Prioritate de Dreapta
Două articole de Paul Everac, le-am postat cu diacritice. Primul link nu mai este activ. Iniţial articolele au apărut la Cronica Română (vechiul format), dispărând ca şi tot conţinutul anterior.
Dacă dl. Băsescu nu era jucător, el putea face ureche surdă şi,
învăluit în propria sa majestate, dădea jos de pe mantia-i bordată cu
catifea omizile degenerate, cu care putea pretinde că n-are nicio
legătură.
Oamenii Măriei Sale
O
aschimodie lucind de importanţă a apărut de curând în două, trei
rânduri pe micul ecran, proferând - cu dezinvoltura unui scrântit -
stihuri abjecte şi aruncând priviri de nagâţ intoxicat, ca fascinat de
propria sa turpitudine. Nu era, dacă am înţeles bine, un om prins cu
arcanul pentru a fi dus legat la un adăpost sanatorial, ci era un emisar
cultural român liber, care trăieşte şi ne ilustrează virtuţile la New
York, în cadrul Casei noastre de Cultură. Era adică, printre altele,
reprezentantul meu, bălos la gură, sifilizat la concepţie, şi care
emitea profesional murdării urât-mirositoare în tigve americane, pentru a
arăta cât de "înaintaţi" suntem.
Cine dusese acolo această mostră de dizgraţie intelectuală altoită cu
scârnă? Cine altul decât patronul său, care era dl. Patapievici şi care
nu era la prima sa provocare, abia ieşit din manejul poney-ului pavoazat
cu svastică. Acelaşi domn aruncase în nasul canadienilor un Eminescu mi
se spune monstruos, după ce-l tăvălise pe poet şi prin bălăcăreala
verbală, făcându-l de băcănie, ca pe unul ce astupă cultura, n-o mai
îngăduie. Nici poporul care-l iscase pe Eminescu nu era tratat mai cu
clemenţă, ci relegat în regn fecaloid de dl. Înaintestătător Cultural,
şi el, într-un fel, reprezentantul meu, şi al Dumneavoastră.
Dar pe dl. Patapievici cine îl pusese în pită? Dl. Preşedinte Băsescu,
acest gentleman jucător care se joacă printre altele şi cu a noastră
cultură românească la stilul smuls şi împins, încercând să-şi facă loc
cu coatele pe unde n-a umblat niciodată. Acest dandy, acest arbiter
elegantiarum, civilizat şi cultivat la vorbă şi gest, care a înţepenit
manşa culturii pe dreapta, amorţind-o acolo, încât ne rotim cu vreo 4-5
sibariţi elitari în cerc şi de-acolo nu ne mai scoate nimeni, şi-a pus
pecetea nobilă pe tot ce ne reprezintă şi a devenit volens-nolens
patronul pionului care devarsă imondice la New York.
Dacă dl. Băsescu nu era jucător, el putea face ureche surdă şi,
învăluit în propria sa majestate, dădea jos de pe mantia-i bordată cu
catifea omizile degenerate, cu care putea pretinde că n-are nicio
legătură. Dar acum juvetele care defechează, urinează şi o ia la cioc în
public cu atâta antren e pus acolo cu degetul, indirect, al domnului
Băsescu, face parte dimpreună cu dl. Patapievici din trena lui şi din
joaca lui. Ca şi crupa măgăruşului hitlerist. Iar vituperarea şi
bombănirea poetului naţional intră în strategia şi zestrea domnului
Preşedinte. Ca multe alte silnicii şi degenerescenţe. E un spirit de
echipă şi nu avem ce face: c'est à prendre ou à laisser. Aschimodia
poartă culori băsesciene, iar eu dacă vreau s-o resping, s-o alung din
reprezentarea mea, trebuie să-l alung pe dl. Băsescu. Eu ca să scap de
tartufismele dulceag-izmenite ale dlui Patapievici trebuie să scap de
dl. Băsescu. Eu ca să mă scutur de elitismul cocoşat şi cosmopolit ce
deferlează ca o spumă cenuşie asupra noastră trebuie să mă scutur de
preşedintele jucător, dl. Băsescu, care şi-a agăţat mulţi muţunache de
picioare: dai în ei, dai în şeful!
Dacă nu era jucător, dl. Băsescu putea să scuipe şi să înjure cât voia,
putea să hăhăie cât poftea, el tot elegant şi prezidenţial se prezuma a
fi, purta o togă mai puţin năduşită de băile de mulţime. Dar aşa,
pârţurile trase de nagâţul nefericit şi (se presupune) drogat în nările
newyorkezilor pleacă de la jucăuşa Prezidenţie prin înţeleptul domn
Patapievici, care se joacă şi el cu noi, fecalele. Şi sprinţara dnă
Ridzi atârnă de picioarele dlui Băsescu, şi dna Udrea, şi cine ştie câte
alte cadâne risipitoare de euroi de criză. Garda băsesciană nu face
economie, nici macar la gafe.
Numai că oamenii de ambe sexe ai Măriei Sale i-au cam mâncat creditul
la Bucureşti şi i-au cam băsit reputaţia la New York. Păcat!
http://htdig.informatia.ro/cronicaromana/afisez.php?sid=98094&date=2009-08-26&afisez=local
Fără cultură subţire, subtilă, aticistă, venind de la humanişti de profesie, unde în paşte pe mă-sa vreţi să ajungem?
Regulatorii humanişti
Când Preşedintele Băsescu a venit la Putere, el avea de partea sa,
drept calităţi majore incontestabile, o gură bogată pe care francezii o
numesc "la gueule" iar românii de baltă "papagal"; o ştiinţă neînfricată
a conducerii vaselor de comerţ prin marea tulburată, plină de spume,
zbuciumându-se în strâmtori, şi o ştiinţă a conducerii de agenturi
navale profitabile pentru statul socialist.
Înfruntase furtuni
cu glas şi cu ochi de vultur, cu privirea pe sextant, călărise zodiile,
se strecurase prin taifunuri geografico-politice, scăpase indemn de
persecuţiile dictatoriale. Dar cum toate au o limită omenească, avea şi
un defect major, de neîntrecut: nu-l citise pe Cărtărescu. Mai mult:
nici nu auzise de el. În nicio oră, ageră sau somnolentă, de cart la
pupa, nu-i căzuse în mână aşa ceva. Când a fost întrebat, bravul matroz,
altfel fără frică şi reproş, s-a bâlbâit, a devenit timid, a rostogolit
vorbele care înainte săreau ca nişte castane pe jăratec şi a
recunoscut, da, că poartă acest grav handicap, angajându-se să-l
lichideze cât mai curând. Cum era să conducă România neştiind cine e
Cărtărescu?
Curând a aflat că există şi o zonă de înaltă
literatură şi înaltă filosofie în ţara pe care urma să o ia în mână, şi
că marii protagonişti humanişti, mai daţi în mă-sa decât deocheaţii
băieţi deştepţi, s-ar cuveni să stea in jurul său, cu periţiile lor, ca o
salbă de nestemate în jurul unei frunţi uşor dezgolite, după tăierea
moţului prezidenţial. Şi i-a strâns degrabă pe humanişti la Curte,
începând să-i scarpine pe greabăn şi să le dea potricale şi dulceţuri,
uitându-se cât mai atent la gura lor iscusită, înveşmântată aforistic şi
deşteaptă nevoie mare. Nu sunt sigur că a dus romanul lui Cărtărescu
până la capăt, de Orbitor ce e, însă de străduit s-a străduit. În
schimb, cărţulia "De ce iubim femeile?" şi-a aşezat-o în sigurantă la
căpătâi. Nu sunt sigur nici că a parcurs opera completă a celorlalţi
trei dintre marii noştri filosofi postdecembrişti, deşi nu era un efort
prea mare cantitativ, iar calitativ e liber fiecare să priceapă sau nu,
d-aia e democraţie. Mi se spune că şi în angeologie şi în teoria
limitelor (peratologie) şi în sociologia Omului Recent, domnul Traian
Băsescu a făcut sensibile progrese, lucrând cu zel, ca să nu fie ajuns
din urmă de domnul Becali. Acum România poate fi guvernată ceva mai
bine.
Mai ales că băieţii care ne asigură Curtea, cum o făceau
cândva Corneille, Racine şi Boileau, dar şi Bossuet şi Molière, la
celălalt exemplar, al Franţei, acela cu perucă, şi aburcat în rangul
XIV, ei bine, aceşti băieţi au început să dea şi directive, să spună ce
trebuie să facă Preşedintele, să-l reguleze în sensul cel mai nobil al
cuvântului, adică să-i impună nişte reguli de comportare, nu numai în
trenul regal, dar şi în politica locală sau mondială. Preşedintele
cunoaşte bine comportamentul la "Potcoava", dar nu cunoaşte încă
suficientă filosofie şi morală politică. Şi iată că în "Evenimentul
zilei" de ieri se ridică generos regulatorul, nu demult necunoscut,
domnul Cărtărescu, şi-i spune elevului sau, spudeu neajutorat (abil
numai pe mare când e ceaţă) cum să procedeze şi să se delimiteze de
aceşti monştri care compun partidul prezidenţial, adică cum să bage
spaima în echipajul comandat şi instruit chiar de el. Până să se
înspăimânte echipajul, mi-e teamă că se va înspăimânta chiar
Preşedintele nostru, biruitor în luptă cu nume de Traian, când se va
vedea că a supărat a doua oară pe domnul Cărtărescu, că merită deci din
plin o astfel de regulaţiune. Dacă se mai asociază şi ceilalţi 2-3
filosofi postdecembrişti ai ţării (în capul listei-tip de 300 de
semnături pe care poţi să-i scoli şi noaptea şi să nu le spui despre ce e
vorba că tot semnează) e de oaie! Humaniştii regulatori nu-şi fac decât
datoria. Doar pentru asta sunt scărpinaţi şi purtaţi de colo-colo cu
vagonul lui Carol al II-lea!
Iar domnul Cărtărescu, mult târşit în
politică, trebuie crezut în tot ce spune sau cere, de către acest
"grand bète" care şi-a permis să-l ignoreze aproape jumătate de secol.
Fără cultură subţire, subtilă, aticistă, venind de la humanişti de
profesie, unde în paşte pe mă-sa vreţi să ajungem?