Tentativă de interzicere a criticii împotriva establişmentului de ocupaţie UEist

Prioritate de Dreapta



O pornesc cu "interzicerea legionarismului", apoi dacă le va merge vor extinde fatwa şi împotriva naţionaliştilor şi euroscepticilor.
E momentul ca votul eurosceptic şi naţionalist să aibă reprezentare proprie. "Extrema dreaptă" a mers cu USL în alegeri - unde-s voturile "naţionaliste" (10-15%), dacă nu acolo ? Nu-i vorbă, i-a ajutat şi EuroBăse, cu "SUE" şi regionalizarea fără referendum, prin "judeţe mari". Aici USL a jucat bine, a atras aceste voturi.
Deutsche Welle: 
Interdicţie explicită pentru cultul mişcării legionare
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat cu ocazia zilei Holocaustului că a depus o iniţiativă legislativă prin care organizaţiile, simbolurile şi promovarea ideilor legionare vor fi interzise prin lege.
Crin Antonescu intervine într-o materie foarte sensibilă care a prilejuit multe dispute şi care nu încetează să suscite o vie emoţie politică. În primăvara acestui an, bunăoară, o conferinţă susţinută la Bucureşti de cercetătorul William Totok despre Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă a provocat proteste în sală şi reacţii vehemente în presă.
Conferenţiarul care făcuse parte din Comisia Internaţională pentru studierea Holocaustului în România, avertiza asupra relaţiei greu disociabile între fosta mişcare legionară şi o rezistenţa armată anticomunistă, căutând totodată să limiteze înclinaţiile mitizante. Au fost sau nu partizanii din munţi legionari? Şi dacă au fost legionari, este legitim cultul care li se dedică? Sau, cu alte cuvinte, pot fi exoneraţi legionarii de crimele lor pentru că au fost anticomunişti?

Aplicată pe teren, problema nu este deloc uşoară şi nu e de mirare că se produc destule contrarietăţi, căci dacă există tentaţia de a extinde reverenţa pioasă faţă de mişcarea anticomunistă asupra legionarilor, se iveşte şi tendinţa opusă de a delegitima întreaga mişcare anticomunistă cu suspiciunea contaminării ei legionare. Elie Wiesel, de exemplu, refuzase să viziteze Memorialul de la Sighet rănind grav sensibilitatea acelora care ridicaseră cel mai emoţionant monument închinat victimelor represiunii comuniste din România.

Dar tocmai de aceea clarificările istorice sunt atât de necesare, căci confuziile nu fac decât să alimenteze neînţelegerile.

Conferinţa lui William Totok a prilejuit de altfel reacţii tipice pentru aceste amalgamuri sentimentale. Realizatoarea serialului documentar ”Memorialul durerii”, Lucia Hossu Longin a protestat sonor cerând PNL să-l revoce pe Andrei Muraru de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, care se numărase printre organizatorii evenimentului. În opinia sa, conferinţa ultragiase memoria unui erou al luptei anti-comuniste. De fapt nu a fost clar dacă protestatarii au negat apartenenţa lui Ion Gavrilă Ogoranu la mişcarea legionară sau dacă au pretins că întrebarea însăşi este nerelevantă. Şi aici în această neclaritate rezidă de fapt întreaga problemă.

În orice caz, anunţul preşedintelui PNL Crin Antonescu este şi un răspuns la somaţia Luciei Hossu Longin. Liderul liberalilor nu doar că nu îl sancţionează pe Andrei Muraru, dar pare să adopte o conduită politică inspirată direct din noua direcţie de cercetare a Institutului. Căci nu întâmplător Institutul ”Elie Wiesel” organizase conferinţa evocată mai sus în cooperare cu Institutul condus de Andrei Muraru. Era o garanţie că omagierea rezistenţei anti-comuniste nu se va transforma treptat într-un cult oficios şi disimulat al mişcării legionare.

Pe scurt, preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi colegii săi liberali Andrei Gerea şi George Scutaru au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. La toate acestea ar urma să fie adăugate simbolurile şi ideile legionare.

Chiar dacă în esenţă precizarea este redundantă, căci ea pare să fie inclusă în restul definiţiei, totuşi ea ar putea avea consecinţe juridice importante.

Petre Ţuţea: Manifestul Revoluţiei Naţionale

Ţăranul amar

Manifestul Revoluţiei Naţionale

de Sorin Pavel, Petre Ţuţea, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu, Petre Ercuţă (tipografia Miron Neagu, Sighişoara, 1935) - Prefaţă

Rostul nostru

Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental şi naţionalismul român.

Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise: interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere produse agrare eftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând dela particulari numai diferenţa de preţ, iar dela stat (furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct - prin personal superior străin şi slugi indigene - imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de-un prim ajutor ca s'o ia din loc (instalări, inventar, aparat) - odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare - cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), campania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară), războiul din 1916 (Întregirea).

Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei. În ei vorbea şi lucra energia şi tenacitatea unui neam al căruia act de naştere e columna lui Traian, despre a căruia copilărie prodigioasă - o mie de ani - nu ştim nimic şi a căruia vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii.

Utilizând cu măestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câştiguri coloniale şi safisfăcându-i dorinţe privind însăşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de Român - lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran - şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceia prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?

Un tânăr inginer român şomează în cafeneaua târgului natal cu diploma dela Charlottenburg în buzunar, întâlneşte un Ovreiu, fost coleg de liceu, tot inginer, dar nu şomer, căruia îi povesteşte din vorbă în vorbă durerea lui, ca să audă imediat exclamaţiile Ovreiului scandalizat de atâta lipsă de informaţie asupra bursei internaţionale a muncii: "De ce nu te duci, dragă, în Palestina? Acolo e de lucru acum! Un căpitan de artilerie cumpără nişte nutreţ pentru cai şi îl încarcă pe furgoane. Rămânându-i un rest - cam o căruţă ţărănească - vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă: "Nu merg, Domnule Căpitan, zău, nu merg, că... mi-am făcut suma".

Într'un stat, care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite - prin decalaj, concesii, dobânzi - peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar. Statul român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii. Nu, pentru că nu e sfatul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea - statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca'n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi - în plus? Pentru cine ? Pentru ce ? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu. Pentru că cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte vile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante. Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti: în exploatare. Să nu ne înşele palatele bucureştene: sunt contuarele străinilor. Să nu ne înşele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor. Să nu ne înşele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebue nouă, ci pentru ei şi i unde le trebue lor. Să nu ne înşele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne sbatem, ei - ca să ne sugă mai bine. Naţiunea română stă deoparte: deoparte de viaţa economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesneşte spolierea. Naţiunea e în rezistenţă pasivă. Deaceia se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură şi nici-o treabă nu e întreagă. Deaceia ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie. Deaceia suntem ţara lui "a-da, bine-bine, lasă-lasă".

Una dintre ursitoare - naţionalismul român - a fost înşelată: în loc de stat propriu s'a trezit cu tejghea străină. Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebue dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebue să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare. Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor. Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuesc demascaţi şi naţiunea deslănţuită. Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale. Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă. Ştim că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura ţara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguiala, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.

http://www.crestinortodox.ro/comunitate/group_discussion_view.php?group_id=65&grouptopic_id=712

Ăştia sunt de acord cu dublarea instituţiilor statului de către făcături UEiste

Prioritate de Dreapta

Până l-o lua dracu' de stat, de-i mai lăsăm mult să-l submineze, în loc să-i luăm cu paru'.

Ministrul român al Justiției a susținut importanța înființării Parchetului European, ce va avea competențe în urmărirea penală a infracțiunilor contra intereselor financiare ale Uniunii Europene, precum și consolidarea rolului Eurojust în cooperarea judiciară dintre statele membre, în vederea combaterii formelor grave de criminalitate organizată.
AGERPRES

Alţii - precum Ungaria - ştiu să zică "NU !". Chiar dacă în chestiunea "procurorului European" o face mai discret, "contestă doar forma actuală a proiectului".

Ungaria refuză să pună în aplicare mandatul european de arestare emis pe numele preşedintelui companiei MOL. Decizia a fost anunţată de o instanţă din Budapesta şi vine după ce procurorul-şef al Ungariei declarase că Zsolt Hernadi este nevinovat.
Omul de afaceri Zsolt Hernadi este acuzat că i-ar fi oferit mită fostului premier croat Ivo Sanader, pentru a prelua conducerea companiei petroliere de stat din acea țară.
Prim-ministrul a fost condamnat anul trecut la 10 ani de închisoare în Croaţia, dar conducerea MOL a respins toate acuzațiile.
Conflictul a avut recent și consecințe politice, după ce ministrul maghiar de Externe şi-a anulat o vizită pe care trebuia s-o facă la Zagreb.
DIGI 24

De remarcat cum e construit refuzul ungar: i s-a dat o formă instituţională - Statul (prin Justiţie) refuză chestiunea, nu numai un partid, nu numai un guvern.

SRI.ro sau SRI.ru ? Sau, poate - SRL ?!

Prioritate de Dreapta

Pesedistul pus de Băsescu la SRI lansează o carte favorabilă lui Leon/Lev Troţki. Ce-i drept, cartea este la pachet cu Richelieu, Machiavelli şi Bismarck, la toate semnând prefaţa George Maior. Dar numai Troţki este menţionat pe larg pe siteul SRI.

SRI."ro":

Lansarea la Strada de c’Arte a volumului “Lev Troţki. O viaţă de revoluţionar” de Joshua Rubenstein, cu o prefaţă de George-Cristian Maior

Vineri, 27 septembrie, festivalul cultural Strada de c’Arte a oferit publicului lansarea cărţii „Lev Troţki. O viaţă de revoluţionar”, semnată de Joshua Rubenstein şi prefaţată de George-Cristian Maior. Evenimentul a avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, cu participarea gazdei evenimentului, doamna Mireille Rădoi, directoarea BCU, a domnului Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO, a domnului Valentin Ajder, director fondator al Editurii Eikon şi a domnului George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, în prezenţa publicului larg interesat.

Volumul se alătură biografiilor lui Bismarck, Richelieu şi Machiavelli, într-o colecţie care îşi propune să introducă cititorul în lumea fascinantă a „superpoliticii”. Potrivit domnului George Maior, Lev Troţki îşi merită locul în categoria „superpoliticienilor” pentru faptul că, prin viziunea, voinţa şi acţiunile sale, a reuşit să deturneze evoluţia naturală a lumii secolului XX, revoluţionând în mod complex, radical, societatea şi statul rus, iar apoi întregul sistem internaţional.

„Fără fanatism nu poţi face nimic în istorie”, ar fi afirmat Troţki la un moment dat. Este un paradox, consideră domnul Maior, cum un om cu o capacitate de gândire strategică extraordinară, cu o cultură vastă, capabil în acelaşi timp să ia decizii practice extrem de eficiente, a fost dominat de un idealism împins până la fanatism. „Acest idealism radical, această gândire utopică abstractă a cuprins de la bun început semnele dezastrului şi ale tragediei în care avea să se sfârşească experimentul lui Troţki şi Lenin. Idealistul este nepăsător în faţa forţelor obiective care împing politica într-un joc sistemic, de tip realist. Idealiştii ignoră, aşadar, raporturile de forţe şi speră să le transgreseze prin însăşi forţa ideii, a viziunii preconstruite din punct de vedere intelectual, ideologic”, afirmă autorul cuvântului-înainte în paginile volumului.

În discursul său, domnul Maior a remarcat cum tocmai acest idealism excesiv i-a şi adus sfârşitul, nu doar în politică, dar şi în plan personal. „Aşa cum se întâmplă în general în preajma revoluţiilor, primii sacrificaţi sunt tocmai autorii acestora. Troţki a fost înlăturat rapid din politică după moartea lui Lenin, transformat din coautor în inamic al revoluţiei, marginalizat, exilat, urmărit de poliţia politică a regimului până la sfârşitul vieţii, sfârşind prin a fi asasinat de către agenţii NKVD în Mexic, în 1938”.

Cum să distrugi societatea civilă - un proiect european

Prioritate de Dreapta



 HotNews:
"Cea mai neagra disperare care poate sa cuprinda o societate este frica ca traind onest e inutil" - Corrado Alvaro
"Hai, mai, Valeriu, ma lasi cu scoala asta! Ce mare c... ai facut tu cu ea ?"
Robinet este un pusti din Ferentari. Are 17 ani, frumusel tare - brunet, cu ochii albastri. Ne-am cunoscut acum patru ani. Am jucat fotbal impreuna si am incercat sa-l conving sa ramina la scoala. N-am reusit decit partial. Robinet a crescut inconjurat de hoti, droguri, smecheri, interlopi.
"Zi, Valeriu, citi ani de scoala ai facut?"
Ii raspund: vreo 20, in total.
"Si de cit timp muncesti?"
De mai bine de 20 de ani.
"Si ce ai? Masina? Casa? Bani? Cit ai cu totul, asa?"
I-am spus - incluzind datoriile de la banca. A ris.
"Bai, Valeriu - pai pe smechereala si cu putin noroc pot sa am mai mult decit tine in doi ani. Il stii pe ..."
Sint fondatorul si am fost seful unei fundatii (ONG) din Romania. Fundatia pe care am condus-o pentru 5 ani a cistigat premiul UNICEF pe 2012 si premiul special la Gala Societatii Civile in 2012.
La inceputul lui 2013 am decis sa demisionez si sa nu mai lucrez in societatea civila.
Felul in care este gindit sistemul de finantare al societatii civile in Romania este disfunctional si de cele mai multe ori impotriva societatii civile. ONG-urile devin incet, dar sigur, prestatoare de servicii (cel mai adesea corupte) pentru Uniunea Europeana, guvern sau administratii locale. Functionalitatea lor este incet restransa la asigurarea unur servicii care sint considerate complicate sau nesigure de cei care platesc iar contributia lor la schimbarea in bine a societatii devine in cel mai bun caz minimala.
De asemenea, fondurile europene sint gindite pentru Franta, Germania, Anglia - tari cu birocratii bine platite, care au mult mai putine motive pentru a risca frauda sau coruptia. Birocratii europeni care au gindit parcursul birocratic au pornit de la ideea gresita ca societatea civila in Romania este la nivelul societatii civile din Europa de vest, si-a dovedit utilitatea si poate fi sustinuta financiar de catre cetateanul roman responsabil si ca, in acest fel, se poate acoperi co-finantarea obligatorie pentru accesarea fondurilor europene.

Vorbind despe fondurile elvetiene, ca si despre cele norvegiene, acestea au prioritati si conditionalitati stupide, din cauza faptului ca oameni care le-au gindit nu au nici experienta, nici motivatia necesara pentru a le adapta la nevoile reale din tarile sarace.

Astfel ca ajungem sa aruncam bani pe conferinte, pe rapoarte inutile, pe traininguri irelevante. Stimulam raportari false si tinem discursuri sforaitoare.

Problema reala care decurge din toate acestea este faptul ca nu reusim sa sprijinim in mod sustenabil pe cei care lucreaza in comunitati si care, intr-adevar au un impact real.

Am discutat toate acestea cu inalti functionari europeni si cu ambasadori. O parte dintre idei nu sint ale mele, ci ale lor. Toata lumea este de acord ca problemele de mai sus exista si ca ar trebui rezolvate.

Sa minti pentru o cauza nobila

Cu toate acestea ... "asa functioneaza afacerea - nu avem cum sa o schimbam - trebuie sa te adaptezi la sistem". Trei reprezentanti (incluzind un diplomat) ai celui mai mare finantator al societatii civile din Romania mi-au spus asta, vazind si fiind de-a dreptul impresionati de ceea ce facem in cartierul bucurestean Ferentari.

Traducerea aprecierii a fost de fapt alta. Ni s-a sugerat, cu alte cuvinte ca "trebuie sa mintim". Sa scriem proiecte false si sa intocmim rapoarte false. Sa "furam" practic din banii pe care ii primim pe niste proiecte (despre care stim chiar din momentul in care le scriem ca sint timpenii, dar timpenii "agreate" de cei care ne vor evalua), pentru a primi finantarea pentru ceea ce ar trebui de fapt sa facem.

Cei care stiu ca, intr-adevar facem lucruri bune, vor inchide ochii si ne vor accepta rapoartele false, stiind ca am meritat, in fapt, sa fim finantati.

O buna parte a ONG-urilor din Romania sint astfel vulnerabile la un audit serios. In cele mai bune cazuri, managerii ONG-urilor fac o echilibristica la limita legalitatii, pentru a asigura supravietuirea organizatiilor pe care le conduc. Compromisuri, fraude, minciuni sau exagerari in raportarile catre finantatori sint nu numai caracteristici ale clasei politice romanesti, dar si ale societatii civile.

Fondurile europene distrug sau compromit societatea civila din Romania. Cele mai multe ONG-uri au sarit de la finantari de citeva zeci de mii de euro pe an la citeva milioane, in conditiile in care capacitatea institutionala nu a crescut.

De la activist la manager

Liderii activisti care doreau sa schimbe Romania au devenit manageri (in general fara experienta sau educatie formala) de companii cu bugete enorme, dependenti de salarii nejustificabil de mari. Banii au devenit principala motivatie a celor care se angajeaza in ONG-uri.

Functionarul public care selectioneaza si supervizeaza proiectele europene primeste uneori un salariu de zece ori mai mic decit salariul aceluia pe care trebuie sa-l controleze. Acelasi functionar stie ca, in fapt, ONG-urile in general mint ca au bani de co-finantare si ca folosesc o parte din salariile supradimensionate din proiect pentru a acoperi finantarea pe care au spus ca o au. Stie, de asemenea, ca ONG-urile vor fi obligate sa aiba costuri ineligibile si ca vor incerca sa le reduca prin tot felul de inginerii financiare care pot fi interpretate ca fiind legale sau ilegale. Stie si ca legislatia este prost facuta si permite ambiguitate. Stie ca trebuie sa distribuie bani - cit mai multi bani. Stie ca ONG-isti vor prefera sa-i dea o spaga serioasa decit sa aiba proiectul blocat - ceea ce ar duce la falimentarea organizatiei.

In 2008 am fost invitat sa evaluez proiecte depuse pentru finantari europene. Le-am respins pe primele sase pe care le-am evaluat. Unul dintre ONG-urile care au aplicat dorea o finantare enorma incluzand 9 calculatoare super performante pentru a tine evidenta a mai putin de 300 de beneficiari. Finantarea unei masini si cererea de finatare pentru combustibil erau si ele cererei aberante. In mod practic oamenii ar fi trebuit sa mearga continuu timp de 8 ore in fiecare zi in cercul de diametru de maximum 2 km in care se aflau acei beneficiari.

Mi s-a spus ca trebuie aprobate 42 din 45 de proiecte, si ca ar trebui sa am standarde mai flexibile. Am refuzat.

Mi s-a spus apoi in mod explicit ca trebuie sa aprob, caci este vorba despre bani europeni, pe care altfel ii dam inapoi. Am preferat sa demisionez, desi evaluarile erau foarte bine platite. Proiectul exemplificat a fost aprobat.

Un director de la Comisia Europeana imi justifica acum citeva luni ca nu exista linie de buget pentru finantarea lucrului in ghetouri si ca cei 550.000 de euro cheltuiti pe o conferinta despre saracie, de o zi si jumatate, la un hotel de 5 stele este absolut stupida si fara nici un rezultat. A trebuit sa fie insa facuta, caci altfel banii ar fi fost returnati.

Cea mai scumpa birocratie din lume

Banii europeni sint bani publici. In loc sa fie gaste modalitati prin care fondurile europene sa devina eficiente, functionarii Comisiei Europene fac tot ce pot pentru a pastra un status quo idiotic, dar perfect comfortabil. Din cind in cind, Comisia arunca pisica moarta in ograda guvernelor.

La o intilnire cu fostul ministru al fondurilor europene, ni s-a explicat ca interesul Romaniei este de a atrage fonduri cit mai mari si ca poiectele sociale sint prea mici si deci neinteresante pentru minister. In acelasi timp, era de acord ca problemele sociale in Romania sint cele care ar trebui sa fie prioritare si ca proiectele mari au riscurile cele mai ridicate pentru a fi vinate de mafioti si politicieni corupti si, intr-un final, de a fi inchise de catre Comisia Europeana. Oricum, pentru a ramine in pozitia de ministru el era obligat de a atrage cit mai multe proiecte mari, foarte riscante, si de a ignora proiectele de care in fapt Romania avea mult mai multa nevoie.

Stimulentele pentru coruptie si minciuna a fondurilor structurale sint foarte serioase si continua sa fie ignorate atit de catre Comisia Europeana si guverne, cit si de catre ONG-uri. Toata lumea are un interes ca banii sa fie cheltuiti, indiferent cum. Comisia are nevoie sa-si cheltuiasca bugetul si sa ceara un buget mai mare care sa justifice salariile celei mai scumpe si comfortabile birocratii din lume. Guvernele au nevoie sa atraga cit mai multi bani pentru a arata bine in fata alegatorilor si pentru a putea sa-si finanteze clientela politica. ONG-urile au nevoie de banii europeni, fara de care marea lor majoritate nu ar putea exista, devenind dependente de un nivel de trai care e foarte apropiat de cel al demnitarilor de rang inalt.

Din pacate, multi dintre cei care cer reforma sint incapabili sa accepte nevoia de reforma din interiorul propiilor institutii sau organizatii. Liderii societatii civile din Romania sint la fel de ezitanti in a se reforma, precum sint si politicieni romani sau functionarii europeni. Desigur sint si exceptii, dar exceptiile existente nu sint capabile sa forteze reforma.

Ideea lui Robinet, ca inchizind ochii si mergind pe "smechereala" si "cu un pic de noroc" ne "scoatem" este in fapt dominanta nu numai in ghetoul in care creste, ci si in interiorul elitelor societatii romanesti si birocratiei europene. Singura diferenta e ca educati la cele mai bune universitati din tara, sau din lume, cei din urma vor gasi justificari si cuvinte sofisticate, asa incit sa poata justifica coruptia, furtul si lenea intelectuala.

Reforma e totusi posibila. Avem indeajuns de multi oameni capabili sa produca schimbarea. Problema este ca cei care ar trebui sa se schimbe, au mult mai mult de cistigat in a pastra sistemul asa cum este.

În sfârşit, se spune pe faţă: regionalizarea precede dispariţia statului naţional

Prioritate de Dreapta

Ora Nouă:

Marius Stoian: Regionalizarea românească şi marele proiect european

Rătăciţi în marele bazar cu amănunte tactice, în general politicienii nu văd în regionalizare un episod al Marelui Proiect European, care, într-un ciclu de câteva secole va dezmembra pentru a recompune o altă realitate antropo-geografică în termenii, acum futurişti, ai unei naţiuni europene cu “dialecte” naţionale de muzeu etnografic.

După caz, tăieturile, delimitările de teritoriu şi putere locală măsoară fidelităţi şi interese tranzitorii. Contraatacurile se opresc şi ele la poarta momentului. Sau ţin de dogmatisme şi frustrări de tot soiul. Poate că nu este nefiresc: în fond aceasta e lupta politică sau/şi ideologică pretutindeni. O luptă hic et nunc. De aceea, nevoia de vizionari conectaţi, de strategi realişti se acutizează.

Într-o conferinţă cvasipublică, geranţi ai CFR şi Bilderberg au explicat, în urmă cu doi ani la Bucureşti, imposibilitatea acceptării eşecului Proiectului European prin într-adevăr extraordinara investiţie financiară dar, în primul rând, prin consumul de resursă intelectuală şi morală. E drept, întrebarea românească fusese mai prozaică şi specioasă: “Va fi lăsată Grecia să se prăbuşească?”. Şi Grecia nu a fost lăsată.

Nu poate fi pusă numai pe seama specificului naţional românesc miopia îmbrăcată în hainele pragmatismului. În executivul european – două etaje mai jos faţă de stratul de care am amintit – subzista personaje “aplicate” tip Gunther Oettinger care, replicând la insuccesul Nabucco a conchis în maniera patetică a unui lumpen proletar căzut în cugetare sub efectul unei băuturi spirtoase că “la urma urmei totul se reduce la bani”.

Dacă ar fi fost strict aşa, atunci la ce bun Uniunea Europeană însăşi? Sau fondurile de coeziune menite să egalizeze socialul pe principiul vaselor comunicante? Sau salvarea unor state în pragul falimentului? Sau civilizaţia greco-romană, Renaşterea? În general, de ce intelectul şi nu instinctul primar?

Provincialul vulgar şi grobian e însă, uneori, util în execuţie!

S-ar zice că CFR, Bilderberg sau Trilaterala sunt poezia. În timp ce un Comisar European e “acţiunea” şi puterea însăşi, este proza. De fapt, raportul este comparabil cu acela dintre creier şi muşchi – cu codicilul că muşchiul nu are conştiinţa de sine.

Am încercat să exprim, într-un working lunch, cu liderii unui important partid, o hartă a formării şi implementării deciziei la scară globală, provocat fiind tocmai de subiectul regionalizării care “ne este băgată pe gât de alţii, fără să ne întrebe”. O hartă aşa cum am văzut-o eu. Mă tem, însă, că generaţia mediană a anilor ’50 şi ’60 nu mai poate capta această undă.

Am fost chestionat, de asemenea, cum de au putere “grupurile de reflecţie” dacă nu există nicio conspiraţie? Sau, poate este un truc şi n-au?

Un exemplu – şcoala este chiar Big Data despre care am mai scris. Transformarea conceptului în lege obligatorie pentru cetăţeni nu se produce din senin decât pentru cei neatenţi.

Există, la nivel global, o constelaţie densă de grupuri think-tank care produc scenarii pentru viitor, în baza unor studii şi informaţii privilegiate - de tipul Rand Corporation.

Există, de asemenea, formate grupuri de reflecţie multidisciplinare şi multinaţionale de individualităţi pregnante omogenizate în decenii de dezbatere în echipa de tipul CFR, Bilderberg sau Trilaterala.

Există o pleiadă de forumuri anuale de la Davos la World Policy Conference unde “cercul se lărgeşte” ideile fiind difuzate spre elitele supra-naţionale sau naţionale – mirare mare, prin oameni!!.

Există şi o presă aparte: Foreign Policy, Foreign Affairs, The Economist etc, care rulează ideile şi conceptele prin mediile specializate.

Dar, există oare şi SURSA, centrul care vede viitorul şi lansează provocările? Probabil, nu. Putem vorbi însă despre o comunicare permanentă între aceste grupuri şi instituţii şi despre ideea feed-back-ului dinspre suprafeţe cât mai largi de competenţă.

Perioada de gestaţie a unui concept durează uneori câţiva ani. Alteori, decenii. Timp în care el poate fi întâlnit în spaţiul public, ca o magmă brutăsau puţin prelucrată. Este supus ajustărilor şi corecţiilor şi, ulterior, denumit comercial (branduit).

Big Data a apărut în urmă cu 4-5 ani ca schiţă. În acest an, a primit botezul public în Foreign Affairs. Apoi, a intrat pe agenda Bilderberg, care acum este transparentă. Zeci de alte Forumuri regionale sau globale, informale sau nu, îl vor aborda critic, filtrându-l şi decantându-l.

Apoi, de pe mesele informale – la care participă oficiali ai guvernelor, parlamentari, vectori de opinie va intra pe agenda formală. În UE, vor apărea iniţiative legislative. Se vor dezbate din nou – în premieră, poate, pentru neiniţiaţi. Vor deveni legislaţie europeană prevalentă asupra legislaţiilor naţionale. Ciclul se va închide în mod firesc. Atunci, Big Data se va desface în legislaţie primară şi secundară şi în România. Iar politicienii, ocupaţi cu segmentarea resurselor, se vor mira ca de o girafă intrată pe furiş în living.

Comanditarul unei teme poate fi un guvern, un grup sau o persoană. Validarea se face însă în raport cu răspunsul la o necesitate şi nu prin impunere.

Interesant de semnalat că, în tot acest traseu, România are o reprezentare infimă numeric iar transmisia în mediul elitelor româneşti a “agendei” este îngreunată de puţinătatea spaţiilor de intersecţie dar şi de lipsa apetitului. În acest mod, România se autoprivează de o participare activă din faza primară a ideilor şi este obligată să “înghită” cum am mai spus, producţii care par “forme fără fond”.

Un lider de corporaţie mi-a mărturisit că a văzut o ciornă de hartă a regiunilor europene încă din anii ’90, la sediul său central din Londra. Marele Proiect European, pe care nu-l vedem complet din cauza copacilor a început demult. Cu mult înainte de Comunitatea Oţelului şi Cărbunelui ca viziune şi concept – mamă. Părţile sale componente nu sunt nici măcar intuite a face parte dintr-un întreg. Pentru că această alchimie decizională ne rămâne străină în bună măsură. Regionalizarea este neîndoielnic o parte a destructurării statelor naţionale care se operează pe principiul suportabilităţii şi a cedării benevole de suveranitate.

Marele Proiect European (Statele Unite ale Europei n-au prins, folosesc convenţional această denumire) este o colecţie de piese si faţete: de la arhitectură instituţională supranaţională, trecând prin regionalizare şi până la conceptul de “pozitivare a istoriei” toate aflate în diverse stadii procesuale. Fiecare dintre ele urmează în linii mari, acelaşi ciclu de creştere. A participa şi a întelege sunt imperativele. A forma oamenii acceptaţi la masă e vital pentru viitorul oricărui “trib”.

Legat de regionalizare, singurul avertisment s-ar putea referi la tempoul implementării, care trebuie corelat – cu un uşor delay - pentru a putea studia mişcarea ansamblului şi a fi armonici cu acesta.

P.S. Asist cu uimire la apariţia unui naţionalism post-comunist “de a doua generaţie” promovat, mai “acid”, de un deputat socialist cu inteligenţa fragilă. Poate ar fi cazul ca şcolile de poliţie să nu-şi abandoneze absolvenţii în politică? E de cercetat.



De citit şi

• Ce nu vor ei să ştiţi despre regionalizare şi scopurile sale

2 comentarii :

Riddick spunea...

Tot de la Ora Nouă  (denumirea vine de la "ordinea nouă", desigur...):

Thierry de Montbrial, lider al Bilderberg, la Bucureşti

Unul dintre cei mai importanţi lideri europeni ai Grupului Bilderberg, Thierry de Montbrial, se va afla, pentru trei zile la Bucureşti, începând de miercuri 2 octombrie. Thierry de Montbrial se va afla în dialog cu jurnalistul Cristian Unteanu, în exclusivitate în cadrul emisiunii Adevărul Live , vineri de la ora 11.00.

Pe agenda vizitei în România, se află întrevederi cu Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, prim-ministrul Victor Ponta, prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu precum şi cu o serie de personalităţi din domeniul politic, economic şi cultural. Cu acest prilej,Thierry de Montbrial va participa la deschiderea noii sesiuni a Clubului România ce are ca subiect raportul RAMSES şi va lansa, sub auspiciile Băncii Naţionale a României şi Academiei Române , lucrarea bilingvă „Penser l Europe. A gândi Europa”, prefaţată de Acad.Eugen Simion.

Potrivit unor surse, în cursul acestei vizite se va discuta şi posibilitatea ca, la finalul anului 2014 să se organizeze la Bucureşti cea de-a şasea ediţie a World Policy Conference. Evenimentul reuneşte importanţi decidenţi mondiali, lideri de opinie de statură internaţională, conducătorii celor mai importante multinaţionale şi organizaţii neguvernamentale pentru a dezbate probleme legate de guvernanţa globală.

Preşedinte al Institutului Francez de Relaţii Internaţionale, membru în Comitetul Director al Grupului Bilderberg încă din 1976 şi al altor organisme globaliste informale, de Montbrial este apreciat de mediile informate drept un „emisar neoficial” pentru România, el efectuând numeroase vizite în ţara noastră, începând cu 1990.

http://www.oranoua.ro/thierry-de-montbrial-lider-al-bilderberg-la-bucuresti-citeste-mai-mult-adev-romu17nd/

octombrie 03, 2013

Riddick spunea...

Budapesta. Anii ’90. Colonelul SIE Teodor Dorobanţu acţionează sub umbrela ambasadei noastre. În paralel, Marius Stoian este corespondentul „Evenimentului zilei“. Acolo, în capitala Ungariei, cei doi se cunosc şi se împrietenesc. Apoi, se înrudesc: soţii Teodor şi Doina Dorobanţu îi năşesc la cununie pe Marius şi Daniela Stoian.

Chişinău. 1998. Stoian devine corespondentul din Republica Moldova al postului TV Antena 1 şi al ziarului „Jurnalul Naţional“. În acelaşi timp, conduce „Fundaţia Moldo-Română pentru Comunicare şi Mass-Media“ - un ONG despre care surse din serviciile secrete susţin că ar fi o „interfaţă“ a SIE de spionaj la Chişinău. Totodată, Stoian fondează şi coordonează „Jurnalul Naţional - ediţia de Chişinău“ - acum, închis.

Bucureşti. 2001-2003. Regimul PSD îi oferă lui Stoian un post de consilier în guvernul Năstase. El are un avantaj în plus: e bun prieten cu ministrul PSD-ist al turismului - controversatul Dan Matei Agathon. În acest context, Marius Stoian este numit managerul scandalosului proiect „Dracula Park“, bazat pe subscripţiile băneşti ale populaţiei. Proiectul eşuează, iar Marius Stoian fondează cotidianul „Ştirea Zilei“ - despre care presa vremii dezvăluie că e controlat de Dan Matei Agathon, prin interpuşi. Ziarul de partid moare repede.

Chişinău. 2005. În septembrie, Marius Stoian ajunge director regional al „Open Black Sea Project Association“ - un proiect multietnic conceput ca o „celulă de criză“ pentru problematica Mării Negre. Într-un interviu acordat ziarului „Timpul“ din Chişinău, Stoian declară: „Noi vrem să spargem «codurile diplomatice» şi să impunem un concept nou: diplomaţia non-guvernamentală de gherilă. Adică o structură suplă, care să opereze cu un limbaj normal, accesibil“. Nici proiectul „Open Black Sea“ nu e străin de spionajul românesc, susţin sursele EVZ.

Bucureşti. 2006. În decembrie se înfiinţează firma Plus Concept& Consulting SRL. Acţionarii (fiecare deţine 25% din companie) sunt: Mirela Isac - soţia generalului SIE Adrian Isac; Doina Dorobanţu - soţia colonelului SIE Teodor Dorobanţu, şi Daniela Stoian - soţia lui Marius Stoian. Cei doi înalţi ofiţeri SIE sunt încă activi, dar nevestele ies în faţă la afaceri. Al patrulea asociat este Mugur Preda - fost căpitan de Securitate în Ploieşti, pe vremea lui Ceauşescu. Din 1995, Preda, ajuns colonel, conduce secţia „Doi ş’un sfert“ (actuala Direcţie Generală de Informaţii şi Protecţie Internă) din Prahova - serviciul de informaţii al Ministerului de Interne. „Firma Plus Concept&Consulting SRL a fost creată pentru a opera pe piaţa imobiliară. Până să-l cunosc, nu ştiam că Mugur Preda a fost şi el ofiţer de informaţii“, susţine Adrian Isac.

Bucureşti/Belgrad. 2008. Prezentul îl găseşte pe „naşul“ Teodor Dorobanţu în post la Belgrad, iar pe „finul“ Marius Stoian la şefia ziarului „Interesul Public“. Mândru de importanţa sa, Stoian declară pentru EVZ: „Cu generalul Isac am o relaţie veche, se pierde în negura timpului. Eu mă mişc în zone mai rarefiate...“.

Mai concret, Adrian Isac risipeşte misterul: „Pe Marius Stoian l-am cunoscut, acum câţiva ani, la o petrecere organizată de Teo Dorobanţu. Ei sunt naşi-fini. Nu scrieţi de Teo pentru că el, acum, e în Ministerul Afacerilor Externe (MAE)“. MAE îl completează într-o adresă oficială remisă EVZ: „(...) vă informăm că domnul Teodor Dorobanţu este angajat al MAE, trimis în misiune permanentă la Ambasada României la Belgrad, îndeplinind atribuţii consulare“.

 http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1112-Fo%C5%9Fti-%C5%9Fi-actuali-spioni-ai-Rom%C3%A2niei-s-au-regrupat-%C3%AEntr-o-re%C5%A3ea-financiar%C4%83-%C2%84Cupola%C2%93%281%29

Ce mascaradă ordinară... ce coţcărie...

Prioritate de Dreapta


Mai este doar o chestiune de timp până se va schimba majoritatea de la CCR, odată ce a fost aleasă ca judecător la CEDO Iulia Motoc, cu un scor care nu lasă niciun dubiu asupra faptului că mişcarea era demult pregătită, inclusiv pe plan extern (132 din 151 voturi, la APCE, unde România are zece delegaţi). Acum, Băsescu este "descărcat de gestiune", nu prea se mai poate spune că tot Echipa Băsescu de la CCR va reconfirma (a doua oară) cvorumul de 30%, "pe care el l-a contestat" (n'aşa ?!), şi că tot majoritatea lui va valida fraudulos un referendum fără cvorum îndeplinit, ca în 2003 (atunci au venit maxim 40% în două zile, validare cu "55,7%").

Clica PDUSL vrea să se valideze, ÎN ORICE CONDIŢII, referendumul de regionalizare (de "revizuire a Constituţiei"). Chiar prin falsificarea procentului de participare, ca în 2003. Iar Băsescu trebuie scos din cauză, ca să poată spune "pâi, eu nu (mai) am majoritate la CCR". Ca să-i prostească în continuare pe cei care-l mai pot crede.

Şi totuşi, reconfirmarea cvorumului (şi a altor chestii) va fi pe faţă (CCR va discuta contestaţia pe 23 octombrie), cu Motoc încă la CCR, ori Bârsan (de la CEDO) va demisiona înainte de finalul mandatului (care este în decembrie) ? Ca Motoc să facă loc unuia numit de parlament (deci, de USL).

5 comentarii :

Riddick spunea...

10 iunie 2013:

LE SPUNEAM BOILOR CĂ-I FACE BĂSESCU ŞI NU MĂ CREDEAU !

Mă rog, urmează confirmarea finală...

Boarfa pusă de UNPR-PDL la Curtea Constituţională la indicăţiile lui Băsescu va fi aproape sigur numită judecător la CEDO din partea României, lăsând majoritatea USL-ului, ca să treacă amendamentul cu reducerea cvorumului la 30%, iar Băsescu să-şi poată prosti în continuare tot mai puţinii susţinători (va pretexta: "Nu mai am majoritate la CCR, deh... dar, ştiţi ! Eu am fost împotrivă !").

http://riddickro.blogspot.ro/2013/06/le-spuneam-boilor-ca-i-face-basescu-si.html

octombrie 01, 2013

Crystal Clear spunea...

Ăstia au început să taie şi sa spânzure intr-o mulţime de ţari : Romania, Bulgaria, Grecia, Italia, Spania, Portugalia.
Ce mama naibii facem ?

octombrie 01, 2013

Riddick spunea...

Dăm semnalul: "deşteptarea ! nu mai staţi sub plăpumi !"

octombrie 01, 2013

Anonim spunea...

Am fost la Buc. si ma voi duce asa cum am declarat intr-un INTERVIU CENZURAT da digi 24. Ca voi veni din fundul MOLDOVEI ori de cite ori NARODUL se v-a pleca la stinga DE LA DREAPTA CREDINTEI NEAMULUI ROMANESC. Stiti de ce mi s-a luat interviul? Pentru ca la chimir aveam o FLINTA si O CRUCE celtica identica ca cea de la portile altarului din bisericile BUCOVINENE. Doamne ajuta.
Nota
A doua zi fratele MASON MAIOR hocus pocus a iesit pe sticla cu cuvinte intelepte. http://www.realitatea.net/voxpublica-cu-ochii-pe-george-maior-ce-e-extremismul-monitorizat-de-sri-ce-inseamna-eco-anarhia_1282934.html

octombrie 03, 2013

Riddick spunea...

A cam venit vremea de flintă-flintă, nu doar de una tip breloc. ;-)