Când laşi maimuţoii să facă politică, te aştepţi la orice ("de regulă, rezultatul este suboptimal")

Prioritate de Dreapta

Toader Paleologu (PMP, ex-PDL), adeptul "simplificării" democraţiei.
2011 - Regretă că pentru schimbările introduse în Constituție este necesară consultarea cetățenilor, pe care-i mai consideră și proști:

"Cred că, într-adevăr, e necesară integrarea în Constituție a acelor prevederi privind deficitul. Constituția noastră e rigidă, nu e ca alte Constituții care pot fi amendate de către Parlament sau de către un congres mai larg. În Franța se convoacă congresul constituțional și se face o reformă. Nu e necesar referendumul. La noi, din păcate, din câte înțeleg, va fi nevoie și de un vot în Parlament și de un referendum. Frica mea e că un referendum cu o întrebare atât de tehnică nu poate suscita mare interes din partea publicului. E o chestiune tehnică, pe care nu o înțelege toată lumea sau pentru care nu se pasionează toată lumea".

2014 - Consideră votul ca fiind ceva inutil, ba chiar dăunător, din cauza "specificului naţional", şi recomandă ocuparea "funcţiilor politice" prin tragere la sorţi:

„Abstenţionismul (sic!) extrem de ridicat, discreditul clasei politice şi, în cazul nostru, realitatea masivă a corupţiei electorale vorbesc de la sine despre criza sistemului actual, bazat exclusiv pe principiul alegerilor şi pe separarea etanşă între guvernanţi şi guvernaţi. Ar fi de dorit ca opinia publică din România să conştientizeze măcar această opţiune democratică, amplu şi serios discutată în forumurile civice şi în mediile academice din Occident.”

Theodor Stolojan (PDL), 2011:

"V-am dat aceste exemple pentru a înţelege că într-o democraţie, dacă vrei să respecţi principiile democraţiei, rezultatul este, de regulă, suboptimal. Uitaţi-vă ce se întîmplă în SUA, în această luptă dintre republicani şi democraţi care, la un moment dat, paralizează rezolvarea problemelor pe care le are SUA".

Victor Socaciu (PSD), 2012:

"Nu e de competența poporului român să decidă dacă Parlamentul este unicameral sau bicameral. Românii nu pot decide o chestiune atât de tehnică, este o chestiune a unui Parlament, a unor oameni care știu despre ce e vorba. E o chestiune a elitei. În marile societăți nu mai există alegerea președintelui așa la îndemâna unui popor, ci la îndemâna Parlamentului. La noi e semi-prezidențial”.

Daniel Barbu (PnL), 2011:

"Pentru creştinism, ca formă de cultură colectivă, nu mai este loc de 200 de ani în Europa !"

Lacrimile Ţării

Prioritate de Dreapta

Stoarceţi, stoarceţi măduva din ţară!/ Nu vă pese! Striviţi totul! Cugetaţi că poate mâini/ O să pierdeţi cârma ţării şi-or să vină alţi stăpâni./ Deci, pârjol şi jaf! Opincă hoitul să rămână os/ Ca să nu mai aibă alţii, după voi, nimic de ros.

Art-emis :

Europarlamentarele bat la uşă. Circul numeroşilor „catindaţi” oportunişti este în plină desfăşurare. Interesul Ţării? Ce-i ăla? Interesul Neamului? Când? Majoritatea covârşitoare a doritorilor de fotolii autohtone sau europene vor bani, vor putere, nu pentru Ţară, nu pentru Popor, ci pentru ei şi pentru rudele şi/sau partenerii lor de gheşefturi. Vă prezentăm pentru lectură şi luare-aminte cuvântul unui cetăţean al ţării „rătăcit” printre hienele Parlamentului României: deputatul de Neamţ, Ioan Muntean. În această pustiitoare vreme când tupeul, minciuna, mitocănia, agresiunea sub toate formele ei - de la cea verbală, la cea fizică, garnisită cu focuri de armă în plină zi - jaful şi hoţia generalizate se practică pe scară largă şi la scenă deschisă de către micii sau marii „mafioţi”, fie ei autohtoni sau de import, câteva nominalizări ar fi încununat demersul deputatului nemţean, ridicându-l de la nivelul declarativ la rang de „stindard al reînvierii”. Cu ce se deosebeşte cuvântul domnului Ion Munteanu adresat colegilor săi din Camera Deputaţilor şi, implicit, poporului român? Apreciaţi singuri. Sunt însă sceptic că se va găsi cineva care, în agamiţă-dandanachiadele din acest an îi va repeta gestul, amplificându-l. Deşi extrem de târziu, demersul citat poate fi un început! Cine-l va urma? (Redacţia ART-EMIS).

Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodată atâta violenţă, dezmăţ și nesupunere ca în acest început de mileniu.
 
„E din ce în ce mai clar că nimic nu mai e ca altădată. S-a schimbat vremea, dar s-au schimbat și vremurile. S-a cam terminat cu cei șapte ani de acasă, cu respectul faţă de profesori sau faţă de persoanele în vârstă. O nestăvilită bășcălie a luat locul bunului simţ și a comportamentului civilizat. Lumea s-a întors pe dos, copiii își bat ori își ucid părinţii, tineri netrebnici violează, apoi ucid cu bestialitate bătrâne neputincioase, nu mai există onoare, cinste, muncă, generozitate, nimic din ceea ce înseamnă valori morale și spirituale strămoșești.

Unde au dispărut cuminţenia românului și frica de mânia lui Dumnezeu? Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodată atâta violenţă, dezmăţ și nesupunere ca la acest început de mileniu. Sau, după cum spunea Alexandru Vlahuţă într-o poezie de o surprinzătoare actualitate, publicată, însă, în 1881): « Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns! ». Îngrijorător este faptul că suntem conduși și de oameni de proastă calitate, de analfabeţi (cu sau fără diplomă), de parveniţi și de mojici. Incultura, prostia și obrăznicia au devenit criterii și atuuri de promovare. Grav e că aproape toţi acești indivizi, considerând că li se cuvin posturile și că pot lua orice hotărâre, trag după dânșii oameni de aceeași calitate îndoielnică. Așa se explică paradoxul din multe instituţii bugetare în care mediocrii și submediocrii ajung să facă legea și să reprezinte statul, obligându-i pe adevăraţii specialiști să-și părăsească locurile de muncă. Acești indivizi, aflaţi vremelnic în funcţii nemeritate, își fac loc în faţă dând din coate, le place să fie băgaţi în seamă, să se vorbească și să se scrie despre ei. Sunt nelipsiţi de la tot felul de sindrofii și ceremonii, de la evenimente mondene, dar și de la slujbe, parastasuri și pomeniri. Se închină cu falsă smerenie la icoane, în timp ce mintea le umblă la hoţii și șmecherii. Fac gesturi umanitare de ochii lumii, dar de fapt nu cheltuiesc nici 0,1 % din ceea ce fură. Trăiesc într-un lux deșănţat, risipesc fără măsură banii ușor câștigaţi, petrec vacanţe în locuri exotice, adună averi peste averi și îi sfidează cu neobrăzare pe cei care ar fi meritat să ajungă în locul lor, dar n-au făcut- o pentru că le-a lipsit tupeul lor nerușinat.

Scara adevăratelor valori s-a răsturnat.

Exemple de acest fel se întâlnesc la orice pas, fără ca oamenii din jur să mai aibă vreo reacţie. Într-o lume în care scara adevăratelor valori s-a răsturnat, nimeni nu se mai miră că X sau Y au ajuns acolo unde au ajuns. Şi, mai ales, cum au ajuns. « Ei sunt mari și tari, nu au nici rușine, nici sfială/ că-ntr-o zi urmașii le vor cere socoteală ».[1] În România va trebui să se ducă o luptă foarte grea cu această categorie care a impus regulile junglei. Doar un lider respectat și autoritar, un patriot, un român adevărat mai poate readuce ţara pe calea cea bună. Îl vom găsi? Îl vom avea? Eu nu pot decât să sper!”.[2]

„Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!”[3]

„Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea/ Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea/ Sus, spre sfetnici, şi văzut-am a lor feţe luminoase,/ Şi-am văzut maimuţăria, strâmbăturile greţoase/ Astor molii, astor ciocli, dezmăţaţi copii ai spumei,/ Care-n aur văd, smintiţii, sufletul şi cinstea lumei,/ Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuţi,/ Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuţi./ I-am văzut păpuşi gătite, tologiţi în jeţuri moi,/ Trântori, fără nici o grijă, şi străini de-orice nevoi,/ Răscolind în a lor cuget ale ţării măruntaie/ Şi cătând, nesocotiţii, ca din trupul ei să taie/ Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr./ Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr./ Dar înnuntru sub medalii şi sub hainele bogate/ Clocoteşte-n oala carnei, otravită de păcate,/ La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară/ Clocoteşte crima/ [...]

Stoarceţi, stoarceţi măduva din ţară!/ Nu vă pese! Striviţi totul! Cugetaţi că poate mâini/ O să pierdeţi cârma ţării şi-or să vină alţi stăpâni./ Deci, parjol şi jaf! Opincă hoitul să rămână os/ Ca să nu mai aibă alţii, după voi, nimic de ros. [...] Voi, cucoane mari, avute, ce-n mătăsuri şi-n dantele/ Vă-nveliţi a voastră carne, voi, ce-n câteva inele/ Purtaţi hrana ce lipseşte unei jumătăţi de ţară,/ Spuneţi, nu cumva vrodată s-a-ntâmplat să vi se pară/ Că a voastre diamante se topesc şi vi s-arată/ Că atâtea lacrimi curse dintr-o geană întristată?/ Vai, acele pietre scumpe, ochi focoşi sub geana serii/ Credeţi voi că sunt podoabe? Nu! sunt lacrimile ţării!/ Dar te-a-ncălecat de-acuma, cal, te du unde te mână/ Călăreţul, o maimuţă, care ţine-n a ei mână/ Frâul tău, a ta viaţă. Du-o unde vrea să meargă!/ Când uscatele-i călcâie bat în burta ta, aleargă,/ Iar când frâul tău îl strânge, de-ţi trosnesc dinţii din gură,/ Te opreşte: să răsufle vrea scârboasă pocitură.

Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!/ A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns/ Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!/ Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,/ Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,/ Ţin a tale zile-n mână, şi-a ta cinste sub călcâi./ Şi călări, pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,/ Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii./ Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială/ Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteala/ De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării/ Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării!/ Şi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari/ Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari,/ Şi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt,/ Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt/ Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit/ În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,/ Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii,/ Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!/ Şi-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării,/ După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,/ După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,/ Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei/ Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare:/ Ne vrea ţara! Îi vrea ţara? Auziţi neruşinare!/ Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi!/ Într-o ocnă. Da! Acolo oasele v-ar putrezi!

Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire,/ Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire/ Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe!/ Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte/ Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi,/ Întelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi!/ Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ţi mască, fă-te blând,/ Pleaca-ţi fruntea ta cucernic, bate-ţi pieptul tău strigând:/ Scumpă, dragă Românie, idolul vieţii mele!/ Şi când vei fi Leu, pisică, scoate-ţi ghearele din piele!/ Iată norma după care poţi s-ajungi unde pofteşti!/ Şi-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roşeşti,/ Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi,/ Cearcă-ţi sabia în gâtul conştiinţei tale-ntâi! Asta-i lecţia pe care o lăsaţi posterităţii!/ Ah, cumplit v-ati râs de lege şi de cumpăna dreptăţii,/ Şi de oameni, şi de ţară, şi de tot ce-i sfânt pe lume!/ Peste veacuri depărtate vor pluti a voastre nume,/ Şi vor spune că sub soare n-au stat răi, călăi, bandiţi,/ Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusiţi." (Alexandru Vlahuţă, 1881... sau 2014?)

-----------------------------------------------------------

[1] Alexandru Vlahuţă, lui V. A. Urechea

[2] http://www.viatanemteana.info/?p=14158

[3] Alexandru Vlahuţă, Ibidem

Un comentariu :

Riddick spunea...

"Cârmacii" de Alexandru Vlahuţă
http://reteaualiterara.ning.com/group/academia-spiritului/forum/topics/carmacii-alexandru-vlahuta?xg_source=activity

România - campionul perdanţilor

Prioritate de Dreapta

Articol de Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):
România este ţara din UE cea mai jecmănită de către Vest prin dubla invenţie de la Bruxelles a liberalizării preţurilor în energie şi a creşterii la o cincime a contribuţiei energiei regenerabile. Motivele sunt în principal două.

1) România are resurse energetice (spre deosebire de alte ţări din Est care nu au): nu numai că acestea au fost preluate în exploatare de către companii străine (cu valoarea adăugată în contul acestora şi nu al României), dar, prin obligarea desfacerii lor nu la preţuri legate de costurile interne, ci la preţurile practicate pe piaţa UE (de pildă, la gaze preţurile la care economia dominantă, adică Germania, ţară fără resurse, se aprovizionează din Rusia), României de fapt i se interzice dreptul de a-şi folosi resursele proprii pentru impulsionarea întârziatei sale dezvoltări.

2) Întrezărind implicaţiile inevitabile, autorităţile române, în loc să preîntâmpine ceva din dezastrul energetic şi economic ce se abătea asupra ţării, au turnat dimpotrivă gaz peste foc, angajându-se nu numai la calendare ameţitoare de liberalizare, dar şi la supracompensări cu certificate verzi a investitorilor în energie verde, certificate al căror cost este în ultimă instanţă suportat de consumatori. Efectele s-au cumulat şi treptat facturile la consumator au devenit gâtuitoare. Consumatorii industriali şi-au amputat consumul. Investitorii străini ameninţă că pleacă din România. Producătorii găsesc cu greu cumpărători. Preţurile la producător s-au prăbuşit. Dar, în ciuda acestui fapt, împotriva oricărei raţiuni a economiei de piaţă, preţurile la consumator cresc pe mai departe în virtutea angajamentelor guvernamentale stupide faţă de Bruxelles şi FMI. Companiile vestice care au acaparat distribuţia exultă. Fără nici un efort, fără nici o investiţie, au parte de încasări în creştere, căci achiziţionează mai ieftin şi vând mai scump. Anomaliile întrec orice limite. După ce şi-a asumat toate stupizeniile transmise de la Bruxelles şi acceptate de cabinetul Boc, guvernul Ponta ajunge la mijloc. Nu îndrăzneşte însă să anuleze supracompensarea în privinţa certificatelor verzi şi nici să stopeze liberalizarea. Doar amână subvenţionarea de către consumatori a certificatelor verzi. Dar, nefiind de ajuns pentru a evita explozia preţurilor la consumator, sunt puşi producătorii de stat de energie ieftină (Nuclearelectrica şi Hidroelectrica) să vândă chiar sub costuri spre a ajunge electricitate către populaţie la preţuri rezonabile. Si, desigur, pentru a nu-i afecta cumva pe distribuitorii străini de energie! Aceştia pot pe banii românilor să se îmbuibe în continuare nestingheriţi!

Traian Băsescu îl prinde la strâmtoare pe Ponta şi vâră chestiunea în disputa politică. Dar, vai!, nu-l ia la bani mărunţi nici cu îmbuibarea inadmisibilă a companiilor străine din distribuţie şi nici cu şi mai inadmisibila extracţie în acest scop de bani de la companii de stat, ci cu faptul că nu ar fi notificat Bruxelles-ului demersul. De parcă n-am putea muri şi nenotificaţi la Bruxelles!

4 comentarii :

Riddick spunea...

EFECTELE PERVERSE ALE LIBERALIZĂRII GAZELOR
Gazul intern, în pericol să fie acaparat de marii jucători

http://www.bursa.ro/efectele-perverse-ale-liberalizarii-gazelor-gazul-intern-in-pericol-sa-fie-acaparat-de-marii-juca...&s=companii_afaceri&articol=233088.html

martie 26, 2014

Crystal Clear spunea...

Criminali economici care duc la decimarea populaţiei României şi dispariţia statului român.

Înaltă trădare.

martie 26, 2014

Riddick spunea...

Au terminat industria. Producţia, adică, şi nu vreun profil de liceu (ca zici că aşa ar suna, prima frază...). Numai mall-uri, birouri şi ansambluri rezidenţiale.

martie 26, 2014

Crystal Clear spunea...

Nimic serios , doar aşa o spoială

Democraţie de ocupaţie. Alegeri europene

Prioritate de Dreapta

De ce este clasa politică din ultimii 25 de ani, zişi ai tranziţiei, atît de coruptă, de penală, de retardată, de neprofesionistă, lipsită de cunoştinţe temeinice de economie, de drept şi de istorie naţională în general? Răspunsul poate fi unul foarte şocant: în primul rînd pentru că nu serveşte interese româneşti. Pentru că e trădătoare din naştere şi din formaţie.

Le cam amestecă, consecinţele aderării la UE, cu statutul de membru al NATO (Norvegia e-n NATO, nu şi-n UE). Da'-ncolo scrie destul de bine.
 
Cotidianul.ro:

De luni bune sîntem prizonierii războiului de propagandă de o extremă virulenţă şi un mare simplism dintre Occident şi Rusia, dus peste capul nostru. Efectul paradoxal pentru mulţi estici, deci şi pentru români, e că încep să-şi pună întrebări grave în legătură cu legitimitatea Uniunii Europene şi a NATO în această parte de lume, în aceeaşi măsură în care îşi pun întrebări despre o Rusie din nou ameninţătoare. Se prefigurează o foarte importantă schimbare de paradigmă a mentalului colectiv al est-europenilor. Şi nu în favoarea Occidentului. Care, în Franţa, ca să luăm un exemplu, a legalizat sub socialistul François Hollande căsătoria homosexuală. El însuşi este soţul fără acte al teribilei ariviste Ségolène Royal, avînd în biografie şi o fostă primă doamnă nelegalizată. În materie de viaţă familială, Hollande îl bate de departe pe totuşi catolicul Nicolas Sarkozy. Şi exemplul nu e ales la întâmplare. Pentru că abandonarea valorilor creştine în vestul continentului produce o ruptură majoră de Est şi, mai ales, de Rusia, care îşi regăseşte în forţă tradiţiile ortodoxe.

Cele două mari proiecte ale României din ultimii 25 de ani, intrarea în NATO şi integrarea în UE, nu au fost, de fapt, proiectele noastre, în primul rînd pentru că, în înapoierea noastră de comunişti de puşcărie, habar n-aveam despre ce e vorba. Au fost ale lor, ale occidentalilor, în foamea lor după extindere imperială, neocolonialistă. Ne-au făcut moară în cap prin mijloace specifice, de propagandă, că altfel ne prăbuşim, nu mai sîntem oameni. Noi ne-am însuşit sloganurile lor, ei ne-au anexat fără să tragă un foc de armă. Ne-au ocupat – e ca şi cum am fi pierdut un război – şi acum trăim doar consecinţele nefaste.
 
Am pierdut în acest război asimetric peste trei milioane şi jumătate de oameni – chipurile, uşurînd asistenţa socială de la noi, dar în fapt umplînd golurile profesionale din Vest şi întinerindu-i acestuia populaţia –, mulţi fraieri se amuză sotto voce că i-am umplut pe vestici de ţiganii noştri, de cei mai „întreprinzători”, şi care, iată, nici nu vor să se mai întoarcă acasă, dar i-am umplut şi de matematicieni, de doctori, de ingineri, de artişti, de cei mai buni muncitori ai noştri, de studenţi în cele mai prestigioase universităţi din toată lumea, care, ei, destui, ar vrea să se întoarcă acasă dar, deocamdată, n-au unde şi la ce.

Şi iată cum azi marele ideal al politicienilor noştri ultracorupţi e să devină europarlamentari – e vorba de acel Parlament de moşi şi babe, de juniori necopţi, care nu decide, de fapt, nimic, dar justifică de faţadă şi dănţuieşte, un alt Congres de la Viena (1814-1815), azi cu cele două sedii ale sale, la Bruxelles şi Strasbourg. Recentul (vechiul?) carierist politic, „incompatibilul” Mircea Diaconu, actor la pensie, dacă nu luăm în considerare prestaţiile logoreice de pe Antena 3, deh!, omul a fost actor şi poate încă juca, mediocru, orice rol, e ca şi cum s-ar pricepe la toate, vrea şi el demnitatea de europarlamentar şi purcoiul de euroi aferent. Şi de ce nu? De ce n-am trimite la Bruxelles numai actori, eventual pensionari sau fără experienţă, în locul nevestelor vesele de Dîmboviţa şi al „acoperiţilor” descoperiţi de mult de toată lumea? Ei, actorii, măcar pot recita orice partitură fără să se izbească ruşinos de gramatică.

Cu asemenea idealuri naţionale, integrarea în NATO şi în UE, impuse în fapt din afară, de la Washington, de la Berlin, de la Bruxelles, clasa politică autohtonă nu are cum să fie decît cea pe care o cunoaştem, iar noi ne plîngem degeaba: oamenii lor, ciocoi de lume nouă, arendaşi, slugi docile ale lor le sînt lor de folos, şi nu nouă. Cel mai bun exemplu e Traian Băsescu, un executant foarte modest, dar disciplinat (căpitan din marină!) al ordinelor „imperialilor”, „neocolonialiştilor”, şi un cocoş fără limită în ogradă la Bucureşti. Fără ruşine şi fără măsură. Bancherii, „investitorii”, imobiliarii, „securiştii” ne sfidează, ne dispreţuiesc pentru că noi, românii aialalţi, cei mulţi, autohtonii, băştinaşii, nu facem decît să-i încurcăm în executarea ordinelor care vin de departe şi de care noi nu sîntem deloc demni. Ne aplică MCV-uri, ne mustră, ne pălmuiesc, la noi acasă şi pe banii noştri, în Parlament, la guvern, la Preşedinţie, iar noi nu sîntem în stare să corespundem. Asta după ce ne-au luat tot, combinate siderurgice, petrol, bănci, ciment, pieţe, desigur, în numele marelui ideal al integrării. Singurul concurs la care se mai pretează noua oligarhie de la Bucureşti, europeană şi atlantică, e cel al obedienţei, al slugărniciei faţă de capitalele, multe, ale Imperiului. Iar noi cine mai sîntem? Cea din urmă şi cea mai detestabilă periferie. Şi bineînţeles că nu ne merităm liderii, care, ei, merg des să ia lumină de la Centre. Şi să facă cumpărături, shopping, şi să-şi verifice conturile.

Pe lîngă agresiunea asimetrică de tip imperial, neocolonialist, românii sînt violent agresaţi şi din interior, după aceeaşi ideologie, de minorităţi, cea romă şi cea maghiară, amîndouă suprareprezentate politic – în cazul celei rome, în primul rînd prin PSD şi PDL chiar la vîrf, alături de Partida Romilor, la care, e de la sine înţeles, ţiganii au tot dreptul, iar în cazul celei maghiare, prin abonamentul obligatoriu la guvernare, indiferent de culoare politică, orientare, program. Cum să explici altfel nesimţirea repetată (guvernele Boc, guvernul Ponta) de a-l numi pe Kelemen Hunor ministru al Culturii? În România, cultura română ar trebui totuşi să se facă în limba română. Dar poate nu mai sînt români în România care să se priceapa la administrarea culturii?! Şi ce sînt astea, limba română, cultura română, în era zisă pentru noi a globalizării? Nişte pretenţii stupide, fumate, de mult depăşite ale unor periferici ai marelui Imperiu.

Cum se poate ieşi din această logică implacabilă de distrugere rapidă, violentă, barbară a unor naţiuni mai mici în numele intereselor multinaţionalelor, ale Burselor de la Londra, Frankfurt şi New York, ale unor funcţionari imperiali, neocoloniali, ajunşi în posturi pe căi obscure, nedemocratice? Singurul răspuns pertinent găsit de minţile luminate şi cinstite – de pildă, demograful şi istoricul Emmanuel Todd – este protecţionismul. Un protecţionism din ce în ce mai apăsat. Dar cine să-l pună în practică în România ocupată cu politicieni români, marionete, manevrabili şi pe cale de încolonare generală spre puşcării?

De ce este clasa politică din ultimii 25 de ani, zişi ai tranziţiei, atît de coruptă, de penală, de retardată, de neprofesionistă, lipsită de cunoştinţe temeinice de economie, de drept şi de istorie naţională în general? Răspunsul poate fi unul foarte şocant: în primul rînd pentru că nu serveşte interese româneşti. Pentru că e trădătoare din naştere şi din formaţie. Cele două mari proiecte cu care se făleşte această imundă clasă politică, intrarea în NATO şi integrarea în UE, sînt mai ales proiecte ale lor, ale vesticilor, livrate nouă, băştinaşilor, ca fundamentale şi fără de care vom crăpa şi dispărea cu siguranţă. Cele patru-cinci milenii pe care le-am trăit fără NATO şi fără UE au fost obscurantism şi înapoiere. Iar clasa politică românească de azi, deşi votată mecanic şi fără convingere de indigeni, e o clasă politică a lor, a occidentalilor. Sînt foşti marinari care le-au cărat petrol şi alte mărfuri valorificabile în perioadele de embargou, pe vremea cînd Ceauşescu făcea pe intermediarul între Estul comunist şi Vestul capitalist, între arabi şi evrei, între Nord şi Sud etc. Sînt mulţi directori din comerţul exterior, ofiţeri acoperiţi ai fostei Securităţi în contact direct cu Occidentul, care în 1990 au privatizat în folos propriu contracte de milioane, de zeci de milioane, de sute de milioane de dolari şi şi-au făcut partide, firme, ziare şi televiziuni. Acum se luptă între ei în marele lor borcan, dar ce treabă avem noi, ceilalţi, cu războaiele lor?!

Ce-au făcut Theodor Stolojan (străvechi funcţionar comunist), Norica Nicolai, Ion Mircea Paşcu, Corina Creţu, Adina Vălean, Daciana Sârbu, Elena Băsescu şi toţi ceilalţi europarlamentari pentru ţara lor ca să aibă tupeul să mai ceară un mandat la Bruxelles? Mulţi dintre ei s-ar găsi la al treilea mandat (Daciana Sârbu, Corina Creţu, Ioan Mircea Paşcu, Ramona Mănescu, Adina Vălean, Renate Weber, Theodor Stolojan, Marian Jean Marinescu, Iuliu Winkler, Sogor Csaba). De ce ar trebui să ne mai deranjăm ca să ieşim la vot pentru ei?

6 comentarii :

mihai didu spunea...

Sa fim seriosi. Fara europarlamentari ca Norica Nicolai, ACTA era deja aplicat in Romania, iar libertatea Internetului era deja un lucru despre care vorbeam la trecut, doar la discutii in cafenele.

martie 24, 2014

Riddick spunea...

Norica Nicolai a participat la organizarea mascaradei "audierii" lui Snowden la "parlamentul european", şi s-a pronunţat pentru o "armată europeană", în condiţiile în care există NATO. ACTA se pare că va reveni în dezbatere sub altă formă.

http://riddickro.blogspot.ro/2013/09/pnl-cat-mai-tine-travesti-ul.html

martie 24, 2014

Riddick spunea...

http://riddickro.blogspot.ro/search/label/ALDE

martie 24, 2014

Riddick spunea...

http://riddickro.blogspot.ro/2014/03/vot-antiamerican-masiv-la-parlamentul.html

martie 24, 2014

Anonim spunea...

http://deveghepatriei.wordpress.com/2014/03/24/24-martie-15-ani-de-cand-serbia-ortodoxa-a-fost-bombardata-de-nato-sa-ne-aducem-aminte-de-wesley-macelarul-din-kosovo-clark-consilierul-lui-victor-naumovici-ponta/

martie 24, 2014

Riddick spunea...

Ukraine Bosnified, Putin Hitlerized

http://home.freeuk.net/freenations/news-2014-03-14.html

Antologia anticapitalismului românescMugur Isărescu - Oamenii se schimbă ca banii

Prioritate de Dreapta

Cotidianul.ro : 
1986. Economia românească a murit. Tănărul Mugur Isărescu încearcă să salveze măcar economia mondială de la o criză majoră generată de capitalism. Azi ştim că nu a reuşit. 
Pentru eliminarea politicii de spoliere neocolonialistă practicată de marile monopoluri

Țările în curs de dezvoltare – jefuite de zeci de miliarde de dolari datorită inechităților din relațiile economice internaționale

În cuvîntarea rostită de tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU la recenta ședință a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR sînt relevate unele evoluții negative din economia mondială, care afectează îndeosebi țările în curs de dezvoltare, a căror situație s-a înrăutățit considerabil și în anul 1985.

Referindu-se la factorii care au acționat și acționează în această direcție nefastă, secretarul general al partidului a pus în evidență cu pregnanță practica marilor puteri imperialiste, a capitalului financiar, a monopolurilor transnaționale, care duc o politică deliberată de exploatare și asuprire necolonială a țărilor în curs de dezvoltare.
Cînd săracii sînt constrînși să facă „daruri" bogaților. Aprecierile președintelui României își găsesc o solidă fundamentare în realitățile vieții internaționale, amplu reflectate de numeroase studii și analize efectuate în diferite state, inclusiv în statele occidentale. Astfel, cunoscutul săptămînal de specialitate britanic „The Economist" – într-un recent editorial, sugestiv intitulat „Darul săracului" – analizează una din dintre inechitățile cele mai flagrante din relațiile economice internaționale, și anume enormele profituri obținute de țările capitaliste dezvoltate, de marile monopoluri de pe urma scăderii prețurilor la produsele de bază importate din țările în curs de dezvoltare. Desigur, nu este vorba de o scădere accidentală, ci de practici spoliatoare prin care țările sărace, în cele mai multe cazuri foste colonii sau teritorii dependente, sînt con- strînse să vîndă fostelor metropole, în general statelor bogate, produsele lor de export la prețuri foarte dezavantajoase pentru producător.

În consecință, cele 24 de țări occidentale membre ale OCDE au plătit cu 65 miliarde dolari mai puțin pentru aceeași cantitate de produse importate din statele lumii a treia – care, deci, au pierdut suma respectivă, imensă, au fost spoliate de aceste zeci de miliarde. Dacă avem în vedere că produsul intern brut al țărilor din OCDE este de 9.000 de miliarde dolari, aceasta înseamnă că țările sărace au fost obligate să „ofere" gratuit țărilor bogate o „primă" gratuită de 0,7 la sută.

Cresc dificultățile pentru lumea a treia. În timp ce la polul dezvoltat al economiei mondiale cresc bogățiile, la cel subdezvoltat se acumulează tot mai multe grave dificultăți. Diminuarea încasărilor în devize ale țărilor în curs de dezvoltare cu 65 de miliarde de dolari reprezintă mai bine de 10 la sută din totalul veniturilor din exporturi ale statelor respective și aproape 3 la sută din producția lor globală. Altfel spus, dacă politica de jaf neocolonial practicată de monopolurile imperialiste n-ar fi pricinuit pierderi atît de mari țărilor în curs de dezvoltare, în 1985 creșterea lor economică (efectiv de 2,5-2,8 la sută) ar fi fost dublă.

Asemenea consecințe negative sînt resimțite, practic, de toate țările în curs de dezvoltare. Așa cum se relevă în cuvîntarea tovarășului Nicolae Ceaușescu, și țara noastră a fost afectată de inechitățile din relațiile economice internaționale, care au diminuat, în cincinalul trecut, cu 5–6 miliarde de dolari veniturile din exporturi. Pierderile pe care le-am avut, pe această cale – arată secretarul general al partidului – se resimt puternic în economia națională, în creșterea venitului național și au influențe ge- nerale asupra mijloacelor de dezvoltare și de ridicare a nivelului de trai.

Mecanisme ale frustrării. Cum au reușit țările bogate să-și finanțeze o parte din creșterea economică și să-și atenueze inflația pe seama țărilor sărace? Un rol deosebit de important l-a avut și îl are politica spolitoare a dobînzilor înalte, care sporește an de an și în proporții apreciabile datoria țărilor în curs de dezvoltare. Pentru a face față plăților scadente – în condițiile în care cercurile financiare limitează tot mai mult accesul debitorilor la noi credite, iar cele de afaceri, la piețele de desfacere – țările în curs de dezvoltare sînt nevoite să exporte un volum tot mai mare de mărfuri, acceptînd prețurile din ce în ce mai mici oferite de marii consumatori – respectiv statele dezvoltate.

Această evoluție, extrem de dăunătoare pentru lumea a treia, este accentuată depolitica companiilor transnaționale, care domină piețele produselor de bază exportate de statele sărace. De asemenea, creșterea exagerată a cursului dolarului în perioada 1983-1985 a contribuit, prin mecanisme specifice pieței capitaliste, la scăderea prețurilor de bază la produsele exportate de țările în curs de dezvoltare și creșterea eforturilor lor de a stinge datoria externă.

Pentru înlăturarea inegalităților și injustiției. Sînt date și fapte care relevă realismul aprecierilor din cuvîntarea tovarășului Nicolae Ceaușescu potrivit cărora înrăutățirea considerabilă a situației economice a țărilor în curs de dezvoltare este tocmai rezultatul politicii deliberate de exploatare și asuprire promovate de marile monopoluri.

De aceea, în concepția președintelui țării noastre această stare de lucruri impune să se acționeze cu toată hotărîrea pentru a determina o schimbare radicală a situației din economia mondială, pentru o nouă ordine economică, care să asigure raporturi echitabile între state, pentru înlăturarea politicii de jaf neocolonialist.

În aceste condiţii, lupta împotriva subdezvoltării nu este o luptă pentru a lua din ceea ce au bogații și a da, nemeritat, săracilor – cum pretind unele ziare din lumea capitalistă – ci o luptă împotriva inegalităților și a injustiției.

În vederea realizării acestor deziderate, România, președintele Nicolae Ceaușescu, au propus un ansamblu de măsuri, care, între altele, are în vedere stabilirea unui raport just între prețul materiilor prime și cel al produselor industriale, care să favorizeze dezvoltarea țărilor producătoare de materii prime și, în același timp, să asigure venituri raționale producătorilor industriali, să permită stimularea activității economice în toate statele lumii. Adoptarea unor asemenea măsuri s-ar înscrie, fără îndoială, drept contribuții concrete la lichidarea subdezvoltării, la făurirea unei noi ordini economice mondiale, de care depinde atît progresul, cât şi pacea întregii omeniri.

(Scînteia, 11 feb. 1986)

Mugur Isărescu

2 comentarii :

Anonim spunea...

http://gandeste.org/general/m-am-saturat-de-uniunea-europeana-ue-a-furat-legal-din-romania-miliarde-de-euro/39350

martie 22, 2014

Riddick spunea...

Bun articol !

Unul dintre motivele scumpirii ("liberalizării") gazelor: ca să le exporte mai profitabil căpuşe gen OMV

Prioritate de Dreapta

Acum se apropie momentul exportului efectiv, dar sforile s-au tras de ani de zile. "Obiectivul" era preluat de la un guvern la altul, nefiind anulat, ci actualizat. Exportul "către Ungaria" (de fapt - către UE) este prevăzut a ajunge la 4,4 miliarde metri cubi anual, şi adunând şi capacităţile interconectărilor cu Bulgaria şi cu Moldova (câte 1,5 miliarde), ajungem aproape de 75% din consumul actual de gaze din producţia internă (10-11 miliarde metri cubi anual). Rezervele de gaze ale României din zăcăminte "clasice" ar mai ajunge pentru circa zece ani, la consumul actual. Ministrul delegat pentru energie a lucrat ani de zile în domeniul energiei pe la Bruxelles, "reprezentând România", şi a fost adus în guvernul Ponta 3 dintr-o funcţie importantă deţinută la OMV-Petrom. Exportul ar începe din 2014, deci înainte de "mărirea" redevenţelor infime plătite de căpuşe statului român. 
Economica.net :

Statul ţine la secret firmele ce vor să exporte gaze. Pe listă ar fi MOL, Wintershall, GDF Suez şi Petrom

Cele patru firme care au câştigat licitaţia de rezervare capacitate pe conducta de gaze Arad-Szeged ar fi MOL, Petrom, Wintershall şi GDF Suez, potrivit unor surse din piaţă. „MOL a rezervat cel mai mult, restul mai puţin. Rezervarea este valabilă pentru anul 2014”, au spus sursele. Potrivit aceloraşi surse, firmele nu pot rezerva capacitate fără a injecta şi fizic gaze, decât temporar. După o perioadă de timp, când Transgaz ajunge la concluzia că rezervarea de capacitate s-a făcut doar ca să ţină ocupată conducta, contractul cu respectiva firmă se reziliază.

Conducerea Transgaz a confirmat deja că există patru firme câştigătoare, dar nu a dezvăluit numele lor, pentru că este obligată la confidenţialitate prin contract. Totuşi, aceleaşi surse ne-au precizat că, în niciun caz, o asemenea informaţie nu poate fi considerată secret comercial. "Conducta este bun public. Nu poate fi, eventual, dezvăluită capacitatea rezervată de fiecare, nicidecum numele celor ce au rezervat capacitate. Este o licitaţie publică pentru un activ public", au precizat sursele.

Într-un demers complet, am solicitat şi Secretariatului General al Guvernului, în subordinea cui este acum Transgaz, să se facă publică lista celor patru firme. Nici din partea acestei instituţii nu am primit vreun răspuns.

Reamintim că Transgaz este o companie listată la bursă, orice informaţie privind încheierea de contracte comerciale fiind necesară acţuionarilor săi, ca să poată lua deciziile în consecinţă privind acţiunile pe care le deţin.

Riddick spunea...

Ca nişte nemernici, am îmbucătăţit energia (inclusiv distribuţia) în loc să grupăm la un loc (= să gestionăm coordonat) minele de cărbune, gazele, petrolul, hidrocentralele, termocentralele şi centrala de la Cernavodă. Ca să-şi umple burdihanele "unii"...

Curtea de Conturi a arătat clar că "investitorii strategici" au investit în "retehnologizare" din încasări, şi nu din fonduri proprii, cum s-au angajat la "privatizare". Şi parţial, nu cât au spus c-o vor face.

Şi... NIMIC ! Se-ntind la alte achiziţii, fără onorarea contractelor precedente.

martie 21, 2014

Riddick spunea...

Argumentul forte al "oportunităţii şi necesităţii" investitorilor strategici în producerea şi distribuţia energiei cade: putea foarte bine şi statul să investească din încasări, plătind contractori "la bucată/la lucrare", şi oprind integral profitul majorat în urma retehnologizării şi extinderii reţelelor.

martie 21, 2014

Este criza din Ucraina o provocare ?

Prioritate de Dreapta


JR Nyquist: Is the Ukraine Crisis a Provocation?
"Există un curent de opinie larg răspândit care descrie anticomunismul ca fiind o obsesie a unor oameni care nu sunt capabili să gândească în categorii 'realiste' şi 'sensibile' ", a scris Josef Mackiewicz în The Triumph of Provocation [Triumful Provocării], "ei sunt, după cum se pare, afectaţi de o boală incurabilă, și prin urmare, a-i trata este o pierdere de timp. Noi îi putem doar respinge cu o ridicare din umeri." Și astfel, după căderea Uniunii Sovietice, nu a mai rămas niciun argument de bază pentru anticomunism. Ultimul său cap de pod a fost distrus. Uniunea Sovietică a dispărut.
Dar a dispărut cu adevărat ?
Nu cumva Uniunea Sovietică a continuat să existe și după 1991, ascunsă în spatele fațadei "noii" democrații a Rusiei ? Nu cumva Rusia și Ucraina lucrează acum după "strategia foarfecii" împotriva Occidentului ? Jumătate din oficialii guvernamentali din Ucraina sunt sovietici în caracter. Este bine-cunoscut ! Jumătate au fost educați în școlile KGB-ului sau ale altor instituții comuniste hardcore (conform cercetărilor lui Boris Cikulai). Este posibil ca ei să nu mai primească ordine de la Moscova ? Oricât s-ar preface persoanele cu funcții de răspundere din Ucraina, toate au un pistol îndreptat spre capul lor, și au ştiut-o dintotdeauna. Și acum toată lumea-l vede, armat și gata de tragere.
Analistul se scarpină-n cap. Cum să înțelegem un conflict între Rusia și Ucraina ? A apucat patriotismul ucrainean de gât  structurile sovietice ? Moscova a pierdut cu adevarat controlul ? Acest lucru poate fi adevărat, deși nu putem fi absolut siguri. Rusia și fostele țări sovietice nu sunt "transparente" în domeniul organizării lor politice sau economice. Aceasta a fost în ultimele două decenii o sursă de frustrare pentru oamenii de afaceri și politicienii vestici. Deci, în cel mai bun caz, situația rămâne neclară. Poate undergroundul ucrainean dispune de resurse suficiente și de suficientă disciplină pentru a-i depăşi pe ruși la propriul lor joc. Luați în considerare recentele proteste de la Moscova, cu cetățeni ruși fluturând steaguri ucrainene.

Dar mai vedem apoi cum rușii trimit bombardiere încărcate în Arctica. Îi vedem mobilizându-şi sprijinul politic din întreaga lume. Cineva ar trebui să-şi pună întrebarea: avem de-a face aici cu o planificare ?

Analiștii obişnuiţi sunt șocați că Războiul Rece a repornit; între timp unii dintre noi au concluzionat, demult, că Războiul Rece nu s-a încheiat. Comuniștii sovietici continuă să conducă, folosindu-şi, din umbră, "sabia şi scutul" KGB [de pe stema KGB]. Ei continuă să-i susțină pe comuniștii din străinătate.

După 1991 Moscova a alimentat efortul militar comunist în Angola (împotriva lui Jonas Savimbi), şi care a câştigat victoria finală în 2002. Chiar şi acum rușii continuă să-i susțină pe comuniștii angolezi (vezi Surfing Russia’s Military Cooperation With Angola). Moscova, de asemenea, continuă să sprijine preluarea Venezuelei de către Cuba comunistă, și a dat o mână de ajutor la consolidarea armatei din Nicaragua (vezi Russia plans to add military bases in Nicaragua, Venezuela, other countries). Apoi, există alianța Rusiei cu China comunistă (vezi Why a Russia-India-China alliance is an idea whose time has come). Rusia a sprijinit cauza comunistă din Africa, America de Sud şi Asia încă din 1991, fără ca cineva din Vest să scoată o vorbă. Deci, de ce o fac ei ? Pentru că au renunțat la comunism în 1991 ?

Ar fi amuzant, dacă s-ar adeveri - și complet absurd.

După cum se vede, nu avem de-a face cu Federația Rusă. Nu, nu, nu, nu. Această așa-numită Federație Rusă este o fațadă în spatele căreia Partidul Comunist al Uniunii Sovietice poate câștiga încrederea dușmanilor săi - cu atât mai bine pentru a asigura distrugerea lor. Cuvintele lui Josef Mackiewicz îşi păstrează astăzi acelaşi adevăr ca şi  atunci când le-a scris, în urmă cu mai mult de treizeci de ani. Este o greșeală cardinală, a scris Mackiewicz, aceea de a identifica Uniunea Sovietică cu vechea Rusie. Și este exact ceea ce am fost încurajați să facem. Evenimentele din 1989 au fost o provocare. Evenimentele din 1991 au fost o provocare. Evenimentele din 2014 sunt o provocare. "Comunismul internațional, cu sediul în Moscova, nu este un 'imperialism' în sensul obișnuit al cuvântului, ci un efort de a domina lumea, întreaga lume, toate naţiunile, în scopul de a instala forţat pe plan mondial, sistemul comunist totalitar", a scris Mackiewicz. Dacă nu înțelegem acest lucru, n-am înțeles nimic. Lenin nu a fost îngropat, comuniștii din Africa primesc ajutoare militare ruseşti şi chinezeşti chiar în timp ce aceste cuvinte sunt scrise. Comuniștii din America Latină primesc, de asemenea, ajutor de la Moscova. Atunci când Putin a vizitat Cuba, acum câţiva ani, el a fost întrebat dacă a fost un comunist. El a spus: "Numeşte-mă oală, dar nu mă pune pe foc".

Ce fel de politician oferă acest tip de răspuns la o întrebare directă ? "Comunismul Internaţional, în forma sa actuală, este un fel de MOLIMĂ psihologică", a scris Mackiewicz, "și niciun factor la nivel național sau economic n-are nimic de-a face cu acest lucru. Libertatea, adevărata libertate, poate veni numai odată cu răsturnarea comunismului, cu distrugerea sistemului, indiferent de limba pe care o folosește". Nu contează deloc dacă KGB-ul este numit FSB, sau URSS-ul este numit Comunitatea Statelor Independente, sau dacă Putin preferă să fie numit o Oală - dar nu-l pune pe foc. Putin este un comunist și Federația Rusă este o formațiune comunistă. Structurile de guvernare din fosta Uniune Sovietică sunt comuniste, scopul lor este încă comunist, metodele lor sunt încă comuniste. Nefericiţii contrarevoluţionari din America, care se confruntă cu perspectivele unei impuneri a comunismului la ei acasă, nu au nicio idee despre ceea ce au de întâmpinat. Chiar dacă știu că Putin este un dictator, ei cu greu pot fi bănuiţi că ar înțelege capcana comunistă în care au căzut cu toţii.

Deci, Rusia a invadat Crimeea ? Deci, Rusia încarcă 30 de bombardiere nucleare la Voronej ? Deci, Rusia îşi poziționează forțe în Belarus ? Deci, Rusia se uneşte cu China, India, Iran, Coreea de Nord, Vietnam, Venezuela, Nicaragua, Africa de Sud, Angola, Congo, Brazilia, Bolivia şi Ecuador ? Ce bănuiţi că înseamnă, toate acestea ?

Un pumn încleștat, asta înseamnă. Comuniștii îşi adună la un loc forțele lor, făcând în mod deschis presiuni pentru dominare, știind că Occidentul este prea slab pentru a oferi o rezistență serioasă.

Ne imaginăm că moartea simulată a comunismului - aceşti 22 de ani de înșelăciune - a fost doar pentru amuzament ? Ne așteptăm ca un comunist dezbrăcat să sară dintr-un tort și să spună "Ha, ha, am fost comunişti tot timpul ! Nu a fost înșelăciunea noastră uimitoare ?" Sau se termină înșelăciunea într-un mod mai realist, cu o armă aţintită sau cu un baraj de rachete ? Este momentul, de asemenea, pentru a dărâma sistemul financiar occidental, a prăbuşi dolarul american, a prăbuși piețele occidentale. Va fi utilizat aurul rusesc și chinezesc pentru a distruge valutele de hârtie de Vest ? Auzim deja despre presupusa prăbușire a "sistemului bancar din umbră" al Chinei, premierul chinez avertizând public că trebuie să ne pregătim pentru "un val de falimente". Începem să vedem pădurea, şi nu doar copacii ?

Așa după cum i-am scris unui prieten în această săptămână care a trecut, este prea devreme pentru a spune ceva înțelept despre Ucraina. Politica țării este împotmolită în manevrele bizantine de putere ale unei republici sovietice, atunci când un grup de trepăduşi a fost eliminat în favoarea unui alt grup, şi cu complicaţia adăugată a unei revolte în masă.

Poate vedem mobilizarea unei strategii de rezervă în care armata rusă intră acum în joc în urma eșecului "structurilor sovietice" care ar fi trebuit să menţină ţara în funcţiune. Și totuși, există unele indicii că tot ce se întâmplă a fost prevăzut cu mult timp în urmă. Nu este un accident, de exemplu, că Transnistria a fost formată ca o enclavă pro-rusă între Moldova și Ucraina (similară în scop cu enclavele Abhazia și Osetia, din Georgia).

De asemenea, parte a proiectului a fost unirea militară completă între Belarus și Rusia (semnată de către Boris Elțîn în 1999). Apoi, mai este menținerea unei flote rusești în Marea Neagră. Pentru ce scop posibil a fost menţinută această flotă, cu toate cheltuielile sale aferente ? O astfel de configurare nu ar fi putut fi întâmplătoare, ci, aş zice, fiecare element este parte dintr-un plan; acela, de a menține un semicerc de poziții militare în jurul Ucrainei (cu Transnistria la sud-vest, Minsk la nord, Sevastopol la sud și Rusia însăşi la est). Prin toate acestea rușii şi-au arătat în mod clar hotărârea de a controla ferm Ucraina indiferent dacă reţelele lor de agenţi de la Kiev mențin un control strict asupra guvernului, sau nu. Ucraina este înconjurată și poate fi izolată în orice moment. Pregătirile pentru o învăluire dublă a țării au fost stabilite în 1991, când Ucrainei i s-a acordat în mod ostentativ independența. Se vede, aşadar, în ce spirit și cu ce intenții a fost acordată mai întâi această "independență".

Având în vedere că guvernul de la Kiev a fost în mare măsură o șaradă începând din 1991, precum și că politica din Ucraina a fost politica intrigilor și uneltirilor ruseşti, nu este de mirare că Putin insistă că Ucraina nu este "o țară adevărată". Colapsul Uniunii Sovietice a fost o șaradă pe care am crezut-o atât de bine încât, în naivitatea noastră, am ajuns într-un fel să gândim Ucraina ca pe ceva care poate și trebuie să fie apărat - deşi nici nu dispunem de mijloacele necesare, nici nu am făcut pregătiri serioase. Suntem acum prinşi cu garda jos. Vrem să ajutăm poporul ucrainean. Ne dorim să ajutăm statul-marionetă ucrainean să se rupă de ventrilocul său KGB. Și probabil, într-adevăr, povestea eșecului agenților provocatori de la Kiev nu este atât de ciudată; pentru că povestea agenților provocatori este demnă de remarcat pentru ale sale "duminici sângeroase" și Revoluţii din Martie. Este foarte posibil ca revoluţiile false să se poată transforma într-unele reale, cum ne spune şi basmul: până şi Pinocchio a vrut să fie un băiat adevărat.

Deci ne așteptăm la evenimente, probabil știind că totul a fost conceput ca o provocare. Și chiar dacă nu este o provocare, este totuşi o provocare; pentru că Moscova nu se poate abţine de a nu o folosi ca atare, și noi nu ne putem abţine să nu ne amăgim.

*      *      *

De văzut şi

• JR Nyquist - texte traduse

• JR Nyquist: URSS-ul ascuns

• Ucraina, după Europuci

• The Great Provocation

Un comentariu :

Riddick spunea...

"The elephant in the room". Adică, ceva foarte vizibil dar care nu este perceput de către toată lumea.

Prin anexarea Crimeei de către Rusia, de fapt se facilitează aderarea la UE (ŞI LA NATO !) a (restului) Ucrainei. Deşi s-ar putea invoca pretextul prezenţei militare străine pe o parte din teritoriu ("UE nu recunoşte anexarea"). În cazul aderării "Ciprului grecesc", s-a folosit Protocolul Nr.10, care arată că UE nu ia în considerare comunitatea turcă. În 1974 Turcia a intervenit militar pentru a împiedica anexarea Ciprului de către Grecia (cu tot cu turcii din nordul insulei).

Mai rămâne valabil aranjamentul (militar) Cipru-Rusia ?

UE îşi face propriul sistem de control al internetului

Prioritate de Dreapta

EurActiv :
EU-funded research surveils social sites 
Spying on social networks is the latest in a string of EU-funded projects to develop automated counter-terrorism and criminal surveillance systems that have sparked new fears of government snooping. EurActiv Germany reports.

“German police authorities are interested in software enabling them to monitor social networks and predict supposed threats," said Bundestag MP from the Left Party, Andrej Hunko.

"I criticise this form of profiling to the highest degree," the MP added.
In early March, Hunko received a response from the German Interior Ministry to an inquiry regarding Germany’s involvement in two EU-funded surveillance projects, CAPER and PROACTIVE.
But most of the Ministry’s statements remained vague or inconclusive, going no further than stating that integration of open source information with closed source data was “conceptually” intended in the project.
Last Monday (10 March) Hunko reemphasised his tough stance on spying research.
"Both projects pursue a similar goal", explained Hunko. "Automated tools are being developed to assess and present data from search engines and social networks." Information collected in this way can then be linked to other data, he said, such as data flows from surveillance of public areas.
On its own website, PROACTIVE calls this linkage "fusion", combining two different types of data: "static knowledge (i.e. intelligence information) and dynamic information (i.e. data observed from sensors deployed in the urban environment)".
Initiated in May 2012, PROACTIVE is the latest surveillance research project under the EU’s Framework Programme 7 for Research and Innovation (FP7). It differs from its predecessors by acting as a pre-emptive measure to help prevent terrorism-related threats before they materialise. The project’s sponsors include the Italian company Vitrociset S.p.A., specialising in surveillance systems in the civil and military sectors, as well as the University of Science and Technology in Krakow, Poland and the University of the Federal Armed Forces in Munich.
In July 2011, CAPER was started as an audio-visual project designed to track organised crime. Also a part of the FP7 programme, CAPER endeavours to seek out offenders “through sharing, exploitation and analysis of open and private information sources.”
In Germany, the Federal Criminal Police Office (BKA) and the federal police take part as observers in the EU-funded CAPER project and the Fraunhofer Institute for Computer Graphics Research IGD has contributed software which is already in use at the BKA. In addition, the Bavarian state bureau of investigation (Landeskriminalamt) and the University of the Federal Armed Forces in Munich are also involved.
Together, the two projects cost around €12 million, of which the Commission covers roughly two-thirds. But a third project under FP7 called INDECT sparked an earlier debate as the first EU project to sharpen surveillance activities.
INDECT project
In 2010, the INDECT project aroused widespread criticism among citizen’s rights groups in Europe, hearkening back to images from George Orwell’s classic novel 1984. Contrary to popular fears of total surveillance, the Commission described the project as an effort to improve the way “existing images of video surveillance cameras” are analysed.
INDECT was intended as a useful tool for detecting crisis situations before they occur by developing “algorithms to identify images that allow the detection of dangerous or criminal behaviour.” This could have been useful in preventing tragedies like the crowd rush at the Loveparade in Duisburg, Germany, and at Heysel Stadium, in Brussels, in 1985.
But warnings of “Orwellian artificial intelligence” plans spread through the European media like wildfire; particularly in Germany, where memories of an omniscient surveillance state are still fresh in the minds of many citizens. “It seems as though the Commission is financing total surveillance in European states – apparently the INDECT project is meant to enable spying on people at all times and in all places”, Alexander Alvaro, then internal affairs spokesman for Germany’s FDP group in the European Parliament, explained in 2010.
EU to develop drones for automated spying project?
But according Hunko, who represents his party in the Parliamentary Assembly of the Council of Europe, “the latest EU projects go much further: Intelligence data is combed using 'semantic analytical tools'."
The project descriptions alone, the intelligence expert said, reveal their unlimited scope of application. The Ministry’s response, states that open source monitoring – dubbed “population scanning” by Hunko – is not restricted to criminal investigations, but can be subject to more general use in "risk prevention opportunities".
The Ministry did not illuminate much more about the CAPER and PROACTIVE projects than was already available to the public. Concrete questions regarding scenarios for use of semantic analysis and visual processing, for example, were brushed off in the Ministry response. “Such assessments can only be carried out after the project’s conclusion”, the document said.
Asked by Hunko whether the Bundeswehr intends to experiment with surveillance drones, the Ministry of the Interior did not divulge any specifics. Instead, it indicated the involvement of the University of the Federal Armed Forces in Munich. Its Institute for Flight Systems wants to introduce a so-called "mobile flying sensor node", the Ministry said.
Surveillance discourages public expression
But the Bundeswehr is also interested in spying on the Internet. The German Defense Ministry finances a research project itself on "knowledge discovery from open sources", Hunko pointed out. Fraunhofer Institut and IBM are among the project's partners.
Internet users should not be seen as potential "offenders", contended the Left Party MP. These EU research projects undermine the already shaken trust in freedom of telecommunication, Hunko said, adding that they are going in the wrong direction.
"Whoever must assume that private Twitter accounts or blogs can be automatically scanned for future risks, will withhold public expression. We already know this from surveillance of political meetings. For this reason, the Federal Ministry of the Interior must pull out of this project completely", Hunko emphasised.

EurActiv.de

2 comentarii :

Riddick spunea...

Adică, acelaşi lucru pe care-l reproşează americanilor:

http://riddickro.blogspot.ro/2014/03/vot-antiamerican-masiv-la-parlamentul.html

martie 16, 2014

Riddick spunea...

UKIP strongly opposed to the creation of European Public Prosecutor

It will have jurisdiction over 'crimes against The EU' and will be used not just against fraudsters but also those who dare to oppose The European Project.

http://www.ukipmeps.org/news_863_UKIP-strongly-opposed-to-the-creation-of-European-Public-Prosecutor.html