi urmăresc propriile vise. Ei au redefinit binele comun ca fiind reprezentat de politicile guvernamentale de care beneficiaza toată lumea si care echilibreaza interesul propriu cu nevoile întregii societăţi. In acest fel se poate explica de ce statul Texas a scos sintagma de "bine comun" din manualele de educaţie publica. Binele comun a devenit un termen progresiv care se referă la drepturile grupurilor defavorizate, dar care include si planuri le mari de salvare pentru megacorporatiile noastre.

Învăţământul Superior în stil american

Atunci când universităţile noastre au aprobat in mod deschis corectitudinea politică, libertatea de exprimare a unui intreg sector al societăţii a fost interzisa. Cei care fluturau drapelul constitiei au devenit şovinişti bigoti cu idei periculoase şi nedorite intrucat sustineau Naţionalismul şi Capitalismul precum şi regulile traditionale ale bărbatului alb,de elita. În aceasta domniei a toleranţei , acest lucru este intolerabil. Universităţile au expulzat aceste idei !

Cele două obiective principale ale tuturor statelor totalitare este de a reduce gandirea critica independenta, şi a elimina responsabilitatea morala individuală.Universităţile noastre au avut un rol esenţial în acest succes.Cu mai mult de este douăzeci de ani în urmă, Bloom se lamenta, "Ceea se s-a întâmplat cu universităţile din Germania, în anii treizeci este ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă peste tot."

Întrucat universităţile noastre evoluează din ce in ce mai rau , ele devin irelevante. În trecutul îndepărtat, "absolventii de colegiu ", studiau un sprectru larg de cunoştinţe - filozofie, teologie, istorie, ştiinţă şi artă. Ei au adaugat educatiei umane toate cele necesare mintilor in care se ascundea geniul. Marile cărţi ale marilor gânditori erau frecvent discutate: Homer, Herodot, Isaia, Ieremia, Platon, Aristotel, Cicero, Iustin Martirul, Origen, Tertulian, Eusebiu, Augustin, Toma d'Aquino, Dante, Milton, Luther, Pascal şi Descartes, Swift, Hobbes, Hume, Locke, Shakespeare, Rousseau şi Voltaire, chiar Goethe sunt doar cateva nume ale vremurilor de demult.

Pentru că am eliminat ramuri întregi ale învăţamantului din universităţile noastre, ne-am ciuntit gradul de constientizare . O educaţie liberală obisnuia sa utilizeze gândirea independentă, ce facea ca mulţi studenţi să-si continue singuri educcatia pe tot parcursul vieţii lor, sporindu-le capacitatea de a gândi critic şi creativ. Acest lucru este intolerabil astăzi, deoarece ar crea disidenţă faţă de tirania opiniei publice, lucru ce destabilizeaza un stat totalitar.

Stilul de sex American

De-a lungul istoriei Americii, sexul în afara căsătoriei a fost considerat imoral. În anii şaizeci, sexul a fost eliberat în rândul tinerilor noştri. În cele din urmă, o mare parte din restul societatii a fost proiectat ( ingineered) in vederea acceptarii lui. (Mulţi scriitori calificati au detaliat mult mai in amanunt acest subiect.)

Astăzi, sexul este un element natural al vieţii moderne şi un termen popular de discuţie. Am devenit mai sofisticati si discutam despre sex nestingheriti orice detaliu, indiferent cu cine. Ceva privat a fost făcut public şi în acest proces, "iubirea" a devenit "pofta".
Din cauza aceastei preocupari, cea mai mare parte a conversaţiei este moarta din punct de vedere spiritual fiind axata pe două subiecte - probleme triviale şi de sex.
Psihologii au studiat atractia subiectului” sex”. În trecut, barbatii se separau de femei, şi foarte putin i-ar fi distrat pe ceilalti povestindu-si faptele lor. Întrucat sexele au fost redefinite, bineînţeles ca si femeile au trebuit să fie incluse ,in mod special cele care bravau încearcand să întreaca barbatii.....