Prioritate de Dreapta
Articol de Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):
Băncile
străine, pe care BNR şi alţi brokeri (guvernamentali sau nu) ai
capitalului internaţional le-au adus în ţară pentru a o înstăpâni, au
reuşit să ajungă a o face folosind în mod net doar bani din România şi
nici un sfanţ din afară. Potrivit unei comunicări oficiale de zilele
trecute, după 5 ani de dezangajare – “dezintermediere” în limbajul
ipocriziei bancare – activele lor, respectiv creditele acordate,
coborând vertiginos, au ajuns la nivelul pasivelor lor, adică al
depozitelor. Pentru a se înţelege mai bine atât semnificaţia, cât şi
eforturile de obţinere a acestei adevărate victorii, trebuie spus că
băncile străine au fost aduse în România cu argumentul că România nu are
bani şi că, pentru a se dezvolta, are nevoie să vină bănci străine cu
bani.
Au
fost necesare niscai cazne, căci s-a văzut repede că povestea cu
dezvoltarea României constituia un biet trombon, iar acum, privind
retrospectiv după numai câţiva ani, obiectivul urmărit era unul mai mult
decât jenant: ca banii din România, ăia insuficienţi, să fie totuşi
“intermediaţi”, mai bine zis controlaţi, de bănci străine şi nu cumva de
bănci româneşti! Oricum nu era vorba de a se aduce din afară un surplus
de bănet bancar cu care să fie ajutată dezvoltarea României! Ceva cazne
nu puteau fi însă evitate pentru că iniţial chiar a fost nevoie de
nişte bani din afară, întrucât nu avea cum să fie confiscat dintr-o dată
spre intermediere de către băncile străine tot banul din România! Cu o
injecţie de bani străini se puteau da pasager mai multe credite decât
depozitele constituite (stocul creditelor faţă de depozite ajungând la
un moment dat chiar la 140%), după care urma replierea. Atenţie,
esenţial!, creditele aveau să fie acordate nu pentru investiţii şi
locuri de muncă, ci pentru consum – adică pentru o falsă prosperitate pe
termen scurt, dar secătuire pe termen lung! – condiţii în care, după
maximum 4-5 ani, toţi banii româneşti de pe piaţă, mulţi puţini câţi
erau, aveau să fie mobilizaţi pentru rambursări, fără ca vreo acumulare
pentru dezvoltare să fi fost constituită, şi tot cheagul din puţinul
strâns în timp într-o ţară săracă avea să fie epuizat. Ceea ce s-a şi
întâmplat! Băncile străine însele au sistat aportul de bani din afară,
creditarea s-a prăbuşit şi ordinul expres al staffurilor lor din
străinătate a fost să se “descurce” doar cu bani locali, să amputeze
drastic “expunerea” pe România! În 5 ani, expunerea lor pe România a
scăzut cu 20% şi creditele acordate au coborât la nivelul depozitelor,
adică finanţarea de către ele a pieţei româneşti se face de-acum numai
cu bani culeşi de pe această piaţă. Ce alt rost mai au de-acum băncile
străine decât acela de a ne secătui împrumutând pieţei româneşti cu cele
mai înalte marje de dobânzi din lume banii strânşi chiar de pe piaţa
românească?! În caz că ar fi vorba de bani aduşi de ele din afară, bravo
lor, dacă, desigur, ar găsi proşti să se împrumute la ele. Dar e vorba
în mod net doar de bani din România. Proştii nu sunt proşti pentru că
aşa au ales, ci pentru că sunt obligaţi. Si aici este rolul BNR!
