Ilie Şerbănescu: Ponta, ca şi Boc, lustruieşte pantofii FMI
Şi toată treaba asta este făcută, eu zic deschis, în calitatea de agenţi de vânzări pentru capitalul vest-european, rol de agenţi de vânzări pe care îl joacă şi FMI-ul şi Comisia Europeană. Comisia Europeană nu joacă pentru România, joacă pentru cei care conduc UE – în primul rând pentru Germania.
Al doilea scop este lichidarea ultimelor rămăşiţe de economie românească din economia din România. O să vedeţi privatizările CFR Marfă, Oltchim, precum şi un şir întreg de privatizări a unor acţiuni minoritare, toate în energie, care vor scoate din joc, de fapt, decizia statului român din acest sector suprastrategic şi supraimportant, ultimul în care, pe partea de producţie, mai avea un rol şi statul român. Astea sunt lucruri stabilite – şi cu CFR Marfă, cu Transelectrica, cu Romgaz, cu Transgaz şi cu toate celelalte, astea nu le-am stabilit eu, sunt stabilite de guvernanţii României. Vânzarea restului de acţiuni ale Electrica în companiile de furnizare şi distribuţie de electricitate deja privatizate nu mai contează, astea sunt o brumă care mai există, pentru că distribuţiile de energie electrică sunt, în proporţie de 80 de la sută, la străini. Astea sunt rămăşiţe, bruma, exact ce am spus eu, cu un termen foarte precis – bruma de economie românească din economia din România! Aşadar, acestea sunt cele două obiective care se termină, se încheie. După care chiar nici nu ştiu ce mai urmează”.
- Uite unu' care le spune verde-n faţă (sunt curios cât va mai fi invitat la A3; că televiziunile eurobăsiste, deh... "you know").
Convergenţă PDUSL - Cupru Min, prăduit cu orice preţ !
Schimbarea strategiei de privatizare a Cupru Min va deveni act oficial până la sfârşitul acestei luni, iar privatizarea propriu-zisă este estimată a se finaliza pâna la finalul lui 2013.- Nimic schimbat la redevenţe, după şapte luni de guvernare USL.
"Vocea Rusiei": Dezmembrarea României şi diversiuni informaţionale
Privite într-un context mai larg, aceste mişcări se înscriu sinergic în planurile Comisiei Europene de a regionaliza toate statele-membre şi de a crea o structură federativă europeană. Logica decidenţilor de la Bruxelles este uşor de înţeles: o federaţie a regiunilor este uşor de controlat şi uşor de dominat, fără a mai exista probleme de negociere cu elite naţionale care nu sunt dispuse să-şi cedeze suveranitatea. În 2011 nimeni nu ar fi crezut că Scoţia va ajunge să organizeze un referendum în vederea obţinerii independenţei, dar iată că acest referendum va avea loc. Nimeni nu ar fi crezut că milioane de catalani vor ieşi în stradă pentru a cere independenţa, iar guvernul regional va fi format din partide separatiste. Unul dintre motivele pentru care oficialii britanici încep să vehiculeze ideea ieşirii din UE este legat de dorinţa Londrei de a „rezolva” problema scoţiană fără ca Bruxellul să aibă un cuvânt de spus în această privinţă. Problema distrugerii organizate a statelor naţionale este cât se poate de reală, iar în spatele procesului de regionalizare forţată stau entităţi naţionale şi supranaţionale deosebit de influente. Anul 2013 se preconizează a fi anul triumfului separatismului şi regionalismului european.
- Şi dacă aceste "critici" de la Vocea Rusiei (la relaţiile România-UE, la regionalizare, la jaful transpartinic din energie, etc...) sunt menite a decredibiliza criticile REALE ? ("zici şi tu la fel ca ruşii !").
Între trădare şi umilinţă…
Acolo, într-un mesaj, nici mascat, nici strecurat ca răvaş în kurtoskolacs-ul roluit a regionalizare (de care şi Ponta pare a fi prins drag aidoma şefului de la Cotroceni), Frundo ne-a mai batjocorit o dată: România nu este stat naţional ! Iar pentru ca umilirea să fie şi mai seacă la inima norodului, a accentuat adevărata ierarhie din Guvernul României, subliniind, într-un mesaj provocator evident, că premierul va fi şi cel ce îl va şterge pe picioare după cerdaşul antinaţional. Și asta pentru că Victor Ponta i-a cerut să-i fie consilier tocmai pentru că „a rămas fidel credinţei şi principiilor” sale şi „nu pentru a renunţa la ceva” (recte opiniile negaţioniste).
Severin: Schulz - saltimbanc, Barroso - nerod
Cat priveste conducerea UE, decaderea este la fel de evidenta: la presedintia Parlamentului, dupa Simone Weil saltimbancul Martin Schulz iar la Presedintia Comisiei, dupa Jacques Delors nerodul Jose-Manuel-Durao Barroso.Ar fi dorit Eminescu România în UE ?
In opinia lui Eminescu, pretul platit de catre tanarul stat pentru suveranitatea dobandita la Conferinta de la Berlin in 1878 a insemnat concesii economice paguboase si renuntarea la dreptul national asupra Dunarii. Replica lui Eminescu din varf de condei la asaltul marilor puteri asupra economiei nationale - similar de altfel cu destinul Romaniei din zilele noastre - este totodata si o calauza pentru a intelege mai bine interesele Europei, daca nu si o obligatie morala de a reformula in memoria sa azi un raspuns romanesc. Nascut, intre altele, din ambitia lui Bismarck si mutilat pentru cersit si conceput pentru a servi penetratiei industriale austro-ungare si germane, statul national roman a ramas cu handicapul subdezvoltarii, numit in termeni tehnici „dezvoltare naturala”.Toxinele democraţiei
Eu spun că a sosit momentul să scoatem capul din nisipul în care am fost îngropaţi vreme de aproape un sfert de secol ! Nu mai putem trăi - cei mai în vârstă - în umbra amintirilor şi a vremurilor când în România se putea Trăi, nu Supravieţui. Automatismele îndelung experimentate asupra noastră, imbecilizarea prin mass-media, tentativele hedoniste de relaxare şi de tumefiere a senzorilor noştri de alertă, de ignorare a răului absolut, care ne strâng nemilos în cercul de oţel al globalizării trebuiesc spulberate.
“Noua casă” vs. “Prima casă”: unul face şi-altul trage
Statul Român condus de guvernul Ponta va sponsoriza concurenţa neloială pe piaţa imobiliară împotriva populaţiei, a oamenilor obişnuiţi proprietari de locuinţe şi în favoarea dezvoltatorilor imobiliari.
Preţurile locuinţelor au căzut oricum la mai putin de jumătate faţă de 2008. Acum, guvernul Ponta, cel care a vrut alături de el poporul doar până la alegeri, ne rade tuturor proprietarilor de locuinţe cel puţin câteva mii de euro din avere pentru fiecare locuinţă.
E adevărat, e un jaf virtual. Nu veţi simţi la buzunar că aţi sărăcit decât în momentul în care veţi dori să vă vindeţi locuinţa.
- Şi totuşi, unele bănci susţin că noul program nu ar fi profitabil.