google translate

sâmbătă, 29 iunie 2013

USL îşi asumă porcăriile PDL-PSD din 2009. Urmează muşamalizarea, P.R.-ul.

Prioritate de Dreapta



Claudiu Doltu (PnL/USL, Ministerul Finanţelor): "Convingerea mea este că România are nevoie în continuare de FMI şi Banca Mondială. Un nou acord cu FMI ar fi binevenit pentru a beneficia de asistenţă în domeniul reformelor din energie, transporturi, sănătate şi întreprinderi de stat, şi nu în ultimul rând, pentru reforma din administraţia publică. Cel mai probabil, noul acord cu FMI va fi pe doi ani. Sunt convins că foarte curând guvernul va lua o decizie referitoare la traseul de urmat pentru adoptarea euro şi din acest punct de vedere avem nevoie de stabilitate macro şi de continuarea reformelor structurale. Cu doi ani înainte de intrarea în ERM2 - anticamera zonei euro, România nu trebuie să mai aibă niciun acord nici cu FMI, nici cu Banca Mondială, nici cu Comisia Europeană, ca o dovadă că ţara şi economia este suficient de stabilă pentu a sta pe picioarele ei."

Isărescu: "Este necesar un bilanţ privind abordarea crizei în 2008-2009".

Ziarul Financiar:

România a plătit deja dobânzi de 1,6 mld. € către FMI şi UE. Cât 320 km de autostradă


„Împrumutul salvator“ de 20 mld. euro mănâncă acum din spaţiul fiscal pentru autostrăzi, căi ferate şi spitale. BNR şi Finanţele au luat efectiv 17,9 mld. euro şi au de dat înapoi 21 mld. euro.
„Centura de siguranţă“ pe care România şi-a pus-o în urmă cu patru ani sub forma uriaşului împrumut de 20 mld. euro negociat cu FMI şi UE a scos până acum 1,23 mld. euro din Trezoreria statului, din care 700 mil. euro au reprezentat numai dobânzile şi comisioanele (57%). Alte 4 mld. euro au fost achitate deja de BNR, incluzând dobânzi de peste 900 mil. euro, potrivit datelor băncii centrale.

Până în anul 2023 împrumutul asumat pe nepusă masă la începutul lui 2009 de triada Traian Băsescu, Mugur Isărescu, Emil Boc va mânca încă 8,6 mld. euro din bugetul României, dobânzile şi comisioanele ajungând la circa 900 mil. euro din această sumă. BNR singură mai are de rambursat rate de 6,9 mld. euro şi dobânzi de 230 mil. euro, adică un total de 7,14 mld. euro, calendarul său de plată urmând să se încheie mai devreme, în 2016, iar singurul creditor fiind FMI.

Din factura totală de 21 mld. euro (rate, dobânzi şi comisioane), BNR şi Finanţele au achitat până acum numai un sfert.

Costurile pachetului salvator ies în evidenţă în contextul în care Guvernul se plânge permanent de lipsa spaţiului fiscal pentru investiţii şi pedalează steril pe ideea prioritizării proiectelor.  Cu alte cuvinte, din puţinul spaţiu fiscal Mi­nisterul Finanţelor şi-a asumat o factură de aproape 10 mld. euro pe perioada 2009 – 2023, marele efort de 8,6 mld. euro de-abia urmând să vină la plată în ur­mătorii zece ani.

Cu banii daţi pe dobânzile de 1,6 mld. euro achitate până acum, statul ar fi putut finanţa construirea a 320 km de autostradă la un preţ mediu generos de 5 mil. euro pe kilometru, a 30 de spitale mari dotate la standarde de vârf sau a 4.500 de şcoli cu câte opt săli de clasă. [...]

Când au anunţat contractarea pachetului de salvare în 2009, autorităţile au vorbit despre costuri avantajoase, însă datele făcute publice acum de BNR arată că banca centrală şi Minis­terul Finanţelor au tras 17,9 mld. euro din îm­pru­mutul generic de 20 mld. euro, iar dobânzile şi comisioanele totalizează 2,74 mld. euro, adică peste 15% din suma împrumutată.

joi, 27 iunie 2013

Replierea

Prioritate de Dreapta

Bandiţii fug de verdictul popular al referendumului, iar unul de-al lor - Băsescu - le-a dat oportunitatea să-l poată valida prin cuplarea cu alegerile prezidenţiale din 2014, spre a fi o prezenţă mai mare. CĂ ÎN TOAMNA ASTA NU SE VALIDA NICI CU 30% !
#şulfe   #PontaBass
Căcărău:
   Jurnalist: Spuneaţi aseară că ar fi potrivit să se organizeze referendumul odată cu alegerile prezidenţiale. Este şi poziţia partidului? 
   Crin Antonescu: Am spus că nu este exclus. Este o variantă pentru că alegerile prezidenţiale sunt un moment în care există în primul rând un interes electoral mai mare. Doi, este primul moment electoral de după acest termen de un an.  

   Jurnalist: Există un plan referitor la regiuni atâta timp cât nu veţi putea face referendumul anul viitor?
   Crin Antonescu: Noi nu putem să avem regiuni oficial, în afară de forma care există acum. Nu putem să avem regiuni pentru că este neconstituţional, în Constituţie avem delimitate foarte clar formele de organizare administrativ-teritoriale şi acolo nu sunt prevăzute regiunile.
   Jurnalist: Există o variantă să se creeze regiunile şi totuşi să rămână la titulatura de judeţe?
   Crin Antonescu: Teoretic da, dar iarăşi este o chestiune pe care nu o decid eu sau nu o decidem numai noi. 

PDL bate câmpii, CCR n-a dejucat nimic, ci a facilitat ! "Decizia CCR a dejucat tentativa USL de a promova o Constituţie nedemocratică cu votul a doar puţin peste un milion de români."

miercuri, 26 iunie 2013

România: "democraţia 30%". USL cere, echipa Băsescu de la CCR rezolvă.

Prioritate de Dreapta


Echipa Băsescu de la CCR "securizează" finalul de mandat al Bulibaşei, şi-şi bagă picioarele-n România "pe termen lung". Regret că nu m-am dus anul trecut la referendum, deşi ştiam că e un nemernic şi un trădător şi nu se va schimba (mă duceam sigur dacă nu veneau apoi alegerile, dar nu vroiam să profite USL).
PRAGUL REDUS ESTE FĂCUT ÎN VEDEREA UNOR MODIFICĂRI ULTERIOARE DE TRATATE UE.
"Partea bună" ar fi că şi-ar da seama că nu pot evita un referendum pe acel subiect, cum au făcut-o la aderarea la UE (2007), sau la ratificarea Tratatului de la Lisabona (2008).

DIGI 24 :

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis că este constituţională scăderea pragului de prezenţă la referendumuri de la 50% la 30%, dar numai în măsura în care nu se aplică timp de un an de la intrarea în vigoare.

"Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, decide: respinge obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi constată că dispoziţiile legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii", potrivit deciziei Curţii.

Un comentariu:

Riddick spunea...
Blestemul lui Ernest Maftei

Inghiţi-v-ar pământul, gloabe !
Ce-aţi legănat ţara pe dric.
Şi mi-aţi pus neamu-n patru labe,
Ajungă-v-ar blestemul biblic !

Pe cel ce-i încă bolşevic,
L-aş vinde-n lanţuri la tarabe.
Ei ! Care ai nevoi de gloabe !
Să le-nhămaţi la câte-un dric ?

Vreţi iar să ne târâm şoltâc ?
Cu gândul şters şi priviri oarbe ?
Orbecăind ca nişte zoabe ?
Abia cerşind un firfiric ?
Fire-aţi ai dracului de gloabe !

marți, 25 iunie 2013

ADEVĂRATELE ŞTIRI : Mâine ne dăm seama ce au de gând (cu referendumurile)

Prioritate de Dreapta


Curtea Constituţională va discuta pe 26 iunie (mâine) sesizarea privind modificarea Legii de organizare şi desfăşurare a referendumului (scăderea pragului de validare la 30%).

PP-DD boicotează toate acțiunile USL legate de Constituție

Simona Man a precizat că PP-DD nu a discutat și cu restul partidelor din opoziție pentru o poziție comună pe tema revizuirii Constituției. ”Nu am discutat cu celelalte partide din opoziție și nici nu vom discuta. Pe noi nu trebuie să ne mai ia nimeni ca fiind ai nimănui. Noi suntem independenți și avem linia noastră dată de popor”, a mai precizat liderul PP-DD.

PDL va participa doar pentru a tărăgăna

Noi am decis deja în BPN că vom fi în sală, dar nu vom participa la dezbateri, ci vom recurge la diferite forme de protest, atât în parlament pentru a împiedica adoptarea acestei Constituţii ruşinoase, cât şi în teritoriu.

Vor dezbate şi regionalizarea ?

Vasile Blaga a subliniat că acest comitet care va coordona Coaliţia pentru Constituţia Cetăţenilor va organiza în teritoriu conferinţe de presă, întâlniri cu cetăţenii de unde vor strânge amendamente la Constituţie. „Acest comitet va lua legătura cu cetăţenii, vor stabili calendarul măsurilor de protest din teritoriu, vor organiza conferinţe de presă şi vor culege amendamente la Constituţie de la cetăţeni”, a subliniat Vasile Blaga. Astfel, potrivit preşedintelui PDL, amendamentele strânse de la cetăţeni vor fi introduse în plen, deşi PDL a hotărât să nu mai participe la dezbaterile asupra Constituţiei revizuite.
  • Cum să facă aşa ceva ?! Doar au votat la comisia de revizuire introducerea noţiunii de "regiune" !

Victor Ponta și reprizele de publicitate

Victor Ponta guverneză destul de puțin. El trăiește mai mult pe micul ecran. Parcă viața lui ar fi un talk-show nesfîrșit, întrerupt din cînd în cînd de spoturi publicitare în care joacă tot Victor Ponta. Primul-ministru pare a fi dintre aceia care au înfipt în creier pironul numit imagine. Imagine pe bază de apariții televizate,nu pe proiecte și soluții.  

Nu cred în coincidenţe

- Nu cred că este o coincidenţă faptul că în loc să fim uniţi, în loc să ne manifestăm ca o naţiune suverană, noi cedăm suveranitatea unor organizaţii sau structuri care nu urmăresc decât spolierea acestei ţări şi ne mai şi federalizăm sub deviza „cu cât le dăm mai mult din ceea ce mai avem, cu atât vom primi şi noi câte ceva de ros".

Întrebări pentru Casa Isărescu

Cum a fost posibil ca în toţi aceşti ani Bank of Cyprus să funcţioneze după alte legi decât cele ale statului român ? După legile cărui stat a funcţionat Bank of Cyprus, domnule guvernator Isărescu ? Cum a fost posibil aşa ceva ? Să ne răspundă consilierul guvernatorului BNR, senilul de Adrian Vasilescu (individul a împlinit deja 77 de ani şi continuă să dormiteze, pe bani grei, pe holurile şi prin birourile BNR ), în ce ţară a Uniunii Europene a mai fost posibil acest lucru ?

Cum va arăta Europa iraţională

Nu va fi nicio revenire. Activele denominate în euro vor rămâne neatractive, cu riscuri mari de scădere. Randamentele bondurilor vor creşte substanţial în toate cele 17 ţări ale zonei euro pe măsură ce va deveni tot mai clar că situaţia a devenit nesustenabilă. Autorităţile de la Bruxelles vor solicita încă şi mai multă putere pe care o vor folosi încă şi mai prost. Sectorul financiar se va scufunda în reglementări păguboase şi o taxare care va distruge chiar şi băncile sănătoase.

"Să plece Anglia, să vină Germania !"

"Una dintre condiţiile relansării Europei este ca englezii să plece...Cu eleganţă şi prietenie. Dar, să plece repede". Totuşi, la 83 de ani, fostul şef al guvernului francez este mai degrabă optimist: "Sunt dezlănţuit", mărturiseşte el. "Mi-e din ce în ce mai puţin frică, în perspectiva viitorului nepoţilor mei, de prezenţa unui leadership în Europa care ar fi străin, chiar german, de ce nu, decât de lipsa unuia".

luni, 24 iunie 2013

Lovitura preventivă

Prioritate de Dreapta

Eurobăsiștii din media - aici, Turturică: "Nu se vor opri la homosexuali" - caută noi teme de atac, în anticiparea finalului de mandat al lui Băsescu, pe fondul uzării temei anticorupției și folosirii oportuniste de către propaganda USL a unor teme eurosceptice sau naționaliste. 
Dar, "curios": critica nu pare a se îndrepta împotriva acelor teme folosite de USL, ci vine ca o lovitură preventivă împotriva unui viitor partid eurosceptic sau a unuia (PP-DD ? PNR ?) care s-ar declara eurosceptic. Iar un asemenea partid este asociat de propagandă cu "securiștii". Desigur, sunt și astfel de clone, dar ele sunt deja existente, ori - iată - nu sunt numite ori atacate.

[...] "Şi dacă acest partid renunţă la a mai ataca instituţiile europene pentru că nu îi lasă să fure, dar în schimb va începe să le înfiereze pentru că ne impun să tratăm homosexualii ca pe nişte oameni normali, care au aceleaşi drepturi ca fiecare dintre noi?
Dacă înlocuiesc retorica anti-UE din zona banilor şi a corupţiei, care nu prinde la popor, cu acuzaţii că Vestul ne obligă să renunţăm la un mod de viaţă desprins din religia noastră strămoşească – România nu va fi niciodată Sodoma sau Gomora! –, la tradiţii, la identitate naţională, datini, obiceiuri, brânză, mazăre şi viezure?
Da, modul în care aceiaşi politicieni care au avut ideea să treacă în Constituţie ca parlamentarii să nu mai fie judecaţi în primă instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au înregimentat în tabăra evlavioşilor, a marilor apărători ai Bisericii Ortodoxe şi ai sanctităţii familiei compuse dintr-un bărbat şi o femeie, a monarhiştilor (!!) este foarte îngrijorător.
Este semnul că, pentru a-şi apăra banii furaţi şi libertatea, nu se vor da în lături să se baricadeze în citadela valorilor „tradiţionale“ care trebuie apărate de asaltul modernităţii fără suflet şi al străinătăţii. Este semnul că se coace un partid naţionalist, cu accente de extremă dreapta, care să preia ştafeta lăsată în noroi de CV Tudor şi să o ducă pe noi culmi.
Trocul pe care îl vor propune: „Lăsaţi-ne să vă buzunărim vârtos şi, în schimb, nimeni nu se va atinge de sfânta noastră Biserică, de familiile voastre, de micii şi ţuica voastră, de sufletul neprihănit al copiilor voştri pe care încearcă să-i corupă cu ore de educaţie sexuală care nu reprezintă altceva decât propagandă homosexuală mascată“.
Premisele sunt toate aliniate. Criză economică, sărăcie, corupţie, lideri slabi şi compromişi, neîncredere în instituţiile statului, din ce în ce mai puţină încredere în visul european, context internaţional tulbure. Şi un număr imens de români care trăiesc, la nivelul mentalităţii, ca acum 100 de ani, numai buni de prostit cu un amestec de habotnicie tâmpă şi fals patriotism.
Dacă acest partid va fi PNL, sau o nouă formaţiune pe care Crin Antonescu o va înfiinţa dacă va fi debarcat din fruntea liberalilor, sau cine ştie ce alt nucleu care va coagula toată pleava disperată a politicii, contează mai puţin. Important este ca urmaşii securiştilor care l-au făcut pe Vadim mult mai mult decât fusese vreodată să aibă şansa să joace şi ei o ultimă carte, precum predecesorii lor.
La câtă frustrare au acumulat că istoria îi lasă în urmă, nu se vor împăca să moară acoperiţi de ruşinea de a nu fi încercat tot ce se putea încerca pentru a face din nou din România enclava mizeră şi înapoiată care lor le-a adus atâtea bucurii."

duminică, 23 iunie 2013

"Cetăţenii nu au nevoie de toate detaliile acestui proces"

Prioritate de Dreapta



Cât ne pot ei dispreţui, teoretizând o regionalizare fără referendum, sau încercând una în doi paşi, cu referendum formal.  
Boc: "Putem ţine cont în comasarea judeţelor de ceea ce am avut după Marea Unire. Acest lucru ar permite să se facă reorganizarea administrativ teritorială fără revizuirea Constituţiei, doar modificând legea din 1968 de reorganizare administrativ teritorială"
USL mimează că "nu se umblă la judeţe" (deocamdată ! ca să voteze lumea DA la referendum), dar admite că se vor putea desfiinţa, în viitor.  
Uioreanu (PnL/USL, preşedintele CJ Cluj): "E posibil să se facă o regionalizare în doi paşi, adică în prima fază înfiinţăm regiunile, urmând ca, treptat, să eliminăm judeţele".  
Stolojan (2011): "V-am dat aceste exemple pentru a înţelege că într-o democraţie, dacă vrei să respecţi principiile democraţiei, rezultatul este, de regulă, suboptimal".

Acelaşi lucru îl susţine şi Jerzy Buzek (Polonia), într-un interviu pentru DIGI 24:
Credeţi că cetăţenii trebuie să se pronunţe, prin referendum, asupra reorganizării teritoriale?
Nu cred că este necesar. Pentru că cetăţenii nu au nevoie de toate detaliile acestui proces, pentru a fi pe deplin motivaţi pentru a lua nişte decizii. În cazul nostru, dacă am fi întebat cetăţenii, probabil că răspunsul nu ar fi fost unul optim. Spun probabil, pentru că nu ştim, întrucât nu am organizat un referendum. Cetăţenii trebuie să înţeleagă avantajele descentralizării, trebuie să îi înţeleagă raţiunile economice şi necesitatea. Bineînţeles că reacţionează emoţional şi simt că pierd ceva. Dar tocmai de aceea e nevoie să fie informaţi despre reforme şi despre faptul că autorităţile locale preiau responsabilităţi. Şi că noile reforme le va da mai multă putere, vor fi mai implicaţi. Este posibil să le arăţi asta. Însă dacă voi aţi decide pentru referendum ar fi o modalitate de a avea şi o validare a cetăţenilor. Este o decizie a autorităţilor din ţara dumneavoastră. 

vineri, 21 iunie 2013

"Şmecheria cu ghivent"

Prioritate de Dreapta


Am mai spus-o: Băsescu, prin eşecul planificat al referendumului-bis, anulează obiecţia CCR (implicită, prin decizia privind referendumul din 2009) asupra tezelor revizuirii, printre care păstrarea parlamentului unicameral. Şi astfel "se dă verde" pentru referendumul principal, de regionalizare. Şi se anulează astfel şi singurul motiv pentru care PDL a anunţat că ar boicota referendumul constituţional.
Văd că au observat şi alţii.
Augustin Ofiţeru, vicepreşedinte al Partidului Noua Republică ("Cui foloseşte joaca de-a referendumul"):
"Cum ar putea cadea un Guvern condus de un premier plagiator, sustinut de un Parlament infractor, care nu respecta poporul? Las imaginatia sa lucreze. Dar in nici un caz suflandu-i vant in pupa, adica exact ce a facut presedintele prin initierea unui nou referendum.
Situatia de fapt se prezinta astfel: Presedintele anunta cu surle si trambite un nou referendum (de parca cel vechi s-a alterat in pivnita Parlamentului, cah!). PSD sare in bloc sa preia initiativa si sa voteze ca atare in Parlament (parca ar fi coordonat de la centru, nu alta). Initiativa pica, dar Ponta este acum in barca Parlamentului de 300. Nimeni nu-i mai poate reprosa ca nu respecta vointa poporului.
In cazul in care Basescu nu ar fi facut aceasta miscare tactica, Ponta putea fi pleznit oricand peste cozorocul de Che Guevara ca nu a facut nimic in sensul aplicarii referendumului. Acum are toate atuurile.
Singurul beneficiar al circului mediatic cu noul referendum a fost Primul Ministru. Votul Parlamentului infractor fiind consultativ, continuarea demersului de catre presedinte nu va face decat sa-i dea ocazia plagiatorului-plangacios sa ne mai prosteasca nitel pe subiect."
Vede ceva, dar nu vede tot, că în primul rând este favorizat referendumul de regionalizare ("constituţional"; poate fiindcă Noua Republică nu respinge regionalizarea ?).

Un comentariu:

Riddick spunea...
Prepeleac:
Şmecheria cu ghivent de Constantin Ţoiu

Abia acum, după foarte multe decenii, poate chiar mai mult timp, în care intră şi studenţia, şi cel de-al Doilea Război Mondial şi ce a urmat după el, totalitarismul, expresia, pe ducă se pare, în orice caz, demodată,... şmecherie cu ghivent, ce-mi părea fără sens atunci, astăzi o înţeleg mai bine. Ca şi cum mi s-ar fi luat un văl de pe ochi. Şmecherie automatizată, adică. Mecanizată. Capabilă să funcţioneze uneori şi singură, independent de tine, şi când dormi... Ca unsă. Ceva în genul ăsta... Pentru românul ahtiat de noutăţi şi în general de mecanica fină, productivă, era, într-adevăr, un produs, o unealtă utilă, chiar şi imaginară, o metaforă de serviciu. [...]

http://www.romlit.ro/mecheria_cu_ghivent

LA FIER VECHI : Soarta CFR-urilor s-a decis odată cu "restructurarea" SNCFR din 1998

Prioritate de Dreapta



Să vinzi pe un bacşiş de 200 şi ceva de milioane (fie ele şi în euro) active de importanţa CFR Marfă... 
"Walking back the cat":

2001:
Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa - CFR Marfa SA a fost scoasa din lista companiilor de stat vizate pentru restructurare si privatizare prin intermediul programului PSAL 2, aflat in curs de negociere cu Banca Mondiala, urmind sa fie cuprinsa intr-un program special care va fi derulat cu asistenta aceleiasi institutii financiare, a anuntat, vineri, Miron Mitrea, ministrul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei. Mitrea a spus ca excluderea CFR Marfa din programul PSAL 2 a fost decisa ca urmare a "specificitatii" acestei activitati, iar privatizarea societatii trebuie tratata diferit fata de cea gindita pentru intreprinderile din alte domenii ale economiei. "Aceste argumente au fost acceptate de reprezentantii Bancii Mondiale", a mentionat ministrul. Decizia este de natura sa surprinda, in conditiile in care respectiva societate se anunta drept una dintre privatizarile majore realizabile prin PSAL 2. Mentinerea CFR Marfa sub observatia statului poate fi explicata prin faptul ca aceasta este inca asezata pe cvasitotalitatea pietei de transport feroviar de marfa, concurenta sa fiind reprezentata in principal de transportul rutier si mai putin de operatori feroviari privati recent intrati in domeniu. In plus, dintre cele cinci societati feroviare rezultate in urma reorganizarii fostei regii SNCFR, CFR Marfa este singura care obtine un profit substantial, in crestere de la an la an, dupa cum indica ultimele date bilantiere. Pe de alta parte, ministrul Mitrea a dat asigurari ca Guvernul nu va renunta la privatizarea societatii, dar a lasat sa se inteleaga ca acest proces va fi ghidat si in functie de concluziile unei analize aflate in curs la CFR Marfa, cu finantare de la Banca Mondiala. Analiza este efectuata de o firma americana de consultanta, care va prezenta un raport la sfirsitul lunii septembrie-inceputul lunii octombrie. "CFR Marfa va avea nevoie de o perioada mai mare de timp, iar societatea va intra intr-un program de asistenta speciala. Un program de pregatire pentru privatizare este solutia cea mai buna pentru societate", a subliniat ministrul.

Lucian Isar: CFR Marfă se duce direct în insolvenţă şi lichidare
"Tot ce era imobil valoros a fost transferat: hoteluri, cantine, sali, blocuri de locuinte. Ceea ce i se da domnului Gruia Stoica...aşa...180 sau 18 milioane, nici nu are importanţă, pentru că el a cumparat anterior tot ce era mai bun la CFR Marfa. A cumparat rute, vagoane Ei legitimeaza ceea ce Gruia Stoica a achizitionat de mult", a declarat jurnalistul Petre Niţeanu, vorbind despre patronul Grup Feroviar Român, singura companie rămasă în cursa pentru achiziţionarea CFR Marfă. 
"E o gluma, nu stiu cum au lasat sa se ajunga in acest punct, practic încearca sa forteze mana FMI-ului. Faptul ca apare o astfel de mişcare in activele companiei în intervalul de negociere...e clar ca nu toată lumea a avut aceleasi informatii la momentul zero, e normal ca ceilalti sa afirme ca lucrurile s-au intamplat fara stirea lor", a afirmat analistul Lucian Isar.  
În aceste condiţii jurnaliştii se întreabă ce se mai vinde de fapt din CFR Marfă?   "Toate activele au fost instrainate, ce sa cumpere? Dumneavoastră stiti ce vinde CFR Marfa acum? Vinde nişte vagoane si locomotive vechi pt ca cel noi au fost luate de Roling Stock adică de acelasi Gruia", a spus jurnalistul Petre Niţeanu.  

Nistorescu (2011, "Ce ascunde campania preşedintelui împotriva regiilor?"):
"Vrând-nevrând, suntem obligaţi să intrăm pe un teritoriu al ipotezelor. În primul rând, o asemenea operaţiune de restructurare-privatizare a unor mari firme de stat a mai existat. S-a numit PSAL II. Acesta a fost chiar programul de îmbunătăţire a mediului de afaceri semnat de prim-ministrul Mugur Isărescu şi coordonat de Traian Băsescu (pe atunci ministru al Transporturilor). De precizat că memorandumul PSAL II ar putea fi considerat un mare pas în ocuparea economică a României. În urma unei asemenea operaţiuni, ţara a cedat pe aproape nimic marile sale "perle" rămase din economia comunistă. Adică Romtelecom, BRD, Petromidia, Sidex, Alprom, Alro şi Petrom! Trebuiau lichidate şi Romgaz şi CONEL, dar marii performeri ai operaţiunii, adică Mugur Isărescu (guvernatorul lipit ca o etichetă pe toate ideile economice trăsnite ale preşedintelui Băsescu) şi ministrul Transporturilor, nu şi-au putut duce planul (sarcina) până la capăt.
A iniţiat Traian Băsescu restructurarea regiilor (adică acest PSAL III, cum ar putea fi denumit noul capitol privind restructurarea iniţiată cu elan de contabil), aşa cum a afirmat luni seara preşedintele cu mândrie la TVR? Iarăşi sunt obligat să spun că nu cred. Operaţiunea din PSAL II, cea semnată de Mugur Isărescu şi coordonată de Traian Băsescu, a însemnat pierderea independenţei energetice şi chiar economice a României. De ce ar continua, după un deceniu, şi cu ultimele valori ale României? În 1999, Traian Băsescu era un vizionar? Bag mâna în foc că nu. Sau el şi actualul guvernator erau doar instrumentele prin care se ducea la bun sfârşit o operaţiune economică şi strategică? Este doar o întâmplare că autorii PSAL II (Traian Băsescu şi Mugur Isărescu) sunt şi autorii îndatorării istorice a României la FMI? Să fie o coincidenţă că "restructurările" din PSAL II continuă astăzi cu regiile decimate şi corupte care au scăpat de memorandumul amintit? Nu cumva aducerea acestora în halul de acum, la gradul de ineficienţă, corupţie şi dependenţă politică, este la rându-i o parte dintr-un plan premergător pentru ca duminică seara Traian Băsescu să ne anunţe tot el soluţia salvatoare? Adică acest PSAL III al devalizării economice cu aparenţă de restructurare?"
*   *   *

Când a inventat Băsescu expresia "sistemul ticăloşit" (mafiot) - când coordona programul PSAL, convenit cu Banca Mondială, pe vremea guvernării CDR-PD-UDMR. Atunci îi demasca în interviuri şi declaraţii ca "antireformişti" sau "mafioţi" pe miniştrii (mai ales de la PNŢCD) care se mai opuneau (cât de cât...) DEZASTRULUI PROGRAMAT.
Băsescu, în 2000: "Se pare ca sistemul mafiot se simte protejat de actualul Guvern."
Băsescu, în 2012: "Chiar dacă nu mai am guvernul meu, agenda mea e continuată prin programul cu FMI."

Un comentariu:

Riddick spunea...
Hai să pun şi linkul grupului de lobby "Societatea Academică Română", pentru completare:

RESURSE SAU RENTE? RISCURI ŞI BENEFICII ALE PRIVATIZĂRII ÎN 2013

joi, 20 iunie 2013

ADEVĂRATELE ŞTIRI : PDL "boicotează" referendumul regionalizării, Boc promovează regionalizarea alături de Dragnea

Prioritate de Dreapta ... Şi dacă Boc zice "da", e clar că ce face Băsescu este în sprijinul referendumului de regionalizare ("de revizuire a Constituţiei"). S-a publicat "forma finală" a proiectului de revizuire a Constituţiei, care va fi dezbătut şi votat la parlament. Văd că USL n-a pus în proiectul de revizuire a Constituţiei (şi BINE A FĂCUT !) "eurodiktatul fiscal" ("limita maximă de deficit bugetar"), invenţie franco-germană ca să nu se dezvolte (pe credit) "periferia" UE (= să se păstreze decalajele). După PDL, s-ar fi pus ! Nu-i exclus să apară "surpriza" la dezbaterea în plen, pe articole. Între 1992-2007, Franţa şi Germania au încălcat BIG TIME "criteriile de la Maastricht", prin deficite mari datorate investiţiilor, apoi au predicat altora că n-au voie să facă la fel. Şi lacheii lor locali au preluat lozinca.

"Vom boicota referendumul pentru revizuirea Constituţiei"

„Am constatat că eforturile noastre sunt egale cu 0. Toate amendamentele noastre au fost respinse, iar cele care au fost accptate, au fost modificate, Comisia le-a modificat. De aceea, am considerat necesar să ne retragem. De trei zile nu am mai participat la nicio şedinţă a comisiei, aşteptăm forma finală a proiectului. Vom boicota referendumul pentru revizuirea Constituţiei. Vom cere membrilor şi simpatizanţilor PDL să nu iasă la vot”, a declarat Ioan Oltean.
  • Dacă va cădea (previzibil) referendumul-bis al lui Băsescu, PDL pierde unicul motiv de boicot pe care l-a invocat.

Liviu Dragnea şi Emil Boc au promovat împreună regionalizarea

În cadrul aceleiaşi dezbateri, fostul premier Emil Boc s-a declarat un susţinător al regionalizării. El a spus că, pe de o parte, nu a mai fost o reorganizare teritorială din 1968, iar prin regionalizare va creşte gradul de absorbţie a fondurilor europene. De asemenea, el a lăudat faptul că regionalizarea nu e un proces formal, ci unul consistent, mult mai bine pus la punct decât procesul de revizuire a Constituţiei.
  • Cristoşii mamii voastre...

Va ataca "Europa" noua Constituţie ?

În comunicat regăsim următoarea formulare: „Oficialul European a precizat că procesul revizuirii Constituţiei va fi analizat în detaliu la nivelul Comisiei Europene”. O astfel de declaraţie sună într-un fel a ameninţare, sau cel puţin a desconsiderare din partea dnei Catherine Day. În mod normal, Constituţia fiind Legea fundamentală a unei ţări, Parlamentul naţional este cel care are toate atributele privind revizuirea. Oficialii europeni sau organismele europene pot verifica amendamentele care vizează reglementări legate de UE, de relaţiile României cu organismele europene. Dar a anunţa că vor fi verificate în detaliu modificările aduse în Constituţie depăşeşte sfera atribuţiilor unor organisme europene.  

Cine eşti dumneata, domnule Băsescu ?

Ai schimbat şi transformat guverne după bunul plac, ai format o justiţie până la cel mai înalt for, care să te menţină, ai numit corupţi în puncte cheie în toate toate instituţiile statului ridicând corupţia la principiu de guvernare, ai îngenunchiat România cu datorii la FMI, te-ai închinat puterilor străine şi ai ruinat această ţară atât d.p.d.v. economico-financiar cât şi politic,continuând aceeaşi politică de falimentare a României începută de celelalte guvernări, însă mult mai agresivă, ai interpretat articole din Constituţia României pentru a-ţi menţine mandatul "la masa verde" ajutat de aceleaşi agenturi, ai făcut afaceri ilegale cu terenuri şi imobile pentru care nu dai socoteală sperând să se prescrie, ai acceptat experimentarea pe naţiunea română a produselor toxice şi transformate genetic tranformându-ne în cobaii Europei, pe scurt ai făcut din ROMÂNIA o colonie în care BARROSO, MERKEL şi alţi susţinători de-ai domniei tale îşi fac jocurile.  

Noua Republică regretă ca regionalizarea nu s-ar mai putea face

Aşa cum se desfăşoară lucrurile doar un miracol mai poate conduce la revizuirea Constituţiei. Numai că în politică nu se petrec miracole. În cazul eşecului revizuirii Constituţiei, nici de regionalizare nu se mai poate discuta, existenţa regiunilor nefiind prevăzută expres în actuala Constituţie.

La Oltchim "nu s-a putut"

Purtătorul de cuvânt a precizat că executivul comunitar este în contact cu autorităţile române în această chestiune, dar că până în prezent CE nu a primit o notificare formală, fără de care nu se poate pronunţa dacă ştergerea datoriei CFR Marfă către statul român reprezintă sau nu ajutor de stat.  

Năstase - "un produs Brucan"

Seful celeilalte sectii de la ADIRI era Silviu Brucan si ne-am vazut la sediu cu ceilalti prieteni, apoi ne-am dus la Brucan si i-am spus ca am dori ceva de lucru in zona relatiilor externe. Brucan ne-a dat un birou in cladirea actuala a Guvernului, undeva pe la ultimele etaje si am inceput sa pregatim tot felul de decizii.  

VEŢI PLĂTI ! SCADENŢA SE APROPIE !

Cred eu că românul s-a fript şi nu va mai călca uşor pragul bancherilor-cămătari. N-au decît să-şi ia valiza şi să plece în Guineea-Bissau ! Mirosul falimentului a ajuns în bănci, nu mai au surse de finanţare, trăiesc pe spinarea benere, nu mai au proiecte care să genereze randamente de fraudă şi hoţie, prin cel mai mare nivelul de dobînzi şi comisioane din Europa. Aşadar, băncile n-au cum să meargă mai departe. Adio profit din România ! N-au decît să închidă la vrac ! Drum bun ! Noi trebuie să fim acum cu ochii pe nobilul extraterestru, care sub masca de ambasador al turismului românesc în lume, nu-i prieten cu românul pe care îl dispreţuieşte. Partizanatul ecologic nu prevede numa’ să guste dulceaţa bio şi brînza de oaie. Nici să cosească iarba pe plaiul transilvan.

„Băieții verzi” cer Comisiei Europene salvarea speculei cu certificate verzi

La ora actuală, România are cel mai necompetitiv preț din Europa la energia pentru marii consumatori. După ce a dat și a învins în primele bătălii cu băieții deștepți care căpușau Hidroelectrica, cumpărând ieftin și revânzând scump, Guvernul USL a descoperit acum „băieții verzi” care căpușează energia regenerabilă. Dacă primii erau un mușuroi de furnici, acești din urmă sunt termitele. Băieții verzi sunt cu mult mai periculoși decât samsarii de energie care au pus Hidroelectrica pe butuci. Băieți verzi au „argumente ecologice” pe care le speculează la maxim în condițiile în care educația modernă aproape că-i dresează pe oameni că tot ce-i verde e bun.  

 Masoneria - gală în Aula Academiei Române

Nominalizarile care vor sta la baza alegerii castigatorilor celei de-a treia editii a Galei Premiilor Marii Loji au intrat in linie dreapta. Cele sapte comisii, din care fac parte 33 de reputati academicieni si profesori universitari, vor anunta, joi, in cadrul unei conferinte de presa, organizate in Aula Academiei Romane, nominalizatii alesi in urma examinarii activitatii personalitatilor propuse in acest an.
  • "Ţara lu' Vodă Plancton"...

miercuri, 19 iunie 2013

Mediocritatea deconstituirii României

Prioritate de Dreapta



SPQR :

Cu tinerimea română blocată în propria-i neputință cognitivă, atitudinală și acțională, avem o clasă politică de-a dreptul interesantă. Avem un vicepremier plătit să întoarcă spatele istoriei, prin spargerea României, prin regionalizare. Omul este foarte sârguincios. Nu știu de cine ascultă Dragnea, dar preocuparea lui cu regionalizarea, maniera netransparentă în care o execută trimite la natura unei veritabile fixații. Am înțeles că pentru a o grăbi, Dragnea nici nu mai vrea consultarea populației. Vrea ca structurile regiunilor să fie alese de către fauna baroneților locali.

E simplu și limpede ca lumina zilei. Faptul că se introduc tocmai în Constituție prevederi ale avortivului statut al minorităților cu acceptul Comisiei pentru revizuirea Constituției, - este vorba de dreptul minorităților (UDMR) de a înființa organisme proprii cu drept de decizie de stat - în timp ce familia este jecmănită de aceeași Comisie de esența ei - căsătoria dintre un bărbat și o femeie, ne arată că noua constituție nu este decât un asalt organizat împotriva acestui popor.

În România, practic, de 23 de ani, tot ce a însemnat reformă, schimbare, s-a făcut prin consumarea statului, a economiei naționale și a treziei societății.

Ilie Şerbănescu: Victoria aparţine lui Viktor, şi nu lui Victor

Prioritate de Dreapta



Dl Viktor a scos-o la capăt în ciuda concertului de proteste aşa-zis „internaţionale” că nu se conformează unor clişee. A coborât deficitul sub 3% echivalent PIB şi a forţat CE să scoată cu inima îndoită Ungaria din procedura de deficit excesiv. Recalcitranta Ungarie nu s-a împrumutat de pe pieţe mai costisitor decât obedienta Românie. Si mai ales Ungaria nu a fost dată afară din lume, nici măcar din UE! Statul maghiar este acum mai în măsură să înfrunte teribilele vremuri care în mod sigur se vor precipita să vină.
Jurnalul Naţional :

În principiu, Comisia de la Bruxelles s-ar fi cuvenit să recomande cu inima deschisă scoaterea României din procedura de deficit excesiv, o procedură dictată împotriva acelor ţări din UE care depăşesc limita de 3% echivalent PIB, limită dincolo de care se consideră că statul riscă să inoculeze dezechilibrarea economiei. Cu inima deschisă, pentru că România, spre a ajunge la un deficit public sub limitele prevăzute, a urmat punct cu punct programul stabilit de CE şi FMI.

Pe baza unei teze halucinante prin neadevărul ei – „statul e de vină, statul să plătească!” – întreaga ajustare a fost aruncată în cârca statului, deşi nu statul, ci băncile (toate străine) generaseră dezechilibrele care impuneau inevitabilele ajustări. Si astfel, în locul băncilor, au plătit salariaţii prin reduceri dramatice de salarii, pensionarii prin îngheţări pe ani de zile ale pensiilor şi, culmea!, contribuabilii fără nici o implicare şi chiar fără nici o legătură cu problema prin majorări substanţiale ale TVA.

Băncile s-au salvat, statul însă nu! E ca şi falit! A fost obligat să contracteze un împrumut-mamut chiar de la FMI-CE, banii au ajuns la bănci, iar rambursările împreună cu dobânzile aferente vor fi plătite de contribuabili. Ba şi de copiii acestora, în veacul vecilor! Pentru „ajutorul” financiar oferit, FMI şi CE au impus lichidarea şi a ultimelor puncte strategice de economie românească din România precum şi total nejustificata şi secătuitoarea creştere a preţurilor în energie. Iar dl Victor de la Bucureşti, când a venit la guvernare, şi-a asumat din păcate cu semnătură şi chiar cu entuziasm acest program!

Celălalt Victor (de fapt Viktor) de la Budapesta n-a admis aşa ceva! A refuzat ca populaţia să plătească întreaga factură, cum îi cereau FMI şi CE. Ca atare, a respins şi „asistenţa” FMI, descurcîndu-se fără aceasta dar şi fără impunerile adiacente. A plătit desigur şi populaţia o parte din factură, dar au plătit şi cei vinovaţi de dezechilibrele create şi care profitaseră de ele. În timpul crizei, dl Viktor a suprataxat băncile, hipermarketurile, telecomul şi distribuţiile de energie, adică toate poziţiile de monopol fără vreo opţiune pentru clienţi ci doar cu avantaje decât pentru furnizori, poziţii care, nu întâmplător, fuseseră confiscate de capitalul vestic, ca şi în România. Dl Viktor a scos-o la capăt în ciuda concertului de proteste aşa-zis „internaţionale” că nu se conformează unor clişee. A coborât deficitul sub 3% echivalent PIB şi a forţat CE să scoată cu inima îndoită Ungaria din procedura de deficit excesiv. Recalcitranta Ungarie nu s-a împrumutat de pe pieţe mai costisitor decât obedienta Românie. Si mai ales Ungaria nu a fost dată afară din lume, nici măcar din UE! Statul maghiar este acum mai în măsură să înfrunte teribilele vremuri care în mod sigur se vor precipita să vină.

Victoria aparţine dlui Viktor de la Budapesta şi nu dlui Victor de la Bucureşti! Văcsuitorii de ghete nu obţin niciodată nicio victorie. Nici chiar atunci când văcsuiesc până la strălucire ghetele stăpânilor!

luni, 17 iunie 2013

Discursul lui Geert Wilders de la Los Angeles (9 iunie 2013)

Prioritate de Dreapta



Reînvierea mândriei naționale și viitorul Europei

 
Dragi prieteni, vă mulțumesc pentru invitația la Los Angeles. Îmi place întotdeauna să vin în Statele Unite. Există multe lucruri pentru care îi admir pe americani. Unul dintre ele este că nu se rușinează să fie patrioţi.

American Freedom Association mi-a cerut să vă vorbesc despre viitorul Europei.

Europa este într-o stare groaznică. Puțin câte puțin, statele europene îşi pierd suveranitatea lor națională. Economia este pe butuci. Imigranții islamiști fac dezordini violente și terorizează mulți localnici. Și când oamenilor li se taie gâtul în stradă, în timp ce ucigașii strigă "Allahu Akbar", autoritățile se complac menajând ucigașii și declarând că Islamul nu are nimic de-a face cu asta.

Europenii simt că îndepărtarea dintre ei şi cei care îi conduc este în creștere. Mulți nu se mai simt reprezentați de politicienii lor. Există o deconectare completă între cei care guvernează cu adevărat Europa și oamenii care trăiesc în ea.

Vina o poartă într-o mare măsură Uniunea Europeană și conducerea slabă din țările europene, care a delegat suveranitatea națională. UE nu poate fi comparată cu Statele Unite. Europa este un continent cu multe națiuni diferite, care au propriile lor identități, tradiții și limbi. Uniunea Europeană este o organizație supranațională, dar liderii săi caută să o transforme într-un stat. În acest scop, ei distrug bogăția, identitatea și libertățile statelor naționale din Europa.

Înainte de a intra în subiect mai bine, să ne aruncăm o privire mai atentă la marea greșeală pe care a făcut-o Europa.

După al doilea război mondial, liderii europeni au crezut, în mod eronat, că patriotismul a fost cauza războiului.

Peste tot în Europa, nu doar în Germania, ci peste tot, au pus semnul egal între apărarea identității naționale şi extremism.

Politicienii au spus electoratului că statul-națiune a fost periculos.

Pe acoperișurile parlamentelor și clădirilor oficiale din Europa, au arborat drapelul UE alături de drapelul național, ca și cum națiunea nu este altceva decât o provincie a unui imperiu pan-european.

Pe numerele de înmatriculare ale mașinilor din Europa au pus steagul UE, în loc de steagul național, forțând oamenii să circule cu semnul robiei lor.

Ei au dat deoparte interesele lor naționale, pentru obiectivul așa-numitei europenizări.

Astfel de politici nu ar fi fost posibile fără ca elita conducătoare să nu fi aderat la ideologia relativismului cultural și moral. Patriotismul, care este o virtute, a ajuns să fie văzut ca un viciu.

Astăzi, cetățenii Europei culeg roadele amare ale acestei aroganțe, ale acestui refuz de a sprijini vechile națiuni ale Europei, mamele democrației moderne, apărătorii libertății noastre.

UE înseamnă tot ceea ce este greșit în Europa.
Este un uriaş monstru transnațional nedemocratic.
Emite legislație pătrunsă de relativismul cultural.
Se amestecă în viața de zi cu zi a milioane de oameni.
A deschis granițele Europei imigrației necontrolate, în masă, cea mai mare parte din țările islamice. Și a luat parlamentelor din Europa o mare din puterile lor legislative.

Uniunea Europeană a adus politici one-size-fits-none [uniformizatoare în mod forţat] care au dus la dezastru economic. Au dus la tensiuni în creștere între națiunile Europei. La pierderea democrației și libertăţii. Pentru că premisa pe care a fost construită a fost falsă.

Robert Schuman, unul dintre părinții fondatori ai UE, a declarat că obiectivul UE a fost - citez - "să facă războiul nu numai de neconceput, ci practic imposibil" - am încheiat citatul. Dar ideea că în trecut, Germania, Franța, Marea Britanie și alte națiuni au mers la război deoarece acestea erau națiuni suverane, este pur și simplu ridicolă.

Așa cum i-am spus publicului meu, ori de câte ori și oriunde vorbesc în Germania, nu a fost patriotismul german cel care a început cel de-al doilea război mondial, a fost ideologia totalitară vicioasă a lui Hitler, nazismul.

Nu a fost patriotismul german cel care a cauzat Holocaustului. Patrioții germani, cum ar fi Contele Stauffenberg, a luptat împotriva lui Hitler. "Fie ca lumea să vadă că nu toți germanii sunt ca Hitler, că nu toţi germanii sunt naziști", a scris în jurnalul său în seara de dinaintea zilei în care uneltele lui Hitler l-au executat.

De asemenea, nu a fost patriotismul rus cel care a trimis oamenii la Gulag, a fost ideologia totalitară vicioasă a comunismului sovietic. Ruşii patrioți, cum ar fi Alexander Soljenițîn, s-au ridicat împotriva sovieticilor.

Cu toate acestea, susținătorii UE pretind în continuare că fără UE, germanii, francezii, englezii, olandezii și celelalte națiuni ale Europei ar merge la război din nou. Uniunii Europene chiar i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace, pentru realizarea de a fi păstrat pacea în Europa - o realizare care după mine este mai degrabă una a NATO, decât a UE.

Prieteni, nimeni nu știe asta mai bine decât patrioții americani, aşa cum sunteţi voi: patrioții adevărați sunt mereu democrați. Pentru că patrioții adevărați îşi iubesc poporul și țara lor. Nu vreţi ca națiunea voastră să fie invadată de alte țări. Dar nici nu vreţi o ideologie totalitară, cum ar fi comunismul sau nazismul sau Islamul, care să vă fure identitatea şi să vă înrobească.

Patrioții doresc ca țara lor să fie liberă. Oamenilor le pasă doar de libertatea țării lor, dacă ţin la ea cel mai mult. De aceea, unul dintre eroii mei, Ronald Reagan, a spus în al său Farewell Address [discursul de rămas-bun, la plecarea din funcţie] că trebuie să-i învăţăm pe copiii noștri ce este țara noastră, ce reprezintă, ce reprezintă în lunga istorie a lumii. Reagan a spus că americanii au nevoie - citez - "de o dragoste de țară și de o apreciere a instituțiilor sale" - am încheiat citatul.

Patriotismul nu este o ideologie totalitară vizând dominaţia mondială; este dragostea cuiva pentru țara sa și pentru propria sa identitate - și, ca atare, este cea mai puternică forță împotriva ideologiilor totalitare care au drept scop dominaţia mondială. Iubiţi-vă țara, apreciaţi-i instituțiile sale naționale. Atâta timp cât faceţi acest lucru, țara voastră va rămâne the land of the free [tărâmul celor liberi]. Dar, dacă nu veţi reuși să faceţi acest lucru, vă veţi pierde libertățile voastre. Aceasta este lecția pe care noi, europenii, am învăţat-o din greşeli, după ultimele șase decenii de experienţă a transnaţionalismului UE.

Și cel mai rău lucru, prieteni, cel mai rău lucru este că am fi putut și ar fi trebuit să o fi știut mai bine.

În ultima sa carte, Statecraft [Guvernarea], Margaret Thatcher a scris - citez: "Că un astfel de proiect inutil și irațional, precum construirea unui superstat european să fi fost vreodată pornit, va părea în anii următori, probabil, cea mai mare prostie a epocii moderne." - am încheiat citatul.

Prieteni, permiteți-mi să vă spun despre consecințele groaznice ale acestei nebunii.
Europenii au pus la cale construirea unui turn Babel politic.

În 1957, șase naţiuni europene, inclusiv a mea, Țările de Jos, au semnat Tratatul de la Roma. Ele s-au angajat la formarea unei - citez din preambulul Tratatului - "uniuni tot mai strânse între popoarele Europei" - am încheiat citatul.

De la cele iniţial șase, statele-membre ale Uniunii Europene au ajuns azi la 27 de națiuni. Națiuni diferite, precum Finlanda și Portugalia, Irlanda și Bulgaria, cu ale lor complet diferite limbi, culturi, tradiții, obiceiuri și mentalități, au fost forțate de către liderii lor politici să adopte aceleași politici economice, fiscale, sociale, de securitate, și politici externe.

Aceste politici sunt elaborate de către enorma şi în continuă expansiune birocrație a așa-numitei Comisii Europene de la Bruxelles. Aceasta emite legi - așa-numitele "directive" - ​​pe care statele-membre sunt obligate să le transpună în legislația lor națională.
Ca parlamentar național din Țările de Jos, am experiența de zi cu zi despre cât de puțin mai avem de spus despre soarta noastră. Se vrea de la noi doar să parafăm legislația făcut în spatele ușilor închise de la Bruxelles.

Atât Consiliul de Miniștri al UE cât și Comisia Europeană negociază în secret, și apoi ies să anunțe acordul lor și să-l prezinte. Acesta este modul în care funcționează sistemul. Și nu avem voie să punem întrebări.

Cei care îndrăznesc să gândească altfel sunt etichetaţi drept dușmanii integrării europene. Sunt așa-numiţii eurofobi.
Fostul disident sovietic Vladimir Bukovski numeşte UE "noul URSS", din cauza asemănărilor izbitoare cu fosta Uniune Sovietică. El compară Comisia Europeană cu fostului Birou Politic sovietic și Bruxellesul cu Moscova de dinainte de căderea Cortinei de Fier.

În urmă cu două săptămâni, m-am dus la Praga și m-am întâlnit cu Václav Klaus, fostul președinte al Republicii Cehe. Președintele Klaus vorbește despre europeism ca despre una dintre ideologiile noi și periculoase care au înlocuit socialismul.

În cei zece ani de mandat, președintele Klaus a refuzat să arboreze steagul UE pe palatul prezidențial ceh. El subliniază faptul că UE este - citez - "bazată pe guvernul mare și paternalist, pe reglementarea extinsă a comportamentului uman și pe redistribuirea veniturilor la scară largă. Înalţă guvernele la un nivel la care nu există nicio responsabilitate democratică, iar deciziile sunt luate de către birocrați numiți de către politicieni, nu aleși de către cetățeni în alegeri libere" - am încheiat citatul.

Supranaționalismul UE a adus naţiunile, odată prospere, suverane și liber, la mizeria economică a Europei, la o pierdere a identității naționale, la dispariția libertăţii și independenței.

17 din cele 27 de state membre ale UE au fost chiar atât de stupide încât să-şi abandoneze moneda lor națională. Prin adoptarea euro, moneda comună UE, s-au alăturat așa-numitei zone euro.

Monede puternice și solide, care au fost mândria națiunilor lor, cum ar fi guldenul olandez și marca germană, au fost sacrificate pe altarul unificării europene. Cancelarul german de atunci, Helmut Kohl, a "vândut" acest proiect pentru poporul său drept - citez - "o chestiune de război sau pace" - am încheiat citatul. Moneda euro a fost prezentată ca - citez din nou - "un înger al păcii".

Dar ce ne-a adus acest înger ?

Toate țările care au aderat la moneda euro şi-au pierdut puterea de a-şi adapta moneda la nevoile lor economice proprii. Ei şi-au distrus economiile și şi-au condamnat poporul la sărăcie în creştere și la șomaj.

Toate au suferit, drept consecință. Toate trebuie să împartă povara cu alte țări, chiar dacă acestea din urmă suferă de pe urma unor politici auto-provocate, corupție sau fraudă, ca în Grecia.

Anul trecut, partidul meu, Partidul Olandez pentru Libertate [PVV], a comandat un studiu unui renumit birou independent britanic, Lombard Street Research, privind costul suportat de Țările de Jos, de la adoptarea monedei euro până în prezent.

Studiul a constatat că, din momentul în care olandezii au introdus moneda euro, creșterea cheltuielilor de consum nu mai ţine pasul cu creșterea PIB-ului, așa cum a făcut-o înainte de aderarea la moneda euro, și cum încă se întâmplă în toate țările care s-au ținut departe de zona euro. Costul a fost o scădere mare a cheltuielilor de consum.

Studiul a aratat că pentru Olanda ar costa miliarde susținerea monedei euro. Zona euro este o imensă zonă de transfer, prin care contribuabilii din țara noastră sunt obligați să subvenționeze alte țări. Impozitele mari ne-au împins pe noi, Țările de Jos, în recesiune economică. Rata șomajului a crescut la peste 8% - cea mai mare din ultimele decenii.

Iar țările care primesc bani din impozitele noastre nu au nicio șansă de recuperare. Ele nu au nicio șansă de creștere economică într-o uniune monetară în care moneda este prea puternică pentru ele. Milioane de oameni își pierd locurile de muncă, în consecință. Țări precum Spania sunt sortite să aibă cifra șomajului la aproape 30%, în prezent.

Țările UE şi-au pierdut, de asemenea, suveranitatea asupra propriilor bugete naționale. Comisia Europeană - nu guvernul nostru național - decide cât de mari pot să fie deficitele și datoriile naționale. Le impune măsuri de austeritate. Dar, în același timp, le cere sume tot mai mari pentru a fi transferate la Bruxelles sau pentru așa-numitele operațiuni de salvare pentru moneda euro și pentru a salva țări precum Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania și Cipru.

Luna trecută, UE a decis să-şi mărească bugetul. Țara mea și guvernul olandez s-au opus acestei decizii, dar am fost pur și simplu respinşi. Nu avem niciun drept de veto. Acum suntem obligați să plătim și mai mult la Bruxelles. În timp ce cheltuielile guvernamentale nu pot fi reduse prin tăierea sumelor cerute de UE, guvernul olandez a mărit impozitele în mod dramatic. Impactul a fost devastator. Impozitele mai mari au dus la venituri mai mici încasate de guvern și au dus la o contracție a economiei și la o creștere a șomajului.

Același fenomen poate fi văzut peste tot în Europa. Creșterea cheltuielilor și impozitelor, incapacitatea de a crea un mediu competitiv, reglementarea excesivă a economiei, birocratizarea sufocantă - toate acestea duc direct la colaps economic.

Dar este ceva încă şi mai rău. Statele-membre ale UE nu-şi mai pot controla propriile frontiere.

Politicile de imigrare sunt decise de către Comisia Europeană și de către relativiștii culturali în funcţie acolo. Actualul comisar european însărcinat cu supravegherea politicilor de imigrare este Cecilia Malmström, care era un fel de politician hippy de stânga, din Suedia. Imigrația din lumea a treia a transformat Suedia într-un coșmar, cu revolte frecvente ale imigranților din marile orașe suedeze, cum ar fi Stockholm şi Malmö.

Doamna Malmström forțează toate statele-membre ale UE să urmeze exemplul suedez.

Anul trecut, i-am scris o scrisoare. "Nici măcar un singur olandez nu v-a votat", i-am scris. "Nu știm cine sunteţi. Nu vrem să știm cine sunteţi, dar vă impuneţi ideile asupra poporului nostru. Suferim din cauza refuzului dumneavoastră absurd de a nu ne permite nici chiar cea mai mică restricție la politica noastră de imigrare. Nici măcar nu doriţi să se limiteze numărul de parteneri pe care cineva îi poate aduce în Țările de Jos ! Vă îndemnăm să vă încetaţi activitățile și să ne daţi înapoi suveranitatea noastră", am scris.

Inutil să spun că încă aștept un răspuns de la ea, în ciuda faptului că eu sunt un politician ales, responsabil în faţa alegătorilor, în timp ce ea nu este. De aceea, ea îşi poate permite să nu-i răspundă unui parlamentar.

Milioane de imigranți non-vestici inundă Europa, în principal persoane din state islamice. Pew Research Center a estimat numărul de musulmani din țările vest-europene la 18,2 milioane, în 2010. Se așteaptă ca acest număr să crească la aproape 30 de milioane până în 2030. Țările de Jos vor vedea populația islamică crescând de la 5,5 la aproape 8%, Marea Britanie la 5-8%, Suedia o va vedea chiar dublându-se, de la 5 la 10%, iar Franța va vedea o creştere de la peste 7 la peste 10%.

O catastrofă demografică este pe cale să se întâmple.

Pe parcursul ultimelor trei decenii, atât de mulți oameni înrădăcinaţi într-o cultură complet diferită de tradiția iudeo-creștină și umanistă a Europei au intrat în Europa, încât patrimoniul său, libertățile sale, prosperitatea și cultura sa sunt în pericol.

Semnele pot fi văzute de toată lumea.

Uitaţi-vă ce nume le dau copiilor lor. Mohammed este în prezent cel mai popular nume în rândul băieților nou-născuți, în mai multe orașe franceze, belgiene și olandeze. Mohammed este chiar cel mai popular nume în rândul tuturor nou-născuţilor din Anglia şi Ţara Galilor.

Uitaţi-vă la orașele din Europa. Vizitaţi Europa și veți vedea că ele au ajuns să semene cu Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Au devenit zone guvernate de legea islamică Sharia. Numai luna trecută, un ziar olandez a relatat că un cartier aflat la doar două mile de clădirea parlamentului nostru de la Haga este acum o zonă guvernată de Sharia.

Zone islamice mărginesc, de asemenea, sediul UE de la Bruxelles. Și la mai puţin de 10 mile de Westminster [parlamentul britanic], mama tuturor parlamentelor, unui soldat britanic i-a fost tăiat gâtul de către criminali islamişti.

Paris, capitala Franței, este înconjurată de suburbii în mare măsură islamice. Și așa sunt și alte orașe. Autoritățile franceze chiar au întocmit o listă cu 751 de așa-numite "zone urbane sensibile", în care este periculos să mergi, în special pentru francezii nativi. Acestea sunt teritoriile pierdute de Republica Franceză, chiar şi prin uimitorul număr de 5 milioane de persoane, sau 8 procente din totalul populației franceze, care locuiesc în ele.

Nici chiar soldații nu mai sunt în siguranță pe străzile Europei, cum au arătat-o recentele evenimente oribile din Marea Britanie și Franța. Dar nici evreii nu sunt. Antisemitismul a crescut, și continuă să crească odată cu creşterea imigraţiei islamic..

Într-adevăr, prieteni, după nazism și comunism, o altă ideologie totalitară ameninţă Europa: ideologia malefică numită Islam.

În Europa, vedem cum o societate, cu cât devine mai islamică - chiar și atunci când majoritatea musulmanilor sunt moderaţi - cu atât va fi mai puțin liberă și tolerantă.

Atrocități, similare cu recentul atentat cu bombă de la Boston, în care imigranți islamişti au masacrat spectatori nevinovați de la un maraton, apar și în Europa. În propria mea țară, acum câțiva ani, Theo van Gogh, un producător de film, critic al islamului, a fost măcelărit pe străzile din Amsterdam.

Astăzi, sute de locuitori islamişti tineri din țările noastre au plecat în Siria, să poarte jihadul acolo. Ei vor reveni ca jihadiști experimentați, instruiți în războiul de gherilă urbană. Dar, pe când America este încă în măsură să facă ceva, în timp ce vă puteți controla și închide granițele voastre, în timp ce Congresul poate vota o legislație care să protejeze cetățenii americani, noi, în Europa, au fost jefuiţi de această posibilitate de către Uniunea Europeană.

Și nu există nu doar amenințarea terorismului sau violenței, există, de asemenea, fenomenul jihadului non-violent. Creșterea Islamul înseamnă creșterea influenţei legii islamice Sharia în sistemele noastre judiciare. În Europa, avem tranzacţii Sharia, școli Sharia, bănci Sharia. In Marea Britanie, ei au chiar și instanțe oficiale de judecată Sharia.

Europa se islamizează treptat. Oamenii care critică Islamul, ca mine, sunt amenințaţi de Al-Qaeda și târâţi în ​​instanță de către grupuri islamiste și de stânga. Nu sunt doar eu, mai sunt jurnalistul Lars Hedegaard, autorul Salman Rushdie, caricaturistul Kurt Westergaard, şi mulţi alţii.

Noi criticăm Islamul și vom continua să o facem, pentru că este o ideologie periculoasă. Este intolerant, este violent. Și, cel mai rău dintre toate, nu poate fi reformat. Nu se poate, deoarece consideră Coranul ca fiind o carte scrisă direct de către Allah. Și nu poate, pentru că-i invită pe musulmani să-l urmeze pe [Profetul] Muhammad ca model pentru viața lor personală. Nu ar putea fi un model mai rău decât acest om, care a fost un dictator militar, un terorist, și un pedofil.

În timp ce majoritatea musulmanilor sunt oameni moderaţi, cei care cred că trebuie să urmeze exemplul lui Muhammad, nu sunt. Acesta este exact motivul pentru care o țară, cu cât devine mai islamică, cu atât mai neliberă și violentă va fi.

Europa trebuie să fie protejată împotriva acestei noi amenințări totalitare.
De aceea, spun: Destul cu imigranții din lumea islamică! Partidul meu vrea să închidă granițele noastre imigrației din țările islamice.

Și tot mai mulți oameni ne susțin.

Un sondaj de opinie, pe care l-am comandat acum zece zile, arată că 77% dintre olandezi nu văd Islamul ca pe o adăugire pozitivă [enrichment] pentru țara noastră, 68% spun că este mai mult decât suficient Islam în Olanda, deja. O majoritate a alegătorilor din toate partidele majore din țara mea - chiar și alegătorii partidelor de stânga - sunt de acord cu aceste două principii.

Sondajul a arătat, de asemenea, că 55% dintre olandezi doresc oprirea imigrației din țările islamice, 63% nu mai vor alte moschei, 72% văd o legătură între Islam și recentele atacuri teroriste din Boston, Londra și Paris, 72% doresc o interzicere constituțională alegii islamice Sharia.

Oamenii obișnuiți din Europa doresc trei lucruri.

În primul rând - Doresc ca politicienii lor să abordeze problema islamizării și cea a imigrației în masă. Ei doresc să-şi controleze propriile frontiere.

În al doilea rând - Vor restabilirea suveranităţii lor naționale. Ei nu doresc ca țările lor să devină provincii ale unui superstat pan-european.

În al treilea rând - Nu vor ca banii lor să fie utilizaţi pentru a se plăti pentru greșelile făcute în altă parte. Ei nu doresc o uniune de transfer în care trebuie să plătească taxe mai mari pentru a salva alte țări, ai căror lideri au fost fie corupţi fie incompetenţi.

Sondaj după sondaj de opinie arată că europenii obișnuiți nu doresc ca democrația lor să fie subminată. În luna aprilie, un sondaj pan-european a arătat că o majoritate clară a populației din statele majore ale UE nu mai are încredere în UE ca instituție. Chiar și în Germania, numărul a ajuns la aproape 60%.

În această săptămână un sondaj Gallup a arătat că, pentru prima dată în istorie, în Țările de Jos mai mulți oameni doresc să părăsească UE, decât cei care ar dori să rămână. Acum câțiva ani, aceasta era de neconceput.

Punctul-forte al Europei este diversitatea sa. Europa nu este o națiune, este un grup de națiuni, legate de o cultură iudeo-creștină și umanistă comună, dar cu diferite identități naționale.

În luna ianuarie, prim-ministrul britanic David Cameron a ținut un discurs în care a spus că UE trebuie să se schimbe.

El a vorbit despre "lipsa de responsabilitate democratică", "reglementarea excesivă", și despre tot ceea ce este greșit în UE. Și acolo sunt multe lucruri cu care sunt de acord, dar eu nu împărtășesc convingerea că natura UE poate fi schimbată. Domnul Cameron consideră că UE poate fi transformată - citez - "într-o Uniune Europeană mai flexibilă, mai adaptabilă și mai deschisă" - am încheiat citatul. Eu nu cred acest lucru. Dacă o organizație are ca scop explicit de a evolua înspre "o uniune tot mai strânsă", pur și simplu nu poate începe să se deplaseze în direcția opusă și să renunțe la competențele pe care le-a dobândit deja.

Putem vedea cum funcționează mecanismul în modul în care se ocupă UE de criza din zona euro. În loc să părăseasă calea distructivă pe care a urmat-o până acum, Bruxellesul utilizează această criză pentru a impune un control mai strict asupra statelor membre.

Uniunea Europeană pur și simplu nu poate fi democratizată, deoarece întreaga structură este construită pe o negare a democrației. Cum a subliniat președintele Klaus, nu poate exista democrație europeană, deoarece nu există demos european - nu există popor european. Nu poate fi decât diferite democrații europene - la plural ! - în diferite țări europene. Uniunea Europeană nu face altceva decât să distrugă aceste democrații diferite.

Și, prin urmare, poziția partidului meu este foarte clară. Optăm pentru o ieșire din Uniunea Europeană. Vrem Țările de Jos nu doar afară din zona euro, ci în afara UE cu totul - inclusiv din așa-numita zonă Schengen, grupul de 26 de țări europene care au abolit controalele la pașapoarte şi la imigrare la frontierele lor comune. Ne rezervăm dreptul de a reintroduce controalele aleatorii la frontieră.

Vrem să ne păstrăm independența. Vrem ordine la noi acasă ! Vrem să fim stăpâni în propria noastră casă ! Vrem să fim stăpâni asupra propriilor noastre frontiere. Vrem să fim stăpânii propriilor noştri bani. Partidul pentru Libertate vrea ca Olanda vrea să părăsească UE și să se alăture Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, EFTA [AELS].

Dar aici este vestea bună, prietenii mei. După cum am arătat deja, sprijinul public pentru UE este în scădere zi de zi.
De luni de zile, partidul meu a avut cea mai mare creştere în sondaje.

Și nu sunt singurul.

În Marea Britanie, UKIP, Partidul Independenței Regatului Unit, care vrea să scoată Marea Britanie din UE, a ajuns al doilea în alegeri parţiale și alegeri locale și la nivel de comitat, în ultimii doi ani. Adună un sfert din voturile exprimate. Și este în creștere.

În Franța, anul trecut, Marine Le Pen a marcat 18% în alegerile prezidențiale. L-a depășit acum pe președintele François Hollande. Ea se opune UE. Și popularitatea ei este în creştere.

În Germania, este considerată încă prea politic incorect respingerea UE. Cu toate acestea, un partid nou, Alternativa pentru Germania, vrea să scoată țara din zona euro. Și discursul său prinde.

În Italia, atât cel mai mare partid al ţării, Mișcarea Cinci Stele a lui Beppe Grillo, cât și Lega Nord, cel mai mare partid din Nord, doresc un referendum pentru întoarcere la liră, iar Lega Nord a numit UE un proiect eşuat.

În Portugalia, o carte care promovează renunțarea la moneda euro a devenit instantaneu un bestseller. O propunere care a fost tabu până de curând este acum discutată deschis, şeful Curţii Supreme de Justiţie venind personal în sprijinul ieşirii din zona euro.

Peste tot în Europa, sentimente anti-UE sunt în creștere. Peste tot în Europa există partide patriotice care reflectă reapariția mândriei naționale în țările lor, fie că este vorba de Olanda, Marea Britanie, Franța, Suedia, Finlanda, Danemarca, Austria, Italia, Flandra, Republica Cehă, Germania, și celelalte națiuni prinse în prezent în Uniunea Europeană.

Așa cum am spus, aici este vestea bună.

Europa ar putea fi pe punctul unei schimbări fundamentale în bine. Pare a fi în ajunul unui eveniment major și cu adevărat istoric. În Europa, a sosit momentul pentru o revoluție glorioasă, democratică și non-violentă, pentru a păstra libertățile noastre naționale și a restabili suveranitatea noastră.

Exact peste un an, cele 27 de state membre ale Uniunii Europene vor organiza alegeri pentru Parlamentul European.

Oamenii sunt în sfârșit gata, peste tot în Europa, să se revolte în cabina de vot.
Ei resping uniunea de transfer. Ei nu mai vor să plătească pentru statele corupte.
Ei resping experimentul supranațional al Uniunii Europene.
Ei sunt gata să voteze pentru o restaurare a suveranității naționale.
Ei sunt gata să-și apere propria identitate culturală.

Tot ce le trebuie este un lider politic decent, capabil să conducă naţiunile lor, sa le scoată din UE şi să le îndrepte către un viitor mai bun.
Primul președinte al Americii, George Washington, a arătat că atunci când se găsesc politicieni curajoși și democraţi la conducerea țării lor, aceştia pot pune bazele unui cadru democratic de durată, care garantează libertatea și prosperitatea pentru secolele ce au să vină.

Prieteni, partidul meu, în Țările de Jos, și alte partide din țări europene, se pregătesc pentru răsturnarea electorală de anul viitor.

Putem simți bătăile inimii unui Nou Patriotism în Europa.
Iarna este pe sfârşite.
Vine primăvara.
Primăvara europeană vine la noi.
Și ne pregătim pentru ea.
Suntem conștienți de misiunea noastră istorică.

De aceea, eu sunt deosebit de fericit să fiu azi, aici, în California. Deoarece marele inspirator al iminentei noastre revoluții democratice, este unul de-al vostru. Eroul vostru, eroul meu, Ronald Reagan ! - care, în discursul său prezidenţial de rămas-bun, a spus că realizarea de care el a fost cel mai mândru în întreaga sa președinție a fost "renașterea mândriei naționale". "Noul Patriotism", cum o numea el.

Alegerile europene de anul viitor oferă o oportunitate unică de eliberare pentru națiunile Europei.

Alegerile europene din primăvara anului viitor oferă o șansă unică de a se corecta eroarea fatală făcută de politicienii anteriori, care au dat banii contribuabililor lor și suveranitatea lor națională Bruxellesului și şi-au lăsat ţările lor să fie năpădite de imigrația în masă și de islamizare.

Ca politician european, sunt pe deplin conștient de datoria mea de a prinde această șansă. Alegerile europene viitoare ar putea însemna o lovitură împotriva partidelor care ne-a vândut UE. Nu doar în Țările de Jos. Ci peste tot în Europa.

De aceea, fac ceea ce este în puterea mea pentru a crea o alianță de partide democratice care să susţină restaurarea suveranității și libertăţii națiunilor lor. Vreau să aduc aceste partide împreună, într-un efort comun de a apăra identitatea și valorile noastre. Nu știu dacă voi reuși, dar încerc. Este convingerea mea că trebuie să lucrăm împreună. Pentru că suntem toți în aceeași barcă.

Prieteni, este ușor de disperat. Timpul se scurge pentru Marea Britanie, pentru Franța, pentru Germania, pentru Țările de Jos, pentru toate celelalte națiuni mari ale Europei. Situația actuală din Europa este sumbră. Dacă nu facem nimic, acesta va deveni chiar mai sumbră. Dacă nu facem nimic, vom fi măturați de dezastrul economic și demografic.

Dar este o greșeală să disperi. Prezent este sumbru, dar viitorul pare luminos. Pentru că viitorul depinde de acțiunile noastre. Noi suntem actorii de pe scena istoriei. Aceasta, de asemenea, este o lecție de la Ronald Reagan, care a spus: "Trebuie să acționăm azi, pentru a apăra ziua de mâine".
M-am dus recent la Paris pentru a vorbi cu Marine Le Pen și pentru a vedea cu ochii mei cine este și ce reprezintă. Ea nu este tatăl ei. Ea nu este antisemită. Ei îi pasă de Franța, de identitatea și suveranitatea sa.

M-am dus la Praga să vorbesc cu președintele Klaus.
În următoarele săptămâni și luni, voi încerca să văd cât mai mulţi posibili lideri europeni patrioţi. Și întotdeauna le cer opiniile cu privire la Israel. Pentru că Israelul este o probă-turnesol.

Poporul evreu a făcut exact opusul a ceea ce au făcut europenii, după cel de-al doilea război mondial. Ei au ajuns la concluzia potrivită. Ei şi-au dat seama că fără un stat-națiune propriu nu ar putea exista vreo siguranţă pentru poporul lor.

Fără un stat-națiune, fără autoguvernare, fără autodeterminare nu poate exista securitate pentru un popor, nici păstrarea identității sale. Aceasta a fost perspectiva care i-a determinat pe sioniști să depună eforturi pentru reîntemeierea statului Israel. Theodor Herzl a spus că trebuie să existe un stat evreiesc, în scopul de a asigura - citez - "o nouă înflorire a spiritului evreiesc" - am încheiat citatul.

Într-adevăr, un suflet are nevoie de un trup. Spiritul unui popor nu poate înflori în afara corpului statului-națiune. Statul-națiune este organismul politic în care trăim. Trebuie să-l păstrăm și să-l prețuim. Astfel încât să le putem lăsa copiilor noștri identitatea noastră națională, democrația noastră, libertatea noastră.

Prieteni, ceea ce ne trebuie acum este sionismul aplicat la națiunile din Europa. Europenii trebuie să urmeze exemplul poporului evreu și să-şi reîntemeieze propriile lor state-naţiuni.

Și de aceea, dragi prieteni, fiecare patriot, în afară de a fi un democrat, trebuie de asemenea, prin definiție, să fie un adevărat prieten al Israelului. Un patriot nu poate fi antisemit.

Prieteni, marele lider sionist Ze'ev Jabotinski a spus despre poporul evreu: "Nu trebuie să ne cerem scuze pentru nimic. Suntem un popor ca toate celelalte popoare; nu avem intenția de a fi mai buni decât ceilalţi. Nu trebuie să dăm socoteală nimănui. Suntem ceea ce suntem, ne este bine aşa cum suntem, nu ne vom schimba, şi nici n-o dorim." - am încheiat citatul.

Și așa şi este. Pentru toate popoarele. Nu trebuie să ne cerem scuze pentru că ne place să fim aşa cum suntem. Nu trebuie să ne schimbăm, dacă nu vrem să ne schimbăm.

Popoarele Europei resping înstrăinarea permanentă a puterii de la statele-națiune. Le pasă de naţiunile lor, pentru că le pasă de democrație și libertatea și bunăstarea copiilor lor. Ei văd drepturile lor democratice și vechile lor libertăți simbolizate de steagurile lor naționale. Ei sunt mândri de steagul lor. Și, atâta timp cât mândria lor durează, ei vor avea un viitor.

Să reafirmăm acest angajament de reaprindere a mândriei noastre naționale, cu un gest simbolic. Să o facem susţinând statul-națiune evreiesc, mutând ambasadele ţărilor noastre de la Tel Aviv la Ierusalim. Să fluture steagurile tuturor națiunilor libere și mândre din lume la ambasadele din Ierusalim, adevărata capitală a Israelului și leagănul civilizației noastre iudeo-creștine.

Israelul merită sprijinul nostru. Nu numai pentru că este în prima linie împotriva amenințării totalitare a Islamului, dar și pentru că arată cât de important este pentru un popor să aibă propria sa patrie.

Prieteni,
Astăzi, ne confruntăm cu o nouă ameninţare. Dar istoria arată că putem rezista dacă rămânem împreună.

Avem nevoie de o alianță, nu numai a patrioților din Europa, dar, de asemenea, de o alianță între America și Europa.

Avem nevoie de ajutorul și sprijinul patrioților americani, cum sunteţi voi. O astfel de alianță scoate ce este mai bun din noi, și ne permite să învingem amenințarea totalitară.

Acest lucru a fost dovedit de către alianța dintre Roosevelt și Churchill, în anii '40.
Aceasta învins nazismul.

A fost dovedit de către alianța dintre Reagan și Thatcher, în anii '80.
Ea a învins comunismul.

Astăzi, Islamul este o amenințare pentru noi toți, în Israel, în Europa, în America. Dar împreună putem rezista.

Și noi trebuie să stăm împreună, sau vom fi învinşi. Nu avem de ales.

Cum a spus marele om politic Margaret Thatcher :
"Înfrângere - nu cunosc sensul acestui cuvânt."

Și nici noi n-ar trebui !

Mulțumesc.

http://www.geertwilders.nl/index.php/in-de-media-mainmenu-74/nieuws-mainmenu-114/1829-speech-geert-wilders-los-angeles-june-9-2013