Preluare de pe blogul Prioritate de dreapta
"Alegerile" sovietice au fost fraudate. Şi urșii, într-adevăr, fac treaba mare în pădure. Mii de tineri democraţi sovietici s-au aflat la Moscova în ziua alegerilor, ca printr-un miracol, și toţi au votat ca unul, toți la fel - de mai multe ori. Ei și-au stabilit tabăra în palatul stalinist al expoziţiei realizărilor poporului [sovietic]. Ziua votării a început cu un atac cibernetic masiv la site-ul unui post de radio, Eho Maskvî, şi al unui ONG independent care se ocupă cu monitorizarea electorală; şi s-a încheiat cu o prezenţă la vot de 140% şi cu 99,5% sprijin pentru partidul lui Putin în unele secţii de votare. Unele persoane bine intenţionate şi incredibil de curajoase au încercat să oprească votul multiplu şi au fost aruncate afară din secţiile de votare. Nimic din toate acestea nu a fost surprinzător, deşi numai observatorii extrem de naivi ar putea da vreun fel de semnificaţie alegerilor sovietice. Şi totuşi, am fost uimit de comentariul pe care l-am citit în ultima ediție Economist. Săptămânalul londonez este una dintre cele mai bine editate reviste din lume, cu scrieri constant bune şi o linie politică clară - clară, deşi oarecum încurcată pentru cititorii care nu sunt familiarizați cu ea. The Economist se consideră ca fiind de dreapta în materie economică, dar este ferm pe stânga pe temele sociale. Cu alte cuvinte, aceasta este o revistă liberală. Cu toate acestea, în ultima ediție am citit un articol intitulat The long life of Homo sovieticus, cu o analiză neobişnuit de corectă a stării "Rusiei" lui Putin:
Potrivit săptămânalului britanic, Putin și-a dat seama că ideologia era găunoasă şi că cele ce au contat au fost puterea și banii, așa că a început să-şi consolideze baza de putere prin lichidarea oricărei alternative potențiale la autoritatea sa. În timp ce în anii Elţîn oligarhii au fost protejați faţă de concurenţă de către considerabila lor putere proprie, Putin a reuşit să-i transforme pe toți în vasali şi de atunci a fost puterea lui cea care a garantat dreptul lor de proprietate asupra activelor, adică doar un vasal ascultător ar putea fi un "miliardar rus". Astfel, Putin "a monetizat privilegiile". În epoca anterioară a puterii sovietice, nomenklatura s-a bucurat de multe avantaje faţă de restul societăţii, în schimbul serviciului loial. Putin a transformat sistemul de privilegii arbitrare într-un sistem de drepturi de proprietate. Cu toate acestea, în timp ce în societăţile care respectă legea proprietatea privată este protejată prin lege, în sistemul lui Putin proprietatea este protejată şi deținerea ei confirmată de către birocraţi, așa că ar putea fi luată la fel de uşor ca vilele [datcha] primite de la Stalin. Cel mai bun exemplu al acestui sistem este povestea tristă a lui Mihail Kodorkovski, care încă zace în închisoare, ca un memento mori pentru toți ceilalți oligarhi încă în libertate. Poliţia, procurorii, instanţele judecătoreşti, nu sunt altceva decât instrumentele de control ale lui Putin asupra economiei.
Atât, doar, în legătură cu The Economist. Am citat fragmente mari din acest articol pentru un singur motiv: foarte rar dai peste un autor care să scrie în media mainstream occidentală despre afacerile contemporane sovietice - în mod constant şi în mod eronat denumite în continuare "rusești" - şi care să identifice sovietizarea drept caracteristica fundamentală a puterii sovietice. Termeni, cum ar fi homo sovieticus, homosos sau sovietizare nu fac parte din vocabularul scriitorilor moderni. Ele ar putea, uneori - foarte rar - să fie menţionate de către istorici, dar, de obicei, cu un aer de ironică superioritate. Simon Sebag Montefiore, de exemplu, în cărţile sale excelente despre Stalin, ironizează fin nebunii aroganți și inculți de la cârma statului sovietic, crezând că aceștia ar putea crea un om nou. Ei bine, atunci, dacă autorul anonim din The Economist (toate articolele din această publicaţie sunt în mod tradiţional nesemnate) înţelege situaţia atât de bine, odescrie cu atâta acurateţe, de ce scrie lucruri de genul acesta, de exemplu:
Putin utilizează o metodă clasică stalinistă de consolidare socială, prin imaginea cetății înconjurate. Autorul din The Economist pare să spună că cetatea lui Stalin, a "socialismului într-o singură ţară", a creat un fel de idealism exaltat, pe când cetatea lui Putin a creat doar cinism. El nu percepe că pretinsul idealism, despre care a citit prin cărţi, a fost un produs al propagandei sovietice care trebuia să mascheze cinismul adânc înrădăcinat, atât al societăţii în general, cât şi al liderilor sovietici. Oamenii au apărut idealiști doar pe afișele sovietice de propagandă, strigând "Ura!", fiindcă nu aveau vreo alternativă, fiindcă se temeau. Liderii sovietici nu au avut "valori" de vreun fel, au avut numai interese - interesele de partid şi interesul propriei supravieţuiri; a numi acestea "valori" aduce dezbaterea la nivel de grădiniţă. Dar eu sunt dispus să cedez! Deci, haideţi să spunem că Gienrikh lagoda avut "valori", când a dispus scoaterea gloanţelor încă fierbinți din creierele lui Kamenev şi Zinoviev şi a trecut pe ele numele victimelor respective. Să-l numim pe Ejov un idealist, deoarece el a continuat să păstreze aceste gloanţe după ce a ordonat ca lagoda să fie torturat şi umilit înainte de execuţie. Bănuiesc că Beria a fost, deasemenea, demn de a fi etichetat drept idealist atunci când el, la rândul său, a ordonat ca execuția lui Ejov să urmeze după imaginea în oglindă a morţii lui lagoda. Confruntat cu aceste valori, aş fi mai degrabă un cinic.
Ah! Beria! Hai să aruncăm o privire mai atentă la acest om de nimic, da ? Nu din cauza valorilor sale, ci din cauza aşa-numitului "testament". Fireşte, n-a existat niciodată cu adevărat vreun "testament", dar există mai multe rapoarte privind planurile sale de viitor după Stalin. Când Stalin a fost parţial paralizat şi muribund în datcha lui din Kuntsevo, Beria perora blasfemii împotriva generalissimului şi făcea planuri de viitor, care sună foarte cunoscut. A fost Beria cel care a inventat expresia "cultul personalităţii", el a fost profund dispreţuitor în privința rolului lui Stalin în înfrângerea lui Hitler. El ar acorda autonomie naţiunilor sovietice, ar elibera economia, ar elibera Germania de Est. El a vrut să deschidă Gulagul, să proclame amnistia şi să demaște absurditatea terorii lui Stalin. "El nu s-a îndoit o clipă că inteligenţa lui superioară şi proaspetele idei anti-bolşevice ar triumfa", spune Sebag Montefiore. El a vrut să le acorde cetăţenilor sovietici libertatea de călătorie şi a visat că nepoţii săi, într-o zi, vor frecventa şcoli private din Marea Britanie. Visele lui, probabil, au fost îndeplinite până acum.
Dar poate că pentru The Economist ar fi fost Hruşciov şi Malenkov cei care merită eticheta de "idealişti"? Hruşciov a reuşit să convingă restul membrilor Biroului Politic că nu ar face altceva decât ar schimba un criminal georgian cu un altul, şi i-a convins să fie de acord ca să acţioneze împotriva lui Beria. Malenkov, un aliat apropiat al lui Beria, care fiind etnic rus a fost desemnat viitorul lider, a dat semnalul către trupele lui Jukov, care au intrat în şedinţa Biroului Politic şi l-au arestat pe Beria. După vechea, buna, idealista tradiție bolşevică, a fost arestată și familia lui Beria, deasemenea. El a fost condamnat la moarte pentru trădarea pe care nu a comis-o şi împuşcat, purtând doar lenjeria de corp, legat cu lanțuri de un cârlig prins de zid și cu un căluș în gură. Generalul Batitski, care l-a împuşcat în faţă - ar trebui să vedem un progres al perioadei idealiste a destalinizării, în comparaţie cu execuțiile staliniste, în ceafă? - a fost promovat apoi mareşal, drept recunoaştință pentru rolul său.
Să mai continui pe tema "valorilor asumate de către liderii sovietici"? Într-adevăr, kompartia nu a fost niciodată numit "un partid de hoţi şi de escroci"? Îl pot asigura pe autor că a fost, şi nu fără motiv, dar nu-mi imaginez cumva că eu îl voi convinge. Mașina sovietică de propagandă a reuşit să creeze o imagine uniformă a istoriei sovietice. Este regretabil faptul că după această imagine se informează autorii articolelor, altfel interesante, din The Economist. Există un exemplu şi mai orbitor de referințe din propaganda sovietică, într-o altă frază din acelaşi articol:
Cel mai amuzant lucru din citatul de mai sus este insistenţa că Elţîn a urât comunismul. Boris Elţîn a fost un aparatcik de partid care a îndeplinit toată viaţa sarcinile trasate de partid. Dacă el și-ar fi rupt carnetul de partid şi ar fi început o luptă împotriva comunismului, aș putea crede convertirea lui, dar în loc de asta a devenit un preşedinte al naţiunii sovietizate. În ceea ce-l priveşte pe Putin, el nu a avut nici mustrări privind cenzura, nici privind interferența cu instanţele de judecată, deoarece acesta a fost rolul pe care a trebuit să îl joace. Paradoxal, personalităţi precum Putin şi Elţîn ar fi putut juca cu ușurintă roluri opuse. Un nebăutor cu ochi albaștri ar fi putut fi fără dificultate reformator, modernizator, democrat şi campion al capitalismului, în timp ce bufonul în stare de ebrietate ar fi putut fi cel care strânge şurubul mai târziu. Într-o anumită măsură, acest lucru este de fapt ceea ce s-a și întâmplat: Elţîn a tras împotriva parlamentarilor în 1993 - oficial au existat 187 morţi, neoficial 2000 - şi Putin este salutat și în ziua de azi ca apărător al proprietăţii private, care este baza capitalismului. Adevărul este că ambii au făcut exact ceea ce situaţia le-a cerut.
Elţîn şi Putin au fost ambii croiți din aceeaşi stofă; ambii au aparţinut aceluiași colectiv de conducere şi niciodată nu au negat legăturile strânse dintre ei. Nu voi povesti aici despre istoricul promovării lui Putin. Este suficient să spunem că efectuarea unei operaţiuni complexe ca "Furtună la Moscova" (şi supravieţuirea în urma problemelor ivite în urma ei *) a fost posibilă doar cu strânsa colaborare a întregului aparat de stat.
Deci, ce avem aici? Un observator inteligent, care vede în mod clar că Homo sovieticus este viu şi o duce bine. Jurnalistul lui The Economist percepe cu o claritate remarcabilă şi descrie cu luciditate starea de lucruri din "Rusia" zilelor noastre, reamintind un termen-cheie al status quo ante-ului - sovietizarea. Dar, pe de altă parte, acelaşi observator revine la descrierea status quo ante-ului oferită, util, de propaganda sovietică. El ia de bune pretențiile total nejustificate ale existenței pretinselor "valori" sovietice, în timp ce ar fi suficient să citească din scrierile lui Lenin sau chiar Manifestul Comunist, pentru a-și reaminti faptul că valorile nu au niciun rol în punctul de vedere comunist asupra lumii. Într-adevăr, ele nu sunt nimic altceva decât simptome ale bolii de copilărie a stângismului, de care oricare comunist ar trebui să se vindece cât mai repede posibil. Orice schimbare tactică de direcţie este permisă atunci când aceasta îi aduce mai aproape de dobândirea puterii sau de consolidarea deţinerii ei. Autorul nostru pare să spună: "Bolşevism - DA! Denaturări - NU "!
Existenţa însăşi a Homo sovieticus, atât de precis descrisă de către The Economist, este cea mai bună garanţie a puterii sovietice. A fost progresul sovietizării cel care a permis sovieticilor să treacă prin revoluţiile din Europa de Est în 1989. În fiecare dintre aceste ţări revoluţia a fost pornită de către poliţia secretă. După succesul uriaş din 1989, a fost aşa-numita lovitură de stat de la Moscova cea care a oferit spectacolul unor evenimente dramatice, proporţionale cu prăbuşirea comunismului. Ea l-a promovat deasemenea pe Boris Elţîn, de la rolul de ghimpe în coasta lui Gorbi, favoritul Occidentului, la rolul de "salvator al întregii Rusii". Acestea nu ar fi fost posibile fără 70 de ani de sovietizare. Un astfel de tablou extraordinar ar putea fi început doar pe pânza pe care grundul a fost deja dat de homosos.
Cu toate acestea, înainte ca cititorii mei să fi ajuns la concluzia că uimitorul curaj al protestatarilor de la Moscova ar putea însemna sfârşitul continuării Uniunii Sovietice prin Putin, înainte ca veșnica speranță să ne șoptească la urechi că aceasta ar putea fi o rază de lumină după foarte mult timp, la capătul tunelului de teroare, sânge şi sovietizare, permiteţi-mi să subliniez că partidul lui Putin, potrivit sondajelor neoficiale, a pierdut ultimele alegeri în favoarea comuniştilor.
Acesta nu este capătul tunelului, este un tren care vine din sens opus.
wydawnictwopodziemne.com/en/2011/12/11/homo-sovieticus-zyje/
>> The long life of Homo sovieticus (The Economist)
>> Blowing up Russia (extracts) by Yuri Felshtinksy and Alexander Litvinenko
>> Russian apartment bombings (Wikipedia)
>> Strategii şi contrastrategii
>> Circul
>> JR Nyquist - interviu cu Viktor Kalashnikov (ex-KGB):
Cu toate acestea, înainte ca cititorii mei să fi ajuns la concluzia că uimitorul curaj al protestatarilor de la Moscova ar putea însemna sfârşitul continuării Uniunii Sovietice prin Putin, înainte ca veșnica speranță să ne șoptească la urechi că aceasta ar putea fi o rază de lumină după foarte mult timp, la capătul tunelului de teroare, sânge şi sovietizare, permiteţi-mi să subliniez că partidul lui Putin, potrivit sondajelor neoficiale, a pierdut ultimele alegeri în favoarea comuniştilor.
Acesta nu este capătul tunelului, este un tren care vine din sens opus.
Homo sovieticus is alive and well
"Alegerile" sovietice au fost fraudate. Şi urșii, într-adevăr, fac treaba mare în pădure. Mii de tineri democraţi sovietici s-au aflat la Moscova în ziua alegerilor, ca printr-un miracol, și toţi au votat ca unul, toți la fel - de mai multe ori. Ei și-au stabilit tabăra în palatul stalinist al expoziţiei realizărilor poporului [sovietic]. Ziua votării a început cu un atac cibernetic masiv la site-ul unui post de radio, Eho Maskvî, şi al unui ONG independent care se ocupă cu monitorizarea electorală; şi s-a încheiat cu o prezenţă la vot de 140% şi cu 99,5% sprijin pentru partidul lui Putin în unele secţii de votare. Unele persoane bine intenţionate şi incredibil de curajoase au încercat să oprească votul multiplu şi au fost aruncate afară din secţiile de votare. Nimic din toate acestea nu a fost surprinzător, deşi numai observatorii extrem de naivi ar putea da vreun fel de semnificaţie alegerilor sovietice. Şi totuşi, am fost uimit de comentariul pe care l-am citit în ultima ediție Economist. Săptămânalul londonez este una dintre cele mai bine editate reviste din lume, cu scrieri constant bune şi o linie politică clară - clară, deşi oarecum încurcată pentru cititorii care nu sunt familiarizați cu ea. The Economist se consideră ca fiind de dreapta în materie economică, dar este ferm pe stânga pe temele sociale. Cu alte cuvinte, aceasta este o revistă liberală. Cu toate acestea, în ultima ediție am citit un articol intitulat The long life of Homo sovieticus, cu o analiză neobişnuit de corectă a stării "Rusiei" lui Putin:
"Aceasta este mai mică, mai orientată spre consum şi mai puţin colectivistă decât Uniunea Sovietică. Dar în timp ce ideologia a dispărut, mecanismul de susținere a puterii politice există în continuare. Instituţiile-cheie, inclusiv instanţele judecătoreşti, poliţia şi serviciile de securitate, televiziunea şi învățământul, sunt utilizate de birocraţi pentru a-și menţine propria putere şi bogăţie. Administraţia prezidenţială, un organism neales, ocupă în continuare clădirea (şi locul) Comitetului Central al Partidului Comunist.Autorul descrie ultimii 20 de ani de istorie sovietică în termeni cu care, din păcate, ne-am obişnuit. Acesta este un tutorial bazat pe surse sovietice "independente", așa că apare colapsul obligatoriu al comunismului, care ar fi trebuit să aducă speranța că "Rusia va îmbrățișa valorile occidentale"; dar intelectualitatea sovietică s-a dovedit a nu fi capabilă de a îndeplini sarcina creării de noi structuri de putere; marginalizat atat de mult timp, poporul sovietic nu a catadicsit să îşi asume responsabilitatea pentru un "nou stat". După 1993, cu situaţia economică din ce în ce haotică, marea majoritate a poporului sovietic tânjea după "stabilitate", iar apoi, precum un iepure care a fost scos din pălărie, a apărut deodată Putin.
Mai important, software-ul mental sovietic s-a dovedit a fi mult mai durabil decât ideologia in sine. Atunci când, în 1989, un grup de sociologi condus de Iuri Levada a început să studieze ceea ce ei numeau Omul Sovietic, o constructie artificiala a dublei gândiri, paternalismului, suspiciunii şi izolaţionismului, au crezut că el era pe cale de dispariţie. În urmatorii 20 de ani și-au dat seama că Homo sovieticus a suferit mutații și s-a reprodus, achiziționând pe parcurs noi caracteristici, cum ar fi cinismul şi agresivitatea. Aceasta nu este o moştenire genetică, ci urmarea restricţiilor instituţionale şi stimulilor economici şi morali distorsionați propagați de Kremlin".
Potrivit săptămânalului britanic, Putin și-a dat seama că ideologia era găunoasă şi că cele ce au contat au fost puterea și banii, așa că a început să-şi consolideze baza de putere prin lichidarea oricărei alternative potențiale la autoritatea sa. În timp ce în anii Elţîn oligarhii au fost protejați faţă de concurenţă de către considerabila lor putere proprie, Putin a reuşit să-i transforme pe toți în vasali şi de atunci a fost puterea lui cea care a garantat dreptul lor de proprietate asupra activelor, adică doar un vasal ascultător ar putea fi un "miliardar rus". Astfel, Putin "a monetizat privilegiile". În epoca anterioară a puterii sovietice, nomenklatura s-a bucurat de multe avantaje faţă de restul societăţii, în schimbul serviciului loial. Putin a transformat sistemul de privilegii arbitrare într-un sistem de drepturi de proprietate. Cu toate acestea, în timp ce în societăţile care respectă legea proprietatea privată este protejată prin lege, în sistemul lui Putin proprietatea este protejată şi deținerea ei confirmată de către birocraţi, așa că ar putea fi luată la fel de uşor ca vilele [datcha] primite de la Stalin. Cel mai bun exemplu al acestui sistem este povestea tristă a lui Mihail Kodorkovski, care încă zace în închisoare, ca un memento mori pentru toți ceilalți oligarhi încă în libertate. Poliţia, procurorii, instanţele judecătoreşti, nu sunt altceva decât instrumentele de control ale lui Putin asupra economiei.
"Aceasta se adaugă la o politică de tip sovietic de selecţie negativă, în care cei mai buni şi cei mai activi sunt timorați sau eliminați în timp ce birocrații parazitari şi politrucii sunt recompensați. Ceea ce Stalin a întemeiat prin represiune şi prin exterminare, Rusia de azi obține prin corupţie şi prin violenţă de stat".În încheiere, jurnalistul pune întrebarea cum "puterea extrem de personalizată a lui Putin ar putea fi contestată", deoarece el nu se teme să recurgă la violenţă spre a și-o apăra. Dar el susţine, deasemenea, că nicio schimbare de conducător nu va elibera ţara de dominația sovietică, deoarece Homo sovieticus este viu şi o duce bine.
Atât, doar, în legătură cu The Economist. Am citat fragmente mari din acest articol pentru un singur motiv: foarte rar dai peste un autor care să scrie în media mainstream occidentală despre afacerile contemporane sovietice - în mod constant şi în mod eronat denumite în continuare "rusești" - şi care să identifice sovietizarea drept caracteristica fundamentală a puterii sovietice. Termeni, cum ar fi homo sovieticus, homosos sau sovietizare nu fac parte din vocabularul scriitorilor moderni. Ele ar putea, uneori - foarte rar - să fie menţionate de către istorici, dar, de obicei, cu un aer de ironică superioritate. Simon Sebag Montefiore, de exemplu, în cărţile sale excelente despre Stalin, ironizează fin nebunii aroganți și inculți de la cârma statului sovietic, crezând că aceștia ar putea crea un om nou. Ei bine, atunci, dacă autorul anonim din The Economist (toate articolele din această publicaţie sunt în mod tradiţional nesemnate) înţelege situaţia atât de bine, odescrie cu atâta acurateţe, de ce scrie lucruri de genul acesta, de exemplu:
"Astfel de tactici, în care inamicii sunt peste tot şi nimeni nu este bănuit că ar avea un motiv nobil, creează un cinism general. În acest sens, Rusia post-sovietică apare foarte diferită de Uniunea Sovietică. Liderii au avut atunci valori, nu doar interese. Partidul Comunist o fi fost sclerotic şi represiv, dar nu a fost considerat un partid de hoţi şi de escroci. Liderii sovietici nu au încurajat cinismul: si-au luat pe ei înşişi și cuvintele lor în serios".Evident, el nu vede nicio contradicţie în poziţia sa, pentru că el nu înţelege esenţa comunismului. De ce nu-i așa? - Aceasta este întrebarea. Citatul de mai sus merită o privire mai atentă, pentru motivul că reprezintă un anumit tip de mentalitate: starea de spirit a bine-educaţilor, tinerilor și liberalilor absolvenţi ai excelentelor universităţi occidentale, care au căzut toți victime gramscianului "marș prin instituțiile statului". Unul din rezultatele nefericite ale marșului prin establishmentul din Vest, anterior menţionat, este percepţia generală a propagandei ca fiind adevăr și a adevărului ca fiind propagandă, în numele "obiectivității".
Putin utilizează o metodă clasică stalinistă de consolidare socială, prin imaginea cetății înconjurate. Autorul din The Economist pare să spună că cetatea lui Stalin, a "socialismului într-o singură ţară", a creat un fel de idealism exaltat, pe când cetatea lui Putin a creat doar cinism. El nu percepe că pretinsul idealism, despre care a citit prin cărţi, a fost un produs al propagandei sovietice care trebuia să mascheze cinismul adânc înrădăcinat, atât al societăţii în general, cât şi al liderilor sovietici. Oamenii au apărut idealiști doar pe afișele sovietice de propagandă, strigând "Ura!", fiindcă nu aveau vreo alternativă, fiindcă se temeau. Liderii sovietici nu au avut "valori" de vreun fel, au avut numai interese - interesele de partid şi interesul propriei supravieţuiri; a numi acestea "valori" aduce dezbaterea la nivel de grădiniţă. Dar eu sunt dispus să cedez! Deci, haideţi să spunem că Gienrikh lagoda avut "valori", când a dispus scoaterea gloanţelor încă fierbinți din creierele lui Kamenev şi Zinoviev şi a trecut pe ele numele victimelor respective. Să-l numim pe Ejov un idealist, deoarece el a continuat să păstreze aceste gloanţe după ce a ordonat ca lagoda să fie torturat şi umilit înainte de execuţie. Bănuiesc că Beria a fost, deasemenea, demn de a fi etichetat drept idealist atunci când el, la rândul său, a ordonat ca execuția lui Ejov să urmeze după imaginea în oglindă a morţii lui lagoda. Confruntat cu aceste valori, aş fi mai degrabă un cinic.
Ah! Beria! Hai să aruncăm o privire mai atentă la acest om de nimic, da ? Nu din cauza valorilor sale, ci din cauza aşa-numitului "testament". Fireşte, n-a existat niciodată cu adevărat vreun "testament", dar există mai multe rapoarte privind planurile sale de viitor după Stalin. Când Stalin a fost parţial paralizat şi muribund în datcha lui din Kuntsevo, Beria perora blasfemii împotriva generalissimului şi făcea planuri de viitor, care sună foarte cunoscut. A fost Beria cel care a inventat expresia "cultul personalităţii", el a fost profund dispreţuitor în privința rolului lui Stalin în înfrângerea lui Hitler. El ar acorda autonomie naţiunilor sovietice, ar elibera economia, ar elibera Germania de Est. El a vrut să deschidă Gulagul, să proclame amnistia şi să demaște absurditatea terorii lui Stalin. "El nu s-a îndoit o clipă că inteligenţa lui superioară şi proaspetele idei anti-bolşevice ar triumfa", spune Sebag Montefiore. El a vrut să le acorde cetăţenilor sovietici libertatea de călătorie şi a visat că nepoţii săi, într-o zi, vor frecventa şcoli private din Marea Britanie. Visele lui, probabil, au fost îndeplinite până acum.
Dar poate că pentru The Economist ar fi fost Hruşciov şi Malenkov cei care merită eticheta de "idealişti"? Hruşciov a reuşit să convingă restul membrilor Biroului Politic că nu ar face altceva decât ar schimba un criminal georgian cu un altul, şi i-a convins să fie de acord ca să acţioneze împotriva lui Beria. Malenkov, un aliat apropiat al lui Beria, care fiind etnic rus a fost desemnat viitorul lider, a dat semnalul către trupele lui Jukov, care au intrat în şedinţa Biroului Politic şi l-au arestat pe Beria. După vechea, buna, idealista tradiție bolşevică, a fost arestată și familia lui Beria, deasemenea. El a fost condamnat la moarte pentru trădarea pe care nu a comis-o şi împuşcat, purtând doar lenjeria de corp, legat cu lanțuri de un cârlig prins de zid și cu un căluș în gură. Generalul Batitski, care l-a împuşcat în faţă - ar trebui să vedem un progres al perioadei idealiste a destalinizării, în comparaţie cu execuțiile staliniste, în ceafă? - a fost promovat apoi mareşal, drept recunoaştință pentru rolul său.
Să mai continui pe tema "valorilor asumate de către liderii sovietici"? Într-adevăr, kompartia nu a fost niciodată numit "un partid de hoţi şi de escroci"? Îl pot asigura pe autor că a fost, şi nu fără motiv, dar nu-mi imaginez cumva că eu îl voi convinge. Mașina sovietică de propagandă a reuşit să creeze o imagine uniformă a istoriei sovietice. Este regretabil faptul că după această imagine se informează autorii articolelor, altfel interesante, din The Economist. Există un exemplu şi mai orbitor de referințe din propaganda sovietică, într-o altă frază din acelaşi articol:
"Elţîn, care ura comunismul, a refuzat să cenzureze mass-media sau să intervină în sistemul judiciar. Dl. Putin nu a avut astfel de scrupule".Adevărul este că Elţîn a prezidat într-o perioadă de libertate mediatică fără precedent, dar ar fi suficient să ne uităm la istoria sovietică ca să ştim că au existat multe transformări tactice şi schimbări de direcţie: NEP, dezghețul, destinderea, glasnosti, perestroika, etc. Scopul lui Elţîn a fost să propage, în continuare, convingerea că s-a prăbuşit comunismul, atât în Occident, cât şi în rândul propriei populaţii, mai sceptice (şi mai cinice). A păstra puterea, când toată lumea crede că ai renunţat la ea - asta nu înseamnă puțin lucru. Elţîn a reuşit destul de bine. El niciodată nu a interferat cu instanţele sovietice, deoarece el nu avea nevoie să o facă. La urma urmei, acestea au fost în continuare aceleaşi instanţe din epoca sovietică anterioară. Relativa libertate a mass-media a fost un preţ mic de plătit. În acelaşi timp, Elţîn nu a ezitat să folosească violenţa în ataculul său asupra clădirii parlamentului, în timpul crizei din octombrie 1993, când puterea sa a fost ameninţată.
Cel mai amuzant lucru din citatul de mai sus este insistenţa că Elţîn a urât comunismul. Boris Elţîn a fost un aparatcik de partid care a îndeplinit toată viaţa sarcinile trasate de partid. Dacă el și-ar fi rupt carnetul de partid şi ar fi început o luptă împotriva comunismului, aș putea crede convertirea lui, dar în loc de asta a devenit un preşedinte al naţiunii sovietizate. În ceea ce-l priveşte pe Putin, el nu a avut nici mustrări privind cenzura, nici privind interferența cu instanţele de judecată, deoarece acesta a fost rolul pe care a trebuit să îl joace. Paradoxal, personalităţi precum Putin şi Elţîn ar fi putut juca cu ușurintă roluri opuse. Un nebăutor cu ochi albaștri ar fi putut fi fără dificultate reformator, modernizator, democrat şi campion al capitalismului, în timp ce bufonul în stare de ebrietate ar fi putut fi cel care strânge şurubul mai târziu. Într-o anumită măsură, acest lucru este de fapt ceea ce s-a și întâmplat: Elţîn a tras împotriva parlamentarilor în 1993 - oficial au existat 187 morţi, neoficial 2000 - şi Putin este salutat și în ziua de azi ca apărător al proprietăţii private, care este baza capitalismului. Adevărul este că ambii au făcut exact ceea ce situaţia le-a cerut.
Elţîn şi Putin au fost ambii croiți din aceeaşi stofă; ambii au aparţinut aceluiași colectiv de conducere şi niciodată nu au negat legăturile strânse dintre ei. Nu voi povesti aici despre istoricul promovării lui Putin. Este suficient să spunem că efectuarea unei operaţiuni complexe ca "Furtună la Moscova" (şi supravieţuirea în urma problemelor ivite în urma ei *) a fost posibilă doar cu strânsa colaborare a întregului aparat de stat.
Deci, ce avem aici? Un observator inteligent, care vede în mod clar că Homo sovieticus este viu şi o duce bine. Jurnalistul lui The Economist percepe cu o claritate remarcabilă şi descrie cu luciditate starea de lucruri din "Rusia" zilelor noastre, reamintind un termen-cheie al status quo ante-ului - sovietizarea. Dar, pe de altă parte, acelaşi observator revine la descrierea status quo ante-ului oferită, util, de propaganda sovietică. El ia de bune pretențiile total nejustificate ale existenței pretinselor "valori" sovietice, în timp ce ar fi suficient să citească din scrierile lui Lenin sau chiar Manifestul Comunist, pentru a-și reaminti faptul că valorile nu au niciun rol în punctul de vedere comunist asupra lumii. Într-adevăr, ele nu sunt nimic altceva decât simptome ale bolii de copilărie a stângismului, de care oricare comunist ar trebui să se vindece cât mai repede posibil. Orice schimbare tactică de direcţie este permisă atunci când aceasta îi aduce mai aproape de dobândirea puterii sau de consolidarea deţinerii ei. Autorul nostru pare să spună: "Bolşevism - DA! Denaturări - NU "!
Existenţa însăşi a Homo sovieticus, atât de precis descrisă de către The Economist, este cea mai bună garanţie a puterii sovietice. A fost progresul sovietizării cel care a permis sovieticilor să treacă prin revoluţiile din Europa de Est în 1989. În fiecare dintre aceste ţări revoluţia a fost pornită de către poliţia secretă. După succesul uriaş din 1989, a fost aşa-numita lovitură de stat de la Moscova cea care a oferit spectacolul unor evenimente dramatice, proporţionale cu prăbuşirea comunismului. Ea l-a promovat deasemenea pe Boris Elţîn, de la rolul de ghimpe în coasta lui Gorbi, favoritul Occidentului, la rolul de "salvator al întregii Rusii". Acestea nu ar fi fost posibile fără 70 de ani de sovietizare. Un astfel de tablou extraordinar ar putea fi început doar pe pânza pe care grundul a fost deja dat de homosos.
Cu toate acestea, înainte ca cititorii mei să fi ajuns la concluzia că uimitorul curaj al protestatarilor de la Moscova ar putea însemna sfârşitul continuării Uniunii Sovietice prin Putin, înainte ca veșnica speranță să ne șoptească la urechi că aceasta ar putea fi o rază de lumină după foarte mult timp, la capătul tunelului de teroare, sânge şi sovietizare, permiteţi-mi să subliniez că partidul lui Putin, potrivit sondajelor neoficiale, a pierdut ultimele alegeri în favoarea comuniştilor.
Acesta nu este capătul tunelului, este un tren care vine din sens opus.
wydawnictwopodziemne.com/en/2011/12/11/homo-sovieticus-zyje/
>> The long life of Homo sovieticus (The Economist)
>> Blowing up Russia (extracts) by Yuri Felshtinksy and Alexander Litvinenko
>> Russian apartment bombings (Wikipedia)
>> Strategii şi contrastrategii
>> Circul
>> JR Nyquist - interviu cu Viktor Kalashnikov (ex-KGB):
I Viitorul Europei>> Marxismul cultural:
II Douăzeci de ani după căderea comunismului
III Originile unui stat criminal
IV Noua ameninţare rusească de după prăbuşirea vechiului URSS
Gramsci a cerut o abordare metodică de infiltrare, captare, şi reformă a educaţiei, a presei, în cinema , teatru, guvern şi biserică, ceea ce el a numit "marşul lung prin instituţii". El a spus: „Capitalismul a avut asupra violenței și constrângerii o hegemonie culturală, politică, economică şi dar şi ideologică. Aici este locul unde putem lupta".* Despre operațiunea "Furtună la Moscova" s-a scris prima dată în Moskovskaia Pravda, ca despre o operațiune tip false flag a autorităților (atentate cu explozibili, atribuite "teroriștilor ceceni"), fiind unul dintre pretextele declanșării celui de-al doilea război ruso-cecen.
