Traducerea articolului The Deeper Meanings of Cyprus.
Aşa zisul "ajutor" acordat prin
confiscarea depozitelor bancare private din Cipru dezvăluie multe despre
structura fundamental neocolonială şi neofeudală a zonei euro.
În cele din urmă, faţadele fragile
ale Europei în ceea ce priveşte suveranitatea statelor, democraţia şi
economia liberă de piaţă, s-au prăbușit şi începem să vedem adevărata
maşinărie : aristocraţia politico-financiară a eurozonei va jecmăni
cetățenii fiecărei națiuni pentru a-şi păstra puterea și a-şi proteja
băncile și deţinătorii de obligaţiuni de şocul pierderilor care vor
veni.
"Ajutorul" realizat prin confiscarea
depozitelor private din Cipru confirmă structura fundamental
neocolonială, neofeudală, a Eurozonei, şi politica regiunii, de
capitulare în faţa intereselor financiare.
UE - Modelul de financializare neofeudalist şi neocolonial (24 mai 2012; traducerea în limba română, aici).
Să enumerăm ceea ce ne dezvăluie situaţia din Cipru despre adevărata stare a puterii financiar-politice din Europa :
1. Terminologia nucleu-periferie maschează structura reală : UE operează conform unui model neocolonial. În colonialismul vechi, modelul 1.0,
puterea colonizatoare cucerea sau coopta elitele de putere din
regiunile periferice şi proceda apoi la exploatarea resurselor naturale
şi umane ale noilor colonii, cu scopul îmbogăţirii nucleului imperial.
În neocolonialism, forţele de
financializare (datoriile şi pârghiile controlate de cartelul bancar
împuternicit de stat) sunt folosite pentru a atrage elitele locale şi
mulţimea către nucleul financiar : locuitorii din coloniile de la
periferie "împrumută" bani pentru a cumpăra produse finite manufacturate
în economiile din ţările nucleului, îmbogăţind astfel elitele imperiale
cu : A) profituri făcute prin vânzarea de produse către debitori (pe
datorie), B) dobânzi la credite* acordate coloniilor de la
periferie pentru cumpărarea produselor din ţările nucleului ca să
trăiască "pe picior mare" şi C) profitul tranzacţional provenit din
financializarea bunurilor periferiei, cum ar fi afacerile imobiliare sau
datoriile statului (suverane).
În esenţă, băncile din ţările
nucleului UE au colonizat naţiunile de la periferie via finacializarea
monedei euro, ce a permis o expansiune masivă a datoriei şi a consumului
către periferie. Băncile şi exportatorii din nucleu au extras profituri enorme din această expansiune a datoriilor şi a consumului.
Acum, că schema financializării
monedei euro şi-a derulat cursul, a ieşit la iveală starea dezastruoasă a
periferiei neocoloniale : activele și veniturile periferiei zboară către "centru" ca şi dobândă la datoriile private și
publice, care sunt datorate tot băncii centrale sau băncilor private, cumetre ale băncii centrale.
Aceasta nu este doar perfecțiunea neocolonialismului, ci şi a neofeudalismului. Națiunile
periferice ale UE sunt efectiv debitorii neocoloniali ai băncilor
(cvasi-imperiale) din nucleu, iar contribuabilii din naţiunile nucleului
(vorbim acum de Germania și Olanda) sunt iobagi feudali a căror muncă
este menită compensării împrumuturilor bancare care merg rău la
periferie.
Deși putem numi UE o plutocrație sau
oligarhie, structura neofeudală a acesteia ne obligă să distingem o
clasă a celor care deţin putere şi bogăție care nu se limitează la
frontierele naționale : aceasta este o aristocrație.
Servirea aristocrației este asigurată de
o clasă tehnocrată de factotumi foarte bine plătiţi, lachei, lingăi,
canalii, linguşitori şi autorităţi. Sub această castă bine plătită de
tehnocrați se găseşte clasa mare a acelor iobagi-datornici, subjugaţi
prin plățile dobânzilor la datoriile lor proprii sau ale altora, și
forţaţi prin neputinţa clasei din care fac parte să protejeze de
pierderi băncile și deţinătorii de obligaţiuni.
Ciprul adaugă doar o variaţiune a exproprierii în acest jaf bine pus la punct : depozitele
vor fi expropriate în mod direct pentru a se asigura că nicio bancă
imperială sau deținători de obligațiuni (din nucleu) nu pierd bani la
împrumuturile lor riscante şi absurde către națiunile şi iobagii din
periferie.
2. Acesta este un jaf supranațional.
În timp ce comentatorii pot dezbate cu anii cât de mult a beneficiat
Germania de moneda euro, nucleul real nu este cel naţional ci băncile
supranaționale și mașinăria politică a UE, care a fost efectiv capturată
de bănci.
Cetățenii din Germania pot să aprobe sau
nu exproprierea din Cipru, acest lucru nici nu mai contează. Se
maschează astfel propria lor iobăgie către bănci și către deţinătorii de
obligaţiuni: planurile de salvare ale națiunilor periferice sunt de
fapt planuri transparente de salvare a băncilor de la "centru" și a
deţinătorilor de obligaţiuni.
Statele-națiune ale periferiei
neocoloniale sunt pur și simplu substituenții convenabili ai
propagandei, ale cărei mesaje înşelătoare sunt îndreptate către
structurile naţionale destructurate, naive și sentimentale, făcute
astfel să sprijine mascarea realităţii hidoase a servituţii și jafului
neocolonial.
3. Democrația este o ficțiune atunci
când, indiferent pe cine votezi, băncile și deţinătorii de obligaţiuni
câștigă controlul asupra direcţiei venitului național și a avuției
private. Democrația în Europa este o parodie, o bătaie de joc, un
simulacru, o piesă absurdă, care este jucată ca o reprezentaţie de circ
pentru a distrage atenția maselor de la nevoile lor şi de la starea de
iobăgie cauzată de datorii.
Democrația este o ficțiune atunci când
politicile care protejează băncile și deţinătorii de obligaţiuni
împotriva pierderilor rămân aceleaşi, indiferent de partidul politic sau
coaliția politică de la putere.
Avutul privat al contribuabililor
germani este şi el expropriat prin intermediul impozitelor, pentru a
ajuta băncile din ţările nucleului și deţinătorii de obligaţiuni; este
vreo diferenţă faţă de exproprierea flagrantă a unor bunuri private din
Cipru ?
Este doar o diferenţă de tehnică, rezultatul fiind același: transferul
forțat de bogăție de la cei care au câștigat prin munca lor, către
bănci și deţinătorii de obligaţiuni, care într-o economie capitalistă
ADEVĂRATĂ ar fi imediat constrânși să-şi absoarbă singuri pierderile
pentru investiţii şi pariuri riscante.
4. Capitalismul este o ficțiune atunci cand capitalul plasat cu risc nu poate fi pierdut. Ficţiunea ideologică a capitalismului este moartă în Europa.
5. Ciprul este un test pentru a vedea cât de pe faţă se pot expropria bunuri private fără a declanșa răsturnări sau revoluții.
Dacă mânia se potoleşte destul de repede, aceeaşi tehnică de
expropriere va fi rapid impusă în altă parte. Dacă reacția este
susținuţă și amenință aristocrația, exproprieri mai puțin evidente vor
fi testate în alte neocolonii.
6. "Dezbină şi cucereşte" este propaganda la ordinea zilei.
Elitele de putere încearcă să instige iobagii de la periferie împotriva
iobagilor de la centru, scopul fiind impiedicarea ambelor categorii de
iobagi să realizeze că ei sunt la fel de pagubiţi de patologica
aristocraţie politico-financiară a nucleului.
* "creditul cu buletinul", 2003-2009 (România)