Ţăranul Amar
Anacronic:
Legea securității cibernetice – votată. Evaziunea fiscală infracțiune care afectează siguranța națională – va fi sigur votată.
Ai
grijă ce-ți dorești să nu ți se întâmple! Discursul public al unor
deștepți de pe la Bucale care rezolvă toate problemele țării prin „mai
buna colectare” se transpune în legislație. Politicienii corupți sau
doar inconștienți exagerează pericolele pentru întărirea statului, adică
tot a politicienilor.
Nea
Nicu e muncitor necalificat încadrat ca personal de curățenie la o
cantină socială. Patronu’ are și un restaurant-autoservire și, ce nu se
vinde, bagă pe cantină. Primăria decontează. Lăturile le ia nea Nicu
acasă să-și hrănească porcii.
Nea
Nicu avea 2 porci. Pe unu’l taie pentru el. Și-a luat liber de la
muncă. Pe celălalt l-a vândut ca să-și „învelească casa”. Nea Nicu nu a
declarat veniturile din vânzarea porcului și, ca să folosesc limbajul
din comunicatele de presă ale instituțiilor, s-a sustras de la plata
impozitului pe venit și a contribuției la asigurările sociale de
sănătate, păgubind astfel bugetul consolidat statului. În cauză, vor
începe cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute la
art-lit-din-Legea 241/2005.
Din
audierile martorilor și înregistrările aflate la dosar, rezultă clar că
nea Nicu a premeditat fapta. Într-una din discuțiile înregistrate
ambiental, nea Nicu îi spune soției că nu trebuie să se împrumute la CAR
să schimbe tabla de pe casă fiindcă speră să obțină un venit important
din vânzarea porcului. Nea Nicu și-a propus să obțină 9 lei pe
kilogramul de porc în viu. Așa reiese din discuțiile cu soția dar și din
declarația martorului Vasile căruia nea Nicu i-a relatat modul de
operare. Pentru nea Nicu, asta era socoteala din vară.
Într-o
altă discuție înregistrată ambiental, nea Nicu se gândește să facă
porcul de 150 de kg până la (în discuție apare un personaj Ignat, asupra
căruia se vor extinde cercetările) și chiar dacă prețul în viu va fi de
doar 8 lei va câștiga mai mulți bani. Oricum lăturile sunt gratis și
poate încasa douășpe milioane în loc nouă jumate.
Încă
nu se întâmplă, dar viitorul e aproape! Prin OG 8/2013, țăranii sunt
obligați să plătească impozit pe norma de venit. Nu a îndrăznit nimeni
să le ceară banii dar, poate, de frica SRI și DNA care vor avea
atribuții în combaterea evaziunii, inspectorii ANAF vor merge pe la nea
Nicu.
Un comentariu:
Prioritate de Dreapta
Cred
că nu se poate disocia continuitatea de castă de cealaltă componentă a
dezastrului naţional - pierderea controlului economiei şi politicii în
favoarea unor factori externi. Pierdere mijlocită de aceeaşi castă
"inamovibilă".
Ziarul Financiar:
Cea mai mare suferinţă a României la 25 de ani de la Revoluţie
Cea
mai mare suferinţă a României la 25 de ani de la Revoluţie este
blocarea accesului competenţelor către vârfurile societăţii, economiei
şi administraţiei de către reţelele şi dinastiile moştenite de dinainte
de 1990.
Sentimentul
de frustrare a fost acut până în 1996, perioadă în care au fost blocate
investiţiile străine şi privatizarea, însă din păcate România continuă
să fie condusă şi astăzi de membri ai dinastiilor, ai căror exponenţi au
fost stâlpi ai regimului comunist.
Ruptura
faţă de trecut a fost mimată, iar puternicii din politica şi vechile
structuri ai anilor ’70-’80 s-au organizat astfel încât să reuşească
transferul de la puterea politică la cea economică. După 25 de ani unii
dintre ei sunt chiar în funcţii, iar alţii şi-au predat puterea copiilor
lor, aduşi pe poziţii înalte cu CV-uri subţiri, dar cu puternic sprijin
al reţelelor.
Culmea,
chiar şi în business, reţeaua şi-a înfipt rădăcini adânci. Nu sunt
vizate doar companiile de stat sau companiile care trăiesc din comenzi
de stat, ci găsim chiar copii de foşti ideologi şefi din comunism în
poziţii similare astăzi în capitalism. Bine ascunşi, însă cu aceeaşi
forţă de a face agenda zilei, altfel nebănuiţi de aproape nimeni în
România.
Cum
altfel să se explice faptul că în prima linie a Revoluţiei, omul în
pulover, profesorul poliglot din Politehnică, cu un discurs atât de
coerent şi puternic încât parcă ar fi coborât de pe o scenă, cu notiţele
discursului pe cartonaşe precum, după 25 de ani, sâmbătă seară
preşedintele Traian Băsescu – era chiar fiul unuia dintre puternicii
lideri comunişti din România anilor ’50-’60 care au impus regimul
sovietic? Chiar aşa, o întâmplare?
Ca
şi cum Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Nicolae Ceauşescu s-ar fi tras din
foşti colonei sau generali ai armatei române din Primul Război Mondial,
când aceştia din urmă şi copiii lor au fost hăituiţi în închisorile
comuniste în anii ’50.
Şi
nu numai că ginerii foştilor miniştri au dezvoltat puternice afaceri de
exemplu cu hoteluri, restaurante sau spaţii comerciale luate (aproape)
degeaba - pentru că nu au construit cu banii lor alte restaurante sau
hoteluri -, dar reţeaua a avut grijă ca şi ideologic tocmai fiii lor să
fie astăzi cei care ne predau învăţăminte anticomuniste. Ca şi cum
băieţii lui Nae Ionescu - dacă ar fi avut - sau ai altor ideologi ai
dreptei din interbelic ar fi ajuns să fie capii ideologici ai regimului
comunist. Nu se mai găsea nimeni în România decât tocmai fiii celor care
au adus sau predat comunismul să ne arate „calea dreaptă” spre
capitalism?
Tocmai
membrii dinastiilor foştilor secretari de partid, astăzi în diverse
structuri, să ne arate drumul spre integrarea euro-atlantică? Tot ei?
O
uriaşă operaţiune de intoxicare care a avut drept scop de fapt doar
preluarea şi menţinerea controlului. În ’98, mulţi spuneau că aşa e
România şi că existenţa acestei reţele a dinastiilor este motivul
principal pentru care ţara nu înaintează, dar nu credeam. După 16 ani
cred. Dar mai cred şi că România competentă îşi face loc şi sfarmă sub
călcâi aceşti pui de nomenclaturişti puşi în funcţii de părinţi, nu de
CV.
Este
evident că ceea ce ne diferenţiază de ţările dezvoltate este lipsa unui
capital autohton puternic. Însă investiţiile străine, oricât ar căra
din valoarea adăugată din România în afară, au avantajul că pun în
valoare resursa umană de calitate.
Tinerii
competenţi şi harnici ajung să conducă businessuri de zeci de milioane
de euro sau chiar zeci de miliarde, cum este cazul recent al lui Adrian
Viman de la Kaufland, care pleacă să conducă sucursala din Germania a
acestei companii, cu afaceri de 13 miliarde de euro. Sau să îşi facă
puternice afaceri independente de unde pot proiecta singuri viitorul
României.
Ei
vor veni la un moment dat din sectorul privat curat şi din companiile
străine în administraţie. Acum, deliberat sunt ţinute salariile
miniştrilor jos, pentru ca să nu îi intereseze pe tinerii competenţi şi
să forţeze să se „mânjească” pe oricine ar vrea să construiască în
sistemul public, dar va veni clipa când oamenii care trăiesc din salariu
îi vor rade.
Dosarele
Patriciu şi Voiculescu, unde justiţia s-a întors în timp în anii ‘90
condamnând practic privatizarea frauduloasă a Rompetrol şi a ICA, arată
că nu este departe momentul când se vor redeschide dosare precum
Bancorex, cea mai mare fraudă din istoria României de după 1990 şi sursa
de finanţare a foştilor nomenclaturişti şi a puilor lor care astăzi
cred că şi-au găsit culcuş la vârful României.
România
este astăzi la jumătate din potenţialul său ca ţară, la un PIB cu doar
30% mai mare în termeni reali faţă de 1990, pentru că în aceşti 25 de
ani resursele României au fost prăduite sau administrate de incompetenţi
menţinuţi la putere numai prin susţinerea reţelelor şi a dinastiilor de
partid. În Polonia, standardul de viaţă s-a dublat în aceşti 25 de ani.
Este culmea cum, cu atâtea aparente schimbări de regim politic între
stânga şi dreapta, puterea de fapt a rămas în aceleaşi mâini pătate ale
celor care de fapt erau gardienii României înainte de ’90. O uriaşă
manipulare.
2 comentarii
:
Prioritate de Dreapta
Aceste
”investiții de interes național”, realizate pentru propășirea materială
a firmelor de casă ale oamenilor politici autohtoni, sînt de fapt
dovada certă că banii trimiși de UE în România nu au însemnat altceva
decît șpaga consistentă pe care a primit-o clasa politică trădătoare din
țara noastră.
În
schimbul contractelor grase pe fonduri europene primite de firmele pe
care le dețin, politicienii autohtoni și lăutarii lor din mass media
le-au aruncat în ochi românilor praful bunăstării UE!
Invectiva.ro:
Fondurile
europene au fost prezentate de propagandiștii pro-integrare și privite
de masa de naivi, care s-au bucurat că îi scoate UE din foame, ca fiind
niște bani pe care ni-i dau nouă tanti Angela Merkel și nenea José
Barroso din buzunarele lor proprii, pentru că le place de noi, că sîntem
copii europeni ascultători.
Lucrurile
stau însă puțin diferit, acest ”puțin” făcînd diferența între o Românie
dezvoltată, pe care ne-o dorim cu toții, și țara săracă, sărăcită și
înapoiată în care trăim acum.
Astfel,
o dată cu integrarea României în UE, la 1 ianuarie 2007, a venit și
obligația de a plăti către bugetul Uniunii contribuția de 1% din
produsul intern brut (PIB), la fel ca toate celelalte state membre, ca
modalitate de participare la efortul financiar comun.
De
menționat că în perioada 2007 – 2012 România a fost contributor net la
bugetul Uniunii, adică a plătit cu 2 miliarde euro mai mult decît a
reușit să atragă prin programele de finanțare europeană.
Departe
de a aduce bogăție și dezvoltare, fondurile UE au fost asimilate unei
birocrații stufoase și cu corupția instituționalizată, au participat
nemijlocit la acțiunea concertată a forțelor interne și externe de
spoliere și sărăcire a României, au eficientizat la maxim procesul de
ștergere a identității poporului român.
Finanțarea
europeană nu a fost altceva decît un cui al lui Pepelea bătut în ușa de
la intrare a palatului Victoria, factorii de decizie autohtoni avînd ca
principală grijă a guvernării îndeplinirea țintelor de deficit și a
altor obiective trasate cu superioritate de la Bruxelles, iar nu măsuri
care să vizeze binele și bunăstarea românilor.
Dar
păcăleala fondurilor europene este mult mai profundă de atît,
consecințele fiind de ordin structural pentu economia României și pe
termen lung.
Și
înainte, dar și după aderarea la Uniunea Europeană, România a fost o
țară în curs de dezvoltare, care are nevoie de finanțare pentru
investiții ca de aer, pentru a se dezvolta.
Finanțările
la care apelează țările pentru dezvoltare sînt, de obicei, programe de
împrumut extern pe termen lung, care să permită o plată eșalonată a
ratelor.
Pentru
comparație, avînd în vedere că în ultimii ani s-a tot făcut în România
asemuirea între bugetul național și situația financiară a unei familii,
să luăm exemplul unor tineri căsătoriți, fără casă. Pentru a-și cumpăra o
locuință și, deci, a se putea dezvolta, apelează la un împrumut pe
termen lung, pe care urmează să îl achite în rate. Ei vor avea un
deficit de bani, adică veniturile familiei vor fi mai mici decît
cheltuielile, dar repartizarea datoriei pe termen lung le va permite
achitarea ei fără a se confrunta cu spectrul falimentului, precum și
posibilitatea de a efectua cheltuieli anuale mai mari decît le permit
veniturile dintr-un anumit an.
Cele
mai multe dintre țările europene occidentale s-au dezvoltat, după Al
Doilea Război Mondial, pe baza unor deficite semnificative ale bugetelor
naționale, avansul lor tehnologic actual susținîndu-se pe cheltuirea
împrumuturilor pe care le-au contractat în trecut.
Aderarea
României la Uniunea Europeană a venit tocmai cu interzicerea unor
astfel de deficite bugetare, actul constitutiv al UE interzicînd țărilor
participante un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB-ul național.
Iar
fondurile europene erau tocmai promisiunea țărilor dezvoltate din UE de
a finanța România pe termen lung, nerambursabil, ca urmare a
interzicerii unui deficit mai mare de 3% din PIB.
Prin
această interdicție, chiar dacă nivelul datoriei publice îi permite
încă țarii noastre să se împrumute, guvernul nu poate face investiții
majore pentru că nu i se dă voie să iasă din ecartul deficitului
bugetar, adică să depășească peste un anumit nivel veniturile anuale la
bugetul de stat.
România
și-a cedat astfel de bunăvoie dreptul de a-și finanța investițiile în
ce sectoare ale economiei naționale dorește, atît cît dorește, în
schimbul unor fonduri iluzorii pe care UE le alocă oricum discreționar,
după bunul plac.
Mai
mult decît atît. Țara noastră și-a cedat practic pe nimic sectoarele
vitale ale economiei și resursele, privatizîndu-le și concesionîndu-le
pe doi lei, măsură de care a fost condiționată acordarea sprijinului
financiar al UE.
În
concluzie, Statul român a pierdut controlul economiei naționale, țara
noastră rămînînd virtual fără producție industrială, doar pentru
”dreptul” de a plăti Uniunii Europene două miliarde euro între 2007 și
2012.
De
cealaltă parte, impactul fondurilor UE în România a fost unul cel mult
local, de finanțările europene beneficiind proiecte private mici și
puține.
Grosul
banilor europeni s-au constituit într-o risipă de proporții epice a
miliarde de euro, cheltuiți pentru construirea de parcuri la țară,
bazine de înot în comune locuite doar de bătrîni sau stadioane de fotbal
în pantă.
Aceste
”investiții de interes național”, realizate pentru propășirea materială
a firmelor de casă ale oamenilor politici autohtoni, sînt de fapt
dovada certă că banii trimiși de UE în România nu au însemnat altceva
decît șpaga consistentă pe care a primit-o clasa politică trădătoare din
țara noastră.
În
schimbul contractelor grase pe fonduri europene primite de firmele pe
care le dețin, politicienii autohtoni și lăutarii lor din mass media
le-au aruncat în ochi românilor praful bunăstării UE!
2 comentarii
:
Prioritate de Dreapta
Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):
Nu
ştim câţi dintre cei 6,2 milioane de votanţi ai dlui Iohannis au
împărtăşit ca un cuvânt de ordine metafora „ne-am luat ţara înapoi” cu
care câştigătorul din 16 noiembrie şi-a marcat pe internet victoria.
Personal nu sunt internaut, dar câţiva internauţi mi-au arătat pe
telefoanele lor mobile cu acces online această metaforă-calificativ,
folosită probabil pe internet, la sugestia vreunui consilier, tocmai
pentru că pe Facebook şi alte reţele de socializare s-a decis soarta
prezidenţialelor. Când am văzut metafora, m-am întrebat ce o fi cu
parascovenia asta?! A-ţi lua ceva – indiferent ce – înapoi înseamnă că
ai deţinut cândva acel ceva! Când o fi fost asta?
Aceiaşi
prieteni internauţi mi-au atras atenţia că, din ceea ce au constatat ei
înşişi în traficul de pe internet, formula „ne-am luat ţara înapoi” ar
fi fost iniţiată în contextul participării la prezidenţiale a
candidatului PSD-ist Victor Ponta, sugerând că înfrângerea acestuia ar
marca desprinderea definitivă de comunism. Trecem peste faptul că
aceasta ar însemna că, de 25 de ani de la căderea oficială a
comunismului, am fi vegetat tot în comunism şi ceea ce s-a înfăptuit pe
linia trecerii la economia de piaţă, la democraţia de tip occidental şi
la situarea în tabăra politico-militară euroatlantică ar fi un fel de
minciună. Dar ce mai este oare comunist în PSD, acest partid care este
principalul artizan din România al celui mai odios capitalism sălbatic
din Europa?! Cum oare o fi comunist Victor Ponta, despre care se poate
spune fără ezitare că nu s-a mai văzut altul la fel de determinat să
vândă pe nimic şi aurul de la Roşia Montană şi gazele de şist de oriunde
de prin ţară doar-doar de o dobândi astfel graţia „partenerilor
euroatlantici”?!
Si
apoi, fraţilor, dacă nu vă descurcaţi cu clarificările în plan politic,
atunci treceţi în plan economic, unde lucrurile sunt clare, fără
echivoc. În 16 noiembrie dimineaţa, înainte de alegeri, situaţia în
România era după cum urmează: tot petrolul şi jumătate din resursele de
gaze – la austrieci; distribuţiile din energie (cele care strâng banii) –
la nemţi şi francezi în cazul gazelor, la italieni, nemţi şi cehi în
cazul electricităţii, la austrieci, kazahi şi ruşi în cazul
carburanţilor; băncile – la austrieci, greci şi francezi; industriile
câte mai există – la nemţi, britanici, ruşi, italieni etc; telefonia –
la francezi, britanici şi nemţi; pădurile (probabil peste jumătate) – la
austrieci, unguri, nemţi; pământurile agricole (probabil peste 40%) –
la italieni, unguri, danezi etc. În 16 noiembrie, la închiderea urnelor,
după victoria zdrobitoare, tabloul era acelaşi. Si aşa va rămâne.
Fraţilor, nu veţi lua nimic înapoi! Actualii deţinători vând scump, nu
dau graţis precum statul român! Si v-au luat şi banii, ca să nu aveţi cu
ce cumpăra!
Un comentariu
:
Prioritate de Dreapta
La
benzină şi la lapte plătim la fel ca Occidentul, la cosmetice şi
pantofi situaţia e comparabilă şi lista poate continua. Salariul mediu
rămâne însă 1.600 de lei/lună în Româniă şi nu 1.600 de euro/lună. Cu
faţa la colţ şi cu capul plecat, România este astfel prinsă într-un dans
în care muzica nu e plătită de noi, iar valoarea adăugată produsă
local zboară aproape liber către Zug, Laussane sau Rotterdam. Totul se
întâmplă în timp ce Guvernul se întreabă constant, uimit şi cu mâinile
în sân de ce încasările bugetare nu au depăşit niciodată 35% din PIB.
Ziarul Financiar:
Executivii străini
detaşaţi de multinaţionale la Bucureşti s-au obişnuit să formuleze
automat în discursul public ipoteza conform căreia salariile locale
sunt mici pentru că productivitatea este redusă, dar în acelaşi timp
susţin cu seninătate că România este o destinaţie atractivă de
investiţii tocmai pentru că salariile sunt mai mici decât în alte
părţi.
Între
timp, România a devenit gazdă pentru corporaţiile mondiale care decid
cu ochii în cifre dacă 3.000 de oameni îşi pierd sau nu locul de muncă
pentru că la Mumbai sau Cairo costurile salariale sunt cu câteva
procente mai mici decât la Bucureşti.
Am
auzit de puţine ori un executiv străin care să spună că firma sa a
venit în România pentru că aici forţa de muncă are expertiză în IT, în
inginerie civilă sau în tehnologie aerospaţială. Am auzit în schimb de
colonii de call-center-uri, de parcă mănunchiul de facultăţi şi
universităţi ţinute în poală de Ministerul Educaţiei are o singură
specializare, cea de telefonist şi telefonistă.
În
inginerie situaţia este la fel. Un cunoscut, doctor în roboţi
industriali, s-a angajat în urmă cu trei ani în biroul de proiectare al
unei mari companii din industria auto la Bucureşti.
Câştiga
în jur de 3.000 de lei pe lună, pleca dimineaţă de acasă, se intorcea
seara târziu şi tot ce avea în cap era cum să facă să mute cât mai
ieftin o coloană de direcţie de pe partea stângă pe partea dreaptă a
automobilului şi cum se prinde cât mai ieftin un cablu de o caroserie.
După
doi ani de cearcăne şi nopţi nedormite, a obţinut un loc de muncă
similar într-o companie din aceeaşi industrie în Germania. Nu s-a gândit
de două ori, şi-a făcut bagajele şi a părăsit definitiv România. Acum
câştigă 3.000 de euro/lună, nu 3.000 de lei/lună şi nu mai vorbeşte
despre cabluri, bujii şi electromotoare, ci despre plimbări cu
bicicleta, vacanţe şi dilema de a încheia o casă într-o suburbie sau un
apartament în centrul oraşului.
După
primele luni la noul loc de muncă din Germania, doctorul în inginerie
povestea că simte că s-a mutat la sanatoriu, că nu există niciun bici
care să îl mâne de la spate şi că economia germană îşi arată întreaga
disponibilitate pentru a-l absorbi.
Situaţia
de faţă se poate extrapola într-un întreg evantai de domenii. O
vânzătoare din Germania va reuşi în medie să treacă zilnic prin faţa
scanerelor un număr aproximativ egal de produse ca şi o vânzătoare din
România. Un taximetrist belgian conduce zilnic un număr aproximativ de
kilometri cu unul de la Bucureşti, iar brutarul român produce tot atâtea
chifle cât cel danez.
Dar,
costurile cu forţa de muncă din industria auto românească însă sunt de
3,75 ori mai mici decât media europeană, cele din comerţ sunt de şase
ori mai mici decât media, iar în construcţii românii sunt plătiţi de 5,3
ori mai puţin decât în UE.
Piaţa
muncii din România nu are o problemă intrinsecă de productivitate -
numărul de chifle produse pe oră de un brutar, kilometri/zi parcurşi de
un taximetrist sau numărul de bilete vândute de o taxatoare sunt
similare cu cele din Occident.
Diferenţa
este dată de valoarea pe care piaţa locală este dispusă să o plătească
pentru produsele industriei locale. Din pacăte, pentru un set gros de
produse preţurile româneşti sunt uniformizate cu cele din Europa.
La
benzină şi la lapte plătim la fel ca Occidentul, la cosmetice şi
pantofi situaţia e comparabilă şi lista poate continua. Salariul mediu
rămâne însă 1.600 de lei/lună în Româniă şi nu 1.600 de euro/lună. Cu
faţa la colţ şi cu capul plecat, România este astfel prinsă într-un dans
în care muzica nu e plătită de noi, iar valoarea adăugată produsă local
zboară aproape liber către Zug, Laussane sau Rotterdam. Totul se
întâmplă în timp ce Guvernul se întreabă constant, uimit şi cu mâinile
în sân de ce încasările bugetare nu au depăşit niciodată 35% din PIB.
Nu
spun că prezenţa multinaţională este nocivă. Investiţiile străine
directe sunt vitale pentru plămânii oricărei economii, dar incapacitatea
administraţiei de a ţine valoarea adăugată în economie şi lipsa de
interes pentru a încuraja poziţiile de avantaj comparativ în industrii
inovatoare trimit România într-o spirală a cedării de suveranitate către
corporaţiile globale.
Cu
o ţară care se vinde pe piaţa internaţională a muncii ca un paradis de
telefoniste şi telefonişti, putem la fel de bine să rămânem cu toţii
acasă şi să vindem spaţiu publicitar pe tricolor.
4 comentarii
:
Prioritate de Dreapta
Bietule
cetățean român care umbli în bejenii nesfârșite căutând un salariu de
argat! Bietule tu, bietule eu, bieții de noi! Nu poți, țipă Băsescu la
Ponta, să umbli la redevențe decât dacă vor ăștia 44. Și ăștia 44 sigur
nu vor.
AM Press:
În
stilu-i cunoscut, la orele 18,30 trecute fix, Traian Băsescu a ieșit
între steagurile de la Cotroceni. A spus destule, cele mai multe rele,
l-a bumbăcit pe Ponta, ceea ce nici nu-i complicat, a făcut volute de
inteligență economică menite să determine leșinul admirativ al multora.
Eu m-am ales cu o singură informație care, dacă-i reală și e reală, 44
de companii sug pământul românesc în perimetre concesionate. Nici mai
multe și nici mai puține – 44. Președintele, încă în funcție polemică,
se certa cu premierul care nu poate umbla la redevențe decât ”cu acordul
celor 44”. Cine-s ăștia? Presupun că majoritatea, dacă nu toți,
reprezintă companii și concerne străine care au închiriat pe veșnicie,
la preț de doi lei, din care un leu peșcheșuri, pământ românesc sub care
se află petrol, gaze, gaze de șist (știu că la Pungești, jandarmii
băteau țăranii fiindcă violau, în propriul lor sat, teritoriul unei
companii străine care concesionase zona, deci era proprietară pe sol și
subsol), aur, minereuri rare, utilizabile în industria de vârf, și
altele. E prima oară când aud câți sug de sub gumarii mei de cetățean
român, de sub tenișii mei găuriți, mereu oropsit și mereu sărac, averi
colosale – 44. Bietule cetățean român care umbli în bejenii nesfârșite
căutând un salariu de argat! Bietule tu, bietule eu, bieții de noi! Nu
poți, țipă Băsescu la Ponta, să umbli la redevențe decât dacă vor ăștia
44. Și ăștia 44 sigur nu vor.
Observ
o predilecție a procurorilor de a umfla capitaliști români. Niciun
străin n-are a se teme. Se zice că un capitalist face primul milion
faultând legea. Pe celelalte le face respectând legea. Unii, care-s acum
în pușcărie, au mii de angajați. Ceva îmi sună strâmb. Strâmb și
enervant îmi bâzâie în urechi și cifra 44. Am și eu un teren pe care
austriecii se plimbă la niște sonde care-s făcute de români și acum sunt
ale lor. Dau drumul la robinete și vane, prin persoana unor autohtoni
mândri că poartă uniforma OMV și ca atare, găsindu-mă pe locul meu, nu
catadicsesc nici măcar să mă salute, îngâmfați cu șurubelnițele lor ca
niște târnăcoape de la Viena. Cine publică o hartă cu cât din teritoriul
României a fost concesionat? Și dacă a fost concesionat, de ce firma
străină îmi vinde mie petrolul pe care-l torn în rezervorul mașinii și
gazele din butelie mai scumpe decât în Austriile ei? Cine a încheiat și
cu ce preț aceste concesionări nea Băsescule, fiindcă unele sunt
încheiate în mandatele matale? Firește și în guvernările Ponta care
încep să fie la fel de numeroase ca ale lui Boc. Cine publică acea
hartă? Nu mă refer la un ziarist, ci la măria sa oficialitatea română
care-i obligată, prin lege, să mă informeze fiindcă nu-i România doar
țara mă-sii, mai e și a mea și a vecinilor mei și a concetățenilor mei
care umblă sclavi prin lume. Ia să vedem cărei companii, din Canada sau
Madagascar, din Kirghistan sau Australia, aparține bătătura mea și în ce
condiții mi-ai înstrăinat-o? Vreau să știu și eu cine vine mâine să-mi
găurească grădina cu pătlăgele sau direct sufrageria, dându-mi un brânci
în uliță fiindcă-l incomodez.
6 comentarii
:
Prioritate de Dreapta
CVT, pe Facebook:
E un munte de slănină
Şi-are-o faţă ca de sodă
Toţi românii se închină:
Iată-l pe Căpşună Vodă!
Îl votară căpşunarii
Risipiţi în patru zări
Ne-au cam dat cu flit, hoinarii:
Votul marii răzbunări!
Ei au pedepsit o ţară
Ce-n pustiu i-a alungat
Pentru pîinea lor amară
Ne-au dat un handicapat.
Straşnică mobilizare
Pe Facebook şi Internet!
Hai la ţară de vînzare
Are banner şi-n closet!
A vîndut copii, turbatul
Plîng familii după ei
Na rinichiul, ia ficatul
Inima? 5.000 de lei!
N-am crezut că ne va bate
Dumnezeu aşa de rău:
Ne-a arătat că se poate
După Chior - un Mutălău.
E mutant, n-are charismă
Zici că-i zombi împăiat
Berlinul ne-a tras o cizmă
Fiindcă prea des l-am trădat.
Reichul IV se-nfiripă
La Dunăre şi-n Carpaţi
Şmecherul n-are echipă
Doar nişte băsişti mascaţi.
Iese Dosia la bătaie
Trei piftii-s la guşa ei
Sar în curul gol, din baie
Pleşu şi cu alţi lachei.
Doi beţivi îşi cer răsplata
Buldogul şi Orban L.
Numai sapa şi lopata
Mai vindecă PNL.
La fasole cu ciolannis
Stau la coadă interlopi -
La Putere tot golanii-s
Aţi votat de-aţi dat în gropi.
Aţi vrut să scăpaţi de Chiorul
Dar, de fapt, voi l-aţi salvat
Vă înjură tot poporul
Mai bine v-aţi fi-mpuşcat.
Hai, veniţi acum acasă
Luaţi-vă ţara-napoi!
Ah, ce farsă dureroasă
Şi ce baie de noroi!
Iar e-n lanţuri ţara asta
Ticăie bomba cu ceas
Ne-a lovit, din nou, năpasta
După un tătar - un sas.
Plîngi pînă îţi crapă buza
Tu, nefericit norod:
Pe tronul lui Vodă Cuza
Stă Căpşună Voevod!
Sceptrul lui Mihai Viteazul
E la neamţul second-hand
Exilul beleşte prazul
Ce ruşine! Ce mai brand!
Biată Ţară Românească
Eşti la capăt de destin...
Adolf Hitler să trăiască
Şi nepotul lui cretin!
Corneliu Vadim Tudor
(Pamflet scris în noaptea de 3 spre 4 decembrie 2014)
10 comentarii
:
