Patria
 |
| Cuadratura cercului. Eminescu a rezolvat-o pe aceea a societăţii româneşti |
Este drumul din noi către propria noastră vocaţie.
Este drumul către Mihai Eminescu.
Nu avem decât să cercetăm dacă cumva există alt drum privind destinul omului românesc, altul decât cel deplin descris de Eminescu.
Pentru că patria este reţeaua înţelesurilor fiecăruia dintre noi întru acelaşi sens.
Altfel nu ar mai exista societate ci, un turn babel de sclavi.
Şi cel care a lămurit în opera sa jurnalistică şi poetică sensul pentru noi este Eminescu.
Toţi ceilalţi gânditori din spaţiul Românesc fie ajung la el, fie se coboară din opera eminesciană.
El este poetul doar pentru cei cărora le e frică de omul integral în forma sa românească.
Este ţinta tuturor acelora care vor să ţină România la corvoada minoratului, în zona bârfei la scară epocală.
Iată câteva dintre axele eminesciene ale quadraturii societăţii româneşti:
Legea compensaţiei - cel care e întreţinut de cei din economia reală trebuie să uşureze activitatea acestora din urmă.
Legea selecţiei negative a elitelor - o ţară e atrasă în vâltoarea nimicului atunci când virtutea nu mai este criteriul de urcare în ierarhia statului şi a societăţii.
Dominaţia societăţii şi transformarea statului din democratic într-o dictatură demagogică - înţelegem toate acestea prin teza păturii superpuse - stratul celor care nu au decât pretenţii, dar se înstăpânesc peste România prin voinţa stăpânilor lor de la marginea imperiilor.
Teoria statului demagogic - despre forma imitativă urcata la rang de politică de stat în dauna fondului, a fondului sufletesc al ţării.
Teza semibarbariei - a drumului mult mai grotesc în care poate fi aruncată o societate împinsă pe căile greşite ale modernizărilor de formă, prin răstălmăcirea modelelor modernităţii şi batjocorirea tradiţiilor.
Funcţia civilizatoare a capitalului este o altă mare realizare teoretică eminesciană, atunci când o bună parte din Occident intra pe făgaşul extremismului de stânga iar Rusia se pregătea să intre în grozăvia marxismului lipsit de proletariat.
Şi tot Eminescu ne dă limpezimea distincţiei dintre centru şi periferie: progres şi bunăstare este numai în centrul sistemului mondial.
"Analiza lui Eminescu este contribuţia avant la lettre la o teorie a acumulării mondiale, cu specificarea locului şi rolului periferiei ... Eminescu demonstrează că adevărata cauză a decadenţei noastre nu este capitalul, ci pătura superpusă cu sistemul ei de raporturi negative pe care le întreţine cu poporul." (Bădescu, p.257)
Eminescu, după cum vedem, ne-a pus la dispoziţie marile categorii ale rosturilor statului şi societăţii. Nu ne rămânea decât transformarea acestora în doctrină. Ar însemna ca România să scoată capul deasupra istoriei şi să-şi dea măsura în corul civilizaţiei europene. Noi tocmai închidem cu succes capitolul intrării în subistorie, la 24 de ani după 1989. Pentru succesul prin istorie al unei ţări nu este suma brilianţei indivizilor săi care rămân în străinătate, ci mersul pozitiv al întreg mecanismului social." Până atunci, stăm bine în grădina Maicii Domnului: aici se nasc de două ori mai multe minţi strălucite decât oriunde în lume.*
* "Unul din doi adolescenţi au picat Bacalaureatul în acest an [2012] după 12 ani de şcoală. ... Paradoxal, România este de asemenea ţara în care se nasc unele dintre cele mai strălucitoare minţi din lume. Rata copiilor dotaţi este de două ori mai mare în România decât în lume." (The Economist, 7 aug. 2012, www.economist.com/blogs/easternapproaches/2012/08/education-romania?spc=scode&spv=xm&ah=9d7f7ab945510a56fa6d37c30b6f1709 )
Ilie Bădescu, "Sociologia eminesciană", Ed. Porto-Franco, Galaţi, 1994
(Ilie Bădescu este cel care a pus la dispoziţia societăţii sociologica eminesciană. De aici înainte nu rămânea decât transformarea tezelor în doctrină politică şi, deci, în mecanism de stat. Ceea ce nu s-a întâmplat.)
