ADEVĂRATELE ŞTIRI : Ce bine mi-ar părea ! Ar fi dovada indubitabilă a eurobăsismului antinaţional running amok

Prioritate de Dreapta

Numele tehnocratului vehiculat că va conduce Mișcarea Populară - Călin Georgescu

Numele lansat opiniei publice drept viitor conducător al organizației non-guvernamentale cu tentă de partid, Mișcarea Populară, este tehnocratul Călin Georgescu, director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România. În toamna lui 2010, numele său se vehicula pentru funcția de premier al României.

Cine-l mai crede ?! El ar accepta ORICE !

"Europa este fragmentata, ne-o arata ceea ce s-a intamplat in Cipru. Cel putin in ceea ce ma priveste nu voi fi adeptul sau nu voi accepta astfel de masuri in Romania. Structura Uniunii Europene este fragila si o Europa cu doua viteze este oricand posibila. Accelerarea procesului de integrare a Romaniei este vitala. O revizuire a tratatelor Uniunii este iminenta pentru adaptare la realitati: realitatea statelor performante si realitatea statelor neperformante. De accea Romania trebuie sa isi fixeze prioritatile. Sansa Romaniei este un proces rapid, accelerat de integrare, care trebuie sa vizeze consolidarea statului de drept", a declarat, vineri, presedintele Traian Basescu, la Congresul avocatilor 2013.

“Blaga este cel mai mare fraier dacă nu forţează plecarea băsiştilor”

Doar dând semnalul ruperii definitive de Traian Băsescu, prin eliminarea slugilor sale, PDL va reuşi să crească în ochii electoratului. Pentru că, să fie clar, dacă ar fi rupt-o cu Băsescu după locale, lăsându-l să piară pe limba lui, PDL ar fi obţinut la parlamentare acel 25% de care avea nevoie. Păstrarea lui Udrea şi a celorlalţi nu înseamnă în niciun caz menţinerea unităţii partidului, ci măcinare internă.

Publicaţia GDS-ului brucanian, "22", se asociază în desemnarea steagului României drept "o cârpă"

Nu-i citisem textul din Revista 22 despre fata cu bentiţa tricoloră, am făcut-o în timp ce era executat în contumacie. În rezumat, el o critica pe fata din Covasna, dar mai cu seamă îi critica pe adulţii care i-au gonflat povestea până la cote paroxistice.

• În traducere - un eurobăsist lansează o provocare (Jeanne d’Arc de Covasna sau războiul celor două cârpe) care să indigneze (pe drept !) şi care să fie utilizată ca motiv de atac nu la eurobăsism, ci la dreapta (generică), la care eurobăsismul încă mai este ataşat (imagologic) în mod fraudulos.

De ce nu salvează guvernul Oltchimul : "nu-i dă voie Comisia Europeană"

Comisia Europeană a emis un aviz negativ pentru un ajutor de stat la Oltchim, întrucât compania a mai beneficiat de un astfel de sprijin, iar Guvernul nu a primit nicio intenţie de cumpărare.Premierul Victor Ponta a precizat că, în acest caz, singura soluție este restructurarea cu disponibilizări.

• Restructurare + disponibilizări = pornire parţială (în cel mai bun caz !)

PSD (şi PnL) aduc "moşieri" din afară, că-n 25 de ani n-au găsit de pe-aici

Rezumând, România ar putea deveni curând ''Pământul făgăduinţei'' pentru persoane fizice şi instituţii care doresc să-şi consolideze terenurile agricole. Trebuie să se recunoască faptul că 2014 nu este o dată îndepărtată. 

• Ungaria va interzice deţinerea de teren agricol de către străini.

Caritas-ul numit Uniunea Europeană a dat chix

Uniunea Europeană este prea precupată de agenda Germaniei şi Franţei, de impunerea cu forţa a regulamentelor şi legislaţiei stufoase creată de funcţionari anoşti, de promovarea ateismului şi a corectitudinii politice. Pentru UE naţiunile nu există, graniţele nu există, religia nu există, suntem toţi un mare masă de consumatori, un teren de testare pentru mecanisme cu produse derivate şi migrare controlată a forţei de muncă.

UE ? Vezi Cipru

Toți sîntem ciprioți. Nu pentru că ne place. UE ne va jefui și termina individ cu individ odată ce va distruge statele naționale. Somn ușor, că prea sînteți mulți orbi.

Care sunt cauzele dezindustrializării de după ‘89 şi unde s-a greşit?

Prioritate de Dreapta

Ziarul Financiar :

Şocurile din industrie se ţin lanţ: Oltchim, Arpechim, Mechel, iar guvernul nu găseşte soluţii. Unde este industria românească după 20 de ani de privatizare şi reformă? 

Oprirea activităţii la Oltchim, posibila demolare a Arpechim, amenin­ţa­rea cu închiderea a unui grup siderurgic cu peste 6.000 de angajaţi - Mechel, aduc în discuţie ceea ce s-a întâmplat cu industria românească în ultimii 20 de ani.

Datele publicate ieri de Statistică arată o scădere a industriei în trimestrul IV din 2012 cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, în condiţiile în care în 2010, 2011 şi primele trei sferturi din 2012 a fost necontenit pe creştere. Cea mai mare parte a întreprinderilor de stat au fost privatizate, dar, privatizate sau nu, cu capital privat românesc sau străin, puţine companii industriale au rezistat în România, iar acum cel mai important sector din economie trece printr-un nou val de închideri.

Ce se va alege de industria românească în acest ritm şi ce se mai poate face, dacă se mai poate face ceva? De ce am ajuns aici?

"În 1989 România era a patra ţară din lume care încerca să producă totul la nivel intern şi când încerci să produci tot nu poţi să le faci performante. Industria electronică din România a fost prima care a dispărut după '89, într-un an, pentru că au venit Sony, Philips, Panasonic cu preţuri mai mici şi o calitate superioară şi au ras tot. Platforma de tuburi de la Pipera şi altele au dispărut. Noi nu ţineam cont de costuri până în 1989 şi nu aveam o piaţă concurenţială. Pe noi ne-a lovit mai puternic decât alte state precum Cehia sau Polonia pentru că economiile acestora aveau o oarecare deschidere înainte de liberalizarea pieţei", spune Petru Ianc, fost director în Ministerul Economiei.

El spune că cererea internă, care susţinea marile combinate, se sprijinea până în 1989 pe investiţii.

"Noi aveam în plan să facem cinci centrale nucleare la Cernavodă. După 1990 banii de investiţii s-au risipit, s-au dus pe protecţie socială şi pe altele în loc să se facă căi ferate, metrou şi să dea de lucru la oameni. S-au făcut trei staţii de metrou în 23 de ani. Noi am vrut să fim unici şi să facem totul când toate investiţiile pe care le-am făcut după '89 trebuiau să fie în armonie cu Europa şi cu toată lumea", consideră Petru Ianc (foto).

În timp ce unii specialişti spun că de vină a fost lipsa de viziune a statului şi politicile industriale, alţii cred că nu acestea au fost principala problemă. "Este ideal să ai politici industriale, dar nu m-aş aventura. A gândi că statul are viziu­ne şi să investească în Oltchim când alţii închid şi arabii investesc în capacităţi foarte mari mi se pare aventuros. Noi trebuie să creăm un bazin de forţă de muncă calificată şi un mediu de afaceri cu care vesticii să fie interesaţi să colaboreze şi să vină cu capital pentru că noi nu avem capital", este de părere Florin Pogonaru, pre­şedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.
El spune că înainte de '89 firmele aveau un puternic rol de protecţie socială, iar locurile de muncă au dispărut în urma eficientizării.
"Când am început la Prodplast, aveam 400 de angajaţi şi la Romcolor, pe care l-am construit de la zero, aveam 40 de angajaţi cu aceleaşi afaceri şi un profit mai mare. Am pierdut şi forţa de muncă educată pentru că nu am avut cum s-o plătim la nivelul celor din Vest. Aveam economii intensive în forţă de muncă, dar am ră­mas descoperiţi la capital. Când am pornit liberalizarea eco­nomiei, nu am avut instituţii puternice anticorupţie şi fiecare a furat cât a putut. Dezastrul acesta l-am făcut şi cu mâna noastră. Sistemul de învăţământ nu a sprijinit cercetarea aplicată şi n-am protejat drepturile intelectuale. Acum singura şansă este să dezvoltăm IMM-urile pe avantaje competitive", spune Pogonaru.
Pe de altă parte, închiderile de uzine au avut un impact puternic social şi nefavorabil asupra oraşelor şi industriile care au mai rămas sunt puţine la număr.
Cazul recent al muncitorului de la Mechel Câmpia Turzii care s-a sinucis pentru că nu-şi mai putea plăti ratele la bancă arată disperarea oamenilor care rămân fără locuri de muncă în oraşe în care în afară de o fabrică sau două mai mari există foarte puţine oportunităţi de angajare.
Cei mai mulţi salariaţi ai combinatului din Câmpia Turzii au fost concediaţi pe parcursul anului trecut, iar în acest moment producţia este sistată de mai multe luni de zile fără perspectiva redeschiderii combinatului.
În ultimii ani procesul de dezindustrializare a continuat prin închiderea Arpechim Piteşti, Oltchim Râmnicu Vâlcea şi recent a fabricilor Mechel de pe plan autohton, deşi România importă benzină şi oţel beton, ceea ce arată că cerere pe piaţă ar exista.
"Combinatul de oţeluri speciale de la Târgovişte a fost concepută în anii '70 pentru că aveam o industrie de armament foarte dezvoltată, aveam fabrici de rulmenţi, camioane şi automobile, toate consumând oţeluri speciale. După '90 toate au dat faliment şi combinatul a ajuns să producă oţel beton, care este cel mai ordinar produs al siderurgiei", a spus Petru Ianc, fost director în Ministerul Economiei.
Ceea ce se întâmplă în aceste zile cu combinatele Mechel de la Târgovişte, Câmpia Turzii şi Brăila, unde 4.000 de oameni sunt în pericol de a-şi pierde locurile de muncă este rezultatul a 20 de ani de politici industriale incoerente şi al unor privatizări făcute doar pentru a astupa gura instituţiilor internaţionale, FMI sau Banca Mondială, şi pentru ca România să dea bine la capitolul reformă.
"În 1990 siderurgia era criticată că exportă oţel beton şi acum am ajuns să importăm oţel beton din Turcia. Mechel spune că poate să producă în Turcia şi Rusia, că nu are restricţii ca în România impuse de Uniunea Europeană, precum reguli de poluare şi altele", a mai spus Pârvan.
Există desigur şi exemple de privatizări care au avut rezultate bune, cum ar fi Dacia, Aerostar, Silcotub şi Azomureş, companii care au reuşit să rămână pe piaţă, să se impună şi să creeze noi locuri de muncă şi să contribuie la creşterea economică a României.
Pentru fiecare exemplu de succes sunt însă alte zeci de cazuri de companii care au fost falimentate, tăiate la fier vechi.
"În situaţia în care încerci peste noapte să faci ceea ce nu s-a făcut în timp nu cred că este măsura cea mai bună. Din punctul meu de vedere foarte multe se datorează politicilor greşite aplicate de instituţiile care s-au succedat, precum FPS, APAPS şi AVAS. Dacă ne uităm înapoi în istorie, vom constata că noi ne-am bătut joc de sectorul industrial. Toate activităţile acestor combinate erau profitabile şi ar fi adăugat foarte multă valoare adăugată în prezent. Siderca Călăraşi, spre exem­plu, combinatul", spune Ionel Blănculescu fost preşe­dinte al AVAB şi chiar al AVAS, în prezent consultant de business.
El spune că în multe privatizări au fost puse condiţii pentru o perioadă prea scurtă, de cinci ani de zile, pentru nişte obiective industriale strategice şi care asigurau locurile de muncă în oraşe mono-industriale.
"Nu se puteau ţine toate combinatele. De exemplu, la modul cum a evoluat sectorul producţiei de avioane în lume, unde acum există doar doi producători mari, nu avea România cum să facă producţie de avioane, însă erau multe industrii care cu modernizări puteau să fie duse la performanţe europene", consideră Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Astra Vagoane Arad era cel mai mare producător de vagoane din România şi înainte de 1989 dădea de muncă la 16.000 de oameni, iar după ce a intrat în insolvenţă, odată cu grupul IRS al omului de afaceri Cristian Burci, mai avea circa 800 de salariaţi.
În Reşiţa numai disponibilizările de la producătorul de utilaj greu UCM Reşiţa şi combinatul siderurgic TMK Reşiţa au lăsat pe drumuri circa 22.500 de oameni.
UCM Reşiţa a intrat în 2011 în insolvenţă.
"În 1989 aveam peste 8 milioane de angajaţi şi acum 4,3 milioane, deci am pierdut peste 3 milioane de locuri de muncă. Timp de 23 de ani n-am avut nicio gândire economică pentru România. În 1996 am pus întrebarea dacă România mai vrea să facă tractoare, maşini agricole, vagoane sau camioane pentru că altfel nu mai avem nevoie de oţel şi siderurgie. Mi s-a răspuns că nu aşa se pune problema. Acum nu mai producem aproape nimic din acestea. Când Năstase a privatizat Petrom la pachet cu Arpechim trebuia să se gândească că omoară Oltchim-ul. Noi susţinem că ar trebui să consolidăm pilonii pe care-i mai avem, dar statul se străduieşte acum să vândă ce mai poate", conchide Cristian Pârvan, vicepreşedinte la AOAR.
VEZI DETALII AICI
CÅMPIA TURZII
Industria Sârmei Câmpia Turzii (sârmă) Deţinut până recent de Mechel
Mechel Câmpia Turzii (fosta Industria Sârmei Câmpia Turzii) este un combinat siderurgic unde se producea sârmă, plase de sârmă şi oţel beton. Combinatul a fost privatizat în 2003 în mandatul de premier al lui Adrian Năstase şi a fost preluat pentru suma de 27,2 mil. euro de către firma Conares Trading din Elveţia, care a devenit ulterior parte a grupului rus Mechel. La privatizare în combinat lucrau 5.600 de oameni, iar în prezent la Câmpia Turzii au mai rămas circa 300 de muncitori în urma disponibilizărilor, deşi ruşii şi-au îndeplinit condiţiile din contractul de privatizare. Mechel a închis majoritatea capacităţilor de producţie din cauza condiţiilor de piaţă nefavorabile şi a vândut combinatul în prima parte a anului 2013 către firma Invest Nikarom, controlată de Victor Chumakov. În prezent combinatul este oprit şi situaţia acestuia este incertă.
BAIA MARE
Phoenix Baia Mare şi Elcond Zalău (cupru) Deţinute de Cuprom, faliment
Phoenix Baia Mare este o fabrică de rafinare a cuprului, una dintre cele mai mari din România, cu o capacitate de 40.000 de tone de catoade. Fabrica a fost privatizată în 1999 de APAPS şi preluată de firma britanică Allied Deals, care la acea vreme a preluat şi producătorul din sectorul cuprului Elcond Zalău. În prima parte a anului 2002 Alliend Deals a intrat în faliment, iar în primăvara anului 2003 cele două fabrici au fost preluate cu 3,6 mil. dolari de doi foşti bancheri, Horia Simu şi Horia Pitulea, care le-au fuzionat şi au format Cuprom România. De la circa 2.900 de salariaţi în 1999 la Phoenix Baia Mare şi alţi 3.000 de angajaţi la Elcond Zalău până în 2003 în cele două fabrici mai lucrau în total doar 730 de oameni. Cuprom a intrat în insolvenţă la finele anului 2008 în urma unor pierderi semnificative cauzate de fluctuaţii ale preţului cuprului şi ulterior firma a intrat în lichidare.
ARAD
Astra Vagoane Arad (vagoane) Deţinută de grupul IRS, în insolvenţă
Astra Vagoane Arad este cel mai mare producător de vagoane din România şi avea în 1989 circa 16.000 de salariaţi. În anul 1999, când a fost privatizată şi preluată de grupul Trinity Industries, compania mai avea 2.500 de angajaţi. Trinity a preluat fabrica pentru 50 mil. dolari şi s-a angajat să investească alte 50 mil. dolari în companie. În urma restructurărilor la nivel de grup în 2002 Trinity a vândut fabrica grupului IRS, controlat de Cristian Burci, pentru un preţ de lichidare de 30 mil. dolari, tranzacţie care includea mai multe fabrici de fabrici şi active. Până în 2008 afacerile Astra Vagoane au crescut de mai multe ori şi au ajuns la 594 mil. lei (134 mil. euro), însă din cauza lipsei de comenzi grupul IRS a intrat în insolvenţă odată cu compania din Arad, iar din companie au fost disponibilizaţi circa 800 de salariaţi. Astăzi Astra Vagoane este deţinută de de firma nemţească Astra Rail Management, condusă de Thomas Manns.
HUNEDOARA
Combinatul siderurgic Hunedoara (oţel) Deţinut de ArcelorMittal
Înainte de Revoluţie la combinatul siderurgic de la Hunedoara lucrau peste 20.000 de oameni. În 2003, când a fost privatizat, mai avea 2.200 de salariaţi, iar din aceştia în 2011 mai lucrau 683 de oameni. Pe fondul crizei fabrica din Hunedoara a raportat pierderi semnificative în ultimii ani care au determinat grupul ArcelorMittal să aducă în companie o sumă record, de 350 mil. lei (80 mil. euro). Din această sumă circa 50 mil. euro au fost investiţi într-o nouă linie pentru producţia de europrofile care a fost pusă în funcţiune recent. ArcelorMittal Hunedoara a închis anul 2011 cu pierderi de 19,8 mil. lei (4,5 mil. euro) şi a avut afaceri de 388 mil. lei (89 mil. euro)
REŞIŢA
UCM Reşiţa (turbine pentru hidrocentrale şi altele) Deţinută de Inet (Elveţia), în insolvenţă
Uzina Constructoare de Maşini (UCM) Reşiţa este un producător de utilaje grele care înainte de 1990 avea 15.000 de salariaţi. Firma a fost privatizată în 2003 de APAPS, când la conducerea instituţiei se afla Ovidiu Muşetescu, şi a fost cumpărată cu 13,1 mil. euro de către elveţienii de la INET AG. După privatizare compania s-a menţinut mai mult pe pierdere, iar în urma unui scandal de returnare ilegală a TVA compania a raportat pierderi de mai multe zeci de milioane de euro, fiind nevoită să-şi declare insolvenţa. Astăzi uzina mai are 2.000 de salariaţi şi este administrată judiciar de Euro Insol, condusă de Remus Borza, care a readus-o pe profit. Statul este principalul creditor al UCM, cu circa 117,5 mil. euro prin intermediul ANAF şi AVAS din totalul datoriilor de 197 mil. euro, astfel că ar putea reveni în portofoliul statului.
Combinatul Siderurgic Reşiţa (oţel) Deţinut de TMK (Rusia)
Combinatul Siderurgic Reşiţa avea înainte de 1990 aproape 10.400 de salariaţi. În septembrie 2000, Fondul Proprietăţii de Stat a încheiat contractul de privatizare a societăţii cu firma americană Noble Ventures. Guvernul era condus atunci de Mugur Isărescu. Ulterior s-a dovedit că americanii nu aveau banii promişi pentru investiţii şi nici măcar să plătească acţiunile, astfel că în 2003 contractul a fost anulat. Între timp, însă situaţia companiei s-a înrăutăţit şi mii de oameni au rămas fără locuri de muncă. În 2004 statul a vândut pachetul majoritar de acţiuni către grupul rus TMK pentru un euro. Ruşii au făcut investiţii şi continuă producţia, iar în 2011 au avut profit. În combinat mai lucrează 780 de salariaţi.
RÅMNICU VÅLCEA
Oltchim Râmnicu Vâlcea De stat, în insolvenţă
Oltchim Râmnicu Vâlcea era cel mai mare combinat chimic din România şi avea înainte de 1999 circa 7.300 de angajaţi. De-a lungul timpului au existat nenumărate tentative de privatizare, însă compania a rămas în portofoliul statului. Compania a fost condusă timp de 20 de ani de Constantin Roibu, care a realizat mai multe investiţii cu preţul unor împrumuturi la bănci. Combinatul s-a menţinut pe un uşor profit până în 2007, când Petrom a decis să închidă secţia din cadrul Arpechim care asigura materia primă de bază pentru Oltchim, fapt pentru care combinatul a funcţionat ulterior la subcapacitate şi a produs pierderi majore. În 2009 Oltchim a preluat secţia de petrochimie de la Piteşti, dar nu a mai avut bani pentru repornirea acesteia, astfel că în 2012 sub presiunea datoriilor de peste 800 mil. euro şi-a anunţat insolvenţa, moment în care în companie mai lucrau 3.300 de salariaţi. În prezent aceştia riscă să rămână şomeri pentru că producţia Oltchim s-a redus la 10% din capacitate.
CRAIOVA
Electroputere Craiova (locomotive, transformatoare) Deţinut de Al Arrab (Arabia Saudită)
Electroputere Craiova (EPT) care de-a lungul istoriei a produs 2.400 de locomotive diesel şi peste 1.000 de locomotive electrice şi asigura în anul 1999 locurile de muncă a circa 5.800 de oameni a rămas mai mult o amintire. După anul 2001 compania care se afla în portofoliul statului a început să raporteze pierderi şi din cauză că reprezenta o povară pentru buget a fost privatizată în anul 2007 de către Teodor Atanasiu, preşedintele AVAS, şi preluată de grupul Al-Arrab care promisese să crească de cinci ori vânzările şi să dezvolte activitatea de producţie a locomotivelor. Arabii au plătit 2,3 mil. euro pe pachetul de acţiuni al Electroputere, în 2010 au vândut active ale companiei de 30 mil. euro şi în 2012 au renunţat definitiv la producţia de locomotive. În plus, compania a raportat în fiecare an pierderi după privatizare, iar de la 2.550 de angajaţi au mai rămas circa 1.000 de oameni în companie.
SLATINA
Alro Slatina (aluminiu) Deţinut de grupul Vimetco,
Alro Slatina este cea mai mare companie din sectorul metalurgiei neferoase din România. Privatizarea companiei este una controversată pentru că ruşii au cumpărat de pe bursă un pachet de circa 40% din acţiuni, iar în anul 2002 statul, care deţinea controlul companiei la acel moment, le-a vândut o participaţie de circa 10% din acţiuni suficientă pentru ca grupul rus să preia controlul. În urma majorărilor de capital ulteriore, participaţia statului s-a diluat, iar grupul Vimetco a ajuns să deţină aproape 90% din acţiuni. La momentul privatizării premier era Adrian Năstase. Ruşii au făcut profituri semnificative după privatizare pe fondul investiţiilor realizate, dar mai ales ca urmare a unui preţ scăzut la energie de la Hidroelectrica. În 2012 Hidroelectrica, care a intrat în insolvenţă, a renegociat contractul şi Alro a raportat în acelaşi an primele pierderi. Vimetco a investit circa 600 mil. dolari în compania românească, însă cu profiturile de la Alro a finanţat o parte din construcţia a trei combinate de aluminiu în China. De la 3.700 de salariaţi, câţi avea la privatizare, în Alro mai lucrează în prezent circa 2.500 de oameni.

PITEŞTI
Automobile Dacia Deţinut de grupul Renault
Dacia Renault Piteşti (fosta Automobile Dacia), singurul supravieţuitor al industriei auto româneşti, este una dintre cele mai de succes privatizări pe care le-a realizat România după '89, astăzi compania fiind cel mai mare exportator cu o cotă de 10% din exporturile totale şi totodată unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti peste hotare. Dacia este în prezent şi lider la vânzări pe piaţa locală, cu o cotă de circa 25% din totalul autoturismelor achiziţionate. Dacia a fost privatizată de Radu Sârbu, care era atunci preşedintele FPS, şi a fost preluată de grupul francez Renault. Dacia a fost proiectată înainte de '89 să producă între 40.000 şi 50.000 de unităţi anual, iar sub conducerea Renault în 2012 uzina de la Mioveni a produs circa 360.000 de autovehicule, din care peste 90% au luat calea exportului. Afacerile companiei au depăşit în 2011 cifra de 3 miliarde de euro, iar compania are peste 13.500 de angajaţi, mai mulţi decât la privatizare.
CÅMPULUNG MUSCEL
Aro Câmpulung Privatizat, faliment
Aro Câmpulung, unul dintre simbolurile industriei româneşti şi singura fabrică care producea maşini de teren în România exportând 90% din producţie înainte de '89, a fost privatizată în anul 2003 şi preluată de firma americană Cross Lander, ce aparţinea lui John Perez, iar documentul a fost semnat de Ovidiu Muşetescu, şeful APAPS. Cross Lander a plătit pe pachetul majoritar de acţiuni al Aro suma de 150.000 de dolari şi a beneficiat de ştergerea datoriilor la bugetul de stat, aceasta fiind una dintre cele mai controversate privatizări din România. Pe fondul managementului defectuos al americanilor, Aro a intrat în faliment la numai trei ani de la privatizare, respectiv în 2006. Producătorul de autovehicule dădea în anul 1999 de muncă la 3.855 de oameni. Aro înregistra pierderi de câteva zeci de milioane de lei anual şi înainte şi după privatizare.
ROMAN
Petrotub Roman (ţevi) Deţinut de ArcelorMittal
Producătorul de ţevi ArcelorMittal Tubular Products Roman (fostul Petrotub) a fost privatizat în anul 2004, documentul fiind semnat de Ovidiu Muşetescu, preşedintele APAPS. Combinatul a fost preluat de grupul Mittal pentru suma de 6 milioane de dolari, a beneficiat de ştergerea datoriilor la privatizare şi investiţiile asumate s-au cifrat la 77 de milioane de dolari. Între 2002 şi 2011 din combinatul de la Roman au plecat peste 3.850 de oameni, iar în prezent mai are circa 1.100 de salariaţi. Anul trecut, pe fondul pierderilor acumulate de combinat capitalurile proprii au devenit negative, astfel că ArcelorMittal a fost nevoit să aducă suma de 232 mil. lei (52 mil. euro) în companie pentru a o ţine în viaţă. În anul 2011 ArcelorMittal Roman a avut afaceri de 748 mil. lei (171 mil. euro) şi o pierdere de 26,4 mil. lei (6 mil. euro).
IAŞI
Fortus Iaşi (utilaj greu) Faliment
Fortus Iaşi este unul dintre giganţii industriali de dinainte de Revoluţie, care în trecut avea 15.000 de angajaţi şi se axa pe producţia de maşini şi utilaje de mari dimensiuni, precum părţi sub presiune. Compania se adresa unor industrii diverse, precum cea navală, industriei hidro sau sectoarelor de rafinare şi petrochimie. Fortus Iaşi a fost privatizată în 2003 de APAPS, când la conducerea instituţiei se afla Ovidiu Muşetescu, iar compania a ajuns să fie deţinută de ruşii de la Atom Stroi prin intermediul Metalexportimport. În 2008, pe fondul nerealizării investiţiilor la care se angajase, AVAS a desfiinţat contractul de privatizare şi firma a revenit în portofoliul statului. De la peste 2.500 de angajaţi, câţi avea la privatizare, în 2008 în fabrică mai lucrau 1.600 de oameni. Confruntată cu o lipsă de comenzi, Fortus a intrat în faliment în 2012.
BRAŞOV
Tractorul Braşov (tractoare) Faliment
Tractorul Braşov, simbol al industriei româneşti şi cel mai important producător de tractoare, cu o capacitate de 32.000 de tractoare/an, avea înainte de '90 circa 23.000 de angajaţi. În 2004 compania a fost la un pas de a fi privatizată şi preluată de italienii de la Landini, însă în urma tergiversărilor nu a mai avut loc, iar situaţia companiei a continuat să se deterioreze, în 2007 declarându-şi falimentul. Activele uzinei au fost achiziţionate în acelaşi an pentru suma de 92 mil. euro de firma imobiliară Flavus Invest Bucureşti, controlată de fondul britanic de investiţii Centerra Capital Partner cu scopul de a dezvolta un proiect imobiliar. Dacă în 1999 Tractorul avea 10.000 de salariaţi, afaceri de 68 mil. lei şi genera pierderi de 38,3 mil. lei, în 2006 mai avea afaceri de 11,6 mil. lei, iar pierderile erau mai mari decât afacerile.
Rulmentul Braşov (rulmenţi) Faliment
Rulmentul Braşov una dintre cele mai importante fabrici de rulmenţi din România, a fost scoasă la privatizare de 13 ori după 1990, fără succes însă, astfel că pe fondul agravării situaţiei financiare a companiei care adunase datorii de 245 mil. lei, în 2007 şi-a declarat falimentul, moment în care au fost concediaţi şi cei 2.000 de salariaţi care mai lucrau în companie. În 1999 pe platforma uzinei din Braşov lucrau peste 4.800 de oameni. Rulmentul s-a menţinut pe profit până în anul 2002, când a raportat pierderi de 2,6 mil. lei la afaceri de 118,8 mil. lei, moment la care compania a început să înregistreze pierderi din ce în ce mai mari. În 2008 Tampa Resort SRL a oferit 35 mil. euro pentru activele Rulmentul, însă contractul de vânzare a fost anulat după ce firma nu a venit cu banii. Tractorul a fost vândut pe bucăţi, lichidatorul chinuindu-se şi astăzi să vândă o parte din activele fostei uzine.
Roman Braşov (camioane) Deţinută de Ioan Niculaie
Roman Braşov (Întreprinderea de Autocamioane Braşov sau Uzina Steagul Roşu) era cel mai mare producător de autocamioane din România şi în 1989 producea circa 12.900 de camioane cu 20.000 de salariaţi. După 1990 activitatea a scăzut treptat, iar în 2003 compania a fost scoasă la privatizare de şeful APAPS, Ovidiu Muşetescu. La privatizare Roman Braşov mai avea 8.600 de salariaţi, fiind preluată de Pesaka Astana din Malaiezia pentru suma simbolică de un euro cu promisiunea unor investiţii de 50 mil. euro. La scurt timp după privatizare, în 2004, guvernul condus de Adrian Năstase a emis o hotărâre prin care acţionar principal a devenit Asociaţia Pro Roman Braşov, controlată de Ioan Niculaie, patronul clubului de fotbal FC Braşov. La acel moment compania avea pierderi uriaşe, de 360 mil. lei la afaceri de 71 mil. lei şi doar 800 de angajaţi. În cel mai bun an, 2009, afacerile Roman Braşov s-au cifrat la 122,4 mil. lei, însă ulterior s-au redus de trei ori, iar în companie au mai rămas 450 de salariaţi.
GALAŢI
Sidex Galaţi (oţel) Deţinut de ArcelorMittal
Privatizarea combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi (fostul Ispat Sidex) a fost prezentat de Guvernul Năstase ca o mare realizare, în condiţiile în care de la pierderi de un milion de dolari pe zi înainte de privatizare, compania a ajuns pe profit după ce a fost preluată de indianul Laksmi Mittal. Cu ce preţ? Dacă înainte de privatizare, în 1999, în combinat lucrau peste 31.000 de angajaţi, astăzi au mai rămas circa 8.000 de oameni, respectiv cu 23.000 mai puţin, la care se adaugă alte zeci de mii de oameni care şi-au pierdut slujbele în urma dispariţiei afacerilor care depindeau de gigantul siderurgic. Nu întâmplător Galaţi este oraşul care a pierdut în ultimul deceniu cei mai mulţi locuitori din regiunea Moldovei. Sidex s-a privatizat în anul 2001, în debutul mandatului premierului Adrian Năstase, iar combinatul siderurgic a fost preluat de Mittal (actualul ArcelorMittal) pentru circa 70 mil. dolari, iar ulterior a mai adus prin majorări de capital circa 200 mil. dolari. Profiturile realizate de combinat în primii ani după privatizare au fost anulate de pierderile cumulate după anul 2008 pe fondul crizei, care au depăşit 600 mil. euro. Deşi producţia combinatului s-a redus cu circa 60% faţă de anii 2006-2008, combinatul din Galaţi este şi astăzi cel mai important din sectorul siderurgic.

CONSTANŢA
Şantierul Naval Constanţa Deţinut de Gheorghe Bosânceanu
  Şantierul Naval Constanţa (SNC) este unul dintre cei mai mari constructori de nave şi reparaţii de nave din România şi avea în 1991 circa 3.100 de angajaţi. SNC a construit peste 450 de nave de mare capacitate şi a reparat peste 5.000 de ambarcaţiuni. Compania a fost privatizată în 2002 de APAPS, la conducerea căreia se afla Ovidiu Muşetescu, şi preluată de firma Resource International din Insulele Marshall, în spatele căreia se afla Gheorghe Bosânceanu. Omul de afaceri a restructurat activitatea şi a readus compania pe profit. Anul de vârf al SNC a fost atins în 2009, când şantierul a ajuns la afaceri de 547 mil. lei (137 mil. euro), situându-se pe locul doi în topul şantierelor după Daewoo Mangalia. Ulterior criza financiară a afectat serios activitatea şantierului care nu a mai avut comenzi şi a disponibilizat o mare parte din angajaţi, ajungând la circa 1.350 de salariaţi, iar afacerile au scăzut de circa nouă ori.
CÄLÄRAŞI
Siderca Călăraşi (oţel) Faliment
Combinatul siderurgic din Călăraşi este o oţelărie care înainte de 1990 dădea de lucru la 4.000 de oameni. După 1990 combinatul a fost redenumit Siderca, moment în care situaţia acestuia a început să se deterioreze, iar în anul 2000 şi-a anunţat falimentul. În ianuarie 2003 activele viabile ale combinatului au fost preluate de Donasid, privatizarea făcându-se de către APAPS, condusă de Ovidiu Muşetescu. Italienii au vândut mai departe compania către liderul în producţia de ţevi la nivel mondial, Tenaris, care o controlează şi astăzi. În momentul preluării fabrica nu funcţiona, astfel că Tenaris a angajat doar câteva sute de muncitori de câţi avea nevoie şi mai târziu a integrat activitatea oţelăriei, cu o capacitate de 470.000 de tone, sub umbrela producătorului de ţevi Silcotub Zalău. În acest moment Silcotub este cea mai mecanizată şi profitabilă companie din sectorul siderurgic, realizând în 2011 un profit net de 107,5 mil. lei (25 mil. euro) la afaceri de 1,44 mld. lei (330 mil. euro).
TURNU MÄGURELE
Turnu SA (îngrăşăminte chimice)
Faliment
Turnu SA Turnu Măgurele este un producător de îngrăşăminte chimice construit în anii 1960. Prin anul 1999 rata şomajului din Turnu Măgurele se învârtea în jurul nivelului de aproape 24% după ce combinatul chimic Turnu SA, care în trecut avea 6.100 de salariaţi şi asigura jumătate din locurile de muncă din oraş, s-a închis, motiv pentru care Turnu Măgurele a fost propus pentru statutul de zonă defavorizată. Compania a fost lichidată în 2004, iar activele au fost preluate de grupul Interagro prin firma Donau Chem. Donau Chem a avut anul trecut afaceri de 19 mil. euro cu 1.021 de salariaţi.
BUCUREŞTI
Republica (ţevi) Privatizată la ruşi, faliment
În 1989 producătorul de ţevi Republica Bucureşti dădea de lucru la 10.000 de oameni, însă în anul 2003, la privatizare, compania mai avea doar 1.200 de salariaţi. Fabrica cu o capacitate de 200.000 de tone pe an, care era cea mai mare de la acea vreme, a fost privatizată tot în perioada când la şefia APAPS se afla Ovidiu Muşetescu şi preluată de un consorţiu de patru firme ruseşti. APAPS a decis câteva luni mai târziu să rezilieze contractul după ce cumpărătorul nu şi-a îndeplinit condiţiile şi a disponibilizat muncitorii. În 2004 Republica mai avea 29 de angajaţi, genera pierderi de 53,2 mil. lei la afaceri de 2,5 mil. lei şi era îngropată în datorii, care totalizau 217 mil. lei. Din această situaţie până la falimentul companiei nu a mai fost decât un singur pas, iar în 2008 indienii de la Maharashtra Seamless au preluat activele fabricii pentru un preţ de lichidare de 6,1 mil. euro. Aceştia au luat utilajele de producţie de la Republica şi le-au transferat în India.

Uzinele 23 August - Faur (locomotive, echipament greu) Deţinută de Fraţii Cristescu
Uzinele 23 August (actualul complex Faur) din Capitală erau unul dintre mamuţii industriali de dinainte de 1990, unde lucrau 20.000 de oameni şi se produceau locomotive diesel hidraulice, echipamente de frână şi alte componente pentru vagoane de cale ferată. Faur a fost preluat, la sfârşitul anului 2003, de un consorţiu format din firmele Laminate Bucureşti, Relco Bucureşti, Rafinăria Astra Română Ploieşti şi Begacom Bucureşti, în cadrul unei tranzacţii în valoare de 3,5 mil. euro. În urma unei majorări de capital în valoare de 2,9 mil. euro realizată în 2005, Marius Cristescu, proprietarul grupului Bega, a preluat controlul companiei pe care o deţine şi astăzi, însă numărul de salariaţi s-a redus drastic, de la 4.200 în anul 1999 la circa 380 de angajaţi. La privatizare compania genera pierderi de 74 mil. lei, iar mai apoi a devenit profitabilă, în 2011 raportând un profit de 5,8 mil. lei. Pe de altă parte, activitatea s-a restrâns semnificativ, afacerile ridicându-se în 2011 la 28,2 mil. lei, adică jumătate faţă de momentul privatizării.
IMGB (maşini grele) Deţinută de Dossan (Coreea de Sud)
Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB), una dintre fabricile cu tradiţie din Bucureşti, la care lucrau înainte de Revoluţie peste 6.000 de oameni, mai avea în 1999 circa 1.800 de salariaţi. Astăzi, deşi continuă să fie unul dintre jucătorii de top din industria românească, la IMGB mai lucrează circa 700 de oameni. Firma a fost preluată în 1998 de concernul norvegian - britanic Kvaerner pentru suma simbolică de 1 dolar, contractul fiind semnat de Sorin Dimitru, şeful FPS, iar în 2006 Kvaerner a vândut-o către grupul coreean Dossan, care o controlează şi astăzi. Firma a raportat pierderi în fiecare an deşi Dossan a investit mai multe zeci de milioane de euro pentru modernizarea acesteia. În 2011 compania a avut pierderi de 19,5 mil. lei la afaceri de 406 mil. lei.
Timpuri Noi (compresoare) Deţinută de salariaţi
Timpuri Noi este una dintre platformele industriale importante din Capitală unde lucrau înainte de '89 circa 2.700 de oameni şi producea compresoare de diferite feluri şi echipamente pentru metrou. În urma disponibilizărilor care au urmat în 2003 în societate mai lucrau 580 de oameni şi se confrunta cu pierderi. În acel moment APAPS, la conducerea căreia se afla Ovidiu Muşetescu, a privatizat compania, pachetul de control fiind preluat chiar de salariaţi. După privatizare compania a continuat să raporteze an de an pierderi, ajungând să adune datorii semnificative, motiv pentru care în 2010 firma şi-a vândut terenul din centrul Capitalei pe care era situată fabrica în schimbul sumei de 35 mil. euro şi s-a relocat la marginea Bucureştiului, dar activitatea s-a restrâns puternic. În companie au mai rămas circa 130 de salariaţi şi afacerile firmei s-au învârtit în 2011 în jurul cifrei de 6,5 mil. lei (1,5 mil. euro).

Un comentariu:

Riddick spunea...

Nu-i greu răspunsul - s-a dus o politică DELIBERATĂ în acest sens, de către TOATE guvernele.

Au dispărut în 23 de ani 4 milioane de locuri de muncă (realist, nu toate erau justificate; dar...), ceea ce înseamnă că nişte milioane lucrează la negru, iar altele peste hotare.

martie 29, 2013

LEBENSRAUM Zona Euro – Groapa în care vrea să ne arunce Băsescu

Prioritate de Dreapta

Ziua News :

Ba-i aici, ba nu-i aici, hai, la groapa cu furnici! Adică, în Zona Euro, LEBENSRAUM-ul lui FÜHRERIN MERKEL, acolo unde Băsescu are de gând să arunce România, undeva prin 2015. Din fericire, mai sunt oameni care susţin că termenul nu este realist. Va fi, poate, prin 2020.

LEBENSRAUM, Zona Euro - Groapa în care vrea să ne arunce Băsescu

Unii dintre susţinătorii aderării cât mai grabnice la Zona Euro vin cu exemplul Polonia. Numai că Polonia susţine de vreo doi ani că nu are nici un rost să se arunce cu capul înainte în haosul Euro. Haos în care banii deponenţilor din Cipru sunt furaţi cu bună ştiinţă, la ordinul Berlinului, care recunoaşte, cu gura plină:Noi profităm de Europa. Oricum, la “încălzire”, se află Malta şi Luxemburg. Nu sunt ferite deloc nici Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania. Iar Italia e pe buza prăpastiei.

Realitatea şi obsesia lui Băsescu

De vreo trei ani, Traian Băsescu, pe lângă puţinele, fixele şi proastele sale idei, ne flutură din când în când renunţarea la moneda naţională şi adoptarea rapidă a monedei Euro. Nu contează că România nu este pregătită. Nu are nici o importanţă faptul că, în Romania, sunt preţuri la nivel vest-european, iar românii au salarii la nivelul orientului îndepărtat rus-mongol-chinez. Asta, dacă le au.

Nu contează nici măcar faptul că economia românească nu poate susţine moneda Euro, decât prin noi şi multe alte sacrificii, tot din partea populaţiei. De fapt, nu contează nici că firmele şi produsele româneşti, deşi beneficiază de “avantajele” pieţei comune europene, nu fac faţă concurenţei occidentale (germane), care apelează la campanii murdare de presă. Şi nici că forţa de muncă din România nu beneficiază de libera circulaţie şi este victima aceluiaşi scenariu de discreditare şi discriminare.

Zona Euro – groapa cu furnici

Euro (€) este moneda oficială a 17 din cele 27 de state membre ale UE. Aceste ţări, enumerate mai jos, alcătuiesc împreună Zona Euro: Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg,Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania.

De ce este Zona Euro o groapă cu furnici? Este simplu. În momentul de faţă,Ciprul a devenit a cincea ţară din Zona Euro care beneficiază de un plan de ajutor internaţional, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania, care a primit un ajutor din partea zonei euro pentru sectorul său bancar, notează AFP.

CIPRU

  După o primă tentativă ratată la 16 martie, zona euro şi FMI au ajuns luni dimineaţă la un acord cu privire la un plan de ajutor pentru Cipru în valoare de 10 miliarde de euro.

În schimb, Ciprul se angajează mai ales să-şi reducă sectorul bancar, închizând a doua bancă a ţării, Laiki, şi restructurând-o pe prima, Bank of Cyprus. Depozitele mai mici de 100.000 de euro nu sunt afectate.

Printre măsuri figurează, de asemenea, o creştere a impozitelor pe societăţi, de la 10%, la 12,5% şi privatizări.

GRECIA

Ajutorul furnizat pentru a evita intrarea ţării în faliment atinge în total 380 de miliarde de euro, sub formă de împrumuturi, sume injectate direct şi ştergerea de datorii. Două planuri au fost însoţite de un program draconic de ajustare bugetară, sub controlul creditorilor internaţionali.

Primul, în mai 2010, a constat în împrumuturi de 110 miliarde de euro, iar al doilea, finalizat în februarie 2012, în împrumuturi în valoare de 165 de miliarde deeuro. La aceasta s-a adăugat o ştergere de datorii de către creditorii privaţi, de circa 107 miliarde de euro.

O tranşă de 2,8 miliarde, în cadrul celui de-al doilea plan de ajutor, ar urma să fie vărsată Greciei până la sfârşitul lunii martie. Troica şi guvernul de la Atena şi-au întrerupt însă negocierile privind măsurile ce trebuie să însoţească eliberarea acestei tranşe, mai ales în legătură cu nivelul TVA-ului şi desfiinţarea unor posturi de funcţionari. Discuţiile ar urma să se reia la începutul lunii aprilie.

IRLANDA

Este a doua ţară, după Grecia, care a încheiat un plan de ajutor cu UE şi FMI, în noiembrie 2010. Deficitul public atinsese 32% din PIB, naufragiu ce a urmat bulei imobiliare din 2008 care a devastat sectorul bancar al ţării.

Ajutorul internaţional de 85 de miliarde de euro a fost însoţit de condiţii draconice, pe care Irlanda le-a respectat.

PORTUGALIA

Această ţară a încheiat cu UE şi FMI un plan de austeritate şi de reforme în mai 2011 în scopul de a-şi asana finanţele publice şi de a-şi relansa economia, în schimbul unui împrumut de 78 de miliarde de euro.

Portugalia speră să revină repede pe pieţele de capital. Economia însă s-a prăbuşit: PIB-ul a scăzut anul trecut cu 3,2%, ceea ce reprezintă cea mai gravă recesiune din 1975 şi până acum.

Portugalia a obţinut de la creditorii săi un an în plus pentru a-şi reduce deficitul public, pe care va trebui să-l readucă sub pragul de 3% din PIB abia în 2015.

SPANIA

Spania a obţinut în iunie 2012 o linie de credit de 100 de miliarde de euro din partea zonei euro pentru sectorul său bancar. Acest ajutor s-a ridicat în final la 41,4 miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor aflate în dificultate şi crearea unei ‘bănci de rebuturi’ (‘bad bank’), SAREB.

Madridul a reuşit să scape de un plan de ajutor global pentru economia sa, însă trebuie să facă faţă unui semnificativ derapaj al finanţelor sale publice: potrivit ultimelor previziuni ale Comisiei europene, ţara ar urma să înregistreze un deficit public de 6,7% în 2013 şi de 7,2% în 2014.

Polonia amână adoptarea monedei Euro

Preşedintele Bronislaw Komorowski a declarat recent că Polonia va lua abia după 2015 decizia privind aderarea la Zona Euro. Şeful guvernului liberal Donald Tusk şi miniştrii săi dau asigurări că Varşovia va îndeplini în 2015 toate aceste criterii. Polonia vrea să îndeplinească pe cât mai repede posibil criteriile de convergenţă economică prevăzute în Tratatul de la Maastricht, însă nu este presată să înlocuiască zlotul cu euro.

Între timp, Polonia a aderat la pactul bugetar european, sperând să evite astfel marginalizarea care ameninţă statele membre ale zonei euro. În prezent, numai datoria publică poloneză, situată în jurul a 55% din PIB, este conformă cu cerinţele de la Maastricht. Inflaţia sa medie în 2012 s-a cifrat la 3,7%, iar deficitul finanţelor publice rămâne în continuare mai mare de pragul cerut de 3% din PIB (3,4% în 2012).

Cu toate acestea, viitoarea aderare a Poloniei la Zona Euro este respinsă de 62% dintre cetăţenii ţării, conform unui sondaj publicat marţi de cotidianul Rzeczpospolita, relatează AFP, citată de Agerpres. Numai 32% dintre polonezi susţin adoptarea monedei europene, în timp ce 6% nu şi-au exprimat nicio opinie, conform acestui sondaj, realizat de institutul Homo Homini în rândul a 1.067 de polonezi adulţi la 22 martie, în plină criză cipriotă.

Cazul Cipru trebuie să dea de gândit

Băncile din Cipru sunt închise până joi, iar, la reluarea activităţii, vor fi aplicate măsuri temporare de limitare a tranzacţiilor. Acordul dintre Cipru şi statele zoneieuro pentru împrumuturi de 10 miliarde de euro prevede pierderi pentru deponenţii cu peste 100.000 de euro de la cele mai mari două bănci ale ţării. Cyprus Popular Bank (Laiki) va fi închisă, iar depozitele de la cea mai mare bancă, Bank of Cyprus, vor înregistra pierderi în cadrul unui proces de restructurare.

Laiki va fi închisă, iar depozitele de sub 100.000 de euro, garantate de stat conform legislaţiei europene, vor fi transferate la Bank of Cyprus. Sumele care depăşesc 100.000 de euro vor fi blocate în conturi şi folosite pentru plata datoriilor băncii şi recapitalizarea Bank of Cyprus, pierderile deponenţilor urmând să fie eventual convertite în acţiuni, scrie BBC.

Vor pierde până la 40% din banii depuşi la bănci

Deponenţii cu peste 100.000 de euro în cele mai mari două bănci din Cipru ar putea înregistra pierderi de circa 40% din sumele peste acest nivel, în timp ce măsurile de control al capitalului ar putea rămâne active mai multe săptămâni, a declarat marţi ministrul cipriot de Finanţe, Michalis Sarris, transmite Mediafax.. Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat, luni, că pierderile pentru deponenţi vor fi de “circa 30%”.

Depozitele sunt garantate în limita a 100.000 de euro, însă pentru sumele ce depăşesc acest prag pierderile s-ar putea situa la 40%, în urma condiţiilor impuse de statele zonei euro pentru un pachet de împrumuturi externe, a spus Sarris, pentru BBC.

“Ar putea fi apropiat de acest nivel, dar nu vreau să anticipez. Ceea ce am văzut până acum, însă, sugerează un procentaj în această zonă”, a spus ministrul, adăugând că nu a fost luată încă o decizie.

Urmează Malta şi Luxemburg?

Germania şi FMI, principalii arhitecţi ai condiţiilor impuse Ciprului, au avut ca scop reducerea sectorului bancar supradimensionat al ţării, de şapte ori cât PIB, însă deciziile dure impuse ridică semne de întrebare în privinţa altor state din UE, unde dezechilibrul este şi mai mare. Sectorul bancar din Malta este chiar mai mare raportat la PIB decât cel al Ciprului, iar în Luxemburg depăşeşte economia de 23 de ori, potrivit cotidianului The Guardian.

Germania şi FMI au fost principalele forţe din spatele deciziei de a închide Cyprus Popular Bank (Laiki) şi de a restructura puternic a doua mare instituţie de credit din ţară, Bank of Cyprus. Directorul FMI, Christine Lagarde, a vrut ca ambele bănci, reprezentând jumătate din sectorul bancar cipriot, să fie închise. În cele din urmă, s-a decis ca doar Laiki să fie închisă, cu pierderi mari pentru deponenţi şi creditori.

Bank of Cyprus va rămâne însă o “umbră” a instituţiei de credit din trecut, cudepozitele îngheţate pe parcursul restructurării şi cu pierderi de circa 30% pentru sumele mai mari de 30% din conturi, scrie The Guardian. Guvernul francez a calificat Cipru ca fiind “o economie de cazino”, în timp ce germanii consideră că ar fi “un model disfuncţional de afaceri”. Cu un sector bancar de şapte ori cât PIB, Lagarde a insistat că este nesustenabil şi raportul ar trebui redus până în 2018 la numai de trei ori.

Într-o perioadă de consolidare a controlului sectorului financiar din zona euro, poziţiile Germaniei şi Fondului Monetar semnalează o nouă politică de “îmblânzire” a băncilor. Această posibilă nouă politică explică îngrijorarea unor state mici, notează publicaţia britanică. Malta, Luxemburg şi Cipru sunt cele mai mici trei ţări din UE şi zona euro.

Ministrul de Finanţe al Maltei a stat lângă omologii săi din Cipru şi Germania la reuniunea Eurogroup care a decis primul acord pentru Cipru. După experianţa de a-l cunoaşte mai îndeaproape pe ministrul german Wolfgang Schauble, oficialul maltez a scris într-o publicaţie locală un articol în care afirma că dacă Malta va avea în viitor probleme similare cu ale Ciprului, va avea nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Luxemburg susţine puternic secretul bancar în UE şi este ţara comunitară cu cele mai ridicate venituri pe cap de locuitor. Sectorul bancar este de 23 de ori mai mare decât economia. Diferenţa ar fi însă că acestea nu sunt bănci locale, ci subsidiare ale marilor grupuri financiare din Europa şi SUA, cu Germania şi Franţa la loc de frunte. Totuşi, ministrul de Externe al Luxemburgului, Jean Asselborn, a avertizat Berlinul înainte de acordul pentru Cipru să vorbească cu mai multă responsabilitate, întrucât nimeni nu se plânge că sectorul auto sau cel al armamentului sunt prea mari în Germania.

Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble: Noi profităm de Europa!

Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble a justificat luni seara, într-un interviu televizat, criticile care vizează ţara sa în Europa prin “gelozia” altor ţări. “Mereu este aşa. Este ca într-o clasă (la şcoală), când obţii, uneori, cele mai bune rezultate. Cei care întâmpină un pic mai multe dificultăţi sunt un pic mai geloşi”, a declarat ministrul pentru postul public ZDF, răspunzând unei întrebări despre criticile ce se multiplică împotriva Germaniei, în special în Europa de Sud.

El a contestat, totuşi, faptul că germanii sunt consideraţi drept “răii” Europei, cum sugera jurnalista care îl intervieva. “Nu este aşa. Celelalte ţări ştiu foarte bine că noi ne asumăm responsabilităţile”, a spus el, subliniind asupra implicării contribuabililor germani în diferite planuri de ajutorare a unor ţări europene aflate în dificultate.

ACEASTĂ SOLIDARITATE “ESTE ÎN INTERESUL NOSTRU. NOI PROFITĂM DE EUROPA, DE POSIBILITĂŢILE (OFERITE DE) OPORTUNITĂŢI (COMERCIALE), DE PIAŢA SA MARE”, A CONTINUAT SCHÄUBLE.

“Însă fiecare trebuie să îşi respecte angajamentele. Fiecare trebuie să îşi facă ordine în buget. Fiecare trebuie să fie competitiv economic. Iar cel care îşi asumă riscuri prea mari trebuie, de asemenea, să suporte costurile până la urmă”, a adăugat ministrul german.

“Ciprul este într-o situaţie dificilă. Oamenii din Cipru vor trăi o perioadă dificilă. Este inevitabil”, a mai declarat Schäuble.

Merkel, noul Hitler şi cenzura în presa UE

Germania, percepută ca puterea ce promovează politici de austeritate înEuropa, a fost vizată de aluzii cu privire la trecutul său nazist în cadrul unor manifestaţii, în ultimele zile, în Cipru, la fel cum a fost vizată anterior în Grecia, Italia, Portugalia sau Spania. Cancelarul german Angela Merkel a fost caricaturizată deseori prin comparaţie cu Adolf Hitler.

Ziarul spaniol El Pais a comparat-o pe Angela Merkel, cancelarul german, cu Adolf Hitler, într-un articol publicat de către economistul Juan Torres Lopez. “Angela Merkel, precum Hitler, a declarat război restului Continentului, de data aceasta pentru a garanta Germaniei spaţiul său economic vital (…) Merkel ne pedepseşte pentru a-şi proteja marile companii şi banci şi pentru a ascunde electoratului său sărăcia la care a ajuns ţara pe care o conduce”, a scris Lopez.

Însă, publicaţia şi-a retras articolul şi şi-a cerut scuze pentru conţinutul “nepotrivit” al acestuia. Motivul invocat a fost reacţia cititorilor.

Jenant, având în vedere că majoritatea europenilor, chiar şi germani, sunt de aceeaşi părere. Trebuie să ne obişnuim şi mai mult cu cenzura presei în UE, pentru LEBENSRAUM-ul lui FÜHRERIN MERKEL.